Oare chiar nu există sistem de referință absolut?

Rezumarea primului mesaj :

Ciudată întrebare! Am început să pun la îndoială răspunsul negativ pe care îl dă Știința actuală acestei probleme. Și iată de ce.

Să urmăm îndeaproape faptele. Totul a pornit de la Galilei. Acesta a făcut experimentele lui rudimentare (unele chiar imaginare) și a concluzionat că un observator de pe o corabie, de exemplu, aflată departe de țărm pe un ocean liniștit, nu va putea ști cu ce viteză se deplasează față de malurile oceanului. Ba, mai mult, nici nu va putea ști dacă se deplasează ori ba, din moment ce muștele nu se adună la urma corabiei, iar experimentele făcute pe corabie nu scot în evidență niciun fel de mișcare exterioară.

Noi știm astăzi, însă, că rotația Pământului implică forțe care permit determinarea mișcării acestuia, ceea ce îl face un sistem de referință neinerțial. Așa că, pentru o precizie și mai mare, alegem un sistem de referință legat solidar cu Soarele. Apoi știm că și Soarele se mișcă accelerat în jurul centrului Galaxiei, așa că un sistem de referință și mai precis ar fi unul legat solidar cu Galaxia.

Dar, dacă mergem așa mai departe? Dacă și Galaxia face parte dintr-un alt sistem pe care îl putem considera un sistem de referință inerțial mai bun? Dar, dacă mergem și mai departe? Nu cumva am putea să ajungem la un sistem de referință „maxim”, pe care să-l putem considera sistemul de referință absolut?

Iar aici avem cel mai bun receptor construit pana acum:

http://www.almaobservatory.org/
http://www.almaobservatory.org/en/press-room/press-releases
etc...
P.S. Benzile de frecventa in care lucreaza ALMA: http://th.nao.ac.jp/MEMBER/tomisaka/research_resources/alma_band.html

Abel Cavaşi a scris:Ciudată întrebare! Am început să pun la îndoială răspunsul negativ pe care îl dă Știința actuală acestei probleme. Și iată de ce.
Dar, dacă mergem așa mai departe? Dacă și Galaxia face parte dintr-un alt sistem pe care îl putem considera un sistem de referință inerțial mai bun? Dar, dacă mergem și mai departe? Nu cumva am putea să ajungem la un sistem de referință „maxim”, pe care să-l putem considera sistemul de referință absolut?

Cu siguranţă există un Sistem de Referinţă Absolut al cărui centru geometric şi masic este Centrul Absolut al Multiversului dar întrucât noi ne aflăm la o foarte mare distanţă de acest centru este normal să ne orientăm după diferite Sisteme de Referinţă Relative Locale.

Nu exista un centru al universului. daca ar exista, atunci universul ar avea o forma, si dimensiuni finite. Universul nu are dimensiuni finite, deoarece nu exista nimic in afara lui.

Părerea mea este că Universul este un fractal elicoidal, adică un sistem care se rotește și se translatează și conține sisteme care se rotesc și se translatează. Așadar, pentru spațiu este bine să alegem un sistem de referință atașat unui corp (din ce în ce mai) mare, precum Galaxia.

Galaxia ne oferă chiar și o unitate de timp, rotația acesteia, doar că pe măsură ce corpul este mai mare, unitatea de timp devine mai greu de măsurat. Așa că pentru unitatea de timp este bine să alegem corpuri din ce în ce mai mici, care se rotesc mai rapid.

Să luăm exemplul sistemului Soare-Pământ.
Din sistemul de referință al Soarelui stabilim că Pământul se mișcă în jurul Soarelui.
Este corect faptul că, în raport cu relativitatea mișcării în funcție de sistemul de referință ales, dacă și din sistemul de referință al Pământului putem stabili că Soarele se învârte în jurul Pământului, atunci sistemul Soare-Pământ, se află obligatoriu în mișcare ?

Sau altfel spus, este suficient să stabilim că într-un sistem de două corpuri, dacă din ambele sisteme de referință se poate afirma că celălalt corp se mișcă în jurul celui ales ca sistem de referință, atunci sistemul este în mișcare ?

Parerea mea este ca ar putea fi un sistem de referinta absolut, unul care
nu are repere fixe printre corpurile existente si nici un sistem de corpuri,
oricat de mare, nu are fata de el o evolutie ordonata. Asta, fiindca  
s-a afirmat chiar aici o parere pe care o consider justa, ca Universul nu
poate avea un ax.

Iata o simulare mentala care mi se pare a avea legatura cu acest topic:
Deasupra Terrei, orbiteaza indiferent la ce inaltime, doua nave spatiale
de aceeasi greutate, pe orbite identice, rotunde, paralele si apropiate,
deasupra ecuatorului, dar in sensuri opuse. Considerati ca este posibil!
Banuiesc ca ar trebui sa aiba aceleasi viteze pentru a se mentine pe
orbite identice. Fata de punctul de intalnire ar trebui sa aiba aceleasi
viteze, in sensuri opuse. Credeti ca punctul de intalnire(când trec una
pe langa cealalta) este fix fata de sol sau evolueaza?
Marturisesc ca nu cunosc raspunsul si incerc sa discut cu cineva. Mi se
pare ca punctul acela ar putea fi un punct fix la nivel local.

Deci ambele se deplasează cu viteză v, să spunem, dar în sensuri opuse pe aceeași orbită.

Dacă ambele orbitează deasupra ecuatorului, așa cum ai precizat, asta înseamnă că una dintre ele va orbita în sensul de rotație a Pământului, iar cealaltă în sens opus.

Ca punctul lor de întâlnire să fie mereu deasupra aceluiași punct de pe suprafața Pământului cred că este imposibil dacă ele au viteze egale, iar cea care se mișcă în sensul de rotație a Pământului nu se comportă ca un satelit geostaționar.

Dacă nava care se mișcă pe orbită în același sens cu sensul de rotație a Pământului nu se comportă ca un satelit geostaționar, la modul că se află tot timpul asupra aceluiași punct de pe suprafața Terrei ( a ecuatorului), atunci ele se vor intersecta deasupra aceluiași punct la intervale de timp ce reprezintă termenii unei progresii aritmetice, nu de fiecare dată când se întâlnesc, ci după un anumit număr de intersectări.
Se poate calcula asta, dacă vrei cred că pot să-ți fac și niște ecuații, dar nu cred că te interesează atât de mult matematica situației.

De fapt , nu în progresie aritmetică, ci periodic, dacă ambele se mișcă cu aceeași viteză, dar în sensuri opuse.
Explicația nu-i complicată și nu-i nevoie de matematică.

Ele se intersectează pe orbită în aceeași perioadă de timp în același punct pe orbită, punctul P să-i spunem, dacă au viteze egale, iar orbita fiecăruia este identica.

Nava X, care se mișcă în sensul de rotație a Pământului are o viteză v, diferită de o viteză ideală v', viteză de geostaționare, să-i spunem.
Fie punctul P' imaginar de pe orbită care se află continuu deasupra aceluiași punct de pe ecuator.
Nava X va intersecta punctul P în punctul P' periodic, în funcție de vitezele v și v', dar după ce navele se intersectează deja câteva ori de fiecare dată în punctul P.
Odată ce s-au întâlnit și s-au intersectat în punctul P ce coincide cu P', ciclul se reia și după aceeași perioadă de timp și de intersectări ele se vor reîntâlni în punctul P ce coincide cu P'.
Considerând că vitezele v și v' sunt constante.

Exista un sistem de referinta absolut de absolut.
Adica daca gandim un sistem cartezian cu x, -x, y, -y, z, -z aflate la + si - infinit iar noi in centrul originea 0.
Chiar daca extremitatile s-ar misca cu viteza luminii acolo la infinit, in centru nu se va simti nici peste un milion de ani.
Indiferent daca sunt anumite schimbari in directiile extremitatilor axelor acestuia, vor fi nesemnificative, deoarece extremitatile axelor se afla la infinit fata de Universul nostru.
Deci tot eu sunt singurul care am rezolvat problema asta nerezolvabila (teoretic).
Mai ramane sa fixam cele sase puncte extreme, ca centrul il avem, suntem noi, buricul Universului.
Partea proasta e ca nu putem vedea si percepe niciodata aceste sase puncte extreme. Dar ele exista cu siguranta, doar noi le-am inventat.
Rog un grafician sa le deseneze si fixeze chiar astazi, sa inauguram Ziua Universului.

gafiteanu a scris:Exista un sistem de referinta absolut de absolut.
Adica daca gandim un sistem cartezian cu x, -x, y, -y, z, -z aflate la + si - infinit iar noi in centrul originea 0.
Chiar daca extremitatile s-ar misca cu viteza luminii acolo la infinit, in centru nu se va simti nici peste un milion de ani.
Indiferent daca sunt anumite schimbari in directiile extremitatilor axelor acestuia, vor fi nesemnificative, deoarece extremitatile axelor se afla la infinit fata de Universul nostru.
Deci tot eu sunt singurul care am rezolvat problema asta nerezolvabila (teoretic).
Mai ramane sa fixam cele sase puncte extreme, ca centrul il avem, suntem noi, buricul Universului.
Partea proasta e ca nu putem vedea si percepe niciodata aceste sase puncte extreme. Dar ele exista cu siguranta, doar noi le-am inventat.
Rog un grafician sa le deseneze si fixeze chiar astazi, sa inauguram Ziua Universului.

Tu stii ce forma are universul? poate avea infinitul vre-o forma din moment ce nu-i vei cunoaste niciodata granitele? sa presupunem ca universul este asemanator cu suprafata unui balon, astfel interiorul si exteriorul balonului nu sunt definiti (nu exista) pentru ca se afla in afara universului. In acest caz universul nu are nici un centru, pentru ca nici un punct de pe suprafata balonului nu are proprietatile unui centru.

Daca Universul are plus si minus infinit, obligatoriu are si un centru, ca asa spune matimatica. Incercati sa scoateti originea si centrul din matimatica, sa vedeti ce iese, ce ramane.
Daca nu am presupune diferite scheme inchipuite, diferiti zei si sfinti, diferite lumi fizice si matematice, ce ar mai fi viata ?
Totul se bazeaza pe presupuneri, presupun eu.

Gafiteanu are driptate cu matimatica asta.
Orici punct din univers ieste centrul universului prin prisma infinitului.

Raportat la principiul echivalenței, până și mișcările de rotație le poți reduce toate la un singur punct de referință-gafiteanu.
Nu poți să stabilești cu certitudine că Soarele, sistemul solar, galaxiile se mișcă în jurul lui gafiteanu de pe Pământ, sau gafiteanu de pe Pământ se mișcă în jurul Soarelui, după aia prin galaxie șamd.

Faptul că nu poți să stabilești cine se mișcă și cine-i în repaus este valabil și pentru mișcarea de rotație.
Și poți să reduci la fel de bine orice mișcare din univers la un singur punct de referință.

Eu îl propun pe gafiteanu ca punct absolut de referință pentru că meritul i-al lui:

gafiteanu a scris:Deci tot eu sunt singurul care am rezolvat problema asta nerezolvabila (teoretic).

curiosul a scris: Eu îl propun pe gafiteanu ca punct absolut de referință pentru că meritul i-al lui:

Sanchiu, greatia, gracias, spasiba, danke, merci.
Dar parca s-a stabilit candva cu certitudine pe acest forum, ce dimensiune si forma are punctul, (dupa lupte stiintifice seculare).
Punctul parca nu are dimensiunea minus infinit, nici plus infinit, este undeva intre, are dimensiunea zero.  Care e palpabila si vizibila, este cat varful creionului, al pixului, al penitei, este cat intersectia a doua linii..
Cat despre forma punctului, evident ca nu poate a fi decat elicoidala. Noi cand punem punct, stiti cum facem, invartim de cateva ori elicoidal pe loc creionul, sa se vada.

Să mai povestim despre ceva dom profesor gafiteanu.
Cum ar fi de exemplu, conjectura Pointcare (până și numele Pointcare este interesant vis-a-vis de această conjectura).

Dar de ce crezi tu că universul însuși nu este un punct ?
Ce te face să crezi că este infinit ?
Faptul că percepi distanțele, lungimile și spațiul însuși ?

Cât de mare ești tu dacă te privesc de la un metru de tine și cât de mare ești dacă te privesc din galaxia Andromeda ?
De acolo aproape că nu exiști, deși gafiteanu este centrul universului și există sigur.

Universul însăși poate fi redus la un punct, infinit de mic, infinit de mare și infinit de nedefinit exact din considerentele pe care le-ai menționat anterior.
Dacă nu poți defini punctul, nu poți defini lungimea.
Restul, în ceea ce privește distanța, lungimea, este doar o chestie de interpretare, de percepție, de înțelegere și de imaginație.

Don gafiteanu, tot ai vorbit de puncte și mi-am adus inconștient aminte de Pointcare și de nenea Perelman.

Acesta a demonstrat matimatic că :


Dar asta înseamnă că aceea "sferă" tridimensională poate fi redusă la un punct "sferic" tridimensional, tocmai pentru că orice plan al sferei care conține centrul acesteia este un cerc bidimensional ce poate fi redus la un punct.

Deci iacătă că universul nostru perceptibil tridimensional este de fapt un punct, ce se află ca dimensiune la limita dintre inexistent și existent.

Ceea ce este infinit de mare este în egală măsură și infinit de mic la nivel de lungime .
Aproape că poți să spui că spațiul există și nu există în același timp.