Timpul, proprietate intrinsecă a naturii?

Razvan a scris: În lipsa timpului nu mai poţi defini starea de mişcare a obiectului.

curiosul a scris:

Razvan a scris: În lipsa timpului nu mai poţi defini starea de mişcare a obiectului.

Nu mai poți defini sau nu s-ar mai mișca?
E o diferență destul de importantă.

curiosul a scris:

Facem altfel! De data asta "experimental" !

Două bile se mișcă inerțial una spre cealaltă.
Brusc, se oprește timpul!
Vor ajunge să se mai ciocnească?
...
Desigur, situația este ipotetică.

Abel Cavaşi a scris:Dacă timpul ar trece mai încet, vitezele ar crește. Și reciproc. În ipoteza că spațiul parcurs este neschimbat, desigur.

Abel Cavaşi a scris:Cu ce compari secunda când spui că timpul trece mai încet? De unde știi că este „mai lungă”? Mai lungă decât care? Cine le poate compara „simultan”?

Și nu-mi spui nimic despre spațiul parcurs. De ce te legi de timp și lași spațiul în pace?

Abel Cavaşi a scris:Cum poți decide între următoarele situații:
- că timpul trece mai încet sau
- că toate corpurile se mișcă mai încet?

curiosul a scris:

Abel Cavaşi a scris:Cum poți decide între următoarele situații:
- că timpul trece mai încet sau
- că toate corpurile se mișcă mai încet?

Care parte din "ipotetic" și "față de (sau raportat la) situația anterioară" nu înțelegi?
Dar nici nu mai insist să explic.
Se vede clar că nu putem vedea situația în același mod, că nu privim situația din aceeași perspectivă.
Dacă cineva înțelege ce spun, voi interveni.

virgil a scris:

Urasima Taro: încetinirea timpului

în vremea de demult, un pescar numit Urasima Taro¹³ locuia în satul Mitsunowe din provincia Tanko. Iesea zilnic la pescuit, iar seara se întorcea, într-o seara vazu pe tarm niste copii [...] care prinsesera o broasca testoasa tânara. [...] Urasima le dadu câtiva gologani si lua broasca. [...] îi dadu drumul în mare si se întoarse acasa. A doua zi iesi în larg ca de obicei la pescuit; deodata se auzi strigat: ŤUrasima-san!ť Se uita speriat spre valuri, întrebându-se cine poate fi. împrejur, tipenie. Dar de alaturi iesi din apa broasca testoasa. ŤTu m-ai strigat?ť întreba el uimit. ŤEu, zise broasca închinându-se cu respect. Ieri mi-ai scapat viata si m-am întors sa-ti multumesc. în semn de adânca recunostinta te poftesc la palatul Dragonului, care e zeu al marii. L-ai vazut vreodata?ť ŤNu, zise Urasima. Se spune ca locuieste tare departe!ť ŤPentru noi amândoi

MITURILE ESENŢIALE

SPAŢIUL sI TIMPUL

departarea nu înseamna nimic, vrei sa te duc la palat?ť ŤMultumesc pentru bunavointa, dar cum sa ma tin eu dupa tine?ť ŤTu n-ai de ce sa înoti; asaza-te pe mine si calatoreste linistit!ť zise broasca. ŤDar cum sa încap pe spinarea ta mica?ť se mira el. ŤN-avea grija, loc este!ť zise ea. si sub ochii lui, carapacea începu sa creasca, marindu-se destul ca sa tina un om. Urasima se urca pe spinarea broastei si porni spre talazurile spumegânde ale oceanului, spre palatul Dragonului. Plutira pâna se zari departe o poarta rosie. ŤCe-i acolo?ť întreba Urasima. ŤPalatul Dragonului, zise broasca. Vezi acoperisul înalt?ť ŤAm si ajuns!ť se mira el. ŤDa. Ţi-am spus ca ajungem repede. Acum coboara pe mal, sa mergem pe uscat.ť [...] Iesira sa-l întâmpine curtenii Tai, Hirame, Karei si alti pesti de vaza, închinându-i-se si urându-i bun sosit: ŤBine ai venit, prea stimate Urasima Taro, ne-ai facut mare cinste sosind aici în împaratia de sub ape. îti multumim si tie, nobila broasca testoasa, ca te-ai trudit sa ni-l aduci pe mult asteptatul oaspe!ť L-au dus pe Urasima în iatacurile launtrice, unde îl întâmpina chiar doamna palatului, preafumoasa fiica a Dragonului marilor, Otohime, însotita de un mare alai de curteni. Asezându-l pe Urasima pe locul de cinste, îi rosti aceasta cuvântare: Ťîti multumim, gloriosule Urasima, ca ai binevoit sa poftesti la noi. Scapându-i broastei testoase viata, ai facut o fapta mare în folosul împaratiei noastre. Asa ca te-am poftit ca sa-ti multumim cu ce vom fi în stare si noi. Asaza-te în palat ca acasa si odihneste-teť. Pricepând Urasima cât era de binevenit aici, se simti deodata fesei si fara griji. ŤMultumesc ca m-ati poftit. N-am mai fost vreodata în asemenea palat dumnezeiesc!ť zise el. I se dadu de mâncare: felurite bunatati si vin; apoi pornira cântece si dansuri vesele si se încinse un mare ospat. Când toti se mai potolira,el fu calauzit de Otohime prin palat: salile erau ferecate în corali de pret., margaritare si lapis lazuli. Tot uitându-se, Urasima era coplesit. Dar minunea mare era gradina palatului: în latura de rasarit era primavara, cu visini si pruni înfloriti si cu privighetori cântând din frunzisul de smarald; în latura de miazazi era vara, cu ierburi crescute navalnic si cu cântec de lacuste si greieri; în latura de apus era toamna, cu fosnet din frunzele rosii ale artarilor si cu crizanteme înflorite; în latura de miazanoapte era iarna, cu pomi scufundati în zapada, cu râuri si pâraie ferecate în sunatoare gheata stravezie. Urasima Taro uitase totul de pe lume, privind acestea. Timpul curgea aici nebagat în seama, ca într-un vis fermecat. Curând Urasima se destepta si îsi aduse aminte ca-si lasase mama si tatal acasa, asa ca se pregati grabnic de drum si se duse sa-si ia ramas bun de la Otohime. ŤN-am stat numai o zi sub primitorul tau acoperis, aici a fost tare bine,

314

dar se cuvine sa plec. Ramâi cu bine!ť zise le. ŤNu ne parasi, mai ramâi putinť zise staruitor fiica Dragonului, însa Urasima fu neînduplecat, asa ca Otohime încuviita: ŤCe sa fac! N-am sa mai starui. Dar nu pleca asa, ia asta la despartire!ť si îi dadu o besactea frumoasa. Urasima nu vru, dar fu nevoit s-o v primeasca, iar Otohime zise: ŤOrice ti s-ar întâmpla, sa n-o deschizi niciodata, ca altfel e prapad!ť Urasima îsi lua ramas bun si, cu cutia în mâna se aseza pe spinarea broastei testoase. Broasca îl aduse pe tarmul lui, îsi lua bun ramas si pleca. Urasima privi în jur: parca toate erau ca mai înainte, numai oameni cunoscuti nu zarea. ŤCe-o fi asta?ť îsi zise Urasima si porni spre casa nelinistit, dar acolo îl întâmpinara niste oameni necunoscuti. ŤPesemne parintii s-au mutat în lipsa meať, îsi zise, apoi le spuse acelor oameni: ŤSunt Urasima Taro si am locuit în casa asta. Nu stiti unde mi s-au mutat parintii?ť Ei se mirara: ŤTu sa fii Urasima Taro? Glumesti. Adevarat, a fost odinioara pe-aici un pescar Urasima, dar sa tot fi trecut sapte sute de ani de atunci. Cum de te-ai trezit viu de atunci?ť Lui Urasima nu-i venea sa creada, era tulburat, însa zise: ŤCare sapte sute de ani? Abia acum doua-trei zile mai stateam aici cu tata si cu mama. în loc sa râdeti de mine, spuneti-mi adevarulť. Satenii zisera: ŤNu te mintim: este o datina, cum ca ar fi trait cândva pe-aici tânarul pescar Urasima si ca ar fi iesit în largul marii la pescuit, fara sa se mai întoarca acasa. Parintii l-au tot asteptat pâna au murit. Dar asta a fost demult. N-oi fi tu vreo naluca si-ai venit sa-ti vezi meleagurile de bastina?ť Urasima se uita neputincios în jur, si toate i se parura altminteri decât fusesera. Se socoti de n-or fi având oamenii dreptate, însa îi era frica sa creada. Ca prin vis, merse iarasi pe tarmul marii, fara sa mai aiba nici casa, nici rude. si cu inima împovarata îsi aduse aminte de besacteaua ce o tinea în mâna. ŤPentru ce mi-o fi daruit fiica Dragonului marilor cutia asta minunata?ť îsi zise. Ťsi de ce nu mi-a îngaduit s-o deschid? Poate din ea aflu dezlegarea tainei. Ia s-o deschid!ť si când desfacu sireturile si înalta capacul, de pe fundul cutiei se ridica un nouras de fum vioriu, îi atinse lui Urasima obrazul, si în aceeasi clipa tânarul cel în floarea vârstei se facu mosneag cu fata încretita; într-o clipa îi încarunti parul, i se încovoie spinarea, picioarele începura sa-i tremure; într-o clipa se perinda în zbor peste el siragul anilor, zbura peste el viata si rasuflarea i se curma în piept.

curiosul a scris:Bun, Abel, am revenit.
Dacă am răspuns doar la o parte din întrebările tale, probabil că inconștient am ales instinctiv să răspund doar la cele pe care le-am considerat importante în ceea ce urmăresc, din perspectiva mea.
Desigur, și celelalte sunt importante, dar, raportat la modul în care văd eu situația, nu știu de ce mi s-au părut întrebări la care răspunsul și implicațiile/concluziile la care se ajunge de la acesta nu sunt relevante.
Desigur, s-ar putea să mă înșel.
Dar să revenim la oile noastre.

Repet eterna mea nedumerire din subiect. Principala, de altfel. Și cea mai importantă!

Timpul este cel care determină cât de repede sau cât de lent se desfășoară lucrurile în natură?

N-are importanță ce etalon folosim și n-are importanță legătura cu spațiul.
Ne referim strict la timp, chiar dacă este sau nu este indisolubil legat de spațiu, n-are, de asemenea, legătură cu mecanica clasică sau cu cea relativistă.

Timpul ăla, privit la nivel individual, trebuie să aibă niște proprietăți, niște caracteristici, dacă el există într-adevăr trebuie să influențeze într-un fel sau altul comportamentul materiei.

Spre exemplu, mișcarea unui corp, în funcție de cum trece timpul, ar fi aceasta de mai jos:

Dacă timpul ar trece mai lent, în mod proporțional în tot universul, față de situația anterioară, atunci starea de mișcare a corpului va fi diminuată, cum ar fi cea de mai jos ?

Sau invers dacă s-ar scurge mai rapid.

Ce mă interesează mai exact este dacă în opinia voastră există o relație directă între starea de mișcare a materiei și curgerea timpului.
Adică dacă starea de mișcare a materiei este determinată (și) de modul în care trece timpul.
Nu știu cum să mă mai exprim.

Abel Cavaşi a scris:
Înțeleg că nu-ți convin întrebările mele. Ești cam sensibil.

Păi, degeaba raportezi la situația anterioară, din moment ce nu poți decide ce s-a întâmplat în noua situație:
-oare s-a modificat viteza de trecere a timpului sau s-a modificat viteza tuturor corpurilor din laboratorul respectiv?

CAdi a scris:Curiosule, ori eu nu explic bine, ori tu nu vrei sa intelegi !

Timpul este o secventa de spatiu.
O succesiune de  secvente de spatiu  creaza timpul.

... apoi ca sa creezi miscarea adaugi o
succesiune de desene, care sunt tot secvente spatiu-timp si le derulezi cu viteza ,
astfel creezi filmul( timpul)
Eu ma retrag .