Articolul meu "The Quale of Time" publicat in MDPI Philosophies

Articolul meu "The Quale of Time" tocmai ce a fost publicat in MDPI Philosophies. In acest articol demonstrez cum timpul este la randul lui unul din nivelele emergente ale constiintei.

https://www.mdpi.com/2409-9287/4/2/16

Daca te astepti la comentarii, ar trebui sa postezi ideea principala a lucrarii tale
in romana.

Eu as zice ca e mai degraba spre binele vostru sa invatati engleza. Nimeni nu scrie lucruri importante in limbi obscure de care n-a auzit nimeni.

Stiu engleza. Dar ce crezi de Spaniola si Franceza a auzit cineva?
Spaniola este vorbita in 44 de tari din 190 de tari si tarisoare de pe glob .
Engleza este o limba de circulatie internationala.
Dar stai linistit ca nu s-ar vorbi nici engleza, nici spaniola si nici
franceza in lume daca nu ar fi fost vorba de natiuni care au purtat
razboaie de cucerire si au macelarit destule constiinte...

Este un forum in limba romana si trebuie purtate discutii si scrise articole
in limba ROMANA.

Discutiile au loc in romana, nu si sursele.

Ce surse?Tu esti englez ? Sau probabil ca nu scrii, ceea ce scrii, pentru romani!

CAdi a scris:Ce surse?Tu esti englez ? Sau probabil ca nu scrii, ceea ce scrii, pentru romani!

Primitivismele de genul nationalismelor ieftine ma plictisesc. Normal ca nu scriu pentru un trib no-name. Scriu pentru omenire.

Forever_Man a scris:

CAdi a scris:Ce surse?Tu esti englez ? Sau probabil ca nu scrii, ceea ce scrii, pentru romani!

Primitivismele de genul nationalismelor ieftine ma plictisesc. Normal ca nu scriu pentru un trib no-name. Scriu pentru omenire.

Forum pentru cercetare
O platformă românească pentru schimbul de idei necesar descoperirilor importante. Construim aici un loc potrivit pentru toţi vorbitorii de limba română pasionaţi de cercetare. Lăsaţi orice prejudecată, cei ce intraţi aici!

Când intri pe acest forum te adresezi tribului care il foloseste.
Oricum omenirea nu va veni sa citeasca aici, fiindca topicul este
numai in constiinta ta si nu o intereseaza. Pierzi ocazia sa-ti
rasfoim opera macar noi, dar nu miza pe asta.
Te-a luat amețeala de atata măreție !

Operele se rasfoiesc de cei interesati de cunoastere, nu de cei interesati de celebritate. Pentru celebritate exista youtube, cauta Michael Jackson sau ceva.

Forever_Man a scris:

CAdi a scris:Ce surse?Tu esti englez ? Sau probabil ca nu scrii, ceea ce scrii, pentru romani!

Primitivismele de genul nationalismelor ieftine ma plictisesc. Normal ca nu scriu pentru un trib no-name. Scriu pentru omenire.

Si uite asa apare nazismul!
Mi se pare ca si tribul acesta no-name (se pare ca nu stii Istoria Romaniei)
face parte din omenire, sau nu ?

Dimpotriva, nazismul apare cand crezi ca tribul tau e mai cu moț.

Tocmai, ca tribul face parte din omenire, nu omenirea din trib. Deci implementezi solutia pentru cel mai general caz.

Deci iti dispretuiesti radacinile ! Propriul tau trib ?!
Constiinta este pentru toti, nu numai pentru cei care stiu engleza.
Nimeni nu te condamna pentru ca publici in engleza, dar ai putea
sa publici si in limba tribului tau.
Eu asa socot.

In fine, faci cum vrei. Eu ti-am scris ce am avut de zis.

Nu dispretuiesc radacinile. Dispretuiesc mentalitatea asta arhaica cu "tribul meu e cel mai tare".

Si nu, nu public in engleza. Ci public. Atata. Ca tu ai anumite neimpacari personale cu tine insuti, e problema ta. Inca o data: ar fi mult mai bine pentru tine daca ai invata engleza decat sa repeti la infinit aceleasi nemultumiri referitoare la propria persoana. Toti astia de va plangeti de engleza sunteti ca si cum ati avea o gaura in acoperis si toata viata v-ati plange ca uite domle cum pica apa in casa, in loc sa puneti mana 3 secunde sa bateti o scandura sa nu mai ploua. Dar na, pe urma ce sens ati mai avea in viata daca nu v-ati mai plange ca niste bebelusi ?

Forever_Man a scris:Nu dispretuiesc radacinile. Dispretuiesc mentalitatea asta arhaica cu "tribul meu e cel mai tare".

Pe cine crezi ca intereseaza ce dispretuiesti tu ? Asta cu "tribul meu
e cel mai tare" ai vazut-o pe forum ? Sau e din constiinta ta ?

Si nu, nu public in engleza. Ci public. Atata. Ca tu ai anumite neimpacari personale cu tine insuti, e problema ta. Inca o data: ar fi mult mai bine pentru tine daca ai invata engleza decat sa repeti la infinit aceleasi nemultumiri referitoare la propria persoana. Toti astia de va plangeti de engleza sunteti ca si cum ati avea o gaura in acoperis si toata viata v-ati plange ca uite domle cum pica apa in casa, in loc sa puneti mana 3 secunde sa bateti o scandura sa nu mai ploua. Dar na, pe urma ce sens ati mai avea in viata daca nu v-ati mai plange ca niste bebelusi ?

O dai la intors. Nu s-a plans nimeni, nici nu produce stres
nevoia de a-ti cunoaste opera. Nu te temi ca n-o va citi nimeni?
Este o mare inflatie pe internet de opere de autor fara miscare.

virgil_48 a scris:Nu te temi ca n-o va citi nimeni?

Asta doar asa ca vad ca n-aveti nicio treaba cu lucrurile serioase. Va preocupa doar barfa, ca niste babe de la tara.

Forever_Man a scris:

virgil_48 a scris:Nu te temi ca n-o va citi nimeni?

. . . . .
Asta doar asa ca vad ca n-aveti nicio treaba cu lucrurile serioase. Va preocupa doar barfa, ca niste babe de la tara.

Suntem si noi asa cum ne-a plăsmuit constiinta ta. Daca ea numai
atata poate, noi ce vina avem ?

Constiinta are liber arbitru.

Forever_Man a scris:

Nu dispretuiesc radacinile. Dispretuiesc mentalitatea asta arhaica cu "tribul meu e cel mai tare".

Si nu, nu public in engleza. Ci public. Atata. Ca tu ai anumite neimpacari personale cu tine insuti, e problema ta. Inca o data: ar fi mult mai bine pentru tine daca ai invata engleza decat sa repeti la infinit aceleasi nemultumiri referitoare la propria persoana. Toti astia de va plangeti de engleza sunteti ca si cum ati avea o gaura in acoperis si toata viata v-ati plange ca uite domle cum pica apa in casa, in loc sa puneti mana 3 secunde sa bateti o scandura sa nu mai ploua. Dar na, pe urma ce sens ati mai avea in viata daca nu v-ati mai plange ca niste bebelusi ?

Mai tata,  tu citesti printre randuri?
Ti-am scris mai sus ca stiu engleza.
Asa ca nu te mai da tu rotund ca stii engleza, iar noi cei din tribul tau trebuie sa o invatam.
Din alte motive ti-am scris ca trebuie sa publici si in limba  romana.
Dar constiinta ta nu prinde cele ce am scris. Probabil ca este pe un alt nivel de Retentie.
In alta ordine de idei, cele ce ai scris despre timp in articolul citat este adevarat, numai in
sensul ca timpul reprezinta cadre de constiinta temporale.
De altfel pe acest criteriu am relatat si principiile de calatorie in timp la o,, masina a timpului'',
pe care le-am expus pe topicul ,,Navele spatiale ale viitorului si motoarele lor'' de pe forumul
astronomy.ro.
Asta ca sa vezi si corespondenta cu timpul fizic.
Si nu te mai da cocos ca nu esti .  Esti un cocosel

Numai cineva care simte o lipsa de ceva are impresia ca cei care au acel ceva il au ca sa se dea mari. Ca si cum un om al strazii cand te-ar vedea ca mananci ti-ar zice: "Ce te dai mare ca mananci ?", de parca asta e intentia ta cand mananci.

CAdi a scris:timpul reprezinta cadre de constiinta temporale.

Ce inseamna asta ?

Eu nu iti vreau raul.
Din contra, esti cel mai apropiat de filozofia mea launtrica.
Insa esti foarte tanar si ai impresia ca prea le stii pe toate!

In constiinta totul apare exact ca la cliseul unui film de cinema care cuprinde
mai multe cadre  temporale.
Acest cliseu nu este ceva dat, fix, ci el va cumula mai multe cadre si mai multe
cadre (viitorul) asta si in functie de constiintele emergente cu care vii in contact.
Aceste cadre au un sens evolutiv,  in spirala, in sensul ca treci  prin aceleasi situatii
in cadre diferite, pe care insa le privesti dintr-o alta perspectiva,
in functie de experienta calitativa acumulata in viata.

Insa, daca constiinta noastra este antrenata (yoghinii, ascetii, marii maestrii spirituali)
poate sa creeze o bucla temporara.
In momentul in care se acceseaza acea bucla temporara se va creea posibilitatea
la un moment dat  sa prindem unul din cadrele mai vechi ale constiintei temporale,
adica un cuantum spatiu-timp de constiinta aflat in trecut.
Bineinteles ca atunci cand realizezi acest lucru il privesti din perspectiva cadrului
temporal detinut in prezent iar cadrele trecute de constiinta apar la modul oniric.
Acum, daca exersezi mereu aceste intoarceri in constiinta, la un moment
dat, daca detii o vibratie spirituala pura inalta, poti sa accesezi o biblioteca de
date aflate pe un nivel superior de constiinta, e ceea ce a realizat Edgar Cayce
ori de cate ori intra in transa !
Eu nu am realizat acest stadiu, doar intoarceri in propria mea fiinta in trecut.

Forever_Man a scris:Constiinta are liber arbitru.

Habar n-ai ce spui!
Oare trebuia să subliniez și să bolduiesc și să scriu cu majuscule și să pun virgulă între "și"-uri?

Nu există liber arbitru!!!

Na că m-am scăpat! Am bolduit și subliniat!
Din nicio perspectivă nu există liber arbitru!
Dacă ne referim la liberul arbitru ca fiind acel ceva care se concretizează într-un sistem autodirijat, vorbim de "fata morgana", vorbim de "mirajul" propriilor convingeri.
Nu există liber arbitru!!!
Și nu e o chestiune care scuză anumite "comportamente", ci o chestiune care ar trebui să ducă la o înțelegere mai completă și mai profundă a șarpelui care-și mușcă coada.

De ce nu exista liber arbitru ?

Păi să-ți explic de ce cred eu că nu există liber arbitru!
Revin în câteva momente...deși nu știu dacă o să și reușesc să găsesc și să folosesc cuvintele corespunzătoare care să descrie exact "realitatea din mintea mea", care și justifică de ce tot mă "bat cu pumnul în piept" când spun asta și repet de ceva timp, dar merită să încerc.

Bun, o să încep mai întâi cu conșiința asta...
Să presupunem că eu sunt îndreptățit să spun...conștiința mea.
Adică ceva care s-ar rezuma strict la identitatea mea sau la ceea ce mă separă intrinsec de universalitatea lucrurilor și a vreunei conștiințe universale din care eu, sau conștiința mea, fac/face parte.
Mai concret, dacă totul ar fi doar o chestiune de conștiință universală, dacă eu sunt conștiință proprie, parte integrantă dintr-o conștiință universală, trebuie să existe ceva care să mă definească concret și individual.

Mergând mai departe, dacă accept faptul că eu, chiar dacă sunt doar o formă de "manifestare" a propriei mele conștiințe, care "generează" toată realitatea pe care o percep, precum și forma ei de existență, trebuie să și accept faptul că realitatea pe care o percep este o REALITATE, indiferent dacă ea este "generată" de cauze exterioare conștiinței sau de către conștiința propriu-zisă.

În ambele cazuri, indiferent de cauzalitatea care determină formă concretă de existență a realității percepute, aceasta este o realitate, iar fie că o analizăm acum din perspectiva unor cauze fizice intrinseci, fie din perspectiva conștiinței care o "generează", ne rezumăm efectiv la acel "concret" perceput sau construit de către conștiință sau percepție.

Plecând de la premiza că neacceptarea simultană a mai multor realități contradictorii este o chestiune care fundamentează efectiv ideea de concret, dezvoltăm lucrurile în continuare doar pe principiul că vorbim de o realitate concretă, repet, indiferent de cauzalitatea ei intrinsecă.
Fie că este una fizică, independentă de conștiința mea, fie că este una generată și construită de conștient și sau/conștiință, vorbim de o realitate concretă.
Altfel, dacă eliminăm acest aspect, înseamnă că însăși caracterul iluzoriu al realității generate de către conștiință este el însăși iluzoriu, ireal, ceea ce face ca la un moment dat, din aproape în aproape, să fim nevoiți să acceptăm într-un final caracterul concret al realității percepute, indiferent de cauzalitate și caracterul real (fizic) sau continuu ireal.

Ori, mai există cel puțin o variantă, s-ar putea ca logica cu care gândim și să ajungem să acceptăm caracterul concret al lucrurilor, din perspectiva percepției lor, să nu fie tocmai una obiectivă, "absolută" și...concretă.

Adică, mai pe înțelesul tău, dacă modul în care analizăm ceea ce percepem nu este considerat ceva obiectiv, concret și/sau "absolut", atunci n-avem nicio garanție că ceea ce percepem este obiectiv, concret și/sau "absolut", iar asta implică însăși realitatea generată de caracterul self referențial al conștiinței.

Firește, tu te-ai cam obișnuit să spui că în ce privește conștiința, "vorbim" de un fel de self referențialitate, adică conștiința este acel ceva care se poate percepe pe ea însăși în mod concret și absolut, fără să fie nevoie de vreun "intermediar" care să facă legătura dintre percepție și obiectul perceput.

Dar exact acel ceva din conștiința ta care te face să crezi că această conștiință are proprietatea de self referențialitate este și acel ceva care se întreabă despre concretul și absolutul percepției asupra obiectivității concluziei că această "presupunere" este corectă sau nu.

De fapt, odată ce ne punem problema dacă ceva este sau nu adevărat, iar însăși conștiința generează această percepție, oare nu cumva este un semn de îndoială că însăși conștiința se îndoiește de ea însăși, conform self referențialității conștiinței?

Mă rog, eu pot să-ți mai filozofez o săptămână continuu, dar ideea în sine este liberul arbitru și cred că trebuie să o iau pas cu pas ca să înțelegi de ce gândesc așa cum gândesc.

Ca să pot continua trebuie să te întreb dacă acel ceva din conștiința ta îți spune că putem vorbi de o realitate concretă, indiferent de cauzalitatea acesteia, pe care am menționat-o mai sus.

Dupa aia, vorbim.
Aș menționa că atunci când mă exprim "realitate concretă", nu mă refer la o realitate ""absolută".

...vorbim ulterior...
...acum ia și rumegă...

Poți să-mi răpunzi și după o lună, nu trebuie să te grăbești.
De fapt, cu cât răspunsul tău este mai prompt și spontan, cu atât mai mult mă faci să cred că nu meriți mai mult decât un simplu "nu există liber arbitru!".

Ok, da, exista o realitate concreta. Mai departe.

Forever_Man a scris:Ok, da, exista o realitate concreta. Mai departe.

Modul în care te-ai exprimat nu prea departajează situațiile din care reiese ori faptul că "stai la pândă" și aștepți momentul vulnerabil al "pradei", ori ego-ul tău (mediocru) nu acceptă acceptarea concretă a unui mod de expunere mai clar, mai logic, care tinde să contrazică convingerile tale.

Mă rog, nici nu mai are importanță, pentru că eu nu am nicio nevoie să fiu cel care are dreptate, ci doar unul care se îndoiește de obiectivitatea convingerilor tale.
Iar simplul fapt că cineva se îndoiește de convingerile și "viziunile" noastre, pe care le și considerăm obiective, absolute și adevărate, ne și determină instinctiv să abordăm tratarea și interpretarea acelor păreri contradictorii în mod superficial.

În sfârșit...
De fapt, ia stai așa, nu "În sfârșit...", ci răspundă-ți clar ție însuți înainte de a interpreta ceea ce voi spune în continuare.
Chiar dacă realitatea ar fi una "iluzorie", a cărei formă de existență este generată doar de o formă de conștiință, este totuși o realitate concretă?
Eu sunt de părere că este!
Mai mult, pe undeva ai și tu dreptate, pentru că analizând lucrurile dintr-o altă perspectivă, reiese clar și caracterul iluzoriu al realității percepute.

De ce spun asta?
Păi din prisma informațiilor pe care le avem și a concluziilor pe care le-am stabilit de-a lungul timpului despre ceea ce suntem noi ca oameni și ne definește simțurile preceptive, s-a stabilit că de fapt percepțiile sunt relative.
Un exemplu concret este faptul că, spre exemplu, când te doare...mâna, tu simți durerea la nivelul mâinii, dar durerea de la nivelul mâinii este o "chestie" care se formează în creier, nu la nivelul mâinii.
În aceeași ordine de idei, percepția asupra...timpului, asupra...distanței, să spunem, nu are oare același tipar implicativ?
Adică, putem oare să stabilim concret că un corp se află la o distanță de x metri sau distanța aia este una "generată" de creier?
Desigur, alții pot spune că dacă pui ruleta elimini caracterul subiectiv al măsurării, dar asta este doar o chestiune prin care ei și-au făcut o asigurare că nu le joacă "mintea feste".

Eu aș zice că este la fel de falsă această concluzie "absolută".
Nu intru în detalii și să ne rezumăm doar la aspecte care determină sau nu obiectivitatea caracterului nostru "decizional", pentru că ecuația completă a interpretării realității are atât de multe variabile, încât "matematica" pe care o folosim în interpretarea caracterului realității este una de la nivelul clasei zero, indiferent de facultățile, masteratele și doctoratele noastre.

Bun, suntem amândoi de acord că vorbim, sau trebuie să vorbim și luăm în calcul (de) o realitate concretă, indiferent de caracterul ei fizic sau "perceptiv" prin intermediul conștiinței.
Plecând, presupunem, de la această concluzie, considerată ca fiind una absolută, problema se reduce la modul în care această realitate se manifestă.
Iar din acest punct de vedere, și prin logica cu care o interpretăm, realitatea are un caracter constant în ce privește "mecanismul" care o dirijează.
Adică, spre exemplu, dacă astăzi un mar cade pe pământ, mâine, în cădere liberă, nu va rămâne suspendat, el va cădea și mâine, iar aceasta "pare" să fie o regulă care determină modul de manifestare al acestei realități "concrete".
Din această "perspectivă" a interpretării realității, fizica a stabilit legi "empirice" ale comportamentului naturii.
Empiric, pentru că nu există nicio modalitate clară de a demonstra că acel măr va "cădea" și mâine, ci doar se presupune, prin prisma percepției că lucrurile se întâmplă în mod constant în exact aceeași manieră, în exact aceleași condiții.

Acceptând "axiomatic" acest caracter "absolut" al naturii, al realității în exprimarea noastră, înseamnă că natura este dirijată de ceva aparent "inexplicabil", fie că vorbim de un nivel cuantic al interpretării realității, fie că vorbim de un nivel cosmologic al acesteia.
Ideea este că natura, realitatea la același nivel ea se comportă la fel în aceleași condiții.
Fie că acel ceva o fi duhul sfânt, fie că o fi forma de manifestare a conștiinței, fie că o fi acele legi fizice, simpla particularitate a constantaneității  modului de manifestare a realității, duce pur și simplu la negarea ideii de liber arbitru din această perspectivă.

Cum vine asta?

Dacă realitatea pe care o percepem este dirijată de "legi", de reguli, indiferent de nivelul de interpretare a realității, este valabil atât faptul că orice din natură de supune la aceleași reguli, precum și faptul că nimic nu poate schimba acele "reguli" și "legi" naturale inexplicabile.
Adică, dacă spre exemplu ar exista Dumnezeu, ceva face ca el însuși să repsectenconstant și continuu niște reguli, atât timp cât el "consideră" că acel măr trebuie să cadă la fel și azi, și mâine, și poimâine etc.
O fi el omnipotent și omniprezent, dar pare să fie și "omniconstant", pentru că pare că el nu intervine asupra legilor care guvernează natura.
Le-o fi făcând el, dar odată ce le-a făcut, le-a și lăsat așa, nu a mai intervenit asupra lor, deși, din anumite relatări biblice, ar reieși și un caracter "schimbător" al lui dumnezeu, pentru simplul fapt că există interpretări parametrizate pe principiul logic "dacă-atunci", ceea ce mă și face să cred că nu dumnezeu a creat omul după chipul și asemănarea lui, ci oamenii l-au creat după chipul și asemănarea lor.

Până aici, să presupunem că am eliminat cauza "divină" a constantaneității funcționării realității, deși nici nu cred că era necesar în argumentarea faptului că ideea de liber arbitru nu este una concretă și care să caracterizeze omul ca fiind singurul care decide conștient ceea ce alege să facă.

Trecând mai departe, din perspectiva caracterului autodirijat al realității, fără o cauzalitate inteligibilă a fenomenului, modul în care percepem că este organizată și-și desfășoară "existența" se realizează prin intermediul unor "legi fizice", chiar și a celor pe care încă nu le cunoaștem complet și corect, și indiferent că din perspectiva modului în care interpretezi tu lucrurile sunt doar simple "qualii", ele, într-un fel sau altul, definesc, structurează și organizează această realitate concretă.

Cu alte cuvinte, atât timp cât vorbim de o realitate concretă, trebuie să vorbim și de acel ceva din realitate ca fiind concret!
Ești de acord până aici cu ce susțin eu?

curiosul a scris:Cu alte cuvinte, atât timp cât vorbim de o realitate concretă, trebuie să vorbim și de acel ceva din realitate ca fiind concret!
Ești de acord până aici cu ce susțin eu?

Presupunem că ești de acord.
Ar trebui să fii de acord!
Pentru că în momentul în care acceptăm faptul că vorbim, totuși, de o realitate concretă, vorbim și de ceea ce o fundamentează ca fiind la fel de concret.
Altfel spus, prin interpretarea ta, dacă tot ceea ce percepem este "construit" de conștiință, atunci acele "qualii" din conștiință trebuie să fie realități concrete.
Dacă nici alea nu sunt "realități concrete", atunci nimic nu e concret, ceea ce face ca însăși ideea de conștiință reală să nu fie ceva concret.
De fapt, îmi dau seama acum că, deși oarecum paradoxal, ceea ce se presupune a fi relativ trebuie să fie absolut dacă îl acceptăm în mod obiectiv ca fiind relativ, iar raportând situația la această "realitate concretă" despre care vorbim, la fel de paradoxal, ea este concomitent relativă și absolută.
Cam cum e dualitatea undă-particulă.

Revenim la liberul arbitru.
Și bineînțeles, se începe cu "deci".
Deci, dacă acceptăm o realitate concretă, atunci tot ceea ce o "construiește" este la fel de concret.
Și pare că tot ceea ce o construiește este structurat pe particule, corpuri și legi fizice care le organizează starea lor de existență și manifestare.
Asta raportat la ceea ce considerăm că fundamentează realitatea "fizică".
Chiar dacă caracteristica de "fizic" ar fi tot vreo "qualie" în conștiință, atât timp cât acceptăm faptul că aceea realitate este una concretă, nu are rost să dezbatem dacă realitatea este sau nu este una "fizică", ci trebuie s-o acceptăm concret.

În continuare, atât timp cât aceea, sau această, realitate concretă este dirijată de legi care nu țin cont de dorințele noastre, atunci eu sunt de părere că vorbim și de un aspect autodirijat al acestei/acelei realități.

Ca să punem complet punctul pe i, înainte să tragem concluziile, trebuie să mai stabilim și dacă tot ce construiește percepția "eu-ului" propriu-zis face parte din aceeași realitate concretă sau nu, dacă acel "eu" se supune la aceleași legi "fizice" care dirijează organizarea realității.
Eu zic că da!
Atunci dacă da, înseamnă că tot ceea ce mă construiește are același substrat "fizic" ca și al realității concrete pe care o percep, ceea ce face ca toată această formă de organizare "fizică" a realității care construiește "eu-ul" propriu să fie tot o formă de existență autodirijată a modului în care această realitate concretă pare să existe.
Iar acum o chestie interesantă!
Nu are importanță dacă "eu-ul" are un alt fundament existențial, cum ar fi percepția asupra ideii de conștiință, diferit de cel al realității pe care "eu-ul" îl percepe, atât timp cât "eu-ul" există doar prin prisma acelei realități concrete pe care, presupunem, că "eu-ul" însuși o generează!

Pentru că "eu-ul" nu există independent de realitatea pe care o crează, ci există pur și simplu prin intermediul realității pe care o crează sau o percepe!
"Eu-ul" însuși nu există individual și independent, iar realitatea pe care o "generează" este și realitateai care îl "generează"!

Iar acest aspect, care determină existența "eu-ului", trebuie să și ducă la acceptarea faptului că existența "eu-ului" este determinată de modul în care există realitatea "generată de "eu"".
Iar dacă realitatea generată de "eu" este una autodirijată prin legile "fizice" care organizează realitatea, dintr-o anumită perspectivă, acele legi care dirijează modul în care realitatea există, dirijează și modul în care "eu-ul" există.

Cu alte cuvinte, "eu-ul" există așa cum îi dictează să existe realitatea pe care o percepe și/sau o generează el însuși!
Ceea ce face ca ideea de liber arbitru să nu fie una dirijată de ceva independent de modul autodirijat în care există realitatea!
Ceea ce consideri că ai decis tu însuți este de fapt răspunsul unui mecanism complex, autodirijat, al realității care te construiește.

Asta filozofic!

Fizic e mult mai simplă explicația!
Dar faptul că legile fizice sunt doar "qualii" pentru tine, nu vor și duce la o înțelegere clară a fenomenului.
Pentru că dacă noi suntem materie fizică, tot ceea ce generează gândirea noastră este doar o formă de organizare a materiei, iar suma tuturor experiențelor pe care le-am trăit până într-un moment sau altul din viața noastră, asociat cu modul în care suntem "programați" prin configurația ADN-ului nostru să gândim și să selectăm informațiile pe care le analizăm și pe care le memorăm, determină un algoritm clar care duce decisiv și justifică alegerea pe care o facem într-un moment sau altul.
În orice moment suntem puși în fața faptului împlinit!
E mai greu de acceptat, dar acesta este adevărul!

Uite, eu îți spun să ridici mâna stângă!
Dacă eu nu ți-aș fi spus chestia asta, ți-ar fi trecut prin minte să ridici mâna stângă?
Faptul că ai ales sau nu să o ridici, nu e o chestiune pe care ai decis-o tu în mod concret, ci sunt o serie de factori pe care mintea ta îi analizează aproape spontan, comparând situația cu experiențele tale trecute, care ți-au și determinat alegerea.
De fapt, tu ai ales înainte să conștientizezi alegerea.
Și se pare că, teoretic, ar putea fi pus la punct un test care determină "tiparul" decizional.

Cam multă "polologhie"!
Uite mai simplu de ce nu există liber arbitru!

De ce retragi aproape instantaneu mâna când atingi ceva "fierbinte"?
Adică retragi mâna după ce ai conștientizat că trebuie să o retragi?

De fapt, nu-i multă "polologhie"!
Este strâns relaționat cu ideea de liber arbitru, iar întrebarea trebuie reformulată în modul următor:

Când atingi cu mâna ceva care te "frige", faptul că ai retras mâna înainte chiar să și conștientizezi gestul, tu ai decis asta?

Dacă nu ești tu cel care a decis asta, și a fost doar un "mecanism" reflex, atunci înseamnă că nu tu ești autorul acelui gest, acelei reacții?
Atunci când ești tu autorul deciziilor tale?
Doar atunci când conștientizezi ceea ce vrei și urmează să faci?
Dar...ia zi-mi ce vrei concret?!?
Că dacă te întreb peste cinci minute altceva, vei vrea să faci altceva!

Ceea ce te determină să retragi mâna instinctiv, necontrolat, de pe ceva ce "frige", tot acel ceva te și determină că "trebuie" să gândești că vrei!
Nu te amăgi singur!
Ciudat este faptul că atunci când înțelegem asta nu este ceea ce vrem să facem sau să ni se întâmple, ci ceea ce se întâmplă efectiv!
Ceea ce se întâmplă efectiv n-are nicio treabă cu liberul arbitru.

Dar... așa suntem noi...siguri pe noi!
Nu-i vina ta, e o chestie normală să credem că suntem mai speciali ca oricare altul...