Gravitaţie şi câmp magnetic

Ce legătura este între gravitaţia şi câmpul magnetic al unui corp ceresc?Mulţumesc!

Nici o legatura.Dar alienarea si lipsa intelegerii fenomenelor vad ca evolueaza unii chiar cred ca stiinta se face ca filozofia.

Ce legătura este între gravitaţia şi câmpul magnetic al unui corp ceresc?Mulţumesc!

Fara gravitatie n-ar fi existat Pamantul si n-am fi descoperit campul magnetic.

Să înţeleg că în cazul Terrei gravitaţia este tot una cu câmpul magnetic?Mulţumesc!

Să înţeleg că în cazul Terrei gravitaţia este tot una cu câmpul magnetic?Mulţumesc!

De unde ai tras concluzia asta? este mai simplu, daca nu era campul gravitational, nu se forma pamantul, nici oamenii, si nici campul magnetic. Campul magnetic al pamantului este o consecinta geologica si dinamica a interiorului planetei, care se constata prin existenta magnetilor naturali, in rocile vulcanice.

În eventualitatea în care o legătură totuși există între câmpul gravitațional și cel electromagnetic, ea este încă prea departe pentru a fi elucidată. Ultima mare unificare din fizica modernă demonstrată experimental ține de așa numita interacție electroslabă, anume s-a văzut că la energii suficient de mari interacția electromagnetică (familiară tuturor) și interacția slabă (prin care interacționează neutrinii cu nucleonii, ducând la dezintegrarea beta) fuzionează într-o singură ”forță”, cele două fiind interacții distincte doar la energii mici, separarea făcându-se printr-o așa numită ”rupere de simetrie”.

Revenind puțin la electromagnetism, e amuzant (sau trist?) că după ce s-a reușit o înțelegere unitară a celor două fenomene, de-a lungul a secole de efort experimental și teoretic, unii indivizi visează astăzi la fenomene decuplate, stabilind legături fanteziste, care ar duce, dacă ar fi cineva suficient de plictisit și liber încât să urmărească până la capăt consecințele exacte ale acestor afirmații, la niște aiureli în contradicție totală cu realitatea în care existăm.

virgil a scris:Fara gravitatie n-ar fi existat Pamantul si n-am fi descoperit campul magnetic.

virgile, bag de seamă că știi să joci jocul de go inventat de români! ține-o tot așa! direcția e bună! bozonul pix e degeaba!

omuldinluna a scris:aiureli în contradicție totală cu realitatea în care existăm

eu nu văd contradicția! și nici decuplarea dintre eletricitate și magnetism! dimpotrivă! se pare că ne apropiem de rezultatul invers, cuplarea gravitației de electromagnetism și decuplarea electromagnetismului de forțele tari și slabe care sunt degeaba, la fel ca bozonul pix .. din forțele tari si slabe vor rămîne doar găurile negre!

Gravitaţia presupune faptul că toate corpurile indiferent de natura lor fie ele magnetice sau nemagnetice sunt atrase de un anumit corp ceresc cu o anumită acceleraţie,dar corpurile magnetice,zic eu,ar trebui să fie atrase cu mult mai mult dacă acel corp ceresc are şi câmp magnetic.Greşesc eu cumva raţionamentul?Mulţumesc!
Eu ştiu că există corpuri cereşti care nu au câmp magnetic dar au gravitaţie precum ar fi şi Luna.Întrucât Terra are şi câmp gravitaţional şi câmp magnetic atunci care este ponderea câmpului magnetic faţă de câmpul grvitaţional în atracţia corpurilor care conţin metale?Care este valoarea intensităţii câmpului magnetic terestru?Care este componenta rezultantă a interacţiunii dintre câmpul magnetic si cel gravitaţional în cazul Terrei?Mulţumesc!

Nu stiu daca bat cimpii prea tare cu lucrurile astea, dar rog pe oricine are o critica (de preferinta constructiva) sa zica ceva, macar sa-mi indrept eforturile spre ceva mai bun

Atãt Newton, cât şi Maxwell, au sustinut cã transmiterea fortei gravitationale şi electromagnetice, are nevoie de un suport. Acest lucru este valabil inclusiv din punct de vedere teoretic şi filosofic, pentru cã orice observatie pe care o facem în naturã se supune principiului cauzalitãtii. Orice miscare şi deplasare prin timp şi spatiu cu ajutorul energiei, are nevoie de un suport. Principiul e valabil chiar şi intrinsec, în sensul cã nu poate exista o miscare a “nimic”. Singurele probleme oarecum stranii sunt felul în care actioneazã câmpurile electromagnetic şi gravitational. Pentru cã nu putem detecta încã suportul acestei transmisii. Au fost de-a lungul timpului tot felul de interpretãri cu privire la acest lucru, printre care şi ideea de “eter” cosmic, responsabil cu devierea luminii în câmpuri gravitationale mari. Conjugând aceste idei cu intuitia lui Dirac cum cã plutim într-un “ocean” de particule invizibile şi nedetectabile pe care el i-a denumit electroni invizibili încercând sã explice de ce electronii nu se prãbusesc în nucleu şi pentru care ulterior matematicienii au gãsit mai târziu solutia “normalizãrii”, se poate presupune în mod rational cã într-adevãr acest “ocean” existã ( l-am numit în continuare oceanul Dirac ). O altã constatare privind rationalitatea acestei presupuneri este cã orice fenomen electromagnetic este descris cu acuratete numai dacã se foloseste în calcule ceea ce se numeste permitivitatea magneticã a vidului, notatã cu ε. Atâta timp cãt aceasta este diferitã de zero sau infinit şi are o valoare precisã, invariabilã, este de presupus cã vidul este plin cu “ceva”, care are anumite caracteristici, prin care fortele electromagnetice se propagã întâmpinând o oarecare rezistentã.
Acest ceva este oceanul Dirac, alcãtuit însã din ceea ce eu am numit stringuri zero, iar Virgil le-a numit fotonino. Acestea trebuie sã fie niste “particule” cu caracteristici speciale. Ele umplu întreg spatiul, atât pozitiv cât şi negativ şi au aceleasi caracteristici în ambele spatii. Trebuie sã fie în primul rând similare “oscilatorului perfect” descris de Maxwell. Ca alte proprietãti evidente, nu are masã, sau energie proprie, cel putin nu detectabilã, (foarte probabil doar intrinsecã, de tip conservativ) dar suportã temporar miscãri, deformãri şi rotatii sau vibratii de la particulele înconjurãtoare, suprafata sã are un coeficient de aderentã şi unul de elasticititate, şi poate prelua temporar de la mediu proprietãti diverse. Cel mai probabil au dimensiunea unei particule elementare, mai degrabã de dimensiunea unui electron. Este de presupus cã aratã ca o jucãrie alcãtuitã dintr-un bol de sticlã în care se produc descãrcãri plasmatice fãrã influentã în exterior, şi care-i conferã proprietãtile de oscilator perfect. Ceva trebuie sã fie perfect în Univers ! În functie de impulsul sau miscarea sau deformatiile pe care le primesc de la particule, stringurile zero capãtã tot felul de proprietãti
Pentru cã am stabilit ce sunt stringurile zero, acum sã vedem cum functioneazã, cum influenteazã şi cum explicã existenta acestora toate fenomenele naturale.
Asemenea unui ocean, toate obiectele, particulele din Cosmos, plutesc în acest ocean. Miscarea particulelor şi vibratia acestora, produc deformatii şi reactii ale stringurilor zero, care se propagã prin “masa” lor, asemenea valurilor, sau propagãrii sunetului prin aer.
Problema fotonului : fotonul dupã teoriile actuale, este o cuantã de energie şi sau o particulã, (conform teoriei dualitatii corpuscul-unda) care în fluxul de transport al energiei, ar trebui sã rãmânã imobil în timp, conform teoriei relativitãtii. Cu alte cuvinte, pentru fotoni, timpul stã pe loc ! Deci, în interiorul unui fascicul de fotoni de lungime oarecare, timpul ar trebui sã se dilate atãt de mult, încãt sã stea pe loc. Atunci când se mai miscã el ? Ne lovim iar de paradoxul lui Parmenide.
Sã încercãm sã lãmurim mecanismul prin care se transmite lumina. Atunci când un electron sare de pe un nivel pe altul al straturilor, acesta loveste stringurile zero lângã care se aflã în acel moment , cu o fortã determinatã, producând deformarea acestuia. Mai departe, miscarea se propagã pe principiul transferãrii impulsului demonstrat de modelul experimental pentru ilustrarea conservării energiei în procesele de ciocniri perfect elastice. Aceastã deformare este vizibilã din punctul nostru de vedere şi poartã denumirea de foton, el nefiind o particulã în sine ci perceperea deformãrii succesive a stringurilor zero sub formã de undã ce se deplaseazã prin spaţiu. Pentru a intui mai bine acest comportament, putem face un experiment cu o masã de biliard, care are toatã suprafata acoperitã cu bile de aceeasi culoare, fãrã spatii între ele. în locul mantelor, sã presupunem cã existã niste pereti de sticlã, care tin bilele pe masã, fãrã sã le lase sã cadã. Pentru a simula impulsul produs de un electron care loveste un string zero, lovim cu un ciocan bila din mijloc. Ca efect imediat, toti peretii de sticlã ce înconjoarã masa, se vor sparge. E lesne de înteles cã impulsul dat de ciocan, a deformat bila lovitã, deformatie care s-a transmis în toate directiile sub forma unei unde de soc, dupã care bilele au revenit la forma initialã.
Acesta este (în interpretarea mea) mecanismul de transmitere al radiatiilor electromagnetice prin spatiu, şi bineînteles, este explicatia caracterului “dual” al luminii, corpuscul-undã.
Cum se transmite lumina, şi de ce ea are o vitezã constantã ? Simplu : pentru cã transmisia ei se face prin intermediul stringurilor zero, care umplu absolut tot spatiul, inclusiv interiorul atomilor. Atomii traverseazã oceanul Dirac fãrã sã deranjeze prea mult starea energeticã a acestora. Sã nu uitãm cã de fapt atomul, este un imens spatiu liber ( la proportiile acestuia ). Asa cã stringurile zero ce traverseazã atomii, nu sunt prea mult deranjate de prezenta particulelor constituente ale atomului. Deci lumina se propagã printr-un mediu independent practic de prezenta sau miscarea diverselor particule prin acesta. Dacã miscãm un obiect prin spatiu, e ca şi cum am trage printr-o apã statatoare ( oceanul Dirac ), o plasã din fire extrem de subtiri. Apa nu ar opune o rezistentã foarte mare ( la viteze mici ) şi plasa s-ar misca foarte usor. La viteze foarte mari însã, plasa ar întâmpina din ce în ce mai multã rezistentã, şi aceasta ar putea fi explicatia pentru care nu putem misca nici un obiect cu viteza luminii. Lumina se deplaseazã cu viteza specificã doar pentru cã este numai un impuls, nu e un flux de particule.
Dacã fotonul ar fi o particulã ar trebui sã aibã viteze diferite de deplasare , în functie de conditii, de densitatea mediului, de impulsul initial, etc. chiar dacã nu ar avea masã. Caracteristica ondulatorie nu se poate obtine decât dacã particula ar fi asimetricã sau simetricã numai pe cãte o axã. Acest lucru ar determina însã o reflexie dezordonatã chiar şi în cazul emisiei stimulate. Dar tocmai faptul cã nu are masã şi nu a fost detectat nici unul în stare de repaos, pare mult mai rationalã propagarea impulsului într-un mediu ondulatoriu alcãtuit din stringuri zero.
Chiar dacã fotonul ar fi o particulã fãrã masã, înaintarea sã prin mediul stringuri zero ar întâmpina forte de frecare tot mai mari, fiind necesare cantitãti uriase de energie pentru a mentine miscarea.

Pentru cã am lãmurit mecanismul prin care se transmite lumina, sã încercãm sã vedem cum se transmite magnetismul. Am simtit nevoia de a lãmuri acest lucru în mod separat, pentru cã încã este neclarã notiunea de “câmp”.
Trebuie analizate 2 posibilitãti :
- câmpul e asociat substantei
Câmpul nu poate fi o emisiune de “ceva” a materiei, indiferent ce ar însemna acest ceva, pentru cã în timp, materia s-ar degrada, s-ar epuiza sursa de emisie a câmpului. Aceastã observatie sustine modul în care am sugerat cã se propagã câmpurile şi radiatiile electromagnetice, inclusiv lumina.
- câmpul foarte dens constituie substanta – parte a teoriei lui Lisi
Teoria lui Garrett Lisi pozitioneazã cercuri pe un tor, alcãtuind un grup LIE – E8 (248 de cercuri) arãtând cã intersectia cercurilor corespunde pozitiei câte unei particule, gãsind astfel loc şi pentru particulele încã nedetectate precizând astfel lucruri pânã acum determinate prin aproximatii sau ipotetice, legate de pozitia electronului.
Fatã de modelul particulei explicat la capitoloul anterior, se poate usor observa cã el este corect, sustinând totodatã şi modul propus de transmitere şi functionare a câmpului.
Se va vedea în continuare cum îmi imaginez eu cã functioneazã câmpurile şi de ce energia degajatã de ele este denumitã “conservativã”, din perspectiva ideii de spatiu plin cu stringuri zero. Considerând atomul cu toate componentele sale plutind singur în oceanul cu stringuri zero, miscarea de rotatie a electronului în jurul nucleului, precum şi cea a rotatiei în jurul propriei sale axe, face ca toate stringurile zero cu care vine în contact tangential, sã capete o miscare de rotatie. în mod obisnuit, datoritã miscãrii dezordonate a electronului pe orbitã conform modelului stabilit anterior, rotatia stringurilor zero în jurul propriei axe, nu se transmite foarte departe, având un caracter local, manifestându-se pe distante relativ mici.
Pentru a întelege mai bine fenomenul, vom reveni la masa noastrã de biliard, sã explicãm cum se manifestã câmpul electromagnetic, altã problemã încã insuficient lãmuritã. Cu aceeasi masã de biliard plinã de bile fãrã spatii între ele, vom folosi altã unealtã pentru a explica cãmpul. De data aceasta, o masinã de gãurit, cãreia i-am adaptat în capãt o ventuzã de cauciuc, aderentã la suprafata oricãrei bile. Dacã lipim ventuza de bila din mijloc şi pornim masina de gãurit, bila asupra cãreia actionãm, se va roti cu mare vitezã. Aceastã miscare de rotatie, se va transmite însã şi la bilele din vecinãtate, pãnã la distanta la care coeficientul de frecare între bile, devine suficient de important pentru a anihila forta de rotatie transmisã. Cu sigurantã permitivitatea magneticã a vidului are legãturã cu acest coeficient de frecare între stringurile zero.
Modul de transmitere al impulsului magnetic, confirmã şi caracteristici foarte particulare ale echilibrului sarcinilor electrice : dacã un conductor se gãseste în echilibru, sarcinile electrice pe care acesta le poate contine – dacã nu e neutru din punct de vedere elctric – sunt situate la suprafata conductorului. deci acolo unde particula are cel mai mult contact cu oceanul Dirac, producând miscãri tangentiale. Am mai lãmurit şi de ce nu toate substantele au proprietãti magnetice, la ………..
Efectul Meissner este deasemeni confirmat, cãci liniile câmpului magnetic nu mai “penetreazã”, materialul racit sub o anumitã temperaturã, la care lipsa vibratiilor particulelor face ca stringurile zero sã nu mai poatã fi influentate prin rotatie tangentialã decât într-o mãsurã foarte micã, neglijabilã, cu caracter “local” la sacara atomului.
Tot prin intermediul stringuri zero se tansmite şi cãldura. Pentru a întelege mecanismul de transmitere al cãldurii, trebuie sã ne aducem aminte din capitolul anterior cã particulele (în special cele ale nucleului atomic, dar nu numai) mai au o stare de miscare, şi anume cea vibratorie. prin miscarea vibratorie nu întelegem deplasãri ale centrului de greutate al particulei ci mici deformãri – de obicei simetrice – ale particulelor si, deasemenea, modificãri ale dimensiunilor acestora, foarte mici, dar semnificative prin frecventa şi energia lor pentru stringurile zero aflate în apropiere. Modul de transmitere, este similar cu cel al transmiterii radiatiei luminoase. Stã dovadã usurinta cu care putem transforma radiatia infrarosie în spectrul vizibil. Doar frecventa acestei miscãri vibratorii o face invizibilã ochiului uman.

Am lãsat în mod special la urmã modul de actiune şi transmitere al gravitatiei. Desi este extrem de simplu, probabil necesitã mai multã insistentã, deoarece pânã acum nimeni nu a reusit sã explice ce este şi cum functioneazã gravitatia. Ca sã fiu cât se poate de concis, gravitatia este fenomenul invers al radiatiei electromagnetice. Adicã, în loc de transmiterea impulsului ca la radiatia electromagneticã, este vorba de fenomenul invers : transmiterea deformãrilor, sau mai exact separarea deformãrilor stringuri zero printr-un fenomen asemãnãtor convectiei. Pentru a întelege mai bine, sã ne imaginãm un vas larg, în care sunt aglomerate bile ce au formã sfericã şi aplatizatã ( ceva de forma unui geoid, sau a unei pastile ), în diverse proportii. Unele sunt aplatizate mai mult, altele mai putin. Dacã scuturãm vasul, vom observa cã bilele sferice se vor ridica la suprafatã, iar cele mai aplatizate se vor aduna spre baza vasului.
De fapt, ce se întâmplã ?
Datoritã activitãtii interne a particulei asa cum a fost descrisã anterior, stringuri zero din imediata vecinãtate a acesteia, se deformeazã usor, aplatizându-se. Aceastã aplatizare e cu atât mai accentuatã cu cât densitatea particulelor este mai mare. Deci forta care o determinã este de gen cumulativ, fortele fiecãrei particule în parte, compunându-se cu fortele celorlalte particule . Deci câmpul gravitational al aceluias numãr de particule, are aceeasi dimensiune, indiferent cât de afânate sunt acestea. Deci, câmpul gravitational al Terrei va avea aceeasi dimensiune, indiferent dacã Terra are dimensiunea actualã, sau particulele sale se concentreazã într-un volum cât o mingie de tenis. Cu mici corectii, legate de modul de compunere a vectorilor de fortã.
In acelas timp, vibratiile şi miscãrile particulelor determinã deplasarea de stringuri zero mai aproape sau mai departe de acestea, deformarea stringurilor zero fiind mai putin evidentã în functie de distanta fatã de particulã. Sã nu uitãm cã atomul este plin de stringuri zero, cu diferite grade de deformare. Acest lucru determinã un flux permanent al stringuri zero cu diverse deformãri spre corpul considerat. Aceste fluxuri fac ca atunci când douã corpuri se aflã unul în apropierea celuilalt, sã se atragã reciproc. Acest fenomen explicã devierea razelor luminoase în apropierea maselor mari cum este soarele.

Frumoasa incercare de a GANDI ALTFEL...insa!
...EROARE!
...a gandi altfel, preluand ...TOATE GRESELILE LOGICE ALE FIZICII...este un efort cu un rezultat FALS..!
...
In acest moment FIZICA...nu intelege(FUNDAMENTAL) ...TIMPUL sau MASA...!
....si....CA SA AJUNGI LA REZULTAT palpabil, TREBUIE SA REGANDESTI TOTUL DAR...PLECAND EXACT DE LA ...TIMP(DINAMICA) si de la MASA(EXISTENTA GEOMETRICA, independenta de timp)
...
...Vezi MASA GEOMETRODINAMICA din FUNDAMENTUL UNIVERSULUI...si.....TIMPUL...!
(ambele ...NU AU LEGATURA cu FIZICA ACTUALA)
...
Apreciez, inca o data, incercarea de a vedea ALTFEL...spunandu-ti ca eu m-am lovit de....STIINTA in tot procesul "regandirii a tot ce exista"...IN MOMENTUL IN CARE M-AM DEBARASAT DE EA....am prins viteze uluitoare....AM INTELES EXACT....de ce nu puteam ...construi o imagine clara..!
....
DE ATUNCI SUNT IN CONFLICT DIRECT CU....MAIMUTA_SAVANTA!

WoodyCAD a scris:Frumoasa incercare de a GANDI ALTFEL...insa! ...EROARE! ....

Ramin dator pentru sugestiile enuntate mai sus.

Frumoasă încercarea ta, negativ. Cam lungă, dar frumoasă. Din păcate, eu nu sunt de acord cu Universul propus de tine. Mi se pare prea complex în comparaţie cu cel pe care l-am propus eu (un Univers alcătuit din nimicuri care se mişcă cu viteza luminii în vid (nimicuri devenite luxoni)).

Negativ, expunerea ta foarte lunga face greu de urmarit rationamentul, dar am avut rabdare si l-am citit in intregime. parerea mea este ca explicatiile date de tine sunt pur mecaniciste. Vorbesti de forte de frecare la nivelul stringurilor, ceia ce este o eroare deoarece fortele de frecare se manifesta intre corpuri, nicidecum intre particule, cu atat mai putin intre particule si stringuri. Cauza frecarii consta pana la urma tot in campuri, pentru ca niciodata un atom nu se apropie prea mult de un alt atom.
Exemplul tau cu masa plina cu bile, nu este concludent, deoarece impulsul dat bilei din centru se propaga in toate directiile, pe cand impulsul unei particule sau a unui foton se propaga doar catre o alta particula. Iar modul de explicare a campului magnetic sufera foarte mult, si nu acopera toate proprietatile campului. Cred ca ar trebui sa definesti mai intai ce este spatiul, si care sunt proprietatile lui, astfel incat sa fie posibila aparitia fotonilor, a campurilor si a particulelor fundamentale cu toate proprietatile lor.
Si ca sa nu uit, gandeste-te ca totdeauna cand apare o particula, exista undeva si antiparticula ei.

..... ca totdeauna cand apare o particula, exista undeva si antiparticula ei....

....

Abel Cavaşi a scris:Frumoasă încercarea ta, negativ. Cam lungă, dar frumoasă. Din păcate, eu nu sunt de acord cu Universul propus de tine. Mi se pare prea complex în comparaţie cu cel pe care l-am propus eu (un Univers alcătuit din nimicuri care se mişcă cu viteza luminii în vid (nimicuri devenite luxoni)).

Multumesc.
Problema este ca mie mi se pare ca desi ne exprimam cu termeni diferiti despre aceleasi entitati : "stringuri zero" la mine, la tine "nimicuri devenite luxoni", iar la Virgil microentitati intitulate "fotonino", ideea este comuna , chiar daca abordata din puncte de vedere si cu metode diferite. Faptul ca mai sunt si altii care gandesc la fel ca mine intuind acelas gen de fenomene, ma face sa imi dau seama ca nu sunt chiar paralel cu drumul cel bun.
Cred ca am prins bine scopul acestui site, adica acela de a gasi puncte de vedere comune in scopul dezvoltarii unor teorii coerente, cit mai aproape de realitatile fizice.
Expunerea de mai sus chiar a fost simplificata in ideea ca trebuie mai intii sa-ti faci o imagine, apoi sa verifici toate aspectele, sa constati daca se potriveste cu realitatea. Daca un singur aspect e neconform cu experienta, atunci undeva, ceva e in neregula.
Inca nu am zis nimic despre cum vad eu universul, la topicul "Dimensiuni, spatiu negativ" pe care l-am deschis, si la topicul "gravitatie si cimp magnetic".
Cu siguranta voi studia mai bine si teoria ta, dar astept o critica mai argumentata.

virgil a scris:Negativ, expunerea ta foarte lunga face greu de urmarit rationamentul, dar am avut rabdare si l-am citit in intregime. parerea mea este ca explicatiile date de tine sunt pur mecaniciste. Vorbesti de forte de frecare la nivelul stringurilor, ceia ce este o eroare deoarece fortele de frecare se manifesta intre corpuri, nicidecum intre particule, cu atat mai putin intre particule si stringuri. Cauza frecarii consta pana la urma tot in campuri, pentru ca niciodata un atom nu se apropie prea mult de un alt atom.
Exemplul tau cu masa plina cu bile, nu este concludent, deoarece impulsul dat bilei din centru se propaga in toate directiile, pe cand impulsul unei particule sau a unui foton se propaga doar catre o alta particula. Iar modul de explicare a campului magnetic sufera foarte mult, si nu acopera toate proprietatile campului. Cred ca ar trebui sa definesti mai intai ce este spatiul, si care sunt proprietatile lui, astfel incat sa fie posibila aparitia fotonilor, a campurilor si a particulelor fundamentale cu toate proprietatile lor.
Si ca sa nu uit, gandeste-te ca totdeauna cand apare o particula, exista undeva si antiparticula ei.

Explicatiile sunt pur mecaniciste, incercind sa-mi reprezint cumva concret o forta, un obiect cu niste proprietati, o bucatica de spatiu, ceva care sa explice si cimpul atait gravitational cit si electromagnetic.
Am facut o introducere la felul in care cred ca trebuie abordat spatiul, la topicul "Dimensiuni, spatiu negativ".
Am retinut ideea cu antiparticula

WoodyCAD o ideie fixa repetata devine deranjanta.Intelege ca nu vrea nimeni sa-ti citeasca maculatura.