Despre lucrarea "Fizica povestită" a lui Cristian Presură

Rezumarea primului mesaj :

Am început cu greu să citesc pe apucate din această lucrare interesantă. Am terminat cu prefața elocventă scrisă de domnul doctor Mircea Penția de la IFIN.

Eu mă refer la același reper pe care îl consideră Fizica actuală: în același reper (de altfel, ÎN ORICE REPER), mișcarea nu este plană, ci are torsiune.

Se pot da contraexemple la afirmatia de mai sus.

Doar experimentul MM ?

Nu am citit cartea inca.
Am gasit cuprinsul pe net, la capitolul 5 apare experimentul MM.
Eram interesat daca Presura abordeaza si alte experimente de masurare a eterului-gen Dyton Miller-sau se rezuma la un experiment unic preferat de relativisti pentru " esecul" masuratorilor.
Speram ca Preura sa fie un nonconformist, un ne-indoctrinat...

@omuldinluna
Regret că ești atât de sigur.

@eugen
Cartea lui Presură prezintă concepțiile actuale (oficiale) privind Fizica, doar că maniera de prezentare este mult mai amănunțită decât cea găsită în manuale.

Se arată că nu doar sarcinile pot crea câmpuri, ci, mult mai interesant, câmpurile însele se pot crea reciproc. Și atunci, întreb eu, de ce n-am putea admite că nu există sarcini, ci numai câmpuri? Aflu lucruri drăguțe despre Ampere. Și amănunte despre experimentul lui Millikan. În sfârșit, înțeleg și eu cum a măsurat acesta sarcina electrică elementară. Pentru a construi Fizica elicoidală, este important să știu cum au decurs exact experimentele ca să știu unde s-au introdus ipoteze tacite ce s-au transmis până astăzi. Am înțeles că Millikan a măsurat multipli de sarcini elementare și a făcut el calculul apoi, nu sarcini elementare efective. De altfel, aflu la finalul secțiunii 27 că Millikan ar fi ascuns (justificat sau nu) anumite erori din experimentul său, folosind doar cam un sfert din picăturile supuse observației.

Da, se stie ca experimentul lui Millikan a fost viciat de o serie de probleme. Sarcina electronului se poate masura mult mai precis insa astazi, prin alte metode, de exemplu prin efect Hall cuantic.

Citesc cu nesaț despre contribuția adusă de Thomson, care a reușit să smulgă electroni din substanță și să le măsoare masa cu ajutorul unor instalații complexe precum tubul catodic care necesită timp pentru a fi înțelese. Eu mă întreb și acum: oare tensiunea aceea mare nu creează de fapt electronii în interiorul substanței după care îi scoate apoi afară? Aflu cu încântare că Thomson credea că, datorită dimensiunilor mici, electronul nu va avea utilitate practică.

Începe povestea minunată a atomilor, cu Democrit, Proust, Dalton, Lussac și Avogadro, prezentată mult mai clar în această carte decât am întâlnit-o în alte părți. O asemenea claritate demonstrează că autorul însuși a înțeles cu adevărat cum s-au petrecut lucrurile de fapt, știind ce trebuie să sublinieze.

Ca sa creezi electroni ai nevoie de o energie uriasa. La energia inmagazinata intr-un tub catodic doar ionizezi atomii unui material, si eliberezi electronii deja prezenti.

Da, așa este, conform Fizicii actuale.

De fapt, asa e conform Naturii. Energia la care are loc un fenomen fizic dat trebuie sa fie independenta de teorie, ca doar nu se schimba legile fizicii dupa nazurile teoreticienilor.

N-ai înțeles la ce m-am referit. Observațiile făcute asupra electronului au avut la bază presupunerea că electronul există deja în substanța neutră. Ori această presupunere am pus-o la îndoială.

Substanta e facuta din molecule, moleculele din atomi, iar atomii din nuclee si invelis electronic. Chestiunea asta este destul de bine verificata.

Da, este destul de bine verificată, dar din perspectiva Fizicii actuale.

Dupa cum am spus, realitatea obiectiva este unica, independenta de teorie. Structura unui atom este un lucru dat al Naturii, tu ca cercetator nu poti decat sa incerci sa afli care este ea. Ai motive sa consideri ca structura unui atom este in mod fundamental diferita de cea cunoscuta astazi? Vorbesc de ideea generala, de nucleu + invelis electronic, nu de detalii fine care desigur ca sunt in continuare descoperite.

omuldinluna a scris:Ai motive sa consideri ca structura unui atom este in mod fundamental diferita de cea cunoscuta astazi?

Din păcate, da. În Fizica elicoidală substanța este un EFECT al mișcării unor nimicuri cu viteza luminii. Dar argumentele sunt prea lungi pentru topicul de față. Poate vei găsi argumentele în topicul pe care l-am deschis azi.

Aha. Deci este o consecinta a teoriei tale. Eram curios daca aveai rezultate experimentale care sa-ti sprijine punctul de vedere. Poate continuam discutia pe un topic separat, ca acesta sa ramana dedicat rezumatului tau.

Aflăm apoi un lucru prețios: distanța dintre molecule este aceeași, indiferent de tipul gazului (în condiții de temperatură și presiune identice). Ni se oferă și o explicație statistică a acestui fenomen, pornind de la legătura directă dintre energia moleculelor și temperatură. Electroliza îmi lasă un gust amar. Deși autorul se străduiește să prezinte cât mai multe detalii, rămân o mulțime de întrebări ce se pot pune. (De unde știm, de exemplu, că electronii de valență nu ar putea fi și ei de fapt tocmai molecule întregi ionizate negativ?) Trecând repede peste asemenea întrebări și netezind asperitățile logice care ar fi trebui aprofundate, Fizica actuală are de suferit.

Mă gândesc, apoi, de ce nu s-ar putea măsura masa unei molecule mult mai precis decât prin electroliză, deschizând un mic orificiu într-un recipient de gaz și măsurând presiunea cu care lovesc moleculele ce ies din recipient prin acel orificiu. Căci electroliza produce modificări fundamentale în substanță și nu poate prezenta aceeași încredere precum ar prezenta o simplă deschidere a unui orificiu.
Urmează raționamente neriguroase (care, evident, nu se datorează autorului, ci sunt specifice Fizicii actuale) privind dimensiunea moleculelor și atomilor.

Aflu pentru prima dată de modelul planetar al lui Nagaoka și mă întreb de ce nu am auzit de el până acum. Povestea modelului creat de Rutherford îmi amintește câte presupuneri ad-hoc s-au făcut pentru a se ajunge la el. De exemplu, se admite că ionii de heliu nu captează electroni în drumul lor către foița de aur sau că interacțiunea dintre ionii de heliu și atomii de aur este strict de natură electrică, nu magnetică sau gravitațională. Vă dați seama peste câte posibilități s-a trecut cu vederea până să se considere că atomul este cum arată Rutherford?! Se pare că nicio carte de Fizică nu este atât de amănunțită încât să-mi spulbere toate aceste frământări, neliniști. Desigur, numai o analiză cantitativă amănunțită ar scoate la iveală o oarecare claritate, dar nu pot pretinde așa ceva acestei cărți, așa că trebuie să mă mulțumesc în continuare cu concluziile pe care le știu deja.

In general in electroliza sunt intr-adevar separati ioni sau molecule ionizate dintr-un anumit material. Exista insa si reactii de oxidare, in care poti separa un electron dintr-un ion de fier. Depinde ce reactie chimica te intereseaza.

Un raționament matematic ușor provenit de la Rutherford vrea să ne arate că nucleele de aur sunt de 5000 de ori mai mici decât atomii. Mi-a plăcut observația de la finalul secțiunii 31, că particulele elementare se mișcă „într-un imens spațiu gol”. Găsim apoi un argument frumos că gravitația așa cum este ea cunoscută azi nu poate explica de ce bucățile unui pahar spart nu se atrag la loc, motiv pentru care consistența substanței trebuie pasată altei forțe decât celei gravitaționale. Ni se prezintă apoi deosebirea dintre legăturile covalente și cele ionice. M-a distrat ideea că în cristalele metalice atomii sunt ținuți laolaltă de electronii liberi, după care urmează remarca importantă că nu se cunoaște explicația comportamentului electronilor liberi din supraconductori. (Și atunci de unde certitudinea că se cunoaște fără dubii explicația comportamentului electronilor liberi din conductori?, întreb eu.) Se trece apoi, în finalul capitolului, la o descriere foarte sumară a lichidelor și a plasmei.

Abel Cavasi a scris:Și atunci de unde certitudinea că se cunoaște fără dubii explicația comportamentului electronilor liberi din conductori?, întreb eu.

Nu cred ca a scris autorul acela ca se cunoaste fara dubii fenomenologia electronilor din conductori. Exista insa niste teorii ce permit reproducerea fenomenelor observate in aceste sisteme. Dupa cum am spus de atatea ori, un model trece testul daca reuseste sa prezica ceea ce observam in experimente. Teoria Drude-Lorenz a conductivitatii, chit ca e si ea veche de pe la 1900, explica foarte bine fenomenele electromagnetice obisnuite din conductori. Sunt insa si fenomene care ii scapa, si pentru acelea e nevoie de mecanica cuantica.

Urmează capitolul de electromagnetism. Aflu că Faraday credea inițial că un câmp magnetic puternic ar putea mișca și sarcinile statice. Că, deh, și geniile mai au voie să greșească în faza de început a realizărilor lor, spre deosebire de ceea ce greșit mai cred majoritatea oamenilor. Îmi place de fiecare dată să-mi reamintesc cum a descoperit Faraday cu ajutorul unui întrerupător că variațiile ce apar la închiderea și deschiderea circuitului sunt cele care mișcă acul galvanometrului. Așa cum îmi doream de fapt, descrierile clare ale lui Cristian Presură îmi trezesc vechi frământări privind mecanismul elicoidal prin care variația câmpului magnetic produce tensiune. Ce produce, de fapt, câmpul magnetic variabil: curbură sau torsiune variabile? Ce reprezintă, de fapt, tensiunea electrică, din punct de vedere elicoidal? Departe de mine deocamdată asemenea răspunsuri...

Apoi ne întâlnim cu mirarea lui Maxwell privind faptul că un curent alternativ trece prin condensator, spre deosebire de cel continuu. Considerațiile acestuia privind inexistentul curent electric de deplasare prin condensator îl duc la concluzia că, de fapt, un câmp electric variabil produce câmp magnetic.

Abel crede inca gresit, Faraday credea corect si s-a demonstrat.
Nici o sarcina nu poate ramane impasibila la trecerea continua a unor alte sarcini prin apropiere, indiferent daca este de acelasi semn sau opusa.
Cat priveste campul magnetic foarte puternic, aici este si mai si. O alta poveste incredibila.
Este ceva ce-i scapa lui Abel. Ii mai dau 100 ani sa afle ce anume.

Abel Cavaşi a scris:  Că, deh, și geniile mai au voie să greșească în faza de început a realizărilor lor,

Culmea rafinamentului in intuitia fenomenelor fizice.
Dezlegati-va, eliberati-va mintea si veti vedea invizibilul. Nu mai cautati sa deveniti genii, daca vreti sa stiti ce stie orice om normal.

Autorul începe să ne povestească apoi despre ecuațiile lui Maxwell în toată splendoarea lor. Interesantă și inedită (cel puțin pentru mine) observația că termenul din dreapta egalității poate fi privit ca o sursă. Avem desene cu modul în care o antenă radiază câmp electromagnetic din aproape în aproape. Găsim apoi despre modul în care a improvizat Hertz descărcând un condensator pentru a putea produce frecvențe mari necesare observațiilor. Urmează considerații despre valoarea teoretică a vitezei luminii, dar și despre măsurarea acesteia de către Romer cu ajutorul eclipselor sateliților lui Jupiter. Cu această ocazie mi-am amintit de articolul în care spuneam că viteza luminii este o convenție.

Mi-a plăcut exemplul cu înotul sincron pentru a fi în fază cu sportivul vecin, respectiv exemplul cu soldatul care se defazează la defilare. Și iată că am ajuns tocmai într-un context relevant pentru forum, contextul difracției luminii, despre care citesc cu mult nesaț. Mai departe autorul ne descrie cum a fost măsurată direct oscilația câmpului electromagnetic și cum se pot construi metamateriale cu indice de refracție negativ.

Apoi, considerațiile despre energia câmpului electromagnetic amintesc de claritatea și plasticitatea pe care le putem regăsi în Lecțiile lui Feynman.

Abel, sa nu fie cu suparate la acest ultra-fericit sfarsit de an si de domnie, dar tare as vrea sa stiu, ce ai fi avut de spus, daca cineva ar fi scris o carte invers intitulata "Fizica cea nepovestita".
Poate cel mai inteligent roman al tuturor timpurilor, fostul presedinte al Academiei Romane Mihai Draganescu (profesor universitar in fizica si electronica) a lasat scrisa o carte (controversata tocmai de profesorasii de fizica) la acest subiect "OrtoFizica", adica "Fizica cea Dreapta". Nici pe departe nu "explica" ceea ce explica cartea pe care o citesti, dar te avertizeaza ca mai exista si alt mod de a intelege natura. La sfarsitul cartii da chiar un dictionar roman-roman, pt cine nu intelege ce se ascunde in spatele unor cuvinte bine ticluite.
Daca mai poti, incearca sa citesti ce am mai scris azi si poate a disparut in cosul de aur invizibil al forumului.
Ca sa intelegi natura, trebuie sa ajungi sa intelegi o oarecare smecherie a sistemelor.  Asta cere extrem de multa imaginatie si respect pt. cei ce pana acum au gandit cum trebuie.

Am împrumutat pe vremuri cartea „Ortofizica” acasă pentru două săptămâni de la Biblioteca Județeană. Se pare că nu m-a impresionat foarte mult atunci, deși regret asta.

Hahaha, esenta domnului "academician" a fost sintetizata intr-o carticica scrisa pe vremuri, parca pe la inceputul anilor '90. "Tara bazaconiilor" ii spunea. Domnul "academician" figura acolo alaturi de alte personaje remarcabile ale vietii stiintifice romanesti. Ca sa fim impartiali, recomand lecturarea acestei carticele in paralel cu "Ortofizica". Studiu comparat, chestii, si fiecare sa judece la final dupa posibilitatile capului.

Pe Cristian Presura l-am cunoscut pe forumul Scientia si l-am
intalnit la lansarea cartii sale, in noiembrie.
Este un tip la 40 de ani, simpatic, modest si fizician cercetator  
in Olanda. Nu a cautat sa ma descurajeze deloc in ce scriam
despre push gravity dar nici nu a aratat vreo simpatie pentru
cauza mea. Daca te simti tentat sa-i spui ce ai scris aici, tocmai
a initiat acest forum: http://forum.stiinta.club/index.php?sid=73d0c56ba29a1018a3dee8badd7c035a

Maxwell, accesibil

Virgil_ 48,
Daca Presura l-a citit cu atentie pe Maxwell, stie ce a scris Maxwell: gravitatia, o presiune.

Daca nu l-a citit atent il putem ajuta noi, recomandandu-i unele postari la obiect de pe forumul nostru.

Absolut orice miscare se datoreste/datoreaza unei impingeri-presiuni=push.
Repet ce am spus de foarte multi ani, gravitatia are doua cauze simultan, doua fenomene au loc. Unul este fenomenul de "GN". Pamantul este totodata si o mini GN.

gafiteanu a scris:Absolut orice miscare se datoreste/datoreaza unei impingeri-presiuni=push.
Repet ce am spus de foarte multi ani, gravitatia are doua cauze simultan, doua fenomene au loc. Unul este fenomenul de "GN". Pamantul este totodata si o mini GN.

Putem citi si noi ce ai spus, pe net? Presupun ca GN inseamna gaura neagra.