Deplasarea spre roşu este efect Doppler transversal

Rezumarea primului mesaj :

Ipoteză: deplasarea spre roşu a liniilor spectrale este un efect Doppler transversal, datorat rotaţiilor. Cu cât privim mai departe în Univers, cu atât vitezele transversale pe care le întâlnim sunt mai mari pentru că întâlnim corpuri care fac parte din sisteme mai mari.​

Aş dori să ştiu care sunt părerile voastre despre această ipoteză. Având în vedere cele spuse de teorema de recurenţă a formulelor lui Frenet, ar rezulta că şi Galaxia noastră se roteşte în jurul unui Centru comun, iar viteza de deplasare a Galaxiei pe orbita ei în jurul acestui Centru comun ar fi cu mult mai mare decât viteza de deplasare a Soarelui prin Galaxie. Desigur, tot în baza teoremei de recurenţă, şi acel Centru comun ar trebui să se rotească şi el (împreună cu noi) în jurul altui Supercentru, apoi Megacentru, Gigacentru şi aşa mai departe, în funcţie de ce denumiri le vom da noi în viitor.

Această ipoteză ar explica de ce corpurile mai îndepărtate apar şi mai deplasate spre roşu. De asemenea, ar prezice că există în Univers corpuri faţă de care ne rotim diferenţiat, aşa cum un om de pe suprafaţa Pământului se roteşte diferit faţă de centrul Pământului, apoi faţă de Soare şi apoi faţă de Galaxie.

Ce părere aveţi?

Din imagine se observa ca radiatia cosmica de fond (si galaxiile) se situeaza pe raze care pornesc din centrul sferei (Universului) in toate directiile (exact ca la o explozie)

Fiind vorba de un volum, din poza nu rezulta o axa, ci doar un centru de expansiune.

Când spun că axa diavolului conţine (puzderie de) galaxii, zic implicit şi că axa Galaxiei conţine puzderie de stele. Desigur că este doar un fel de a spune, căci o axă nu poate conţine stele sau galaxii, ci doar puncte. Dar dacă vrei să înţelegi ce spun, atunci se înţelege.

Şi mai nou mi-am cam clarificat şi ce e cu această radiaţie de fond. Ştiţi că Olbers a propus un paradox care ar implica un cer luminos, plin de stele în orice direcţie am privi. Ei bine, mai nou ştim că sunt mai multe planete decât stele, deci paradoxul lui Olbers ar trebui reconsiderat în sensul că ar trebui să concludem că cerul trebuie să radieze nu ca o stea, ci ca o planetă. Iar dacă vom lua în considerare şi sateliţii şi praful cosmic, va trebui să ajungem la concluzia că cerul ar trebui să radieze foarte slab, această radiaţie fiind exact radiaţia de fond.

Desigur, e doar o presupunere încă şi nu pot face estimări cantitative ale radiaţiei. Doar vreau să atrag atenţia cu acest topic că sunt foarte multe explicaţii posibile care trebuie luate în calcul ale deplasării spre roşu şi ale radiaţiei de fond, mult mai „normale” decât absurdul Big Bang care contravine uniformităţii timpului şi, implicit, legii de conservare a energiei. Deci trebuie să epuizăm întâi toate explicaţiile normale înainte de a propune explicaţii bizare.