Despre lucrarea "Fizica povestită" a lui Cristian Presură

Am început cu greu să citesc pe apucate din această lucrare interesantă. Am terminat cu prefața elocventă scrisă de domnul doctor Mircea Penția de la IFIN.

Primul capitol și denumirea acestuia prevestește cât de amănunțită se anunță a fi această carte, pornind din trecutul îndepărtat al Științei. Problematica creației este figurată printr-o imagine a unei picturi celebre în care două mâini se desenează reciproc, lăsând loc întrebării: „Care mână este a Creatorului și care a creației sale?”. Se arată prin exemple concrete că nu putem explica totul, așa că nu merită să ne facem iluzii că putem formaliza lumea (precum și-a făcut Russell).

Mi-a plăcut mult observația că unii dintre vechii greci credeau că Soarele este o colecție de pietre de foc care dispar seara și apar dimineața sau că Soarele este mereu altul în fiecare zi. Cât de departe erau ei de adevăr! Și cu toate acestea au reușit să ne transmită peste timp ipotezele lor.

Povestindu-ne despre forma Pământului, ni se arată ce raționamente minunate a făcut Aristotel pentru a explica eclipsele prin extrapolarea poziției Soarelui și Lunii pe cer, subliniindu-se în final îndemnul de a nu uita „să-i căutăm printre noi pe cei puțini care anticipează gândirea noilor milenii”, iar în secțiunea despre dimensiunile Pământului aflăm povestea frumoasă a bățului lui Eratostene, scoțându-se în evidență ce concluzii mari se pot extrage din experimente mici.

Ni se aduce apoi în prim plan rotația Pământului. De ce toate stelele și Luna și Soarele se mișcă toate cu aceeași viteză? Cât de evidentă ni se pare nouă astăzi această mișcare și câte probleme filozofice punea ea vechilor greci! Cum ar putea Pământul să se miște cu o asemenea viteză periferică? O, nu! Este imposibil! Pământul este imobil! Și s-a crezut asta timp de un mileniu, până când a venit Galilei. (Trist, zic eu, căci omenirea nu a învățat nimic din aceste gafe teribile, continuând să-i persecute pe cei care au idei noi.)

Se continuă apoi cu relevarea importanței „stelelor fixe” pentru evaluarea poziției aștrilor pe cer.

Foarte frumos rezumat al capitolului. Cred ca va trebui sa fac si eu rost de carte.

Mulțumesc, omuldinluna!



Urmează o descriere clară a modului în care s-au născut cele două sisteme ale lumii, ptolemeic și copernican. Se arată că argumentele filozofice n-au fost suficiente pentru acceptarea noului model, ci a fost nevoie de argumente mult mai solide, furnizate de experiment. Se remarcă anumite „coincidențe” misterioase în modelul lui Ptolemeu, dar care își găsesc o explicație naturală în modelul copernican. Se remarcă posibilitatea explicării alinierii planetelor și mișcarea retrogradă a acestora atât cu ajutorul epiciclurilor, cât și cu modelul rotației în jurul Soarelui.

Îi vedem apoi pe Tycho Brahe măsurând cu precizie mișcarea aștrilor fără să aibă luneta lui Galilei, apoi îl găsim pe Kepler încordat, căutând printre aceste măsurători ale ilustrului său predecesor explicația abaterii de la cerc a orbitelor lui Copernic.




Urmează un capitol drag mie, privind mișcarea mecanică. Se anunță timp prielnic pentru lectură, printre problemele ivite cu ocazia sărbătorilor...

Din cate stiu, modelul ptolemeic era modificat in asa fel incat sa acomodeze fiecare observatie. Se complica la nesfarsit cu epicicluri urcate peste alte epicicluri de fiecare data cand o proprietate noua a unei orbite era observata.

Iata deci diferenta dintre lucruri potrivite "cu mana" si descoperirea unei legi a fizicii. Newton a dat numai legea gravitatiei, si a descoperit ca dintr-o singura formula rezulta tot restul.

Într-adevăr. Și tocmai din acest motiv eu am impresia că Fizica actuală căptușește la greu lucrurile (și le căptușește bine, pentru că se pot) și că va veni o altfel de Fizică în viitor, una din care să rezulte toate căptușelile de astăzi.

Prietenul adevarat la nevoe se cunoaste.

Abel Cavaşi a scris:Cât de evidentă ni se pare nouă astăzi această mișcare și câte probleme filozofice punea ea vechilor greci!

Da, asta e tare fascinant. Totul e in principiu simplu, doar ca trebuie sa gasim punctul de vedere corect. Altfel nu mai iesim din framantarile filozofice. Dand un exemplu din subiectul meu preferat, e de-a dreptul misterioasa legatura dintre creier ca obiect material si constiinta ca entitate imateriala. Dar asta este doar o problema falsa care vine din faptul ca avem o intelegere gresita despre realitate. In viitorul in care vom avea viziunea corecta, ni se va parea evidenta legatura dintre creier si constiinta.

Capitolul doi mă frapează cu întrebări (de care aud pentru prima dată) pe care și le puneau savanții de după Kepler, precum a fost Galilei. Spre deosebire de noi astăzi, ei aveau în mod firesc îndoieli cu privire la „îngerii” care împing planetele atât de ordonat sau cu privire la faptul că pietrele din vecinătatea Pământului cad în jos în timp ce bolovanii din cer se mișcă pe elipse. Continuarea nu este banală. Este descris amănunțit, pe înțelesul tuturor, paradoxul lui Galilei prin care acesta demonstrează că toate corpurile cad la fel în vid, spulberând astfel reputația de fier ruginit a lui Aristotel și deschizând noi perspective pentru progresul Științei. Fiind și un experimentator strălucit, Galilei a avut ideea de a folosi un plan înclinat pentru studiul căderii corpurilor, obținând astfel timpi mai lungi de cădere.

Găsesc apoi un context deosebit în care Galilei a raționat cu privire la inerție, studiind o bilă care, după coborârea pe planul înclinat, parcurge un traseu orizontal, după care urcă din nou pe un alt plan înclinat, la o înălțime apropiată de cea de cădere. Această descoperire desființează necesitatea îngerilor care împing planetele. Să fi fost oare acesta un prim pretext de persecuție din partea bisericii?


P.S. Voi folosi culoarea albastră pentru referințele directe la carte și culoarea implicită pentru observații personale.

Abel Cavaşi a scris:Spre deosebire de noi astăzi, ei aveau în mod firesc îndoieli cu privire la „îngerii” care împing planetele atât de ordonat

Ingerii de pe vremea lui Kepler n-au fost insa inlocuiti cu alti ingeri, ci cu o lege a fizicii a carei corectitudine poate fi verificata in mod obiectiv. Nici o teorie nu-i perfecta sau universala, intotdeauna exista un punct dincolo de care ea trebuie imbunatatita sau schimbata radical pentru a progresa. Dar ce sens are sa schimbi o teorie tocmai in cadrul unde e foarte usor de vazut ca-i corecta?

omuldinluna a scris:Ingerii de pe vremea lui Kepler n-au fost insa inlocuiti cu alti ingeri, ci cu o lege a fizicii a carei corectitudine poate fi verificata in mod obiectiv.

Nici n-am sugerat altceva. Sau tu ai înțeles altceva? Observă că textul citat are culoarea albastră, asta însemnând că nu nu a fost o modificare personală prea drastică a celor spuse de autorul cărții.

Nici o teorie nu-i perfecta sau universala, intotdeauna exista un punct dincolo de care ea trebuie imbunatatita sau schimbata radical pentru a progresa.

Parcă îl văd pe Ptolemeu spunând exact același lucru, conștient fiind de problemele sistemului său. Părerea mea este că poezia asta este trecătoare și că va veni o teorie absolută (matematică) ce nu va mai fi schimbată radical (cu contradicții), ci doar îmbunătățită cu completări.

Dar ce sens are sa schimbi o teorie tocmai in cadrul unde e foarte usor de vazut ca-i corecta?

Te referi la propunerea mea privind principiul elicoidal al inerției?

Era un comentariu general privitor la citatul pe care l-am marcat. Cercetatorii isi pun intrebari foarte profunde si astazi asupra misterelor pe care Natura inca le are. Nu mi se pare ca astazi omenirea e mai putin insetata de cunoastere ca atunci, ci din contra, astazi este o libertate de gandire mult mai mare, iar cei care pornesc pe calea cercetarii au cu totul alte conditii de lucru decat au avut inaintasii. Este mult mai usor azi sa te informezi cu privire la munca altora, sa formezi colaborari cu oameni de pe alte continente cu aceleasi preocupari, aceste lucruri conducand la un progres exponential al cercetarii in ultimele decenii.

omuldinluna a scris:Cercetatorii isi pun intrebari foarte profunde si astazi asupra misterelor pe care Natura inca le are. Nu mi se pare ca astazi omenirea e mai putin insetata de cunoastere ca atunci, ci din contra, astazi este o libertate de gandire mult mai mare, iar cei care pornesc pe calea cercetarii au cu totul alte conditii de lucru decat au avut inaintasii. Este mult mai usor azi sa te informezi cu privire la munca altora, sa formezi colaborari cu oameni de pe alte continente cu aceleasi preocupari, aceste lucruri conducand la un progres exponential al cercetarii in ultimele decenii.

Sunt de acord.

Autorul cartii nu are nimic in potriva daca ii faci rezumatul lucrarii, pealocuri mai detaliat chiar?!
Citirea rezumatului povestirii e interesant,dar

Problema ar cadea la aceea ca sa nu scada numarul de doritori sa cumpere cartea dupa citirea rezumatului detaliat, ce sens mai are sa citesti cartea mai apoi?!, oricum meritul pentru popularizarea stiintei al autorului ramine, mai departe deja care si cu ce concluzii ramine is problemele lui.

Înainte de a scrie aici am întrebat autorul. Cartea este mult mai detaliată decât rezumatul pe care îl fac eu, iar un asemenea rezumat nu afectează negativ cumpărarea cărții. Dimpotrivă, un om cu scaun la cap pe care îl interesează cu adevărat Fizica nu va sta pe gânduri ca să cumpere o asemenea carte.

Abel Cavaşi a scris:  un om cu scaun la cap pe care îl interesează cu adevărat Fizica nu va sta pe gânduri ca să cumpere o asemenea carte.

Pe cand "Fizica elicoidala cea vestita povestita" ?
Sau: "Pe elicoidele fizicii".
http://194.88.239.92:8081/opac/bibliographic_view/39039;jsessionid=7467A056B9CC50AEE82D6875D2D5CB52
http://books.google.ro/books/about/Pe_serpentinele_fizicii.html?id=eh9qAAAACAAJ&redir_esc=y
http://toread.bjbraila.ro/opac/bibliographic_view/73571;jsessionid=FA6B176764E0467884F415358B6B8FC7
Sau: "In labirintul fizicii". Sau: "In infundaturile fizicii".
Am sugerat doar cateva titluri posibile, care ar deveni best sellers.
Autori sa fie, ca titluri sunt destule. Sau invers. Titluri sa fie, ca autori apar ei.

Am citit și cartea „Pe serpentinele Fizicii”. O am în pod.

Apar legile lui Newton. Mă fascinează un raționament prin care se relevează constanta numită „masă” și modul cum această masă este una și aceeași atât sub influența resortului alungit, cât și sub influența gravitației (lucru care l-a intrigat pe Newton). Găsim și calculele prin care savantul deduce cum gravitația până la Lună scade cu pătratul distanței, explicația mareelor și justificarea abaterii de la mișcarea circulară la cea eliptică, parabolică și chiar hiperbolică, prin calcule amănunțite în coordonate polare.

Mi-ar fi plăcut să găsesc mai multe cuvinte despre importanța ipotezei privind planeitatea mișcărilor, într-un context în care s-ar fi putut înțelege cât de răsturnată ar fi din temelii Fizica dacă s-ar admite că gravitația nu este o forță centrală. Dar, desigur, este o pretenție prea mare de la o carte ce tratează întreaga Fizică cunoscută.

În secțiunea dedicată experimentului lui Cavendish, ni se povestește despre îngrijorarea lui Newton cu privire la faptul că atracția dintre corpuri nu depinde de dimensiunile acestora.

Din secțiunea dedicată energiei, menționez aici exemplul cu mașina ce intră în zid, prin care se poate intui energia în funcție de „distrugerea” pe care o produce. Mă întreb dacă avem vreo metodă precisă de a stabili cât de multă distrugere s-a produs.

Capitolul se încheie cu o secțiune lungă destinată planetelor extrasolare, descoperite prin observarea balansului stelelor datorat planetelor ce le înconjoară.

Abel Cavaşi a scris:

Mi-ar fi plăcut să găsesc mai multe cuvinte despre importanța ipotezei privind planeitatea mișcărilor, într-un context în care s-ar fi putut înțelege cât de răsturnată ar fi din temelii Fizica dacă s-ar admite că gravitația nu este o forță centrală. Dar, desigur, este o pretenție prea mare de la o carte ce tratează întreaga Fizică cunoscută.

Tot ca un comentariu general, admisul in fizica nu se face dupa ureche, ci dupa ce spune Natura. Proprietatile atribuite gravitatiei sunt cele care explica fenomenele observate. De exemplu, o forta necentrala incalca legea a doua lui Kepler, cea privitoare la faptul ca planetele au viteza areolara constanta. Exista insa si forte necentrale in Natura, una dintre ele fiind chiar forta nucleara.

Legea a doua a lui Kepler este bazată pe observațiile făcute cu ochiul liber ale lui Tycho Brache. Și de atunci este considerată sfântă. Iar abaterile de la planeitate observate ulterior au fost puse pe seama altor efecte.

Nu e considerata sfanta, ca doar ai o multime de astronomi care urmaresc miscarile corpurilor ceresti de atunci si pana acum. Iti dai seama ca in ziua in care se va da gravitatia peste cap, cineva o sa observe.

In definitiv, daca ai norocul sa locuiesti intr-o zona cu cerul limpede, nu vad ce te impiedica sa pui bani deoparte de o luneta, si cand o obtii sa masori singur orbita planetei Marte de exemplu. Tycho si Kepler nici macar n-aveau lunete, cautau planetele cu ochiul liber, iar asta nu a fost un impediment pentru dorinta lor de cunoastere.

Cred că te faci că nu înțelegi ce spun. Dacă vrei să crezi că planetele se mișcă pe orbite plane, atunci oricât de precise observații vei face, vei constata că ele se mișcă pe orbite plane.

Este ca și pe vremea sistemului ptolemeic. Oricâte observații s-au făcut de-a lungul a sute de ani, niciuna nu a determinat schimbarea concepției, pentru că toate se puteau explica în limitele modelului.

Deci, nu neg că observațiile actuale se pliază și pe concepția greșită că traiectoriile sunt curbe plane.

Tu poti sa crezi ce vrei, dar masuratoarea e obiectiva. De exemplu, un mester lenes poate sa spuna ca peretele pe care ti l-a facut e drept, dar daca pui polobocul si vezi ca o ia bula intr-o parte, inseamna ca e drept numai in capul lui. E dreptul omului sa se lupte cu realitatea, dar ce-i in capul lui ramane in capul lui, iar ce-i in Natura e in Natura.

Așa e. Am aceeași părere.

Abel Cavaşi a scris:Cred că te faci că nu înțelegi ce spun. Dacă vrei să crezi că planetele se mișcă pe orbite plane, atunci oricât de precise observații vei face, vei constata că ele se mișcă pe orbite plane.

Este ca și pe vremea sistemului ptolemeic. Oricâte observații s-au făcut de-a lungul a sute de ani, niciuna nu a determinat schimbarea concepției, pentru că toate se puteau explica în limitele modelului.

Deci, nu neg că observațiile actuale se pliază și pe concepția greșită că traiectoriile sunt curbe plane.

Acest comentariu seamana cu raspunsul la intrebarea; Soarele se misca in jurul Pamantului, sau Pamantul in jurul Soarelui? Ambele raspunsuri sunt valabile, pentru ca depinde unde sta observatorul.
Asa si in cazul tau, traiectoriile orbitelor sunt si curbe si plane, depinde de unde le privesti. Daca privesti de pe Pamant traiectoria lui Venus ai sa vezi o curba intortocheata numita ecliptica, care nu este nici plana, nici eliptica.

Eu mă refer la același reper pe care îl consideră Fizica actuală: în același reper (de altfel, ÎN ORICE REPER), mișcarea nu este plană, ci are torsiune.

Se pot da contraexemple la afirmatia de mai sus.