STUDIUL SIMILITUDINII SISTEMELOR MICRO SI MACRO COSMICE

Rezumarea primului mesaj :

CONSTANTA “MOMENTULUI CINETIC REDUS”

Una din cele mai importante marimi ce caracterizeaza un sistem cosmic , este momentul cinetic al acestuia , respectiv echivalentul constantei lui Planck “h”, care trebuie sa aiba aceiasi valoare, pentru toate sistemele din aceiasi clasa.
Mai exact, toate sistemele de sateliti din sistemul nostru solar, trebuie sa aiba aceiasi constanta pentru momentul cinetic, pe care o vom nota cu “H o sat”.
Ceia ce ne impiedica sa aflam valoarea acestei constante, este in primul rind faptul ca satelitii au mase si marimi diferite (spre deosebire de electroni), si in al doilea rind ca, nu stim care este prima orbita a fiecarei planete, sau care este numarul cuantic principal al fiecarui satelit.
Pentru a depasi acest impediment, vom introduce provizoriu o constanta a momentului cinetic pentru o masa egala cu unitatea. Aceasta constanta o vom
nota cu “Hu” si o vom denumi constanta momentului cinetic redus la unitatea de masa.
Intrucit nu cunoastem pentru nici un satelit numarul cuantic principal “n”, vom considera valoarea lui “Hu” ca fiind cresterea minima intre momentele cinetice unitare a doi sateliti care ocupa orbitele cele mai apropiate.
Pentru aplicarea acestei relatii, a fost necesara intocmirea unui tabel cu datele principalilor sisteme de sateliti, Pamint-Luna, Jupiter, Saturn, Uran, si
Neptun . Cunoscand perioadele de rotatie a acestor sateliti s-au calculat vitezele lor pe orbite,dupa care s-a trecut la intocmirea tabelului urmator:

Tabelul principalelor sisteme de sateliti, cu determinarea momentelorcinetice unitare si a numerelor cuantice orbitale;

I- Sistemul ---------------    momentul cinetic unitar. [x10^11 J.s]
Pamant- Luna ------------------------------         0.393

 II- Sistemul----------------------------
Jupiter          ---------------------------------------- 0. 269

III Sistemul-----------------------------
Saturn        ---------------------------------------  0,235

IV Sistemul------------------------------
Uranus  -------------------------------------------- 0. 190

V Sistemul----------------------------------------
Neptun----------------------------------------------0.188

Astfel s-au putut stabili conform tabelului valoarea momentelor cinetice unitare pentru fiecare sistem in parte, cat si numerele cuantice principale “n” , pentru orbitele ocupate. Cu ajutorul numerelor cuantice principale (luate cu valori intregi), s-au determinat razele orbitelor fundamentale “R1” si vitezele
proprii acestora, respectiv “V1”. Cu “V1” si “R1” s-a trecut la recalcularea momentului cinetic unitar “Hu”, dupa care s-au sintetizat datele in tabelul urmator:

GRAFICUL DE VARIATIE AL MOMENTULUI CINETIC UNITAR PENTRU SISTEME DE SATELITI IN FUNCTIE DE VITEZA PLANETELOR

....................................... Neptun......Uranus...... Saturn......Jupiter........Pamant

viteza planetei
in km/s................................. 5.4..........6.8............. 9.6........13.1............29.8

momentul
cinetic [x10^10J.s]...............1.94........2.02...........2.35........2.695..........3.933
     
     Din graficul de mai sus reiese o descoperire foarte importanta. Se vede clar ca la aceiasi familie de sisteme, momentul cinetic unitar este dependent de viteza nucleului din sistemul respectiv, cu cat planeta este mai departe de Soare, cu atat momentul cinetic unitar este in scadere.
Aceasta presupune ca toate marimile cosmice ale unui sistem sunt variabile, in functie de viteza de deplasare a nucleului. Cu cit viteza nucleului, in cazul de fata
a planetei, este mai mica cu atit momentul cinetic se apropie de o valoare minima notata cu “HU 0,sat ”.

Pentru un sistem format dintr-un corp principal si un satelit,
momentul cinetic al satelitului care orbiteaza la o distanta r,
este evident ca trebuie sa fie cel minim, calculat cu viteza ce
rezulta din prelucrarea relatiei lui Newton.
Daca viteza este mai mare, momentul cinetic este mai mare
si satelitul nu mai urmeaza orbita cu raza r, ci alta mai mare.
Ajung la concluzia ca momentul cinetic al orbitarii este minim
in mod implicit, fiindca se referea la o anumita orbitare.
Este minim, redus, sau de calcul, fiindca asa rezulta din relatia
lui Newton pentru orbitare. Fara sa fie evidentiat de aceasta.
De acolo reies m, r si se poate calcula v. Poate sa nu fie asa
simplist cum pretind eu, dar esenta aceasta ramane: orbitarea
are loc la momentul cinetic minim corespunzator unei orbite,
fiindca altfel, satelitul s-ar aseza pe alta .
Concluzia ar fi ca nu ne putem astepta la o constanta, ci la o
consecinta normala a orbitarii, momentul cinetic minim/redus.
Sinonim cu situatia  ca un corp m cu viteza v, are impulsul
minim/redus = m x v, pentru macrocosmos.

virgil_48 a scris:Pentru un sistem format dintr-un corp principal si un satelit,
momentul cinetic al satelitului care orbiteaza la o distanta r,
este evident ca trebuie sa fie cel minim, calculat cu viteza ce
rezulta din prelucrarea relatiei lui Newton.
Daca viteza este mai mare, momentul cinetic este mai mare
si satelitul nu mai urmeaza orbita cu raza r, ci alta mai mare.
Ajung la concluzia ca momentul cinetic al orbitarii este minim
in mod implicit, fiindca se referea la o anumita orbitare.
Este minim, redus, sau de calcul, fiindca asa rezulta din relatia
lui Newton pentru orbitare. Fara sa fie evidentiat de aceasta.
De acolo reies m, r si se poate calcula v. Poate sa nu fie asa
simplist cum pretind eu, dar esenta aceasta ramane: orbitarea
are loc la momentul cinetic minim corespunzator unei orbite,
fiindca altfel, satelitul s-ar aseza pe alta .
Concluzia ar fi ca nu ne putem astepta la o constanta, ci la o
consecinta normala a orbitarii, momentul cinetic minim/redus.
Sinonim cu situatia  ca un corp m cu viteza v, are impulsul
minim/redus = m x v, pentru macrocosmos.

Asa se intampla cu satelitii artificiali, la care raza orbitei este aleasa arbitrar in functie de vointa omului. In natura fiecare sistem cosmic este prin definitie un sistem armonic oscilant, care respecta cu strictete niste reguli ale oscilatoarelor, care spune ca un oscilator are o frecventa fundamentala si o serie de armonici, care formeaza un sir de numere. Astfel daca notam raza orbitei fundamentale R1 egala cu unitatea, celelalte orbite vor forma sirul; R1; R1.2^2; R1.3^2; ...R1.n^2...; in timp ce viteza pe prima orbita daca o notam cu v1 vitezele corespunzatoare pentru celelalte orbite formeaza sirul; v1; v1/2; v1/3; v1/4...v1/n..., iar perioada de orbitare va fi T1; T1.2^3; T1.3^3;....T1.n^3 ; Astfel momentul cinetic pentru un astfel de sistem, pentru un corp cu masa considerata egala cu unitatea, va forma sirul de valori; h1=(m.v1.R1); h2=m.v1/2.R1.2^2= 2.(m.v1.R1)=2h1; h3=3.h1... hn=n.h1;...
In felul acesta toate sistemele cosmice care fac parte din aceiasi categorie, trebuie sa fie caracterizate de aceiasi constanta a momentului cinetic. In realitate aceasta constanta este dependenta si de viteza cu care se deplaseaza intreg sistemul, respectiv nucleul acestuia. Acest lucru l-am descoperit eu, studiind sistemele de sateliti ai sistemului nostru solar.

negativ a scris:

virgil_48 a scris:Daca viteza este mai mare, momentul cinetic este mai mare si satelitul nu mai urmeaza orbita cu raza r, ci alta mai mare.

Conform ideii tale, ar trebui ca la viteze mai mari corpul sa se apropie de centrul de gravitatie, caci aici cauzalitatea e inversa. Problema e ca iese din sistem, nu va avea o orbita cu diametrul mai mare. Si asta chiar e o problema pe care "FOIP"-ul lui peste nu o poate rezolva. Daca era asa simplu, nu mai existau discutii pe tema asta.

Ti se pare ! Trage concluzii numai pentru ce ai inteles. Pe asta cu FOIP ul
de unde ai scos-o ?
Pana sa iasa din sistem, se indeparteaza treptat. Cand ajunge la a treia
viteza cosmica evadeaza, dar pana acolo mai este ... Marja este destul
de mare.
Nu-i purta de grija FOIP ului ca el se comporta identic cu campul cel vestit.
Daca exista !

virgil_48 a scris:

negativ a scris:

virgil_48 a scris:Daca viteza este mai mare, momentul cinetic este mai mare si satelitul nu mai urmeaza orbita cu raza r, ci alta mai mare.

Conform ideii tale, ar trebui ca la viteze mai mari corpul sa se apropie de centrul de gravitatie, caci aici cauzalitatea e inversa. Problema e ca iese din sistem, nu va avea o orbita cu diametrul mai mare. Si asta chiar e o problema pe care "FOIP"-ul lui peste nu o poate rezolva. Daca era asa simplu, nu mai existau discutii pe tema asta.

Ti se pare ! Trage concluzii numai pentru ce ai inteles. Pe asta cu FOIP ul
de unde ai scos-o ?
Pana sa iasa din sistem, se indeparteaza treptat. Cand ajunge la a treia
viteza cosmica evadeaza, dar pana acolo mai este ... Marja este destul
de mare.
Nu-i purta de grija FOIP ului ca el se comporta identic cu campul cel vestit.
Daca exista !

Atat in microcosmos cat si in macrocosmos energia particulelor si a corpurilor este cuantificata. Atunci cand avem de a face cu oscilatori armonici naturali, fie atomi, sisteme solare, sisteme planetare sau galaxii, energia tuturor entitatilor este cuantificata. Astfel energia unui electron este cu atat mai mare cu cat se indeparteaza de nucleu deoarece desi energia cinetica scade, energia potentiala are valoarea absoluta de doua ori mai mare, ceia ce face ca valoarea totala a energiei unui electron sa fie egala cu suma dintre energia cinetica luata cu semnul conventional plus si energia potentiala luata cu semnul conventional minus. Astfel in cazul experimentului laser un electron excitat se indeparteaza de nucleu cand ii creste energia prin pompaj, si apoi revine pe vechea orbita si se apropie de nucleu cand emite energia sub forma de cuante, desi in momentul apropierii de nucleu viteza electronului creste. Deci in mod paradoxal desi viteza electronului creste adica ii creste energia cinetica, totusi energia potentiala va scadea, si implicit energia totala a electronului scade, dovada fiind ca se emite o cuanta laser.
Acest mecanism este identic ca principiu in orice sistem armonic din micro sau macrocosmic, unde are loc jocul dintre energia cinetica si energia potentiala.

Precum in cer, asa si pe Pamant si in Atomi.  Energia nu este cuantificata, doar se gaseste sub forma de cuante. Energia nu creste sau scade in anumite trepte numite cuante. Aceste cuante pot lua orice valoare, desigur intre doua limite. (de exemplu un electron variaza intre 0,511 MeV si cca 105 MeV.) Dar in functie de mediu se poate modifica si evalua cantitatea de energie, atat cea de repaus cat si cea cinetica, si momentul fiind tot o energie cinetica. In functie de parametrii locali epsilon si miu, o particula are un anumit moment cinetic, care da si frecventa lui.

virgil a scris:
Atat in microcosmos cat si in macrocosmos energia particulelor si a corpurilor este cuantificata. Atunci cand avem de a face cu oscilatori armonici naturali, fie atomi, sisteme solare, sisteme planetare sau galaxii, energia tuturor entitatilor este cuantificata.

Ideea era cum si de ce

negativ a scris:Ideea era cum si de ce

Fără teorema lui Bilinski (de recurență a formulelor lui Frenet) totul este vorbărie goală.

gafiteanu a scris:Precum in cer, asa si pe Pamant si in Atomi.  Energia nu este cuantificata, doar se gaseste sub forma de cuante. Energia nu creste sau scade in anumite trepte numite cuante. Aceste cuante pot lua orice valoare, desigur intre doua limite. (de exemplu un electron variaza intre 0,511 MeV si cca 105 MeV.) Dar in functie de mediu se poate modifica si evalua cantitatea de energie, atat cea de repaus cat si cea cinetica, si momentul fiind tot o energie cinetica. In functie de parametrii locali epsilon si miu, o particula are un anumit moment cinetic, care da si frecventa lui.

Energia unei particule elementare creste absorbind o cuanta de energie, pe care apoi la franarea particulei se emite o cuanta de energie, care este proportionala cu gradul de franare care poate fi totala sau partiala. Deci si cuanta emisa poate avea intreaga energie primita initial sau doar un procent din aceasta, adica o cuanta cu o frecventa inferioara fata de cuanta primita. Asta insa nu inseamna ca energia nu este cuantificata, ci doar ca unitatea de energie este atat de mica incat lasa impresia unei continuitati. Cea mai mica energie a unei cuante este pentru o frecventa de un ciclu pe secunda, astfel ca energia cuantei va fi egala numeric cu constanta lui planck inmultita cu unu. Emin=h.1= 6,626.10^-34 J
Deci energia este cuantificata.

negativ a scris:

virgil a scris:
Atat in microcosmos cat si in macrocosmos energia particulelor si a corpurilor este cuantificata. Atunci cand avem de a face cu oscilatori armonici naturali, fie atomi, sisteme solare, sisteme planetare sau galaxii, energia tuturor entitatilor este cuantificata.

Ideea era cum si de ce

Energia este cuantificata deoarece natura este manifestata prin entitati fizice discrete. La orice nivel analizam spatiul fizic, acesta se prezinta intr-o forma granulara in care fiecare particula se afla cel putin intr-o forma de miscare, in interactiune continua cu particulele din jur. Cea mai simpla forma de miscare este miscarea periodica in jurul unei pozitii de echilibru, fie ca este vorba de rotirea un jurul axei proprii, fie ca este vorba de vibratia propriuzisa. Cand aceste miscari sunt la unison, dau nastere la propagari de unde, ce fac posibila transmisia acestei forme de energie prin spatiul fizic studiat.

virgil a scris:

negativ a scris:

virgil a scris:
Atat in microcosmos cat si in macrocosmos energia particulelor si a corpurilor este cuantificata. Atunci cand avem de a face cu oscilatori armonici naturali, fie atomi, sisteme solare, sisteme planetare sau galaxii, energia tuturor entitatilor este cuantificata.

Ideea era cum si de ce

Energia este cuantificata deoarece natura este manifestata prin entitati fizice discrete. La orice nivel analizam spatiul fizic, acesta se prezinta intr-o forma granulara in care fiecare particula se afla cel putin intr-o forma de miscare, in interactiune continua cu particulele din jur. Cea mai simpla forma de miscare este miscarea periodica in jurul unei pozitii de echilibru, fie ca este vorba de rotirea un jurul axei proprii, fie ca este vorba de vibratia propriuzisa. Cand aceste miscari sunt la unison, dau nastere la propagari de unde, ce fac posibila transmisia acestei forme de energie prin spatiul fizic studiat.

Ceace am subliniat este parerea ta, pe care o cunoastem toti .
Dar ai omis miscarea inertial/rectilinie, care este singura
miscare conservativa si cea mai simpla forma de miscare.
Oricare alta, consuma energie si produce lucru mecanic. De
aceea prezentarea celorlalte miscari numai din punct de
vedere cinematic, este o nedeterminare.

virgil_48 a scris:

virgil a scris:

negativ a scris:
Ideea era cum si de ce

Energia este cuantificata deoarece natura este manifestata prin entitati fizice discrete. La orice nivel analizam spatiul fizic, acesta se prezinta intr-o forma granulara in care fiecare particula se afla cel putin intr-o forma de miscare, in interactiune continua cu particulele din jur. Cea mai simpla forma de miscare este miscarea periodica in jurul unei pozitii de echilibru, fie ca este vorba de rotirea un jurul axei proprii, fie ca este vorba de vibratia propriuzisa. Cand aceste miscari sunt la unison, dau nastere la propagari de unde, ce fac posibila transmisia acestei forme de energie prin spatiul fizic studiat.

Ceace am subliniat este parerea ta, pe care o cunoastem toti .
Dar ai omis miscarea inertial/rectilinie, care este singura
miscare conservativa si cea mai simpla forma de miscare.
Oricare alta, consuma energie si produce lucru mecanic. De
aceea prezentarea celorlalte miscari numai din punct de
vedere cinematic, este o nedeterminare.

Este suficient ca in calea unui corp aflat in miscare rectilinie si uniforma, sa pui un obstacol si atunci ai sa vezi ca acel corp poarta in el o energie cinetica E=1/2 m.v2; care se transmite acelui obstacol la cocnire. Din moment ce corpul in miscarea lui uniforma este purtator de energie, iar in urma ciocnirii plastice se produc deformari si caldura, inseamna ca aceasta energie este cuantificata pentru ca energia radiatiilor calorice se scrie tot in functie de constanta lui Planck; E =h.niu;

virgil a scris:
Ceace am subliniat este parerea ta, pe care o cunoastem toti .
Dar ai omis miscarea inertial/rectilinie, care este singura
miscare conservativa si cea mai simpla forma de miscare.
Oricare alta, consuma energie si produce lucru mecanic. De
aceea prezentarea celorlalte miscari numai din punct de
vedere cinematic, este o nedeterminare.

Este suficient ca in calea unui corp aflat in miscare rectilinie si uniforma, sa pui un obstacol si atunci ai sa vezi ca acel corp poarta in el o energie cinetica E=1/2 m.v2; care se transmite acelui obstacol la cocnire. Din moment ce corpul in miscarea lui uniforma este purtator de energie, iar in urma ciocnirii plastice se produc deformari si caldura, inseamna ca aceasta energie este cuantificata pentru ca energia radiatiilor calorice se scrie tot in functie de constanta lui Planck; E =h.niu;[/quote]
Sigur ca este adevarat ca un corp in miscarea rectilinie uniforma
are energie cinetica, pe care o poate ceda. Nu mi se pare ca
am afirmat contrariu. Dar numai aceasta miscare isi poate
pastra integral energia(in lipsa altor influente). Miscarile curbe,
oscilatorii, etc, folosesc resurse exterioare pentru a se perpetua
sau se epuizeaza singure. Intervine factorul "dinamică".
De aceea nu am fost de acord cu exprimarea ta pe care am
subliniat-o in raspunsul precedent si care nu mi se pare adevarata.

virgil_48 a scris:

virgil a scris:
Ceace am subliniat este parerea ta, pe care o cunoastem toti .
Dar ai omis miscarea inertial/rectilinie, care este singura
miscare conservativa si cea mai simpla forma de miscare.
Oricare alta, consuma energie si produce lucru mecanic. De
aceea prezentarea celorlalte miscari numai din punct de
vedere cinematic, este o nedeterminare.

Este suficient ca in calea unui corp aflat in miscare rectilinie si uniforma, sa pui un obstacol si atunci ai sa vezi ca acel corp poarta in el o energie cinetica E=1/2 m.v2; care se transmite acelui obstacol la cocnire. Din moment ce corpul in miscarea lui uniforma este purtator de energie, iar in urma ciocnirii plastice se produc deformari si caldura, inseamna ca aceasta energie este cuantificata pentru ca energia radiatiilor calorice se scrie tot in functie de constanta lui Planck; E =h.niu;

Sigur ca este adevarat ca un corp in miscarea rectilinie uniforma
are energie cinetica, pe care o poate ceda. Nu mi se pare ca
am afirmat contrariu. Dar numai aceasta miscare isi poate
pastra integral energia(in lipsa altor influente). Miscarile curbe,
oscilatorii, etc, folosesc resurse exterioare pentru a se perpetua
sau se epuizeaza singure. Intervine factorul "dinamică".
De aceea nu am fost de acord cu exprimarea ta pe care am
subliniat-o in raspunsul precedent si care nu mi se pare adevarata.[/quote]

Apropo de miscarea pe o curba inchisa la care sustii ca se face cu pierdere de energie; Se stie ca atomii care nu sunt radioactivi, au viata nelimitata. Daca luam spre exemplu un electron din acest atom, el are o miscare pe o curba inchisa in jurul nucleului fiind determinata de anumite numere cuantice, de campul nuclear si de energia electronului, mai intervine si campul magnetic nuclear, orbital si de spin. Cum atomul este vesnic si electronii sunt la fel, iar acest lucru presupune ca electronii nu pierd energie, caz contrar ar cadea in nucleu si atomul s-ar distruge. Acesta este un exemplu de miscare pe o curba inchisa fara pierdere de energie. Totusi experimental s-a demonstrat ca electronii cand se misca pe o traiectorie circulara intr-un ciclotron, ei emit energie prin radiatie, motiv pentru care ciclotroanele sunt limitate ca energie si putere de accelerare a electronilor. Deci pe de o parte electronii nu emit energie in interiorul atomilor desi se misca pe traiectorii curbe, iar pe de alta parte electronii emit energie cand se misca pe alte traiectorii curbe decat pe cele stabilite din interiorul atomilor.
Cum se explica acest lucru ? Modelul lui Bohr a aratat ca sunt anumite orbite care pot fi ocupate de electroni, numite orbite stationare in care electronii nu emit si nu absorb energie, iar in momentul cand o cuanta de energie loveste un electron atunci el sare pe o orbita superioara dupa care revine emitand o unda laser. Mecanica cuantica, prin ecuatia lui Schrodinger a aratat ca miscarea electronilor este descrisa de o functie de unda a carei ecuatie admite ca solutii anumite suprafete pe care pot fi gasiti electronii cu un maxim de probabilitate. Aceste suprafete au fost numite orbitali si pot justifica comportarea electronilor in cazul hidrogenului, dar nu prea se poate aplica la alti atomi mai complexi. Putem spune ca atomul este un oscilator armonic si ca toate particulele isi armonizeaza miscarea pe o frecventa fundamentala cat si pe armonicele acesteia fara sa piarda energie. Bazat pe teoria mea privind similitudinea sistemelor naturale, aceleasi legi actioneaza si asupra corpurilor naturale din sistemele cosmice precum stelele , planetele, satelitii, dar nu se aplica si corpurilor artificiale care nu respecta regulile oscilatoarelor armonice, adica acele corpuri care nu se regasesc pe orbitele stationare ale sistemelor cosmice.

virgil a scris:
. . . . .
Apropo de miscarea pe o curba inchisa la care sustii ca se face cu pierdere de energie; Se stie ca atomii care nu sunt radioactivi, au viata nelimitata. Daca luam spre exemplu un electron din acest atom, el are o miscare pe o curba inchisa in jurul nucleului fiind determinata de anumite numere cuantice, de campul nuclear si de energia electronului, mai intervine si campul magnetic nuclear, orbital si de spin. Cum atomul este vesnic si electronii sunt la fel, iar acest lucru presupune ca electronii nu pierd energie, caz contrar ar cadea in nucleu si atomul s-ar distruge. Acesta este un exemplu de miscare pe o curba inchisa fara pierdere de energie. . . . .

Fanteziile acestea despre orbitarea electronilor din atom nu pot
constitui argumente pentru mecanica clasica. Ele sunt niste
modele pentru situatia data, dar nu a vazut nimeni ce se intampla
acolo. Daca este intr-adevar orbitare, este aceeasi orbitare ca si
in macrocosmos. Orbitarea electronilor, desi "pierde energie" cum
spui, adica produce lucru mecanic, este si ea
compensata de fluxul izotrop de particule care perpetueaza si
orbitarea corpurilor. Fluxul are componente  din microcosmosul
adânc care actioneaza identic asupra electronilor ca si asupra
corpurilor. "Atractia" din microcosmos este tot push gravity.
Este vorba bineinteles de paradigma FOIP, care deocamdata o
sustin numai eu. Dar nu strica sa mai priceapa si altii ce spun,
fiindca va veni si vremea adevarului.
Cat despre rândul subliniat, preferi aceeasi eroare sustinuta in
cazul corpurilor. Daca s-ar consuma energia orbitarii, electronii
s-ar pierde in mediu, nu ar cădea in nucleu. "Atractia" s-ar
epuiza si electronii ar redobandi traiectoria naturala, rectilinie si
inertiala a oricarui corp/particula care nu este deranjat de alti
factori.

virgil_48 a scris:

virgil a scris:
. . . . .
Apropo de miscarea pe o curba inchisa la care sustii ca se face cu pierdere de energie; Se stie ca atomii care nu sunt radioactivi, au viata nelimitata. Daca luam spre exemplu un electron din acest atom, el are o miscare pe o curba inchisa in jurul nucleului fiind determinata de anumite numere cuantice, de campul nuclear si de energia electronului, mai intervine si campul magnetic nuclear, orbital si de spin. Cum atomul este vesnic si electronii sunt la fel, iar acest lucru presupune ca electronii nu pierd energie, caz contrar ar cadea in nucleu si atomul s-ar distruge. Acesta este un exemplu de miscare pe o curba inchisa fara pierdere de energie. . . . .

Fanteziile acestea despre orbitarea electronilor din atom nu pot
constitui argumente pentru mecanica clasica. Ele sunt niste
modele pentru situatia data, dar nu a vazut nimeni ce se intampla
acolo. Daca este intr-adevar orbitare, este aceeasi orbitare ca si
in macrocosmos. Orbitarea electronilor, desi "pierde energie" cum
spui, adica produce lucru mecanic, este si ea
compensata de fluxul izotrop de particule care perpetueaza si
orbitarea corpurilor. Fluxul are componente  din microcosmosul
adânc care actioneaza identic asupra electronilor ca si asupra
corpurilor. "Atractia" din microcosmos este tot push gravity.
Este vorba bineinteles de paradigma FOIP, care deocamdata o
sustin numai eu. Dar nu strica sa mai priceapa si altii ce spun,
fiindca va veni si vremea adevarului.
Cat despre rândul subliniat, preferi aceeasi eroare sustinuta in
cazul corpurilor. Daca s-ar consuma energia orbitarii, electronii
s-ar pierde in mediu, nu ar cădea in nucleu. "Atractia" s-ar
epuiza si electronii ar redobandi traiectoria naturala, rectilinie si
inertiala a oricarui corp/particula care nu este deranjat de alti
factori.

Nu este nici o fantezie ca electronii orbiteaza in jurul nucleului, dovada este si faptul ca intr-un camp magnetic electronii observati in camera cu ceata chiar au orbite circulare, iar nucleul cum se stie are si moment magnetic pe langa camp electric. Daca electronii aflati pe orbitele stationare ar radia energie, atunci cand energia lor se pierde ei s-ar apropia de nucleu descriind o spirala, nicidecum nu s-ar pierde in spatiu, pentru ca un electron sa se indeparteze de nucleu trebuie sa primeasca energie din exterior, iar ca sa paraseasca atomul este nevoie ca energia primita sa fie egala sau mai mare decat energia de legatura, fapt dovedit experimental.

virgil a scris:
. . . . .
Nu este nici o fantezie ca electronii orbiteaza in jurul nucleului, dovada este si faptul ca intr-un camp magnetic electronii observati in camera cu ceata chiar au orbite circulare, iar nucleul cum se stie are si moment magnetic pe langa camp electric. Daca electronii aflati pe orbitele stationare ar radia energie, atunci cand energia lor se pierde ei s-ar apropia de nucleu descriind o spirala, nicidecum nu s-ar pierde in spatiu, pentru ca un electron sa se indeparteze de nucleu trebuie sa primeasca energie din exterior, iar ca sa paraseasca atomul este nevoie ca energia primita sa fie egala sau mai mare decat energia de legatura, fapt dovedit experimental.

De aceea nu se poate acorda nici o incredere asemanarii
desfasurarii proceselor din microcosmos cu cele din mediul
nostru. Este acolo, in gandirea aceea sau in desfasurarea
reala a proceselor, ceva fundamental deosebit sau inversat.
De aceea nu pot fi folosite ca argumente in macrocosmos.
In macrocosmos, daca "campul gravitational" cel agreat al
Pamantului ar scadea dintr-o cauza oarecare, crezi ca Luna
ar cadea pe Pamant ?
Atunci electronii dece sa cada pe nucleu ? Este o gluma !
Tu analizezi caderea sau indepartarea electronului de nucleu
in functie de energia electronului sau de "campul" nucleului ?
Cine mentine orbitarea ?
De aceea trebuie sa ne intoarcem la corpuri. Cu electronii nu
putem afla ceva sigur despre momentul cinetic si mecanica
corpurilor.

virgil_48 a scris:

virgil a scris:
. . . . .
Nu este nici o fantezie ca electronii orbiteaza in jurul nucleului, dovada este si faptul ca intr-un camp magnetic electronii observati in camera cu ceata chiar au orbite circulare, iar nucleul cum se stie are si moment magnetic pe langa camp electric. Daca electronii aflati pe orbitele stationare ar radia energie, atunci cand energia lor se pierde ei s-ar apropia de nucleu descriind o spirala, nicidecum nu s-ar pierde in spatiu, pentru ca un electron sa se indeparteze de nucleu trebuie sa primeasca energie din exterior, iar ca sa paraseasca atomul este nevoie ca energia primita sa fie egala sau mai mare decat energia de legatura, fapt dovedit experimental.

De aceea nu se poate acorda nici o incredere asemanarii
desfasurarii proceselor din microcosmos cu cele din mediul
nostru. Este acolo, in gandirea aceea sau in desfasurarea
reala a proceselor, ceva fundamental deosebit sau inversat.
De aceea nu pot fi folosite ca argumente in macrocosmos.
In macrocosmos, daca "campul gravitational" cel agreat al
Pamantului ar scadea dintr-o cauza oarecare, crezi ca Luna
ar cadea pe Pamant ?
Atunci electronii dece sa cada pe nucleu ? Este o gluma !
Tu analizezi caderea sau indepartarea electronului de nucleu
in functie de energia electronului sau de "campul" nucleului ?
Cine mentine orbitarea ?
De aceea trebuie sa ne intoarcem la corpuri. Cu electronii nu
putem afla ceva sigur despre momentul cinetic si mecanica
corpurilor.

Noi discutam despre comportarea electronului, sau a unui corp ceresc aflat intr-un camp central constant precum este campul nuclear in atom sau campul gravitational in cazul Pamantului. Si Luna daca ar fi sa paraseasca Pamantul ar trebui sa primeasca din afara o cuanta de energie gravitationala sau o ciocnire cu un alt corp ceresc care sa aiba o energie mai mare decat energia de legatura dintre Pamant si Luna. Daca Luna ar pierde energie in timpul orbitarii, atunci ea si-ar mari viteza de orbitare si s-ar apropia de Pamant pe o traiectorie spirala. Toata lumea crede ca daca Luna si-ar mari viteza, ca s-ar indeparta de Pamant, asociind cu modul de comportare al corpurilor artificiale care atunci cand se rotesc repede apare o forta centrifuga care le indeparteaza de centrul de rotatie. Acest lucru se intampla in absenta unui camp central, insa in prezenta campului central lucrurile se petrec asa cum spun eu pentru ca energia potentiala a corpurilor sau particulelor care orbiteaza un nucleu este totdeauna de doua ori mai mare decat energia cinetica a acestora, iar energia totala a corpului este; Etot=Ec + (-Ep) ; in care -Ep = 2.Ec ; in valoare absoluta; Astfel energia totala a particulei sau a corpului care orbiteaza un nucleu intr-un camp central are energia totala negativa, iar ca sa le indepartezi de nucleu trebuie venit cu energie din exterior ca sa rupi aceasta energie de legatura.

virgil a scris:. . . . .
Noi discutam despre comportarea electronului, sau a unui corp ceresc aflat intr-un camp central constant precum este campul nuclear in atom sau campul gravitational in cazul Pamantului. Si Luna daca ar fi sa paraseasca Pamantul ar trebui sa primeasca din afara o cuanta de energie gravitationala sau o ciocnire cu un alt corp ceresc care sa aiba o energie mai mare decat energia de legatura dintre Pamant si Luna. Daca Luna ar pierde energie in timpul orbitarii, atunci ea si-ar mari viteza de orbitare si s-ar apropia de Pamant pe o traiectorie spirala. Toata lumea crede ca daca Luna si-ar mari viteza, ca s-ar indeparta de Pamant, asociind cu modul de comportare al corpurilor artificiale care atunci cand se rotesc repede apare o forta centrifuga care le indeparteaza de centrul de rotatie. Acest lucru se intampla in absenta unui camp central, insa in prezenta campului central lucrurile se petrec asa cum spun eu pentru ca energia potentiala a corpurilor sau particulelor care orbiteaza un nucleu este totdeauna de doua ori mai mare decat energia cinetica a acestora, iar energia totala a corpului este; Etot=Ec + (-Ep) ; in care -Ep = 2.Ec ; in valoare absoluta; Astfel energia totala a particulei sau a corpului care orbiteaza un nucleu intr-un camp central are energia totala negativa, iar ca sa le indepartezi de nucleu trebuie venit cu energie din exterior ca sa rupi aceasta energie de legatura.

Nu stiu daca te pot convinge ca ce sustii acolo este gresit, dar
incepand cu ce am subliniat asa consider.
Dar tot tu ai scris la urma:
"ca sa le indepartezi de nucleu trebuie venit cu energie din
exterior"... De energia de legatura nu am auzit.
Daca aportul exterior de energie(forta) este in sensul orbitarii,
viteza satelitului se va mari si acesta se va indeparta de nucleu.
Daca aportul este in sens opus orbitarii, viteza satelitului se va
reduce si el se va apropia de nucleu. Nu are sens enegia
negativa, ci sensul in care se aplica acel aport exterior de energie
Rachetele ca sa se indeparteze si sa scape de o planeta, isi
maresc viteza cu moatoarele lor, deci isi maresc energia cinetica.
Daca ai avea mijloace sa franezi  Luna din orbitare, i-ar reduce
viteza si enegia cinetica si ar cadea pe Pamant.

virgil_48 a scris:

virgil a scris:. . . . .
Noi discutam despre comportarea electronului, sau a unui corp ceresc aflat intr-un camp central constant precum este campul nuclear in atom sau campul gravitational in cazul Pamantului. Si Luna daca ar fi sa paraseasca Pamantul ar trebui sa primeasca din afara o cuanta de energie gravitationala sau o ciocnire cu un alt corp ceresc care sa aiba o energie mai mare decat energia de legatura dintre Pamant si Luna. Daca Luna ar pierde energie in timpul orbitarii, atunci ea si-ar mari viteza de orbitare si s-ar apropia de Pamant pe o traiectorie spirala. Toata lumea crede ca daca Luna si-ar mari viteza, ca s-ar indeparta de Pamant, asociind cu modul de comportare al corpurilor artificiale care atunci cand se rotesc repede apare o forta centrifuga care le indeparteaza de centrul de rotatie. Acest lucru se intampla in absenta unui camp central, insa in prezenta campului central lucrurile se petrec asa cum spun eu pentru ca energia potentiala a corpurilor sau particulelor care orbiteaza un nucleu este totdeauna de doua ori mai mare decat energia cinetica a acestora, iar energia totala a corpului este; Etot=Ec + (-Ep) ; in care -Ep = 2.Ec ; in valoare absoluta; Astfel energia totala a particulei sau a corpului care orbiteaza un nucleu intr-un camp central are energia totala negativa, iar ca sa le indepartezi de nucleu trebuie venit cu energie din exterior ca sa rupi aceasta energie de legatura.

Nu stiu daca te pot convinge ca ce sustii acolo este gresit, dar
incepand cu ce am subliniat asa consider.
Dar tot tu ai scris la urma:
"ca sa le indepartezi de nucleu trebuie venit cu energie din
exterior"... De energia de legatura nu am auzit.
Daca aportul exterior de energie(forta) este in sensul orbitarii,
viteza satelitului se va mari si acesta se va indeparta de nucleu.
Daca aportul este in sens opus orbitarii, viteza satelitului se va
reduce si el se va apropia de nucleu. Nu are sens energia
negativa, ci sensul in care se aplica acel aport exterior de energie
Rachetele ca sa se indeparteze si sa scape de o planeta, isi
maresc viteza cu moatoarele lor, deci isi maresc energia cinetica.
Daca ai avea mijloace sa franezi  Luna din orbitare, i-ar reduce
viteza si energia cinetica si ar cadea pe Pamant.

Energia nu este negativa, ci semnul minus sau plus este conventional si indica apropierea sau departarea de nucleu. Tu judeci problema numai prin prisma energiei cinetice respectiv a vitezei corpului, si neglijezi total energia potentiala. Toate corpurile de la suprafata pamantului au energie potentiala zero si de aceia sunt atrase spre centrul de masa al pamantului, iar prin cresterea vitezei creste forta centrifuga si face posibila mentinerea corpului pe orbita, insa energia potentiala a ramas tot zero si de aceia satelitii artificiali pana la urma cad tot pe pamant cand nu mai au combustibili sa-si corecteze traiectoria. Luna insa este un satelit natural nascut pe orbita ei inzestrata de la natura cu energie potentiala (energie de pozitie) acea forma de energie despre care nu se cunoaste nimic, decat o relatia de calcul echivalent, dar nu se stie efectiv in ce consta decat ca se naste din legatura dintre corp si campul in care orbiteaza corpul. Spui ca daca ai frana Luna ar cadea pe Pamant, dar franarea Lunii presupune un aport de energie potentiala, iar acest aport ar indeparta Luna de Pamant.
Exemple mai sugestive constau in evolutia cometelor care desi vin periodic din afata sistemului solar se apropie de Soare dar nu ramane capturata de campul gravitational foarte puternic din apropierea soarelui, ci se indeparteaza penduland intre cele doua stari de energie cinetica si potentiala. Daca nu ar exista aceasta energie potentiala (de pozitie) toate galaxiile s-ar atrage intre ele si universul ar deveni o imensa gaura neagra.

virgil a scris:
Energia nu este negativa, ci semnul minus sau plus este conventional si indica apropierea sau departarea de nucleu. Tu judeci problema numai prin prisma energiei cinetice respectiv a vitezei corpului, si neglijezi total energia potentiala. Toate corpurile de la suprafata pamantului au energie potentiala zero si de aceia sunt atrase spre centrul de masa al pamantului, iar prin cresterea vitezei creste forta centrifuga si face posibila mentinerea corpului pe orbita, insa energia potentiala a ramas tot zero si de aceia satelitii artificiali pana la urma cad tot pe pamant cand nu mai au combustibili sa-si corecteze traiectoria. Luna insa  este un satelit natural nascut pe orbita ei inzestrata de la natura cu energie potentiala (energie de pozitie) acea forma de energie despre care nu se cunoaste nimic, decat o relatia de calcul echivalent, dar nu se stie efectiv in ce consta decat ca se naste din legatura dintre corp si campul in care orbiteaza corpul. Spui ca daca ai frana Luna ar cadea pe Pamant, dar franarea Lunii presupune un aport de energie potentiala, iar acest aport ar indeparta Luna de Pamant.
Exemple mai sugestive constau in evolutia cometelor care desi vin periodic din afata sistemului solar se apropie de Soare dar nu ramane capturata de campul gravitational foarte puternic din apropierea soarelui, ci se indeparteaza penduland intre cele doua stari de energie cinetica si potentiala. Daca nu ar exista aceasta energie potentiala (de pozitie) toate galaxiile s-ar atrage intre ele si universul ar deveni o imensa  gaura neagra.

Incurcate sunt caile circulatiei gandurilor prin creierul omului !
Imi dau seama din ce scrii tu si imi amintesc ca eu am aceasta
problema. Uneori chiar pierd(uit) calea pe care am mers cand
am ajuns la o anumita concluzie.
Uite de ce nu pot fi de acord cu ce ai scris in citat:
Pozitia unui corp care orbiteaza un "nucleu", este data numai
de viteza sa, adica de energia cinetica. De fapt ma refer la
un satelit de orice fel, care orbiteaza stabil un corp.
Energia potentiala a satelitului este data de raza r la care se
afla atunci cand orbiteaza. Dar r este determinat de viteza
orbitarii. Energia potentiala este numai o idee aplicabila in
mecanica terestra. Cand vine vorba de orbitare, cele doua
energii invocate de tine ca distincte sunt una singura. Daca
satelitul are viteza v pe orbita, el nu are "energie potentiala"
fiindca nu cade niciodata de acolo. Vezi Luna, sta pe cer
nesustinuta.
Energia potentiala a Lunii s-ar evidentia numai daca s-ar
opri din orbitare. Doar atunci ar fi vorba de energie
potentiala. Dar aceea, ar proveni din energia exterioara
necesara opririi orbitarii. Deci cand orbiteaza, un satelit are
NUMAI energie cinetica. Pentru el, mgh este o pacaleala de
calcul.

Atat planetele cat si electronii se invart in jurul unui "nucleu" care emite particule de atractie (jeturi) pe diferite directii rotitoare.  Deci nu satelitii au in ei ceva de rotatie, ci rotatia este imprimata de la nucleu.    
   In cazul Soarelui  jeturile de gravitoni care ies sunt ceva mai intense in dreptul petelor solare. Petele solare sunt situate de o parte si de alta a ecuatorului solar si formeaza perechi. Dar emit in doua plane paralele invers rotitoare jeturi opuse de gravitoni. Aceasta este explicatia ca planetele se invart cam intrun acelasi plan, (cu unele anomali.)
  Trebuie sa mai stiti ca jeturile gravitationale nu sunt chiar constante, dupa cum nu sunt constante nici petele solare.  Deci dintrun foc cade "constanta", care depinde de toanele Soarelui, de activitatea lui.
  Si in cazul atomilor gasim ceva asemanator.  Nucleul cu nucleonii emite pulsatoriu jeturi pozitive, ce energetizeaza electronii si ii atrag. Cate perechi electron-proton rotitori exista, tot atatea jeturi rotitoare  sunt. Jeturile nu se intersecteaza. Aceste jeturi emanate se opresc cam acolo unde sunt orbitele electronilor, dar nu sunt chiar constante. De fapt in jurul electronilor se formeaza un nor electronic de atractie, care isi are originea in nucleu, in protoni.  Iar aceste jeturi emise de protoni sunt pulsatorii si rotitoare si fac sa se roteasca si electronii. Care electroni si ei devin pulsatorii si aparent rotitori, tinandu-se si pozitionandu-se dupa protonii lor, cu care fac perechi. Nu o sa gasiti nicaieri aceasta explicatie simpla si clara, cauza a electronilor rotitori.  Nu intru in detalii, ca sigur v-am dat prea mult si nu puteti face fata.  Nici orbitele electronilor nu sunt chiar constante, adica momentul lor cinetic nu e constant, e ceva mediu.  Depind de toanele si starea energetica a protonilor, un proton fiind de ~1842 de ori mai masiv decat un biet electron.
Asemanator cu ce v-am spus mai sus functioneaza si o galaxie. Din centrul ei tasnesc doua jeturi opuse de atractie, care sunt rotitoare odata cu nucleul ce le produce.  In planul acestor jeturi se regasesc toate stelele, mai exact se regasesc in doua brate spirale, deoarece nucleul galaxiei se invarte in timp ce lanseaza jeturile. Cele doua jeturi sunt insa foarte diferite cuantic, ca urmare diferite cuantic sunt si stelele si planetele care se regasesc in aceste doua brate spirale.  Conventional se spune ca unele sunt materie, celelalte sunt antimaterie.  Ganditi-va la o lectie de fizica din liceu, la morisca cu doua sau mai multe jeturi de apa diametral opuse.
   Tot ce gasiti oficial in fizica si astrofizica este purificat si distorsionat intentionat.  Prostimea nu trebuie sa stie prea multe adevaruri.  Dar trebuie pusa la munca, sa matematizeze prostiile puse pe tava de savantii tributari sistemului.  Sa caute constante, care nu sunt constante.
Aia cu planeta Mercur, cu planul lui, cu precesia lui, are o alta explicatie. Ati citit de o precesie anormala a periheliului orbitei lui Mercur.  La fel se explica si faptul ca unele planete se rotesc intrun sens, altele invers.  Totul depinde de "comenzile de la centru".  . Catastrofe s-au intamplat si se mai pot intampla.  Se mai unesc si planetele si stelele.  Doar asa unele au devenit gigantice.

gafiteanu a scris:Atat planetele cat si electronii se invart in jurul unui "nucleu" care emite particule de atractie (jeturi) pe diferite directii rotitoare.  Deci nu satelitii au in ei ceva de rotatie, ci rotatia este imprimata de la nucleu. . . . .  
 

Asta cu jeturile cu particule de atractie este cea mai tare ! Acuzi
manipularea stiintei de catre "savantii tributari sitemului" dar nu
te jenezi sa-i sustii pe la spate.
Un jet poate produce numai impingere !
Daca particulele ar fi de atractie, nici n-ar mai iesi din ejector !

Procesul e foarte complicat acolo in microcosmosul eteric.  Deja v-am dat prea multe fire.  Doar nu o sa va explic cum lucreaza campul electric.  Nimeni nu va explica.  Se zice doara ca apare o forta irezistibila de atractie sau respingere.  La fel cum zic si femeile sau barbatii cand vad, aud, simt mirosul sau pipaie sexul opus..  Cuantele sunt sexe. Sexe pure, de acolo a pornit lumea noastra, prin dezvoltari si adaugiri succesive.  E tare complicata dinamica fluidelor, a fluxurilor neomogene si neizotrope si neizomorfe, etc...

virgil_48 a scris:

Energia potentiala a Lunii s-ar evidentia numai daca s-ar
opri din orbitare. Doar atunci ar fi vorba de energie
potentiala. Dar aceea, ar proveni din energia exterioara
necesara opririi orbitarii. Deci cand orbiteaza, un satelit are
NUMAI energie cinetica. Pentru el, mgh este o pacaleala de
calcul.

Este nepotrivit sa luam de exemplu Luna deoarece nu putem face experimente la nivel cosmic. Insa acelasi principiu functioneaza si in cazul microcosmic. Dupa cum am mai zis, "D-zeu nu a facut legi speciale pentru microcosmos si altele pentru macrocosmos."
In cazul emisiunii laser atomii excitati sub influienta unei radiatii externe, absorb energie iar electronii de pe anumite straturi energetice fac salturi pe orbite exterioare, adica absorb energie si se indeparteaza de nucleu, le creste energia potentiala, dar scade energia cinetica, adica isi micsoreaza viteza pentru ca altfel ar parasi atomul. La incetarea radiatiei de excitare, electronii revin pe vechea orbita, emitand o cuanta de energie, si in acelasi timp le creste energia cinetica (viteza) ajungand la valoarea initiala. DECI; energia potentiala creste prin absorbtia radiatiei de excitatie concomitent cu scaderea energiei cinetice. La emisiunea laser energia potentiala scade dar creste energia cinetica, si totusi se mai si emite energie sub forma de emisie laser.
Asta inseamna ca energia potentiala a electronului excitat contine atat energia emisa de laser, cat si diferenta de energie cinetica dintre orbita exterioara si orbita initiala a electronului . Desigur aceasta energie se depoziteaza in campul dintre nucleu si electronul in cauza. Consider ca acelasi lucru se petrece in orice sistem armonic natural fie ca este vorba de micro sau de macrocosmos.

virgil a scris:

virgil_48 a scris:

Energia potentiala a Lunii s-ar evidentia numai daca s-ar
opri din orbitare. Doar atunci ar fi vorba de energie
potentiala. Dar aceea, ar proveni din energia exterioara
necesara opririi orbitarii. Deci cand orbiteaza, un satelit are
NUMAI energie cinetica. Pentru el, mgh este o pacaleala de
calcul.

Este nepotrivit sa luam de exemplu Luna deoarece nu putem face experimente la nivel cosmic. Insa acelasi principiu functioneaza si in cazul microcosmic. Dupa cum am mai zis, "D-zeu nu a facut legi speciale pentru microcosmos si altele pentru macrocosmos.". . . .

Chiar daca nu ma refer la D-zeu, am fost intotdeauna
suporter al acestei idei si a incercarii tale de a o demonstra.
Insa in microcosmos pot avea loc influente necontrolabile,
care iti scapa fiindca nu le observi sau nu ai mijloace sa
le pui in evidenta.
O simulare mentala a fenomenului in macrocosmos mi se
pare de necontestat. Oprirea Lunii din orbitarea ei nu se
poate experimenta, dar este evident ca ceace ar
reprezenta energia potentiala a ei, mgh, nu exista in
timp ce orbiteaza normal.
Daca ar fi, ea ar proveni din energia utilizata pentru
oprirea Lunii pe orbita, ca sa o faci sa cada.
Este o simulare cat se poate de simpla care dovedeste
fara posibilitate de greseala, ca Luna orbitand, nu are
concomitent energie cinetica si potentiala, ci numai
energie mecanica convertibila. Ca si in cazul unui corp
aruncat in sus de la suprafata Pamantului.

virgil_48 a scris:

virgil a scris:

virgil_48 a scris:

Energia potentiala a Lunii s-ar evidentia numai daca s-ar
opri din orbitare. Doar atunci ar fi vorba de energie
potentiala. Dar aceea, ar proveni din energia exterioara
necesara opririi orbitarii. Deci cand orbiteaza, un satelit are
NUMAI energie cinetica. Pentru el, mgh este o pacaleala de
calcul.

Este nepotrivit sa luam de exemplu Luna deoarece nu putem face experimente la nivel cosmic. Insa acelasi principiu functioneaza si in cazul microcosmic. Dupa cum am mai zis, "D-zeu nu a facut legi speciale pentru microcosmos si altele pentru macrocosmos.". . . .

Chiar daca nu ma refer la D-zeu, am fost intotdeauna
suporter al acestei idei si a incercarii tale de a o demonstra.
Insa in microcosmos pot avea loc influente necontrolabile,
care iti scapa fiindca nu le observi sau nu ai mijloace sa
le pui in evidenta.
O simulare mentala a fenomenului in macrocosmos mi se
pare de necontestat. Oprirea Lunii din orbitarea ei nu se
poate experimenta, dar este evident ca ceace ar
reprezenta energia potentiala a ei, mgh, nu exista in
timp ce orbiteaza normal.
Daca ar fi, ea ar proveni din energia utilizata pentru
oprirea Lunii pe orbita, ca sa o faci sa cada.
Este o simulare cat se poate de simpla care dovedeste
fara posibilitate de greseala, ca Luna orbitand, nu are
concomitent energie cinetica si potentiala, ci numai
energie mecanica convertibila. Ca si in cazul unui corp
aruncat in sus de la suprafata Pamantului.

Atunci cand orbitarea nu s-ar face intr-un camp central, nu ar exista energie potentiala. Din moment ce avem un camp gravitational, orice corp cufundat in acest camp are energie cinetica si energie potentiala datorita distantei fata de centrul campului. Energia totala a corpului este suma dintre energia cinetica si energia potentiala. Daca printr-o minune viteza corpului pe orbita ar deveni zero, energia cinetica ar fi zero, corpul ar cadea spre centrul campului intr-o miscare accelerata capatand astfel energie cinetica. De unde a capatat aceasta energie cinetica, decat din transformarea energiei potentiale pe care o avea ca urmare a pozitiei in campul gravitational a corpului inainte de franarea lui la viteza zero.

virgil a scris:
. . . . .
Atunci cand orbitarea nu s-ar face intr-un camp central, nu ar exista energie potentiala. Din moment ce avem un camp gravitational, orice corp cufundat in acest camp are energie cinetica si energie potentiala datorita distantei fata de centrul campului. Energia totala a corpului este suma dintre energia cinetica si energia potentiala. Daca printr-o minune viteza corpului pe orbita ar deveni zero, energia cinetica ar fi zero, corpul ar cadea spre centrul campului intr-o miscare accelerata capatand astfel energie cinetica. De unde a capatat aceasta energie cinetica, decat din transformarea energiei potentiale pe care o avea ca urmare a pozitiei in campul gravitational a corpului inainte de franarea lui la viteza zero.

1- Despre o orbitare care are loc in lipsa unui "camp central", nu
am auzit. Cel mult despre o miscare circulara controlata a unei
nave cosmice autopropulsate, in jurul unui punct(nu a unui corp)
din spatiu. Dar aceea nu este orbitare.
2- Viteza unui corp ce orbiteaza nu ar putea deveni zero printr-o
minune ci printr-un impuls in sens opus miscarii sale. Energia sa
cinetica este anulata de energia impulsului in sens invers.
Aceasta este cea care devine energie potentiala, fiindca(afirmatia
mea) "in timpul orbitarii stabile, energia potentiala a corpului ce
orbiteaza, fata de corpul central, este nula".
  Argumentele mele se refera numai la o orbitare stabila(produsa
de gravitatie), in timp ce ale tale reflecta situatia generala a unei
miscari oarecare in "camp central".

virgil a scris:

1- Despre o orbitare care are loc in lipsa unui "camp central", nu
am auzit. Cel mult despre o miscare circulara controlata a unei
nave cosmice autopropulsate, in jurul unui punct(nu a unui corp)
din spatiu. Dar aceea nu este orbitare.

Raspuns Virgil;
Asa este, in lipsa unui camp central poti avea o miscare controlata de orice forma cu ajutorul mijloacelor de propulsie. Desigur este impropriu zis orbitare, mai corect ar fi sa-i zic ocolire, dar nu are relevanta in cazul de fata.

2- Viteza unui corp ce orbiteaza nu ar putea deveni zero printr-o
minune ci printr-un impuls in sens opus miscarii sale. Energia sa
cinetica este anulata de energia impulsului in sens invers.
Aceasta este cea care devine energie potentiala, fiindca(afirmatia
mea) "in timpul orbitarii stabile, energia potentiala a corpului ce
orbiteaza, fata de corpul central, este nula".

Raspuns Virgil
Viteza poate fi franata printr-o ciocnire cu un alt corp, dar acest lucru pe langa franare modifica substantial traiectoria, asa ca este vorba de o discutie teoretica intr-un caz ideal de aceia am spus cuvantul minune si nu cataclism.
Energia cinetica rezultata din ciocnire se consuma in energie de deformare plastica a celor doua corpuri, si in energie radianta. O parte din aceasta energie s-ar putea transforma si in energie potentiala daca cele doua corpuri ar ricosa, in care unul s-ar indeparta de traiectoria initiala si celalalt s-ar apropia de nucleu. Insa ceia ce nu ai inteles este ca acest camp gravitational este o groapa de potential care reprezentata grafic seamana cu o palnie de trompeta. Orice corp aflat pe aceasta palnie este caracterizat de o energie potentiala cu atat mai mare cu cat se afla mai indepartat fata de centrul campului. Este simplu de verificat acest lucru, daca asezi o bila cu viteza zero pe marginea unei astfel de palnii, aceasta in cadere isi creste energia cinetica prin transformarea energiei potentiale datorita pozitiei initiale pe care o avea.
  Argumentele mele se refera numai la o orbitare stabila(produsa
de gravitatie), in timp ce ale tale reflecta situatia generala a unei
miscari oarecare in "camp central".

Rspuns Virgil E dreptul tau sa crezi ce vrei.

[/quote]

https://atlas-geografic.net/de-ce-nu-simtim-ca-pamantul-se-invarte/
Aici se da o iegsplicatie total gresita.  Intrun minut la ecuator se parcurge o distanta de 30 km (500 m/sec). Datorita razei Pamantului inseamna ca va fi o abatere-deviere de la traiectoria dreapta de cca 75 metri pe minut.  Pai aceasta abatere intrun singur minut ar trebui sa se simta bine.  Intro secunda in care avansam 500 m, abaterea ar fi de peste un metru (deviem-cadem pe secunda cu 1,25, care ar da o mare acceleratie centrifuga.).  Daca ar fi stat sa gandeasca si sa calculeze, autorul prostovan al acestui articol nu ar mai fi afirmat prostia.  Domneavoastra domnilor savanti si matimaticieni, ce iegspicatiune inventati, ca nu simtim nici un rau de invartire ? Nu cumva Pamantul nu se invarte ci se invarte Universul in jurul nostru ?  Eppour si muove.
https://www.carpati.org/articol/linia_orizontului_explicata_matematic._mituri_si_adevar/656/
Cine stie, sa calculeze acceleratia centrifuga pe care o avem permanent daca suntem invartiti la ecuator.

gafiteanu a scris:https://atlas-geografic.net/de-ce-nu-simtim-ca-pamantul-se-invarte/
Aici se da o iegsplicatie total gresita.  Intrun minut la ecuator se parcurge o distanta de 30 km. Datorita razei Pamantului inseamna ca va fi o abatere-deviere de la traiectoria dreapta de cca 75 metri.  Pai aceasta abatere intrun singur minut ar trebui sa se simta bine.  Intro secunda abaterea ar fi de peste un metru (deviem-cadem pe secunda cu 1,25, care ar da o mare acceleratie centrifuga.).  Daca ar fi stat sa gandeasca si sa calculeze, autorul prostovan al acestui articol nu ar mai fi afirmat prostia.  Domneavoastra domnilor savanti si matimaticieni, ce iegspicatiune inventati, ca nu simtim nici un rau de invartire ?  Eppour si muove.
https://www.carpati.org/articol/linia_orizontului_explicata_matematic._mituri_si_adevar/656/

https://www.stiintaonline.ro/de-ce-nu-simtim-miscarea-de-rotatie-pamantului-jurul-propriei-axe/
Iata ca acceleratia fortei centrifuge la ecuator este;
Acc =v2/R=465^2/6,371.10^6=0,00339 m/s^2 adica de 292 de ori mai mica decat acceleratia gravitationala a pamantului.
Asa ca Gafinteanu nu te mai framanta cu aceasta problema ca mult mai mare este acceleratia din lift.
Planete precum Jupiter se rotesc in jurul axei cu 12 km/s, iar saturn cu vreo 8 km/s, si cei de acolo nu i-am auzit sa se planga.

Nu va mai repeziti cu placa altora, stati putin si poate reusiti efortul de judecata.
Nici Albert si nici marele nostru Abel nu au fost capabili sa isi dea seama de acest colosal adevar, ca Pamantul nu se invarte, ci Universul.  Incercati sa ganditi ce inseamna si sa simtiti o deviere de 1,25 m la viteza 500 m pe secunda fara sa vomitati si sa va rupeti !!!  Cu viteza aceasta nu zboara nici un avion. Verificati calculul, poate ca am gresit grosolan, poate.
Suntem sau nu suntem buricul Universului ?
Hai baieti, ca meritati si voi un Nobel...  Poate ascest exercitiu va va schimba viata de acum incolo.  Ati fost mintiti ca Pamantul se invarte.  Toate corpurile ceresti de fapt stau, stau in mediul lor, fierb in suc propriu, in eterul propriu.
Cosmonautii care se invart in jurul Pamantului o fac cam la cateva sute de km, deci practic sunt ca pe Pamant.  Si nici ei nu simt vreo acceleratie centrifuga !!!!!!!  Deci,  concluzia.