Legi de conservare (1)

Acesta este un fenomen fizic care desi observat in experimentele de abateri de la conservarea paritatii, este neglijat pana acum.

1.Orice corp, care contine electroni liberi (precum metalele), daca este antrenat in miscare de rotatie, produce un camp magnetic, datorita sarcinilor electrice care se rotesc odata cu corpul. Cum planetele contin printre altele si metale in stare topita, (deci multi electroni liberi) acest lucru duce la aparitia campului magnetic al acestora.
2.Factorul determinant in aparitia campului magnetic al corpurilor consta in orientarea electronilor liberi atunci cand sunt pusi in miscare, cu spinul opus directiei de deplasare.
3.Acesta este un fenomen fizic care desi observat in experimentele de abateri de la conservarea paritatii, este neglijat pana acum. Din cauza aceasta numai electronii antrenati intr-un curent electric produc campuri magnetice in jurul conductorilor, in timp ce electronii din corpurile incarcate cu campuri electrostatice nu sunt inconjurate de camp magnetic.
3.Simpla prezenta a electronilor lipsiti de miscare orientata pe o directie anume, nu produce camp magnetic. Insasi curentul alternativ care inseamna deplasarea succesiva a electronilor cand intr-o directie, cand in cealalta, va produce un camp magnetic alternativ cu schimbarea polaritatii cu aceiasi frecventa.

2.4.1. Electroconvergenţa electronului şi fenomenul de mişcare inerţială   

   

Electroconvergenţa  micro/macrocorpurilor natural determină apariţia formei de mişcare electrice predominante  prin câmpurile electromagnetice de intensitate magnetică H₁ şi respectiv H₂ continuu crescătoare.  Suprafaţa de control a sistemului creşte prin includerea în sistem a volumului în care se manifestă câmpurile EM  generate de mişcarea în mediu a neutronului devenit acum particulă încărcată electric (electron). Astfel prin interacţiunea cu formele de mişcare electrice de impact se modifică pulsatoriu parametrii (de volum, geometrici, cinetici, etc.) vortexului    fapt ce conduce şi la  creşterea/modificarea  simultană intensităţii H_2,, Modificarea parametrilor vortexului  accentuează dezechilibrele spaţiale din zonă. Astfel, se modifică parametrii fenomenului de transport care generează/întreţin/modifică  (în sensul  creşterii ) parametrilor geometrici, cinetici şi electrici ai vortexului    (interior lui şi de sens contrar acestuia), respectiv, valoarea  intensităţii acestuia, H₁.  Astfel, particula pe traiectorie se energizează funcţie de parametrii locali de interacţiune a formelor de mişcare electrice conjugate (din sistem şi, respectiv, mediu/ centru energetic) şi funcţie de parametrii săi cinetici şi geometrici. Pe traiectorie, funcţie de tăria interacţiunilor, entitatea enegetico- informaţională apărută emerge către următoarele situaţii :

        - dezintegrare, eveniment caracterizat, în esenţă, de fenomenul de  disiparea a 

         componentei ondulatorii (emiterea de neutrini, fotoni de diferite categorii,...,) şi revenirea   la poziţia  de   neutron (particula cu proprietate de interacţiune electrică foarte scăzută-          suport al interacţiunilor de tip gravitaţional);

 - transmutarea în alt corp electric prin parametrii de volum corespunzător

   inversării sensului vortexurilor interioare, respecti exterior  (pozutron);

 - continuarea existenţa pe traiectul unei unde suport prin mecanismul  de

   autoreglare a volumului de control propriu (mişcare pulsatorie), sau

      - să fie captat şi să graviteze în jurul unui centru energetic local.

          Pe măsura apropierii de sursa de perturbaţii parametrii vortexu-rilor se  modifică pe baza fluxurilor de interacţiune din mediu/emise de nucleu. Totodată, pe măsura apropierii de centru de forte (cum ar fi un corp masiv dielectric, nucleul atomic,...),  entitatea energetico-informaţională sesizează din ce în ce mai pregnant prezenţa undelor  electomagnetice progresive şi staţionarea a acestuia. În urma  interacţiunii simultane cu undele progresive, p, şi cu undele staţionare, s, (a căror putere de interacţiune, prin intermediul vortexului,, este continuu crescătoare)  apare o dezaxare cu un unghi, , a direcţiei de  acţiune forţei,  faţă de direcţia de deplasare iniţială (centru de forţe -neutron), evitându-se coliziunea cu nucleul, fig. II.8. (Putem spune, pe intelesul tuturor, ca matricea entropica se comporta ca o "carma" actionata/rezultata/"deformata" urmare a interactiunii acesteia cu undele progressive)

Fig. II.8. Electroconvergenţa materiei şi fenomenul de gravitare inerţială a electronului.

1- particula în contact cu zona undelor staţionare; 2 – particula gravitată;

3 – unda staţionară de cuplaj/traiectoria; N – neutron; P-pozitron

 

Această dezaxare este datorată gradientului de difuzarea al liniilor de câmp ale sursei electrostatice (nucleului), respectiv, ale liniilor de câmp în zona de impact cu mediu al electronului. Puterea de interacţiune al electronului  cu mediul este dată de relaţia:

                                 =Y==                  (2.12)

Pentru interacţiunea formelor de mişcare electrică conjugate (predominante) electron - mediul ( nucleu) puterea de interacţiune electrică (undele staţionare, s, respectiv, progresive, p) la un moment dat , observând că coeficientul politropic, n = 0, rezultă din relaţia de forma:

       (2.13)

 

 care exprimă legăturile în domeniul izotermic dintre sarcina electrică  a nucleului şi tensiune cu mediul (electronul).

 

          2.5. Electroconvergenţa materiei şi generarea /propagarea undelor electromagnetice

Virgil 48:
Fara un calcul matematic, teoria ramane doar o matrice entropica a fenomenului

Influenţa câmpului electromagnetic, , a fost determinantă în procesul formării şi desprinderii planetelor din plasma protosolară (ca câmp de dipol) cât şi la inducţia curenţilor de convecţie care din timpul pregeologic au dus la formarea scoarţei terestre, fig. III.20. În timp, această interacţiune cu interiorul Pământului a câmpului electromagnetic,  s-a stabilizat. Corelată cu interacţiunile celorlalte două câmpuri electromagnetice, , , şi în acord cu parametrii electrici ai mediului de mişcare al ansamblului Soare - Pământ care sunt variabili (funcţie de poziţia de moment în cadru galaxiei) interacţiunea câmpul  poate conduce la schimbarea semnificativă a înclinării axei de rotaţie ( fig. III.20.).

Fig. III.20  Fazele succesive de convecţie în etapa timpurie a dezvoltării Pământului (după L.U.De Sitter, 1969)

Interacţiunea ansamblului plasmatic din partea de noapte a Pământului cu câmpul electric solar variabil (funcţie de activitatea solară) se regăseşte şi în variaţia vitezei de rotaţie şi revoluţie ( interacţiunile complexe cu mediul, stând la originea acestei mişcări), , fiind un câmp indus în forma tronconică plasmatică din partea opusă deplasării Pământului. Fenomenul mişcării cu expansiune-contracţie a Pământului şi anvelopei plasmatice, relevă încă o dată în plus existenţa acestor câmpuri care confinează plasma funcţie de transferul energetic Soare (mediul) - Pământ. Astfel, pe suprafaţa Pământului, adică într-un referenţial care se roteşte odată cu acesta în jurul axei sale, observatorul va înregistra direct numai câmpul magnetic reprezentat de  şi  (, numai în parte de noapte) deoarece câmpul , nu se resimte decât în referenţiale care nu participă la rotaţia diurnă a Pământului. În figura V.10. a. se observă cu câtă nesiguranţă sunt trasate sensurile liniilor de câmp magnetic măsurate, în partea de noapte şi  care sunt de neînţeles  fără a luarea  în considerare  a interferenţei  celor trei câmpuri ,  şi . 

În sistemul de coordonate geografice vectorul moment magnetic rezultant al Pământului  =+  are exact valoarea   =  = 7,9 .10²⁵ gauss ´ cm³, iar direcţia sa face cu direcţia axei de rotaţie (D₁) a lui  un unghi de 11⁰50’; el este identic cu momentul magnetic dipolar Gauss (câmpul magnetic principal al Pământului) fig. V.9. a, b, c şi d.

          Dacă se plasează, în spaţiul circumterestru, un satelit, într-o poziţie fixă în raport cu dreapta care uneşte în orice moment Soarele cu Pământul , atunci, observatorul ar înregistra compunerea vectorială completă a acelor două momente magnetice, P₀ şi P_s  (  - este prezent numai în partea de noapte a Pământului).

 

                                (3.12)

                    

unde j este unghiul dintre cei doi vectori P₀ şi P_s, iar P_s=P₀ , [97].

          Ţinând cont de faptul ca atat momentele magnetice cat si momentele cantitatii de miscare sunt marimi aditive, se poate scrie pentru intregul corp simetric aflat in rotatie in jurul axei z,  urmatorul raport:

 

                                                                                                (3.13)       

 

unde, Ms =2prwr³drdz – momentul cantităţii de mişcare a Pământului ( nucleu al vortexului generator de câmp EM , =7,9 .10.exp25 gauss cm exp3 si actioneaza in referentiale care nu participa la miscarea de rotatie a Pamantului.) în jurul axei de rotaţie D₁, c – viteza luminii iar G – constanta gravitaţională, rezultă :

 

                                                 (3.13)

             Raportul

                                                         (3.14)

                           

este g=2 pentru j =0 (într-un referenţial care nu participă la mişcarea de rotaţie diurnă a Pământului, reprezentând un moment de spin sui generis ) şi g=1, într-un referenţial terestru. În zona de noapte a Pământului  interfernţa liniilor  câmpului (electro)magnetic, ,cu cele ale câmpurilor  (electro)magnetice,  şi , influienţează parametrii vectorului rezultant, , în sensul creşterii (scăderii) valorii în emisfera nordică (sudică) simultan cu modificarea direcţiei acestuia.

          Înclinarea axelor de rotaţie ale planetelor (Mercur <7⁰, Venus =2⁰7’, Pământ = 23⁰40’, Marte = 24⁰, Jupiter = 3⁰4’, Saturn =26⁰45’, Uranus = 98⁰, Neptun 26⁰ ) ne duce la concluzia că valoarea coeficientului g în mişcarea planetară variază între 1 şi 2 şi că ea poate fi calculată cu uşurinţă pentru fiecare caz în parte [97].

          Rezultă, din cele prezentate, că:  

          1. Variaţia energiei sistemului Pământ - anvelopă plasmatică este urmare a interacţiunilor formelor  de mişcarea a materiei din interiorul sistemului cu cele similare extrasistemice, cât şi a interacţiunilor dintre/în formele de mişcare ale materiei subsistemelor (geosferelor) .

          2. Câmpul  (electro)magnetic rezultant al Pământului are trei componente, corespunzătoare câmpurilor( electro)magnetice de moment magnetic:

- Stabil, generat de interacţiunea corpuscul –câmp electric în cavitatea rezonantă ce o constituie centura de radiaţie exterioară fixă a Pământului (centura exterioară“Van Allen”) şi  întreţine vortexul  ce are ca nucleu Pământul (centura de radiaţie interioară Vann Allenn şi care realizează efectiv transferul energetic din mediu/Soare către Pământ. Acesta este câmpul (electro) magnetic care se măsoară efectiv la suprafaţa planetei (Pământului).

  - Instabil, legat de câmpul (electro)magnetic,  şi funcţie de parametrii  fizici ai materiei prin care se face transferul energetic din exteriorul  către interiorul Pământului. Câmpul este detectat în referenţiale care nu participă la mişcarea de rotaţie a planetei.

  - Câmp generat de mişcarea vortexiană   a plasmei din cilindrul  laminat în  materia corpusculară   de pe traiectul Pământului. Este câmpul prin intermediul căruia se alimentează energetic continuu cavităţile rezonante (geosferele) cu particulele şi câmp (microunde) din mediu; este întreţinut astfel, în cavitatea rezonantă determinată de centura exterioară de radiaţii (care nu se roteşte cu Pământul dar are distanţa variabilă faţă de Pământ ca urmare a interacţiunii electrostatice cu scoarţa terestră) un continuu transfer particulă - câmp necesar realizării vortexului ce are ca nucleu Pământul.

  Magnetismul terestru apare datorită interacţiunii Pământului (ecran sferic) cu câmpul solar, fiind variabil funcţie de parametrii de moment ai mediului şi de parametrii de mişcarea a planetei;

          3. Există permanent un cuplaj electromagnetic “negravitaţional” între Pământ şi  Soare, care împreună cu interacţiunea de natură electrostatică determină parametrii de mişcare ai Pământului căruia  îi sunt proprii vectori magnetici  ,  şi , cu valori corespunzătoare.. Orice fenomen perturbator din sistemul solar (erupţie solară, eclipsă, schimbarea parametilor fizici ai mediului penetrat de Pământ, furtuni magnetice, etc.) are efecte la nivelul subsistemului  Pământ (inclusiv spaţiul periterestru) manifestate prin interacţiuni  adeseori neliniare, cu efecte sinergetice, de natura mişcărilor seismice, furtuni magnetice, creşteri bruşte ale mareelor terestre şi ale geosferelor periterestre, etc..

[list="list-style-type: decimal; direction: ltr;"]
[*] Sistemul solar alcătuieşte o unitate funcţională; interdependenţa  dintre
subsistemele sale  se reflectă adeseori prin procese ce nu pot fi explicate de teoriile actuale de gravitaţiei.

[/list]

crivoi d a scris:

Virgil 48:
Fara un calcul matematic, teoria ramane doar o matrice entropica a fenomenului

Corect! De asemenea, in figura lipsesc reprezentarile (compunerea) momentelor unghiulare/magnetice, si altele care ar fi facut de inteles  raspunsul la intrebare. Calculul il am insa e prea mult de spus ca sa intelegeti , intr-un 'raspuns" fenomenul (cu atat mai mult atunci cand nu se vrea a fi inteles). daca sunteti curios faceti calculul si o sa vedeti ca am perfecta dreptate. Va vine usor, avand in vedere anologia facuta in teoria dvs. cu mecanica cuantica. Totu-i sa vreti. Pot sa va "ghidez" cu cateva formule:
tpie/dezordine. . . . .

Din Wikipedia rezulta;

D-l Virgil:
" O parte din aceste particule se regasesc in centurile Van Allen care nu au nici un rol in producerea campului magnetic, doar evolueaza in acest camp"

D-l Virgil:
"Cu astfel de afirmatii,..."

          Pământul (sferă neutronico- dielectrică) plasat în anvelpa gravito –electrică  cvasistatică a Soarelui  îşi deformează matricea entropică corespunzător fluxurilor gravito-electrice  locale. Astfel din materia dielectrică din matricea  gravitţională  a Pământului se   polarizează  temporar pe ansamblu, pozitiv, (+), pe emisfera fluxului de impact de moment a  Soarelui şi, negativ, (-), tot temporar, pe emisfera de noapte, fig. III. 2. a. La rândul său, suprafaţa terestră polarizată temporar prin influenţă electrostatic de Soare şi prin staţionarizarea undelor progresive de impact, energizează o parte din  neutronii (perechile de electroni tip Cooper) din  zona de influenţă periterestră, astfel încât entropia zonei creşte. Prin decuplare acestora, rezultă particulele izolate cu caracter de fermioni. Particulele rezultate din perechile de electroni Cooper (având capacitatea de interacţiune electrică mai ridicată prin creşterea masei/suprafeţei de control), se energizează, structurează şi poziţionează funcţie de tăria interacţiunilor  electrice cu Pământul (corpul masiv de influenţă cel mai apropiat), vezi cap.2. Astfel, sunt reţinute şi se structurează sub influenţă electrostatică, în zona  periterestră (corespunzătoare emisferei terestre pozitive) un mediul plasmatic polarizat/de sarcini negative, (-), şi respectiv pozitive, (+), în zona emisferei de noapte. Rezultă astfel o structură macroscopică plasmatică în jurul Pământului, fixată şi structurată gravito-electric/electrostatic. Măsurătorile efectuate au confirmat existenţa unor structuri macroscopice periteresre cunoscute sub numele de centuri de radiaţie ale Pământului (de ex. centura Vann Allenn exterioară), fig.II.1. Literatura de specialitate confirmă că ”Orice bucată de materie neutră, în sensul  clasic, deci inclusiv planeta Pământ, posedă o sarcină electrică intrisecă, e_o =, unde m reprezintă masa bucăţii de materie considerată”[102]. Astfel, suprafaţa de control a Pământului creşte prin includerea în sistem şi a anvelopei plasmatice ce îl înconjoară prin care se realizează practic interacţiunile Pământului cu mediul (Soarele) [35]. Interacţiunea anvelopei plasmatice pe de o parte cu mediul (Soarele) iar pe de altă parte cu Pământul este foarte complexă şi se concretizează, din punct de vedere electric, în final, în apariţia şi menţinerea unei diferenţe de potenţial electric între Pământ /suprafaţa terestră şi această structură plasmatică. Câmpul electrostatic dintre Pământ şi anvelopa sa plasmatică este generat de sarcini/entităţi macroscopice electrice în echilibru electric. Câmpul electric, , dintre Pământ (suprafaţa Pământului) şi anvelopa sa plasmatică (centura de radiaţie exterioară) este rezultatul unui fenomen complex, fiind  generat de două surse diferite  şi anume [29-30]:

• Componenta electrostatică / “legată”, A,  generată de dipolii neutronici ca suport al interacţiunii gravitaţionale şi centurile de radiaţie exterioară. Aceste sarcini electrostatice macroscopice pot fi considerate a fi în echilibru electric relativ stabil. Măsurătorile efectuate   confirmă faptul că centura de radiaţie exterioară înglobează în masa sa  Pământul şi îl însoţeşte în mişcarea sa de revoluţie, neparticipând la mişcarea sa de rotaţie, şi.

• Componenta electromagnetică / “liberă” ,a,  generată de interacţiunile dintre particulele/structurilor corpusculare electrice periterestre  (e^-) aflate între centura de radiaţie exterioară şi suprafaţa terestră (atmosfera terestră,  ionosfera,  etc.). Aceste structuri participă la mişcarea de rotaţie  ca  părţi ale  vortexului care are ca nucleu Pământul, apărut urmare a procesului de interacţiune substanţă/corpuscul – câmp/undă din cavitatea plasmatică rezonantă confocală / toroidală   delimitată de centura de radiaţie externă, A, fig. III.4 [29].
   
   
  
                                                           
                                      
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
   
   
   
  
  

                                                 

 Scris de virgil Astazi la 10:42


Întrebarea mea ar fi :
Abaterea(curbarea) traiectoriei inertial-rectilinii a unui corp aflat intr-un 
spatiu fara alte interactiuni(liber), se poate pretinde ca intr-o anumita
situatie se produce fara un aport exterior de energie ?

Pe măsura apropierii de sursa de perturbaţii parametrii vortexu-rilor se  modifică pe baza fluxurilor de interacţiune din mediu/emise de nucleu. Totodată, pe măsura apropierii de centru de forţe,  entitatea energetico-informaţională sesizează din ce în ce mai pregnant prezenţa undelor  electomagnetice progresive şi staţionarea a acestuia. În urma  interacţiunii simultane cu undele progresive, p, şi cu undele staţionare, s, (a căror putere de interacţiune, prin intermediul vortexului,, este continuu crescătoare)  apare o dezaxare cu un unghi, , a direcţiei de  acţiune forţei,  faţă de direcţia de deplasare iniţială (centru de forţe -neutron), evitându-se coliziunea cu nucleul, fig. II.8.

crivoi d a scris:. . . . .

Pe măsura apropierii de sursa de perturbaţii parametrii vortexu-rilor se  modifică pe baza fluxurilor de interacţiune din mediu/emise de nucleu. Totodată, pe măsura apropierii de centru de forţe,  entitatea energetico-informaţională sesizează din ce în ce mai pregnant prezenţa undelor  electomagnetice progresive şi staţionarea a acestuia. În urma  interacţiunii simultane cu undele progresive, p, şi cu undele staţionare, s, (a căror putere de interacţiune, prin intermediul vortexului,, este continuu crescătoare)  apare o dezaxare cu un unghi, , a direcţiei de  acţiune forţei,  faţă de direcţia de deplasare iniţială (centru de forţe -neutron), evitându-se coliziunea cu nucleul, fig. II.8.

Fig. II.8. Electroconvergenţa materiei şi fenomenul de gravitare inerţială a electronului.

1- particula în contact cu zona undelor staţionare; 2 – particula gravitată;

3 – unda staţionară de cuplaj/traiectoria; N – neutron; P-pozitron

D-l virgil:
1.Puteti sa-mi explicati si mie intr-o maniera mai elemenara
si pe scurt, schita aceea si sustinerea ideii de gravitatie inertiala?
2.Este o notiune care nu-mi este apropiata, dar poate imi
schimb parerea.
3.Eu gravitatia electronilor o vedeam produsa
tot de FOIP, la fel ca gravitatia corpurilor.

crivoi d a scris:
1. Da, cu conditia sa -mi spuneti ce "credeti" referitor la INERTIE:
           A  - Inertia este a REPAUSULUI, ori
             - Inertia este aferenta MISCARII?

           B  - GRAVITATIA este o "stare" a corpului natural masic (care "depinde"/variaza ) functie de
                  parametrii de miscare (,...,    Aristotel,...,), ori
               - Gravitatia este o FUNCTIE (de atractie) a corpurilor masice (,..., Galilei, Newton,...)?

2. Aveti dreptate! Parerea nu trebuie sa v-o schimbati (decat doar, daca nu are la baza ei "raspunsul" correct la intrebarile de mai sus). Ati vazut cate (teorii ale) GRAVITATIEI sunt; trebuie vazut care sunt "limitele" fiecarei!

3. Electronul are masa si sarcina. Interactiunea electrica este mai "tare" decat cea masica (GRAVITATIA). Dupa cate am inteles FOIP converge spre centru masic (nu are unde stationare "rotative"). Care ar fi "functia" FOIP care ar "roti"/ gravita? electronul?

 Scris de virgil_48 Astazi la 07:47

crivoi d a scris:
1. Da, cu conditia sa -mi spuneti ce "credeti" referitor la INERTIE:
           A  - Inertia este a REPAUSULUI, ori
             - Inertia este aferenta MISCARII?

Cu toate ca eu nu-mi fac astfel de probleme de "adancime",apreciez
ca inertia este in mod prioritar a MISCARII. Cu inertia repausului am
unele indoieli, fiindca aceasta ar depinde mai mult de sistemul
de referinta. Nu-mi este foarte clar, dar nici nu ma impiedica.

           B  - GRAVITATIA este o "stare" a corpului natural masic (care "depinde"/variaza ) functie de
                  parametrii de miscare (,...,    Aristotel,...,), ori
               - Gravitatia este o FUNCTIE (de atractie) a corpurilor masice (,..., Galilei, Newton,...)?

Am raspuns.

2. Aveti dreptate! Parerea nu trebuie sa v-o schimbati (decat doar, daca nu are la baza ei "raspunsul" correct la intrebarile de mai sus). Ati vazut cate (teorii ale) GRAVITATIEI sunt; trebuie vazut care sunt "limitele" fiecarei!

Nu am inteles unde anume considerati ca am dreptate.

3. Electronul are masa si sarcina. Interactiunea electrica este mai "tare" decat cea masica (GRAVITATIA). Dupa cate am inteles FOIP converge spre centru masic (nu are unde stationare "rotative"). Care ar fi "functia" FOIP care ar "roti"/ gravita? electronul?

Interactiunea electrica o consider o ramificatie care face parte din
interactiunea mecanica. Nu exista "actiuni la distanta fara suport
material solid", toate sunt impingeri produse de particule
cu impuls si functioneaza dupa modelul push gravity, chiar si in
microcosmos. Fiindca particulele sunt divizibile la infinit.
Deocamdata mai am probleme cu aplicarea acestei regului numai
la respingerea magnetica(N - N si S - S).

D-l V.48:
" voi incerca sa aflu ce lucru mecanic produce rotatia
acestui corp, dupa ce a fost decuplat de la mecanismul de
antrenare.

3.3.1.1 Intracţiunea electrostatică

 

În schema din fig. III.4. sunt prezentate interacţiunile electrice de atracţie  (dintre structurile macroscopice electrice de semn contrar ale Soarelui şi Pământului) şi de respingere (dintre structurile macroscopice de acelaşi semn). Prezenţa sarcinilor pozitive şi negative concentrate în volume imense în interiorul, pe suprafaţa şi zona imediat apropiată corpurilor masive (adevarate "conductoare operatoare" ) fac posibile  interacţiuni  complexe (pe palierul gravitaţional şi electric) care se regăsesc, în final, în rezultanta forţelor de atracţie şi respingere dintre acestea  (forţa atracţie –centripetă/de ,,gravitaţie” şi respectiv de respingere – centrifugă din teoria newtoniană). Energia sistemului Pământ-anvelopă entropică este rezultatul interacţiunii formelor de mişcarea a materiei predominant electrice a acestuia cu forma de mişcare electrică a materiei din mediul (matricea entropica a Soarelui-corpul de influenta preponderenta asupra matricei entropice a globului terestru). Interacţiunea  de tip electrostatic/gravito-electrica este palierul/suportul pe care are loc interacţiunea  electromagnetică cu mediul (Soarele). Această interacţiune de tip electric dintre corpurile cereşti este posibilă datorită mediului electric de separaţie care permite interacţiunea dintre formele de mişcare a nateriei predominant electrice conjugate [29,105, 117]. De remarcat faptul că dezvoltarea istorică a planetei Pământ trebuie privită prin prisma individualizării Planetei ca un corp cosmic angrenat într-un sistem energetic şi cinematic propriu, dar în relaţie (gravito-electrică) cu alte corpuri din Univers. Etapa de formare a componenţilor chimici care definesc planeta calitativ şi cantitativ nu poate fi separată de formarea învelişurilor interne şi externe  care îi definesc structura organizare şi relaţiile (functiile intra si extrasistemice). Se poate, astfel evidenţia natura electrostatică a  forţei de atracţie dintre corpuri ca un rezultat al diferenţei de sarcină dintre diferitele particule elementare grupate în structuri macroscopice, fapt întrevăzut de către  Lorentz [99].

         Fizicianul Van Allen (S.U.A,) a  identificat , în anul 1958, două centuri de radiaţie în zona ecuatorială a atmosferei înalte,  la care, cercetări ulterioare au adăugat a treia centură, fig.III.2. Ulterior s-au evidenţiat şi alte structuri (electrice) macroscopice ce înconjoară Pământul (şi în general, orice corp masiv) [116,117].

           Prima centură se află la altitudinea de 500 km pe faţa dinspre Soare a Pământului şi la 1500 km pe faţa opusă, pe o grosime de 6 000 km. Este compusă din protoni cu sarcini pozitive şi are o energie de peste 100 megaelectronivolţi.A doua centură de radiaţie se află la înălţimea de 10-11 mii de km (spre Soare) şi 40-6000 mii Km (pe partea opusă, la periheliu) având densitatea maximă la înălţimea de 20 000 km. Configuraţia şi compoziţia asimetrică a centurilor de radiaţie se datorează interacţiunilor complexe intra şi extrasistemice. Centura interioară înconjoară Pământul între latitudinea de 35^o nord şi sud, iar a doua centură este plasată deasupra latitudinii terestre de 55-65^o nord şi sud, fig. III.5.

               

 

Fig.  III .5. Centurile de radiaţii Van Allen (după C. Popovici, ş. a., 1977)

 

        În conformitate cu principiul independenţei acţiunii (superpoziţiei) forţelor, fiecare sarcină {q_i|i =1…n} din structurile macroscopice aferente Pământului (învelişuri, straturi, formaţiuni independente nepermanente, etc.), acţionează cu o forţă independentă de prezenţa celorlalte sarcini, iar rezultantă, F, care acţionează asupra sarcinii q_o este egală cu suma vectorială a forţelor individuale, :

 

             .                               (3.1)

 

        Sarcinile din sistemele macroscopice terestre şi periterestre fiind distribuite

într-o regiune de volum, V, suprafaţa, S, sau conturul, C, forţa de acţiune asupra

unei sarcini, q_o, se calculează astfel:

[list="list-style-type: decimal; direction: ltr;"]
[*]

Pentru o distribuţie continuă volumică de sarcină,

 

                                                 (3.2)

 

[*]

Pentru o distribuţie continuă superficială de sarcină,

 

                                                   (3.3)

 

[*]

Pentru o distribuţie continuă liniară de sarcină,

 
 

                                                      (3.4)

 

        Intensitatea câmpul electrostatic determinat de n sarcini punctiforme ale structurilor terestre electrizate se obţin cu relaţia, în care se raportează forţa la sarcina considerată punctiformă, q₀:

 

                                           (3.5)

 
 

[/list]

• Energia asociată câmpului electrostatic al  Pământului
   
  
            Capacitatea diferită de interacţiune electrică a (suprafeţei) globului terestru faţă de cea a centurii de radiaţie externă conduce (funcţie de formele de mişcarea a materiei conjugate în interacţiune)  la acumularea  unor cantităţi de sarcină electrică inegale în  cele două subsisteme. Această diferenţă de sarcină electrică dintre suprafaţa terestră şi anvelopa sa plasmatică (centura de radiaţie externă) este variabilă la nivel global (funcţie de activitatea solară, poziţia pe traiectorie, etc.) cât şi la nivel local (funcţie de poziţia locului, partea de zi sau noapte, apă sau uscat, volumul /masa dipolilor macroscopici liberi interpuşi, etc.). Considerând  sistemul  de două conductoare operatoare constituit de centura de radiaţie externă şi de scoarţa/suprafaţa terestră alimentate continuu şi diferenţiat cu radiaţie corpusculară şi ondulatorie din mediul penetrat (Soare) se poate calcula energia asociată câmpului electrostatic. Considerând Pământul  în echilibrul electrostatic, cu sarcina electrică repartizată pe suprafaţa conductoarelor (A)- centura de radiaţie exterioară având sarcina (+q), iar conductorul (suprafaţa terestra , B) Pământ  (-q), potenţialul conductorului A -(centura de radiaţie exterioară) într-un punct oarecare M, poate fi calculat din relaţia:
   
  
           V₁ = ,           (3.6)
   
  
  în care q_Ai şi q_Bi sunt sarcinile electrice ale elementelor  i corespunzătoare suprafeţelor conductoarelor A şi B, iar r_Ai şi r_Bi sunt distanţele dintre punctul M şi centrele suprafeţelor pe care sunt plasate sarcinile q_Ai şi q_Bi,  fig. III.6.
  
  
  
  Fig. III.6
  
   
  
           În mod analog, se determină potenţialul conductorului B (suprafata terestra) într-un punct N. Diferenţa de potenţial dintre cele două conductoare  (B- Pământ, A-centură exterioară de radiaţie) devine:
                 
  
                V₁-V₂ =   (3.7)
   
  
  Multiplicarea de n ori a sarcinilor electrice q_Ai şi q_Bi (urmare a activităţii solare variabile), determină multiplicarea sarcinilor  (+q) şi (- q), precum şi a potenţialelor V₁ şi V₂ cu acelaşi factor.
  
       S     A                                      P              P                                         A   S
   
  
  
                                                                                                                                                                                                                                                                  
   
          
  
  Fig. III .7.  Schema electrică echivalentă corespunzătoare interacţiunii dintre ansamblul Pământ – anvelopă  plasmatică şi mediul (Soare) [29]
  
   
  
  S – micro/macro vortex - urile de cuplaj ( de transport substanţial şi ondulatoriu) ;
  
  
   A –centura de radiaţie exterioară (placa mobilă a condensatorului Pământ – structură plasmatică ),  Ra – Rezistenţa electrică  a mediului  plasmatic, a- vortexul cu nucleu globul terestru/conponenta "libera "; P- suprafaţa terestră (placa fixă a condensatorului) ;  Rp  – Rezistenţa electrică  a Pământului
  
   
  
  Se obţine astfel o nouă stare de echilibru cu sarcinile globale (+n.q) şi (-n.q), potenţialele n.V₁ şi n.V₂ şi cu diferenţa de potenţial n. (V₁-V₂). Sistemul de două conductoare apropiate constituie un condensator   astfel că se poate determina capacitatea condensatorului format de cele două conductoare A şi B  (pe axa Soare- globul terestru) cu formula:
                                  C =                                        (3.
  
  
  
  

 Convergenta si divergenta materiei (extras):

..........................................................................................................................................................

Se obţine astfel o nouă stare de echilibru cu sarcinile globale (+n.q) şi (-n.q), potenţialele n.V₁ şi n.V₂ şi cu diferenţa de potenţial n. (V₁-V₂). Sistemul de două conductoare apropiate constituie un condensator astfel că se poate determina capacitatea condensatorului format de cele două conductoare A şi B cu formula:

                                C =                                        (3.

Starea de echilibru /(relaxarea) dintre cele două structuri macroscopice Pâmânt – anvelopă plasmatică este una  relativă. Gradientul longitudinal al câmpului electric din anvelopa plasmatică stratificată ce înconjoară Pământul (dintre plăcile condensatorului Pământ-anvelopă plasmatică, fig. III.7.) este variabil şi depinde de intensitatea câmpului electric solar (activitatea solară), de masa, natura substanţei  şi presiunea din învelişuri/strat, care, toate împreună, au influenţă asupra lungimii parcursului mijlociu al particulei încărcate. Pe măsură ce creşte presiunea în strat (învelişuri externe şi interne), gradientul câmpului creşte. Dar creşterea densităţii este însoţită de creşterea temperaturii (ce influenţează la rândul său densitatea), astfel că gradientul longitudinal al câmpului scade. Dacă ţinem cont de mişcarea generală continuă spre Pământ a particulelor (subcuantice, cuantice, elementare, etc) sub influenţa diferenţei de potenţial electric între Pământ  şi anvelopa sa plasmatică (datorită capacităţii diferite de interacţiune  a acestor subsisteme cu mediul/Soarele), gradientul de presiune şi densitate continuu crescător spre Pământ are o explicaţie de natură gravito-electrică. Funcţie de tăria interacţiunilor locale  stratificarea atmosferei gazoase din jurul Pământului prezintă discontinuităţi şi neomogenităţi (Anexa nr. 3).  Apariţia unui dipol plasmatic, între între Pământ şi cenura de radiaţie externă determină o redistribuire a sarcinilor electrice libere (cu masa mai mică) atât la suprafaţa Pâmântului cât şi în învelisul/stratul de influenţă, componenta dinamică, a fig. III.4.   

+ + + + + + + + + +                                    + + + + + + + + + + +  








 

 

 

 

                                                                            - - - - - - -

                                                                         - - -

 E                                                            E

 

   - - - - - - - - - - - -                                      + + + + + + + +             

         a) În calotele senine                                b) Sub dipolul noros.

 

Fig. III.8.  Imaginea convenţională a câmpului geoelectric

 

          Pe ansamblu există o diferenţă de potenţial electric între Pământ- anvelopă plasmatică şi mediu (Soare), între Pământ şi aceste structuri macroscopice corpusculare externe (geosfere) iar, local, între geosfere şi formaţiunile masice cu comportare electrică diferenţiată faţă de cea a mediului de separaţie. În  fig. V.8. se prezintă imaginea convenţională a câmpului electric la interfaţa dintre Pământ şi atmosferă. Gradientul câmpului electric pe direcţia (Pământ - structuri plasmatice) este dat în principal de valoarea locală a densităţii mediului.

Energia sistemului Pământ -  anvelopă plasmatică este rezultatul interacţiunii  predominant  electrice de tip electrostatic (capacitiv) dintre Pământ şi mediul (Soare) peste care se suprapune interacţiunea prin radiaţie (electromagnetică şi corpusulară) cu mediul (Soarele). Minimul energiei electrice (de natură potenţială) a sistemului Pămănt – anvelopă plasmatică, corespunde unei stări de echilibru  stabil al acestuia, exprimată prin egalizarea potenţialelor geosferelor  care compun sistemul, conform relaţiei:

 

                           W_min  =    =,                             (3.9)

 

unde:  -    q = q₁+ q₂+…+ q_n, reprezintă cantitatea de sarcină repartizată pe cele n

                 invelişuri/straturi;

• C_ech – capacitatea electrică echivalentă  acelor , n, geosfere şi învelişuri interne (centura de radiaţie externă, centura de radiaţie externă, atmosfera terestră…învelişurile interne, nucleu) de raze r₂, r₃, … r_i
  
  
• _, -  permitivitatea absolută, respective, relativă.
  Energia câmpului electrostatic, înmagazinată într-un condensator (înveliş
  intern, respectiv geosferă) depinde de cantitatea de sarcină electrică dispusă pe armăturile condensatorului. Calculul variaţiei cu înălţimea, h, a intensităţii câmpului electric E este dat de relaţia aproximativă:
   
  
                                                                                   (3.10)
   
  
  unde: - densitatea superficială de sarcină electrică la nivelul Pământului (inclusiv atmosfera) iar - densitatea de volum a sarcinii electrice în centura de radiaţie exterioară. Relaţia  de mai sus scoate în evidenţă faptul că, la distanţe mici deasupra Pământului, intensitatea câmpului electrice este determinată în primul rând de sarcina electrică superficială a acestuia, iar la înălţimi mari influenţa sarcinii spaţiale devine importantă. Variaţia energiei potenţiale, dW, a sistemului Pământ – anvelopă plasmatică - sistem format din două armaturi, Pământul încărcat cu sarcina electrică (-q), şi, respectiv, centura de radiaţie externă, cu sarcina (+q) - fiind funcţie de interacţiunile pe care le realizează corespunzător formelor de mişcare a materiei electrice din interiorul şi exteriorul sistemului , se poate calcula cu relaţia :
   
  
                             dW =dv                                              (3.11)  
  
       
  
             Din punct de vedere practic, al identificării mecanismul de apariţie a mişcărilor seismice, prezintă interes:
  
  
• cunoaşterea repartiţiei sarcinilor electrice pe suprafaţa conductoarelor macroscopice interne şi externe (invelişurilor interne şi externe), precum şi a factorilor care o determină;
  
  
• mecanismul de apariţie a conductoarelor operatoare locale terestre si periterestre;
  
  
• interacţiunile extra şi intrasistemice ale conductoarelor operatoare care conduc la variaţia bruscă (locală, globală) a energiei care stă la baza apariţie mişcărilor seismice.
             În cazul Pământului, conductor sferic încărcat şi izolat electric de învelişul gazos/plasmatic, configuraţia câmpului electric al acestui sistem de sarcini ar trebui să prezinte o simetrie sferică radială, insa masuratorile nu confirma aceasta ipoteza (vezi , fig.  cu configuratiile campurilor diferitelor corpuri ceresti; pulsar-simetrie, cele gravitate-asimetrie). În cazul general, se poate demonstra că densitatea superficială de sarcină, σ_f, pe suprafaţa unui corp conductor încărcat cu sarcină electrică, este invers proporţională cu raza de curbură a suprafeţei în punctul considerat [29,62].