Electricitatea

Pentru a înțelege mai exact curentul electric este suficient de sugestivă imaginea de mai jos?
Ar mai trebui adăugat sau completat ceva?
https://i.servimg.com/u/f96/17/58/99/57/screen10.jpg

Si cum explici super-conductibilitatea ?
Sa va mai pun in incurcatura. Sa experimentam ceva cu un tub de osciloscop. Dar cu o conditie, nu alimentam si foarte inalta tensiune din interiorul ecranului de la plus cateva sute sau mii de volti, ci o legam printrun micro-ampermetru la masa. La fel si catodul e legat printrun micro-ampermetru la masa. Aplicam doar plus pe electrodul de accelerare si focalizare tot printrun micro-ampermetru si o mica tensiune negativa pe grila g1-Wehnelt. Veti fi extrem de surprinsi de ce veti observa. Nu va spun ce anume.

Pentru mine e deja prea mult, gafiteanu!
Adică eu încă sunt în stadiul de a citi pe litere în ce privește electricitatea.
Mă rog...îl întrebam odată pe Eugen ce ar trebui să înțelegem prin voltaj și amperaj.
Cel puțin din imaginea de mai sus , aceasta îmi "vorbește" în felul următor.

Cu cât voltajul, sau diferența de potențial electric, este mai mare, cu atât crește gradul de antrenare a electronilor de la un pol la altul, iar amperajul ar fi determinat de cantitatea de electroni antrenată în diferența de potențial electric.

Cu rezistența electrică e un pliculeț mai simplu de înțeles, dar voltajul și amperajul le-aș explica așa cum am facut-o mai sus.
E corect?

La fel de bine, diferența de potențial electric, voltajul, ni l-am putea imagina ca un "vacuum" care absoarbe electronii din "camera" încărcată pozitiv, adică unde există un exces de electroni, să-i spunem așa, spre "camera" unde există un deficit de electroni, iar diferența cantitativă de electroni din aceste "camere" determină puterea de absorbție pe care o poate exercita "vacuumul".
În schimb, la nivel de amperaj, aș interpreta, analogic, ca un fel de debit de curgere.
Printr-o aceeași circumferință a "conductei", poate trece o cantitate mai mică sau mai mare de electroni, deși există aceeași forță de absorbție a lor de la un capăt la altul.

Pe „suprafața” electronilor există electroni?

Nimeni nu știe ce este sarcina electrică!

Poate că nu, dar un pas înainte ar fi să înțelegem cum funcționează mai exact "electricitatea".

Pentru a înțelege electricitatea ar trebui observat că nu există electricitate fără mișcare. Apoi ar trebui observat că nu există mișcare fără traiectorie. Apoi ar trebui observat că nu există traiectorie fără curbură și torsiune. Apoi s-ar înțelege ce este câmpul electromagnetic (câmpul electric este doar o fațetă a acestui câmp electromagnetic).

Totdeauna diferenta de potential accelereaza electronii dand nastere unui curent electric, dar ce este diferenta de potential? Diferenta de potential reprezinta un dezechilibru de sarcini electrice provocat intr-un mediu neutru care este rau conducator de electricitate. Acest mediu este numit dielectric si se bucura de proprietatea de a-si pastra in timp starea de echilibru sau dezechilibru electric in care se afla. Insa pentru a da nastere unei diferente de potential trebuie sa se faca o interventie in structura interna a moleculelor dielectricului, care nu se poate face altfel decat intervenind mecanic prin frecarea a doua materiale cu caracteristici dielectrice diferite obtinand electrizarea corpurilor, sau mai eficient folosind o sursa de curent electric continuu care se aplica cu ajutorul a doi electrozi sau a doua placi metalice asupra dielectricului ales. Astfel diferenta de potential obtinuta este egala cu tensiunea electrica aplicata acestui mediu dielectric si se masoara in volti. Pentru reechilibrarea electrica a dielectricului este suficient sa scurtcircuitam cele doua placi ale consensatorului format si se obtine un curent electric in sens invers celui care a produs diferenta de potential. Acest curent de descarcare dureaza un timp in care un flux de electroni trece cu o anumita viteza de pe o placa pe cealalta a dielectricului pana la echilibrarea si neutralizarea electrica a dielectricului. Acest proces de descarcare se produce cu eliberare de energie electrica care se masara in Watti. Iar un watt reprezinta produsul dintre tensiunea de un volt cu un amper si cu timpul de o secunda; 1W=1V.1A.1s ;
Dar energia cinetica a unui electron se poate scrie ca Ec=1/2.m.v^2, in care m este masa electronului masurata in kg, iar v este viteza de deplasare a electronului din momentul descarcarii.
Daca avem un flux de electroni, totalitatea acestora o vom nota cu n, deci energia acestora se poate scrie ca; Ec =1/2. (n.m). v^2 ;
Energia aceasta se masoara in electron volti, iar un electron volt reprezinta in Jouli; [1eV]=1,6.10^-19 [J] ;
dar [J ]= kg⋅m^2 ⋅s^−2 =(kg. m/s^2).(m/s) =[N].[m/s].[s] ;
Deci energia reprezinta produsul dintre o forta o viteza si timpul de actiune a acestei forte;
Asadar viteza electronilor reprezinta tensiunea masurata in volti [V], Forta masurata in Newtoni reprezinta din punct de vedere electric intensitatea curentului si se masoara in amperi [A].

Abel Cavaşi a scris:Pentru a înțelege electricitatea ar trebui observat că nu există electricitate fără mișcare. Apoi ar trebui observat că nu există mișcare fără traiectorie. Apoi ar trebui observat că nu există traiectorie fără curbură și torsiune. Apoi s-ar înțelege ce este câmpul electromagnetic (câmpul electric este doar o fațetă a acestui câmp electromagnetic).

Sunt convins că explicațiile sunt doar aparente, iar în profunzime lucrurile stau altfel.
Ai ajuns la un moment dat până la traiectoria mișcării.
Mi-aș dori să înțelegi obiectiv că forma traiectoriei nu e absolută, ci relativă la perspectivă.
Nu poate exista o teorie absolută, ci fiecare teorie descrie doar o...perspectivă a realității.
Iar în ce privește subiectul, mi-aș dori să știu dacă este corect modul în care trebuie să înțeleg curentul electric când bag stecherul în priză, concret, nu de ce nu vedem pădurea din cauza copacilor.
Înțelegi tu...

Virgil,
Dacă ai fi profesor și te-ar intreba un elev:
"Do'm profesor, ce-i tensiunea și ce e intensitatea curentului electric?"
tot așa i le-ai explica?

Iarasi trebuie sa va reamintesc ca totul ce e in univers este electricitate.  Era odata, poate mai este un site, UNIVERSUL ELECTRIC. (ELECTRIC UNIVERSE). Atunci cand vedem sau tinem in mana ceva, atunci tinem o anumita cantitate de electricitate, poate chiar o imensa cantitate. Niciodata nu v-ati gandit cata electricitate sau energie este in consoarta Dv.  Va spun eu cata, calculati cu vestita E=mc^2, apoi transformati totul in masa electronului.  Cati electroni are consoarta ? Mai multi decat un fulger.  Noroc ca nu sunt liberi, de capul lor, ci jumatate sunt compensati cu altii contrari. De fapt nu chiar exact jumatate, ca de aia mai are draci consoarta.  Atunci cand exista doar un singur fel de electricitate necompensata, ei bine, tineti-va tare, se cheama gaura neagra.  Dimensiunea unei gauri negre variaza, poate sa fie extrem de mica, de un milion de ori mai mica decat un electron, dar poate sa fie si gigantica, cat o galaxie. GN este un vartej de ether sau neutrini sau electroni.  Steaua electronica devine GN, la fel si quasarii sau stelele pulsari-radio.  Doi curenti contrari se atrag si dau alte configuratii, in general dau atomi sau diverse unde EM cu diverse frecvente-energii.  Cand fulgera si/sau trazneste, multe se pot intampla.
Electricitatea este vartej de ether.

curiosul a scris:Sunt convins că explicațiile sunt doar aparente, iar în profunzime lucrurile stau altfel.

Eu ți-aș recomanda să crezi că explicațiile care depind de Matematică sunt certitudini.

Ai ajuns la un moment dat până la traiectoria mișcării.
Mi-aș dori să înțelegi obiectiv că forma traiectoriei nu e absolută, ci relativă la perspectivă.

Într-adevăr, forma MAJORITĂȚII traiectoriilor depinde de observator, DAR EXISTĂ UNA (elicea circulară elementară) care nu mai depinde de observator, așa cum nici viteza luminii, permitivitatea și permeabilitatea vidului nu mai depind de observator.

Nu poate exista o teorie absolută,  ci fiecare teorie descrie doar o...perspectivă a realității.

Evident, în prezent nu există o astfel de teorie, pentru că TRG este bună doar la nivel macroscopic, iar Fizica cuantică doar la nivel microscopic. Una tratează lancretieni foarte mici, alta tratează lancretieni foarte mari, ambele neglijând marele interval dintre foarte mic și foarte mare. Dar, va exista o teorie absolută, atunci când aceasta va înțelege mai bine traiectoriile și geometria diferențială a acestora. Din această perspectivă, dacă te gândești la ele, să știi că interpretarea teoremelor de incompletitudine ale lui Gödel este greșită; aceste teoreme nu ne vorbesc de limitele Matematicii.

curiosul a scris:Virgil,
Dacă ai fi profesor și te-ar intreba un elev:
"Do'm profesor, ce-i tensiunea și ce e intensitatea curentului electric?"
tot așa i le-ai explica?

La un elev i-as explica folosind exemplul cu circuitul apei dar nu intr-un rau asa cum se obisnuieste, ci intr-o hidrocentrala. Apa din lacul de acumulare are o diferenta de potential fata de apa raului din aval, astfel ca apa va curge cu un anumit debit care inseamna intensitatea curentului si cu o anumita viteza care este echivalentul tensiunii. Cu cat diferenta de inaltime dintre nivelul apei din baraj fata de nivelul din aval este mai mare cu atat viteza de curgere creste deci si tensiunea creste. Si cu cat se deschid mai mult vanele de apa cu atat debitul creste si forta de miscare a turbinelor creste, adica creste intensitatea curentului. Deci energia apei din lacul de acumulare este egala cu produsul dintre viteza apei (tensiunea) cu forta de actiune (curentul) si cu timpul. Desigur mai sunt anumite observatii de detaliu care pot fi explicate ulterior.

@virgil,
Deja sună altfel.
@Abel
Din contra, matematica este cel mai la îndemână exemplu de incompletitudine.
Avem enșpe exemple de ipoteze nedemonstrabile.
Firește, ele s-ar putea demonstra adăugând elemente noi în matematică, dar elementele alea duc ele însele la formularea unor alte noi ipoteze nedemonstrabile.
Orice sistem format și fundamentat pe propoziții adevărate, dar nedemonstrabile, duce la formularea în sistem a unor propoziții care nu pot fi demonstrate, deși pot fi adevărate.

Și sunt un pic mai rezervat în ce privește părerea că matematica este o fabrică de certitudini, pentru că rolul matematicii este de a stabili anumite relații între cantități, nu să descrie fenomene.

curiosul a scris:@virgil,
Deja sună altfel.
@Abel
Din contra, matematica este cel mai la îndemână exemplu de incompletitudine.
Avem enșpe exemple de ipoteze nedemonstrabile.
Firește, ele s-ar putea demonstra adăugând elemente noi în matematică, dar elementele alea duc ele însele la formularea unor alte noi ipoteze nedemonstrabile.
Orice sistem format și fundamentat pe propoziții adevărate, dar nedemonstrabile, duce la formularea în sistem a unor propoziții care nu pot fi demonstrate, deși pot fi adevărate.

Și sunt un pic mai rezervat în  ce privește părerea că matematica este o fabrică de certitudini, pentru că rolul matematicii este de a stabili anumite relații între cantități, nu să descrie fenomene.

Daca limbajul matematic nu poate exprima un fenomen fizic printr-o relatie matematica, atunci nici un alt limbaj nu-l poate explica.

Eu cred că limbajul matematic exprima relații între cantitățile implicate intr-un fenomen fizic, nu explica fenomenul.
Cantități însemnând cantitati de timp, de spațiu, de masă, de traiectorii, de electroni etc.

Traiectorii, cantitati, calitati... Dar acestea trebuie sa aibe un subiect, un suport material. Vad ca stiti totul despre subiect, dar nu stiti cine e subiectul, din ce e facut, cum arata fizic.  Stiti ce calitati-atributii are, ce miscari-verbale si complementare are, dar cine e subiectul ?
Nu mai merge sa tot spuneti: "e ceva, nu stim ce, dar stim sigur ca se misca asa si pe dincolo".

gafiteanu a scris:
Nu mai merge sa tot spuneti: "e ceva, nu stim ce, dar stim sigur ca se misca asa si pe dincolo".

Nu numai că nu mai merge așa, așa o să fie tot timpul, gafiteanu!
Și Abel zicea că nimeni nu știe ce este sarcina electrică.
Și de ce sunt diferite, mai important.
De ce a ales natura varianta asta?
Oricât de "vizionari" ne-am crede, tot pe întuneric vom bâjbâi.
Încercăm cumva să înțelegem ce nu "vedem", bazându-ne pe ceea ce credem că ar cauza ceea ce nu înțelegem.

În sfârșit, dacă lăsăm filozofia și ne întoarcem la subiect, știi ce mi se pare interesant?
Faptul că indiferent cât de lung e conductorul, forța de atracție a electronilor, de unde sunt în plus spre unde sunt în minus, există.

Mai există o șansă. Considerăm că în Univers există doar curenți electrici. Atunci, un curent electric văzut în mișcare paralelă cu el însuși va apărea ca fiind încărcat electric, iar un curent electric văzut transversal (asimilat rotației) ar apărea încărcat magnetic.

Abel Cavaşi a scris:Mai există o șansă. Considerăm că în Univers există doar curenți electrici. Atunci, un curent electric văzut în mișcare paralelă cu el însuși va apărea ca fiind încărcat electric, iar un curent electric văzut transversal (asimilat rotației) ar apărea încărcat magnetic.

Din definitia amperului, doi curenti paraleli de acelasi sens, infinit de lungi, aflati la un metru distanta, se atrag cu o forta magneica de 2.10^-7 N, pe fiecare metru liniar de conductor, si se resping cu aceiasi forta daca curentii sunt antiparaleli.
Din alte cercetari privind emisia electronilor din nucleele grele de cobalt cu spinul orientat in camp magnetic s-a observat ca electronii se deplaseaza cu spinul orientat invers deplasarii, ceia ce ne face sa credem ca fiecare electron este imbracat intr-un brau de camp magnetic (asemanator inelelor lui Saturn) care produce atractia sau respingerea celor doi curenti electrici paraleli sau antiparaleli, dupa cum interactioneaza momentele lor magnetice.
Deplasarea curentilor electrici se face de regula prin metale, in timp ce manifestarea potentialelor electrice are loc in medii dielectrice. Vidul este un mediu dielectric in care se manifesta de regula o diferenta de potential, si numai in cazuri speciale cand aceasta diferenta de potential depaseste o anumita limita are loc descarcarea electrica in vid sub forma de curenti de inalta tensiune, dand nastere la unde electromagnetice inclusiv lumina.

Virgil, gafiteanu, eugen și oricine are o părere obiectivă.

Ce se întâmplă în cazul unui "scurtcircuit"?

Ce vreau să spun mai exact.
Deci principiul de bază care produce generarea curentului electric stă în diferența de potențial electric, la modul că dacă există o punte de legătură (conductorul) între două medii, să le spunem, ionizate diferit, unde în una există un surplus de electroni, iar în alta un deficit de electroni, atunci apare un "curent" care antrenează electronii din mediul "supraîncărcat" cu electroni în celălalt mediu.

Ce se întâmplă când apare "flama" de la scurtcircuitul produs de "legarea directă a firelor", spre deosebire de situația când există un "consumator" pe circuit?

curiosul a scris:Virgil, gafiteanu, eugen și oricine are o părere obiectivă.

Ce se întâmplă în cazul unui "scurtcircuit"?

Ce vreau să spun mai exact.
Deci principiul de bază care produce generarea curentului electric stă în diferența de potențial electric, la modul că dacă există o punte de legătură (conductorul) între două medii, să le spunem, ionizate diferit, unde în una există un surplus de electroni, iar în alta un deficit de electroni, atunci apare un "curent" care antrenează electronii din mediul "supraîncărcat" cu electroni în celălalt mediu.

Ce se întâmplă când apare "flama" de la scurtcircuitul produs de "legarea directă a firelor", spre deosebire de situația când există un "consumator" pe circuit?

Curentul electric consta intr-un flux de electroni purtatori de energie. Intr-un circuit electric aceasta energie se disipeaza dealungul traseului, o pare din ea transformandu-se in energie termica, si o alta parte devine energie electromagnetica care la randul ei se transforma in energie cinetica printr-un motor electric, sau alt gen de consumator. In cazul unui scurt circuit dispare consumatorul si intreaga energie se descarca intr-un dielectric precum aerul, izolatorii, si chiar vidul, sub forma de energie termica concentrata intr-un volum foarte mic care duce la topirea conductorilor si emisia de lumina si unde electromagnetice.
Energia cinetica a unui electron este; Ec=1/2.m.v^2= h. f ; in care; m- este masa electronului; v- este viteza lui; h- este constanta lui Planck, si f- este frecventa radiatiei corespunzatoare energiei cinetice. Lungimea de unda a radiatiei emise Lu=C/f ; in care C este viteza luminii si f este frecventa radiatiei.
Astfel energia unui electron accelerat cu o diferenta de potential de 1 volt, poarta numele de electron volt si are valoarea de; 1eV=1,602.10^-19 Jouli. La aceasta energie se emite o unda cu lungimea de unda Lu=1240.10^-9 m; La o tensiune de 3,1 V, se emite o unda cu Lu=400.10^-9 m;

Sa analizam ce spune mai sus virgil.  Sa zicem ca avem un electron "accelerat" (de fapt energetizat) cu 1 eV. Poate este in miscare liber prin vid, poate este la capatul unui conductor cu o anumita rezistenta si incet incet se strecoara, dar poate este si pe un corp izolator, deci acolo sade bine mersi mult timp.  Deci el emite ceva ce credem ca se numeste unda. Nu stim daca o pierde de tot unda, sau doar se face ca o emite, deoarece o poate si recupera imediat.  Dar mai zice virgil si ca este ceva accelerat acolo, cica electronul este accelerat, adica isi tot mareste viteza sau si-o pierde, adica nu are energie cinetica constanta.  Eu cad pe ganduri si adaug urmatoarele cazuri: circuitul poate sa fie in vid, sau poate sa fie o rezistenta de 1 Mohm sau sarcina poate sa fie ca un scurt de un ohm. Parca nu-i tot una cu pierderea energiei in timp, cu emiterea acelor unde asa de constante.
Odata l-am intrebat si pe Sfantul Ilie ce e electricitatea, curentul, fulgerul, traznetul.  Mi-a spus ca nu stie, doar ca a primit acel bici nazdravan de la Dumnezeu plus caruta cu caii si din cand in cand trebuie sa pocneasca din bici ca sa ne inspaimante, sa ne arate puterea Domnului. La Dumnezeu inca n-am ajuns, dar m-am inscris in audienta. Dar se zice ca e tare periculos, ca pana la El, te mananca sfintii.
Este si o vorba :"Trăsni-l-ar Dumnezeu!".
Ca sa faci ceva mai deosebit in lumea asta, trebuie sa fii traznit.

https://www.youtube.com/watch?v=dJ-Bp852A-w

gafiteanu a scris:Sa analizam ce spune mai sus virgil.   Dar mai zice virgil si ca este ceva accelerat acolo, cica electronul este accelerat, adica isi tot mareste viteza sau si-o pierde, adica nu are energie cinetica constanta.  Eu cad pe ganduri si adaug urmatoarele cazuri: circuitul poate sa fie in vid, sau poate sa fie o rezistenta de 1 Mohm sau sarcina poate sa fie ca un scurt de un ohm. Parca nu-i tot una cu pierderea energiei in timp, cu emiterea acelor unde asa de constante.

Trebuie sa lamurim lucrurile; una este cand vorbim de un electron care isi creste energia cand este supus unui camp electric, si alta este cand vorbim de un curent electric in care se pune in miscare o populatie (un flux) de electroni. In cazul electronului singular, accelerarea intr-un camp electric se face spontan odata cu primirea unui impuls la patrunderea in camp, dupa care energia lui ramane constanta de-alungul traseului de camp electric. In sprijinul acestei afirmatii aduc exemplul acceleratoarelor de electroni (ciclotroanele) in care electronul capata energie in mod discret la fiecare rotatie odata cu cresterea tensiunii de accelerare. Deci electronul primeste si cedeaza energia in mod discret, spontan, in cantitati exacte de E=1/2.h.niu, intr-o singura doza, si nu in mod treptat.

Un corp care cade liber intrun camp gravitational constant isi creste viteza perpetuu.  Adica este perpetuu accelerat. (pana la urma se stabilizeaza si devine constanta, depinzand de valoarea maxima a campului gravific, dar nu ajunge la aceasta valoare).  Dar daca are si o parasuta, atunci isi limiteaza viteza cu mult inainte, care devine chiar constanta.
La fel este accelerat initial si un electron in vid. Dupa un timp extrem de scurt isi stabilizeaza viteza la valoarea maxima a campului electric. Daca vrem viteza mai mare, trebuie sa crestem intensitatea campului, o metoda fiind cresterea tensiunii. Alta metoda este concentrarea campului printro oglinda parabolica concava, care va avea in focar campul maxim. Dar nici asa nu obtinem un camp prea mare, deoarece cel mai intens camp il obtinem in varfurile ascutite.

gafiteanu a scris:Un corp care cade liber intrun camp gravitational constant isi creste viteza perpetuu.  Adica este perpetuu accelerat. (pana la urma se stabilizeaza si devine constanta, depinzand de valoarea maxima a campului gravific, dar nu ajunge la aceasta valoare).  Dar daca are si o parasuta, atunci isi limiteaza viteza cu mult inainte, care devine chiar constanta.
La fel este accelerat initial si un electron in vid. Dupa un timp extrem de scurt isi stabilizeaza viteza la valoarea maxima a campului electric. Daca vrem viteza mai mare, trebuie sa crestem intensitatea campului, o metoda fiind cresterea tensiunii.  Alta metoda este concentrarea campului printro oglinda parabolica concava, care va avea in focar campul maxim.  Dar nici asa nu obtinem un camp prea mare, deoarece cel mai intens camp il obtinem in varfurile ascutite.

Campul gravitational este un camp scalar, iar campul electric este un camp vectorial, deci nu functioneaza la fel. Sarcina electrica este echivalenta cu un impuls e=M.c/pi , detalii gasesti in lucrarea mea, dar nu cred a ai rabdare si timp ca s-o citesti.