STUDIUL SIMILITUDINII SISTEMELOR MICRO SI MACRO COSMICE

Rezumarea primului mesaj :

CONSTANTA “MOMENTULUI CINETIC REDUS”

Una din cele mai importante marimi ce caracterizeaza un sistem cosmic , este momentul cinetic al acestuia , respectiv echivalentul constantei lui Planck “h”, care trebuie sa aiba aceiasi valoare, pentru toate sistemele din aceiasi clasa.
Mai exact, toate sistemele de sateliti din sistemul nostru solar, trebuie sa aiba aceiasi constanta pentru momentul cinetic, pe care o vom nota cu “H o sat”.
Ceia ce ne impiedica sa aflam valoarea acestei constante, este in primul rind faptul ca satelitii au mase si marimi diferite (spre deosebire de electroni), si in al doilea rind ca, nu stim care este prima orbita a fiecarei planete, sau care este numarul cuantic principal al fiecarui satelit.
Pentru a depasi acest impediment, vom introduce provizoriu o constanta a momentului cinetic pentru o masa egala cu unitatea. Aceasta constanta o vom
nota cu “Hu” si o vom denumi constanta momentului cinetic redus la unitatea de masa.
Intrucit nu cunoastem pentru nici un satelit numarul cuantic principal “n”, vom considera valoarea lui “Hu” ca fiind cresterea minima intre momentele cinetice unitare a doi sateliti care ocupa orbitele cele mai apropiate.
Pentru aplicarea acestei relatii, a fost necesara intocmirea unui tabel cu datele principalilor sisteme de sateliti, Pamint-Luna, Jupiter, Saturn, Uran, si
Neptun . Cunoscand perioadele de rotatie a acestor sateliti s-au calculat vitezele lor pe orbite,dupa care s-a trecut la intocmirea tabelului urmator:

Tabelul principalelor sisteme de sateliti, cu determinarea momentelorcinetice unitare si a numerelor cuantice orbitale;

I- Sistemul ---------------    momentul cinetic unitar. [x10^11 J.s]
Pamant- Luna ------------------------------         0.393

 II- Sistemul----------------------------
Jupiter          ---------------------------------------- 0. 269

III Sistemul-----------------------------
Saturn        ---------------------------------------  0,235

IV Sistemul------------------------------
Uranus  -------------------------------------------- 0. 190

V Sistemul----------------------------------------
Neptun----------------------------------------------0.188

Astfel s-au putut stabili conform tabelului valoarea momentelor cinetice unitare pentru fiecare sistem in parte, cat si numerele cuantice principale “n” , pentru orbitele ocupate. Cu ajutorul numerelor cuantice principale (luate cu valori intregi), s-au determinat razele orbitelor fundamentale “R1” si vitezele
proprii acestora, respectiv “V1”. Cu “V1” si “R1” s-a trecut la recalcularea momentului cinetic unitar “Hu”, dupa care s-au sintetizat datele in tabelul urmator:

GRAFICUL DE VARIATIE AL MOMENTULUI CINETIC UNITAR PENTRU SISTEME DE SATELITI IN FUNCTIE DE VITEZA PLANETELOR

....................................... Neptun......Uranus...... Saturn......Jupiter........Pamant

viteza planetei
in km/s................................. 5.4..........6.8............. 9.6........13.1............29.8

momentul
cinetic [x10^10J.s]...............1.94........2.02...........2.35........2.695..........3.933
     
     Din graficul de mai sus reiese o descoperire foarte importanta. Se vede clar ca la aceiasi familie de sisteme, momentul cinetic unitar este dependent de viteza nucleului din sistemul respectiv, cu cat planeta este mai departe de Soare, cu atat momentul cinetic unitar este in scadere.
Aceasta presupune ca toate marimile cosmice ale unui sistem sunt variabile, in functie de viteza de deplasare a nucleului. Cu cit viteza nucleului, in cazul de fata
a planetei, este mai mica cu atit momentul cinetic se apropie de o valoare minima notata cu “HU 0,sat ”.

O alta unitate de masura ar putea fi si frecventa radiatiei electromagnetice a Hidrogeniului -cel mai raspandit element din Univers .

Aceasta ar putea deveni etalon pentru timp, precum ceasurile atomice de azi.

In alta ordine de idei prezint alaturat o legatura intre dimensiunile corpurilor ceresti si parametrii lor;

Iar aici graficul im coordonate logaritmice;

Acelasi calcul l-am facut si pentru planetele sistemului Solar;

Aici se poate vedea aceiasi variatie liniara a dimensiunilor planetelor in functie de parametrii Z si Fi;

Iar daca suprapunem cele doua grafice in unul singur rezulta trei linii paralele pentru sateliti, planete si extrapoare la stele;

Atasez mai jos tabelul cu masele si dimensiunile razelor pentru corpurile elementare (etaloane de masura pentru corpurile ceresti). De remarcat ca aceste etaloane sunt stabilite pentru densitati egale cu ale particulelor elementare. Motivul tine de constanta momentului cinetic, pentru sistemele respective.


Se observa din acest tabel ca rata de crestere a razei corpurilor etalon este egala cu 1836^1/3.

. Da, corecta observatie. Iar intre razele etalon vad ca exista un raport constant de ~150.
. In acelasi timp, fiind vorba de o crestere a unor sfere de raza etalon, definitoriu e volumul - 4,188*R³.

As vrea sa subliniez faptul ca aceste corpuri etalon, au densitatea egala cu cea a electronilor, deci nu sunt niste corpuri reale, sunt doar niste dimensiuni de referinta, pentru analiza sistemelor cosmice. Asa cum un obiect il masuram cu un metru etalon, tot asa un sistem cosmic care este un oscilator armonic, trebuie studiat prin comparatie cu un oscilator armonic etalon. In cazul atomilor, toate elementele chimice au ca etalon atomul de hidrogen. In macrocosmos totul este mai complex pentru ca masele si dimensiunile corpurilor ceresti sunt foarte diferite, iar sistemele cosmice sunt imbricate unele in altele, astfel sistemele de sateliti intra in componenta sistemelor planetare, care la randul lor intra in componenta sistemelor stelare si a galaxiilor. Observam ca galaxiile sunt cuplate intre ele in clustere, asa cum se cupleaza atomii in molecule.

. Am inteles, virgil, si e o idee buna sa aduni "la un loc" toata materia formatiunii (sistemului) respective. Rezultatele sunt cel putin interesante!

. De-abia acuma, ca mi-ai zis, am inceput sa inteleg ce cauta acele puteri fractionare n/3 din "Tabliţa 22" (col. 3), de la p. 4 a prezentului topic! De ani de zile subzista in mintea mea intrebarea: "De ce puteri fractionare (multipli de 1/3) ale lui "e" (de tip e^n/3) desi observatiile arata ca in toate fenomenele (aproape) avem de-a face cu puteri intregi (sau speciale, precum e sau A) ale lui e??" Si in ciuda faptului ca e^e pare a fi o constanta universala a dezvoltarii?. In sfarsit am inteles. Multumesc, virgil!
. Explicatia e banal de simpla (cum ai zis si tu): la sistemele (vii) studiate de Jirmunskii si de celelalte sute de biologi, mereu a fost vorba (subanteles, deci neobservat) de dezvoltarea intregului sistem. Aka, intrega masa a sistemului. Si la intregul volum, intreaga masa, intregul efectiv al sistemului considerat, de fiecare data a aparut e^e! In alte, mai putine cazuri, au aparut valori "neintelese" la exponentii lui e pentru ca la acele cazuri dezvoltarea se referea la parti din sistem, precum raza, care e radical indice trei din volum, in exemplul nostru. La fel a iesit la sistemul solar, la fel a iesit (de neinteles) la succesiunea epocilor geologice si in altele (pe care va trebui sa le revad).

Ma bucur ca ti-am fost de folos.

@virgil,
. Ai facut mai sus afirmatia:

Se observa din acest tabel ca rata de crestere a razei corpurilor etalon este egala cu 1836^1/3.

. In urma unei verificari am constatat atunci ca ai dreptate. Acum nu mai reusesc sa refac acea verificare si nu mai dau peste ratia de 1836^(1/3). Gasesc altceva (amanunte la topicul meu "Comentarii la Nivele Critice"). Te rog revino putin asupra afirmatiei respective.

De fapt in tabelul prezentat, este radical din 3/2 din 1836, adica 149,93, care este 12,244^2. Dar, lucrurile sunt mai complicate, asa cum in sistemul atomic avem doua particule, la care raportul maselor este 1836, dar protonul are o lungime de unda Compton de 1836 de ori mai mica decat a electronului, acest lucru presupune ca densitatea protonului sa fie mai mare decat a electronului. Asa am presupus ca si in macrocosmos sunt doua categorii de corpuri etalon, unele cu densitate mai mare care se afla in nucleu, altele cu densitate mai mica care orbiteaza nucleul. dar nucleul unui sistem planetar de exemplu, adica planeta, este nucleu pentru sistemul de sateliti, deci va avea un corp etalon de densitate mai mare, dar in acelasi timp planeta orbiteaza in jurul Soarelui, deci ii revine si un corp etalon de densitate mai mica. Nu putem impaca aceste conditii decat daca planeta contine ambele corpuri etalon. Adica fiecare corp ceresc este generat de doua entitati cu densitati diferite, si chiar asa si este pentru ca toti atomii care formeaza un corp ceresc se compun din electroni si nucleoni. Daca insumam imaginar toti electronii dintr-o planeta etalon, ei ar forma un corp etalon, iar daca insumam toti nucleonii, ar forma un alt corp etalon.
Toata deductia aceasta imaginara mi-a folosit la verificarea momentelor cinetice ale sistemelor cosmice. Pentru ca am observat ca constanta lui Planck in cazul particulelor libere, poate fi exprimata si altfel in functie de dimensiunile (impropriu zis) particulelor.

Virgil ,
Ceea ce vad ca incerci sa faci este sa unesti
macrocosmosul cu microcosmosul si sa obtii o teorie unitara!
(asa cum incearca si Haramein)

Virgil ,ceea ce vad ca incerci sa faci este sa unesti
macrocososul cu microcosmosul si sa obtii o teorie unitara!
(asa cum incearca si Haramein)

Eu altfel abordez problema; mai simplu, D-zeu, sau natura, nu a facut legi speciale pentru infinitul mic sau mare. Faptul ca microcosmosul are anumite legi dupa care se guverneaza, m-a dus la gandul ca s-ar putea sa existe anumite similitudini intre micro si macro. Astfel am gasit empiric anumite relatii vreo 20 la numar, care aplicate la dimensiunile atomilor, poti obtine dimensiunile cosmice. printre acestea am prezentat cateva exemple in paginile anterioare; de exemplu la pag.1;A-Cunoscand raza atomului de hydrogen, vrem sa aflam raza orbitei Lunii,aplicand relatia de similitudine corespunzatoare.
Din lucrarea /teoria similitudinii sistemelor micro si macrocosmice/ stim ca sistemul cosmic Pamant –Luna are urmatorii parametrii;
-numarul de sarcina al Pamantului este ; Zp=11.22
-coeficientul de viteza al Pamantului este ; fi = 18.37
-coeficientul familiei de sisteme este ; b= 3.4782618
-constanta de similitudine este ; S=18.o87114
-raportul maselor este ; a = 1836
-raza atomului de hydrogen este; Ra =0.529× 10- 10m
-raza orbitei Lunii este data de relatia de similitudine a orbitei fundamentale pentru sateliti, amplificata cu raportul dintre coeficientul de vieza , si sarcina
gravifica a Pamantului, dupa cum urmeaza ;
relatia de similitudine a dimensiunii orbitelor este;
R Luna= R atom x {[(a^2/3)/4*b]^s }x fi/Z; sau
R luna =0.529.10^-10 x {[1836^2/3)/4*3.4782]^18.087} x 18.37/11.22 = 4.09*10^8 m;
Dimensiunea rezultata prin calcul este foarte apropiata de raza orbitei Lunii de 3.844× 10^8 m ;
Cu aceiasi relatie, se pot afla si dimensiunile orbitelor planetelor.

Un alt exemplu;

. Foarte interesant! In sfarsit vad si eu o teorie logica de la cap la coada. Bravo, virgil!

. Ideea de a lua in considerare doua "entitati", una usoara si alta grea, inauntrul unui aceluiasi sistem este foarte binevenita deoarece in felul acesta se evidentiaza (logic si stiintific) natura duala a oricarui sistem. Nu am mai intalnit aceasta idee, e o noutate.
. Banuiesc ca cele doua "entitati" se echilibreaza reciproc, sau mai degraba, interactioneaza dupa o lege sinusoidala universala.

. In relatia (2.2.0), constanta lui Planck este un produs impuls*lungime de unda iar in rel. (2.2.4) este impuls*lungime de cerc. Prin urmare lungimea de unda este egala cu lungimea unui cerc. Ce semnificatie (sens fizic) poate avea aceasta egalitate?

. In relatia (2.2.0), constanta lui Planck este un produs impuls*lungime de unda iar in rel. (2.2.4) este impuls*lungime de cerc. Prin urmare lungimea de unda este egala cu lungimea unui cerc. Ce semnificatie (sens fizic) poate avea aceasta egalitate?

Dupa cum am mai spus, orice sistem micro sau macro cosmic este un oscilator armonic, care are o frecventa proprie de oscilatie. Lungimea de unda fundamentala este egala chiar cu perimetrul orbitei nr. 1. din sistem.
In cazul sistemelor macrocosmice, de exemplu al planetei Jupiter, datorita masei foarte mari si a densitatii scazute, lungimea de unda fundamentala este mica comparativ cu dimensiunile planetei, astfel ca primele orbite nu pot fi ocupate de sateliti, ei trebuind sa graviteze in interiorul planetei ceia ce este imposibil. Astfel satelitii prezenti incep cu orbita nr.18., asa cum rezulta din tabelul de mai jos. Acelasi lucru se regaseste la toate planetele mari, in timp ce la Pamant, Luna se afla chiar pe orbita nr.1, asa cum rezulta din comparatia momentelor cinetice unitare din ultima coloana.

Fascinant este faptul ca momentele cinetice pentru unitatea de masa (pentru un kg din masa satelitului), au o variatie liniara in functie de viteza planetei, adica a nucleului sistemului respectiv asa cum rezulta din graficul de mai jos.

Deci fiecare sistem armonic cosmic, are o frecventa proprie de oscilatie adaptata la viteza de deplasare a sistemului. Dupa cum se vede Pamantul are o viteza de deplasare de 30km/s, si ii revine un moment cinetic unitar mai mare, fata de Neptun a carui viteza de deplasare este numai de 5,4 km/s. si ii revine un moment cinetic mai mic. Aceasta variatie a momentului cinetic, m-a determinat sa introduc un coeficient de viteza notat cu litera greceasca (fi). Pornind de la sistemul etalon, corijat cu acest coeficient, obtinem datele corespunzatoare sistemului real. Daca vreti corijarea in functie de viteza sistemului este asemanatoare cu masurarea unei lungimi la polul nord cu un metru etalon aflat la 20 de grade C, mai intai aducem metrul etalon la temperatura corpului de masurat, apoi facem masuratoarea exacta. Cu atat mai mult in cazul sistemelor cosmice unde distantele orbitelor sunt foarte mari, este necesara aplicarea coeficientului de viteza (fi).

Dupa cum am mai spus, orice sistem micro sau macro cosmic este un oscilator armonic, care are o frecventa proprie de oscilatie. Lungimea de unda fundamentala este egala chiar cu perimetrul orbitei nr. 1. din sistem.

. Imi place foarte mult aceasta afirmatie, pe care o si dovedesti. Am aceeasi convingere dar nu am stiut sa o sustin matematic.
. Oscilatorul este un "transformator" continuu al unei "entitati" yang in "entitate" yin si invers si aceasta e forma de existenta a "materiei" , inclusiv a celei "vii". Ma bucur ca ai reusit sa introduci -si sa le dovedesti astfel- cele doua aspecte yang si yin in teoria ta.

. Tocmai aspectul liniar al variatiei momentului cinetic (pe unit. de masa) mi-a atras atentia. In ceea ce priveste raportul razelor, de la care am pornit discutia, am inteles cum ai ajuns la valoarea 1836^2/3. In privinta aceasta inca mai subzista la mine o intrebare: de ce nu apare raportul 1836^1/3, asa cum am banuit initial?
. Presupun deocamdata ca: fie ai lucrat cu densitati diferite (pe care le-ai calculat in functie de raze) pornind de la raportul maselor (egal cu 1836) si in acest caz la calculul raportului a doua raze apare r₂/r₁ de doua ori, deci la patrat, fie acolo e o gresala.
Sau ca banuiala mea initiala e gresita.

Atasez mai jos un alt tabel al vitezelor cosmice limita pentru corpurile ceresti, in functie de familia din care fac parte;

Aici se vede ca rata de crestere a vitezei este chiar 1836^1/3;

Desi este ciudat, din relatia de mai sus (1.11.1), rezulta ca viteza limita pe orbita a unui corp ceresc nu poate fi oricat de mare, pentru ca paranteza contine produsul dintre constanta gravitationala la cub si masa corpului la patrat. Cum masa corpului etalon este singurul termen din relatie care difera de la o familie de sisteme la alta, rezulta ca si viteza maxima a corpurilor difera in functie de familia respectiva. Pare bizar, dar este simplu de explicat, stiind ca fiecare sistem este un oscilator armonic, care oscileaza pe un anumit domeniu de frecvente, deci si viteza limita pe orbita a corpului, (care ne da frecventa de oscilatie), este limitata la o anumita valoare.

Daca totul este atat de precis , cum ai calculat tu
si nimic nu este lasat la voia intamplarii
inseamna ca Universul este un Design?

Daca totul este atat de precis , cum ai calculat tu
si nimic nu este lasat la voia intamplarii
inseamna ca Universul este un Design?

Ti se pare ca trebuie lasat ceva la voia intamplarii? Ceia ce aparent este la voia intamplarii, de fapt, nu-i cunoastem legile de evolutie inca.

Daca nu este lasat nimic la voia intamplarii, atunci ce e?

Universul este ca o orchestra, in care fiecare sistem cosmic este un instrument capabil sa cante propria lui compozitie muzicala, iar toate la un loc incanta vesnicia existentei, daca aceasta orchestra are un dirijor, precis acela este D-zeu.

Totul este logica si daca exista o logica atunci ...avem un compozitor.
Noi incercam sa descifram partitura!

. Foarte bun exemplul din tabelul vitezelor cosmice limita, de mai sus! Intr-adevar, viteza fiind produsul omega*R, iar raportul dintre viteze depinzand de puterea fractionara 1/3 a constantei 1836, va rezulta de aici si ca raportul razelor corpurilor etalon (din Tab. 11) trebuie sa depinda de aceeasi constanta - 1836^1/3.

. Din pacate, ma vad nevoit sa fac din nou observatia ca din datele numerice din Tab. 11 rezulta un raport depinzand de 1836^2/3. Adica o neconcordanta (cel putin aparenta).
. Am mai spus in alta postare ca din datele Tab. 2. (de pe topicul celalalt, cu "Unde Grav...") apare un raport al maselor depinzand de 1836 la puterea 1 si ca e de asteptat ca raportul razelor acelor corpuri sa depinda de puterea 1/3 a constantei intregi (mergand pe transformarea masei in densitate*volum si a volumului sferei in produs 4,188*R³). Poate gresesc eu insa datele conduc la aceste observatii.

Datele sunt corecte, dar nu ai suficiente informatii ca sa tragi o concluzie.
Iata mai jos tabelul momentelor cinetice pe fiecare familie de sisteme;

Cu ajutorul relatiei 2.3.5.1 se poate calcula momentul cinetic, folosind dimensiunile corpurilor etalon si vitezele limita pentru fiecare familie de sisteme etalon.