Teorii lui Virgil....

Virgile, esti om batran, termina cu teoriile alea hilare care leaga mecanicist Microuniversul de Macrounivers. Teoria oscilatorilor tai nu se confirma in nici un caz. Referitor la Legile lui Kepler, invata ca se deduc din cele ale lui Newton. Citeste: https://courses.lumenlearning.com/boundless-physics/chapter/keplers-laws/  
P.S, elimina tu spatiile de la linc . Pe mine nu ma lasa sa il postez corect ca sunt la vizitatori si banat

"Legea a treia lui Kepler.

Raportul dintre cuburile razei medii R a orbitei
unei planete şi pătratul perioadei sale, τ, este o constantă pentru toate planetele din sistemul solar, R3/ τ2 =const, unde: R este semiaxa mare a elipsei de rotaţie a planetei. Este important de observat că legea a treia a lui Kepler este valabilă numai pentru orbite care au un corp central ( de exemplu planetele din jurul Soarelui sau sateliţii din jurul planetelor). Ea nu va furniza nici o relaţie, să zicem, între raza şi perioada orbitală a Pământului în jurul Soarelui şi cele ale Lunii în jurul Pământului. Această lege poate fi găsită în Armoniile lumii, lucrare în care el revenise la tema din lucrarea mai veche Misterul cosmografic şi încercase să obţină legile universului printr-o combinaţie între geometrie, astronomie, muzică şi astrologie: ”Este însă absolut sigur şi exact că raportul care există între timpurile perioadelor oricăror două planete este tocmai raportul dintre distanţele medii la puterea 3/2 […]”.
In concluzie, schiţa sistemului solar, pe care Kepler a desenat-o după natură, în maniera arătată anterior, se reduce, în esenţă – conform celor trei legi ale sale – la mişcarea în vid absolut a unor puncte materiale fără dimensiuni (planetele), în jurul unui alt punct material (Soarele), fig. III.2. Acest model reprezintă fundamentul pe care Newton a edificat teoria gravitaţiei în vigoare şi astăzi. Verificarea la scară mare a sistemului lui Copernic şi răspunsul bun dat de Kepler la întrebarea ”cum se mişcă planetele?” încheie ceea ce se poate numi ”astronomia cinematică”. Întrebările la care urma să se răspundă erau ”de ce aceste planete se mişcă astfel ?”, ”care sunt cauzele care provoacă o asemenea mişcare?”. Răspunsul la aceste întrebări plutea într-un fel în aer: contemporanii lui Newton, Cristofer Wren , dr. Robert Hooke şi dr. Edmund Halley, observă independent unul de altul legea inversului pătratelor distanţelor, care va fi viitoarea lege a atracţiei gravitaţionale. Wren face distincţia dintre masă şi greutate, relaţia dintre pondere şi centrul de greutate al corpurilor o face Roberval. Au apărut noi concepte necesare şi stimulative: noţiunea de ,,forţă”, lucrul forţei (Salomon de Caux, 1620), legea conservării mişcării (Beekman, 1637), forţa vie, respectiv energia cinetică, 1/2mv2 (Leibniz, 1710), legile căderii corpurilor (Galilei), etc.
2.2.7 Legea atracţiei gravitaţionale a lui Newton
Isaac Newton (1642-1727) avea cunoştinţă de cele trei legi empirice ale lui Kepler, ca şi de legile lui Galileo Galilei referitoare la mişcarea corpurilor pe Pământ. Kepler susţinea că planetele se mişcă pe elipse, pe când Galileo susţinea că se mişcă pe cercuri. Pentru Kepler, planetele erau puse în mişcare de ,,spiţe” de forţă care pleacă radial de la un Soare care se roteşte, dar legea inerţiei a lui Galileo Galilei afirma că mişcarea circulară se perpetuează de la sine. Contribuind şi el la confuzie, Descartes enunţase o lege a inerţiei conform căreia corpurile tind să-şi păstreze o mişcare în linie dreaptă. Pentru Descartes, planetele sunt menţinute pe traiectoriile lor curbate de vârtejuri care există peste tot într-un eter cosmic. Newton a putut să preia acest amestec de date disparate şi de adevăruri parţiale şi să găsească un set unitar de legi care explicau corect mişcarea atât a corpurilor cereşti, cât şi a celor Pământeşti, ( n.14., n.4.). Galileo avusese o idee asemănătoare atunci când şi-a dat seama că dacă ar înţelege de ce cad obiectele spre Pământ, atunci ar înţelege şi ce anume menţine luna pe orbită (Salviati, în Dialog despre cele două sisteme principale ale lumii)."
...................................................................................................................... Extras Anexa 2, Electroconvergenta Pamantului
Concluzie:
1. Mecanica lui Newton nu permite intelegerea interactiunilor dintre sistemele naturale masice masive . Mecanismul de transfer (masic, de impuls, electric, magnetic, termic,...) dintre corpurile naturale a ramas, cu toate incercarile (,..., geometrizarea gravitatiei,...,) o problema inca nerezolvata. Cinematica nu constituie o baza serioasa pentru modelarea sistemelor oscilante (de orice natura9mecanice, electrice,...,). Cu atat mai mult aplicarea unor "asemanari" intre sistemile micro si macro (statice, si nu in miscare relativa).

Paca Plici a scris:Virgile, esti om batran, termina cu teoriile alea hilare care leaga mecanicist Microuniversul de Macrounivers. Teoria oscilatorilor tai nu se confirma in nici un caz. Referitor la Legile lui Kepler, invata ca se deduc din cele ale lui Newton. Citeste: https://courses.lumenlearning.com/boundless-physics/chapter/keplers-laws/  
P.S, elimina tu spatiile de la linc . Pe mine nu ma lasa sa il postez corect ca sunt la vizitatori si banat

Mecanicist sau nu este singura metoda care permite folosirea relatiilor din fizica atomica in astrofizica, fie ca-ti convine sau nu. Doar nu vrei sa folosesc ecuatia lui Schrodinger in astronomie, si nu uita ca inainte de fizica cuantica a fost fizica clasica prin care s-au explicat o multime de fenomene fizice inclusiv relatia lui Balmer prin care se determina emisiile laser la hidrogen. De asemeni tot prin fizica clasica s-au stabilit dimensiunile orbitelor si nivelele energetice ale acestora. Fizica cuantica este doar o alta treapta de intelegere a structurii atomice mai perfectionata explicand aceleasi lucruri si ceva in plus privind atomul din alt punct de vedere. Acest lucru insa nu elimina ce s-a descoperit prin fizica clasica ci doar o completeaza. Povestea ca electronul poate fi in mai multe locuri in acelasi timp, ramane o poveste, iar faptul ca orbita electronului nu mai este orbita ci electronii se regasesc in anumiti orbitali care sunt un fel de loc geometric al electronilor, eu sunt de acord, dar acest lucru se petrece in timp, motiv pentru care se dau niste interpretari statistice asociind electronilor o functie de unda notata cu psi care inmultita cu conjugata ei ne furnizeaza date despre probabilitate maxima de a localiza un electron. Ei bine toate acestea nu au nici o aplicabilitate in macrocosmos pe care il privim cu telescopul si pare nemiscat. Pe mine ma intereseaza asemanarile si legile care se aplica atat in microcosmos cat si in macrocosmos. Asa ca prin referatul ce contine constanta lui Kepler folosind relatiile de similitudine din teoria mea, am putut sa arat simplu si elegant, de ce aceasta constanta este aceiasi pentru toate planetele sistemului solar.

De acord. Bravo Virgil, chiar sunt de efect cercetarile tale!
Pacat ca nu ai si review-ul unui doctorant in fizica.

CAdi a scris:De acord. Bravo Virgil, chiar sunt de efect cercetarile tale!
Pacat ca nu ai si review-ul unui doctorant in fizica.

Multumesc CAdi, sa nu inteleaga cineva ca ne laudam unii pe altii. Cat despre doctoratul in fizica, nu pot afirma ca cunosc atata fizica incat sa sustin un examen de doctorat la anii mei, si niciodata nu m-am gandit la acest lucru. Pentru mine fizica ramane o pasiune restransa la tema pe care mi-am propus sa o studiez, pentru ca cel care spune ca stie totul, nu stie de fapt decat generalitati, iar eu mi-am propus sa patrund mai adanc in domeniul care m-a atras.

M-ai inteles gresit.
Eu am scris de recenzia unui profesor cu doctorat in fizica referitoare la lucrarea ta.
Asta nu inseamna ca scad din meritele tale in elaborarea acestei lucrari , inca odata, foarte interesanta, care uneste microcosmosul cu macrocosmosul.

crivoi d a scris:"Legea a treia lui Kepler.

Raportul dintre cuburile razei medii R a orbitei
unei planete şi pătratul perioadei sale, τ, este o constantă pentru toate planetele din sistemul solar, R3/ τ2 =const, unde: R este  semiaxa mare a elipsei de rotaţie a planetei. Este important de observat că legea a treia a lui Kepler este valabilă numai pentru orbite care au un corp central ( de exemplu planetele din jurul Soarelui sau  sateliţii din jurul planetelor). Ea nu va furniza nici o relaţie, să zicem, între  raza şi perioada orbitală a Pământului în jurul Soarelui şi cele ale Lunii în jurul Pământului. Această lege poate fi găsită în Armoniile lumii, lucrare în care el revenise la tema din lucrarea mai veche Misterul cosmografic şi încercase să obţină legile universului printr-o combinaţie între geometrie, astronomie, muzică şi astrologie: ”Este însă absolut sigur şi exact că raportul care există între timpurile perioadelor oricăror două planete este tocmai raportul dintre distanţele medii la puterea 3/2 […]”.
...................................................................
Concluzie:
1. Mecanica lui Newton nu permite intelegerea interactiunilor  dintre sistemele naturale masice masive . Mecanismul de transfer (masic, de impuls, electric, magnetic, termic,...) dintre corpurile naturale  a ramas, cu toate incercarile (,..., geometrizarea gravitatiei,...,) o problema inca  nerezolvata. Cinematica nu constituie o baza serioasa pentru modelarea sistemelor oscilante (de orice natura9mecanice, electrice,...,). Cu atat mai mult aplicarea unor "asemanari" intre sistemile  micro si macro (statice, si nu in miscare relativa).

Desigur mecanica lui Newton nu permite intelegerea tuturor aspectelor legate de gravitatie, dar jonctiunea dintre fizica atomica clasica si mecanica cereasca, extinde aria cunoasterii acestor probleme asa cum rezulta din teoria mea, dar pentru a intelege acest lucru este nevoie de timp si dorinta de a afla cum am ajuns la cele peste 20 de relatii de similitudine intre micro si macrocosmos.
https://drive.google.com/file/d/13gONOTx6DN_P0eK0VT9nmKpZSnN1hdnB/view?usp=sharing

Virgil, vad ca ai ajuns la un stadiu in care nu iti mai pasa de destinul operei tale....
Semeni cu Cezar ! nu m-as mira daca in alta viata nu ai fi fost chiar el!

"
Desigur mecanica lui Newton nu permite intelegerea tuturor aspectelor legate de gravitatie, dar jonctiunea dintre fizica atomica clasica si mecanica cereasca, extinde aria cunoasterii acestor probleme asa cum rezulta din teoria mea, dar pentru a intelege acest lucru este nevoie de timp si dorinta de a afla cum am ajuns la cele peste 20 de relatii de similitudine intre micro si macrocosmos."

Comentariu:
De acord! M-ar interesa daca teoria permite intelegerea miscarii sincrone a satelitilor naturali al planetelor din sistemul solar?

crivoi d a scris:"
Desigur mecanica lui Newton nu permite intelegerea tuturor aspectelor legate de gravitatie, dar jonctiunea dintre fizica atomica clasica si mecanica cereasca, extinde aria cunoasterii acestor probleme asa cum rezulta din teoria mea, dar pentru a intelege acest lucru este nevoie de timp si dorinta de a afla cum am ajuns la cele peste 20 de relatii de similitudine intre micro si macrocosmos."

Comentariu:
De acord! M-ar interesa daca teoria permite intelegerea  miscarii sincrone a satelitilor naturali al planetelor  din sistemul solar?

Nu am abordat acest aspect in teoria scrisa, dar m-am framantat mult pe aceasta tema si observand ca fiecare corp ceresc din nucleul galactic are propriile stele sau planete drept sateliti, in timp ce satelitii nu mai au "subsateliti", pun pe seama aceasta si lipsa miscarii de spin. Rationamentul este mai lung privind sursa campului gravitational a corpurilor ceresti si a cauzelor care fac ca o stea precum Soarele sa fie pe de o parte legat de nucleul galactic si pe de alta parte sa fie el nucleul unui sistem planetar. Una din relatiile privind constanta momentului cinetic in functie de constanta gravitationala si dimensiunile corpurilor elementare din sistem care sunt dimensional mult mai mici decat dimensiunile reale ale planetelor si stelelor ma impinge la ideia ca de fapt aceste corpuri elementare sunt adevaratele surse de camp gravitational, restul anvelopei corpurilor ceresti fiind doar aglomerari de materie neutra care poarta un camp indus. Astfel fiecare corp ceresc cu exceptia satelitilor si a celor din nucleul galactic contine in miezul lor un numar de corpuri elementare ce da nastere unui nucleu al unui sistem de o clasa inferioara, in timp ce anvelopa corpului ceresc interactioneaza cu un nucleu ditr-o clasa superioara. De exemplu sarcina gravitationala a Soarelui are Z=740 care determina pulsatia campului, raza orbitei fundamentale, si a celorlalte orbite ca fiind armonici inferioare a pulsatiei fundamentale, in timp ce masa lui luata ca intreg interactioneaza cu nucleul galactic ocupand la randul lui o anumita orbita cu o anumita viteza de orbitare care influienteaza parametrii propriului sistem planetar, printr-un coeficient de viteza cum l-am denumit. Satelitii insa nu mai sunt posesori ai corpurilor elementare si nu pot deveni nuclee pentru alti sateliti, si nu poseda nici miscare de spin. Am evitat sa expun aceasta parere in teorie deoarece nu am vrut sa viciez continutul lucrarii cu niste pareri care nu pot fi dovedite. Nimeni nu poate afla exact ce se afla in mijlocul unei stele sau planete. Poate in viitor niste explorari pe centura de asteroizi care au rezultat in urma unui cataclism cosmic va elucida mai mult aceste mistere, mai ales asteroidul Ceres care este singurul ramas intact ce pastreaza caracteristicile unui corp ceresc natural.