Memoria și tendințele adictive

Subiectul privește mai degrabă niște chestiuni psihologice, dar cred că poate folosi la un moment dat și în înțelegerea mecanismelor cerebrale la nivel fizic.

Fără referințe exterioare sau studii din urma unor sondaje, eu cred că există o legătură între capacitatea de memorare și capacitatea de a dezvolta anumite tendințe adictive.
Adică persoanele care au o capacitate de memorare mai ridicată pot dezvolta o predispoziție mai ridicată la comportamente adicitive.
În principiu, pentru că ambele se bazează pe un caracter repetitiv.
Dacă cunoaște cineva ceva informații științifice despre acest tip de asociere este binevenit în discuție.
Eu voi încerca să îmi spun părerea mea detaliată în ce privește logica acestui tip de asociere, din când în când, cât mai iau o pauză prin alte subiecte.

Daca inteleg bine termenul " adictiv", ca dependenta fata ceva, ma gandesc ca poate fi un caz particular de exemplu in Teoria Relativitatii. O parte din lumea stiintifica nu poate evada din aceasta teorie sa o interpreteze altfel decat oficial. Sau mai rau, s-o critice sau chiar s-o combata.
Un fel de prizonierat intr-o conceptie care domina si nu poate la un moment dat fi dominata...
Probabil ca are de a face cu memoria,  cu invatarea prin memorare repetitiva, prin indoctrinare ca la religie.
Aceeasi " revelatie " stiintifica pentru toti...nici un individualism...

eugen a scris:Daca inteleg bine termenul " adictiv", ca dependenta fata ceva, ma gandesc ca poate fi un caz particular de exemplu in Teoria Relativitatii. O parte din lumea stiintifica nu poate evada din aceasta teorie sa o interpreteze altfel decat oficial. Sau mai rau, s-o critice sau chiar s-o combata.
Un fel de prizonierat intr-o conceptie care domina si nu poate la un moment dat fi dominata...
Probabil ca are de a face cu memoria,  cu invatarea prin memorare repetitiva, prin indoctrinare ca la religie.
Aceeasi " revelatie " stiintifica pentru toti...nici un individualism...

Era mai bine sa explice curiosul ce sa intelegem prin "tendinte adictive".
Si mai pe larg, fiindca este o notiune de care aud prima oara.

Ai descris bine, eugen, sau cel puțin, ai făcut o legătură destul de corectă cu mecanismul de întipărite a convingerilor.
Din punctul meu de vedere, desigur.
Dar ar trebui înțeles mecanismul care formează obișnuitele și chiar convingerile.
Și este corelat cu modul în care se formează amintirile, memoria.
Adică ceea ce determină memoria, determină și obișnuitele comportamentale și chiar convingerile.
Ceea ce o să mă și străduiesc să explic în continuare, în felul meu, pentru că ar putea fi, de asemenea, relaționat cu comportamentul materiei de la nivel cerebral și oarece legături cu comportamentul cuantic al materiei.
Doar analogic.

Pe lângă cele spuse mai sus, întrebare:
Dacă n-ar exista memoria asupra lucrurilor și evenimentelor din "trecut", care ar fi percepția asupra timpului?
De exemplu.

curiosul a scris:Pe lângă cele spuse mai sus, întrebare:
Dacă n-ar exista memoria asupra lucrurilor și evenimentelor din "trecut", care ar fi percepția asupra timpului?
De exemplu.

Fara memoria lucrurilor, evenimentelor si CUNOSTINTELOR dobandite
anterior, omul ar fi un animal mult inapoiat, fara perceptia timpului.
Si un soarece stie ca pisica este pentru el o amenintare.
Ai alta parere ?

Nu am mai scris nimic pentru că la asta lucrez printre timp, la modul de expunere, ideile le am în marea lor majoritate.

"Omul ar fi un animal mult înapoiat "
Niciodată nu am fost de acord cu asta și niciodata nu am înțeles asta.
Adică tot de aceeași "bucată de pâine" ai nevoie oricât de "avansat" ai fi.
Și noi, ca "animale superioare" depindem de "haită", animalele "înapoiate", nu, ele știu să se descurce si singure, fără ajutorul grupului în care sunt.
Din acest punct de vedere noi, ăia superiori, suntem cei "înapoiați".

curiosul a scris:Nu am mai scris nimic pentru că la asta lucrez printre timp, la modul de expunere, ideile le am în marea lor majoritate.

"Omul ar fi un animal mult înapoiat "
Niciodată nu am fost de acord cu asta și niciodata nu am înțeles asta.
Adică tot de aceeași "bucată de pâine" ai nevoie oricât de "avansat" ai fi.
Și noi, ca "animale superioare" depindem de "haită", animalele "înapoiate", nu, ele știu să se descurce si singure, fără ajutorul grupului în care sunt.
Din acest punct de vedere noi, ăia superiori, suntem cei "înapoiați".

Eu vad mai radicala lipsa memoriei asupra lucrurilor si evenimentelor
din trecut. Maine nu ai sti nici ce este aceea o "bucată de pâine" !

Ai vrut sa arati ca memoria ar fi vinovata de "lipirea" in judecata omului
a unor idei si ganduri, uneori bune, alteori eronate, toate devenind fixe ?
Memoria isi are rolul ei, dar selectia pe moment a ideilor si cunostintelor
"adictivate" o face filtrul acela din mintea proprie care sorteaza informatia
ca adevarata sau eronata.
In copilarie esti tentat sa crezi tot ce ti se spune, dar cu varsta ar trebui
ca omul sa devina mai selectiv. Problema este ca selectivitatea se
manifesta cel mai adesea prin comparare cu ce ai acumulat in copilarie.
Alteori nici nu ai cu ce sa compari.
Greu iti mai modifici ideile la varsta matura. Asta stia si Mao !    
P.S. Nu sunt sigur ca asta voiai sa dezbati in acest topic !

virgil_48 a scris:Ai vrut sa arati ca memoria ar fi vinovata de "lipirea" in judecata omului
a unor idei si ganduri, uneori bune, alteori eronate, toate devenind fixe ?
Memoria isi are rolul ei, dar selectia pe moment a ideilor si cunostintelor
"adictivate" o face filtrul acela din mintea proprie care sorteaza informatia
ca adevarata sau eronata.
In copilarie esti tentat sa crezi tot ce ti se spune, dar cu varsta ar trebui
ca omul sa devina mai selectiv. Problema este ca selectivitatea se
manifesta cel mai adesea prin comparare cu ce ai acumulat in copilarie.
Alteori nici nu ai cu ce sa compari.
Greu iti mai modifici ideile la varsta matura. Asta stia si Mao !    
P.S. Nu sunt sigur ca asta voiai sa dezbati in acest topic !

Adictiv tocmai asta inseamna : obiceiuri
virgil_48 study

Nu, virgil_48, am vrut să expun doar ideea mea prin care consider că ceea ce stă la baza "construcției" memoriei stă și la bază formării obisnuintelor.

curiosul a scris:Nu, virgil_48, am vrut să expun doar ideea mea prin care consider că ceea ce stă la baza "construcției" memoriei stă și la bază formării obisnuintelor.

Cam fortat spus ca memoria sta la baza formarii obisnuintelor. Spre exemplu un consumator de cafea sau un fumator, chiar daca sufera de Alzheimer si a uitat cum il cheama, de cafea si tutun nu se lasa. De asemeni un nou nascut are din nastere anumite "obisnuinte" precum suptul la san, care de fapt sunt reflexe innascute ce nu au nici o legatura cu memoria. Acest lucru se datoreaza faptului ca obisnuintele tin de nevoile trupului si de sistemul nervos vegetativ, in timp ce memoria tine de sistemul nervos central. Sigur unele asocieri pot sa existe dar nu in totalitate.

virgil a scris:

curiosul a scris:Nu, virgil_48, am vrut să expun doar ideea mea prin care consider că ceea ce stă la baza "construcției" memoriei stă și la bază formării obisnuintelor.

Cam fortat spus ca memoria sta la baza formarii obisnuintelor. Spre exemplu un consumator de cafea sau un fumator, chiar daca sufera de Alzheimer si a uitat cum il cheama, de cafea si tutun nu se lasa...

Hmm! Eu zic totusi ca memoria joaca un rol important in adictie.
Obiceiul de a bea si a fuma are la baza memoria individului ca acest lucru i-a placut in trecut si i-a dat o stare de bine....chiar daca are Alzheimer!

virgil a scris:

curiosul a scris:Nu, virgil_48, am vrut să expun doar ideea mea prin care consider că ceea ce stă la baza "construcției" memoriei stă și la bază formării obisnuintelor.

Cam fortat spus ca memoria sta la baza formarii obisnuintelor. Spre exemplu un consumator de cafea sau un fumator, chiar daca sufera de Alzheimer si a uitat cum il cheama, de cafea si tutun nu se lasa. De asemeni un nou nascut are din nastere anumite "obisnuinte" precum suptul la san, care de fapt sunt reflexe innascute ce nu au nici o legatura cu memoria. Acest lucru se datoreaza faptului ca obisnuintele tin de nevoile trupului si de sistemul nervos vegetativ, in timp ce memoria tine de sistemul nervos central. Sigur unele asocieri pot sa existe dar nu in totalitate.

Este o diferență între "memoria stă la baza obișnuitelor" și "ceea ce stă la baza construcției memoriei stă și la baza formarii obișnuitelor".
Dacă tot ai adus în discuție, totul se rezumă la sistemul nervos central, cel vegetativ având doar rolul principal de a te ține în viață, de a menține mereu active funcțiile esențiale care te țin în viață.
Obișnuitele și dependințele pe care le desprinzi, cum ar fi chiar și modul în care ajungi efectiv să gândești și să percepi lucrurile țin strict de sistemul nervos central.
Ele sunt conectate, dar nu se influențează reciproc oricum.
Și mai ales, cel central îl influențează pe cel vegetativ, nu invers.

Mai mult, mergând pe principiul fizic și chimic al modului în care funcționează creierul, am putea spune că anumite gânduri sunt generate de secreția anumitor substanțe chimice de la nivelul creierului sau/și în organism sau invers, anumite gânduri generează secreția anumitor substanțe în creier sau și în organism?
Care este direcția de implicare?
Ia gândește un pic...

Orice emoție pe care o experimentezi intr-un moment sau altul, frică, bucurie, tristețe etc ele nu sunt procese fizice.
Ele, în sinea lor, sunt niște senzații, așa cum sunt percepțiile asupra culorilor, sunetelor, mirosurilor etc.
Acestea sunt, în percepția noastră, asociate cu niște procese fizice, dar ele în sine, senzațiile, nu sunt procese fizice.
La fel și gândurile pe care le avem.
Toate acestea nu sunt intrinsec niște procese fizice, ci sunt doar, atât cauza, cât și efectul, unor procese fizice.
Un sunet, ca senzație este asociat unei vibrații fizice a mediului, dar sunetul însuși nu este o vibrație a mediului, de exemplu.
Toate acestea sunt sau ar putea fi niște procese cuantice sau orice altceva, dar cu siguranță nu niște procese fizice.
Și gândurile pe care le avem intra în aceeași categorie.
Ele sunt legate intrinsec, asociate, de niște procese fizice, dar ele în sine nu sunt procese fizice.

Bun.
Într-un final, trebuie să admitem că gândurile sunt niște "percepții senzoriale", așa cum sunt culorile, sunetele, emoțiile etc.
Spuneam la un moment dat că ceea ce numim conștiința este doar o simplă chestiune de percepție asupra acestor percepții.
Și animalele au gânduri, aud sunetele, simt stări etc...Dar nu le conștientizează, ele nu au o percepție asupra lor cum o avem noi și pe care o numim conștiința.

Dacă tot am ajuns la animale, cel puțin prin experimentul lui Pavlov, se demonstrează că reflexul necondiționat este o formă de obișnuință care declanșează instinctiv, obișnuința în sine, de orice natură ar fi, fiind un reflex instinctiv necondiționat.
Dar revenind la animale, câinele lui Pavlov demonstrează o legătură între memorie și declanșarea instinctivă a reflexului necondiționat, a obișnuinței formate, ele având la bază un factor generator comun.
Dacă câinele nu ar avea o formă de memorie el nu ar putea asocia aprinderea becului cu continuitatea obisnuită a situației, iar continuitatea obișnuită a situației implică si salivare fără prezența hranei.
În schimb, animalele se pare că nu au memorie pe termen lung.
Nu știu ce înseamnă lung, dar cu siguranță este o chestiune corelată cu modul în care intensitatea emoțiilor determină memoria pe termen lung.

O să iau, în continuare, ca bază explicativă, exemplul cu câinele din experimentul lui Pavlov de mai sus și mă întreb ce se întâmplă "în mintea" câinelui de ajunge să saliveze fără excitantul direct care provoacă salivarea.
Adică în condițiile unei situații, fără precedent stimulativ asociat, când se aprinde becul un câine nu ar saliva.

Trebuie să fie o chestiune corelată cu memoria asupra situației.
Mai mult, de câte ori trebuie să se repete situația ca aceasta să producă "obișnuința" de a proceda la fel în condiții similare?

Hai să vedem mai întâi care-i faza cu memoria.
În primul rând, memoria nu este o chestiune de "stocare", cât este o chestiune de recreare a informațiilor.
Autoanalizându-mă, se pare că modul în care îmi amintesc anumite lucruri este declanșat de ceva anume.
Și mi se pare corectă interpretarea pentru că voi acum, cei care citiți acum în acest moment, nu v-ați fi gândit la ce ați făcut primul lucru când v-ați trezit dimineața dacă nu ați fi citit asta sau nu v-ar întreba cineva asta.
Deci, în concluzie, amintirea unor lucruri este declanșată de ceva, ea nu vine de la sine.

În cazul câinelui lui Pavlov declanșarea "memoriei" asupra situației s-a produs la aprinderea becului.
Dar problema este că deși câinele si-a amintit ce s-a întâmplat în continuare în aceeași situație a aprinderii becului nu exista nicio certitudine că va primi și porția de mâncare,  deși el a început să saliveze ca și cum lucrurile ar fi evoluat în mod identic.

Părerea mea este că anumiți stimuli sau chiar gânduri activează în creier o anumită "secvență" neuronală.
În momentul în care o situație se repetă aproape identic de câteva ori, iar aici este interesant de stabilit numărul de ori, se activează mereu cam aceeași "secvență" neuronală, în funcție de caracterul "identic".

Dacă ar fi așa, în "mintea" câinelui lui Pavlov de fiecare dată când se aprindea becul se activa aceeași "secvență" neuronală care activa și producerea salivei, deși producerea salivei nu a fost generată de un stimul exterior direct generator la nivel de cauzalitate.

Revenind la memorie, caracteristica repetitivă duce la activarea aceleași 'secvențe" neuronale care activează prin același principiu și "amintirea" lucrurilor, motiv pentru care noi ne amintim, de fapt, ceea ce ne-am mai amintit anterior, informațiile "amintite" constând în modul în care ni le-am amintit ultima dată, ceea ce numim memorie fiind o chestiune de recreare a informațiilor și nu de "stocare" a lor.

Chiar și intr-un dispozitiv fizic de memorare a informațiilor principiul trebuie să fie același, iar "activarea" informațiilor trebuie declanșată.
Iar la nivelul nostru neuronal, se realizează o declanșare a unei secvențe neuronale.
Asta este din punctul meu de vedere ceea ce numim "memorie" la nivel cerebral, declanșarea unei "secvențe" neuronale.

Iar obișnuințele țin, în mod asemănător, de declanșarea aceleiași "secvențe" neuronale, dacă ea s-a produs în mod repetat de un anumit număr de ori, ca în exemplul câinelui lui Pavlov.
De exemplu, în mintea unui fumător, activarea tendinței de a fuma apare de fiecare dată când fumatul este asociat cu o situație sau cu o stare.
Dacă în x dimineți la rând bei cafea și fumezi o țigară la cafea, când faci cafeaua în dimineața următoare este ca și în cazul câinelui lui Pavlov care a salivat doar dacă s-a aprins becul, situația activează "țigara".

Ceea ce face ca, în anumite cazuri, voința în sine de a renunța la anumite obișnuințe să fie aproape identică cu a cere unui câine "pavlovian" să nu mai saliveze când se aprinde becul.

Deocamdată mă opresc aici, dar cu siguranță voi mai continua subiectul.
Pentru că este interesant de analizat, din punctul de vedere al comportamentului materiei de la nivel cerebral, de ce are aceeași tendință de a proceda la fel.
Ca un fel de inerție a corpurilor în mișcare.
O chestiune asociată, dar diferită cumva, este efectul placebo.
Probabil voi vorbi și despre asta.

În cazul alcoolului și a drogurilor, de exemplu, este o chestiune care ține, în principiu și în primă fază, de faptul că nu mai ești tu, că simți că ești altfel, că nu mai ești tu.
Iar aceste dependințe își au rădăcinile și se regăsesc în persoanele care fug de ele, care nu sunt mulțumite de cine sunt și preferă acel nou eu.
Dar orice "bun" exagerat e un rău.
Sau nimic pozitiv nu vine la pachet cu consecințe negative dacă este folosit in mod abuziv.

Însăși inteligența, ca și capacitate de a dezvolta deducții și construcții logice, este fundamentată pe aceeași schemă pavloviană.

Pentru că principiile logice sunt fundamentate pe un tipar comparativ, iar acest tipar comparativ este cel care stă la baza activării unei anumite secvențe neuronale.

De exemplu, în cazul experimentului lui Pavlov, în creierul câinelui s-a activat o secvență neuronală comparativă cu cele din trecut.

Și se pare că putem învăța foarte multe dintr-o salivă, din saliva câinelui lui Pavlov.
De exemplu, noi ne facem planurile pentru mâine ca și cum este o certitudine faptul că mâine va exista.
Iar ceea ce ne oferă certitudinea existenței zilei de mâine, la nivel neuronal, este exact același lucru care face câinele lui Pavlov să saliveze.

Mi-aduc aminte de o replica a unui scriitor italian-Pirandello, daca mi-a amintesc aminte bine -care suna de genul " Drama umana este ca avem o imagine incremenita asupra vietii, in timp ce viata este in schimbare ..."
Ma gandesc la rutine care creaza automatism.
Si pe de alta parte  la constiinta, la discernamant, la vointa.
Cand folosim automatismul memorat si cand constiinta ca act de a reflecta spontan ?
Si pentru ca maine e ziua lui Eminescu, mi-aduc aminte de simpatia lui pentru filosoful Shopenhauer  . Daca inteleg bine Shopenhauer medita asupra eliberarii spiritului din captivitate.
Sau cum ar fi spus raposatul scriitor roman Octavian Paler "Captivitatea memoriei"...

eugen a scris:
Cand folosim automatismul memorat si cand constiinta ca act de a reflecta spontan ?

Niciodată!
Totul este un automatism la nivel cerebral.
Decizia nu îți aparține intr-un mod independent de experiențele anterioare, decizia pe care o iei este determinată de o experiență anterioară.
Iar acel ceva anterior este fundamentat pe un tipar comparativ.
Ceea ce în percepția noastră considerăm ca fiind capacitate de deducție logică este fundamentată pe aceeași schemă "pavloviană".
Inteligența este un "reflex necondiționat" la nivel cerebral.
Fundamentată pe un tipar comparativ ce activează mereu aceeași "schemă neuronală" de fiecare dată când situația are aceeași logică.

In aceeași ordine de idei, ideea de liber arbitru nu există.

De exemplu, un nou născut nu se naște cu sentimentul de frică.
Acest sentiment, care activează "vegetativ" indirect funcțiile pentru menținerea vieții,  se dezvoltă pe parcurs în funcție de experiențele "dureroase" trăite anterior pe care organismul încearcă să le evite, frica de moarte fiind de fapt, în mod profund, o frică de a experimenta un anumit tip de "durere".
Fizică sau emoțională.

curiosul a scris:De exemplu, un nou născut nu se naște cu sentimentul de frică.
Acest sentiment, care activează "vegetativ" indirect funcțiile pentru menținerea vieții,  se dezvoltă pe parcurs în funcție de experiențele "dureroase" trăite anterior pe care organismul încearcă să le evite, frica de moarte fiind de fapt, în mod profund, o frică de a experimenta un anumit tip de "durere".
Fizică sau emoțională.

Frica de moarte este doar o exprimare in cuvinte a unui dat ancestral al materiei vii ce consta in tendinta de conservare a vietii. Chiar si un pui de gaina se zbate daca il prinde o pisica fara sa aiba nici o experienta de viata.

Un pui de găină fără experiența a ceea ce cauzează frica în timp se zbate pentru că simte ceva cand pisica bagă ghearele în el, nu se zbate de frică.
Sentimentul de frică îl simți, de fapt, înainte de a fi pus în fața faptului împlinit.
Și de ce este simțit înainte?
Pentru că mintea asociază comparativ ceea ce s-ar putea întâmpla așa cum s-a întâmplat în situații anterioare și procedează ca și cum se va întâmpla la fel.
Iar dacă nu există precedent, nu există nici mecanism de apărare format pentru situația respectiva.

Ce anume duce la dezvoltarea unor comportamente adictive?
Sau altfel spus de ce ajungem să avem anumite obișnuințe?
Răspunsul trebuie să fie o chestiune legată de modul în care funcționează memoria.
Adică ajungem sa dezvoltăm comportament adictiv și să avem obișnuințe din cauza modului în care funcționează si este produsă memoria.

Cum anume se formează memoria și cum se produce cerebral asocierea detaliilor?

Adică, de exemplu, în momentul în care un stimul exterior ajunge în creier apare o continuitate în mod reflex asociată cu o situație anterioară.
Când auzim un sunet de vioară apare și imaginea unei viori, spre exemplu, și cum se produce mai exact această asociere în creier?

Cel mai probabil este o chestiune care ține de modul în care sunt construite si conectate rețelele neuronale.
Dacă în esență activitatea cerebrală este o chestiune de impulsuri electrice, din punct de vedere fizic acestea ar trebui să fie generate de o diferență de potențial electric, neuronii având rol de conductor electric.
Din acest punct de vedere, asocierea reflexă a detaliilor care activează electric anumite trasee neuronale s-ar putea datora unor diferențe de potențial electric existente și generate in centrii nervoși.
Probabil, la fel de bine, curenții electrici produși în creier generează niște câmpuri magnetice ce antrenează în schema neuronală participarea altor neuroni în construirea traseelor electrice de la nivelul neuronilor, motiv pentru care generarea unui "detaliu" în creier duce în mod reflex și iminent la generarea altor "detalii" senzoriale.
Cum anume se produce asocierea oarecum identică a unor trasee neuronale raportat la memorie este încă de neînțeles, dar reflexele necondiționate pot fi explicate în această manieră.
E de ajuns un stimul pentru a genera o serie de alți stimuli.

curiosul a scris: Ce anume duce la dezvoltarea unor comportamente adictive?

Cred că mediul în care trăiești, Natura, unde ar trebui inclusă și moștenirea genetică. Eu nu cred că se leagă de modul cum funcționează memoria atâta timp cât și plantele dezvoltă aceste comportamente.

Sau specia aia de fluturi care ajunge la locul de unde a început migrația strămoșilor lor la a cincea generație. Sau chiar și particulele elementare. Astea n-au rețele neuronale și totuși urmează un anumit comportament logic, din punctul nostru de vedere.

Ajungem la aceleași dilemă, realitatea asta e vie, când îi faci poza deja i-ai pierdut șpilu ... și vorbești singur ...

Aș înclină să cred că nu, Dane, nu cred că trebuie rezumată situația la materialul genetic sau direct la mediu.
Sau altfel, mediul determină doar perspectiva care stă la baza formării obisnuintelor.
Schimbând mediul și percepția asupra lui, trebuie să schimbi și perspectiva asupra noii situații care duce la formarea unor obișnuințe noi.
Iar materialul genetic determină doar tendința de a te obișnui cu ceea ce te-ai obișnuit.
Materialul genetic, dacă vrei, în opinia mea, este doar factorul declanșator care predispune subiectul la același tipar comportamental instinctiv, dar ceea ce generează efectiv atât memoria, cât și consecința ei directă în ce privește predispoziția adictivă trebuie să fie o chestiune strict legată de un comportament fenomenologic cerebral.
Iar când întreb ce anume dezvoltă tiparul adictiv mă refer strict la mecanismul fenomenologic cerebral și nu numai.

Problema noastră ca oameni este și o chestiune de constientizare a mecanismului respectiv, în timp ce celelalte ființe vii dezvoltă un tipar comportamental in mod instinctiv pur și simplu generat de o fenomenologie fizică în ce privește  interacțiunea senzorială cu mediul.

Din acest punct de vedere, nu facem excepție noi ca specie iar mecanismul fizic ce determină tiparul adictiv sau ceea ce determină fundamental obișnuința de a gândi și a reacționa comportamental într-un mod aproape identic în circumstanțe identice vorbește despre modul în care "aparatul" senzorial are o explicație fizică fenomenologic identică cu a tuturor ființelor vii.

În schimb, ideea de comportament similar al materiei în general, indiferent de nivel, este o chestiune interesantă care poate schimba perspectiva asupra a ceea ce percepem ca lege fizică având caracter nedeterminist cauzal, deși se pare că toată logica noastră de percepție este fundamentata absolut pe construcția percepțiilor și a sistemului în mod determinist cauzal, altfel "nu e logic și rational".

Dar, repet, logica poate fi alta, dar neinteligibilă în si de același sistem.
Revin analogic cu exemplul de diferență de limbă,  natura vorbește în mod intrinsec într-o limbă ce nu poate fi înțeleasă în  altă limbă.
Trebuie schimbată logica deterministă pentru a înțelege mai profund anumite alte aspecte fenomenologice ale naturii.

Înainte memoriei e gândul, pe care-l accesezi de undeva, îl conștientizezi, și-apoi îl imprimi pe hard. Abia după aia putem vorbi de formarea obișnuințelor, gândul ăla întreținut în permanență.

Probabil accesarea-conștientizarea gândului face diferența dintre natural și artificial, de unde putem vorbi de principiile de funcționare și algoritmii inteligenței artificiale.

Iar Natura vorbește pe înțelesul fiecăruia, pe limba lui. Cea naturală, nu artificială ... Mă gândesc și io, nu dau cu paru ...

Bordan a scris:
Iar Natura vorbește pe înțelesul fiecăruia, pe limba lui. Cea naturală, nu artificială ... Mă gândesc și io, nu dau cu paru ...

Hai să ne rezumăm întâi la asta.
Natură nu vorbește pe înțelesul nimănui, ci fiecare înțelege Natura în felul său.
Fiecare are un mod propriu de a o percepe și de a o înțelege.
Din acest punct de vedere suntem diferiți, pentru faptul că percepem diferit anumite lucruri.
Dar ideea este că chimia și fizica care ne generează percepțiile este aceeași pentru fiecare dintre noi, iar percepția diferită asupra unei situații este condiționată și determinată de o manieră diferită de interacțiune cu mediul.
Dacă vrei, a se înțelege prin asta că experiențele anterioare determină percepția asupra lucrurilor.
Așadar, nimeni nu dă cu parul, la modul că impunem o perspectivă în care trebuie privite lucrurile, ci ne expunem fiecare in parte modul în care percepem lucrurile, iar asta nu înseamnă neapărat că punctul de vedere este comun și nici măcar să ajungem la un consens.

Mergem mai departe la gând.
Eu sunt de părere că acele gânduri pe care le avem nu sunt accesate de undeva, dar zic și eu, nu dau cu parul.

Eu sunt de părere că ceea ce percepem ca fiind gânduri au, în esență, aceeași explicație fenomenologică cu generarea oricărei senzații, culoare, sunet, miros etc, iar, din acest punct de vedere, gândul este o senzație.
În ce ne departajează ca ființe, aș crede că saltul calitativ evolutiv este conștientizarea, nu conștiința.
Ajungem, probabil, într-un final și la interpretarea mecanismului memoriei, dar cred că trebuie lămurit înainte și acest aspect al esenței gândurilor.
De ce zic și cred că gandul este o senzație și de ce zic că ideea este de conștientizare și nu de conștiință?
Când ai gânduri la ce te gândești?
Păi spre exemplu, dacă acum nu ai citi asta nu te-ai gândi în mod inerțial la ce spun eu acum.
Carevasăzică, ce anume ajungi să gândești este o chestiune care poate fi rezumată tot la interacțiunea cu mediul, așa cum sunt generate și senzațiile.
Poți să închizi ochii și să te gândești la altceva, așa cum poți să închizi ochii și să "vezi" lucruri în mintea ta. Sau a mea.
Ceea ce generează o "imagine" în minte, sau un sunet, sau etc, generează și gândurile.
Și în felul ăsta ajungem la constientizare, care mi se pare că este confundată cu ideea de conștiință, ce pare să vorbească despre altceva la nivel de percepție asupra ei în ce privește aceasta din urmă, conștiința.
Cum spuneam mai demult, și sigur îți aduci aminte, ca să aducem în discuție și memoria, noi conștientizăm faptul că gândim, nu că avem o gândire conștientă.
Iar această diferență de aspect perceptual constă în faptul că este imposibil să și gândești ceva și să și fii conștient în același timp de ceea ce gândești.
E un fel de principiu de incertitudine Heisenberg.
Fie gândești ceva, fie te gândești la ce te gândești, dar incompatibil cu a te gândi la ce te gândești când te gândești.
Principiul de incertitudine Heisenberg se aplică și în ideea de conștientizare, nu de conștiință, tocmai din cauza faptului că ceva din mecanismul Naturii și percepția simultană asupra lucrurilor nu este simultan posibilă.
Iar acest lucru este pentru că noi înșine suntem Natura iar o "teoremă nu poate fi demonstrată din interior"
Înțelegi de ce am folosit citatul și știi pe cineva am citat.
Pe tine, asta este concluzia ta exprimată la un moment dat și este foarte adevărată.
De altfel, principiul de paradox logic isi are fundamentul logic tocmai datorită acestui principiu.
Chiar și incompletitudinea lui Goedel.
Depărtat un pic de subiect, paradoxal de fapt, ideea este că însăși sistemul logic însăși își poate demonstra incompletitudinea, ceea ce face ca, din alt punct de vedere, o demonstrație în sistem să fie însăși incertă tocmai datorită incertitudinii și incompletitudinii sistemului.

Mă rog, e un subiect de altă natură aici și revenim la memorie, deși s-ar putea să existe o cauzalitate fenomenologică a ei explicabilă în sistemul de deducție pe care îl folosim condiționat de fundamentul determinist al logicii de construcție până la un punct.
Dincolo de acest aspect, construcția logică nu mai are cauzalitate rațională, motiv pentru care mai trebuie o "logică complementară" diferită, ambele contradictoriu principial, dar simultan adevărate.
Principiul de cauzalitate prin logică deterministă trebuie schimbat.