Lucrul mecanic - definitie si exemple (Secţiunea 2)

Rezumarea primului mesaj :

gafiteanu a scris:Na a existat, nu exista si nici nu va exista spatiu liber. Poate doara in cutia craniana a unora. Spatiul face perpetuu un lucrul mecanic si asta da  inertia, intretine inertia. Inertia nu inseamna repaus, din contra. Totodata spatiul preia lucru mecanic.  Spatiul genereaza forte dar si absoarbe forte..Spatiul este un mediu de tranzitare a energiilor si fortelor.
Functionarea atomilor si propagarea fotonilor pe aceste proprietati se bazeaza.

Mai  simplu  explicat ,  nici  ca se  poate. Subscriu.



Editat de către Abel în 21 februarie 2019, ora 22:03
Acest topic s-a scindat automat datorită lungimii, din topicul „precedent”.

virgil a scris:. . . .  Cert este ca Pamantul a fost fierbinte s-a racit si continua sa se raceasca. Martora este Luna care nu mai are activitate seismica deci nici lava topita.

Nu cred ca asta este cert. Eu propun alta clasificare. Corpurile
sunt mai calde cu cat sunt mai mari. Am motive sa cred ca
statistic, asta este adevarat.
Presupun ca sunt multe exceptii, determinate de distanta la care
se afla corpurile mici, fata de corpurile incandescente pe care le
orbiteaza. Sau de modul in care corpurile au luat nastere.
Fiindca nu este vorba numai de caldura proprie a miezurilor lor,
ci si de cea pe care o primesc la suprafata, de la corpul apropiat
incandescent.  
Iar cele doua surse sunt in mod evident diferite.
Pentru temperatura proprie a miezului, eu il vad "vinovat" pe
FOIP. El ar "incalzi" mai puternic corpurile in ordinea marimii lor,
ca efect al trecerii prin ele. Un efect similar frecarii sau inductiei.
In corpurile mari, acumularea caldurii ar amorsa reactiile
nucleare caracteristice stelelor.
Este prima oara cand admit ca FOIP ar putea avea si un efect
termic asupra corpurilor, cu atat mai puternic cu cat sunt mai
mari.
Dar dupa cum am mai spus, nu scriu eu Constitutia Universului.
Propun numai o varianta.

Daca vidul cosmic este la o temperatura de -270 grade cu putin peste zero absolut, orice corp mai cald aflat in spatiul cosmic se raceste in timp, chiar daca primeste ceva lumina de la Soare. Luna este cel mai bun exemplu, vezi ce temperatura este la suprafata lunii ascunsa de Soare.
Temp. la suprafață min .........med........ max
Ecuator .....................100 K..... 220 K .......390 K

Deci la -173 K temperatura minima ce zici se raceste Luna ?

virgil a scris:Daca vidul cosmic este la o temperatura de -270 grade cu putin peste zero absolut, orice corp mai cald aflat in spatiul cosmic se raceste in timp, chiar daca primeste ceva lumina de la Soare. Luna este cel mai bun exemplu, vezi ce temperatura este la suprafata lunii ascunsa de Soare.
Temp. la suprafață min .........med........ max
Ecuator .....................100 K..... 220 K .......390 K

Deci la -173 K temperatura minima ce zici se raceste Luna ?

Temperatura de la suprafata este determinata clar de activitatea
Soarelui, intr-o masura mult mai mare decat cea de la suprafata
Pamantului. Dar temperatura din adancime, a miezului, mi se pare
posibil a fi determinata si de activitatea FOIP, iar Luna este un corp
mult mai mic decat Pamantul, nu mai vorbesc de Soare.
Clasamentul marimii Luna - Pamant - Soare nu contrazice clasificarea
mea din raspunsul precedent:

Nu cred ca asta este cert. Eu propun alta clasificare. Corpurile
sunt mai calde cu cat sunt mai mari. Am motive sa cred ca
statistic, asta este adevarat.

Asta nu se refera numai la temperatura de la suprafata.

Şi ce facem cu stelele neutronice care la un diametru de câţiva km au o temperatură la suprafaţă de câteva milioane de grade kelvin?

Razvan a scris:Şi ce facem cu stelele neutronice care la un diametru de câţiva km au o temperatură la suprafaţă de câteva milioane de grade kelvin?

Am spus de la inceput ca aceasta clasificare crescatoare
in functie de marime si temperatura ar putea fi una ce
se confirma statistic, nu pentru exemple singulare.
Pot exista multe situatii care o contrazic, in special
pentru corpuri aflatre intr-un stadii avansate de evolutie
discontinua si nelineara.
Deci provenite din explozii, ciocniri, acumulari energetice,
fenomene violente.
Am sa propun o clasificare a corpurilor ceresti dupa geneza
lor. Unele sunt provenite din fenomene violente, altele din
acumulari progresive lente. Chiar si stelele ar putea proveni
din acumulari.
Desi nu cred ca asta ar interesa pe cineva.

Cred ca ar trebui sa stabilim despre ce categorie de corpuri vorbim.

virgil a scris:Cred ca ar trebui sa stabilim despre ce categorie de corpuri vorbim.

Putem vorbi despre orice corpuri, incercand o clasificare dupa
geneza lor aparenta.
De exemplu Luna mi se pare a fi un corp generat intr-un
proces lent, de acumulare progresiva de materie cosmica.
Acumulare pornind de la coliziunile dintre particule, care au
crescut progresiv si ulterior s-au concentrat intr-un corp,
datorita gravitatiei.
Bineinteles ca pot exista multe argumente care sa contrazica
o astfel de evolutie, ea ar produce niste corpuri perfecte si
omogene. Dar nicaieri in Univers nu exista "zone sigure".
Chiar daca un corp a avut parte de o geneza progresiva si
linistita, prin acumulare, el tot a fost tinta multor lovituri din
exterior.
Si Pamntul mi se pare a face parte din aceeasi categorie, dar
fiind mai mare a suferit lovituri mai grele, are o temperatura
medie mai mare, iar miezul a fost deja topit de penetrarea
FOIP.

virgil_48 a scris:Am spus de la inceput ca aceasta clasificare crescatoare
in functie de marime si temperatura ar putea fi una ce
se confirma statistic, nu pentru exemple singulare.

Există stele gigante albastre şi gigante roşii; la aceleaşi dimensiuni temperatura lor diferă enorm. Despre ce confirmare statistică mai poate fi vorba aici?


Cum explici pe bază de FOIP temperatura unei stele neutronice faţă de cea a Pământului, comparativ la dimensiunile lor?

Razvan a scris:

virgil_48 a scris:Am spus de la inceput ca aceasta clasificare crescatoare
in functie de marime si temperatura ar putea fi una ce
se confirma statistic, nu pentru exemple singulare.

Există stele gigante albastre şi gigante roşii; la aceleaşi dimensiuni temperatura lor diferă enorm. Despre ce confirmare statistică mai poate fi vorba aici?

Poate, fiindca acestea sunt de departe o minoritate a corpurilor
cunoscute din Univers. Cea mai mare parte sunt corpuri de
dimensiuni medii, care se incadreaza in caracteristicile medii.
Cele spectaculoase, cu activitati deosebite, sunt cele care au
parcurs diverse cicluri de evolutie, s-au transformat, au primit
sau au cedat energie, nu mai sunt corpurile native care s-au
nascut. Iar unele, probabil ca asa s-au nascut, in urma unor
fenomene violente.

Cum explici pe bază de FOIP temperatura unei stele
neutronice faţă de cea a Pământului, comparativ la
dimensiunile lor?

Nu trebuie sa explici asa ceva, sunt categorii de corpuri diferite,
care aparut si au evoluat diferit. Pentru corpurile active, care
au ajuns sa consume energia materiei, influenta FOIP ului cosmic
(incident)reprezinta o mica parte din activitatea lor energetica.
Ele au devenit generatoare de FOIP.
Ai citit asta mai sus:

Am sa propun o clasificare a corpurilor ceresti dupa geneza
lor. Unele sunt provenite din fenomene violente, altele din
acumulari progresive lente.

Daca iti insusesti ideea acestei clasificari, esti invitat sa participi,
iar daca am cu cine discuta voi deschide un topic nou, portând
in el ultimele raspunsuri.

Nu există relaţie între masa şi temperatura stelelor; doar între temperatura lor şi luminozitate.

Razvan a scris:Nu există relaţie între masa şi temperatura stelelor; doar între temperatura lor şi luminozitate.

N-am spus ca exista o relatie cantitativa intre masa si temperatura
tuturor corpurilor cunoscute si nu am abordat astfel problema. Dar
o relatie calitativa, statistica, mi se pare ca exista. Poate nu a fost
relevata sau nu a fost luata in seama !
Daca vrei sa discutam, nu numai sa cauti contraargumente, poti
sa mai citesti o data pagina de aici.

virgil_48 a scris:Am spus de la inceput ca aceasta clasificare crescatoare
in functie de marime si temperatura ar putea fi una ce
se confirma statistic

Nu se confirmă nici măcar statistic! Am spus mai sus: pentru stele, există relaţie de dependenţă doar între temperatură şi luminozitate (vezi diagrama H-R).
Pentru planete nici atât.

Ce ţi-am spus eu este real şi corect. E treaba ta dacă vrei să polemizezi în continuare pe baza unei idei eronate.

Razvan a scris:

virgil_48 a scris:Am spus de la inceput ca aceasta clasificare crescatoare
in functie de marime si temperatura ar putea fi una ce
se confirma statistic

Nu se confirmă nici măcar statistic! Am spus mai sus: pentru stele, există relaţie de dependenţă doar între temperatură şi luminozitate (vezi diagrama H-R).
Pentru planete nici atât.

Ce ţi-am spus eu este real şi corect. E treaba ta dacă vrei să polemizezi în continuare pe baza unei idei eronate.

Nici nu te gandi ! Oricum, a fost o idee offtopic . Cine are
mintea libera, o poate intelege !

virgil_48 a scris:Un corp cum este Luna, arata spre Pamant in miscarea sa de orbitare,
permanent aceeasi față.
Daca simulam disparitia brusca a Pamantului, anticipam ca Luna se va
inscrie pe o traiectorie rectilinie, tangenta la orbita sa in momentul
disparitiei. Pana cand traiectoria sa va fi influentata de alt corp.
Problema la care ma gandesc este urmatoarea:
Deplasarea Lunii va fi "stabila" adica fara rotatie in jurul axei proprii, sau
"se va duce invartindu-se", cu o rotatie in jurul axei sale corespunzatoare
unui ciclu lunar complet.    ???
Raspunsul ar putea avea legatura cu CMC ?

Fiindca a venit numai o intrebare :Tu ce crezi ? si nici o alta
opinie, am sa o afirm totusi pe a mea :
Luna s-ar "duce invartindu-se", asa mi se pare mie.
Energia rotatiei in jurul Pamantului s-ar conserva in energia
miscarii rectilinii.
Energia rotatiei in jurul axei proprii s-ar conserva in aceasta
"invartire" .
Cineva cu studii universitare de mecanica, ar putea sa confirme
sau sa infirme, eu nu pariez pe aceasta afirmatie.
Dar argumentul din mintea mea a fost urmatorul:
In miscarea obisnuita de orbitare, jumatatea Lunii care se afla
permanent spre Pamant, are o viteza lineara ceva mai
mica decat jumatatea opusa. Fiindca descrie un cerc mai mic.
Daca Luna pleaca pe traiectoria rectilinie cu cele doua jumatati
(ganditi-va la haltera) avand viteze diferite, va continua acest
regim de miscare si dupa "evadare".
Poate ma corecteaza cineva.

Principiul relativităţii în mecanică clasică
Acest principiul a fost formulat de Galileo Galilei ca şi principiul I.
Prin nici un experiment de mecanică nu poate fi pus în evidenţă mişcarea rectilinie uniformă sau repausul unui sistem de referinţă inerţial.
Enunţul lui Galilei s-a bazat pe observaţia legată de mişcarea cu viteză constantă a unei corăbii pe o apă lină. Dacă ne aflăm pe o astfel de corabie într-o cabină, complet izolaţi de exterior, este imposbil să spunem dacă corabia stă sau se mişcă.

http://www.quarq.ro/mecanica/principiile%20mecanicii.html
In schimb, pentru miscarea de rotatie uniforma si cea curba, exista
un revelator masurabil. El este forta centrifuga, care se manifesta
chiar daca miscarea de rotatie(curba) are viteza constanta.
Daca in interiorul unui corp care are o miscare rectilinie uniforma,
produci o miscare curba a unui obiect, prin compunere cu
miscarea corpului, o sa apara forta centrifuga asupra acelui obiect.
Aceasta va evidentia implicit si miscarea rectilinie uniforma a corpului.
Cam greu din cuvinte ! Ar putea fi contrazis principiul lui Galilei ?

virgil_48 a scris:Aceasta va evidentia implicit si miscarea rectilinie uniforma a corpului.

Propoziție nedemonstrată.

Ar putea fi contrazis principiul lui Galilei ?

De ce nu?

Un corp in rotatie uniforma are incorporat in el in timpul pornirii o cantitate suplimentara de energie cinetica, adica si-a crescut masa, masa de rotatie. In acel corp s-au bagat deci niste cuante materiale mai mici decat atomii.  Dar analizand si mai profund, are incorporate si infinite impulsuri pe infinite directii, ce sunt tangente-planare in planul de rotatie si perpendiculare pe ax.  Dupa ce corpul capata viteza de rotatie constanta, nu mai primeste si nu mai pierde energie decat prin frecare.  Si pesemne ca e necesara a fi compensata aceasta pierdere.  
Va doresc multe succesuri in analiza si sinteza invartelii.  Poate reusiti sa inlocuiti si sa descifrati cuvintele astea barbare: forta centrifuga si forta centripeta.  Care inainte de invarteala nu erau si pace. Unde stau ele ?  Credeti ca sunt niste sageti si motorase perpetue invizibile noua ?
Puteti face un iexpiriment in Cosmos: acolo supuneti invartelii un corp si apoi lasati-l liber. Il veti gasi tot asa in rotatie si dupa milioane de ani, deoarece nu e frecare. Sufletele noastre daca ajung in Rai, care este sus in Cosmos, nu mai au nici ele nevoie de energie. In Iad am auzit ca trebuie, se dau mici si bere.

Daca intram si analizam deplasarile in lumea electricului, putem defini marimi similare, adica in loc de lucrul mecanic definim lucrul electric si lucrul magnetic. Sunt cam aceleasi cu inductia electrica si inductia magnetica.
Inca de peste un secol si ceva nu s-a facut nici un progres de a afla originea fortei electrice sau magnetice.  Sarcinile electrice sunt fie atrase fie respinse de alte sarcini electrice prin intermediul campurilor electrice si magnetice.  Cum se face asta, nu stim, nici nu presupunem, ne doare-n fondul problemei.
Am experimentat si am dovedit ca un curent indus are o t.e.m. si este invers curentului inductor, dar numai atunci cand inductorul e variabil si e cu atat mai puternic cu cat variatia e mai rapida.  Cu energie indusa se poate obtine maxim energia inductoare.
Puteti da cu presupusul, sa gasiti vreo explicatie ?
Stiti, aplicam-injectam o forta unui corp pe o directie si ne trezim ca aceasta actioneaza asupra mediului si ne trimite inapoi in cap tot ce intalneste in cale.  Mediul cauta sa reintre in echilibru.  Mediul nu accepta corpuri cu viteze variabile, doara cu viteze constante.  Acceleratia inseamna injectarea de noi energii.
Asta e o lectie pt cei ce au incercat sa obtina energie-miscare-lucru mecanic perpetuu folosind magneti statici. Magnetismul static nu face inductie, deplasarea continua a altor sarcini, doar orientarea lor in spatiu.

Abel Cavaşi a scris:

virgil_48 a scris:Aceasta va evidentia implicit si miscarea rectilinie uniforma a corpului.

Propoziție nedemonstrată.

Ar putea fi contrazis principiul lui Galilei ?

De ce nu?

Nu propozitia aceea se cere demonstrata ci ideea ca principiul
lui Galilei poate fi contrazis/anulat. Adica starea de miscare
rectilinie uniforma sau de repaus, pot fi depistate din interiorul
unui mobil, fara a recurge la repere exterioare. Este stiut ca
acum, numai starea de miscare rectilinie accelerata poate fi
depistata din interior, cu accelerometrul.
Am mai incercat pe acest topic sa prezint un sistem de a
determina/depista starea de miscare rectilinie uniforma a unui
mobil in spatiu, poate acum va fi mai clar.

Aceasta este schita montajului, voi explica functionarea lui asa
cum o vad eu, in raspunsurile urmatoare.

virgil_48 a scris:

. . . . .

Elipsa pe care o vedeti simbolizeaza o nava cosmica. Ea are o
miscare inertiala(rectilinie uniforma) in directia sagetii 1.
Partea esentiala a dispozitivului este o tija AC, montata perpendicular
pe axa navei. Ea este articulata elastic in punctul A. Adica
in mod normal, cand nava se misca inertial, nu-si schimba pozitia.
Daca nu-i place cuiva notiunea de articulatie elastica, poate sa
propuna alta mai buna. Tija poate balansa elastic si revine in pozitia
AC. Numai daca nava accelereaza in directia 1, tija se misca limitat,
in sensul opus punctului E. Poate servi si ca accelerometru.
Tija AC, are montata in plus pe ea o bila B cu o masa semnificativa,
care poate glisa din A in C. Fiindca se afla in imponderabilitate, bila
nu gliseaza singura pe tija. Este dotata cu un sistem care o poate
impinge din A in C cu o anumita forta, deci accelerat(sageata 2).
Sistemul de impingere, magnet, resort sau altceva, este de
competenta tehnicienilor.
Despre functionare, in raspunsul urmator.

Schitez mai departe modul de functionare al dispozitivului de mai sus.
Eu consider ca acesta ar putea detecta starea de miscare rectilinie
uniforma sau de repaus absolut a unui mobil in spatiu, fara sa foloseasca
repere exterioare. Asta ar contrazice principiul I al lui G. Galilei:
Prin nici un experiment de mecanică nu poate fi pus în evidenţă
mişcarea rectilinie uniformă sau repausul unui sistem de referinţă inerţial.
De solutia aceasta m-am mai ocupat pe forum, incerc numai sa-i dau un
continut mai coerent, ca sa poata fi utilizata in cazul ca ar fi nevoie.

Ideea importanta este ca miscarea linear uniforma a bilei(odata cu nava)
pe directia 1, se compune cu miscarea accelerata a bilei pe directia 2.
Am marcat aceste miscari pe schita cu doua sageti, 1 si 2.
Miscarea bilei in sistemul de referinta al spatiului exterior navei, va avea
forma curbei care leaga punctele A si D. Miscarea aceea curba produce
forta centrifuga, care va trage bila catre inainte, iar tija va avea un scurt
balans catre punctul E, dupa care revine in pozitia AC. Asta dureaza cat
timp are loc miscarea bilei pe AC. Acest fenomen nu se va intampla daca
miscarea 2 este uniforma sau nava este in repaus absolut.
Balansul "pendulului" ar indica existenta miscarii linear uniforme a navei.
Poate un dispozitiv performant ar putea sa indice si viteza pe directia 1 !?
Dispozitivul ar depista miscarea lineara uniforma sau repausul pe o
singura directie, dupa care incercarea trebuie repetata in cat mai multe
directii. Ar putea urma incercarea de determinare a unui punct de repaus
absolut in Univers.

Desi cei exigenti nu s-au manifestat inca , poate nu au avut
timp de analizat, caut motivari care le-ar fi prielnice:
- In primul rand n-am conturat convingator mecanismul care ar
putea impinge cu o anumita forta bila B, din A in C. Chiar si forta
centrifuga ar putea face asta. Dand navei o miscare de rotatie
in jurul axului longitudinal si fixand punctul A sub ax, bila B
va fi mereu aruncata spre punctul C. Deci se poate !
- Dece sa nu-i dai bilei B un impuls din punctul A si sa o lasi sa
ajunga in C din inertie ? Nu merge !!! Traseul bilei nu va mai
fi o curba (AD). Daca AD este rectiliniu, nu apare forta centrifuga .
- Dece am face atata investitie pentru un experiment ? Nu ca sa-l
suparam pe G. Galilei, el ar fi bucuros sa reuseasca. Dar a face
posibila depistarea unui punct de repaus absolut in Univers, ar
putea fi un bun vaccin impotriva gandirii prizoniere.
- Ar putea fi multe altele, pe care eu nu le anticipez. Sau poate
pur si simplu, G.G a avut dreptate !

virgil_48 a scris:. . . . .
- Dece am face atata investitie pentru un experiment ? Nu ca sa-l
suparam pe G. Galilei, el ar fi bucuros sa reuseasca. . . . .

Investitia nu ar fi mare deloc, fiindca incep sa cred ca prima
incercare s-ar putea efectua "la sol".
Este de urmarit daca are loc balansarea pendulului AC intre C si
E(catre inainte) in momentul caderii bilei B.
Daca asta s-ar observa intr-un mobil ce se deplaseaza la sol,
rectiliniu, cu viteza uniforma pe o suprafata neteda, orizontala,
metoda ar deveni viabila si pentru navele cosmice.
Rolul fortei uniforme despre care spuneam ca trebuie produsa
de un dispozitiv special, pentru deplasarea accelerata a bilei B
din A in C, il preia gravitatia. Deplasarea lina cu o
viteza rectilinie uniforma apreciabila a unui mobil, nu ar pune
mari probleme de realizare unui atelier dotat. Ar putea fi folosit
un carucior electric cu locuri pentru pasageri. Cu pneuri, directia
blocata, o problema ar ramane suprafata de rulare perfecta,
pentru ca mobilul sa ruleze "ca pe apa". Uniform, fara vibratii !
Deplasarea mobilului ar trebui sa aiba loc pe directia N-S. Altfel
s-ar putea sa intervina in experienta, pe langa altele si rotatia
Pamantului.

In bolta cupolei unei catedrale fixam un carlig special, facut
cu un varf in jos, de care poti agata ceva.
De acolo lansam un fir cu plumb pana la pardoseala, si cand
acesta se linisteste, marcam punctul . Este mai bine sa
asternem un strat de nisip inainte, intr-un cerc cu diametrul de
de cca. 50 cm. Nu vom balansa firul cu plumb, nu-l imitam pe
Foucault.
Dupa ce am marcat punctul de pe pardoseala, de acelasi
carlig agatam cu un fir subtire, de 1 cm(scurt), plumbul folosit
anterior.
Pe urma chemam cateva persoane sa priveasca cercul de jos
si taiem firul cu grija, sa nu miscam plumbul. Sau ii dam foc.
Daca plumbul cade in acelasi punct marcat anterior, inseamna
ca probabil am gresit eu, in toate raspunsurile anterioare, legate
de determinarea vitezei sau repausului absolut.
Daca acesta cade cu 1-2 cm mai spre rasarit in mod repetat,
inseamna ca a gresit G.G. .
Dar simularea aceasta, legata de miscarea de rotatie a Pamantului,
poate conduce la rezultate mai greu de anticipat..

virgil_48 a scris:
. . . . .
Dar simularea aceasta, legata de miscarea de rotatie a Pamantului,
poate conduce la rezultate mai greu de anticipat.

Este posibil ca fenomenul luat in discutie in raspunsul precedent
sa fie cunoscut si recunoscut. Un obiect care cade  liber de la o
inaltime apreciabila, atinge pamantul intr-un punct mai spre rasarit
decat firul cu plumb lansat din punctul de unde cade obiectul.
Asta s-ar putea explica invocand viteza mai mare care o are obiectul
pe un cerc cu raza mai mare. Este o cadere de la inaltime.
Dar explicatia aceasta confirma dispozitivul pe care "l-am inventat"
pentru determinarea vitezei uniforme rectilinii a navei spatiale pe
pagina aceasta, mai sus. Confirmarea nu este insa evidenta.
Daca Pamantul nu s-ar roti in jurul axei sale, nu ar exista Decalajul
acela Spre Rasarit(DSR) pe care il invoc eu. Obiectul ar cadea fix in
punctul indicat de firul cu plumb. Chiar daca miscarea la
suprafata Pamantului nu este rectilinie, diferenta dintre dreapta
determinata de firul cu plumb si curba(teoretica) care marcheaza
caderea libera, poate fi un argument in sprijinul dispozitivului din
nava spatiala. Cine nu a inteles dece este o curba,...
Nu stiu daca s-a mai auzit asa ceva. Nu stiu nici macar daca se
intelege ce am afirmat in acest raspuns. Asa ca nu-mi fac griji !

virgil_48 a scris:In bolta cupolei unei catedrale fixam un carlig special, facut
cu un varf in jos, de care poti agata ceva.
De acolo lansam un fir cu plumb pana la pardoseala, si cand
acesta se linisteste, marcam punctul . Este mai bine sa
asternem un strat de nisip inainte, intr-un cerc cu diametrul de
de cca. 50 cm. Nu vom balansa firul cu plumb, nu-l imitam pe
Foucault.
Dupa ce am marcat punctul de pe pardoseala, de acelasi
carlig agatam cu un fir subtire, de 1 cm(scurt), plumbul folosit
anterior.
. . . . .

Faptul ca am comparat miscarea bilei din nava cosmica schitata mai
sus(schita eliptica) cu miscarea unui plumb care cade dintr-o cupola
de pe Pamanat, nu inspira mare apropiere.
Nava cosmica are o miscare rectilinie uniforma, constructia cu cupola
are si ea o miscare pe care o asimilez unei miscari rectilinii uniforme,
determinata de rotatia  planetei. In tara noastra aceasta viteza poate
fi cca 300 m/s.
Aduc o modificare simularii cu caderea masei din cupola, folosind
tot o bila care aluneca fara frecare pe o tija dreapta subtire si usoara,
articulata in varful cupolei.
Un dispozitiv similar cu cel din interiorul navei eliptice.
Daca este adevarat ce am scris eu pe aceasta pagina, legat de
experimentul care sa evidentieze miscarea rectilinie uniforma, atunci
caderea unei bile de la inaltimea cupolei, ar trebui sa produca un
balans similar balansului(anticipat) C- E din nava elipsoidala.
Consider ca balansul tijei la caderea bilei va porni catre rasarit.
Caderea bilei sub efectul gravitatiei, va fi uniform accelerata.
Partea slaba a acestei simulari este faptul ca asimilez miscarea
cupolei unei miscari rectilinii uniforme. Nu este perfect rectilinie,
ca cea din spatiu, dar asta nu mi se pare ca ar influenta rezultatul
incercarii. Balansul similar C- E, ar dovedi faptul pe care nu il simtim,
ca acea cupola se misca cu o viteza uniforma de la apus la rasarit,
odata cu suprafata planetei.

virgil_48 a scris:
. . . . . Consider ca balansul tijei la caderea bilei va porni catre rasarit.
. . . . .

Insa nu este obligatoriu sa fie asa ! Poate ca balansul
are o directie imposibil de determinat.
 1- Viteza uniforma a unei nave cosmice in spatiul liber,
neafectat de gravitatia corpurilor, o pot considera unic
determinata in Univers. Adica o miscare rectilinie
avand definitiv directia si viteza uniforma.
Daca nu depinde de gravitatia corpurilor si implicit de
vreun sistem de referinta, viteza este absoluta.
Conditiile pentru aceasta miscare ar putea fi indeplinite
in spatiul intergalactic, poate si in cel interstelar.
Aceasta ar fi miscarea pentru determinarea careia am
propus dispozitivul navei elipsoidale. Determina miscarea
din interior, fara folosirea de repere exterioare, contrar
Principiul 1 al lui G.G. Mentionat in raspunsurile anterioare.
 2- Viteza constructiei cu cupolă, pe care am propus-o
ca a doua varianta de experimentare, nu indeplineste
aceste conditii. Este o viteza compusa si determinata de
multele sisteme de referinta care contin planeta. Asa ca
acest experiment ar putea furniza numai indicatii vagi si
de moment, cui doreste sa cerceteze.
Insa necesita eforturi si cheltuieli mult mai mici.
Nota: Consider ca in mijlocul spatiului intergalactic un corp
se misca inertial cu viteza rectilinie absoluta. Chiar daca
volumul acela de spatiu se misca si el dupa vreo curba.
Abia cand se apropie de o margine a spatiului intergalactic,
corpul in cauza incepe sa fie afectat de gravitatie, iar
gravitatia ii modifica miscarea rectilinie si viteza.
Acceptand aceasta abordare, o miscare rectilinie uniforma
a navei elipsoidale ar putea  sa deseneze o curba complicata
in sistemul de referinta al spatiului intergalactic in care se
afla. Desi ea este rectilinie si uniforma iar dispozitivul schitat
anterior ar putea confirma acest lucru.

In afara de toata vorbăria pe care am risipit-o pe subiectul
din această pagina, ar fi totuși interesant si usor de răspuns
experimental, la această întrebare:
  Punctul pe care îl indică la sol firul cu plumb suspendat de un
punct fix aflat la înălțime,
este același fără abateri, cu
  Punctul pe care il marcheaza plumbul căzând liber din acelasi
punct fix ?
Nu va mai spun ce conditii minime ar trebui sa indeplineasca
încercarea pentru ca să fie concludentă.

virgil_48 a scris:In afara de toata vorbăria pe care am risipit-o pe subiectul
din această pagina, ar fi totuși interesant si usor de răspuns
experimental, la această întrebare:
  Punctul pe care îl indică la sol firul cu plumb suspendat de un
punct fix aflat la înălțime,
este același fără abateri, cu
  Punctul pe care il marcheaza plumbul căzând liber din acelasi
punct fix ?
Nu va mai spun ce conditii minime ar trebui sa indeplineasca
încercarea pentru ca să fie concludentă.

Atat timp cat plumbul este legat de fir, proiectia lui este data de pozitia liniilor de forta gravitationale care intersexteaza suprafata pamantului si trece prin centrul de greutate al plumbului.
In momentul cand plumbul este in cadere libera, intervine miscarea de rotatie a Pamantului si fortele Coriolis, ceia ce face ca plumbul sa cada in alt loc decat proiectia lui initiala.

virgil a scris:. . . . .
Atat timp cat plumbul este legat de fir, proiectia lui este data de pozitia liniilor de forta gravitationale care intersexteaza suprafata pamantului si trece prin centrul de greutate al plumbului.
In momentul cand plumbul este in cadere libera, intervine miscarea de rotatie a Pamantului si fortele Coriolis, ceia ce face ca plumbul sa cada in alt loc decat proiectia lui initiala.

Inteleg ca in principiu esti de acord ca in situatia mentionata va
exista o deviere de la proiectia verticala.
Ce ai scris, poate fi o alta varianta de explicatie a efectului pe
care l-am sustinut eu.
Compunerea a doua miscari rectangulare, una uniforma si
una accelerata, produce o miscare curba, iar in miscarea curba
este implicata forta centrifuga.
Sunt zone pe Pamant unde nu apar fortele Coriolis ? La pol sau la
ecuator ?
Daca abaterile ar fi intotdeauna spre rasarit, poate fi vorba despre
rotatia Pamantului, cum spui. Dar daca ar apare in toate directiile
cu variatie continua ?

Un corp se deplaseaza rectiliniu si uniform(inertial). Daca
asupra lui intervine un impuls exterior, acesta
se compune cu impulsul miscarii inertiale. Corpul va avea
un alt impuls, cel rezultat din compunerea celor doua, cu
o directie diferita sau chiar variabila. (Fiindca impulsul poate
fi produs de o forta in timp: Imp = m x v = F x t)
Acest impuls rezultat, este suma vectoriala a celor doua
impulsuri care l-au generat.
Concluzia mea nu este vreo descoperire, dar arata ca se
poate schimba directia impulsului primit de un corp, de
catre impulsul miscarii rectilinii si uniforme a corpului.
Este mai recunoscuta situatia inversa.
Am sustinut aceasta idee in speranta ca-mi va folosi la
lamurirea dispozitivul cu bila din nava cosmica elipsoidala
pe care ati vazut-o in aceasta pagina.

Numarul XXIII al subiectului Conservarea Momentului Cinetic se
afla aici.
Simulez un mod de experimentare care in zilele noastre ar putea
avea loc, pentru a dovedi sau nega autenticitatea acestei teorii.
Pe Statia Orbitala aflata in serviciu, se transporta un volant cu
diametrul de cca 1m, eventual asemanator unui titirez.
Se monteaza un mecanism care poate aduce acest volant la
o turatie de cca 100 ture/sec, care se poate detasa, lasandu-l sa
se invarteasca singur in imponderabilitate. Dupa care mecanismul
se poate demonta iar rotirea se poate inregistra video permanent.
Acestea se afla intr-o incapere a statiei din care ulterior se
evacueaza aerul complet.
Invartindu-se in imponderabilitate si in vid, se poate urmari timp
indelungat evolutia turatiei obiectului. Fara sa-l atinga nimic,
numai prin mijloace optice(stroboscop).
Pariul meu este ca la inceput se va observa o scadere a turatiei,
scadere ce se va diminua treptat. Dupa timp indelungat(luni,ani)
turatia se va stabiliza la o valoare foarte mica, determinata de
efectul gravitational intern al obiectului si nu de momentul cinetic
initial. Despre asta si despre cauza scaderii masive a turatiei, am
scris anterior.
S-ar putea inlocui titirezul cu obiectul numit pe acest topic "haltera".
Rotirea ei s-ar urmari mai usor.
Dar nu va face nimeni asta, fiindca ar fi inceputul sfrasitului pentru
multa "stiinta" falsa.
Scuze marelui nostru inaintas, Newton.