Studiul Bibliei pentru sceptici

Léo Taxil, născut Marie Joseph Gabriel Antoine Jogand-Pagčs (1854-1907) a fost un jurnalist și scriitor francez care a devenit cunoscut în epocă prin anti-catolicismul și anti-clericalismul său declarat. Principalele sale scrieri sunt „Biblia hazlie” (La Bible amusante) și „Viața lui Iisus” (La Vie de Jésus), în care satirizează ceea ce el consideră erori și credințe false în aceste lucrări religioase. În celelalte cărți ale sale, „Les débauchés d’un confesseur” (Dezmățul unui duhovnic), „Les pornographes sacrés: la confession et les confesseurs” (Pornografiile sacre: mărturisire și mărturisitori), și „Les maîtresses du pape” (Amantele papei), Taxil îi portretizează pe capii Bisericii catolice ca pe niște creaturi hedoniste, care explorează plăcerile vieții în modul marchizului de Sade. În 1879, el a fost judecat pentru pamfletul „A Bas la Calotte!” (Jos hainele!), în care a fost acuzat că insultă o religie recunoscută de stat. A fost însă achitat.

Originar din Marsilia, și-a făcut studiile la „părinții” iezuiți. Petrecându-și anii copilăriei în cadrul seminarului, a devenit dezamăgit de credința catolică și chiar a început să vadă ideologia creștină ca pe ceva de-a dreptul dăunător. După ce a publicat în tinerețe o serie de articole anti-clericale, prin 1885 s-a „pocăit” pe neașteptate, declarându-se credincios și hotărât să dezvăluie „uneltirile diavolului”, în mrejele căruia fusese prins, și să-și consacre activitatea literară propagării „dreptei credințe”. Vârfurile Bisericii catolice s-au arătat încântate de „convertirea” lui și au făcut multă zarvă în jurul acestui caz. Papa însuși l-a primit în audiență pe zelosul prozelit, îngăduindu-i marea cinste de a-i săruta papucul. În aceste condiții, cu atât mai dezolant a fost pentru biserică scandalul izbucnit în 1897, când Taxil, luând cuvântul în cadrul unei mari întruniri publice în sala Societății geografice din Paris, a declarat că timp de 12 ani el n-a făcut altceva decât să-i inducă în eroare pe slujitorii cultului, folosind în propaganda sa absurdități care mai de care mai năstrușnice, înghițite și aprobate cu entuziasm de către cler.

În același an a apărut și „Biblia hazlie”, o analiză minuțioasă a absurdităților și a faptelor imorale în care abundă cărțile „Vechiului Testament”. În 1903, Editura P. Fort publică „Biblia hazlie” ediție completă, în care, pe lângă interpretarea Bibliei, Léo Taxil reproduce și citatele originale din „sfânta scriptură” la care face referire, precum și toate comentariile anti-biblice făcute de Voltaire, Fréret, lord Bolingbroke, Toland și alți critici, ilustrată cu 400 de desene comice de Pépin.