Experimentul cu cele 2 fante si a privi in perspectiva

Experimentul lui Thomas Young cu electronii ce trec prin cele doua fante e foarte cunoscut.
Ceea ce mi s-a parut mie interesant este ca atunci cand s-a trecut la observarea "directa" efectul de unda s-a anulat.
Nu stiu daca s-a mai gandit cineva la asta, dar nu ar putea avea legatura cu faptul ca noi nu putem vedea decat in "perspectiva"?
Interesant este ca si Universul, tot in "perspectiva" il putem vedea.
De pe Luna , nu pot vedea astrul selenar, dar de pe Pamant il pot vedea la o anumita "dimensiune" data de distanta de la care il privesc.
Ideea mea este ca "degeaba" vad eu Luna mai mica , deoarece in realitate ea are aceleasi dimensiuni indiferent daca eu sunt aproape de ea sau departe.
Am facut urmatorul experiment: acopar un ochi si privesc monitorul, apoi schimb si "vad" ca imaginea e diferentiata.
Normal , ca e vorba de focalizare care suprapune cele doua imagini la nivelul creierului si vad o imagine.
Dar sa revin la experimentul cu cele 2 fante.
Daca as putea sa "vad" cele 2 imagini nesuprapuse ,ce traiectorie credeti ca ar lua electronul?

Experimentul celor doua fante, nu are legatura cu modul nostru de a privi. Este impropriu spus ca simpla interventie de a observa particula, face sa dispara caracterul de unda. De fapt cum poti sa vezi o particula cu ochiul liber? si atunci folosesti un aparat, un senzor care inregistreaza trecerea particulei prin dreptul observatorului. Dar senzorul cum functioneaza, fara sa intervina cu nimic asupra particulei? pai, nu se poate asa ceva. Senzorul, percepe un camp, fie magnetic, fie electric, si-l traduce in impulsuri, anuntandu-ne ca a trecut o particula. Dar acest lucru presupune ca se intervine chiar asupra undei insotitoare, distrugand-o, sau spus mai academic, colapseaza functia de unda. Acest lucru inseamna ca particula isi continua miscarea ca un obiect care nu mai oscileaza, asa cum, daca unui surfer in miscare ii distrugi valul el isi continua miscarea din inertie. Am citit ca acest experiment a fost refacut si cu molecule in loc de electroni, fenomenul petrecandu-se la fel. Asadar electronul nu trebuie privit ca un obiect, ci ca un mic oscilator in continua vibratie, iar ceia ce mai ramane lipsindu-l de vibratie nu se mai cheama electron ci altcumva.

virgil a scris: De fapt cum poti sa vezi o particula cu ochiul liber? si atunci folosesti un aparat, un senzor care inregistreaza trecerea particulei prin dreptul observatorului. Dar senzorul cum functioneaza, fara sa intervina cu nimic asupra particulei? pai, nu se poate asa ceva. Senzorul, percepe un camp, fie magnetic, fie electric, si-l traduce in impulsuri, anuntandu-ne ca a trecut o particula. Dar acest lucru presupune ca se intervine chiar asupra undei insotitoare, distrugand-o, sau spus mai academic, colapseaza functia de unda.

Deci este o problema si in modul in care se observa electronul.
Senzorul percepe="ochiul" percepe.
Simplul fapt ca "privesc" electronul (ma refer desigur la o emisie de camp electric sau magnetic de o anumita lungime de unda) ii colapseaza functia de unda.
Intrebare: de ce colapseaza numai in momentul in care o "privesc"?
Pentru ca incerc sa vad un purice cu telescopul Hubble? (ar avea legatura cu "perspectiva" )

virgil a scris: Acest lucru inseamna ca particula isi continua miscarea ca un obiect care nu mai oscileaza, asa cum, daca unui surfer in miscare ii distrugi valul el isi continua miscarea din inertie. Am citit ca acest experiment a fost refacut si cu molecule in loc de electroni, fenomenul petrecandu-se la fel. Asadar electronul nu trebuie privit ca un obiect, ci ca un mic oscilator in continua vibratie, iar ceia ce mai ramane lipsindu-l de vibratie nu se mai cheama electron ci altcumva.

Imi place exemplul cu surferul.Descrie foarte bine ce se intampla cand "distrugi" unda.
Dar revin la experiment.
1. Distanta dintre fante este foarte importanta.
2. Dimensiunile fantei sunt importante.
3. Ecranul pe care sunt fantele (materialul din care e facut) e important si distanta pana la el.(interactiunea cu ecranul probabil produce efectul de unda)
4. Viteza cu care este "proiectat" electronul este importanta.(viteza luminii, sau 1 m/h)
5. Mediul in care evolueaza electronul este important.(aer, vid, apa ,alt mediu etc)
6. "Traiectoria" reala a electronului este importanta.
7. Insusi "tunul" care genereaza electroni este important. ( e posibil ca la momentul "evadarii" electronul sa "preia" functia de unda datorita energiei care i-a dat impuls.
Probabil mai sunt si altele care imi scapa acum.
Insa ,toate aceste "detalii" imi perturbeaza experimentul.
As indrazni sa caut o metoda "oarba" de a "privi" experimentul.
Desigur bazat tot pe cauza-efect, dar mentinand efectul constant (franjele) si variind cauza( emisia de electroni).
Imi pare rau ca nu pot face un asa experiment decat intuitiv.

Syntax a scris:Simplul fapt ca "privesc" electronul (ma refer desigur la o emisie de camp electric sau magnetic de o anumita lungime de unda) ii colapseaza functia de unda.
Intrebare: de ce colapseaza numai in momentul in care o "privesc"?

Poţi încerca să găseşti unele răspunsuri începând cu acest mesaj ce provine dintr-un alt topic.

Multumesc pentru referintele date. Am cautat sa vad daca e deja comentat subiectul , dar nu le-as fi gasit , decat cu greu, de unul singur.
Vad ca deja acolo s-a discutat si ceea ce voiam eu sa spun.
Fug sa citesc mai departe si ma mai gandesc daca mentin acest subiect.

Mă bucur că ţi-am fost de folos!
Tot pe subiectul colapsării funcţiei de undă, tot din acel topic, o descriere a fenomenului mai "tehnică", făcută de omuldinlună.

Electronul este ca un abur, un nor probabilistic de un anumit volum, el fiind in continua vibratie, ceia ce-i confera proprietatea de unda, aceasta stare ii permite sa treaca prin ambele fante in acelasi timp.
In momentul observatiei, cand colapseaza functia de unda, electronul devine un punct stabil lipsit de vibratie, si se comporta ca un solid. Prin procesul de observare, se intervine asupra libertatii de manifestare a electronului, si se produce un fenomen de ingradire a gradelor de libertate, in continuare electronul comportandu-se ca o bila in miscare rectilinie, avand posibilitatea sa treaca numai printr-o fanta sau cealalta.

virgil a scris:Electronul este ca un abur, un nor probabilistic de un anumit volum, el fiind in continua vibratie, ceia ce-i confera proprietatea de unda, aceasta stare ii permite sa treaca prin ambele fante in acelasi timp.
In momentul observatiei, cand colapseaza functia de unda, electronul devine un punct stabil lipsit de vibratie, si se comporta ca un solid.

Nu s-ar putea ca vibratia sa aiba o frecventa diferita, nenula, dar care nu poate fi "detectata" de senzor? Sunt sigur ca un senzor masoara vibratii extrem de fine, dar totusi, are "limite", nu?( ar fi nevoie de un senzor care sa detecteze intr-un camp Higgs ce se intampla de fapt cu vibratiile electronului)
Apoi, franjele, se obtin din interferenta cu ecranul.Daca nu am ecran cu fante nu am nici franje nici benzi.Oare ce se intampla daca sunt mai multe fante? Sa presupunem 3 , 4 ...infinit? Trece prin toate?
Inca un lucru pe care l-am observat si pe topicul unde s-a vorbit despre asta:
se incearca "explicarea" fenomenului "interferentei" dintre senzor si electron.
Dar daca elimin senzorul , ce alta modalitate ar putea exista astfel incat sa "observi" miscarea electronului in toata splendoarea lui?
Spre acest lucru ar trebui canalizate , cred eu, discutiile.

Ca sa contorizezi electronii trebuie sa consumi din energia lor asa ca pare explicabil dece apar modificari.

cris a scris:Ca sa contorizezi electronii trebuie sa consumi din energia lor asa ca pare explicabil dece apar modificari.

Dar pot sa spun la fel de bine ca electronii consuma energie doar modificandu-si "traiectoria" adica plimbandu-se de la tun la ecran.
O intrebare: electronului i se anuleaza functia de unda numai in momentul in care fac observarea lui ?(de exemplu intre generator si ecran senzorul cum il "percepe"?)
Sau doar atunci cand trebuie sa "treaca" prin fanta?

Atunci când spunem că funcţia de undă colapseză, pur şi simplu înseamnă că densitatea de probabilitate ca poziţia particulei să ocupe un anumit spaţiu ia valoarea 1, adică putem spune că am determinat poziţia particulei. Mai precis, valoarea probabilităţii poziţiei particulei!

Ceia ce se feresc fizicienii sa spuna, este, in ce consta diferenta dintre electronul de dinainte de a colapsa functia de unda, si electronul dupa ce a colapsat functia de unda. Eu cred ca in primul caz electronul este nu numai un nor de probabilitate, ci chiar un nor la propriu format din unda generatoare caracterizat de lungimea de unda Compton si pachetul de unde corespunzatoare energiei de miscare. De fapt cred ca electronul inainte de colapsare este infoiat datorita pachetului de unde insotitoare care are lungimi de unda mai mari decat distanta dintre cele doua fante. Numai aceasta stare permite electronului sa treaca prin ambele fante in acelasi timp.
Colapsarea functiei de unda se traduce prin localizarea electronului, care sufera o transformare fizica, o condensare, o restrangere a volumului ocupat, asemanator unei schimbari a "starii de agregare", de parca ar deveni un volum mai mic, redus la lungimea de unda Compton de ordinul 10^-12m, poate chiar mai mic, care se strecoara doar printr-o singura fanta.

Razvan a scris:
După cum presupun că ai citit link-urile indicate anterior, revin cu citarea dintr-un mesaj al "omuluidinlună", care mi se pare cel mai concludent referitor la comportarea funcţiei de undă: "Dupa cum stiti, in modul patrat functia de unda reprezinta densitatea de probabilitate de localizare a sistemului intr-un anumit volum, deci integrata pe un volum oarecare dat (de data aceasta din spatiul real, nu din spatiul Hilbert!) ne spune care este probabilitatea sa gasim sistemul in acel volum."

Cand o particula se comporta ca o unda atunci comportamentului ei i se poate atribui o functie de unda de Broglie (o ecuatie).
Semnificatia fizica a acestei functii de unda este ca patratul modulului functiei de unda de Broglie reprezinta probabilitatea P ca particula sa se gaseasca in punctul r din spatiu la momentul t.
Adica: P(r,t)=|U(r,t)|^2
U este un simbol pe care eu nu pot sa-l reproduc pentru functia de unda (Psi)
Acum apare o problema:
Pentru ca electronul (sau particula care se comporta ca o unda) sa se gaseasca in spatiul (regiunea cautata) integrala din modulul functiei de unda de Broglie la patrat trebuie sa fie finit (egal cu 1)pentru a indeplini conditia de normare. Altfel P nu se afla in spatiul cautat.(am clarificat ca sa arat ca am inteles cat de cat)

Razvan a scris:
Atunci când spunem că funcţia de undă colapseză, pur şi simplu înseamnă că densitatea de probabilitate ca poziţia particulei să ocupe un anumit spaţiu ia valoarea 1, adică putem spune că am determinat poziţia particulei. Mai precis, valoarea probabilităţii poziţiei particulei!

Cu alte cuvinte,am generat 1 electron, dupa un timp t am observat electronul (corect ar fi ca am determinat probabilitatea P(r,t) ) si acum stiu sigur ca el se afla in spatiul pe care il studiez .(probabilitatea de a gasi electronul este 1, lucru pe care deja il stiam de la inceput, pentru ca eu am generat un singur electron)
Dar legat de colapsul functiei de unda e cam neclar.(de unde reiese colapsul? doar pentru ca-i fac o "poza" electronului la momentul t si il "prind" exact cand el nu mai "trepideaza"?)
O alta problema pe care a amintit-o si virgil este legata de faptul ca o singura unda nu poate descrie miscarea unei particule.Asadar e vorba de un pachet de unde format prin suprapunerea unui numar infinit de unde .
Atunci, avem un fel de colaps la "pachet"?

Dar legat de colapsul functiei de unda e cam neclar.(de unde reiese colapsul? doar pentru ca-i fac o "poza" electronului la momentul t si il "prind" exact cand el nu mai "trepideaza"?)

A face o poza electronului, inseamna de fapt a-i viola intimitatea, ba mai mult, a distruge o parte din el. Imagineaza-ti ce se intampla cu o vioara care in timp ce canta, ii pui mana pe strune, cam asa se intampla si cu electronul daca vrei sa-l identifici, ramane ceva care a fost electron.

virgil a scris:
A face o poza electronului, inseamna de fapt a-i viola intimitatea, ba mai mult, a distruge o parte din el. Imagineaza-ti ce se intampla cu o vioara care in timp ce canta, ii pui mana pe strune, cam asa se intampla si cu electronul daca vrei sa-l identifici, ramane ceva care a fost electron.

Asta e clar.Intrebarea mea nu s-a inteles bine. Voiam sa intreb: ce inseamna ca unda colapseaza din punct de vedere "matematic"?
Razvan amintea ideea omuluidinluna cu integrata modulului patrat a functiei de unda. In momentul in care este 1 , particula este "gasita"( asta era si rolul acelei integrale). Dar colapsul , unde e colapsul?
Adica, bine , am gasit particula, dar de unde stiu ca e "colapsata"?
Asta nu am inteles. Probabil e o "chichita"pe care n-am prins-o!

Asta e clar.Intrebarea mea nu s-a inteles bine. Voiam sa intreb: ce inseamna ca unda colapseaza din punct de vedere "matematic"?

Inseamna ca ai gasit solutia, ai gasit locul unde se afla particula. Patratul functiei de unda inseamna densitatea de probabilitate, fiind vorba de un fenomen statistic, cand valoarea este 1, inseamna ca ai localizat particula 100%. Colapsul este o expresie care sugereaza un proces de restrangere a posibilelor locatii din norul de probabilitate, la un singur punct. Probabil este o extensie de la notiunea de colaps gravitational, cand dintr-o supernova, dupa explozie se ajunge la o stea pitica.

Experimentul cu cele doua fante efectuat cu molecule mari de pana la 400 de atomi;

https://www.youtube.com/watch?v=vCiOMQIRU7I

http://www.scientia.ro/stiri-stiinta/80-fizica/3520-interferentele-cuantice-captate-pe-film.html

virgil a scris:

Asta e clar.Intrebarea mea nu s-a inteles bine. Voiam sa intreb: ce inseamna ca unda colapseaza din punct de vedere "matematic"?

Inseamna ca ai gasit solutia, ai gasit locul unde se afla particula. Patratul functiei de unda inseamna densitatea de probabilitate, fiind vorba de un fenomen statistic, cand valoarea este 1, inseamna ca ai localizat particula 100%. Colapsul este o expresie care sugereaza un proces de restrangere a posibilelor locatii din norul de probabilitate, la un singur punct. Probabil este o extensie de la notiunea de colaps gravitational, cand dintr-o supernova, dupa explozie se ajunge la o stea pitica.

Nu chiar. Valoarea functiei de unda nu trebuie sa fie 1 in punctul in care colapseaza. Colapsarea se petrece in momentul masuratorii, dar punctul in care are loc este aleator, aici e nebunia  . Poate sa fie chiar punctul cu densitatea de probabilitate minima.

Edit: Super experimentul, pacat ca autorii acelei stiri inca folosesc terminologie perimata, precum dualism particula-unda. Dupa cum am mai zis, nu exista nici un dualism, este doar un fenomen probabilistic.

omuldinluna a scris:

Edit: Super experimentul, pacat ca autorii acelei stiri inca folosesc terminologie perimata, precum dualism particula-unda. Dupa cum am mai zis, nu exista nici un dualism, este doar un fenomen probabilistic.

Nu este vorba de terminologie perimata ! Este vorba de exact fenomenul care descrie comportarea particulei in diferite
experiente.(Cum ar fi Young si Compton) . Tu ai un limbaj matematic vizavi de cel fizic pe care il folosesc fizicienii.
Ce inseamna ,,fenomen probabilistic'' cand ti se cere sa descrii particula ?

Va dati seama ca in cazul moleculelor, acestea nu au o forma neaparat sferica, ci mai degraba o forma neregulata, asa ca in miscarea lor moleculele vor avea si o miscare de rotatie, care combinata cu miscarea rectilinie, va conduce la descrierea unei elice circulare de catre fiecare atom. Proiectia acestor elice, pe un plan paralel cu directia de deplasare este chiar o sinusoida, asa ca nu cred ca este deplasat sa asociezi o unda sau un pachet de unde particulei studiate.

Perspectiva modernă, să nu mai spună Bordan că sunt un om al trecutului, e că molecula se află într-o superpoziție a tuturor stărilor tale posibile. Dacă urmăresc să văd prin care fantă trece, oblig superpoziția să colapseze chiar acolo, molecula trece printr-o fantă anume, și figura dispare.

Dacă supun numai ecranul măsurătorii însă, molecula ajunge la el în acea superpoziție în care a trecut de fapt prin ambele fante, și colapsează abia pe suprafața acestuia. De aceea poziția pe care ea îl atinge este aleatoare. Feynman știa să calculeze proprietățile figurii de interferență fără să mai aibă nevoie de mișcarea clasică a particulei sau fără să fie nevoie să-i atribuie proprietăți ondulatorii.

Dacă supun numai ecranul măsurătorii însă, molecula ajunge la el în acea superpoziție în care a trecut de fapt prin ambele fante, și colapsează abia pe suprafața acestuia. De aceea poziția pe care ea îl atinge este aleatoare. Feynman știa să calculeze proprietățile figurii de interferență fără să mai aibă nevoie de mișcarea clasică a particulei sau fără să fie nevoie să-i atribuie proprietăți ondulatorii.

Statistic vorbind, numai functia de unda trece prin ambele fante, adica probabilitatea de a trece prin ambele fante este egala, si particula poate trece pe oriunde in spatiul fantelor, asa cum un incepator poate suta o minge prin doua porti mici alaturate, fara sa stie dinainte pe unde va trece mingea. Chiar mai mult mingea uneori va lovi parul portii si isi va schimba traiectoria, in stanga sau in dreapta.
Fizic insa, particula este o entitate (o molecula compusa din 400 de atomi), si nu poate trece decat printr-o fanta, mai pe stanga sau mai pe dreapta dar in spatiul fantei, insa nu stim prin care din cele doua fante va trece. Imaginea pe ecran reprezinta o suprapunere de puncte in care un numar de particule a lovit ecranul.
In cazul observarii particulelor, particula este ghidata pe traiectorie prin aparatul de citit, se modifica astfel starea energetica a acestora, si chiar traiectoria, motiv pentru care toate particulele vor lovi ecranul la tinta in acelasi loc pe mijlocul fantelor. Nici o particula nu va atinge marginile fantei, nu va ricosa, si nu-si va modifica cu nimic traiectoria, motiv pentru care imaginea pe ecran nu va mai arata ca franjele de interferenta, ci ca doua bare.
Asadar misterul celor doua fante, nu este decat un fenomen normal tratat pana acum ca un mister. Probabil nici fizicienii care l-au facut nu si-au dat seama de acest lucru, pana acum. Dar macar acum ar putea sa dea o explicatie pamanteana, si sa nu ne mai ameteasca cu aceasta demonstratie absolut adevarata dar greu de inteles de un muritor de rand.

Fizic insa, particula este o entitate (o molecula compusa din 400 de atomi), si nu poate trece decat printr-o fanta, mai pe stanga sau mai pe dreapta dar in spatiul fantei, insa nu stim prin care din cele doua fante va trece. Imaginea pe ecran reprezinta o suprapunere de puncte in care un numar de particule a lovit ecranul.

Aici e buba, virgil. Particula a trecut printr-o singură fantă sau prin amândouă? N-ai de unde să știi până nu măsori. Odată ce ai măsurat, a trecut printr-una singură, dacă închizii ochii însă, tot așa face? Asta-i beleaua cu mecanica cuantică. Spune într-un fel că Universul nu are o existență întru totul independentă de observator, și asta a dat apă la moară tuturor misticilor și nebunilor care și-au format secte moderne cu care spală oameni pe creier.

Problema pragmatică însă rămâne. Fără să fie observată, molecula trece prin ambele fante. Dacă ar trece printr-una singură când nu e măsurată, pe ecran ai obține aceeași situație ca atunci când măsurătoarea a fost făcută, anume absența figurii de interferență. Lucrurile totuși nu se petrec așa. Nu văd ce-i așa greu de priceput, și eu sunt un muritor ca toți ceilalți dar nu mi se pare așa capăt de lume ideea.

omuldinluna a scris:

Fizic insa, particula este o entitate (o molecula compusa din 400 de atomi), si nu poate trece decat printr-o fanta, mai pe stanga sau mai pe dreapta dar in spatiul fantei, insa nu stim prin care din cele doua fante va trece. Imaginea pe ecran reprezinta o suprapunere de puncte in care un numar de particule a lovit ecranul.

Aici e buba, virgil. Particula a trecut printr-o singură fantă sau prin amândouă? N-ai de unde să știi până nu măsori. Odată ce ai măsurat, a trecut printr-una singură, dacă închizii ochii însă, tot așa face? Asta-i beleaua cu mecanica cuantică. Spune într-un fel că Universul nu are o existență întru totul independentă de observator, și asta a dat apă la moară tuturor misticilor și nebunilor care și-au format secte moderne cu care spală oameni pe creier.

Problema pragmatică însă rămâne. Fără să fie observată, molecula trece prin ambele fante. Dacă ar trece printr-una singură când nu e măsurată, pe ecran ai obține aceeași situație ca atunci când măsurătoarea a fost făcută, anume absența figurii de interferență. Lucrurile totuși nu se petrec așa. .

Vezi ai zis un lucru mare :
Aici e buba, virgil. Particula a trecut printr-o singură fantă sau prin amândouă? N-ai de unde să știi până nu măsori. Odată ce ai măsurat, a trecut printr-una singură, dacă închizii ochii însă, tot așa face? Asta-i beleaua cu mecanica cuantică. Spune într-un fel că Universul nu are o existență întru totul independentă de observator...
E cea mai mare controversa la zi a mecanicii cuantice si cea mai mare uluire in lumea fizicii :
Ce este de fapt particula : Unda sau corpuscul? Cum poate sa fie amandoua in acelasi timp ?
De ce in anumite cazuri este unda si de ce in altele este corpuscul ?
Fizica elicoidala trateaza particula ca fiind corpuscul insa ce s-ar intampla daca ar fi unda ?
D.p.d.v filozofic ,pentru ca fizica pana la urma este un instrument pro sau contra al ideilor
filozofice , fraza aceasta a ta Spune într-un fel că Universul nu are o existență întru totul independentă de observator...
arata ca ceea ce spune filozofia hindusa : lumea este maya nu este departe de adevar!

Acesta este din păcate încă un domeniu mai mult speculativ pentru o analiză științifică.

Eu, ca ființă umană, am o credință și părere personală că realitatea exterioară are o existență independentă de conștiința mea. Descoperiri recente par să indice însă contrariul. Dacă aceste lucruri vor deveni certe, eu voi avea puterea să îmi abandonez convingerea personală și să accept acest lucru. Nu cred însă că în timpul vieții mele sa va ajunge atât de departe.

omuldinluna a scris:Spune într-un fel că Universul nu are o existență întru totul independentă de observator, și asta a dat apă la moară tuturor misticilor și nebunilor care și-au format secte moderne cu care spală oameni pe creier.

Mai trebuie precizat că asta se aplică doar atunci când actul măsurării este capabil să influenţeze rezultatul. Dacă măsor gardul cu o ruletă, măsurătoarea nu influenţează gardul cu nimic.

omuldinluna a scris:Acesta este din păcate încă un domeniu mai mult speculativ pentru o analiză științifică.

Eu, ca ființă umană, am o credință și părere personală că realitatea exterioară are o existență independentă de conștiința mea. Descoperiri recente par să indice însă contrariul. Dacă aceste lucruri vor deveni certe, eu voi avea puterea să îmi abandonez convingerea personală și să accept acest lucru. Nu cred însă că în timpul vieții mele sa va ajunge atât de departe.

De data aceasta iti dau eu verde :
E pentru prima oara cand descopar o latura ,hai sa zicem nu neaparat pozitiva ,
(ca mai ai si altele     pe langa cele negative)
cat as putea zice de calitate stiintifica(desi termenul este neconformist).

Razvan a scris:
Mai trebuie precizat că asta se aplică doar atunci când actul măsurării este capabil să influenţeze rezultatul.
Dacă măsor gardul cu o ruletă, măsurătoarea nu influenţează gardul cu nimic.

Corect ,campul energetic al atomilor din ruleta nu influenteaza campul energetic al atomilor din gard .
Ce se intampla insa daca masor gardul cu cartusele unei mitraliere AA ?  

Lucrurile totuși nu se petrec așa. Nu văd ce-i așa greu de priceput, și eu sunt un muritor ca toți ceilalți dar nu mi se pare așa capăt de lume ideea.

Nu ti se pare un capat de lume, sa ce? sa crezi ca o molecula (cu 400 atomi), poate trece jumatate prin fanta din stanga si jumatate prin fanta din dreapta, si se reintalnesc pe ecran, dar nu de tot, pentru ca nu apare un punct ci o neclaritate a doua puncte. Deci legaturile dintre atomi, sunt elastice, si permit intinderea moleculei mai mult decat spatiul dintre fante, ca doar nu trec si prin puntea dintre fante (care poate fi de cateva mii de atomi), dupa care se reunesc din nou intr-o molecula. Asta imi aminteste de nu stiu ce fiinta pluricelulara acvatica (i-am uitat numele) care atunci cand era pusa intr-o sita se descompunea in celulele componente, si se recompuneau inapoi in apa, fiecare celula la locul unde a fost mai inainte. Bine dar fortele interatomice de coeziune sunt mult mai puternice decat legaturile intercelulare.
Mie mi se pare mai de bun simt sa zic ca obstacolul dintre cele doua fante este destul de fin incat sa nu opreasca functia de unda din punct de vedere matematic, (adica dimensiunile lui sunt cu mult mai mici decat amplitudinea functiei de unda), dar destul de rigid, incat sa devieze o molecula din drumul ei, astfel incat sa treaca prin fanta stanga sau prin cea dreapta, asa cum piciorul unui pod deviaza apa in stanga sau in dreapta lui.
In drumul lor, vor exista molecule care se vor devia ( vor fi influientate puternic) de laturile fantei si vor suferi abateri de la traiectorie, se vor dispersa, si impreuna cu moleculele neinfluientate de campurile atomilor de pe laturile fantei, vor da acea imagine de interferenta.
Bine dar unde sta ciudatenia? in aparatul de numarat particulele. El se afla intre tunul de particule si fante, ceia ce scurteaza drumul particulelor, astfel ca particulele care nu merg cat mai aproape de axa drumului se vor ciocni de cititor chiar inainte de a fi numarate, iar cele care merg aproape de axa vor trece nestanjenite, si isi vor continua drumul fara sa atinga in mare masura peretii fantelor, lipsind astfel figura de interferenta.
Acest experiment poate fi facut si in macro, cu ajutorul bilelor si va da acelasi rezultat fara indoiala.