Idei despre efectele relativiste...

"Proprietățile spațiului depind de modul în care îl măsurăm.", afirma Riemann.

Adevărat sau fals?

Eu aș răspunde afirmativ.
Pentru că deși nu putem percepe și stabili în mod direct și obiectiv proprietățile fizice ale spațiului, l-am putea analiza oarecum în funcție de "efectele" pe care le produce sau din modul în care el interacționează cu materia.

Dar la nivel "newtonian" spațiul pare să nu interacționeze în niciun mod cu materia, nu influențează în niciun fel mișcarea corpurilor sau forma fizică a acestora.
Din acest punct de vedere, în afara faptului că spațiul ar fi doar "scena" în care (sau pe care) se desfășoară fenomenele naturii, nu putem să stabilim absolut nimic despre proprietățile acestuia.

Matematic, îl putem modela cum vrem, dar fizic nu avem nicio garanție că proprietățile spațiului sunt cele pe care le putem descrie matematic.

Concluzia mea este că din punct de vedere "euclidian", chiar "newtonian" dacă ne putem exprima așa, nu putem spune nimic despre proprietățile fizice ale spațiului.

Lucrurile nu mai stau la fel când interpretăm, analizăm și explicăm comportamentul materiei la nivel electromagnetic, cuantic etc. Aici spațiul pare să aibă... "ceva de zis", și ca să nu "vorbească" singur, pare că și timpul "intră în discuție".
Dar "comportamentul" lor pare să nu fie ceva absolut, ci relativ, depinzând de modul și locul în/din care le măsurăm, cam cum afirma Riemann despre spațiu, în citatul de la început.


Însă efectele relativiste precum contracția spațiului și dilatarea timpului par să fie absurde interpretate într-un mod ..."intrinsec",  să spunem, deși eu sunt de părere că se ascunde un mic adevăr în toată istoria asta, dar aș interpreta aceste efecte relativiste într-un alt mod, care să nu "zgârie chiar atât de mult timpanul".
Aș zice mai degrabă, că nimic nu se contractă sau se dilată propriu zis, ci dacă un observator A se află în stare relativă de mișcare față de un observator B, observatorul A "experimentează" un spațiu contractat și un timp dilatat față de spațiul și timpul pe care le "experimentează" observatorul B, nicidecum că s-a comprimat efectiv spațiul și/sau s-a dilatat timpul. Și nu numai.

Și cum explic eu asta, în opinia mea, desigur.

Plecând de la experimentele de tipul MM, se poate concluziona că lumina nu are un mediu propriu de deplasare față de care sursa de lumină ar fi în stare relativă de mișcare.
Totuși, lumina se deplasează prin spațiu și am putea spune că mediul prin care se deplasează lumina este chiar spațiul propriu-zis, atât timp cât considerăm că nu există un alt mediu de propagare a luminii.
O altă formă de a-mi expune părerea este că putem "măsura" lungimea spațiului cu ajutorul luminii, dacă acest spațiu îl considerăm ca fiind mediul prin care lumina se deplasează.

Un alt aspect care trebuie luat în calcul este faptul că în sistemul de referință al fiecăruia dintre observatorii A și B, viteza luminii va fi aceeași. Sunt de părere că acest aspect trebuie privit din următoarea perspectivă.

Spre exemplu, dacă presupunem că eu dintr-un sistem de referință S măsor viteza luminii ca fiind c, și mă "instalez" ulterior într-un "dispozitiv", într-un sistem de referință S', aflat în mișcare relativă față de S, repetând procedeul pe care l-am realizat în S pentru stabilirea vitezei luminii, culmea, voi obține tot viteza c în S'.
Într-un fel sau altul, concluzia este că indiferent cu ce viteză mă deplasez, lumina față de mine are aceeași valoare.
Pentru că atât lumina, cât și mișcarea mea se realizează tot prin spațiu, înseamnă că ceva se întâmplă cu spațiul ăla.

O dată, în repaus (relativ), măsor valoarea c, ulterior în mișcare, prin același procedeu, măsor tot viteza c.

Dacă vidul(sau spațiul) are o anumită "structură" care limitează viteza măsurată în repaus la valoarea c (permeabilitatea și nu mai știu ce), în momentul în care eu deja mă deplasez prin spațiu, mișcarea mea pare să nu influențeze în niciun fel factorii care "limitează" valoarea vitezei luminii la c.

Adică dacă lumina este "frânată" de ceva din "structura spațiului", limitându-i valoarea la c, și în momentul în care și eu mă mișc prin spațiu obțin aceeași valoare pentru viteza luminii, fie spațiul ăla se deplasează odată cu mine, fie, dacă este "static"...fie ceva se întâmplă cu spațiul ăla prin care mă deplasez și eu, și lumina, fie, din perspectiva mea în stare de mișcare, eu experimentez un altfel de spațiu.
Altfel ar trebui să măsor o valoare mai mică decât c, pentru că "frânarea" luminii ar trebui să fie mai pronunțată în momentul în care spațiul este unul "static" și eu mă mișc deja prin spațiul prin care se deplasează și lumina.

Eu aș lua în calcul doar varianta cu spațiul "static" față de care toate celelalte corpuri se mișcă.
Desigur, prin relativitatea mișcării, pot să consider și spațiul aflat în mișcare relativă față de corpul care se mișcă prin el, dar, la fel de bine, pot să consider spațiul ca fiind un sistem de referință absolut și la care să raportez mișcarea tuturor celorlalte corpuri, particule etc.

În acest caz, dacă în momentul în care mă consider în repaus și, ipotetic, aș stabili o unitate de măsură pentru a măsura lungimea spațiului pe o anumită direcție, în momentul în care mă aflu în mișcare pe aceea direcție, față de poziția în care mă consideram în repaus, eu voi "experimenta" aceea unitate de măsură...ca fiind mai mică, sau altfel spus, "experimentez" un spațiu contractat pe direcția mișcării.

Revenind la cuvintele lui Riemann din citatul inițial, în momentul în care eu mă aflu în mișcare prin spațiu, proprietățile acestuia, din perspectiva mea, sunt diferite de cele ale spațiului pe care îl "experimentez" în stare de repaus.
Nu știu în ce măsură se înțelege ce vreau să spun, dar...mă rog...asta este concluzia mea (părerea mea)

În momentul în care accept faptul că odată aflat în stare de mișcare eu "experimentez" un spațiu contractat pe direcția pe care mă deplasez, "măsurând" spațiul cu lumina, trebuie să țin cont și de faptul că dacă nu iau în calcul și o modificare a duratei de timp pe care "măsor spațiul", nu voi mai obține aceeași valoare c pentru lumină.
Indirect, înseamnă că dacă accept faptul că eu "experimentez" un spațiu contractat, asta duce la o modificare a modului în care percep trecerea timpului în sens invers.
Adică "experimentez" un spațiu contractat pe direcția mișcării și un timp dilatat, ce curge mai încet, corespondent acelui spațiu pe care îl "experimentez".

Totuși, dacă să presupunem că situația este analizată obiectiv și corect, lucrurile nu se rezumă numai la asta și devin ceva mai relative, mai "absurde" decât erau deja.
Pentru că, pe direcția mișcării, depinde în ce sens "măsor" spațiul.
Dacă îl "măsor" în sensul de mișcare, "experimentez" un spațiu contractat și o curgere mai lentă a timpului.

DACĂ ÎL "MĂSOR" ÎN SENS INVERS SENSULUI DE MIȘCARE, "EXPERIMENTEZ" UN SPAȚIU DILATAT ȘI O CURGERE MAI RAPIDĂ A TIMPULUI.

Total invers!
Ceva de genul efectului Doppler.

Deocamdată mă opresc aici, "efectele bizare" nu se opresc aici din punctul meu de vedere, luați în calcul că sunt doar păreri, analizați-le obiectiv, judecați ideile, nu autorul.

curiosul a scris:DACĂ ÎL "MĂSOR" ÎN SENS INVERS SENSULUI DE MIȘCARE, "EXPERIMENTEZ" UN SPAȚIU DILATAT ȘI O CURGERE MAI RAPIDĂ A TIMPULUI.

Total invers!
Ceva de genul efectului Doppler.

Din păcate, trebuie să te contrazic. Dacă analizezi CANTITATIV modificarea spațiului și timpului, vei afla că aceasta depinde de PĂTRATUL vitezei. Asta înseamnă că ea (modificarea) nu depinde de sensul în care te deplasezi.

M-am oprit doar la acest aspect cu speranța că îți vei revizui toate celelalte cugetări legate de acesta și vei reveni cu alte ipoteze.

De asemenea, dacă tot îți place să analizezi relativitatea, ți-aș sugera să te gândești la modul în care este posibilă COMPARAȚIA dintre rezultatele observatorului aflat în repaus și ale celui aflat în mișcare.

OK Abel!
Am reținut.

curiosul a scris:O dată, în repaus (relativ), măsor valoarea c, ulterior în mișcare, prin același procedeu, măsor tot viteza c.

Când spui "in repaus", te raportezi la un reper. Când spui "în stare de mişcare" te raportezi la acelaşi reper.
Dar asta e la fel cu a considera că reperul iniţial se află în mişcare faţă de tine, iar tu îţi păstrezi fixă poziţia avută şi faci măsurătoarea. E mai clar acum de ce obţii tot c?

Salut Răzvan!
Da, cred că am înțeles ce punctezi.

Nu este vorba numai despre rugaciuni !

OK, virgil_48, "roger that" .
Dar încă nu-mi vine să cred că argumentele tale sunt bazate pe afirmațiile "altora", pe experimentele "călugărilor", bazate pe interpretări religioase.
Eu iau în calcul, totuși, părerea fiecăruia și încerc să analizez ce nu am luat în calcul. Aș avea de comentat ceva la răspunsurile lui Abel și Răzvan, dar le păstrez pentru mine.
În schimb, la răspunsul tău, în funcție de cum ai ales să-l formulezi, pot să-ți răspund acum:
Amin, Doamne ajută!

Edit:
Scue virgile, am văzut, inițial, doar partea de la început, cu oameni îmbrăcați în negru și cu cuvinte despre Dumnezeu și m-am gândit că m-ai pus să asist la vreo "slujbă".
După primele minute documentarul devine interesant, dar ideea de liber arbitru sunt de părere că este greșit interpretată în documentar.
La fel și cu ideea de timp, dar este o noțiune pe care trebuie să o acceptăm.

În fine...păreri...m-aș mai lungi o pagină să explic ce vreau să spun.

In ultima parte se vorbeste despre relativitate si mecanica cuantica.
Dar mai bine incepeau cu asta.