TRG, inerția și o altă dimensiune a spațiului

Într-o interpretare pentru încercarea explicării inerției corpurilor, sau mai exact REZISTENȚA corpurilor la încercarea de a schimba starea lor de mișcare, face ca această curbare a spațiului din TRG să nu fie o chestiune atât de improbabilă.

În interpretarea relativistă, ne-am putea imagina un corp care zburdă prin spațiu ca o locomotivă care se deplasează pe șine.
Ea se duce după cum o poartă șinele.
Dar asta înseamnă că spațiul "interacționează" cumva cu materia, cumva corpul este legat, este "prins" în spațiul prin care se deplasează.
Dacă am vorbi despre spațiu ca un simplu decor în care se desfășoară fenomenele naturii, de un spațiu pur teoretic fără niciun fel de proprietăți, curbura această a spațiului ar fi complet absurdă, irațională, pentru că un corp care se mișcă prin spațiu n-ar avea nicio treabă cu spațiul, n-ar "interacționa" în niciun fel cu el.
Și dacă totuși spațiul se comportă ca un fel de "mediu" și are totuși niște proprietăți "fizice", nu doar teoretice?

Dacă da, iar spațiul se comportă ca un "mediu" și "interacționează" cumva, într-un fel sau altul, cu materia, s-ar putea ca inerția corpurilor să-și aibă explicația tot în modul în care materia "interacționează" cu spațiul.

Pentru că ne întrebăm, în primul rând, de ce un corp opune rezistență la schimbarea stării lui de mișcare.

Când împingi un bolovan se opune forța de frecare, când întinzi un arc se opune forța elastică etc, dar într-o situație cum ar fi cea din spațiul gol, nu mai există nicio forța care să opună rezistență, deși corpurile se opun totuși schimbării stării lor de mișcare.

O posibilă explicație ar fi că se opune spațiul, că un corp este ancorat în spațiu pe nivelul lui de mișcare, cum susținea Adrian Gheorghe, un fost coleg, la un moment dat.
Iar această explicație n-ar fi chiar atât de absurdă tocmai pentru că s-ar părea că spațiul se comportă ca un "mediu" care "interacționează" cumva, într-un fel sau altul cu materia.
Adică corpurile ar fi "prinse" cumva în spațiu, iar acest lucru determină proprietatea lor de inerție, opunerea lor la schimbarea stării lor de mișcare, prin "desprinderea" lor din spațiul în care sunt "ancorate".

Dar asta ar trebui să vină la pachet cu o altă dimensiune a spațiului, de genul dinamicii unui hipercub.
Pentru că dacă ar fi așa, corpuri diferite, de dimensiuni, forme si mase diferite, se mișcă în direcții diferite cu viteze diferite.
Iar asta ar însemna oarecum că fiecare corp are propriul spațiu în care este "prins", iar dacă corpurilor se mișcă în direcții diferite cu viteze diferite, spațiul, că întreg, ar avea o dinamică asemănătoare celei ale unui hipercub.

To be or not to be...

Se pare ca ai uitat de conditiile initiale ce definesc miscarea unui corp in spatiu. Mai exact este vorba de parametrii vectorului care pune in miscare corpul. Traiectoria corpului totdeauna depinde de conditiile initiale si de prezenta sau lipsa campurilor gravitationale.  Cu cat campul gravitational este mai slab cu atat curbura traiectoriei este mai aproape de zero, astfel ca in afara acestor campuri traiectoria devine totdeauna liniara. Deci interactiunea corpului cu spatiul (mediul) se face numai in prezenta campurilor.
Orice corp este pus in miscare in raport cu un sistem de referinta, fie el Pamantul , Luna sau sistemul Solar, etc. astfel consumul de energie pentru punerea in miscare a corpului este necesar pentru adaptarea corpului la noile conditii de legatura dintre el si sistemul de referinta din care face parte. Odata reglata aceasta legatura miscarea devine inertiala. In ce consta aceasta reglare interna a corpului ramane un mister, dar putem banui ca depinde de structura interna a fiecarui corp in corelatie cu campurile prin care se deplaseaza. Experientele lui Pound-Rebka, ne arata ca frecventa unui foton este variabila in functie de sensul de miscare in campul gravitational. Astfel daca un foton se indeparteaza de Pamant acestuia ii scade frecventa, iar daca se apropie de Pamant ii va creste frecventa. Cum cresterea vitezei corpurilor se face prin aport de fotoni inseamna ca au loc modificari ale frecventei acestora, datorita campurilor in care are loc miscarea, iar aceste modificari se fac prin consum exterior de energie. Energie care va fi eliberata la franarea prin ciocnire a corpului cu un alt corp. Un corp pus in miscare este ca un recipient in care se depoziteaza o anumita cantitate de energie ce contine coordonatele miscarii (viteza, directie, impuls etc).

curiosul a scris:
Pentru că ne întrebăm, în primul rând, de ce un corp opune rezistență la schimbarea stării lui de mișcare.

O posibilă explicație ar fi că se opune spațiul, că un corp este ancorat în spațiu pe nivelul lui de mișcare, cum susținea Adrian Gheorghe, un fost coleg, la un moment dat.
Iar această explicație n-ar fi chiar atât de absurdă tocmai pentru că s-ar părea că spațiul se comportă ca un "mediu" care "interacționează" cumva, într-un fel sau altul cu materia.
Adică corpurile ar fi "prinse" cumva în spațiu, iar acest lucru determină proprietatea lor de inerție, opunerea lor la schimbarea stării lor de mișcare, prin "desprinderea" lor din spațiul în care sunt "ancorate".

Dar asta ar trebui să vină la pachet cu o altă dimensiune a spațiului, de genul dinamicii unui hipercub.
Pentru că dacă ar fi așa, corpuri diferite, de dimensiuni, forme si mase diferite, se mișcă în direcții diferite cu viteze diferite.
Iar asta ar însemna oarecum că fiecare corp are propriul spațiu în care este "prins", iar dacă corpurilor se mișcă în direcții diferite cu viteze diferite, spațiul, că întreg, ar avea o dinamică asemănătoare celei ale unui hipercub.

To be or not to be...

S-ar putea sa fie vorba de a 5-a dimensiune. Insesizabila pentru noi . Eterul  se gaseste acolo.
Conform TRG,  spatiul-timp se curbeaza, dar ca sa se curbeze, trebuie sa se curbeze in ceva (in alt spatiu) deci mai exista o dimensiune , pt. ca teoria lui Einstein sa fie adevarata.
Nu  spatiul- timp  contribuie la  inertie , mai degraba fortele care trag de corpurile cosmice si determina schimbarea traiectoriei  lor initiale.
Planetele de exemplu se formeaza prin acretia materiei ramase in sistemul solar, pe diferite nivele, dupa ce masiva acretie a materiei care s-a strans in centru  a format steaua respectiva.
Ele de la inceput si de fapt toata materia din sistemul solar ,praf, gaze , corpuri cosmice, se roteste pe o orbita in jurul stelei datorita fortei de gravitatie .
(un exemplu ne furnizeaza chiar centura de asteroizi)
E drept ca in galaxie si univers sunt si planete (si chiar stele) care circula liber dupa ce steaua isi consuma energia, deci masa, si scade puterea de atractie a stelei respective.
Ele pot fi captate de alte sisteme solare aflate in preajma, dar la imensitatea universului acest lucru se intampla rar. Iar daca se intampla, produc daune (cum a fost Nibiru...)

CAdi a scris:

curiosul a scris:
Pentru că ne întrebăm, în primul rând, de ce un corp opune rezistență la schimbarea stării lui de mișcare.

O posibilă explicație ar fi că se opune spațiul, că un corp este ancorat în spațiu pe nivelul lui de mișcare, cum susținea Adrian Gheorghe, un fost coleg, la un moment dat.
Iar această explicație n-ar fi chiar atât de absurdă tocmai pentru că s-ar părea că spațiul se comportă ca un "mediu" care "interacționează" cumva, într-un fel sau altul cu materia.
Adică corpurile ar fi "prinse" cumva în spațiu, iar acest lucru determină proprietatea lor de inerție, opunerea lor la schimbarea stării lor de mișcare, prin "desprinderea" lor din spațiul în care sunt "ancorate".

Dar asta ar trebui să vină la pachet cu o altă dimensiune a spațiului, de genul dinamicii unui hipercub.
Pentru că dacă ar fi așa, corpuri diferite, de dimensiuni, forme si mase diferite, se mișcă în direcții diferite cu viteze diferite.
Iar asta ar însemna oarecum că fiecare corp are propriul spațiu în care este "prins", iar dacă corpurilor se mișcă în direcții diferite cu viteze diferite, spațiul, că întreg, ar avea o dinamică asemănătoare celei ale unui hipercub.

To be or not to be...

S-ar putea sa fie vorba de a 5-a dimensiune. Insesizabila pentru noi . Eterul  se gaseste acolo.
Conform TRG,  spatiul-timp se curbeaza, dar ca sa se curbeze, trebuie sa se curbeze in ceva (in alt spatiu) deci mai exista o dimensiune , pt. ca teoria lui Einstein sa fie adevarata.
Nu  spatiul- timp  contribuie la  inertie , mai degraba fortele care trag de corpurile cosmice si determina schimbarea traiectoriei  lor initiale.
Planetele de exemplu se formeaza prin acretia materiei ramase in sistemul solar, pe diferite nivele, dupa ce masiva acretie a materiei care s-a strans in centru  a format steaua respectiva.
Ele de la inceput si de fapt toata materia din sistemul solar ,praf, gaze , corpuri cosmice, se roteste pe o orbita in jurul stelei datorita fortei de gravitatie .
(un exemplu ne furnizeaza chiar centura de asteroizi)
E drept ca in galaxie si univers sunt si planete (si chiar stele) care circula liber dupa ce steaua isi consuma energia, deci masa, si scade puterea de atractie a stelei respective.
Ele pot fi captate de alte sisteme solare aflate in preajma, dar la imensitatea universului acest lucru se intampla rar. Iar daca se intampla, produc daune (cum a fost Nibiru...)

Spatiul este o notiune geometrica care este rectangular sau curb in functie de sistemul de masurare folosit. In realitate avem de a face cu medii care pot avea diferite proprietati generale peste care se suprapun proprietatile locale numite campuri. Proprietatile acestor campuri au o simetrie sferica motiv pentru care Einstein le-a dat denumirea de curbarea spatiului, ceia ce este impropriu.

Nu este voba numai de campuri. Tu de gandesti la curbarea razelor de lumina eu ma gandesc la gravitatie.
Einstein s-a gandit la ,,scufundarea" unui obiect spatial in continuu spatiu -timp si un  exemplu este de genul Terra scufundata in ,,miere".
De altfel si  misiunea NASA- Gravity Probe B (GP-B) a confirmat deformarea continuului spatiu-timp in aproprierea masei.
https://science.hotnews.ro/stiri-spatiul-8589776-teoria-relativitatii-generale-doua-predictii-ale-lui-albert-einstein-confirmate-nasa.htm
Deci ipoteza existentei unei a 5-a dimensiuni in interiorul careia are loc deformarea spatiului nu ar trebui exclusa.

CAdi a scris:Nu este voba numai de campuri. Tu de gandesti la curbarea razelor de lumina eu ma gandesc la gravitatie.
Einstein s-a gandit la ,,scufundarea" unui obiect spatial in continuu spatiu -timp si un  exemplu este de genul Terra scufundata in ,,miere".
De altfel si  misiunea NASA- Gravity Probe B (GP-B) a confirmat deformarea continuului spatiu-timp in aproprierea masei.
https://science.hotnews.ro/stiri-spatiul-8589776-teoria-relativitatii-generale-doua-predictii-ale-lui-albert-einstein-confirmate-nasa.htm
Deci ipoteza existentei unei a 5-a dimensiuni in interiorul careia are loc deformarea spatiului nu ar trebui exclusa.

Cuvantul deformare este impropriu, cred ca ar fi mai corect cuvantul neuniformitate pentru ca spatiul si timpul nu sunt obiecte solide si nu au o forma anume, insa cand vorbim despre un mediu putem spune ca anumite proprietati ale lui se pot modifica astfel incat notiunea timpului adica viteza succesiunii evenimentelor sa se modifice nemaifiind uniforma sau egala cu viteza succesiunii evenimentelor cu care suntem obisnuiti.

Eu as zice ca este totusi o deformare mai mult decat o modificare a spatiului si timpului in preajma obiectelor cosmice:

[img][/img]

[img][/img]

Ceia ce se vede in poze reprezinta de fapt aliura curbei din graficul de variatie al acceleratiei gravitationale. In fapt deformarea plasei se datoreaza campului gravitational ce actioneaza asupra unor corpuri. Nu poti explica campul gravitational, folosind tot efectele campului gravitational ca mijloc de reprezentare grafica. O fi sugestiv dar este incorect. Campul gravitational nu este un corp ca sa fie deformabil ci este un mediu ai carui parametri variaza dupa o anumita lege care duce la neuniformitatea spatiului, iar ceia ce se curbeaza sunt traiectoriile corpurilor si chiar a fotonilor.

Vad ca spatiul arata ca o gogoasa. Puteau sa faca o reprezentare uniforma cu caroiajele latite in dreptul corpurilor spatiale.
Insa daca observi caroiajele care reprezinta spatiul-timpul sunt reprezentate la o oarecare distanta de corpuri.
Distanta aceea necaroiata reprezinta de fapt campul gravitational care duce la modificarea spatiu- timp.

CAdi a scris:Vad ca spatiul arata ca  o gogoasa. Puteau sa faca o reprezentare uniforma cu caroiajele latite in dreptul corpurilor spatiale.
Insa daca observi caroiajele care reprezinta spatiul-timpul sunt reprezentate la o oarecare distanta de corpuri.
Distanta aceea necaroiata reprezinta de fapt campul gravitational care duce la modificarea spatiu- timp.

Se vrea reprezentarea grafica a unei gropi de potential, care este mult mai adanca decat ce arata in poza, deoarece campul gravitational se intinde teoretic la infinit. Este doar o incercare de a justifica notiunea de deformare a spatiului, dar este incorecta.