Arsenie Boca-Sfantul din Carpati

Redau mai jos un articol din Jurnalul.ro :
Aspaziei îi curgeau lacrimile pe obraji şi nu putea pricepe de ce. Doar nu păţise nimic rău. Ba dimpotrivă: ea, o fetişcană fragilă, astăzi avusese forţa să urce târâş grăpiş prin zăpada până la brâu, în miezul lui ianuarie, pe vifor, în inima muntelui, la mănăstirea Sâmbăta de Sus. Abia ajunsă, acum se odihnea la căldură, în bucătăria mănăstirii, cu paltonul pe umeri, sprijinită de fereastră. “Priveam peisajul şi plângeam. Simţeam o emoţie cumplită, fără să înţeleg de unde-mi vine. Şi la un moment dat, în spatele meu am auzit o voce. Nu uşă deschizându-se, nu paşi, nimic. Doar o voce cu accent ardelenesc: no, ce s-o întâmplat? M-am întors şi am văzut un călugăr înalt, subţire, îmbrăcat în alb, care mă privea foarte serios şi foarte de aproape. Nu-mi explicam de unde apăruse. I-am văzut ochii şi m-am speriat: privirea lui nu avea fundal. Mă privea infinitul cu doi ochi albaştri de om. Nu mai văzusem niciodată aşa ceva. Pur şi simplu, era să cad pe spate”, povesteşte Aspazia Oţel Petrescu.
Acela era părintele Arsenie Boca, omul pe care o ţară întreagă îl căuta să i se spovedească. “Sfântul Ardealului”, aşa îi spuneau. Auziseră oamenii că el e genial, are puteri neobişnuite, vede viitorul, face minuni, vindecă orbi şi paralizaţi. Era popular, dar scump la vedere. Îi plăcea sihăstria şi nu oricine reuşea să stea de vorbă cu el. Doar era stareţul celei mai căutate mănăstiri din România.
N-avea de unde să ştie fetişcana Aspazia de atunci că omul pe care ea îl privise drept în ochi în faţa ferestrei în ’48, era chiar Arsenie Boca supranumit ,,Cel Sfant''..... Înapoi, la iarna lui ’48, scena din faţa ferestrei. “De ce te-ai speriat? Nu aşa ai vrut să ma cunoşti?”, i-a spus monahul tinerei Aspazia. Avea o voce egală, puţin aspră, cu accente puternice. “Vocea lui, de fapt, vibra de lumină şi de dragoste”, îşi aminteşte Aspazia Petrescu acum, după mai bine de o jumătate de secol. Are aproape 90 de ani - la vremea aceea, însă, avea puţin peste 20.
Era studenta lui Lucian Blaga, simpatiza cu legionarii şi habar n-avea ea că peste câteva luni urma să fie azvârlită în puşcărie, pentru 14 ani nesfârşiţi. Clarvăzătorul părinte Arsenie, însă, o ştia. Însă ei nu i-a spus nimic, ci doar a pregătit-o psihic să reziste.
De fapt, el îi citise viitorul înainte să o vadă la faţă, chiar din momentul în care ea păşise în mănăstire şi o apucase plânsul din senin. Avusese loc, atunci, un dialog straniu între ea şi femeia de la bucătărie. Femeia o văzuse înlăcrimată şi o întrebase dacă nu cumva i-a vorbit părintele. Nici vorbă, ridicase uimită din umeri Aspazia; nici măcar n-apucase să-l cunoască. O, ba da, apucase, dar încă nu realiza ea, îi replicase femeia. Căci dacă plânge în halul ăla, înseamnă părintele de acolo, din chilia lui, chiar acum “o scanează” şi îi citeşte gândurile de la distanţă, i-a mai spus îngrijitoarea.
Cam bizar, dar la Sâmbăta lucrurile astea nefireşti nu păreau deloc ciudate, la cât de des se petreceau. Toată lumea de la mănăstire - călugări şi îngrijitoare - ştia că, atunci când părintele Arsenie umbla în sufletul unui om şi-i răscolea gândurile, imediat omul acela izbucnea în lacrimi. Numai ce se pomenea, aşa, plângând, fără ca măcar să-şi dea seama ce face. Dar asta nu era nimic, stareţul făcea altele şi mai şi. “Cu Zorica, prietena mea (maica Teodosia de mai târziu) părintele Arsenie comunica telepatic”, mai spune Aspazia Petrescu.
Cum reuşea părintele Arsenie Boca să ţină lumânările aprinse în inima furtunii
Plânsul era o stare obişnuită la Sâmbăta, în vremurile acelea. Se plângea mult, se plângea la unison – credincioşi şi călugări. Startul îl dădea părintele Arsenie. “La Prefacere, părintele întotdeauna se zguduia de plâns şi toată biserica, după el. Era o emoţie generală. Mi-am dat seama după mult timp că, de fapt, nu poţi să simţi atingerea dumnezeirii decât plângând”, ne mai spune Aspazia Petrescu. Sute de oameni luau pieptiş muntele până la Sâmbăta doar ca să plângă împreună cu părintele Arsenie. Accidental, unii erau martori la minuni şi la vindecări, apoi plecau şi spuneau mai departe ce au văzut cu ochii lor.
Alţii l-au văzut pe părinte sfidând clar legile fizicii: obişnuia să ia flacăra unei lumânări direct pe deget ca să aprindă cu ea altă lumânare, stinsă. Oamenii plecau muţi, părintelui i se părea firesc. Chiar Aspazia l-a zărit într-o noapte purtând o lumânare aprinsă chiar în inima furtunii. Bătea vântul, bătea ploaia – lumânarea nu se stingea.
Din cămara ei de la Roman, femeia îşi aminteşte perfect scena: “Era de groază, bubuia furtuna, iar sălciile pur şi simplu măturau aleea cu coroanele lor. Părintele a luat din sfeşnic o lumânare groasă şi ne-a ţinut-o nouă, să avem lumină că altfel mergeam ca-n străchini. La vijelia aia, flăcarile lumânarii se învolburau în toate felurile, se ridicau, cădeau pe lumânare, mergeau în dreapta, în stânga, în tot felul de vârtejuri, dar reveneau tot pe lumânare. Pur şi simplu, lumânarea rămânea aprinsă. Apoi mi-a spus: ţine şi tu lumânarea asta şi nu te mai mira atât. La mine, lumânarea s-a stins imediat. Vezi, a adăugat, trebuie să înveţi să ţii o lumânare în furtună”. Îi vorbea codificat părintele, dar ea încă nu ştia. El se referea la cei 14 ani de puşcărie care aveau să vină peste ea. Abia acolo, în temniţă, Aspazia a redescoperit tot ce-a învăţat-o monahul.
Au bătut-o, au aruncat-o la şobolani, i-au înfipt fiare în palme până la os şi atunci ea îl striga în gând pe părintele Arsenie. De abia mai avea putere să respire. “Şi de fiecare dată părintele îmi răspundea. Când îl întrebam ceva, îmi spunea: gândeşte-te ce ar face Isus în asemenea împrejurare. Pe urmă am înţeles că nu trebuie să cer izbăvire pentru anii de închisoare, ci putere să-i duc până la capăt”.
“În închisoare, când se ruga el, săreau singure zăvoarele de pe uşi”
Când a fost întemniţat şi părintele, o lume întreagă a intrat în doliu. Comuniştii îi găsiseră pricină că ar fi hrănit nişte “duşmani ai poporului” din Făgăraş. În realitate, le era teamă că, aşa carismatic cum le era maselor, ar fi putut manipula şi stârni, doamne fereşte, vreo revoltă. Dar nu revoltele îl interesau pe monah, ci credinţa şi supranaturalul. Nici în închisoare n-a putut să se abţină de la minuni.
“Când se ruga el, săreau singure zăvoarele de pe uşi. Cineva l-a întrebat: părinte, de ce sar zăvoarele? Şi el a răspuns: un om care se roagă cu adevărat e un om liber. Şi mai avea el obiceiul să iasă în curte să se roage. Nimeni n-a înţeles cum reuşea, căci erau zăvoare şi uşi grele. Cum trecea el aşa, prin uşi?”, se întreabă şi acum Aspazia Petrescu.
Dar şocul cel mare l-a produs tuturor când a reuşit să iasă singur din puşcărie de la Canal şi să ajungă în Vaţa de Sus, Hunedoara, pe jos, sute de kilometri, în numai două ore. În ziua aceea îi înmormântau mama şi el vroia să fie musai acolo. Aspazia Petrescu crede că are o explicaţie: “A fost teleportat cum vezi în filmele SF de astăzi. Este reală întâmplarea, există mărturii şi dovezi”.
Ştiinţific vorbind, n-ar fi aşa de mirare, zice Lucian Petcu, preotul bisericii Drăgănescu (Giurgiu). L-a cunoscut pe părintele Arsenie şi îşi aminteşte bine cât de informat era călugărul din toate ştiinţele, genetică, medicină, matematică şi mai ales, fizică cuantică. “L-am găsit odată citind fizică cuantică dintr-un volum de studiu foarte aprofundat, nu din acela de informare simplă, de masă”, ne spune preotul. El îşi explică simplu “teleportarea” călugărului: “În lumea cuantică, nici un fizician nu poate să spună că electronul sau neutronul sunt aici şi numai aici, în punctul ăsta”.
Se spune că la aceste capacităţi supranaturale părintele a ajuns după ce a petrecut trei luni în asceză deplină pe Muntele Athos, numai în rugăciune, fără mâncare şi fără apă. Dar pe Aspazia Petrescu n-o frământă întrebările astea. Crede că n-au nici un rost. Ea este convinsă că orice miracol este posibil prin credinţă pură. Acum, la aproape 90 de ani, şi-a format convingerea că “oricum, oricât ar încerca, raţiunea nu poate să înţeleagă niciodată miracolul. Trebuie să pună degetul în rană să se convingă că ăla este un miracol”.
http://www.jurnalul.ro/reportaje/arsenie-boca-telepatie-teleportare-610474.htm

Pentru mine, de cand am aflat de el, a fost, este si va ramane un sfant, asa cum il inteleg si accept eu, nu conform titulaturii consacrate, si indiferent de ce spun altii, sau daca si cum il accepta orice institutie de pe lumea asta!

Este totusi, un sfant cam neobisnuit (nonconformist) pentru meleagurile noastre...

Si cati sfinti de astia nonconformisti au mai fost, de care nu stie nimeni! Cati pustnici, cu credinta nestramutata si intuitie extraordinara - care-ti spuneau direct pe nume de cum le trecei pragul sau le dadeai ziua buna - au fost prin muntii astia!

Asa ca prin prisma dictonului "Sa dam Cezarului ce-i al Cezarului si lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu", sa-i cinstim (dupa cum stim, putem si intelegem si vrem) in continuare pe sfintii oficializati de catre biserica, si sa ne rezervam dreptul sa respectam in plus si pe cei pe care fiecare din noi ii considera sfinti pentru ei insisi. Pana la urma e vorba de respectul castigat de catre cineva intr-o relatie directa, sau printr-o alegere subiectiva, si nu doar de respectul impus de un sistem, institutie sau persoana. O mare, mare diferenta!

Cred ca era si timpul ca cineva sa evoce pe Arsenie Boca.
Intrucat CAdi a deschis topicul, merita primul felicitarile de rigoare.

Ma alatur entuziasmului vostru in jurul acestei comori nationale. Sustin tot ce ati exprimat pana acum si adaug si eu cate ceva, pe alocuri cu riscul de a repeta lucruri deja spuse in alta forma.

Aflarea si cunoasterea /cercetarea despre acest om linisteste. Este un sentiment coplesitor-asa simt- care vine cu o impacare adanca ca din mijlocul acestui neam divinitatea ridica astfel de om vertical, ca o busola spirituala care arata mereu directia spre cerul curat si senin, sau ca un varf de flacara care se ridica mereu spre cer.
Noi, romanii carpatici suntem uneori galagiosi sau prea galagiosi. Evocarea lui Arsenie arata un fel de tacere sfanta. Tacerea lui , peste timp compenseaza galagiozitatea noastra. In preajma lui probabil ca orice om ar fi tacut, ca sa-l asculte , ca sa se hraneasca.
Acest tip de om nu folosea sirene sau girofare-in stil fariseic-pentru a-si expune credinta. Aura lui sfanta emana prin ziduri, asa cum marturisea Aspazia Otel.
Secretul lui Arsenie: puritatea interioara, postul, rugaciunea, sihastria, meditatia, lectura, responsabilitatea de a fi o lumina pentru neamul lui incercat.
De altfel vedem in Aspazia Otel la inchisoare pe Romania in lanturile comunismului, ca pe un Prometeu inlantuit.
Pe aceasta Aspazie, ca pe o tara intreaga, Arsenie o pregatea spiritual, sa reziste la incercari la care trupul fizic putea ceda, strivit. Dar nu si trupul spiritual. De aceea Arsenie ii hranea trupul spiritual, care nu putea fi pus in inchisoare. Aceasta era sansa de salvare de la un delir al istoriei.
Deci Arsenie era un mangaietor de suflete, din acela rar, veritabil, divin. Un fel de Daniil Sihastrul care putea mangaia inima zdrobita a lui Stefan cel Mare in momente covarsitoare pentru Moldova, si prin el pe o tara intreaga.
Pretul era platit cu o retragere de lume , pentru lume.
Asa cum Octavian Paler evoca un vierme de matase care in singuratatea, anonimatul si aparentul lui parazitism, tese fire tainice, care devin splendori ce acopera goliciunea lumii-matasea.
Oameni ca acestia se retrageau in sihastria lor ca sa asculte mesajul divin, nu zgomotul lumii.
Arsenie afirma: Un om care se roaga cu adevarat este un om liber. Inteleg rugaciunile lui si ca pe un dialog cu divinitatea, cu cosmosul, cu natura si bineinteles si cu oamenii. Rugaciunea ca stil de viata.
Spre deosebire de sensul restrans prin care intelegem uneori rugaciunea ca pe un cersit de genul: Vecine, da-mi si mie o suta de lei ca n-am paine la copilasi!
Vecinul, cu inima, ii da paine. Si omul se uita mirat: Bre, eu ti-am cerut bani! (Glumesc).

Mi-aduc aminte ca vizitam odata manastirea Sambata de Sus, din zona Fagaras. Era atunci , acolo, un preot orb.
Si ma gandesc ca daca trupul poate fi lipsit uneori de ochii fizici, ramane speranta la ochii inimii, ai sufletului.

Citind ce a scris eugen, mi-am adus aminte de o mica povestioara pe care mi-a spus-o cineva, poveste pe care, acum imi dau seama ca eu am analizat-o logic si nu filozofic, asa cum trebuia de altfel.Si gasisem tot felul de argumente logice pentru care povestea nu putea avea un substrat real.
Nu stiu daca e locul ei aici, insa urmeaza celor spuse de eugen si imi permit sa le scriu aici.
Ea suna cam asa:

In timpuri indepartate, un mare filozof, s-a dus singur in munti, pentru a reflecta asupra realitatii. Dupa ani de ganduri, si-a dat seama ca a descoperit adevarul absolut al realitatii, din punct de vedere filozofic.
Acesta, entuziasmat, s-a coborat intre oameni si le-a spus acest adevar. Auzind spusele ganditorului, oamenii l-au omorat cu pietre.

In alt timp si spatiu, fara sa stie unul de altul, un alt ganditor a ajuns sa-si dea seama de acelasi adevar.
Insa el nu l-a mai spus oamenilor. A considerat ca acesta nu trebuie spus.

Dupa aceasta povestioara am fost intrebat simplu :

"Cine a procedat bine ?"

Incerc o varianta de raspuns:

In textul Biblic, Isus trecea pe celalalt mal, la o parte.
Multimile veneau dupa el, de pe celalalt mal, pe corabii.
Cu alta ocazie, cand Isus venea El insusi catre ei, odata aflat in mijlocul lor era rastignit.

Invatatura pe care o dadea personajul Isus in textul Biblic era incapsulata in pilde. Un fel de a proteja pacientii de o doza prea puternica de adevar.
Se miza pe efectul intarziat, nu pe cel imediat care ar fi produs spasme.

Andrei Plesu are undeva o pledoarie in care analizeaza diplomatia pildelor.

,,Cine a procedat bine ? "

Am sa incerc si eu o varianta de raspuns :
Iisus Hristos a relevat adevarul oamenilor si invataturile si pildele lui se gasesc peste tot in Biblie !
A sfarsit rastignit pe cruce dar invataturile si pildele sale au ramas ca un indreptar pentru oameni...

In opinia mea povestea nu-i completa si lasa loc la multe interpretari. Totusi, dupa parerea mea, al doilea a procedat corect... pentru ca degeaba semeni samanta buna pe pamant pietros! Mai bine, bati piatra cativa ani, pana o maruntesti bine, o uzi, apoi arunci samanta. Altfel, vei fi considerat nebun, si ucis cu pietre! E simplu! Adevarurile fundamentale nu pot fi transmise decat prin propriul sacrificiu!

Adevarurile fundamentale (pentru ca absolute nu exista) nu se spun pentru ca nu pot fi spuse, acestea se manifesta prin propria fiinta, si se transmit prin pilde, cimilituri, povesti, folclor, mituri, si legende. Toate acestea ar trebui sa starneasca curiozitatea si dorinta de cunoastere a fiecaruia dintre noi, spre aflarea adevarurilor fundamentale.

Fiecare aveti dreptate.
Iar daca tot urmam calea plildelor, eu as continua asa :
La ce foloseste cuiva toate averile pamantului, daca nu stie ce sa faca cu ele ?
In momentul in care cineva primeste ceva, trebuie invatat mai intai cum sa foloseasca acel ceva.

Natura ne-a oferit ratiunea, dar nu ne-a invatat ce sa facem cu ea.

Si o folosim asa cum consideram noi ca trebuie folosita.

Unii o folosesc pentru ura, razboi, putere, altii pentru iubire, altruism, cercetare...

Curiosu,
ce legatura are textul tau de mai sus cu intrebarea pusa tot de tine?
Raspunde clar la intrebarea ,cine a procedat bine?
-Cel ce releveaza adevarul oamenilor chiar cu propria sa viata ? (crestinul Iisus)
-Sau cel ce atinge adevarul ascunzandu-l de ceilalti si
relevandu-l doar celor initiati?
(yoghinul-cunoastere esoterica)

Eu mi-am spus parerea la intrebare.
Si m-am exprimat generalizat.
Tu esti cel care nu a stabilit legatura.
Daca astazi exista incertitudini in ce priveste adevarul biblic, inseamna ca Isus nu a ales varianta corecta, chiar daca si-a dat viata pentru o cauza pozitiva.
Nu asta este tot ce are nevoie constientul uman.
Nu a gasit toate piesele puzzele-ului pentru a formula o teorie completa.
Daca ar fi fost fiul lui Dumnezeu Atotstiutor, inseamna ca si el ar fi trebuit sa fie atotstiutor, implicit capabil sa dezvolte o "teorie" care sa nu poata produce nicio suspiciune.
Se pare ca sunt suspiciuni, sau cel putin teoria este incompleta.
Daca este incompleta nu ma simt determinat sa cred intru-totul in ea, desi ascunde un sambure de adevar, insa interpretat diferit.

Povestea, de fapt, lasa loc tot timpul pentru interpretare.
Eu am interpretat-o in felul meu.
Tu nu ai inteles ce am vrut sa spun.
Si nici nu vei intelege, pentru ca natura fiintei tale nu accepta ceva anume, de care nici tu nu-ti dai seama.
Asta nu inseamna ca am dreptate sau nu.
A fost modul in care am interpretat eu.
Pentru ca la asta se reduce totul, la interpretare.
Ce vrei tu sa intelegi, este treaba ta.
Eu nu am niciun motiv sa te fac sa gandesti ca mine.
Pentru ca nu asta este scopul meu.
Instinctiv, am tendinta de a vedea lucrurile...altfel si, si mai instinctiv, sa le fac cunoscute.
Cateodata atat de aberant incat nu mai stiu carei lumi apartin, celei rationale, sau celei irationale ?

Ca raspuns la intrebarea ta, cat de bine sau rau a procedat primul, la fel de bine sau rau a procedat al doilea.
Intelegi unde vreau sa ajung ?
Nu incerca sa-mi spui ca nu este bine sa gandesc asa, pentru ca nu ai sa-ti poti sustine argumentele.
Iar daca insisti, o sa-ti dovedesc ca nu ti le poti sustine.
Retine ca eu nu vreau sa te fac sa gandesti ca mine.
Mi-as dori totusi sa intelegi doar ca realitatea asta poate fi vazuta cu o mie de ochi, intr-o mie de feluri, iar mai devreme sau mai tarziu se va dovedi a fi nefundametata.
Cel putin asta este parerea mea.
Tu poti sa crezi ce vrei iar eu voi fi tot timpul de acord cu ce crezi tu.

Pentru ca este acelasi lucru.

Iisus a ales varianta corecta :
A relevat adevarul prin sacrificiu.
Daca nu ar fi ales-o , nu am mai fi vorbit astazi de
crestinism !
Altceva ,raportat tot la cele spuse de tine:
Intr-o clasa de elevi ,doar cativa iau note de zece,
la o anumita intrebare pusa de profesor ,desi sunt
mai multe variante de raspuns...
P.S.
Elita mondiala a ales calea esoterica ... intelegi
curiosule ?
(De aceea se plang multi pe forum ca li se ascunde adevarul)

Ma asteptam la asta :
Multumesc, pentru raspuns!


Acum pricepi de ce filozoful a fost omorat cu pietre ,
iar Iisus de ce a fost rastignit?

Eu doar am continuat ceea ce ai inceput tu, ca sa-ti arat ca pe tine te afecteaza mai tare.
Din cauza asta Isus a murit fara rost.
Pentru ca celor care le-a spus adevarul si care l-au omorat cu pietre, nu au stiut cum sa interpreteze adevarul.
Si orice altceva le-ar fi spus, in vremurile alea tot l- ar fi omorat.

Curiosu,
Iisus nu a murit fara rost.
Dar tu vad ca nu ai studiat esenta invataturilor crestine
despre care vorbea si Amot....
Invataturile transmise prin Biblie (Noul Testament) ,
sunt valabile si astazi si pentru totdeauna, fiind adevaruri
transcendente ,universal valabile.
Depinde de intelegerea fiecaruia daca si le insuseste si daca le aplica(citat din Sadang).

Sa va spun si eu o istorioara pe care am aflat-o zilele acestea ,care are oarecum o legatura cu Arsenie Boca:

Am un prieten care este ateu si pacatos; (pacatosi suntem si noi dealtfel)!

In vacanta de iarna fiind plecat cu masina intr-o excursie prin apropierea Hategului ,sotia lui s-a gandit sa treaca si ei pe la manastirea Prislop,ca sa se roage impreuna si sa se inchine la mormantul lui Arsenie Boca marele Sfant!
- CAdi, mi-a zis prietenul mai deunazi amintindu-si de aceasta intamplare ( chiar in aceste zile cand eu am deschis acest topic -stranie coincidenta ), in momentul cand m-am apropiat de mormantul lui Arsenie Boca ,si tu stii ca eu nu prea sunt credincios , a continuat el, am simtit o frica acuta fara sa-mi dau seama si am simtit cum se zburleste parul de pe mine iar parul in cap mi s-a facut maciuca !
Sotia mea s-a rugat in tacere cateva minute in timp ce eu stam ca pe ghimpi si eram foarte nelinistit avand o teama nelamurita in mine….
Am plecat dupa aceea spre grota in care se ruga parintele Arsenie...
Zis si facut pe drumul spre grota ,care era foarte ingust, si care avea doar o balustrada pe marginea lui, in dreapta fiind o prapastie foarte adanca , se mergea in sir indian fiind el cu sotia lui si alti turisti si la un moment dat intre el si sotia lui cand au pasit pe poteca plina de zapada s-a interpus o doamna foarte grasa el neputand sa o depaseasca nicicum!
Sotia lui a facut cativa pasi si s-a dezlantuit drama :
Piciorul i-a alunecat si ea s-a dus alunecand in gol reusind totusi in ultimul moment sa se apuce de balustrada din lemn!Doamna din fata lui auzind tipatul sotiei lui a apucat sa o prinda de gluga de la hanorac care era prinsa in cateva capse…
Prietenul meu a incercat sa intervina sa-si salveze sotia ,dar doamna cea corpolenta parka il impiedica prin gesturile ei si nu putea de loc sa intervina desi sotia lui atarna in gol!
Pana la urma Doamna Corpolenta a reusit sa o traga pe sotia lui in sus pe poteca dupa cca 30 de secunde nelamurite de panica si invalmaseala ,tragand-o de gluga ,culmea nedesfacandu-se nici o capsa!....
Va las pe voi sa trageti concluzia…

Rugaciunea parintelui Arsenie Boca adresata lui Iisus Hristos:


Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.
Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin.

Cine a observat cate ceva la aceasta rugaciune ?
....si ce anume?

Tot omul se roaga la D-zeu, dar depinde cat timp din viata il petreci in aceasta comuniune cu D-zeu. Unii oameni se roaga de mai multe ori pe zi, altii doar o data, iar majoritatea cand sunt la ananghie, sau cand isi amintesc, cu ocazia sarbatorilor religioase.

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.

Lepadarea de sine este necesara pentru ca intrega energie sa fie canalizata spre D-zeu, astfel ca sa se faca posibila deschiderea canalului de comunicare, iar acest lucru se obtine dupa multe incercari si straduinte, dar se pierde cu usurinta.

Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.

Despartirea intre eul constient, si entitatea D-zeiasca, este ca un zid psihologic de nepatrus. Una din caramizile acestui zid este minciuna, care se strecoara in informatia primita, devenind eroare. Astfel realizezi ca nu te poti baza pe ajutorul lui D-zeu, pentru ca necuratul isi baga coada prin minciuna, iar rugaciunea devine zadarnica. De aceia Isus sfatuia ucenicii, ca in vorbele lor, da-ul sa fie da, iar nu-ul sa fie nu. Dar cine este necuratul? in acest caz necuratul este o functie logica (Booleiana), un inversor in care notiunea de adevar este transformata in eroare. Aceasta functie poate fi distrusa numai prin nefolosirea ei ""nici in somn"" dupa cum am citit undeva.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni

Aceasta repetitie obsedanta, ne descopera natura subtila a lui D-zeu, greu accesibila dar totusi comuna oamenilor, astfel D-zeu desi se afla in fiecare dintre noi, se afla ca un sumus in afara noastra, intre oameni.

când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase.

Adica puterea mintii noastre este slaba si nu ajunge la D-zeu, nu poate sau nu este vrednica sa deschida canalul de comunicare cu divinitatea.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin.

Amin.

In completare :
La un moment dat Iisus Hristos este identificat cu Dumnezeu pentru ca Arsenie nu mai foloseste apelativul
Doamne Iisuse Hristoase ci doar Doamne...
Altceva:
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.

Dumnezeu este permanent cu noi ,dar noi nu ne dam seama de acest lucru...
Uitarea codului moral care se afla intiparit in noi ,duce la patimi si la pacat...
Trupul nostru este ca un templu si in el ar trebui sa-l gasim pe Dumnezeu !
Il tinem insa pe Dumnezeu inauntrul nostru ca intr-o temnita bolnav,flamand si fara haina :
bolnav - datorita patimilor (sexuale,alcol,tutun ...) trupul se imbolnaveste,
flamand- fara hrana spirituala ,
fara haina - gol, lipsit de aparare ,supus batjocorii atunci cand nu procedam pentru desavarsirea noastra intelectuala,culturala si informationala ,ceea ce in termeni Yoghini s-ar traduce prin ignoranta...
...şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ:
Viata traita asfel este risipita fara rost iar locul nostru in aceasta viata va fi (din punct de vedere intelectual) la marginea societatii si la poalele piramidei in viata vesnica de dincolo...

Asta tot zic si eu pe aici, dar nu ma asculta nimeni, sunt luat in ras: vorba multa, saracia omului.

Sunt perfect de acord sa ne distilam postarile, sa le pregatim inainte de a le da drumul .
Cred ca a incerca o exprimare cat mai concisa ne usureaza comunicarea si elimina din riscul discutiilor de tip foc de paie.