Unificarea forței gravitaționale cu forța electromagnetică

Rezumarea primului mesaj :

Unificarea forţei gravitationale cu forta electromagnetică

Vasile Turcu
515800-Sebes,M.Eminescu 30,Alba,România,UE
vturcu1@yahoo.com


Abstract. În cadrul teoriei multicosmosului, consider că atomului din microcosmos îi corespunde supergalaxia din macrocosmos, iar celulei vii dintr-un oarecare organism îi corespunde un univers din macrocosmos. Această lucrare se bazează pe analogia atom-supergalaxie, deci forţă electromagnetică-forţă gravitaţională. Rezultatele teoretice obţinute coincid cu observaţiile ştiinţifice din acest domeniu. Toată problema se rezumă în felul următor: dacă sistemul de referintă (observatorul de pe Terra) este plasat în interiorul universului nostru, avem forta gravitatională; dacă sistemul de referintă (observatorul) este situat în exteriorul universului nostru, atunci este forta electromagnetică. De asemenea, dacă sistemul de referinţă (observatorul) este plasat în microcosmos în interiorul electronilor şi nucleului, atunci el va constata că forţa gravitaţională acţionează între componentele atomului. Dacă sistemul de referinţă (observatorul) este situat în exteriorul atomilor (de exemplu pe Terra), atunci el constată că forţa electromagnetică acţionează în atomi. Iar concluziile filosofice sunt foarte fecunde.


Această lucrare se bazează pe analogia supergalaxie-atom. Supergalaxia noastră este formată din grupul de galaxii Virgo ca şi grup central, în jurul căruia orbitează 6 grupuri galactice.

Fig.1. Imagine schematică a Supergalaxiei noastre (de Rob Hess).


Fig.2. Dispoziţia spaţială a norilor de electroni în atomul de carbon (teoretic).

Conform analogiei atom-supergalaxie, spunem că Supergalaxia noastră este asimilată cu un atom de carbon. Electronilor din atom îi corespund grupurile de galaxii din supergalaxie. Atomul de carbon are şase electroni. Supergalaxia noastră are şase grupuri de galaxii: Canes Venatici (unde suntem noi), Canes Venatici Spur, Leo II, Virgo II, Virgo III si Crater. Atomul de carbon are în centru un nucleu format din 6 protoni şi 6 neutroni, cu sarcina electrică +6e. Supergalaxia noastră are în centru grupul Virgo format din peste 2000 de galaxii mai mari şi mai mici ca Galaxia noastră, având o masă de aproximativ 50% din total, sau ~ 4,8•10^44 Kg.
Deci nucleul atomic din microcosmos are corespondent nucleul supergalactic din macrocosmos. Cei şase electroni ai carbonului orbitează în jurul nucleului datorită forţei electromagnetice. Cele şase grupuri de galaxii orbitează în jurul nucleului Virgo datorită forţei gravitaţionale. Rezultă că forţa electromagnetică din microcosmos are corespondent forţa gravitaţională din macrocosmos. Sau câmpul electromagnetic din microcosmos are corespondent câmpul gravitaţional din macrocosmos.Undele electromagnetice din microcosmos au corespondent undele gravitaționale din macrocosmos. În concluzie, Forţa electromagnetică ≡ Forţa gravitaţională .
Supergalaxia noastră este un domeniu actual de studiu. De aceea valorile de mai jos sunt aproximative, urmând ca viitorul să ne furnizeze cele exacte. Dar metoda de calcul este aceeaşi.

Denumire Masa
Kg Raza orbitei Raza medie a grupului m Densitate
Kg/m^3
ani lumină metri
Virgo 4,8•10^44 - - 6•10^22 5,3•10^-25
Canes Venatici 2,5•10^44 3,09•10^7 2,92336•10^23 1,3•10^23 2,71•10^-26
Canes Venatici Spur 10^42 3,2406•10^7 3,06584•10^23 2,1•10^22 2,57•10^-26
Leo II 4•10^43 2,3568•10^7 2,2297•10^23 4,8•10^22 8,63•10^-26
Virgo II 9•10^43 1,9149•10^7 1,81163•10^23 9•10^22 2,94•10^-26
Virgo III 5,9•10^43 2,946•10^7 2,78713•10^23 8•10^22 2,75•10^-26
Crater 4•10^43 2,6514•10^7 2,50841•10^23 4,8•10^22 8,63•10^-26
Tabel 1. Supergalaxia noastră.

Masa totală este 9,6•10^44 Kg. Masa medie a unui grup de galaxii este
(25+0,1+4+9+5,9+4)10^43
mmed = ---------------------------------- = 8·10^43 Kg
6
Din tabel deducem că raza orbitală medie este rmed=2,55434•10^23 m. După cum se observă în fig.1, Galaxia noastră este situată la periferia grupului Canes Venatici. Distanţa centru nucleu Virgo-Terra este 13,55 Mpc sau 4,419•10^7 al=4,181•10^23 m.
Legea forţei gravitaţionale este (scalar)
m1•m2
Fg = G --------- Newton (1)
r^2
cu G=6,67259·10^-11 SI fiind constanta gravitaţională newtoniană, m1 şi m2 cele două mase între care se exercită forţa gravitaţională şi r distanţa dintre ele.
Luăm cazul general cu masa medie mmed şi raza medie rmed din Supergalaxie. Forţa gravitaţională dintre Virgo mv şi masa medie mmed este
mv·mmed
Fg = G -----------
rmed ^2
4,8·10^44·8·10^43
sau Fg = G -------------------------- = 3,92706·10^31 N
(2,55434·10^23)^2

Legea lui Coulomb este (scalar)
1 q1·q2
Fe = ------ ------- Newton (2)
4πε0 r^2
cu εo=8,854187817•10^-12 Fm^-1 permitivitatea vidului,
1
------ = 8,98781686·10^9 Fm^-1 cu π=3,1415
4πε0
q1 şi q2 sunt cele două sarcini electrice între care se exercită forţa electrostatică şi r distanţa dintre ele.
Conform (2) avem pentru Supergalaxie
1 qv·qmed
Fe = ------ -----------
4πε0 rmed^2
cu qv=sarcina electrică a grupului central Virgo, qmed=sarcina electrică a grupului satelit de masă medie şi rmed=raza orbitală medie a grupului satelit.
Deoarece prin definiţie Fg=Fe ,vom avea Fe=3,92706•10^31 N.
1 qv·qmed
Deci ------- ------------------------ = 3,92706·10^31 sau qv·qmed = 2,850826131·10^68 (3)
4πε0 (2,55434·10^23)^2
Conform legilor electromagnetismului, sarcina totală a celor 6 grupuri galactice este egală cu sarcina electrică a grupului central Virgo.
qv = 6•qmed
Nucleul Virgo are sarcina electrică 6qmed, deoarece şi nucleul de carbon are sarcina electrică +6e. Înlocuind în (3) obţinem
6qmed^2 = 2,850826131•10^68 şi în final qmed = ą6,893023201•10^33 C.
Aceasta este sarcina electrică elementară pentru macrocosmos (univers) pe care o notez de aici încolo cu ξ (xi). Deci ξ= ą6,893023201•10^33 C (4)
Grupul central Virgo are sarcina electrică
qv = 6•qmed sau qv = 6·ξ
Rezolvând obţinem qv = ą4,135813921•10^34 C
Continuând calculul obţinem că forţa electrostatică dintre Virgo şi masa medie este
1 4,135813921·10^34 · 6,893023201·10^33
Fe = ------ ----------------------------------------------------
4πε0 (2,55434·10^23)^2
sau Fe = 3,92706•10^31 N .Într-adevăr Fg = Fe .
Deci forţa gravitaţională este egală cu forţa electrostatică. Dacă sistemul de referinţă (observatorul) este situat în interiorul universului nostru (de exemplu pe Pământ), avem forţă gravitaţională. Dacă sistemul de referinţă (observatorul) este situat în exteriorul universului nostru, atunci avem forţă electrostatică (electromagnetică).

1. Calculul sarcinii electrice în Supergalaxie
Pentru a afla sarcina electrică a unui grup oarecare de galaxii de masă m, înmulţim sarcina electrică elementară ξ cu m şi împărţim la mmed. Deci

ξ·m 6,893023201·10^33·m
q = ą-------- sau q = ą------------------------------ sau q = ą8,61628·10^-11·m (5
mmed 8·10^43
Această formulă,sau formula (7), se foloseşte pentru calculul sarcinii electrice a oricărui corp ceresc de masă m. Pentru cazul concret al grupului Canes Venatici, avem

ξ·mcv
qcv = ą -------- sau cu formula (7) qcv = ą8,616286136·10^-11·mcv
mmed
şi înlocuind obţinem qcv = ą2,15407•10^34 C .
Similar cu (7) am calculat şi pentru celelalte grupuri galactice, iar rezultatele sunt trecute în tabelul de mai jos.
Grupul de galaxii Sarcina electrică (Coulombi)
Virgo qV = ą4,135817345·10^34
Canes Venatici qCV = ą2,154071534·10^34
Canes Venatici Spur qCVS = ą8,616286135·10^31
Leo II qLII = ą3,446514454·10^33
Virgo II qVII = ą7,754657222·10^33
Virgo III qVIII = ą5,08360882·10^33
Crater qC = ą3,446514454·10^33
Tabel 2. Sarcina electrică a grupului din Supergalaxie.
Se observă că qv = qcv+qcvs+qLII+qvII+qvIII+qc
Galaxia noastră are ~1,5∙10^11 stele, deci o masă de ~3∙10^41 Kg. Conform formulei (5) sau (7), sarcina electrică este
qG = ą8,616286136·10^-11·3·10^41 sau qG = ą2,58488·10^31 C

2. Calculul sarcinii electrice în sistemul solar
Folosind formula (5) sau (7), sarcina electrică a Soarelui este
qS = ą8,616286136·10^-11·mS = ą1,713865475·10^20 C mS = 1,9891·10^30 kg
Pentru Pământ avem
qP = ą8,616286136·10^-11·mP = ą5,147541663·10^14 C mP = 5,9742·10^24 kg
Similar am calculat sarcina electrică pentru corpurile componente ale sistemului solar, iar rezultatele sunt trecute în tabelul de mai jos.

Denumire Masa
Kg Semiaxa mare a orbitei m Raza ecuatorială m Viteza liniară la ecuator m/s Sarcina electrică
Simbol Coulombi
Soare 1,9891∙10^30 - 6,9626∙10^8 1,99∙10^3 qS ą1,71386547∙10^20
Mercur 3,3022∙10^23 5,7909083∙10^10 2,4397∙10^6 3,302517 qMe ą2,84527000∙10^13
Venus 4,869∙10^24 1,08208601∙10^11 6,0519∙10^6 1,81094 qVe ą4,19526971∙10^14
Pământ 5,9742∙10^24 1,495978706∙10^11 6,3781∙10^6 4,63817∙10^2 qP ą5,14754166∙10^14
Marte 6,4191∙10^23 2,27939186∙10^11 3,397∙10^6 2,40779∙10^2 qM ą5,53088023∙10^13
Jupiter 1,8988∙10^27 7,78298361∙10^11 7,1492∙10^7 1,25716∙10^4 qJ ą1,63606041∙10^17
Saturn 5,685∙10^26 1,429394133∙10^12 6,0268∙10^7 9,87068∙10^3 qSa ą4,89835866∙10^16
Uranus 8,6625∙10^25 2,875038615∙10^12 2,5559∙10^7 2,58745∙10^3 qU ą7,46385786∙10^15
Neptun 1,0278∙10^26 4,04449769∙10^12 2,4764∙10^7 2,6828∙10^3 qN ą8,85581889∙10^15
Pluto 1,5∙10^22 5,915799∙10^12 1,151∙10^6 13,1044297 qPl ą1,29244292∙10^12
Luna 7,3483∙10^22 3,84403∙10^8 1,738∙10^6 4,6236 qL ą6,33150554∙10^12
Phobos 9,6285∙10^15 9,387∙10^6 1,1266∙10^4 2,5677 qPh ą8,296191105∙10^5
Ganymede 1,481∙10^23 1,07∙10^6 2,634∙10^6 26,7597 qGa ą1,27607197∙10^13
Titan 1,3473∙10^23 1,22183∙10^6 2,575∙10^6 11,74 qTi ą1,16087223∙10^13
Ariel 1,3426∙10^21 1,9102∙10^5 5,789∙10^5 16,6947 qAr ą1,15682257∙10^11
Triton 2,1481∙10^22 3,5476∙10^5 1,353∙10^6 16,7341 qTr ą1,85086442∙10^12
Charon 1,875∙10^21 1,96∙10^4 5,83∙10^5 6,6344 qCh ą1,6155365∙10^11
Tabel 3. Sarcina electrică în sistemul solar.

Deci sarcina electrică a unui sistem cosmic este egală cu suma sarcinilor electrice componente ale sistemului.

3. Calculul forţei gravitaţionale şi electrostatice în Univers
În continuare folosim formulele (1) şi (2).
Forţa de atracţie universală care se exercită între Virgo şi Canes Venatici este
mV·mCV 4,8·10^44·2,5·10^44
Fg = G----------- = G-------------------------- = 9,36938501·10^31 N r = raza orbitei
rCV^2 (2,92336·10^23)^2
Forţa de atracţie electrostatică este
1 qV·qCV 1 4,135817345·10^34·2,154071534·10^34
Fe = ------ --------- = ------ -------------------------------------------------- = 9,3698501·10^31 N
4πε0 rCV^2 4πε0 (2,92336·10^23)^2
Deci Fg=Fe. Similar se calculează pentru toate grupurile de galaxii, iar rezultatul este acelaşi: Fg=Fe.
Soare – Pământ :
mS·mP 1,9891·10^30·5,9742·10^24
Fg = G-------- = G----------------------------------- = 3,54307211·10^22 N r = semiaxa mare
r^2 (1,495978706·10^11)^2
1 qS·qP 1 1,713865475·10^20·5,147541663·10^14
Fe = ------ ------- = ------ -------------------------------------------------- = 3,54307211·10^22 N
4πε0 r^2 4πε0 (1,495978706·10^11)^2
Deci Fg = Fe.
Pământ – Lună
mP·mL 5,9742·10^24·7,3483·10^22
Fg = G--------- = G------------------------------------ = 1,98238288·10^20 N
r^2 (3,84403·10^^2
1 qP·qL 1 5,147541663·10^14·6,331505541·10^12
Fe = ------ -------- = ------ -------------------------------------------------- = 1,98238288·10^20 N
4πε0 r^2 4πε0 (3,84403·10^^2
Deci Fg=Fe . Similar se calculează pentru toate corpurile sistemului solar şi rezultatul este acelaşi Fg=Fe .

4. Echivalenţa masei cu sarcina electrică în Univers
Dacă în relaţiile (1) şi(2) m1=m2=m şi q1=q2=q, conform Fg = Fe rezultă
m^2 1 q^2 1
G------ = ------- ------ sau G·m^2 = ------- q^2 deci
r^2 4πε0 r^2 4πε0
1
m = (--------------)^1/2 ·q rezultă
4pi epsilon0 G
m = (4πε0G)^-1/2 • q sau m = ą1,16059284∙10^10 · q Kg (6)
q = (4πε0G)^1/2 • m sau q = ą8,616286136·10^-11· m Coulomb (7)
Relaţiile (6) şi (7) fac legătura dintre masa şi sarcina electrică, dintre forţa gravitaţională şi forţa electrostatică. Masa unui corp sau unui grup de corpuri din univers,este egală cu sarcina electrică care o posedă înmulţită cu constanta (4πε0G)^-1/2. Sarcina electrică a unui corp sau grup de corpuri din univers, este egală cu masa sa înmulţită cu constanta (4πε0G)^1/2.
Să luăm atomul de hidrogen care este compus dintr-un proton cu sarcină electrică pozitivă în centrul sistemului şi un electron cu sarcină negativă care orbitează în jurul protonului. Pentru o orbită circulară, de rază r = a0, conform mecanicii cuantice condiţia de echilibru dinamic cere


m·v^2 1 e^2

-------- = ------ ----- (
a0 4πε0 a0^2
unde m = masa electronului, v = viteza electronului pe orbită şi e = sarcina electrică. În modelul cuantic al atomului de hidrogen raza a0 este valoarea medie a razei r când atomul se află în starea fundamentală, unde r este raza dintre electron şi proton la un moment dat.
Simplificând,ecuaţia ( devine

1 e^2
m·v^2 = ------ ----
4πε0 a0
În această ecuaţie a0 este cunoscută ca prima rază Bohr în atomul de hidrogen, având valoarea a0 = 0,529177249∙10^-10 metri. Pentru cazul general ecuaţia devine
1 q^2
m·v^2 = ------ ---- (9)
4πε0 r
unde r este raza medie dintre electron şi nucleu, iar q^2 = q1·q2 , cu q1 = sarcina electrică a electronului şi q2 = sarcina electrică a nucleului.
Din relaţia de echivalenţă (7), în macrocosmos avem
q^2 = 4πε0G·m^2
Introducând această relaţie în (9) rezultă
v^2·r = G·m
unde v = viteza orbitală a corpului satelit, r = semiaxa mare şi m = masa centrală a sistemului. Dacă în această ecuaţie notăm masa corpului central cu M, avem
v^2·r = G·M (10)
Această relaţie este condiţia de echilibru dinamic din mecanica newtoniană, adică condiţia ca un corp cosmic să se menţină pe o oarecare orbită în jurul unei mase centrale M. Sau, orice corp cosmic se menţine pe orbită numai dacă viteza medie orbitală la pătrat înmulţită cu semiaxa mare, este egală cu masa corpului central înmulţită cu constanta gravitaţională newtoniană.
De exemplu, pentru dinamica Soare - Pământ avem :
- viteza liniară pe orbită a Pământului v = 29,7859•10^3 m/s;
- semiaxa mare r = 1,495978706∙10^11 metri;
- masa Soarelui M = 1,9891∙10^30 Kg;
- constanta gravitaţională newtoniană G = 6,67259∙10^-11 SI.
Conform (10) avem 1,3272∙10^20 = 1,3272∙10^20 .
Formula (10) sintetizează întreaga mecanică newtoniană, pentru un corp cosmic aflat în echilibru dinamic pe o orbită oarecare. Această formulă rezultă din legea a III-a exactă a lui Kepler, din egalitatea legii atracţiei gravitaţionale cu legea a doua a mecanicii (legea forţei) considerând masa inertă mi ca fiind egală cu masa gravitaţională mg (conform relativităţii generale). De asemenea, din egalitatea forţei gravitaţionale cu forţa centrifugă, sau direct din integrala energiei (cu M>>m).
Deci relaţiile de echivalenţă (6) şi (7) fac nu numai legătura dintre masa şi sarcina electrică a unui oarecare corp cosmic, ci ele fac legătura dintre mecanica newtoniană şi mecanica cuantică, dintre forţa gravitaţională şi forţa electromagnetică, dintre macrocosmos şi microcosmos, dintre câmpul gravitaţional şi câmpul electromagnetic, dintre interacţia gravitaţională şi interacţia electromagnetică.
Din relaţia (9) rezultă condiţia de echilibru dinamic conform electromagnetismului pentru un corp cosmic pe orbită. Aceasta este
1 qcen·q
m·v^2 = ------- -------- (11)
4πε0 r
unde m = masa corpului cosmic pe orbită, v = viteza liniară orbitală, r = semiaxa mare, qcen = sarcina electrică a corpului central şi q = sarcina electrică a corpului cosmic pe orbită. Sau
1
m·v^2·r = ------- qcen·q (12)
4πε0
Din (12) rezultă
1 qcen·q
m = ------- -------- (13)
4πε0 v^2·r
De exemplu pentru Pământ avem sarcina electrică q = 5,14751663∙10^14 C, iar sarcina electrică a Soarelui este qcen = 1,713865475∙10^20 C. Înlocuind obţinem m = 5,9742∙10^24 Kg ,care este masa reală a Pământului. Similar se calculează masa pentru orice corp cosmic de pe orbită.Cu (13) calculăm masa electronului în atom.De exemplu,pentru atomul de hidrogen avem:
qcen = qproton=1,60217733·10^-19 C
q = qelectron =1,60217733·10^-19 C
v = viteza liniară orbitală a electronului
v = α·c = 7,29735308·10^-3·2,99792458·10^8 = 2,187691417·10^6 m/s
α=constanta structurii fine
r = a0 = 5,29177249·10^-11 metri raza Bohr
Înlocuind în (13) obtinem m=9,109·10^-31 kg,care este masa electronului.Deci formula (13) este valabilă pentru macrocosmos si microcosmos,pentru mecanica newtoniană si mecanica cuantică.
În mecanica newtoniană sarcina electrică depinde de masa corpului cosmic. În mecanica cuantică sarcina electrică nu depinde de masa particulei. În electromagnetismul macrocosmic sarcina electrică variază în funcţie de viteza de deplasare a corpului cosmic (conform relativităţii restrânse). În electromagnetismul atomic sarcina electrică este un invariant. Pe această bază se poate elabora mecanica cuantică a macrocosmosului (universului).Cu relatia (7) se calculează sarcina electrică a tuturor corpurilor din univers,fără a utiliza exemplul cu Supergalaxia si analogia atom-supergalaxie.

5. Calculul energiei interacţiunii gravitaţionale şi electrostatice în Univers
După cum cunoaştem, energia interacţiunii gravitaţionale a două corpuri de mase m1 şi m2 este G·m1·m2
Eg = - ------------ (14)
r
unde r este distanţa dintre cele două corpuri.
Iar energia interacţiunii electrostatice a două sarcini electrice q1 şi q2 este
1 q1·q2
Ee = ------- ------- (15)
4πε0 r
unde r este distanţa dintre cele două sarcini electrice.
Virgo – Canes Venatici :
G·4,8·10^44·2,5·10^44
Eg = ------------------------------ = 2,739·10^55 Joule
2,92336·10^23
1 4,13581·10^34·2,15407·10^34
Ee = ------- ---------------------------------------- = 2,739·10^55 J Deci Eg = Ee
4πε0 2,92336·10^23
Soare – Pământ :
G·1,9891·10^30·5,9742·10^24
Eg = --------------------------------------- = 5,3·10^33 J
1,49597·10^11

1 1,71386·10^20·5,14754·10^14
Ee = ------- -------------------------------------- = 5,3·10^33 J Deci Eg = Ee
4πε0 1,49597·10^11
Pământ – Lună :
G·5,9742·10^24·7,3483·10^22
Eg = --------------------------------------- = 7,62·10^28 J
3,84403·10^8
1 5,14754·10^14·6,3315·10^12
Ee = ------- --------------------------------------- = 7,62·10^28 J Deci Eg = Ee
4πε0 3,84403·10^8
Similar se calculează pentru toate corpurile cosmice, iar rezultatul este acelaşi: Eg=Ee.

6. Calculul razei gravitaţionale şi razei clasice electromagnetice în Univers
Conform relativităţii generale, raza gravitaţională a unui corp cosmic este
G
rg = ----- m (16)
c^2
unde m este masa corpului şi c este viteza luminii.
Conform mecanicii cuantice raza clasică electromagnetică a unei sarcini electrice q de masă m este
1 q^2
re = ------- -------- (17)
4πε0 m·c^2
Galaxia noastră :
G
rg = ------ 3·10^41 = 2,22727·10^14 metri
c^2
1 (2,58488·10^31)^2
re = ------- -------------------------- = 2,22727·10^14 m Deci rg = re
4πε0 c^2·3·10^41
Soare :
G
rg = ----- 1,9891·10^30 = 1,47675·10^3 m
c^2
1 (1,71386·10^20)^2
re = ------ ------------------------ = 1,47675·10^3 m Deci rg = re
4πε0 c^2·1,9891·10^30
Pământ :
G
rg = ----- 5,9742·10^24 = 4,43539·10^-3 m
c^2
1 (5,1475·10^14)^2
re = ------- ----------------------- = 4,43539·10^-3 m Deci rg = re
4πε0 c^2·5,9742·10^24
Luna :
G
rg = ----- 7,3483·10^22 = 5,45556·10^-5 m
c^2
1 (6,3315·10^12)^2
re = ------ ----------------------- = 5,45556·10^-5 m Deci rg = re
4πε0 c^2·7,3483·10^22
Similar se calculează pentru toate corpurile cosmice şi rezultatul este acelaşi: rg = re .
Conform mecanicii cuantice raza clasică electromagnetică a electronului este
1 e^2
re = ------ --------- = 2,81811985·10^-15 m (18)
4πε0 me·c^2
Iar raza clasică electromagnetică a protonului este


1 e^2
re = ------ --------- = 1,534743782·10^-18 m (19)
4πε0 mp·c^2
Relaţia (7) care face echivalenţa dintre sarcina electrică şi masă în macrocosmos este
e = (4πε0G)^1/2 · m sau e^2 = 4πε0G · m^2
care introdusă în formulele (18) şi (19) rezultă
G
re = ----- m
c^2
adică exact raza gravitaţională a particulelor elementare conform relativităţii generale. Deci raza gravitaţională a electronului este
G
rg = ------ me = 6,762815676·10^-58 m
c^2
şi raza gravitaţională a protonului este
G
rg = ------ mp = 1,24179849·10^-54 m
c^2
Aceste rezultate sunt identice cu cele obţinute folosind relativitatea generală.

7. Calculul energiei proprii gravitaţionale şi electrostatice în Univers
Energia proprie gravitaţională a unei sfere pline uniforme de masă m şi rază r este
3 G·m^2
Epg = - --- --------- (20)
5 r
Energia proprie electrostatică a unei distribuţii sferice uniforme de sarcină totală q şi rază r este 3 1 q^2
Epe = ą --- ------- ---- (21)
5 4πε0 r
Energia proprie gravitaţională a unei galaxii de masă m şi rază r este
1 G·m^2
Epg = - --- --------- (22)
2 r
Energia proprie electrostatică a unei galaxii de sarcină totală q şi rază r este
1 1 q^2
Epe = ą --- ------ ----- (23)
2 4πε0 r
Galaxia noastră : are raza 5∙10^4 ani lumină = 4,73∙10^21 m.
1 G(3·10^41)^2
Epg = --- ------------------- = 6,34813·10^50 J
2 4,73·10^21
1 1 (2,58488·10^31)^2
Epe = --- ------ ------------------------ = 6,34813·10^50 J Deci Epg = Epe
2 4πε0 4,73·10^21

Soare :
3 G(1,9891·10^30)^2
Epg = --- ------------------------- = 2,275·10^41 J
5 6,9626·10^8
3 1 (1,71386·10^20)^2
Epe = --- ------- ------------------------- = 2,275·10^41 J Deci Epg = Epe
5 4πε0 6,9626·10^8

Pământ :
3 G(5,9742·10^24)^2
Epg = --- ------------------------- = 2,24·10^32 J
5 6,37814·10^6
3 1 (5,14754·10^14)^2
Epe = --- ------ ------------------------ = 2,24·10^32 J Deci Epg = Epe
5 4πε0 6,37814·10^6
Luna :
3 G(7,3483·10^22)^2
Epg = --- ------------------------- = 1,24385·10^29 J
5 1,738·10^6
3 1 (6,3315·10^12)^2
Epe = --- ------ ----------------------- = 1,24385·10^29 J Deci Epg = Epe
5 4πε0 1,738·10^6
Similar se calculează pentru toate corpurile cosmice şi rezultatul este acelaşi: Epg = Epe .

8. Verificarea experimentală a teoriei relativităţii generale
Avansul de periheliu
Avansul de periheliu pe o revoluţie este dat de cantitatea suplimentară
6πG·m
δθ = ---------------- radiani (24)
c^2·a(1- e^2)
cu m = masa corpului, a = semiaxa mare şi e = excentricitatea orbitei.
Pentru a calcula în electromagnetism avansul de periheliu,înlocuim în (24) masa m cu relaţia de echivalenţă (6) şi avem
πG 3q
δθe = (----)^1/2 ----------------- radiani (25)
ε0 c^2·a(1- e^2)
unde q este sarcina electrică a corpului.
Mercur :
6πG 3,3022·10^23
δθ = ------ ------------------------------------------ = 8,33223·10^-14 radiani/revoluţie
c^2 5,7909083·10^10(1- 0,205631^2)
πG 3 2,84527·10^13
δθe = (----)^1/2 ----- ------------------------------------------ = 8,33223^-14 radiani/revoluţie
ε0 c^2 5,7909083·10^10(1- 0,205631^2)
Deci δθ = δθe .
Pământ :
6πG 5,9742·10^24
δθ = ------ ---------------------------------------- = 5,58995·10^-13 radiani/revoluţie
c^2 1,4959787·10^11(1- 0,0167^2)



πG 3 5,14754·10^24
δθe = (----)^1/2 ---- --------------------------------------- = 5,58995·10^-13 radiani/revoluţie
ε0 c^2 1,4959787·10^11(1- 0,0167^2)
Deci δθ = δθe.
Similar se calculează pentru toate corpurile cosmice pe orbită şi rezultatul este acelaşi: δθ = δθe .

Deplasarea gravitaţională a liniilor spectrale spre roşu sau violet
Undele electromagnetice cu frecvenţa υ emise de atomii din Soare sau dintr-o stea, au la suprafaţa Pământului (sau a oricărei planete, satelit,etc.) frecvenţa υ^’. Deplasarea frecvenţei este υ = υ^’-υ. Deci

Δυ G·m
---- = ------- (26)
υ c^2·r
Pentru a calcula în electromagnetism deplasarea gravitaţională a liniilor spectrale, înlocuim în (26) masa m cu relaţia de echivalenţă (6) şi rezultă
Δυ G q
----e = (-----)^1/2 ------ (27)
υ 4πε0 c^2·r
unde m şi q sunt masa şi sarcina electrică a corpului receptor, iar r este raza corpului.
Pământ :
Δυ G 5,9742·10^24
---- = ---- ------------------ = 6,954·10^-10 Hertzi
υ c^2 6,37814·10^6
Δυ G 1 5,14754·10^14 Δυ Δυ
----e = (------)^1/2---- -------------------- = 6,954·10^-10 Hz Deci ---- = ----e
υ 4πε0 c^2 6,37814·10^6 υ υ Δυ Δυ
Similar se calculează pentru toate corpurile cosmice receptoare şi rezultatul este acelaşi ---- = ----e .
υ υ
Deviaţia razelor de lumină care trec prin apropierea Soarelui
Razele de lumină (undele electromagnetice) care trec prin apropierea unui corp ceresc sunt deviate cu un unghi alfa faţă de traiectoria lor normală (dreaptă).Pentru razele care trec prin apropierea Soarelui sau altor stele şi planete, curbura va fi îndreptată către Soare și către ele. Conform relativităţii generale, unghiul alfa este
4G m
α = ------ ---- (28)
c^2 r
cu m = masa corpului şi r = raza corpului.
Pentru a calcula în electromagnetism unghiul α, înlocuim în (28) masa m cu relaţia de echivalenţă (6) şi rezultă
G 4 q
αe = (------)^1/2 ---- ---- (29)
4πε0 c^2 r
unde q este sarcina electrică a corpului.
Soare :
4G 1,9891·10^30
α = ----- ------------------ = 8,48395·10^-6 radiani
c^2 6,9626·10^8
G 4 1,71386·10^20
αe = (------)^1/2 ----- ------------------- = 8,48395·10^-6 radiani Deci α = αe
4πε0 c^2 6,9626·10^8
Similar se calculează pentru toate corpurile cosmice şi rezultatul este acelaşi : α = αe .

9. Calculul intensitătii câmpului electrostatic E,intensitătii câmpului magnetic H si a inductiei magnetice B în Univers
Conform mecanicii cuantice, câmpurile electrice în atomi şi molecule sunt în mod natural de ordinul
1 e
E = ------ ------- = 5,14·10^11 V/m (30)
4πε0 a0^2
cu e = sarcina electrică a electronului şi a0 = raza Bohr.
După cum ştim din electrostatică, intensitatea câmpului E este

1 q
E = ------ ----- (31)
4πε0 r^2
unde r este raza orbitală a sarcinii electrice q.
Pentru galaxii şi grupuri de galaxii se poate folosi raza sistemului în loc de raza orbitală.
Conform electromagnetismului, intensitatea câmpului magnetic H generat de sarcina electrică q este
ε0
H = (----)^1/2 · E cu μ0 = 1,2566370614•10^-6 NA^-2 (32)
μ0
μ0 fiind permeabilitatea vidului.
De asemenea, inducţia magnetică B într-un loc este
B = μ0 · H Tesla (33)
Canes Venatici :
1 2,15407·10^34
E = ------ -------------------- = 1,14·10^-2 V/m
4πε0 (1,3·10^23)^2
ε0
H = (---)^1/2 ·1,14·10^-2 = 3·10^-5 A/m
μ0
B = μ0·3·10^-5 = 3,82·10^-11 T
Dacă folosim raza orbitală vom avea E=2,26•10^-3 V/m, H=6•10^-6 A/m şi B=7,55•10^-12 T.
După Kim şi alţii (1991) inducţia câmpului magnetic intergalactic este B ~ 10^-10 T. După alţii în jur de 10^-11 T. Deoarece datele de observaţie privind Supergalaxia sunt aproximative, rezultatele teoretice obţinute mai sus sunt încurajatoare.
Supergalaxia în totalitatea ei :
Masa totală este ~ 9,6•10^44 Kg. Conform relaţiei (7) obţinem o sarcină electrică de q = 8,27163469•10^34 C. Raza ecuatorială este de ~ 6•10^7 ani lumină, sau ~ 5,7•10^23 m.
1 8,27163·10^34
E = ------ -------------------- = 2,28·10^-3 V/m
4πε0 (5,7·10^23)^2
ε0
H = (---)^1/2 ·2,28·10^-3 = 6·10^-6 A/m
μ0
B = μ0 ·6·10^-6 = 7,63·10^-12 T
După Vallée 1975 şi 1983, Ruzmaikin şi Sokoloff 1977, limita maximă a câmpului magnetic intergalactic este B=10^-13 T. Deoarece eu am folosit în aceste calcule valoarea minimă atribuită razei Supergalaxiei, consider că rezultatele teoretice obţinute sunt încurajatoare.



Galaxia noastră :
Raza este ~ 5•10^4 ani lumină sau 4,71•10^21 m.Masa ~ 3·10^41 kg.Cu (5) sau (7) q=2,58488·10^31 C.
1 2,58488·10^31
E = ------ ---------------------- = 1,047·10^-2 V/m
4πε0 (4,71·10^21)^2
ε0
H = (---)^1/2 ·1,047·10^-2 = 2,779·10^-5 A/m
μ0
B = μ0 ·2,779·10^-5 = 3,49·10^-11 T
Centrul Galaxiei noastre :
Raza medie este 6400 ani lumină sau 6•10^19 m. Masa fiind ~ 2,2•10^41 Kg, cu (7) obţinem sarcina electrică q=1,89558295•10^31 C.

1 1,89558·10^31
E = ------ -------------------- = 47,32 V/m
4πε0 (6·10^19)^2
ε0
H = (---)^1/2 ·47,32 = 0,125 A/m
μ0
B = μ0 ·0,125 = 1,5·10^-7 T
Centru Galaxiei are un câmp magnetic vertical. În discul galactic, care conţine şi braţele spirale unde suntem şi noi, câmpul magnetic este paralel cu planul galactic. După Seiradakis şi alţii (1985 şi 1989), Haynes şi alţii (1992), Anantharamiah şi alţii (1991), câmpul magnetic vertical din centrul Galaxiei are ~ 10^-7 T, iar în braţele spirale sunt (3-7)•10^-10 T. După Heiles (1989) norii moleculari de OH au B ~ 1,2•10^-9 T. După Fiebig şi Güsten (1989) norii moleculari de H2O au B ~ (5-•10^-6 T. După Lyne şi Graham Smith (1988), Rand şi Kulkarni (1989), Taylor şi Cordes (1992), câmpul magnetic din braţele spirale are B ~ (3-5)•10^-10 T. După cum se observă, rezultatele teoretice obţinute de mine sunt încurajatoare.
Soarele :
După cum ştim, inducţia magnetică B la suprafaţă este cuprinsă între (5•10^-4 -1,5•10^-3) T. La poli sunt ~ 5,3•10^-3 T. În petele solare sunt (10^-2 -0,5) T. Centrul Naţional de Date pentru Ştiinţe Spaţiale (NSSDC) de la NASA a dat în 2001 valoarea 5•10^-3 T. Din (33) rezultă
5·10^-3
H = ---------- = 3,9·10^3 A/m
μ0
Din (32) intensitatea câmpului electrostatic este
E = 1,5•10^6 V/m
Pământul :
Geochimia a stabilit că 2/3 din masa Pământului este reprezentată de substanţele feromagnetice şi ferimagnetice, care au permeabilitatea magnetică relativă cuprinsă între μr = (10^3 -10^6). Dacă luăm permeabilitatea relativă μr = 1,9894•10^3, atunci permeabilitatea absolută a mediului este μ = 2,5•10^-3, deoarece μ = μ0• μr .
Din (31) intensitatea câmpului electric la suprafaţa Pământului este
1 5,14754·10^14
E = ------ ------------------------- = 206,7 V/m
4πε0 (1,49597·10^11)^2
unde r este semiaxa mare a orbitei.
ε0
H = (---)^1/2 ·207 = 1,23·10^-2 A/m μ = 2,5•10^-3
μ
B = μ · 1,23·10^-2 = 3,079·10^-5 T
După Le Cadet (1925) la sol avem E = 170 V/m. După N. Gardien (1925) avem la sol E = 190 V/m. După C.T.Wilson (1906-1907 la Edinburg) la sol este (111-401) V/m cu o medie anuală de 187 V/m. Media pe 4 ani a rezultatelor măsurătorilor continue executate la Posdam indică valoarea de 251 V/m, iar la Kew media pe 15 ani este 304 V/m.Inducţia magnetică la suprafaţa Pământului este în medie B ~ (4-5)•10^-5 T. Valoarea inducţiei magnetice B variază între 2,8•10^-5 T în Africa şi 7,2•10^-5 T la polul magnetic în emisfera boreală (N). NSSDC de la NASA a dat în 2001 valoarea 3,076•10^-5 T.
Intensitatea câmpului electric la afeliu (4 iulie) este
1 5,14754·10^14
E = ------ --------------------------- ≈ 200 V/m
4πε0 (1,5209815·10^11)^2
Intensitatea câmpului electric la periheliu (4 ianuarie) este


1 5,14754·10^14
E = ------ --------------------------- ≈ 214 V/m
4πε0 (1,4709758·10^11)^2
Medierea îngrijită a înregistrărilor câmpului geoelectric în foarte multe puncte de observaţie răspândite pe toată suprafaţa globului, a pus în evidenţă o variaţie sezonieră (anuală) : există un maxim net iarna (când Pământul este mai aproape de Soare) şi un minim net vara (când Pământul este mai departe de Soare). Rezultatele teoretice obţinute mai sus reflectă această realitate fizică.
Mercur :
1 2,84527·10^13
E = ------ --------------------- = 76,2 V/m
4πε0 (5,79·10^10)^2
ε0
H = (---)^1/2 · 76,2 = 0,2 A/m μ0 = 1,256637•10^-6
μ0
B = μ0 · 0,2 = 2,5·10^-7 T
NSSDC de la NASA a dat în 2001 valoarea B = 3,3•10^-7 T.
Venus :
1 4,19526·10^14
E = ------ ---------------------- = 322 V/m
4πε0 (1,082·10^11)^2
ε0
H = (---)^1/2 · 322 = 0,85 A/m μ0 = 1,256637•10^-6
μ0
B = μ0 · 0,85 = 10^-6 T
Inducţia magnetică la suprafaţă este de ~ 3000 ori mai slabă decât a Pământului, deci în jur de 10^-8 T. Rezultatul obţinut mai sus este de 10^2 ori mai mare. Este posibil ca E să fie mai mic în realitate, adică ~ 3 V/m şi H ~ 8•10^-3 A/m.
Marte :
1 5,53·10^13
E = ------ --------------------- = 9,5 V/m
4πε0 (2,279·10^11)^2
ε0
H = (---)^1/2 · 9,5 = 2,5·10^-2 A/m μ0 = 1,256637•10^-6
μ0
B = μ0 · 2,5·10^-2 = 3,1·10^-8 T
Se apreciază că inducţia magnetică la suprafaţă este de ~ 1000 ori mai slabă decât a Pământului, deci în jur de 3•10^-8 T. Rezultatul obţinut mai sus se încadrează în această valoare.

Jupiter :
1 1,636·10^17
E = ------ -------------------- = 2427,5 V/m
4πε0 (7,78·10^11)^2
ε0
H = (---)^1/2 · 2427,5 = 0,122 A/m μ = 3,5•10^-3
μ
B = μ · 0,122 = 4,27·10^-4 T
Datele transmise de Pioneer 10 în 1974 au indicat un moment dipolar magnetic de P = 1,45•10^20 Tm^3, ceea ce duce la un câmp magnetic polar de ~ 8•10^-4 T. NSSDC de la NASA a dat în 2001 valoarea B = 4,28•10^-4 T.
Saturn :
1 4,89835·10^16
E = ------ ------------------------ = 215,4 V/m
4πε0 (1,42939·10^12)^2
ε0
H = (---)^1/2 · 215,4 = 2·10^-2 A/m μ = 10^-3
μ
B = μ · 2·10^-2 = 2·10^-5 T
NSSDC da la NASA a dat în 2001 valoarea 2,1•10^-5 T.
Uranus :
1 7,46385·10^15
E = ------ ---------------------- = 8,1 V/m
4πε0 (2,875·10^12)^2
ε0
H = (---)^1/2 · 8,1 = 7,6·10^-5 A/m μ = 0,1
μ
B = μ · 7,6·10^-5 = 7,6·10^-6 T
NSSDC de la NASA a dat în 2001 valoarea 2,28•10^-5 T. Este posibil ca E să fie mai mare în realitate, adică ~ 6•10^3 V/m folosind μ0, cu H ~ 18 A/m.
Neptun :
1 8,8558·10^15
E = ------ ------------------- = 3,9 V/m
4πε0 (4,5·10^12)^2
ε0
H = (---)^1/2 · 3,9 = 3,6·10^-5 A/m μ = 0,1
μ
B = μ · 3,6·10^-5 = 3,6·10^-6 T
NSSDC de la NASA a dat în 2001 valoarea B = 1,42•10^-5 T. Este posibil ca E să fie mai mare în realitate, adică ~ 4•10^3 V/m folosind μ0, cu H ~ 11 A/m.
Pluto :
1 1,29244·10^12
E = ------ --------------------- = 3,3·10^-4 V/m
4πε0 (5,9·10^12)^2
ε0
H = (---)^1/2 · 3,3·10^-4 = 1,3·10^-8 A/m μ = 5,7•10^-3
μ
B = μ · 1,3·10^-8 = 7,4·10^-11 T
Nu sunt date observaţionale. Este posibil ca E să fie mai mare în realitate.



Luna :
Distanţa medie Lună – Soare este identică cu distanţa medie Pământ – Soare.
1 6,3315·10^12
E = ------ ------------------------- = 2,5 V/m
4πε0 (1,49597·10^11)^2
ε0
H = (---)^1/2 · 2,5 = 1,69·10^-3 A/m μ = 2,1•10^-5
μ
B = μ · 1,69·10^-3 = 3,38·10^-8 T
Dacă folosim permeabilitatea vidului μ0 rezultă
H = 6,74•10^-3 A/m şi B = 8,47•10^-9 T
Nava Apollo 12 care a aselenizat într-un punct având coordonatele 3o,2 S şi 23o,4 V , a detectat un câmp magnetic lunar remanent de (3,8ą0,3)10^-8 T. Apollo 14 (coordonate 3o,7 S şi 17o,5 V) a detectat un câmp magnetic de (4,3ą0,6)10^-8 T şi respectiv (10,3ą0,5)10^-8 T. Apollo 15 (coordonate 26o,1 N şi 3o,5 E) a detectat un câmp magnetic de (6ą4)10^-9 T. Se presupune că la poli sunt aproximativ 3,8•10^-9 T. Se estimează că în medie câmpul magnetic este ~ 3,5•10^-8 T. Deci rezultatele teoretice obţinute mai sus sunt încurajatoare.
Cu ajutorul legii Biot – Savart – Laplace putem calcula intensitatea câmpului magnetic creat de o sarcină electrică în mişcare, conform electrodinamicii relativiste. Intensitatea câmpului magnetic produs de un curent rectiliniu infinit de lung este

I q v
H = ----- sau H = ------------ (34)
2π r 4π^2• r^2
unde I = intensitatea curentului electric, v = viteza de deplasare a sarcinii electrice q şi r = distanţa de la centrul sarcinii la punctul de observaţie.
Introducând (34) în (33) obţinem inducţia magnetică
μ0 q v
B = ---- -------- (35)
4π π r^2
Tot cu ajutorul legii Biot – Savart – Laplace calculăm intensitatea câmpului magnetic în centrul unei spire circulare de rază r şi parcursă de un curent electric de intensitate I. Avem
I 1 q v π
H = ---- sau H = ---- ----- sin(v,r) Cum sin(v,r) = --- = 1
2r 4π r^2 2
μ0 q v
rezultă B = ---- ----- (36)
4π r^2
Aceste formule se pot folosi pentru corpurile cosmice care se comportă ca o sferă rigidă plină în interior. De exemplu stele, planete, sateliţi, corpuri mici etc.
În continuare redăm valorile obţinute cu (34) şi (35), pentru sistemul solar. Menţionez că v este viteza de rotaţie în jurul axei şi r este raza ecuatorială a corpului cosmic.

Soare : E = 6,7•10^6 V/m; H = 1,78•10^4 A/m; B = 2,24•10^-2 T
Mercur : E = 1,5•10^2 V/m; H = 0,4 A/m; B = 5•10^-7 T
Venus : E = 1,98•10^2 V/m; H = 0,52 A/m; B = 6,6•10^-7 T
Pământ : E = 5,6•10^4 V/m; H = 1,48•10^2 A/m; B = 1,8•10^-4 T
Marte : E = 1,1•10^4 V/m; H = 29,2 A/m; B = 3,67•10^-5 T
Jupiter : E = 3,8•10^6 V/m; H = 10^4 A/m; B = 1,28•10^-2 T
Saturn : E = 1,27•10^6 V/m; H = 3,3•10^3 A/m; B = 4,2•10^-3 T
Uranus : E = 2,8•10^5 V/m; H = 7,49•10^2 A/m; B = 9,4•10^-4 T
Neptun : E = 3,69•10^5 V/m; H = 9,8•10^2 A/m; B = 1,2•10^-3 T
Pluto : E = 1,22•10^2 V/m; H = 0,32 A/m; B = 4•10^-7 T
Luna : E = 92 V/m; H = 0,24 A/m; B = 3•10^-7 T

În aceste calcule am folosit μ0. Dacă folosim μ, valorile vor fi mai mici pentru E,H si B. Aceste rezultate sunt pentru o sarcină electrică ideală. Dar corpurile cosmice sunt sarcini electrice reale cu o structură internă, unele cu atmosfere, interacţionând strâns cu corpul central al sistemului. Deci, de la caz la caz trebuie să se introducă factori numerici de corecţie în faţa membrului doi al ecuaţiilor, ca rezultatele să reflecte cât mai fidel realitatea. De exemplu, cum se folosesc la calculul energiei proprii gravitaţionale şi electrostatice.
Dacă folosim formula (35) pentru Pământ şi punem r = distanţa medie Pământ-Lună, rezultă la nivelul orbitei Lunii o inducţie magnetică de 5,14•10^-8 T, adică chiar valoarea inducţiei magnetice la suprafaţa Lunii.
5,14754·10^14·4,63817·10^2
B = 10^-7 ------------------------------------- = 5,14·10^-8 T
π(3,84403·10^^2
v = viteza de rotație în jurul axei a Pământului la ecuator.
Sarcina electrică a Pământului este 5,14·10^14 Coulombi,deci sunt necesari 5,4·10^8 electroni liberi în fiecare kg de masă.Cum un kg conține aproximativ 10^25 – 10^26 atomi,valoarea de 5,4·10^8 electroni liberi/kg este acceptabilă. 10^8/10^26 = 10^-18. Când precizia măsurării sarcinii electrice este în jur de 10^-18 Coulombi,materia nu mai este neutră electric.Electromagnetic putem discuta toată mecanica newtoniană și relativistă.
Aceasta este unificarea forței gravitaționale cu forța electromagnetică,Teoria Totului.În univers există numai unde electromagnetice,nu există unde gravitaționale,nu există fotoni și gravitoni.Există numai energie electromagnetică,nu există masă.Există numai forță electromagnetică,nu există forță gravitațională.Astfel am demonstrat sentința a doua de pe Tabula Smaragdina a lui Hermes Mercurius Trismegistus: ,,Ce este dedesubt e la fel cu ce este deasupra; iar ce este deasupra e la fel cu ce este dedesubt,pentru a împlini miracolul unui singur lucru.” Simțurile trupului nostru viu simt numai undele electromagnetice,nu simt și masa care generează undele electromagnetice.Adică,Adevăr este numai undele electromagnetice,bogăția spirituală,Neadevăr este masa (materia),bogăția materială.


Bibliografie
1. Crawford S. Frank jr., Unde, Cursul de Fizică Berkeley vol. III, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucuresti,1983.
2. Ghinsburg V. L., Verificarea experimentală a teoriei relativităţii generalizate, Analele
româno-sovietice, nr.1, 1957.
3. Kittel C., Knight D. Walter, Ruderman A. Malvin, Mecanică, Cursul de Fizică Berkeley vol. I
Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981.
4. Popescu N. Ioan, Gravitaţia, Ed. Ştiinţifică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982.
5. Purcell M. Edward, Electricitate şi Magnetism, Cursul de Fizică Berkeley vol. II,
Ed.Didacticăşi Pedagogică, Bucureşti, 1982.
6. Reif F., Fizică Statistică, Cursul de Fizică Berkeley vol. V, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1983.
7. Turcu V., Gravitaţia şi Universul, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2001.
8. Turcu V., Sistemul lumii – Materia, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2004.
9. Wichmann H. Eyvind, Fizica cuantică, Cursul de Fizică Berkeley vol. IV, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1983.
10. Wielebinski R., Krause F., The Astronomy and Astrophysics Review, vol.4, No.4,1993.
11. Anuarul Astronomic al Academiei Române, 2001, Bucureşti, 2001.
12. Scientific American, Aprilie 2001.
13. http://nssdc.gsfc.nasa.gov

virgil a scris:

CAdi a scris:Practic tu ai echivalat Forta centrifuga cu ceea ce numesti tu Forta gravitostatica ?

Exact asa este, numai ca din considerente macrocosmice, avem de a face cu un alt epsilon (permitivitatea vidului), pe care l-am determinat mai intai.

Permeabilitatea vidului este cunoscuta ,μ0 = 4π×10−7 NˇA−2..
De fapt nu este vorba de forta centrifuga ci de forta centripeta.(Soarele trage de planete)
Cred ca premisa de la care ai plecat este gresita .
Planetele nu au sarcina ,sau ma rog sarcina lor este nula .Ele nu emit .In schimb au camp magnetic.
Campul magnetic al unei planete se manifesta intre polii planetei.
Soarele in schimb are un camp electromagnetic care se intinde pana la marginea sistemului solar.
Intre campul magnetic al Pamantului si campul electromagnetic Soare trebuie gasita echivalenta.
Forta campului magnetic este urmatoarea :
Între polii unei planete se exercită o forta de atractie avand modulul

[1]


unde
 F=este forța (măsurată în Newtoni)
qm1 și qm2 = sunt intensitatile celor doi poli (amper metru)
 μ0= este permeabilitatea mediului (măsurată în tesla metru per amper)
r= este distanța dintre poli (metri).
Adica intre aceasta formula si prima ecuatie a lui Maxwell B= μ0 H exprimata pe componenta magnetica
se poate face echivalenta
Sa reamintim ce este aceea camp magnetic :
Este un camp care apare la un magnet sau la un electromagnet sau la o sarcina electrica in miscare .
Sarcinile electrice in miscare au liniile de camp inchise la planete,sunt in interior in jurul acelui miez de fier ,
adica nu se elibereaza in exteriorul planetei,
Planetele nu poseda camp electromagnetic ci numai magnetic asa cum am precizat...

Permeabilitatea vidului este cunoscuta ,μ0 = 4π×10−7 NˇA−2..

Atat permeabilitatea cat si permitivitatea vidului, sunt niste constante rezultate din calcule, avand ca unitati de masura pornind de la niste observatii de laborator. Adica stim ca sarcina electrica, voltul, amperul, coulombul, henry-ul, tesla, oerstedul, absolut toate acestea sau stabilit in mod arbitrar, fara sa aiba o legatura matematica cu unitatile de masura fundamentale ca; metrul, kg, secunda, care la randul lor au fost alese tot arbitrar, dar au fost primele unitati de masura. Este normal ca in studiul nostru sa facem o legatura matematica intre unitatile de masura electromagnetice si unitatile de masura fundamentale.
Dupa cum bine ai precizat spatiul se imparte in trei; spatiul intra atomic, spatiul inter atomic, si spatiul exterior corpurilor. Unitatile de masura fundamentale apartin spatiului din afara corpurilor, in timp ce unitatile de masura electrice sunt legare de comportamentul expermental propriu spatiului din interiorul atomului, sau din interiorul corpurilor. Pentru ca sa discutam despre fortele de atractie macroscopice, trebuie mai intai sa cunoastem proprietatile spatiului (vidului) macrocosmic, iar aceste proprietati pot fi cunoscute numai comparand sistemele atomice cu sistemele macrocosmice. Odata stabilite aceste relatii intre cele doua niveluri cosmice, studiul devine compatibil cu realitatea obiectiva. Nu ne putem pronunta asupra fortelor de interactiune macrocosmice, folosindu-ne de unitati de masura microcosmice. De aceia trebuie sa determinam un nou epsilon si miu macrocosmic, iar pentru aceasta m-am folosit de constanta lui Rydberg privind lungimea de unda a emisiunilor atomilor excitati, constanta pe care am explicitat-o in alte marimi fizice.

Planetele nu poseda camp electromagnetic ci numai magnetic asa cum am precizat...

Ba da, si planetele au camp electromagnetic propriu, care a fost vizulalizat si fotografiat ca atare, insa spectrul electromagnetic este altul decat al Soarelui, si difera de la o planeta la alta. Daca cauti gasesti chiar pozele lor facute cu telescopul.

pentru marire dati clic pe imagine.
Am redat in acest tabel parametri vidului macrocosmic. Dupa cum se vede, acestia difera de  la o familie de sisteme la alta. Acesta este motivul pentru care macrocosmosul este organizat in patru familii de sisteme, in timp ce microcosmosul are doar una (sistemul atomic).
Mai mult decat atat, acesti parametri limiteaza viteza maxima a corpurilor din sistemul respectiv. Astfel nu se vor gasi sisteme planetare apropiate de centrul galaxiei unde vitezele limita se apropie de viteza luminii.

virgil a scris:

Planetele nu poseda camp electromagnetic ci numai magnetic asa cum am precizat...

Ba da, si planetele au camp electromagnetic propriu, care a fost vizulalizat si fotografiat ca atare, insa spectrul electromagnetic este altul decat al Soarelui, si difera de la o planeta la alta. Daca cauti gasesti chiar pozele lor facute cu telescopul.

Hai sa fim seriosi Virgil!
Pamantul nu are un camp electromagnetic propriu .
Daca ar avea s-ar intrerupe comunicatiile Tv si radio.
Componenta electromagnetica din atmosfera pamantului se datoreaza
ionizarii atmosferice datorita razelor electromagnetice (campului electromagnetic)
emise de Soarele nostru . Spre exemplu datorita capcanei magnetice a Pamantului
au aparut centurile de radiatii Van Allen si de asemenea tot datorita fulgerelor
apare rezonanta Shuman ...

 

Orice corp are camp electromagnetic propriu, atat timp cat exista agitatia termica din el. Imaginile in infrarosu dovedesc acest lucru.

virgil a scris:Orice corp are camp electromagnetic propriu, atat timp cat exista agitatia termica din el.

Bineinteles ca orice corp are un camp electromagnetic intern ,atata timp
cat circula electronii in el .
Dar noi vorbim de campul electromagnetic extern la planete ,ori acesta se
manifesta numai daca ar emite o puternica caldura , ceea ce nu este cazul ,
pentru ca incepand de la Jupiter incolo temperatura la suprafata acestora si
a satelitii adiacenti ajunge uneori si la peste -200 *C.
La celelalte planete din sistemul solar temperatura mai ridicata se datoreaza
razelor electromagnetice (fotonii)care incalzesc atmosfera si suprafata planetei
la propriu si la figurat...
In alta ordine de idei activitatea electromagnetica a planetei este interna ,
doar campul magnetic este exterior acestora.
Marte care a fost lovita de asteroizi giganti si-a pierdut campul magnetic
in urma coliziunilor care au afectat centrul planetei .
(Ce crezi ea mai are un camp electromagnetic extern ?
Dar iata ce scrie Wiki :
...mai multi asteroizi de dimensiuni uriase au lovit Marte cu o asemenea forta
incat au distrus intregul camp magnetic al planetei, se arata intr-un studiu citat de MSNBC.

Stravechea Planeta Rosie se asemana, din multe puncte de vedere, cu Pamantul
in prima perioada a existentei sale. O masa lichida de roca si metale crease
un dinam magnetic capabil sa protejeze suprafata planetei si atmosfera acesteia
de puternicele radiatii cosmice.

In acele momente, in jur de 20 de asteroizi cu diametrul cuprins intre
200 si 500 de kilometri, au izbit planeta lasand cratere uriase, vizibile si astazi.
In comparatie, asteroidul care a dus la disparitia dinozaurilor, se estimeaza
ca nu ar fi avut mai mult de 10 kilometri in diametru.

„Aceste corpuri erau enorme. Unul dintre cele mai mari a lasat un crater
cu un diametru de aproximativ 3000 de kilometri. Se estimeaza ca in acel moment,
asteroidul ar fi injectat in Marte aproximativ un milion de miliarde de megatone de energie, echivalentul a 10 milioane de miliarde de bombe de la Hiroshima.
Caldura a traversat planeta sub forma unei unde de soc, impiedicand
continuitatea campului magnetic. Atunci cand lucrurile s-au linistit nu mai
exista suficienta energie pentru a reporni dinamul magnetic”,
sustine James Roberts de la Universitatea din California


Ma cam duce gandul la centura de asteroizi dintre Marte si Jupiter si la Zecharia Sitchin....

Tot ce spui este adevarat, dar nu putem umbla cu jumatati de masura. Nu numai Soarele produce si emana caldura, ci si campul gravitational al fiecarui corp ceresc, cat si mareele produse de campurile celorlalte astre, produc caldura pe perioade nedefinite. Imaginile in infrarosu ale corpurilor ceresti, dovedesc ca acestea sunt surse de radiatii electromagnetice. Din moment ce insasi radiatia de fond este peste temperatura de zero absolut, inseamna ca orice corp este un izvor de radiatii de o anumita frecventa, si in acelasi timp este un sorb de radiatii pentru alte frecvente.

CAdi a scris:
Pamantul nu are un camp electromagnetic propriu .
Daca ar avea s-ar intrerupe comunicatiile Tv si radio.
Componenta electromagnetica din atmosfera pamantului se datoreaza
ionizarii atmosferice datorita razelor electromagnetice (campului electromagnetic)
emise de Soarele nostru . Spre exemplu datorita capcanei magnetice a Pamantului
au aparut centurile  de radiatii Van Allen si de asemenea tot datorita fulgerelor
apare rezonanta Schumann a campului electromagnetic al planetei  ...

Aerul este dielectric .
Vad ca nu merge filmuletul video postat :

http://en.wikipedia.org/wiki/Schumann_resonances

Forta electromagnetica este caracteristica microcosmosului, in timp ce forta gravitationala este specifica macrocosmosului. Fiecare sistem se dezvolta intr-un anumit "subspatiu" caracterizat de un epsilon si un miu, propriu. Insa in macro este impropriu sa vorbim de epsilon si miu, atat timp cat s-a adoptat relatia lui Newton si constanta atractiei universale, pe cand in micro, experimentele au condus la alt mod de interpretare a fortelor electrostatice exprimate prin legea lui Coulomb, care seamana izbitor de bine cu relatia lui Newton. In experientele de laborator, campurile electrice sunt niste efecte provocate de prezenta electronilor liberi pe suprafata corpurilor, astfel corpurile pline sau goale la interior prezinta aceiasi incarcare electrostatica, pe cand campul gravitational al corpurilor depinde de intreaga masa a corpului considerat. Acesta este un motiv temeinic sa ne gandim de doua ori inainte de a presupune ca atractia dintre corpurile ceresti este de natura electrostatica. O alta dovada la fel de importanta, este ca, un camp electric poate fi ecranat cu usurinta, in timp ce campul gravitational patrunde prin orice strat de roca, la orice adancime in ocean sau in mine, fara nici o deosebire. mai mult decat atat, campul gravitational se intensifica cu cat ne apropiem de centrul corpului (planetei), fiind mai puternic la poli decat la ecuator, ceia ce la campul electrostatic, fiind un camp de suprafata nu s-ar putea observa. Atat particulele cat si corpurile ceresti sunt entitati naturale cu proprietati diferite care nu se pot transfera de la una la alta chiar daca sunt asemanatoare. Astfel asa cum privim electronul ca avand masa si camp propriu, tot asa trebuie sa privim un corp ceresc ca avand masa si un camp propriu, care difera de primul prin natura lui. Singura asemanare intre campul electric al electronului si campul gravitational consta in faptul ca au o raza de actiune infinita, si ca ambele asigura fortele elastice dintre corpuri sau particule permitand organizarea materiei in sisteme oscilatorii armonice. Universul este cladit din sisteme armonice, mai intai in micro, apoi in macro, iar aceste sisteme sunt adevarate capsule de energie.

In orice caz faptul ca planeta Marte nu are camp
magnetic propriu si totusi e atrasa gravitational de Soare ma face
sa-mi pun intrebari serioase daca se poate unifica forta gravitationala
cu forta electromagnetica.
Cred ca ramane valabila teoria gravitatiei in varianta Newton si ,
si mai probabil varianta Einstein a acestei teorii.
Einstein a studiat orbita planetei Mercur, care se abate de la orbita clasica
potrivit legii gravitatiei emise de Newton .
El a emis urmatoarea teorie referitoare la gravitatie :

Einstein a sustinut ca cele trei dimensiuni ale spatiului si dimensiunea timp
sunt unite intr-o singura structura de spatiu-timp, rotationala as completa eu .
Deformarea sau curbarea structurii spatiu-timp, in geometria cu patru dimensiuni,
creeaza gravitatia.
Planetele se mentine pe orbita pentru ca urmeaza curburile din structura
spatiului cauzate de prezenta Soarelui.
Curburile ar aparea acolo la 1/r^2 si sunt influentate pe langa distanta ,
de masele planetelor respective...

Planetele se mentine pe orbita pentru ca urmeaza curburile din structura
spatiului cauzate de prezenta Soarelui.
Curburile ar aparea acolo la 1/r^2 si sunt influentate pe langa distanta ,
de masele planetelor respective...

Este un fel de a prezenta interactiunea gravitationala, pentru ca fiecare corp ceresc are propriul lui spatiu, si este normal ca acesta sa fie curb, sa imbrace corpul in suprafete echipotentiale ca foile de ceapa. Un argument solid in sprijinul acestei idei, este faptul ca viteza luminii este constanta in orice sistem de referinta indiferent de viteza acestuia fata de sursa de lumina.

Planetele se mentine pe orbita pentru ca urmeaza curburile din structura
spatiului cauzate de prezenta Soarelui.

Planetele nu se mentin pe orbita datorita curburii, daca ar fi asa, o planeta cu viteza mai mare decat cea adecvata orbitei s-ar apropia de Soare, acolo unde orbita corespunde cu viteza. In realitate daca o planeta are o viteza mai mare decat cea de echilibru, forta centrifuga care variaza cu patratul vitezei, ar desprinde planeta de orbita, iesind din sistem. Planetele se mentin pe orbita datorita echilibrului existent intre forta de atractie si forta de respingere, "curbura spatiului" fiind cea care regleaza oscilatiile in jurul pozitiei de echilibru.
Din punct de vedere mecanic forta de atractie trebuie sa fie strict egala cu forta de respingere, iar acest lucru se poate realiza numai daca orbita ar fi perfect circulara, in realitate orbitele sunt eliptice, iar echilibrul este realizat prin jocul periodic dintre energia cinetica a planetei si energia potentiala a acesteia.
Daca aruncam o piatra, traiectoria acesteia se datoreaza curburii spatiului? atunci indiferent de viteza pietrei, curbura spatiului nefiind dependenta de viteza, traiectoria pietrei ar fi mereu aceiasi, in realitate traiectoria pietrei depinde de viteza initiala si de unghiul de aruncare, deci depinde de conditiile initiale si de acceleratia gravitationala a Pamantului. Asa se intampla lucrurile si cu planetele, traiectoriile lor depind de conditiile initiale si campul central, iar spatiul este reprezentat de campul central.
Omul din luna a expus mult mai bine acest lucru, fara sa apeleze la curbura spatiului.

Da,  omuldinluna este mai destept ca Einstein...   
Din pacate pentru el, teoriile lui Einstein se confirma ,ale lui nu:

http://www.realitatea.net/descoperirea-uluitoare-care-confirma-teoria-lui-einstein_1023755.html


http://einstein.stanford.edu/MISSION/mission1.html


,,Alt efect care a fost măsurat de GP-B, cunoscut sub numele de "glisare-cadru", a fost postulat de doi fizicieni austrieci Josef Lense și Hans Thirring la doi ani dupa ce  Einstein a publicat teoria generală a relativității. Aceasta afirmă  ca un corp ceresc care se rotește în jurul axei sale, trage spațiu-timp local, în jurul lui, la fel cum o minge de filare într-un castron de melasă ar trage în jurul mingii melasa ca se invarte. Acest concept este ilustrat în diagrama din dreapta.
Deosebit de interesant, măsurarea glisarea -cadru de sonda, arata o nouă fațetă a relativității-generale, modul în care spațiu-timp este târât în jurul de către un organism de rotație.Acest efect ramane paralel îndeaproape modul în care un organism încărcat electric in rotație generează magnetism.
Din acest motiv, este adesea menționată ca "efectul gravitomagnetic," și de măsurare poate fi considerată ca fiind descoperi o nouă forță în natură, forța gravitomagnetica.

Din acest motiv, este adesea menționată ca "efectul gravitomagnetic," și de măsurare poate fi considerată ca fiind descoperi o nouă forță în natură, forța gravitomagnetica.

Este un efect asemanator momentului magnetic din jurul particulelor elementare. Astfel campul gravitational si acest camp pseudomagnetic, asigura similitudinea campurilor electrice si magnetice din microcosmos. Si pentru acest camp se poate determina o permeabilitate miu, specifica macrocosmosului. Din tabelul afisat de mine rezulta valorile acestui camp.

Iata ca am gasit un link mai bun si tradus (celalalt iar nu functioneaza ):

http://science.hotnews.ro/stiri-spatiul-8589776-teoria-relativitatii-generale-doua-predictii-ale-lui-albert-einstein-confirmate-nasa.htm

Cred ca gravitomagnetismul si curbura spatiului pot da o explicatie alternativa lui Newton si nu
echivalearea sarcinii planetare

Potrivit NASA, GP-B a fost indreptat spre o singura stea, IM Pegas, in timpul rotatiei pe o orbita polara a Pamantului. Daca gravitatia nu ar fi afectat spatiul si timpul, giroscoapele de pe Gravity Probe B ar fi aratat aceeasi directie, fara niciun fel de deviere, in timpul rotatiei pe orbita, insa, in confirmarea teoriei lui Einstein, giroscoapele au avut devieri masurabile.

Sper ca asta sa lamureasca odata pentru totdeauna ca experimentul Michelson-Morley, nu este adecvat pentru punerea in evidenta a etherului cosmic.

"Imaginati-va Pamantul ca fiind scufundat in miere. Rotatia planetei in jurul propriei axe provoaca turbulente, atragand mierea din jurul ei, in acelasi fel aratand si efectul gravitatiei asupra spatiul si timpul",
....
O MARE CRETINITATE DEMNA DE ...NASA! (astia nu stiu ca VORTEX-ul induce miscarea planetelor...nu invers)
....
Mierea invarte mingea...nu invers! Si ce te faci daca rotatia mingii este sincrona rotatiei mierii?....
CUM POT DETECTA MAIMUTELE SAVANTE....VITEZA BARCII DACA BARCA MERGE ODATA CU APA?
...CE CAUTA NASA ESTE ABSURD...este raspunsul la o intrebare imposibila!

Miscarea este mult mai complexa .
Confunzi miscarea de rotatie cu miscarea de revolutie.
Miscarea de rotatie creeaza pliurile,cutele in cuantumul
spatiu - timp, iar miscarea de revolutie a stelelor o creeaza un vortex dezvoltat de gaura neagra care se gaseste in centrul fiecarei galaxii.
Soarele creaza revolutia la planete prin rotatia lui .

WoodyCAD a scris:
O MARE CRETINITATE DEMNA DE ...NASA! (astia nu stiu ca VORTEX-ul induce miscarea planetelor...nu invers)

            Mai destept ca nasa lui! O cunoaste cineva?

MAIMUTA TEMBELA a scris:Miscarea este mulr mai complexa .
Confunzi miscarea de rotatie cu miscarea de revolutie.
Miscarea de rotatie creeaza pliurile,cutele in cuantumul
spatiu - timp iar miscarea de revolutie a stelelor o creeaza un vortex dezvoltat de gaura neagra care se gaseste in centrul fiecarei galaxii.
Soarele creaza revolutia la planete prin rotatia lui .

...
Du-te si te impusca...sau mergi la scoala!

WoodyCAD ,
Esti intr-o eroare totala .
Pune mana pe carte si lasa teoriile fanteziste si jignirile .

Ce ai mai Woody cu limbajul asta agresiv? ai fost batut de mic?

https://cercetare.forumgratuit.ro/t1247p30-unificarea-for539ei-gravita539ionale-cu-for539a-electromagnetica#39430
WoodyCAD, a cazut o musca-n miere, ce crezi ca se intampla ? Va manca toata miere si apoi va muri de inanitie ?
Sau se va pune pe invartit mierea pana la epuizare ?
Celorlalti le dau un subiect de gandire: sa presupunem ca a fost descoperit si gravitonul, si fotonul electromagnetic, etc., totul.
Acum incercat sa unificati aste lucruri, nu fortele, ca nu sunt mai multe, e doar una singura si e bine unificata.

CAdi a scris:Miscarea este mult mai complexa .
Confunzi miscarea de rotatie cu miscarea de revolutie.
Miscarea de rotatie creeaza pliurile,cutele in cuantumul
spatiu - timp, iar miscarea de revolutie a stelelor o creeaza un vortex dezvoltat de gaura neagra care se gaseste in centrul fiecarei galaxii.
Soarele creaza revolutia la planete prin rotatia lui .

Cred ca este vorba de un tot unitar, incepand cu nebuloasa din care s-a creat sistemul. Nebulasa este caracterizata de un moment cinetic care se regaseste atat in nucleu cat si in corpurile ce orbiteaza nucleul, si in campurile in care se scalda intregul sistem. faptul ca o planeta poate sa orbiteze sistemul in sens contrar, sau sa se roteasca cu axa in planul ecuatorial precum Venus, acestea sunt exceptii de la regula. Pe ansamblu corpurile acretionate din nebuloasa vor pastra momentul cinetic al nebuloasei, si sensul de rotatie al acesteia. Totul depinde de conditiile initiale.

Planetele se invart in sens retrograt datorita conditiilor create de ciocniri ?

CAdi a scris:Planetele se invart in sens retrograt datorita conditiilor create de ciocniri ?

Evident, cataclismele joaca un rol important la formarea sistemelor. Citeam undeva ca planeta Marte are un crater cu diametrul de cateva mii de km. atunci nu ne mai miram de inelul de asteroizi dintre Marte si Jupiter, de Venus care se rostogoleste pe orbita, si de Pamant unde au disparut dinozaurii, si poate chiar forme de viata inteligente.

Da , dar revenind la titlul topicului si la teoria Einstein asupra gravitatiei si
la faptul ca Venus se misca retrograd inseamna ca miscarea ei va inceta
la un moment dat .Rotatia ei deja este foarte lenta ...Care ar fi cauza si ce se va
intampla atunci cand ea va inceta cu totul ?

CAdi a scris:Da , dar revenind la titlul topicului si la teoria Einstein asupra gravitatiei si
la faptul ca Venus se misca retrograd inseamna ca miscarea ei va inceta
la un moment dat .Rotatia ei deja este foarte lenta ...Care ar fi cauza si ce se va
intampla atunci cand ea va inceta cu totul ?

Catastrofe cosmice au fost si vor mai fi. Spatiul nu se opune miscarii retrograde a unei planete, deoarece planetele sunt inconjurate de propriul lor spatiu. Doar ca materia are proprietatea de a se aglomera in liniile de curent ale vortexului cosmic, asa cum pilitura de fier scoate in evidenta liniile de forta ale campului magnetic, fara a le influienta cu ceva.