How Self-Reference Builds the World - articol nou

Rezumarea primului mesaj :

Ati avut vreodata in viata voastra framantari existentiale, gen ce e cu lumea asta ? Din fericire, datorita mie, toate framantarile voastre vor fi solutionate. Raspunsul se afla in noul meu articol "How Self-Reference Builds the World".

Avand in vedere ca forumul nu permite incarcarea de fisiere, articolul poate fi gasit pe unul din profilele mele de internet, cum ar fi bine cunoscutul: https://philpeople.org/profiles/cosmin-visan

Copilul cand se naste nu stie cum se numeste nici o culoare, apoi aude si retine ca ceia ce vede este culoarea rosie sau verde etc. De cate ori copilul va percepe prin organele de simt o culoare sau un gust etc., va compara acea informatie cu baza de date formata prin experienta anterioara si va putea spune ca aceasta e culoarea rosie sau verde.
In ce priveste constiinta, aici este vorba despre o notiune complexa, fara corespondent material care s-a sendimentat de-alungul vietii in miile de situatii, senzatii, emotii, pareri, informatii, si de cate ori cineva te intreaba ce este constiinta, tu apelezi la istoricul inmagazinat in minte si dai un raspuns in functie de informatiile stocate.
Faptul ca Forever defineste constiinta ca pe o culoare este complet gresit pentru ca acea culoare are un corespondent material ce poate fi oricand luat ca reper, pe cand constiinta reprezinta cumulul de percepte anterioare ale senzatiilor si trairilor emotionale resimtite aparent in inima, in stomac sau cum mai spunem in sufletul omului datorita unui coctail de hormoni eliberati in tot organismul ori de cate ori ne punem intrebarea "ce este constiinta", "ce este sufletul, spiritul, mintea etc". Orice notiune abstracta care nu are un corespondent material presupune o reactie specifica a simtului intern care poate sa difere de la un om la altul in functie de sensibilitatea, caracterul, dotarea fizica si intelectuala cat si zestrea genetica a fiecaruia.

De acord cu tine, virgil.

curiosul a scris:De acord cu tine, virgil.

Și problema, una destul de comună de altfel, este că putem vizualiza imaginativ anumite lucruri atât de profund încât efectiv ajungem să pierdem esența și obiectivitatea intrinsecă a realității lucrurilor, deși păstrăm totuși tiparul logic de argumentare.
Dar lipsește corespondența reală conformă percepțiilor.
Și este o chestiune oarecum îngrijorătoare, mai ales în circumstanțele caracterelor hotărâte cu "ochelari de cal", dirijate de foamea de succes și apreciere din partea semenilor.

Creier nu exista. "Creier" e doar o idee in constiinta. Unde ai vazut tu "creier" in vise ? Iar daca te poti afla intr-o astfel de lume (a visului) in care nimic din ce e in lumea aia nu e responsabil pentru generarea lumii aceleia, ce te face sa crezi ca in lumea asta (a treziei) ai parte de obiectul care o genereaza ? Ai jucat la pacanele si ai dat lovitura ?

Forever_Man a scris:Iar daca te poti afla intr-o astfel de lume (a visului) in care nimic din ce e in lumea aia nu e responsabil pentru generarea lumii aceleia, ce te face sa crezi ca in lumea asta (a treziei) ai parte de obiectul care o genereaza ? Ai jucat la pacanele si ai dat lovitura ?

Pentru că sunt lucruri diferite tocmai determinate de procesul percepției.
Și cred că da, mai degrabă ai șanse să dai lovitura la păcănele, decât șanse să dai lovitura cu conștiința la modul la care pui problema.
Că e una materială, clar.
Altfel nici nu ți-ar fi trecut prin cap să asociezi lucrurile cu o modalitate ușoară de a face bani, cum ar fi cu "lovitura la păcănele".
Vezi că și banii sunt doar o idee în conștiință, nu sunt o realitate care organizează valoric "ideile din conștiință", cum ar fi foamea, facturile, gagicile, joint-urile etc...

Asa... sa revenim. Incearca sa intelegi ca tu nu esti un avatar care se plimba printr-o lume externa lui, ci ca atat avatarul cat si lumea sunt Tu.

Îți promit că o să mai fac un efort să reîncerc să înțeleg cum vezi tu lucrurile.
Revin când am o imagine mai clară.

Forever-Man vede lumea ca un vis in care ne observam unii pe altii si de asemenea exista o superconstiinta independenta care sustine aceste miraje.
Ma uitam astazi la corpul unui peste mort (dorada) aflat la dezghet pe care aveam de gand sa-l mananc
Problema este ca dupa ce dispare constiinta, de ce ramane corpul ?

@CAdi
Care conștiință rămâne după ce moare corpul, a ta sau a peștelui?
Și care conștiință?
Te referi la percepția ta asupra situației în sine și căreia îi oferi tu această interpretare.

Forever_Man a scris:Asa... sa revenim. Incearca sa intelegi ca tu nu esti un avatar care se plimba printr-o lume externa lui, ci ca atat avatarul cat si lumea sunt Tu.

Măi Cosmine, la nivel perceptiv, eu și lumea exterioară mie suntem două lucruri diferite încât nu pot să le percep ca fiind unul și același lucru.
Este adevărat că pot să îmi imaginez toată percepția asupra realității ca putând fi produsul minții mele, dar lipsește cauzalitatea și,  cum spunea virgil într-un mesaj anterior, ideea asupra sumei percepțiilor pe care le am într-un moment sau altul sunt rezultatul experiențelor anterioare în cea mai mare măsură .
Cum spune virgil, un copil nu are ideea de culoare roșie,  el percepe ceva.
Cu alte cuvine, conștientizarea și modul de percepție a realității este o chestiune care ține de stadiul nostru de dezvoltare și acumulare de experiențe.
Adică de ce un copil nu poate conștientiza ceea ce spui tu, iar tu ca adult poți?
Sau altfel spus de ce un copil nu poate dezvolta un asemenea raționament ca al tău?
Sau de ce nu poate avea o percepție asupra realității așa cum o ai tu?
Ceea ce mă face să cred că acest tip de interpretare este caracteristic unei "minți evoluate" care a acumulat suficiente informații adaptate la cerințele sociale.
Asta una.
Din alt punct de vedere, există un trend teoretic prin care oamenii s-au obișnuit să considere că sunt suficient de capabili intelectual să deducă lucruri care îi diferențiază de ceilalți.
În cele mai multe cazuri vorbim de o chestiune care ține de "grandios delusion" în momentul în care concluziile sunt neverificabile.
Adică nu poți să culci pe lauri o idee, bine structurată logic, dar care nu are nicio utilitate practică, în primul rând, iar apoi una care nu poate fi verificată în niciun fel, darămite cu foarte mari dificultăți în înțelegerea ei.
Logic și teoretic poți să formulezi câte idei vrei, foarte bine puse la punct teoretic, dar niciodată nu vor "urca pe tron" dacă nu se găsește corespondentul real, practic, experimental.
Cum e teoria stringurilor, de exemplu.
A ta, cu conștiința, nici atât nu are șanse de izbândă.
E ca și cum ai scrie o altă Biblie, nu ajută decât moral și nu folosește la nimic altceva.

CAdi a scris:Forever-Man vede lumea ca un vis in care ne observam unii pe altii si de asemenea exista o superconstiinta independenta care sustine aceste miraje.
Ma uitam astazi la corpul unui peste mort (dorada) aflat la dezghet  pe care aveam de gand sa-l mananc
Problema este ca dupa ce dispare constiinta, de ce ramane corpul ?

Eu cred ca m-am exprimat destul de concret Curiosule, ca altfel nu as mai manca corpul pestelui...
Ia zi, poti sa-ti dai cu parerea in ce consta paradoxul?

Nu pot să îmi dau cu părerea decât despre ideea de "unde dai și unde crapă".

Revenind, conștiința este egal cu roșu negru tare încet gânduri etc, nefiind un rezultat al unui produs perceptiv, ci niște chestiuni generate de ceva ce are capacitatea de a diferenția ceea ce percepem, pentru că însăși percepția este o chestiune de conștiință.
Dar cum rămâne cu emoțiile și sentimentele?
Când te simți amenințat,  când simți ură, iubire etc, ce le produce?
Că dacă mă uit la un "ca..at" dintr-un tufiș ca un produs uman, simt oarece dezgust, dar când mă uit la un "ca.at" pe un câmp de iarbă simt apreciere pentru că e un îngrășământ.
Carevasăzică tot conștiința produce contextul și emoția din percepția situației?

Sau altfel spus, în exemplul de mai sus același "ca.at" pot să îl văd atât dezgustător, cât și folositor.
Pe ce criterii stabilește conștiința vieții ce senzație, sentiment și emoție să aleg?
Nu mai pui că ce e rău, e de fapt un bine din altă perspectivă, sau invers, etc.
Cum stabilește conștiința caracterul situației?

CAdi a scris:Forever-Man vede lumea ca un vis in care ne observam unii pe altii si de asemenea exista o superconstiinta independenta care sustine aceste miraje.
Ma uitam astazi la corpul unui peste mort (dorada) aflat la dezghet  pe care aveam de gand sa-l mananc
Problema este ca dupa ce dispare constiinta, de ce ramane corpul ?

Nu e nicio superconstiinta. Lumea pe care o vedem e o lume evolutionista, adica aparuta ca urmare a interactiunilor dintre constiinte, in principal supravietuire si reproducere. Faptul ca ai qualii pentru Maria si nu pentru o vaca e din aceste motive. Spatiul insusi ne apare cu 3 dimensiuni pentru ca in felul asta e mai usor de ajuns la hrana.

Referitor la corpul pestelui, acesta nu dispare pentru ca mai raman acolo alte constiinte care il sustin, ale celulelor, ale atomilor, etc. Dar si alea mor pana la urma cum ar fi protonul care e postulat a se descompune dupa 10^33 ani.

curiosul a scris:
Măi Cosmine, la nivel perceptiv, eu și lumea exterioară mie suntem două lucruri diferite încât nu pot să le percep ca fiind unul și același lucru.

Asta-i si ideea. Ca daca le-ai percepe cum trebuie ti-ai da seama ca e doar un vis si te-ai sinucide daca nu ti-ar mai conveni, ca ai stii ca oricum esti etern. S-ar destrama toata sandramaua si nimic semnificativ n-ar mai putea exista. Toate iluziile astea sunt necesare ca Dumnezeu sa nu se trezeasca prea curand la starea de singuratate.

Pana si eu care stiu rational care e treaba, tot traiesc in continuare aceleasi iluzii perceptive, asa ca n-am decat sa traiesc viata ca restul oamenilor.

Forever_Man a scris:

CAdi a scris:Forever-Man vede lumea ca un vis in care ne observam unii pe altii si de asemenea exista o superconstiinta independenta care sustine aceste miraje.
Ma uitam astazi la corpul unui peste mort (dorada) aflat la dezghet  pe care aveam de gand sa-l mananc
Problema este ca dupa ce dispare constiinta, de ce ramane corpul ?

Nu e nicio superconstiinta. Lumea pe care o vedem e o lume evolutionista, adica aparuta ca urmare a interactiunilor dintre constiinte, in principal supravietuire si reproducere. Faptul ca ai qualii pentru Maria si nu pentru o vaca e din aceste motive. Spatiul insusi ne apare cu 3 dimensiuni pentru ca in felul asta e mai usor de ajuns la hrana.

Referitor la corpul pestelui, acesta nu dispare pentru ca mai raman acolo alte constiinte care il sustin, ale celulelor, ale atomilor, etc. Dar si alea mor pana la urma cum ar fi protonul care e postulat a se descompune dupa 10^33 ani.

Vezi , aici gresesti tu. Totusi exista acea constiinta care este ca o biblioteca universala. Este diferita de memoria corpului . Citeste cazul Edgar Cayce si cartile lui Rudolf Steiner despre karma.
Sunt si numeroase carti hinduse si tibetane tot pe acest subiect cu transcederea constiintei. Nu le mai enumar...

A fi constient inseamna a avea qualii. Constiinta de care zici tu nu are qualii, deci nu exista. Dar lucrurile alea pot intra la partea formless a self-referintei.

Forever_Man a scris:A fi constient inseamna a avea qualii. Constiinta de care zici tu nu are qualii, deci nu exista. Dar lucrurile alea pot intra la partea formless a self-referintei.

Raspunsul tau nu are nicio logica. Din moment ce oameni ca Edgar Cayce si Rudolf Steiner au accesat-o si nu mai vorbesc de marii yoghini hindusi si tibetani inseamna ca exista.
Esti in urma cu ...constiinta Cosmine. Iti recomand si tie un studiu mai viguros ca sa-ti faci o parere ce inseamna constiinta ca deocamdata esti in ceata
Ai citit si Sfarsitul Copilariei si stii in mare ce a gandit Arthur C Clarke  ...se pare ca ai citit-o degeaba .
Deci , vorba lui Dacu

Si ce qualii are constiinta aia ?

Citeste cartile autorilor recomandati Cayce si Steiner si Yoga Sutra a lui Patanjali (cea mai importanta carte despre constiinta in Yoga) si
Introducere in Yoga Maha Mudra sunt doar cateva...

Presupunem ca tu le-ai citit, asa ca poti raspunde la intrebare: ce qualii are ? Stii ca qualiile sunt una pe rand: mai intai vad rosu, apoi verde, apoi dulce. Chiar si daca constiinta aia ar exista, tot una pe rand ar vedea. Deci n-ar avea puterea necesara sa controleze miliarde de oameni in acelasi timp.

Forever_Man a scris:Presupunem ca tu le-ai citit, asa ca poti raspunde la intrebare: ce qualii are ? Stii ca qualiile sunt una pe rand: mai intai vad rosu, apoi verde, apoi dulce.
Chiar si daca constiinta aia ar exista, tot una pe rand ar vedea. Deci n-ar avea puterea necesara sa controleze miliarde de oameni in acelasi timp.

Nu vreau sa fac pe desteptul cu tine , citeste cartile. Ai sa ignori tot ce cunosti acum si ai sa ai alta perceptie.

Constiinta inseamna qualia. Daca "constiinta" aia n-are qualii atunci nu e constiinta, vorbesti despre altceva, folosesti impropriu cuvantul "constiinta".

Cateva explicatii despre qualia;

C.S. Peirce a introdus termenul quale în filozofie în 1866,[4]< /span>[5] a fost primul care a folosit termenul „qualia”; în sensul său modern general agreat.C.I. Lewis iar în 1929 [5]

Există caractere calitative recunoscute ale datului, care pot fi repetate în diferite experiențe și sunt astfel un fel de universale; Eu le numesc „qualia”. Dar deși astfel de qualia sunt universale, în sensul de a fi recunoscute de la o experiență la alta, ele trebuie să fie distinse de proprietățile obiectelor. Confuzia acestor două este caracteristică multor concepții istorice, precum și teoriilor actuale ale esenței. quale este direct intuit, dat și nu este subiectul vreunei erori posibile deoarece este pur subiectiv.[5]: 121 

Frank Jackson a definit ulterior qualia ca fiind „... anumite trăsături ale senzațiilor corporale în special, dar și ale anumitor experiențe perceptuale, pe care nicio cantitate de informații pur fizice nu le include”. [6]: 273 

Daniel Dennett a sugerat că qualia este „un termen necunoscut pentru ceva ce nu poate fi mai mult familiar fiecăruia dintre noi: felul în care ni se par lucrurile".[7] El identifică patru proprietăți care sunt de obicei atribuite qualia. [7] Conform acestora, qualia sunt:

inefabile – nu pot fi comunicate sau reținute prin niciun alt mijloc decât experiența directă.
intrinseci – sunt proprietăți non-relaționale, care nu se schimbă în funcție de relația experienței cu alte lucruri.
privat – toate comparațiile interpersonale ale qualiilor sunt sistematic imposibile.
direct sau imediat comprensibil prin conștiință – a experimenta un quale înseamnă să știi că cineva experimentează un quale și să știi tot ce trebuie să știi despre acel quale.
Dacă există qualia de acest fel, atunci o persoană cu vedere normală care vede roșu ar fi incapabil să descrie experiența acestei percepții într-un astfel de o modalitate prin care un ascultător care nu a experimentat niciodată culoarea va putea ști tot ce este de știut despre acea experiență. Deși este posibil să se facă o analogie, cum ar fi „roșul pare fierbinte” sau să furnizeze o descriere a condițiilor în care are loc experiența, cum ar fi „este culoarea pe care o vezi atunci când o lumină cu lungimea de undă de 700-nm este îndreptată către tine”, susținători ai acestei definiții a qualia susțin că astfel de descrieri nu pot oferi o descriere completă a experienței.[8]: 154 

O altă modalitate de a defini qualia este „simțurile brute”. O simțire brută este o percepție în sine, considerată complet izolat de orice efect pe care l-ar putea avea asupra comportamentului și dispoziției comportamentale.< a i=3>[9] În schimb, o simțire gătită este acea percepție văzută în ceea ce privește efectele sale. De exemplu, percepția gustului vinului este o senzație inefabilă, crudă, în timp ce reacția comportamentală pe care o are la căldura sau amărăciunea cauzată de acel gust de vin ar fi o senzație gătită. Simte gătite nu sunt qualia.[10]

Forever_Man a scris:Constiinta inseamna qualia. Daca "constiinta" aia n-are qualii atunci nu e constiinta, vorbesti despre altceva, folosesti impropriu cuvantul "constiinta".

Corect, constiinta inseamna qualii, care la randul ei inseamna trairi personale, ce sunt intrinseci fiecarui individ in parte.
As putea parafraza; Am qualii, deci exist, am constiinta stiu cine sunt. Am propria experienta de viata si fiecare lucru, fiecare notiune se reflecta in mine prin senzatii imposibil de explicat, dar simturile mele, experienta de viata imi spun ca sunt reale. Toate fiintele sunt reale si eu le recunosc prin qualiile mele specifice .
   Constiinta reprezinta o proprietate a fiintei indiferent daca este om, animal sau insecta, de a percepe lumea inconjuratoare prin qualii, care sunt trairile obtinute ca urmare a stimulior receptionati de organele de simt mai mult sau mai putin specializate. Existenta qualiilor presupune existenta fiintelor fara de care nu exista trairi personale, senzatii, stari sufletesti, sau qualii.

Forever_Man a scris:Constiinta inseamna qualia. Daca "constiinta" aia n-are qualii atunci nu e constiinta, vorbesti despre altceva, folosesti impropriu cuvantul "constiinta".

Eu nu ma complic cu detalii de acestea tehnice nesemnificative. Spune-i cum vrei, biblioteca de date stranse din constiinte, daca nu iti place termenul.
E treaba ta ce vrei sa faci mai departe daca urmezi recomandarile mele sau nu.
Nu are rost sa ma contrazic cu tine pentru ca nu suntem pe aceeasi pozitie de intelegere.

curiosul a scris:
Cum spune virgil, un copil nu are ideea de culoare roșie,  el percepe ceva.
Cu alte cuvine, conștientizarea și modul de percepție a realității este o chestiune care ține de stadiul nostru de dezvoltare și acumulare de experiențe.
Adică de ce un copil nu poate conștientiza ceea ce spui tu, iar tu ca adult poți?
Sau altfel spus de ce un copil nu poate dezvolta un asemenea raționament ca al tău?
Sau de ce nu poate avea o percepție asupra realității așa cum o ai tu?
Ceea ce mă face să cred că acest tip de interpretare este caracteristic unei "minți evoluate" care a acumulat suficiente informații adaptate la cerințele sociale.

Da, nu stiu exact cum functioneaza. Dar un ingredient e sinceritatea. Daca scopul tau in viata e supravietuirea si reproducerea, atunci vei face orice e la moda la un anumit moment istoric ca sa dai bine in societate si sa agati gagici. Iar daca adevarul nu e cool la acel moment (practic cam niciodata nu e cool) nu il vei afla. Eu as zice ca dintre toate capacitatile unui om, sinceritatea e mai importanta decat inteligenta pentru a afla adevarul. La urma urmei, ca sa afli adevarul trebuie sa fii adevarul.

curiosul a scris:
Din alt punct de vedere, există un trend teoretic prin care oamenii s-au obișnuit să considere că sunt suficient de capabili intelectual să deducă lucruri care îi diferențiază de ceilalți.
În cele mai multe cazuri vorbim de o chestiune care ține de "grandios delusion" în momentul în care concluziile sunt neverificabile.
Adică nu poți să culci pe lauri o idee, bine structurată logic, dar care nu are nicio utilitate practică, în primul rând, iar apoi una care nu poate fi verificată în niciun fel, darămite cu foarte mari dificultăți în înțelegerea ei.
Logic și teoretic poți să formulezi câte idei vrei, foarte bine puse la punct teoretic, dar niciodată nu vor "urca pe tron" dacă nu se găsește corespondentul real, practic, experimental.
Cum e teoria stringurilor, de exemplu.
A ta, cu conștiința, nici atât nu are șanse de izbândă.
E ca și cum ai scrie o altă Biblie, nu ajută decât moral și nu folosește la nimic altceva.

Conceptul de "utilitate" e cel mai inutil concept posibil. Ce-i aia utilitate ? Sa umfli burta si sa sexezi gagica ? Da, atunci probabil ca adevarul nu e util.

CAdi a scris:Eu nu ma complic cu detalii de acestea tehnice nesemnificative. Spune-i cum vrei,  biblioteca de date  stranse din constiinte, daca nu iti place termenul.  
E treaba ta ce vrei sa faci mai departe daca urmezi recomandarile mele sau nu.
Nu are rost sa ma contrazic cu tine pentru ca nu suntem pe aceeasi pozitie de intelegere.

E ca si cum ai zice ca tu nu te complici cu detalii nesemnificative gen "foame" si "sete". Daca te duci la un restaurant si zici ca ti-e foame si iti aduce o friptura, apoi tot tu te iei de chelner ca de ce nu ti-a adus apa, ca ce conteaza "foame", "sete", detalii nesemnificative.

Scriu și eu aici doar pentru că este un subiect "de-ale" tale.
Chiar, de ce se spune un prieten de-ai mei?
Privind logica lingvistică care este certitudinea că avem mai mulți de unul?
Exprimarea ar trebui să fie corectă lingvistic si justificată generalizat dacă nu există nicio persoană care să aibă mai puțin de doi prieteni și care să justifice exprimarea la plural.
Tu-i mama ei de logică!!!
Lingvistică baga-mi-as ceva în logica asta lingvistică...
Tot la nivel de logică lingvistică, "baga-mi-aș"-ul de mai sus nu are sensul de "introduce-mi-aș", iar "prietenia" este condiționată, nu necondiționată.
Carevasăzică, tot la nivel de logică (in)certitudinea intrinsecă trebuie să fie fundamentată pe principii ale cărei proprietăți nu se schimbă perceptual și nu depind de alți factori în percepție comună.
Dar eu dacă spun că Forever este un prieten "de-ai" mei, logica lingvistică implică că eu mai cel puțin unul în afară de Forever, cum ar fi...CAdi.
Deși amândoi gândesc: "Tu? Prieten cu mine? Forever Never!"
Asta dacă nu luăm în calcul și prietenii imaginari...

Forever, ia ascultă aici!

Lăsăm gluma la o parte și vorbim serios.
Pentru că este o chestiune de interpretare și aici prin care ceva-ceva vrei tu să spui, dar cred că, într-un final duce tot la un fel de paradox.

Eu sunt convins că ceea ce te-a dus pe tine la ideea de "self referință" a pornit exact din ideea perceptuală conform căreia senzația nu este un proces fizic intrinsec și ne întrebăm ce este senzația.
Tu îi zici "qualie", dar este același lucru.
În acest tip de interpretări teoretice perceptuale se poate construi lucrurile într-o manieră ce duce la raționament paradoxal.
O mică paranteză, nerelaționată direct, dar relevantă, tot analizând raționamentul paradoxal, orice paradox are un tipar fundamental de construcție identic.
Același pe care îl voi folosi și eu în continuare.
Nu are utilitate practică, dar este o chestiune care poate clarifica cumva perspectiva asupra "certitudinii" interpretării.

Și hai să o luăm pas cu pas, mai întâi cnologic pe scară evolutivă în mod obiectiv, nu preferențial, raportat la modul în care s-a format construcția logicii deterministe.
Pentru că și ceea ce vrei tu să spui se conformează, la nivel de claritate și certitudine, unei propoziții indecidabile.
Adică ar putea fi la fel de mult cum nu ar putea fi.
Iar departajarea o face ... ia ghici...caracterul demonstrabil.
Dar cum s-a ajuns, înainte de toate, la necesitatea raționamentului demonstrabil?
Pentru că certitudinea însăși este o chestiune care trebuie obligatoriu relaționată cu percepția asupra lucrurilor, iar ceea ce este incert este incert pentru că nu se supune unui criteriu comun perceptual de determinare a valorii de adevăr.
Ceea ce spui tu se supune unui sistem perceptual diferit nedemonstrabil, în aceeași măsură în care nu poate nici schimba cauzalitatea comportamentului intrinsec al Naturii.
În consecință, prin tipar de construcție determinist, concluzia este că acest tip de corespondențe perceptuale nu au valoare de adevăr.
Și revenim acum, în același sistem perceptual de construcție logică la paradoxul la care duce interpretarea ta, după ce lămurim înainte cum a apărut "logica" pe scară cronologică evolutivă.
Pentru că ... cam...nu vedem pădurea din cauza copacilor.

Dar rămân fără baterie acum.
Și ar fi păcat să nu afli și acest punct de vedere.
Zic eu.
Așa...la repezeală acum, până revin, lucrurile se reduc la un paradox ce ține matematic de caracterul "numarabil" al unui set infinit și faptul că, prin același raționament prin care ai construit teoria, orice qualie este o qualie ce duce la un tipar de deducție paradoxal al metodei reducerii la infinit.
Dar revin...

Mai am 13%.
Forever, modul în care interacționezi cu mediul si natura mediului în care interacționezi cu el, determină modul în care se formează perspectiva asupra lucrurilor.
Ceea ce gândești și percepi este determinat de natura mediului cu care interacționezi și modul în care interacționezi cu mediul.
În condițiile în care tu ești parte componentă a mediului, întrebarea pentru noi doi este ce anume construiește și diferențiază la nivel de senzație difetenta dintre observator și realitatea exterioară lui, iar exterioară putandu-se duce, prin reducție infinită, până la limita la care ceva NU MAI APARȚINE nici realității "recepționate", nici realității "transmise".
Adică senzația perceptivă trebuie să fie o chestiune ce nu mai aparține sistemului ce o produce, iar ducandu-ne cauzal la unde este limita dintre percepție și obiectul perceput, nu există limită ce diferențiază percepția de obiectul perceput.
10%
E simplu să te bazezi doar pe certitudinea perceptivă, dar dacă ne ducem dincolo de ea, ajungem în contradicții cauzale.

Bun, interpretarea ta acum este "introducerea" qualiei, dar este tot o chestiune care se poate asocia unui caracter de postulat doar în ideea ajutătoare pentru a explica ceva, dar incompletitudinea la nivel demonstrabilitate rămâne activă.

Și oricât ai introduce în sistem noi postulate, caracterul indecidabil al unor propoziții nu poate fi eliminat din sistem.

8%
Trimit asta și mai scriu cât mai am baterie.

Începusem anterior initial cu legătură dintre modul în care percepția este determinată de mediu.
Dar nu de proprietățile mediului, ci de modul perceptiv asupra mediului.
Carevasăzică, modul în care gândim este strict determinat de modul în care se realizează procesul de observare, dar procesul de observare este determinat și construit tocmai de obiectul perceput.
În același tipar de construcție deductibilă, implică în mod direct ca orice qualie să fie determinată de o qualie.
Se ajunge la în principiu ce trebuie infinit reductibil și transformat asemanator unui principiul matematic de demonstrabilitate.
În acest caz, lucrurile se reduc la caracterul "numarabil" al unui infinit.
6%
Trimit și mai scriu.

Să vedem cât mă mai ține.
În sfârșit...
Pentru a continua trebuie să ne punem întrebarea:
"Ce anume din percepția noastră logică "cauzează" ideea de infinit?"

curiosul a scris:Să vedem cât mă mai ține.
În sfârșit...
Pentru a continua trebuie să ne punem întrebarea:
"Ce anume din percepția noastră logică "cauzează" ideea de infinit?"

Iti imaginezi cat inseamna 14 miliarde de ani lumina, atat cat este estimata varsta universului cat si dimensiunile lui? dar iata ca de curand am citit un articol ca s-a gasit o galaxie la 29 de miliarde de ani lumina. Asa ca universul ar putea avea o dimensiune si o varsta cu mult mai mare. Mergand din aproape in aproape cu rationamentul, cum nimic nu impiedica ca dimensiunea universului sa fie si mai mare, poti ajunge sa crezi ca o dimensiune fara limite poate insemna infinitul.