Ruperea de simetrie

Rezumarea primului mesaj :

Provine din topicul: Care sunt cărămizile materiei?


In 2008 s-a luat premiul Nobel pentru fizica de catre Yoichiro Nambu, unul din fondatorii teoriei corzilor (stringurilor), si de catre Makoto Kobayasi şi Toshihide Maskawa, doi cercetatori care au avut contributii importante la teoria particulelor elementare cunoscuta sub numele de Modelul Standard.
Insa atunci a fost premiata descoperirea,,ruperii de simetrie '' un fenomen care sta la baza Modelului Standart si a mecanismului campului Higgs !
Redau aici linkul de mai jos in care este comentat acest mecanism -prea putin inteles- precum si cateva spicuiri
importante din descrierea lui:


http://science.hotnews.ro/stiri-idei-4777496-nobel-pentru-particule-elementare-fascinatia-simetriei.htm



Ruperea simetriei

Simetriile şi antisimetriile fac parte din experienta noastra cotidiana. Un fulg de zapada nu se modifica daca-l privim in oglinda, o manuşa oglindita este foarte diferita de manuşa originala (o manuşa pentru mâna dreapta devine, in oglinda, o manuşa pentru mâna stânga).
Spunem despre litera A ca este invarianta la oglindire, adica are o simetrie la oglindire, pe când litera Z nu este invarianta la acest tip de simetrie. Pe de alta parte, litera Z arata la fel daca o intoarcem cu susul in jos, pe când litera A se modifica.

Impactul ruperii de simetrie in Univers

Suntem produse directe ale “ruperii de simetrie” care a avut loc cu miliarde de ani in urma, imediat dupa Big-Bang. Aparitia materiei a fost un eveniment asimetric: dintr-un motiv pe care nu-l ştim inca, in univers a aparut mai multa materie decât anti-materie. Aceasta asimetrie initiala a fost la originea universului, aşa cum il ştim astazi.

Teoria particulelor elementare descrie trei tipuri de simetrie : simetrie la oglindire, simetrie de sarcina şi simetrie in raport cu timpul. In limbajul fizicii, prima este o simetrie de tip P (parity), a doua este o simetrie de tip C (charge) iar a treia o simetrie de tip T (time). Simetria P ne spune ca obiectele şi reflexiile lor in oglinda se comporta exact la fel ; simetria de tip C presupune ca particulele şi anti-particulele lor sa se comporte exact la fel in interiorul ecuatiilor, pe când simetria T inseamna ca evenimentele din lumea particulelor elementare sunt invariante la faptul ca se petrec in trecut sau in viitor.

De ce are loc ruperea de simetrie ?

Problema « ruperii de simetrie » a inceput in domeniul fizicii solidului, cu o serie de fizicieni care cautau solutia fenomenului numit super-conductivitate. Ruperea spontana de simetrie este considerata, in fizica particulelor, un fenomen generator de ordine. Imaginati-va o tranzitie de faza: de pilda trecerea apei din stare lichida in stare solida.

O picatura de apa este invarianta la rotatie. Un fulg de zapada, nu mai este. De cele mai multe ori, o tranzitie de faza corespunde cu o rupere a simetriei. In general, la energii mici, un sistem ajunge sa aiba o « stare preferata », in care simetria nu mai exista.

Ce a facut Nambu a fost sa mute aceasta problema din domeniul fizicii solidului in domeniul fizicii particulelor. A inceput cu o presupozitie revolutionara : dar daca ruperea spontana de simetrie exista şi in teoria cuantica a campului, cea care descrie comportamentul particulelor elementare ? Am putea descrie o stare similara cu starea de energie minima atunci când vorbim de particule elementare ? O «stare de vid » (vacuum state) ? Pornind de la aceasta presupozitie, Nambu a construit, prin analogie cu fizica solidului, un model al ruperii spontane de simetrie in fizica particulelor.


Pornind de la aceasta notiune ,,ruperea simetriei ''care este mecanismul de materializare al particulelor , asa numitul mecanism Higgs in cadrul Modelului Standart ?

Da, dar nu este vorba numai de masuratoare aici :
- Este vorba ca electronii s-au comportat cand ca unde , cand ca si corpusculi , cand ambele .
Asa apare pe ecrane : franjuri si ....benzi .

Da, dar nu este vorba numai de masuratoare aici :

Ce natura au undele care interfereaza dupa trecerea prin fante?
Dupa interferenta undelor pe ecran, electronul practic nu mai exista, totusi unde a disparut electronul? energia lui se regaseste in energia undelor de interferenta? unde se emite fotonul dupa absorbtia sau anihilarea electronului?
Functia de unda reprezinta o probabilitate, dar din punct de vedere material se vede clar ca electronul este doar o unda deoarece interfereaza pe ecran, aceasta unda presupune un transfer de energie catre ecran, energie care trebuie sa fie egala cu masa de repaus a electronului, din moment ce electronul nu se regaseste ca particula. Iata ca avem o unda care nu se mai deplaseaza cu viteza luminii, ci se deplaseaza cu viteza electronului, adica cred ca este vorba de pachetul de unde a lui Louis de Broglie, care din pacate este ignorat in acest caz. Fotonul originar din care se naste electronul are spinul intreg, de aceia electronul apare in prezenta unor nucleie grele care preia 1/2 din spinul fotonului, iar ce ramane din foton, se transforma intr-o unda de Broglie care are spinul 1/2, iar viteza de deplasare egala cu viteza electronului. Daca s-ar masura frecventa undelor care interfereaza pe ecran, s-ar putea verifica daca energia acestora este egala cel putin cu masa de repaus a electronului, la care se mai aduna si energia cinetica a acestuia. Acest experiment vechi de 200 de ani, ascunde inca multe taine.

Prea multe detalii tehnice Virgil .
Eu sunt atent la ce transmiti ,dar tu esti atent la ce transmit eu ?
(Pentru ca alegi din raspunsurile mele anumite detalii care poate nu sunt asa importante...)
Consider ca discutia a fost deturnata din momentul cand nu s-au mai analizat cauzele din care
reiese ca electronul nu s-a mai comportat ca si o unda , ci s-a comportat ca un corpuscul.
Daca vrea cineva sa investigheze bine, daca nu sa discutam pe langa subiect !

Consider ca discutia a fost deturnata din momentul cand nu s-au mai analizat cauzele din care
reiese ca electronul nu s-a mai comportat ca si o unda , ci s-a comportat ca un corpuscul.

Nu cunoastem principiul prin care a fost observata trecerea electronului prin fante, deoarece acesta este momentul cand are loc transformarea undei in particula. Important este ca orice incercare de a observa fenomenul care se petrece, are drept urmare condensarea ""norului pulsator"", adica a undei asociate, in particula.

Daca vrea cineva sa investigheze bine, daca nu sa discutam pe langa subiect !

Eu am lansat cateva idei, pe care tu le numesti detalii tehnice, dar nu poti dezlega misterul electronului, fara sa tii seama de aceste detalii.

CAdi a scris:

virgil a scris:
Este clar ca avem de a face cu unde care interfereaza, fara sa cunoastem natura acestor unde. Apoi in cazul citirii electronului, dispar undele si apar particulele.
Cine stie sa raspunda la intrebarea; Sursa sub ce forma emite electronii, ca unde sau ca particule?

Cred ca fenomenul este ceva mai complicat de atat !
In ceea ce priveste prima parte a intrebarii e clar ca avem unde care interfereaza.
Este vorba de undele care le emite aparatul de masura care interfereaza cu undele de propagare a electronului.
S-ar putea ca pe langa unda purtatoare a electronului sa avem si undele campului prin care el se propaga .
Exact ca la inceputul experientei cand probabil ca s-a propagat un curent de apa care apoi a dat nastere la valurile care au trecut prin fante.

Reiau ideea .... :
1)
Pornind de la cele spuse mai sus cred ca raspunsul ar fi ca acest lucru se produce datorita unui fenomen cunoscut in lumea cuantica ca fiind QUANTUM ENTANGLEMENT (inseparabilitate cuantica) si ca tot atunci apare si colapsul functiei de unda .
Stim ca atunci cand doua sau mai multe particule interactioneaza functiile lor de unda se combina astfel incat anumite caracteristici ale unei particule depind de ce se intampla cu cealalta (entanglementul quantic).

Atunci cand s-a intervenit cu acel instrument de masura (camera de luat vederi ) pentru a vedea prin ce fanta a a trecut electronul functia de unda a acestuia s-a anulat. De ce ?
Pentru ca a aparut fenomenul de entanglement cuantic :
Astfel electronii emisi de ,,tunul electronic'' aveau un anumit spin orientat intr-o anumita directie .Campul emis de instrumentul de masura este format si el din electroni de un anumit spin .Niciunul dintre electroni nu are o valoare fixa a spinului, ambii oscileaza intre spin orientat in sus (de exemplu) si spin orientat in jos. Functiile de unda ale electronilor emisi de ,,tunul electronic '' au fost influentate de cele aparatului de masura astfel incat atunci cand campurile au interferat s-au format perechi de electroni de asa maniera incat pentru electronul care avea spinul in sus , spinul celuilalt electron s-a fixat in starea opusa (in jos ) si in acest mod spunem ca s-a anulat functia de unda.
Problema este ca prin aceasta reorientare a electronilor ,electronul nu s-a mai comportat ca o unda (cu imprastiere mare ) ci s-a comportat ca o particula de tip Compton ( !) lasand acea banda pe ecran...
2)
Inteleg ca electronul si de altfel fiecare particula are atasata functia de unda sau mai bine spus se comporta si ca unda (avand un camp propriu ) dar oare aceste particule nu starnesc niste valuri in deplasarea lor prin mediul (campurile existente ) pe care il strabat ,asa cum bine spunea Virgil, facand valuri asa cum o face si un Vapor
in apa ... ?

Senzorul care citeste electronul, nu este o camera de luat vederi, nu functioneaza cu fotoni, deoarece ar modifica starea energetica a particulei. Senzorul poate functiona pe baza campului electric sau magnetic al particulei care strabate un condensator sau o bobina, influientand parametrii acestuia. Cred ca functioneaza la fel ca un numarator de particule beta, emise de o sursa radioactiva.
Nu cred ca este vorba de entanglement cuantic, intrucat nu sunt emise cate doua particule simultan legate cuantic. Electronul inseamna printre altele, o sarcina electrica in miscare, adica un mic curent electric care poate induce un semnal in senzorul de citire. Deci in momentul citirii se fura o parte din energia electronului, franandu-i miscarea. Acest lucru coincide cu modificarea starii cuantice. Daca la un foton, energia este data in functie de frecventa fotonului, astfel fotonii de mare energie se comporta ca si particule, avand lungimea de unda de dimensiunile particulei, fotonii devin niste ghemuri de energie, in cazul electronilor energia cinetica a acestora este data de patratul vitezei de deplasare, lungimea de unda a undei insotitoare, fiind cu atat mai mica cu cat viteza electronului creste. In momentul citirii electronului la trecerea prin fante, are loc o cadere de energie prin senzor, care presupune o crestere a lungimii de unda. Daca noua lungime de unda depaseste distanta de la fante la ecran, pachetul de unde insotitoare ale electronului se comporta ca un camp liniar pe portiunea respectiva, astfel dispare interferenta, ramanand vizibil doar impactul electronului pe ecran.
De altfel am citit, ca multe experimente au dat gres, tocmai pentru ca nu au fost bine alese distantele intre fante si ecran.

Nu sunt de acord Virgil !
Colapsul de unda pe ce se bazeaza , ....tocmai pe entanglementul cuantic .Una la mana . A doua la mana :
cu cat sa creasca lungimea de unda a electronului , astfel incat sa nu incapa prin doua fante aflate la distanta
de centimetrii una fata de alta ?]
Apoi se observa clar ca electronul se comporta ca o particula in stilul Compton si deseneaza o banda pe ecran.
Fii convins ca se deplaseaza tot ca o unda ,dar ea devina ordonata si insoteste strict electronul, nu mai este imprastiata (dezordonata).
Ea este insesizabila si este anihilata tocmai din cauza acestui entanglement quantic.
Nu mi-ai raspuns la intrebarea cu vaporul, desi chiar tu ai lansat-o !

Colapsul de unda pe ce se bazeaza , ....tocmai pe entanglementul cuantic

Pentru ca sa ai doua particule entanglate cuantic, trebuie ca aceiasi sursa sa le emita. In cazul nostru s-a observat ca si in cazul emisiunii electronilor singulari, efectul fantelor era acelasi.
Tu presupui ca ar exista o legatura cuantica intre electronul emis de sursa, si electronii aflati in circuitul senzorilor de citire. Dar intre cele doua aparate (tun si senzor), nu exista nici o legatura fizica.

cu cat sa creasca lungimea de unda a electronului , astfel incat sa nu incapa prin doua fante aflate la distanta
de centimetrii una fata de alta ?]

Dupa cum am spus energia electronului depinde de patratul vitezei, daca viteza scade la jumatate, energia scade de patru ori, deci lungimea de unda va creste de patru ori. Desigur nu este o certitudine ca acesta este motivul exact, ar trebui refacut experimentul in conditii de laborator actuale, si reevaluat.

Apoi se observa clar ca electronul se comporta ca o particula in stilul Compton si deseneaza o banda pe ecran.
Fii convins ca se deplaseaza tot ca o unda ,dar ea devina ordonata si insoteste strict electronul, nu mai este imprastiata (dezordonata).

In nici un caz pachetul de unde care materializeaza electronul nu este dezordonat, in acest caz este vorba mai mult de respectarea unor principii ""optice"", deci conteaza foarte mult distanta intre fante, marimea fantelor, si distanta de la fante la ecran. La toate acestea se adauga lungimea de unda a electronului. S-ar putea ca si in cazul citirii electronului, cu alte reglaje ale distantelor sa apara interferenta, dar in schimb sa nu mai apara in cazul necitirii electronului, pentru ca asa cum ai spus si tu, electronul fie ca este observat sau nu se deplaseaza tot ca un pachet de unde.

Nu mi-ai raspuns la intrebarea cu vaporul, desi chiar tu ai lansat-o !

Nu ti-am raspuns pentru ca era doar o idee neaprofundata suficient. Daca se adevereste campul Higgs sau ceva asemanator, atunci fiecare particula in deplasarea ei antreneaza bosonii Higgs, adica formeaza acele valuri in miscare.

Ori cat ai nega , consider ca despre entanglementul cuantic este vorba in acest caz .
De altfel nu o spun eu, a si fost dovedit experimental acest lucru .
http://ro.wikipedia.org/wiki/Entanglement_cuantic
Este clar ca instrumentul de masura (campul dezvoltat de acesta ) influenteaza cumva functia de unda .
Lungimea de unda a electronului este 5.635 *10 ^ (-15 ) m .
In cazul pierderii de energie (asa cum sustii ) lungimea de unda a electronilor devine cel mult de ordinul micronilor
si nu are cum sa se piarda !
Sustin ideea ca in acest caz unda transportoare a electronului ori devine ordonata si este insesizabila de catre instrumente ori cumva propagarea se face din aproape in aproape prin acel mediu (care vibreaza la o anumita frecventa ) pana la impactul final .
(Acest lucru ar da apa la moara Yoghinilor care sustin ca vibratia sta la baza tuturor siddhis-urilor)
Ar mai putea fi insa ceva ; de entanglementul cuantic sunt legate cateva tehnologii printre care :
computere cuantice, criptarea cuantica, teleportare cuantica experimentala.
Nu as vrea sa cred ca ne aflam in acest ultim caz !

A si mai este inca ceva :
S-ar putea ca de la acest straniu fenomen sa fi aparut si Teoria Corzilor (stringurilor )

Ori cat ai nega , consider ca despre entanglementul cuantic este vorba in acest caz .

Pentru ca tot insisti cu entanglementul cuantic, am sa fac un comentariu, la care ai sa tragi tu concluziile;
sa presupunem ca ai o moneda pe care intentionezi sa o arunci. Cea ma scurta aruncare este atunci cand moneda s-a rasucit macar o jumatate de tura, adica si-a schimbat fata o singura data. In acest caz rasucirea a fost de pi/2. Ori ce alta aruncare a monedei oricat de sus, presupune un numar oarecare de astfel de rasuciri, adica k* pi/2. Particula materiala se comporta ca o moneda avand doar doua stari, cu deosebirea, ca orice interventie asupra particulei poate avea loc numai dupa un numar impar de pi/2, adica (2k+1)*pi/2 . Daca luam o particula care se afla in starea cuantica +1/2, atunci cand intervenim asupra ei, indiferent cand, ea va trece automat in starea -1/2, deoarece prin definitie particula poate fi oprita dupa un numar impar de pi/2. In cazul cand avem doua particule entanglate cuantic, una se afla in starea +1/2, iar cealalta se afla in starea -1/2, din momentul producerii lor, intre ele exista acest sincronism simetric. In momentul cand oprim particula A ea se va trece automat in starea cuantica -1/2 deoarece am pus de la inceput conditia de a trece prin (2k+1)pi/2 , iar cand oprim particula B, indiferent la ce distanta este de A, ea se va afla in starea cuantica +1/2. Iata ca fara nici o comunicare intre cele doua particule, cand una dintre ele isi schimba starea cuantica prin colapsarea functiei de unda, vom observa si si cealalta particula isi va schimba starea cuantica, atunci cand colapseaza functia ei de unda, dar intre ele nu exista nici o comunicare, doar ca fiecare respecta regula ca functiile de unda pot colapsa numai dupa un numar impar de stari cuantice.

Raspunsul tau este numai pe jumatate in concordanta cu fenomenul !
Ai explicat ce inseamna entanglementul cuantic (d.p.t.d.v ), dar ocolesti cu buna stiinta subiectul discutiei, te retragi in carapacea ta si refuzi sa iei taurul de coarne (adica sa-ti exprimi opinia personala )
Oricum, eu am transmis ,ceea ce am avut de transmis , si daca vor sa-si exprime si altii opiniile, este binevenit orice schimb de idei legat de acest subiect .

Mai sunt si alte interpretari, priveste aici;
http://silentiumlink.blogspot.ro/2009/12/fizica-cuantica-religia-sec-xxi.html

Nu sunt de acord cu Ultimus Romanorum sau cum isi spunea:
Nu are vreo legatura aceasta prezentare a experimentului cu doua fante, cu religia !De altfel filmul prezentat in animatie este identic cu cel postat de mine si care este luat de pe Wikipedia .
Se leaga de fapt de cuvintele ,,prezentatorului '' care spune ca :
ce legatura are ,,observatorul '' cu colapsarea functiei de unda prin actul de observare ?!
si leaga aceste cuvinte de religie. Parerea mea ca deviaza mult de la problema !(Intreb eu : ce legatura are religia cu acest subiect ? )
De fapt prin ,,observator'' prezentatorul se refera la instrument si nu la omul din spatele instrumentului .
Sa lasam fabulatiile (sau speculatiile unei false probleme si notorietate) ale acestui ,,Ultim Roman ''.
Din acest film se vede ca instrumentul de masura era o camera de luat vederi. S-ar putea ca emisia de fotoni sa fi colapsat functia de unda prin emiterea de fotoni ! In felul acesta poti face si legatura cu entanglementul cuantic !

Legile teoriei cuantice nu se pot formula in mod constient fara a face apel la constiinta observatorului. Observatorul este cel care produce colapsarea undei de probabilitate sub forma de particula de realitate. Intr-o stare cuantica, tot trecutul, prezentul si viitorul exista simultan, pentru ca toate particulele exista simultan la toate nivelurile, in toate potentialele si in toate posibilitatile. Ea este lumea invizibila unde este proiectata si asamblata lumea vizibila.

Noi nu suntem simpli observatori, simpli spectatori, noi suntem proiectantii realitatii, creatorii lumii materiale!

Cazi in lumea misticismului si tu ?!

Colapsarea unde-i de probabilitate e stiinta pura?

Nu este nimic special, singura conditie este ca functia de unda nu poate colapsa in aceiasi stare de doua ori la rand. Adica fiecare colapsare este opusa celei dinainte. Orice interventie asupra functiei de unda duce la colapsarea ei intr-o stare cuantica opusa starii initiale, in acest fel doi fotoni sau doua particule aflate in entanglement cuantic, la orice colapsare a functiilor de unda, se vor afla totdeauna in starea opusa starii initiale, indiferent de distanta dintre ele, fara sa fie nevoie de o comunicare intre ele. Important este sa nu se modifice frecventa undelor respective, adica daca ar fi vorba de jocul cu bani, ambii bani sa se roteasca cu aceiasi periodicitate, indiferent de inaltimea la care au fost aruncati.

Nu e nimic special, Virgil?

Functia de unda e o marime matematica abstracta, ea nu poate colapsa oricat ai observa-o!
Observatorul nu este neaparat cineva care doar observa, percepe, ci este cineva care intelege, un subiect care cunoaste.
Fiecare observator are un punct de vedere special, care nu este univoc traductibil din punctele de vedere ale altor observatori.
Observatorul si lumea exterioara lui intra intr-un parteneriat si impreuna genereaza un gen de informatie.
Observatorul perturba intotdeauna obiectul observat, insa observatorul decide, totodata, ce experiment sa desfasoare, generand o incertitudine.
Corpusculul sau materia, la care faci referire in acea dualitate, nu este altceva decat o tulburare a formei undelor din marea cvasiinfinita de energie si informatie din memoria nepieritoare a universului.
Daca tu nu observi si nu devii constient de ceea ce observi, acele stari si procese nu mai colapseaza veci.
Colapseaza nu functia de unda, ci unda ca atare, devenind corpuscul vizibil ochilor fizici, energie incetinita si condensata, devenind realitatea care ne inconjoara. Creatorii realitatii suntem noi, nu altcineva!

E fizica cuantica!

Observatorul nu este neaparat cineva care doar observa, percepe, ci este cineva care intelege, un subiect care cunoaste.
Fiecare observator are un punct de vedere special, care nu este univoc traductibil din punctele de vedere ale altor observatori.
Observatorul si lumea exterioara lui intra intr-un parteneriat si impreuna genereaza un gen de informatie.
Observatorul perturba intotdeauna obiectul observat, insa observatorul decide, totodata, ce experiment sa desfasoare, generand o incertitudine.

Desigur omul este cel care cerceteaza si interpreteaza rezultatele acestui experiment, dar nu trebuie sa amesteci constiinta omului in parteneriat cu functia de unda. Daca filmezi experimentul in mod automat, fara sa fie omul prezent, rezultatele inregistrate pe pelicula sunt aceleasi cu rezultatele privite in direct de observator. Nu prezenta omului produce colapsul functiei de unda, ci instrumentul care percepe prezenta electronului in dreptul fantelor. Omul este cel care a efectuat experimentul, si tot el interpreteaza rezultatele, fara ca prezenta lui sa influienteze acest lucru.

Creatorii realitatii suntem noi, nu altcineva!

Este interesanta aceasta idee, pana la un anumit punct. In fizica, noi suntem cei care interpretam rezultatele percepute de aparate, si luam la cunostiinta despre ce numim realitate. Nu noi suntem creatorii realitatii, noi suntem doar interpretii acesteia.

Si daca n-are cine sa observe? Se mai intampla ceva? Oricum sunt greu de convins la nivel cuantic cu logica, fiindca nu exista logica! Si mai devreme sau mai tarziu, la nivel cuantic, te vei ratacii in propria logica si n-o sa mai distingi culorile, ca daltonistii, rosul o sa devina verde! Fara observator nu e nimic! Si totusi e...

Atunci funcţia de undă nu colapsează. Colapsul funcţiei de undă se produce în momentul observării, adică atunci când este identificată una din stările cuantice posibile. Cât timp nu se intervine prin actul observaţiei toate stările cuantice posibile au aceaşi probabilitate de a se produce.

Colapsul functiei de unda, nu se produce in momentul observatiei, ci observatia are loc in momentul colapsarii functiei de unda. Din nou exemplul cu zarul, atat timp cat zarul se roteste, functia de unda contine toate cele sase posibilitati ale zarului, numai dupa ce se opreste zarul pe una din fete, spunem ca functia de unda a colapsat, acum fiind posibila observatia. Eu privesc zarul tot timpul cat se roteste, dar iau la cunostiinta de valoarea colapsata a functiei de unda numai dupa ce zarul s-a oprit. Asa ca nu observatorul colapseaza functia de unda, ci conditiile in care are loc experimentul determina colapsarea functiei de unda. Incercarea continua a unor fizicieni de a duce fizica cuantica intr-o zona magica sau mistica, in care omul de rand nu mai poate patrunde, nu reprezinta decat incercarea unei caste de a se izola de restul neinitiatilor.

Corect, fizica cuantică este descrisă prin probabilităţi, printr-un aparat matematic; nu este intuitivă ca fizica cea clasică. De aceea nici nu e bine să încercăm să o descriem sau să o înţelegem în mod intuitiv, deoarece poate conduce la o înţelegere greşită a fenomenelor de la acel nivel.

Adevarul este ca nimeni nu s-a straduit sa gaseasca exemplele intuitive cu caracter statistic care sa explice in suficienta masura fizica cuantica. Fizicienii se complac in turnul lor de fildes, si nu au nici un interes sa explice cuiva mai mult, cine intelege bine, cine nu, nu are ce cauta aici, insa ei uita ca banii cheltuiti, chiar foarte multi, ies din buzunarele noastre.

Virgil toate similitudinile pe care le faci tu, provin doar dintr-o gandire logica, rationala, si pur materialista, toate acestea desfasurandu-se doar intr-un spatiu gol. Observatorul este intotdeauna pasiv, el neintervenind niciodata in cadrul experimentului si doar observand pasiv. Fals! Total fals! Nimic nu exista inafara constiintei. Si stii asta, dar totusi insisti sa gandesti doar cu o emisfera a creierului. Gresit! Totalmente gresit!

Si la fel si interpretarile pe care le dai tu, prin prisma aceleiasi emisfere. Colapsarea functiei de unda are loc exact cand observatorul observa, la fel cum zarurile se opresc pentru a putea fi observate. Diferenta este ca la nivel cuantic omul nu intege ca intervine prin propria vointa si afecteaza parametrii experimentului, iar la nivelul zarurilor ar fi ca si cum ar opri el zarurile din miscarea pe care tot el a initiat-o.

Iar tot noi, oamenii (si nu ma refere la omul ca forma grosiera, ci la omul ca si continut subtil) suntem creatori realitatii noastre, secunda de secunda. Aparatele cu care efectuam masuratori sau observatii sunt facute tot de noi, pentru acest scop. Apleaca-te mai profund asupra aspectelor reale ale existentei si nu mai fi superficial si partinitor in analizarea lor.

Etc, etc, etc...!

Cel mai bun exemplu rămâne tot cel cu Pisica lui Schrödinger: ştim cu siguranţă dacă pisica e vie sau moartă doar când deschidem cutia; doar atunci spunem că funcţia de undă a colapsat (spre una din cele două posibilităţi). Altfel, pisica poate să fie moartă de mult (sau vie), dar noi n-avem cum să ştim asta până nu ne uităm.

Apropo de pisica lui Schrodinger, sa spunem ca sunt un grup de observatori care vin pe rand sa observe ce este in cutie. Vine primul pe la ora zece, si vede pisica moarta, si zice; a colapsat functia de unda. Dupa o ora al doilea observator trece pa langa cutie se uita si vede pisica moarta si spune; a colapsat functia de unda, apoi vine al treilea observator siconstata acelasi lucru la alta ora. Apoi se intalnesc cei trei observatori si pun cap la cap cele constatate. Toti declara ca pisica a murit, dar nu se inteleg la ce ora a colapsat functia de unda, la ora 10, la 11, sau la 12, toti au dreptate, dar functia de unda a colapsat doar o singura data. Atunci apeleaza la medicul veterinar si-l intreaba, la ce ora a murit pisica? dupa un consult medicul spune; pisica a murit la ora 8. Observatorii se uita unul la altul, si accepta ca functia de unda a colapsat la ora opt, dar ei au luat la cunostinta de acest lucru mai tarziu.
Referitor la interpretarea aproape metafizica a fenomenului, nici savantii nu sunt toti de aceiasi parere, de exemplu din Wikipedia;

Note1.^ De fapt Bohr și Heisenberg nu au fost niciodată întru totul deacord despre cum poate fi înțeles formalismul matematic al mecanicii cuantice și nici unul dintre ei nu a folosit vreodată termenul “Interpretarea Copenhaga” ca o denumire sintetică a ideilor lor. Bohr chiar s-a distanțat la un moment dat de ceea ce el considera a fi o interpretare ceva mai subiectivă a lui Heisenberg Encyclopedia of Philosophy
2.^ "Par să existe tot atâtea Intrepretări Copenhaga diferite câte persoane folosesc acest termen, probabil chiar mai multe. De exemplu, în două articole clasice despre fundamentele mecanicii cuantice, Ballentine (1970) și Stapp (1972) oferă definiții diametral opuse “Interpretării Copenhaga.”", A. Peres, Experimentul lui Popper și Interpretarea Copenhaga, Stud. History Philos. Modern Physics 33 (2002) 23, preprint

Pe noi nu ne intereseaza faptul ca a murit pisica .Pe noi ne intereseaza cauza mortii ei .
Sunt unii dintre noi care cred ca pisica a murit cand unul sau altul a deschis cutia.
Evident ca pisica a murit din alte cauze !
Poate a murit asfixiata !
Lasand gluma deoparte, colapsarea functiei de unda se produce cand se actioneaza asupra acelei unde .
Faptul ca instrumentul de masura a fost implicat ,inseamna ca acesta a afectat unda electronului.
Cum ?

Colapsarea functiei de unda se produce nu datorita observatorului ,
doar nu-l avem pe Houdini aici , ci datorita instrumentului. Este o deosebire.
Instrumentul a afectat functia de unda a electronului .Cum ?

nici observatorul propriu-zis nici instrumentul de măsură nu produc colapsarea funcţiei de undă, ci procesul observaţiei. Prin procesul observaţiei se stabileşte clar starea unei particule. Când cunoaştem una din stările ei posibile

In experimentul celor doua fante, in momentul interventiei senzorului de citire, are loc transformarea undei in particula, chiar daca observatorul nu este prezent. Acest lucru se dovedeste filmand procesul in lipsa oricarui observator.
Functia de unda ne furnizeaza doar date statistice, adica avem de a face si cu o unda si cu o particula in acelasi timp, depinzand de noi ce date ne intereseaza. De exemplu un observator pe malul marii vede un val cu lungimea (de unda) de 50 m, si inaltimea (amplitudinea) de 5m, si comunica aceste date ale valului care se propaga ca o unda. Cand valul ajunge la mal se constata ca a avut un impact puternic de 100000 tone forta, continand un volum de apa de 10000 mc , si o masa de 10000 tone, in care se constata ca valul are caracterul unui corp. Deci macroscopic putem avea cazuri de mase care imbraca caracterul de unde, si nu avem nevoie de nici o functie de unda care sa exprime acest lucru. In cazul micro, functia de unda este necesara pentru a explica niste fenomene care nu pot fi observate in mod direct, particula imbraca ambele particularitati (de unda sau de particula), dar entitatea respectiva reprezinta un tot unitar, iar colapsarea functiei de unda din punct de vedere statistic se petrece atunci cand punem in evidenta unul din caractere. Observatorul uman nu influienteaza cu nimic entitatea observata, doar ca priveste cu un ochi si vede un caracter sau cu celalalt ochi si vede alt caracter.