Inerția

Nu este identic.
Un resort revine la starea iniţială după ce forţa care acţionează asupra lui încetează.
Schimbarea stării de mişcare a unui corp se păstrează după încetarea acţiunii asupra sa.

Am vorbit de un principiu, ca WoodyCAD.
Ba este identic, nu înțelegi tu ce vreau să spun.
Mai mult, un prim aspect important este faptul că ne putem da seama dacă o particulă mai poate fi descompusă sau nu în funcție de inerția acesteia.
Explicația este mult mai lungă, logică zic eu, dar chiar nu am timp acum.
Aproape am ajuns ca să gândesc cu o jumătate de creier ceea ce fac în viața de zi cu zi, iar cu cealaltă jumătate fizica pe care o știu așa cum o știu și o înțeleg așa cum o înțeleg.
Metaforic vorbind.

Profund, curiosule, profund! Sper că înţelegi acest lucru aşa cum trebuie.

Abel Cavaşi a scris:Profund, curiosule, profund! Sper că înţelegi acest lucru aşa cum trebuie.

Într-adevăr foarte profund să spui că forţa elastică este identică cu principiul inerţiei.  
Cele două sunt identice precum forţa gravitaţională cu forţa electrostatică.

@ curiosul:
Tot metaforic, este nevoie de întregul creier pentru fizică. Dacă foloseşti doar jumătate, rezultatele încep deja să se vadă!  

Mai vorbim asds !
Până atunci fă acest experiment simplu, te costă câțiva zeci de lei.

Ia un magnet puternic și un arc care nu are nevoie de o forță mare pentru a-l întinde. Adică forța necesară pentru a-l întinde este mult mai mică decât forța de atracția a magnetului.

Pune acel arc în acel câmp magnetic.
Sunt aproape 100% sigur că arcul nu se va întinde, asta gândind doar cu o jumătate de creier.

Cum explici tu faptul că arcul nu se întinde deși asupra lui acționează o forță ?

Mai vorbim diseară dacă-mi permite timpul.

Fugi de-aici, măi băiete.  
E vorba de forţa rezultantă dintre forţa elastică şi forţa câmpului magnetic.
Pe acelaşi principui se bazeză electromagneţii, doar că acolo fluxul magnetic e produs de trecerea unui curent printr-o bobină. Porneşti curentul şi electromagnetul atrage piesa mobilă prevăzută cu un arc pentru revenirea în poziţia iniţială după ce opreşti curentul.

Îţi repet: pune-ţi tot creierul la contribuţie că de-aia te-ai născut cu el complet.

Măi băiete,
să presupunem că eu trag de un arc cu o anumită forță și observ că el se întinde.
Prin nu știu ce măsurători ajung să constat că forța cu care atrage un magnet un corp metalic este mai mare ca forța necesară să întind arcul.

Despre ce rezultantă vorbești tu măi băiete ?
Ar însemna că dacă arcul nu se întinde în acel câmp magnetic, forța elastică este echivalentă cu cea de atracție magnetică .
Dar tocmai am spus că forța de atracție a magnetului este mai mare decât forța necesară cu care trebuie să tragem de arc ca să-l întindem.
Despre ce rezultantă vorbești măi băiete ?
Nu ar trebui ca arcul să se întindă ?
Că vorbim de o forță aplicată arcului, chiar dacă nu este una mecanică.
Dacă nu-ți vine să crezi, atunci încearcă să aduci arcul doar la un nivel la care forța de atracție magnetică acționează doar asupra câtorva spire ale arcului, nu asupra tot arcului.
Și în acest caz, vei observa că arcul nu se întinde, ci este atras complet.
Despre ce rezultantă vorbești măi băiete ?

Eu n-am făcut experimentul, dar mă îndoiesc 100% că efectele nu sunt acestea pe care le menționez.
Doar intuitiv, folosindu-mi o jumătate de creier.
Ce vrei tu să contrazici măi băiete ?
De ce nu se întinde arcul măi băiete ?
Ce explicație ai tu, că cea cu rezultanta este una la care nu s-a folosit nicio parte a creierului.

Forţa elastică este de forma
Dacă presupui că iniţial "forța cu care atrage un magnet un corp metalic este mai mare ca forța necesară" să întinzi arcul, află că forţa elastică creşte proporţional cu distanţa de alungire până când o egalează pe cea a câmpului magnetic.
Pe parcursul alungirii arcul se întinde sub acţiunea rezultantei dintre cele două forţe, până când forţa elastică o va egala pe cea magnetului, în acel moment rezultanta având valoarea zero.
Altfel ai tot întinde de arcul ăla la infinit!

Oricum asemănarea dintre forţa elastică şi principiul inerţiei este o aberaţie, deoarece forţa elastică se opune unei acţiuni, pe când principiul inerţiei se referă conservarea unei mişcări. Dacă pui egal între ele înseamnă ori că după ce mişcăm un obiect acesta revine la poziţia iniţială, ori că arcul nu se mai comprimă la loc după încetarea forţei care-i produce alungirea.
Dacă vrei o analogie a forţei elastice cu "altceva", mai bine te gândeşti la forţa de culoare, cea care se manifestă între gluoni şi care creşte proporţional cu distanţa, întocmai ca şi forţa elastică. Pe asta n-o ştiai!  

Dita lo: altă prostie:
Principiul prin care un arc se opune alungirii sau comprimării este identic cu principiul prin care un corp se opune prin inerție !!!

Da le scoateţi pe bandă! Băi, deschideţi dreak o carte de fizică şi nu mai bubuiţi tâmpenii!

NU DESCHIDETI CARTI CA VA INFECTEAZA CU PROSTII! CU PROSTIILE LUI EINSTEIN!

GANDITI LIBER!

ţânţarul anofel a scris:
Da le scoateţi pe bandă! Băi, deschideţi dreak o carte de fizică şi nu mai bubuiţi tâmpenii!

Mă bucur că-ți place !
Hai să-ți mai dau !
Că asds a citit iar pe undeva și tot n-a înțeles nimic.
Există o limită de la care câmpul magnetic am putea spune că nu mai acționează.
La aceea limită apropiem doar x din y spire ale arcului, astfel încât x este în limita de atracție și y este peste limita de atracție.
Despre ce rezultantă vorbiți măi băieți în acest caz ?
Pentru că forța magnetică ar trebui să nu atragă tot arcul, ci doar cele x spire.
Adică este ca și cum am trage mecanic cu o forță mai mică decât cea de atracție magnetică și arcul s-ar alungi.
Dar nu se întinde nici de-al naibii !!!
De ce ?
Oare explicația să fie aceeași cu cea a lui asds expusă anterior ?
Mă îndoiesc !
Faceți și voi un experiment simplu, lăsați cărțile de fizică !

asds a scris:Oricum asemănarea dintre forţa elastică şi principiul inerţiei este o aberaţie, deoarece forţa elastică se opune unei acţiuni, pe când principiul inerţiei se referă conservarea unei mişcări.

Vrei o definiție comună a principiului inerției ?
Una care nu menționează de vreo conservare, ci doar de o proprietate de a se opune cumva.

Poate n-ai înțeles bine ce spun !
Dar mă îndoiesc așa cum mă îndoiesc că arcul se întinde sub acțiunea unei forțe cum ar fi celei magnetice.
Și asta doar așa, intuitiv, fără să fac vreo experiență.

Poate n-ai înțeles bine ce-am vrut să spun și ai tu motive personale să insiști că aberez și că mă înșel.
Fă și tu experiențe, lasă cărțile !
Dacă numai x spire sunt în câmpul de atracție și y spire nu sunt, dacă magnetul și un capăt al arcului vor fi fixate, arcul nu se întinde !
Eu așa intuiesc !
Dar dacă arcul se întinde în acest caz ar trebui să se întindă și când este complet în câmpul de atracție.
Mă înșel oare ?

Ia mo cartea aia de fizică şi bagă la cap că dacă asupra unui corp acţionează simultan 2 forţe mişcarea lui se face sub acţiunea rezultantei.
Bagă la jumatea aia ce creier ce spune asds. Nu te mai contra ca prostu.

Mo ia și bagă la cap că am vorbit de o forță de atracție magnetică mai mare ca cea elastică.
Se întinde arcul ?
Fă și tu o experiență !
O s-o fac și eu mâine.
S-ar putea să mă înșel, cine știe.

În principiu dacă se întinde sau nu este mai puțin important.
Acesta este de fapt aspectul de la care am plecat să ajung la concluzia că un corp se opune prin inerție doar dacă asupra lui se efectuează o acțiune mecanică.
Dacă nu, corpul nu se opune în niciun fel schimbării stării de mișcare sau repaus.

Dacă asta ar fi corect atunci în momentul în care se acționează mecanic asupra corpului, cum apare inerția.
Și m-am gândit că printr-un efect, la nivelul corpului, de comprimare sau alungire a acestuia, deși este impropriu spus.
Asta m-a făcut să cred că inerția poate fi asemănată cu o forță elastică care se opune întinderii sau comprimării unui resort.

Dar doar dacă corpul este...compus, să spunem, adică în componența lui intră mai multe particule legate într-un fel anume una de alta, ce ar permite o comprimare sau o alungire în funcție de forțele care le unește și le ține legate una de alta.

În sens invers, dacă o particulă nu ar mai fi compusă din alte particule, nu ar mai fi posibilă o asemenea comprimare sau o alungire, impropriu spus, ceea ce ar însemna că aceea particulă nu ar mai opune niciun fel de rezistență, nu s-ar mai opune prin inerție.

Așa am gândit.
Faza cu resortul este una pentru care poate am făcut prea mult caz.
Ideea este că de la asta am plecat.
Vă cer scuze, fie că mă înșel, fie că nu.

În ultimă instanţă, orice forţă se datorează inerţiei. Orice forţă se datorează faptului că ceva trebuie scos din starea lui de inerţie. Acesta este lucrul profund al acestui topic.

Abel Cavaşi a scris:În ultimă instanţă, orice forţă se datorează inerţiei. Orice forţă se datorează faptului că ceva trebuie scos din starea lui de inerţie. Acesta este lucrul profund al acestui topic.

Nu-i cam mult spus? ai luat in calcul si fortele de frecare, forta Arhimede, forta electromagnetica, electrostatica, dilatarea, contractia...

Păi da Abel, exact, iar eu m-am întrebat cum ar fi o particulă care nu se mai opune prin inerție ?
Ar mai fi nevoie de o forță care să acționeze asupra ei ?
Pentru că ea nu se mai opune prin inerție.
Aceea forță nu mai produce particulei un efect de accelerație, ci acesta ajunge instantaneu la viteza impusă de forța care a acționat asupra ei.
Cazul fotonului spre exemplu.

Însă într-un câmp gravitațional sau magnetic, corpul nu se opune în niciun fel creșterii vitezei lui în acel câmp.
De ce ?
Pentru că aceea forță acționează simultan și uniform asupra tuturor particulelor, punctelor materiale ale corpului, ca și în cazul păstrării vitezei prin inerție.
Această situație este una într-un câmp unde forța câmpului nu acționează mecanic asupra corpului.
Dar printr-o acțiune mecanică asupra unui corp, acesta se opune prin inerție.
Cum se opune ?
Păi în primul rând, forța prin care se acționează mecanic asupra corpului, nu se transmite simultan și uniform asupra tuturor punctelor materiale ale corpului, ci prima dată forța acționează asupra particulelor de la suprafața de contact, acestea împing, sau trag după caz, la rândul lor, celelalte particule și apare un fel de comprimare sau alungire la nivelul corpului.
Dar dacă o particulă nu mai are în componența ei alte particule ținute împreună prin niște forțe, această particulă este un tot unitar cumva, iar prin acțiunea asupra ei, forța se transmite simultan și uniform. Viteza particulei crește fără ca aceasta să se mai opună, pentru că la nivelul ei, în componența ei nu mai sunt particule prin care forța să se transmită din aproape în aproape, ci se transmite simultan.
Ca și în cazul fotonului. Acesta nu accelerează.
S-a încercat cumva accelerarea unui foton ?
Nu, pentru că este imposibil, acesta ajunge instantaneu la viteza luminii.
Pentru că nu opune niciun fel de rezistență la înaintare, nu se opune prin inerție.
Dacă ar opune vreun fel de rezistență la înaintare, atunci ar avea nevoie să accelereze pentru a ajunge la viteza luminii.
Dar acesta nu accelerează.

În primul rând vreau să știu dacă e corect să gândesc așa.
Un corp se opune prin inerție doar dacă asupra lui se efectuează o acțiune mecanică. Într-un câmp magnetic sau gravitațional, corpul nu opune rezistență la schimbarea stării de mișcare, la creșterea vitezei, nu se opune prin inerție. Asta ar însemna și că aceea forță a câmpului prin care se acționează asupra corpului nu este o acțiune mecanică, iar corpul nu se opune prin inerție.

curiosul a scris:În principiu dacă se întinde sau nu este mai puțin important.
Acesta este de fapt aspectul de la care am plecat să ajung la concluzia că un corp se opune prin inerție doar dacă asupra lui se efectuează o acțiune mecanică.
Dacă nu, corpul nu se opune în niciun fel schimbării stării de mișcare sau repaus.

Este ceva pleonastic aici. Daca asupra corpului nu se efectueaza, cum zici,
nici o actiune mecanica, nu are dece si cui sa se opuna.

virgil_48 a scris:

curiosul a scris:În principiu dacă se întinde sau nu este mai puțin important.
Acesta este de fapt aspectul de la care am plecat să ajung la concluzia că un corp se opune prin inerție doar dacă asupra lui se efectuează o acțiune mecanică.
Dacă nu, corpul nu se opune în niciun fel schimbării stării de mișcare sau repaus.

Este ceva pleonastic aici. Daca asupra corpului nu se efectueaza, cum zici,
nici o actiune mecanica, nu are dece si cui sa se opuna.

Păi deocamdată nu știm exact dacă acțiunea unui câmp, cum ar fi cel gravitațional sau magnetic, este una mecanică. Sau știm ?
Acest câmp acționează mecanic asupra corpurilor, adică printr-un contact fizic particulă-particulă ?

virgil a scris:

Abel Cavaşi a scris:În ultimă instanţă, orice forţă se datorează inerţiei. Orice forţă se datorează faptului că ceva trebuie scos din starea lui de inerţie. Acesta este lucrul profund al acestui topic.

Nu-i cam mult spus? ai luat in calcul si fortele de frecare, forta Arhimede, forta electromagnetica, electrostatica, dilatarea, contractia...

Eşti liber să aduci contraargumente concrete. Eu m-am gândit la orice tip de forţă. Forţa, indiferent de natura ei, este variaţia impulsului. Impulsul nu poate varia spontan, tocmai datorită inerţiei. Deci forţele sunt cele care se împotrivesc inerţiei. În Fizica elicoidală impulsul (generalizat) este proporţional cu vectorul (generalizat al) lui Darboux.

curiosul a scris:Păi da Abel, exact, iar eu m-am întrebat cum ar fi o particulă care nu se mai opune prin inerție ?
Ar mai fi nevoie de o forță care să acționeze asupra ei ?

O asemenea particulă nu ar avea masă, deci nu ar avea inerţie. Atunci, masa (de mişcare) ar fi chiar consecinţa interacţiunii cu restul Universului. În Fizica elicoidală tocmai asta se întâmplă, pentru că toate particulele nu au masă de repaus (în Fizica elicoidală nu există repaus).

Deși este un pic diferit de subiect, am ales să scriu asta tot aici pentru că pe undeva este legat tot de inerția asta despre care afirmă că apare doar printr-o acțiune mecanică.

Știm că indiferent cât de mare este masa a două corpuri, dacă ele sunt ridicate la aceeași înălțime, în cădere liberă în vid vor atinge simultan pământul. Am citi mai multe explicații pe internet și explicația ar fi pe undeva vis-a-vis de conservarea energiei.

Dar ceea ce vreau eu să întreb acum este dacă lucrul mecanic efectuat în vid pentru a ridica două corpuri de masă diferită la aceeași înălțime este același.

Voi ce părere aveți ?

Lucrul mecanic respectiv, pentru înălimi mici, depinde de masă, după formula
.

Atunci dacă am înțeles bine, pentru corpul cu masă mai mare ar trebui să depunem mai mult lucru mecanic.
Asta înseamnă că energia potențială a corpului cu masă mai mare va fi mai mare în momentul în care le-am ridicat pe amândouă la aceeași înălțime ?

Da. Energia potenţială depinde şi ea de înălţime, după formula (pentru înălţimi mici) .

Atunci, chiar dacă am înțeles explicațiile din alte locuri, cum explicăm faptul că două corpuri de mase diferite, au în vid aceeași accelerație și ajung pe Pământ în același timp, dacă sunt ridicate la aceeași înălțime ?

Pentru că prin anumite locuri explicația are la bază conservarea acestor energii.

Explicația mea ar fi una mai simplă, dar nu știu cât de corectă este.

Accelerația în câmp gravitațional este o mișcare inerțială, iar un corp aflat în mișcare inerțială nu are masă.
Deja, în momentul în care efectuăm lucru mecanic asupra unui corp ca să-l deplasăm, această mișcare nu mai este una inerțială.

Corpurile au în cădere aceeaşi acceleraţie deoarece un corp mai greu pierde în cădere mai multă energie decât un corp mai uşor, iar lucrurile se compensează în aşa fel încât acceleraţia rămâne pentru ambele corpuri egală cu g.

În cazul câmpului gravitațional am avea o constantă F/a=m, de unde ar însemna că masa este aceeași pentru orice corp în câmp gravitațional.
Nu-i așa ?
a=accelerația gravitațională,
F=G (forța de greutate)