În căutarea antimateriei

Pentru cercetarea științifică,  perioada de căutare a antimateriei a început în anul 1928, odată cu formularea ecuației lui Dirac, eveniment științific care a permis prezicerea pozitronului, antiparticulă descoperită în radiația cosmică de către Carl Anderson în anul 1932, prin urmele lăsate în camera cu ceață.
  Pe măsura realizării unor acceleratoare de particule tot mai performante, s-a diversificat gama  de particule și antiparticule obținute pe cale artificială, anul 1974 fiind un reper în istoria științei, prin formularea Modelului Standard  al  particulelor elementare .
În modelul Bing Bang de formare a Universului, se consideră că, în primele momente  ale marelui eveniment cosmic, atunci când temperatura era de ordinul zecilor de miliarde de grade Kelvin, au fost create cantități egale de materie și antimaterie, luând naștere fotoni, electroni și neutrini, precum și antiparticulele acestora.
Localizarea antimateriei în cadrul Existenței a preocupat pe cercetători, anul 2018 fiind cunoscut și prin formularea ipotezei că la Bing Bang,  pe lângă Universul nostru, a luat naștere un univers în oglindă  format din antimaterie, în care timpul curge în sens contrar.
Pentru mine, frământările cognitive pentru descifrarea enigmelor legate de antimaterie se suprapun cu elaborarea teoriei dipolilor vortex, care a început după anul 2000.
Rezultatele obținute progresiv au fost prezentate într-o multitudine de lucrări, precum: Teoria vortex a materiei, Teoria dipolilor vortex, Teoria unitară a Existenței, Trepte spre adevăr, Orizonturi euristice, Cunoașterea de mâine etc.
Aceste lucrări științifice au fost prezentate în reviste și simpozioane, postate pe Internet, inclusiv pe academia.edu, iteach.ro, site-ul ISJ Călărași, telisavonline.ro (site propriu).
La Simpozionul Internaţional “Universul Ştiinţelor”, organizat în 2015 la Iași, lucrarea “Teoria dipolilor vortex” a obținut premiul I și trofeul de excelență.
Punctul de plecare în conceperea unei teorii unificatoare  a câmpurilor electromagnetic şi gravitaţional  l-a  reprezentat  expresiile  similare pentru forțele  electrice şi gravitaţionale, care  sunt exprimate  prin legea lui Coulomb, respectiv legea atracţiei universale a lui Newton.  Mai mult,  teoremele lui Gauss  pentru câmpul electric  şi câmpul  gravitaţional pun  în  evidenţă surse  de tip divergent (izvoare) şi convergent (puţuri) pentru fotoni, respectiv  gravitoni.
  Dipolul vortex  este un  model  fizic pentru  descrierea unității dialectice elementare  “particulă-antiparticulă” și a câmpurilor de forță asociate, prin care se face schimb de  particule universale primordiale (fotoni, gravitoni)  între Universul nostru și Universul complementar.  
Oricărei microparticule i se poate asocia un vortex simplu sau reprezintă o anumită configuraţie a acestora, în cazul unor vortexuri complexe, care sunt generate  prin interacţiuni fundamentale (gravitaționale, electromagnetice, tari, slabe) între componentele de bază.
Sarcina electrică şi inducţia câmpului electric pentru o particulă elementară sunt proporţionale cu valorile medii pentru intensitatea fluxului de fotoni, respectiv, densitatea intensităţii fluxului de fotoni printr-o suprafaţă închisă în care se află vortexul asociat, iar masa şi intensitatea câmpului gravitaţional sunt proporţionale cu valorile medii pentru intensitatea fluxului de gravitoni, respectiv, densitatea intensităţii fluxului de gravitoni printr-o suprafaţă închisă în care se află vortexul asociat.
Funcţia de undă  pentru un sistem cuantic  descrie distribuţia spaţio-temporală a particulelor universale primordiale  implicate  în  sistemul dipolilor vortex  asociați, iar densitatea de  probabilitate  pentru un sistem cuantic este proporţională cu concentraţia de particule universale primordiale implicate în  sistemul dipolilor vortex asociați.
În esenţă, un dipol vortex  are  stări posibile, şi anume:
-starea  normală, în  care  particula  se  află  în Universul  nostru, iar antiparticula corespunzătoare se manifestă în Universul complementar;
-starea  inversată, în care polii  vortexului  au locaţia  schimbată  faţă de cazul  normal.
Spre deosebire de starea normală, care este mai mult sau mai puţin stabilă, cea inversată este instabilă, se obține  prin interacțiuni la energii foarte mari și are o probabilitate mică de realizare. Cele două stări ale materiei nu pot exista  împreună în Universul nostru pentru că se transformă simultan în fotoni  în  procesul de anihilare.
Teoria dipolilor vortex  nu contrazice modelul  standard  actual  pentru descrierea particulelor elementare, ci îi îmbogăţeşte încărcătura de semnificaţii.  Celor  şase  quarcuri(up, down,  charm,  strange,  top  şi  bottom)  le  corespund  dipoli  vortex  de  bază, ale căror  combinaţii  posibile formează  dipolii  vortex  complecşi prin care se modelează  diversele  tipuri de particule elementare cunoscute  în  prezent sau care vor mai fi descoperite  ulterior.
Faptul că proprietăţile antiparticulelor sunt “reflexia în oglindă” a proprietăţilor particulelor elementare  corespunzătoare  poate  fi  explicat  prin raportarea  dipolului vortex  în cele două universuri, în  care  particulele primordiale  implicate intră/ies printr-un  pol  şi  ies/intră  prin celălalt pol  cu  sensuri  de  mişcare  opuse.
Particulele universale primordiale sunt cuante nu numai pentru energie, masă, sarcină electrică sau informaţie, ci şi “cuante spaţio-temporale”, ipoteză care ar justifica pe  deplin   legăturile  profunde  dintre  spaţiu, timp şi materie. Atunci când particulele universale primordiale  ies prin dipolii vortex, se adaugă cuante la spațiul și timpul local din Universul nostru,  respectiv se scad, atunci când intră în dipolii vortex.  Se  oferă astfel o explicație firească  pentru devenirea spațiului și curgerea timpului  în Universul nostru, dar și în Universul complementar, configurarea materiei și antimateriei fiind corelată în cele două universuri.
Expansiunea Universului  nostru  a fost analizată de către  astronomul  american Edwin  Hubble, care  a  studiat  deplasarea  spre  roşu  a  radiaţiilor primite  de  Terra  de  la galaxiile îndepărtate.  Pe  baza  efectului Doppler, Hubble  a tras concluzia că sursele  de  lumină se îndepărtează una faţă  de alta, viteza  expansiunii Universului fiind  exprimată analitic prin celebra relaţie v= Hr , unde  H reprezintă constanta  lui Hubble, iar  r  este distanţa faţă  de  un  observator  terestru  a galaxiei  în  mişcare.  Prin derivarea în raport cu timpul a relației lui Hubble, se obține expresia accelerației, a = Hv.
În demersul cognitiv pentru elaborarea modelului geometric al Universului complementar, pot fi menționate următoarele ipoteze de bază:
- reprezintă componenta duală a Universului nostru în cadrul Existenței;
- este format din antiparticule;
- legile fizice au valabilitate universală în măsura în care formulările acestora sunt juste;
- coordonatele spațiale în Universul complementar au valori imaginare, având în vedere că, în condiții normale, spațiul dual este inaccesibil omului, iar timpul curge invers față de Universul nostru, pentru conservarea simetriei CPT, care se respectă în toate tipurile de interacțiuni. Expansiunea accelerată a Universului nostru și contracția Universului coplementar pot fi explicate prin undele cosmice de transformare,  cele două universuri fiind componente ale Multiversului dual, care nu are limite spațio-temporale.
La graniţa dintre componentele duale ale Multiversului pot să apară procese cosmice de anihilare a materiei şi antimateriei, cu transformarea acestora în radiaţie electromagnetică. Aceste  zone active  reprezintă sursele  îndepărtate  care  emit fluxuri  intense de  radiaţii  în diverse  domenii spectrale  ale  undelor  electromagnetice.  Se ştie că, la limita orizontului cosmologic accesibil fiinţei umane, au fost puse în evidenţă surse foarte intense de radiaţie electromagnetică - denumite quasari (quasi-stellar radio source). Termenul este impropriu, deoarece un quasar nu trebuie identificat cu un corp cvasi-stelar, ci reprezintă o zonă activă, cu raza de 10 până la 10.000 de ori mai mare decât raza Schwarzschild a găurii negre supermasive din galaxie, alimentată prin discul de creştere.
Pentru a avea acces la Universul complementar, rămâne ca temă de cercetare posibilitatea străpungerii prin efect tunel a  barierei impusă de viteza luminii în vid, ipoteza fiind bazată pe generarea antiparticulelor la energii mari, altfel spus, inversarea dipolilor vortex.
Buclele spațio-temporale pentru componentele duale ale Multiversului sunt  separate între ele prin zonele nodale,  “portaluri” care sunt caracteizate prin valori maxime ale vitezei de expansiune și concentrației de particule universale primordiale.
În teoria dipolilor vortex, conceptul de Bing Bang are semnificația de etapă importantă în devenirea Univesului, caracterizată de schimbarea sensului de trecere  preponderentă a particulelor primordiale, având ca efect inversarea  sensului expansiunii cosmice.
În concluzie,  timpul, spațiul, materia și antimateria sunt legate intrinsec, nu au început și sfârșit,  ci doar se transformă în structurarea Existenței. Într-o exprimare filosofică, particulele primordiale asigură conexiunea universală a proceselor și fenomenelor,  manifestarea Existenței ca unitate în diversitate.
  Lucrarea  “În căutarea antimateriei” este destinată cercetării științifice, fiind utilă tuturor celor pasionați de găsirea unor răspunsuri la enigmele Existenței.
Conținutul lucrării a fost structurat astfel:
I. Ordine, simetrie  și invarianță
II. Descifrarea microcosmosului
III. Descifrarea megacosmosului
IV. Abordarea unitară a Existenței
V. Geometria Existenței
VI. Dualismul  materie - spirit
Cei interesați de conținutul integral al lucrării “În căutarea antimateriei” pot accesa legătura web
https://www.academia.edu/106346050/In_cautarea_antimateriei

Exista antigravitoni ?
Ce sunt gravitonii domnule Tudor (alcatuirea lor), cum se produc si cum actioneaza acestia de produc gravitatie sau  antigravitatie (daca tot avem antimaterie)  conform legii atractiei universale.
In alta ordine de idei, antimateria ,dupa parerea mea, este deja inglobata in materie, (are sarcina si spin contrar particulelor existente, dar aceeasi masa cu a particulei complementare)
sa nu uitam ca si banenele emit pozitroni si chiar si corpul uman...(si teoria dvs cu dipolii vortex sustine acest lucru) asa ca antimateria nu trebuie cautata prea mult,
insa nu exclud si existenta unui univers complementar universului nostru  format preponderent din antimaterie .
Chiar si cercetarile astronomice au relevat ca din centrul galaxiei noastre unde se gaseste masiva gaura neagra Sagittarius A tasnesc fascicule de antimaterie (ceea ce inseamna ca atunci cand gaura neagra
inghite materia o descompune in particule elementare si antiparticulele lor) care la intalnirea cu materia elibereaza (fenomenul de anihilare)  fotoni gamma de inalta energie...