Studiul similitudinii sistemelor micro si macrocosmice (revizuit)

Rezumarea primului mesaj :

Pentru cei interesati, aici gasesc studiul despre care am amintit in topicul despre univers, privind undele gravitationale;

STUDIUL SIMILITUDINII SISTEMELOR MICRO SI MACRO COSMICE 2012 doc

In acest tabel sunt calculate sarcinile gravitationale ale Soarelui si ale planetelor, folosind relatia;
Zi=Mi/fi.Mo ; de exemplu sarcina Soarelui;
masa soarelui=1,99.10^30kg;
viteza soarelui=2,2 .10^5 m/s;
fi=(V/Vo)^0,5; deci fi=(2,2. 10^5/90)^0,5 =50;
Zsoare= (1,99 . 10^30)/(50 . 5,369.10^25)=741;

Aici este tabelul cu vitezele maxime si Zmaxim pentru familiile de sisteme;

virgil a scris:Cum comentati aceasta relatie de calcul a constantei gravitationale pentru sisteme planetare cu sateliti, tinand cont de patratul frecventei raportata la densitatea spatiului local.

Eu unul o comentez ca relativ corecta. Dupa cum ti-am explicat în privat, sunt trei tipuri de spatii de tip fizic: macro, cuantice si subcuantice. Pe ultimele doua tu le bagi la gramada. Constantele 1836, si Zmax, au o explicatie logica, dar sunt situate în spatii diferite, fiind direct legate de 0, φ, i, 1 si π, dupa reguli diferite, folosind totusi acelas mecanism. Aici intervine o subdiviziune, în sensul ca spatiul macro e împartit la rândul sau în atomic, molecular si supramolecular (nu stiu cat de bine sunt alesi termenii). Din câte ai vazut, problema e complicata si nu pot sa-ti dau un raspuns pâna nu rezolv toate problemele. Ceea ce tu numesti "densitatea spatiului local" nu e ceva foarte bine definit si are fracturi logice în rationamente.

Înțeleg că aceasta nu este o teorie, ci o sistematizare proprie a datelor experimentale cunoscute până în prezent. O teorie ar trebui să aibă un început clar, pe care apoi să construiești restul concluziilor. Atât începutul, cât și concluziile trebuie formulate cu grija de a fi pe înțelesul tuturor.

Abel Cavaşi a scris:Înțeleg că aceasta nu este o teorie, ci o sistematizare proprie a datelor experimentale cunoscute până în prezent. O teorie ar trebui să aibă un început clar, pe care apoi să construiești restul concluziilor. Atât începutul, cât și concluziile trebuie formulate cu grija de a fi pe înțelesul tuturor.

Nu pot sa sintetizez o suta si ceva de pagini cu relatii matematice fiecare avand un inteles anume in cateva pagini. Totul are un inceput care trebuie studiat pas cu pas, uneori chiar cu creionul in mana. Desi matematica folosita este foarte simpla, diversitatea relatiilor face expunerea greoaie daca nu este asimilata pe rand, si incerci s-o intelegi pe sarite. Daca vrei sa intelegi mai bine acest studiu, pot sa ti-l trimit pe mesinger ca apare mult mai clar.

Cum îți spuneam și pe messenger, relația de la care pornești

mc^2=h*niu

este fundamental greșită.

Masa crește cu viteza, pe când frecvența scade.

Abel Cavaşi a scris:Masa crește cu viteza, pe când frecvența scade.

Si cum se constata lucrul acesta ? Probabil masurând forta de la ciocnire cu ceva relativ static.

Abel Cavaşi a scris:Cum îți spuneam și pe messenger, relația de la care pornești

mc^2=h*niu

este fundamental greșită.

Masa crește cu viteza, pe când frecvența scade.

mc^2=h*niu ; este fundamental greșită.
Spune-i asta lui Einstein;

"Acest lucru s-a putut verifica doar cu obiecte ce se misca cu viteze apropiate de viteza luminii, in general particule la energii inalte, ca cele obtinute la acceleratoarele de particule, cum ar fi cel de la CERN."

Particula se naste cu ajutorul unei cantitati fixe de energie, de exemplu pentru nasterea unui electron este necesara o energie de 0,511Mev. Daca o astfel de particula este accelerata in miscarea ei este insotita de o unda De Broglie, a carei frecventa  este direct proportionala cu energia acumulata, principiu pe care functioneaza si microscopul electronic.
Deci electronul devine carausul unei energii suplimentare care se poate interpreta cu o crestere de masa a acestuia, deci masa de repaus este; m0=h.niu0; energia suplimentara obtinuta prin accelerare este E,=h.niu' care se mai poate echivala cu o crestere de masa; dm=h.niu'/c2 ; deci masa electronului accelerat se poate asimila cu ; m'=m0+dm;

Conform relatiei relativitatii se scrie; m'=m0.(1/1-v/c)^0,5. Energia masei relativiste este; E'=dm.c2;
Privind astfel lucrurile poti crede ca masa este in crestere in functie de viteza. In realitate masa de repaus a particulei ramane neschimbata pe tot parcursul, dar efectul energetic obtinut prin accelerarea masei te face sa crezi ca masa nu este o constanta. Daca aceasta particula este franata instantaneu, observam ca se emite o unda egala cu valoarea energiei acumulate, particula ramanand aceiasi. Deci particula a jucat doar rolul de caraus al energiei obtinute prin accelerare.
Daca masuram valoarea energiei descarcate aceasta va fi egala din nou cu E,=dm.c2;
Se observa ca energia acumulata la accelerare  implica o diferenta de masa dm cu atat mai mare, care la franare se transforma intr-o unda h.niu'=dm.c2. Concluzia este ca la viteze mari ale particulei frecventa cuantei emise la franare este cu atat mai mare, cu cat energia acumulata a fost mai mare.
Deplasarea spre rosu a spectrelor primite de la stelele indepartate se datoreaza dilatarii spatiului care implica indepartarea stelelor fata de observator, ceia ce conduce aparitia efectului Doppler.

Sunt insa si particule precum neutrino care se comporta ciudat, in sensul ca initial are o viteza egala cu viteza luminii avand o masa foarte foarte mica, numit neutrino electronic. Dupa un anumit parcurs acest neutrino sufera un proces de 'imbatranire", si masa lui face un salt crescator iar viteza scade corespunzator, in aceasta faza vom denumi neutrinul taonic. Dupa un alt timp de imbatranire neutrinul sufera o noua transformare cand viteza lui scade si mai mult si masa lui creste intrand intr-o faza noua de neutrin miuonic.

negativ a scris:

Abel Cavaşi a scris:Masa crește cu viteza, pe când frecvența scade.

Si cum se constata lucrul acesta ? Probabil masurând forta de la ciocnire cu ceva relativ static.

Se poate constata expermental, dar afirmatia este gresita.
mai jos sunt date relatiile lui de Broglie relativiste;

Se vede foarte clar in a doua relatie, cand viteza particulei se apropie cu viteza luminii, raportul v/c devine unitar astfel frecventa ramane neschimbata. De remarcat ca la viteze mai mici frecventa scade fata de frecventa rezultata din calculul nerelativist dar asta nu inseamna ca odata cu cresterea vitezei ar scadea frecventa desi energia particulei creste, ci doar ca frecventa este ceva mai mica decat aceia care rezulta din calculul nerelativit. Asta este cu totul altceva.

negativ a scris:

Abel Cavaşi a scris:Masa crește cu viteza, pe când frecvența scade.

Si cum se constata lucrul acesta ?

Sunt consecințe ale teoriei relativității.

Relația mc^2=h*niu este contradictorie.

În timp ce masa crește cu viteza, frecvența (care este inversul timpului) scade (căci durata unui fenomen crește cu viteza).

Așa că toate concluziile trase din această relație sunt bazaconii.

Abel Cavaşi a scris:

negativ a scris:

Abel Cavaşi a scris:Masa crește cu viteza, pe când frecvența scade.

Si cum se constata lucrul acesta ?

Sunt consecințe ale teoriei relativității.

Relația mc^2=h*niu este contradictorie.

În timp ce masa crește cu viteza, frecvența (care este inversul timpului) scade (căci durata unui fenomen crește cu viteza).

Așa că toate concluziile trase din această relație sunt bazaconii.

De ce as crede ce spui tu, si nu l-as crede pe Einstein si pe De Broglie? relatiile lui de Broglie se aplica in practica dupa cum am mai spus; la microscopul electronic electronilor  accelerati le creste frecventa si le scade lungimea de unda cu mult sub lungimea de unda a luminii vizibile folosite de microscoapele clasice permitand mariri de pana la 5000000 de ori.

"Printul Luis Victor de Broglie in 1924.In 1927, ipoteza lui de Broglie a fost verificata experimental de catre fizicienii americani Clinton J. Davisson si Lester H. Germer si independent de catre fizicianul englez George Paget Thomson.In 1932 inginerii germani Max Knoll si Ernst Ruska construiesc primul microscop de transmisie electronica."

SEPARAT, da, sunt valabile relațiile, dar nu împreună. Uiți că teoria relativității și mecanica cuantică nu pot fi conciliate. Situația asta contradictorie este specifică întregii Fizici actuale.

Abel Cavaşi a scris:SEPARAT, da, sunt valabile relațiile, dar nu împreună. Uiți că teoria relativității și mecanica cuantică nu pot fi conciliate. Situația asta contradictorie este specifică întregii Fizici actuale.

Relatiile acelea colorate nu sunt scrise de mine, ci de Broglie, si dupa cum vezi ca sa afli frecventa porneste de la raportul dintre energie si constanta lui Planck relatie care face parte din fizica cuantica, dupa care exprima energia in functie de masa relativista si patratul vitezei luminii. Masa relativista se exprima ca produs dintre masa de repaus si radical din 1/(1-v/c)^2. Iata ca afirmatia ta este eronata si contraproductiva. Citeste mai cu atentie cele doua relatii.

negativ a scris:

Eu sunt împotriva teoriei relativitatii, în sensul dilatarii masei, al timpului , spatiului, etc. Dar relatiile sunt corecte. Desi matematic asa se întâmpla, interpretarea matematica se refera doar la cresterile si scaderile unitatilor de masura, pentru ca la o viteza constanta, o masura a lungimii de 300.000 km, e acelas lucru cu o masura de 1 m. E ca la perspectiva din desen. Pe hârtie, depinzând de distanta, o lungime de un metru, poate avea masura de 1 mm. Acelas mecanism ca la statica se produce si la dinamica si la cinematica, dar cu alte masuri. Cum pot explica acest lucru pentru toata lumea ?

Aceste modificari aparente ale spatiului si timpului, sunt observate numai atunci cand avem un corp de proba si un observator. Cat timp nu exista corpul de proba observatorul nu gaseste nici o modificare a spatiului-timp. Deci cauza tuturor relelor se afla in corpul in miscare cu o viteza care sa poata face observatia facila. Daca ne indreptam atentia asupra corpului si incercam o interpretare vectoriala a relatiei lui Eistein privind relativitatea timpului vedem;


Concluzia este ca fiecare punct material se deplaseaza pe o elice avand ca axa directia de deplasare a intregii particule. In functie de pasul elicei vom avea timpi diferiti de a efectua o rotatie completa in jurul axei elicei, deoarece viteza de deplasare a particulei rezulta din suma vectoriala dintre viteza tangentiala la cilindrul generat de elice si viteza de deplasare a punctului material pe elice, tinand cont ca viteza totala nu poate depasi viteza luminii.
Daca adoptam unitatea de timp ca fiind egala cu o rotatie completa pe un cerc a punctului material cand corpul sta pe loc, atunci cand corpul se deplaseaza punctul descrie o elice parcurgand un drum mai lung, deci si un timp mai mare, ceia ce da nastere la o dilatare a timpului masurat pe corpul aflat in deplasare.

Asadar particula este facuta din nenumarate puncte materiale care roiesc precum albinele intr-un roi avand totdeauna viteza luminii. Acesta este motivul pentru care energia intrinseca a unei particule este data de relatia lui Einstein E=m.c^2 , pentru ca masa reprezinta suma tuturor punctelor materiale care se misca in toate felurile cu viteza luminii, precum albinele care zboara intr-un roi.
Cand roiul pluteste stationar in aer, toate albinele descriu cercuri cu viteza constanta, iar cand roiul se deplaseaza, toate albinele descriu elicii a caror axa este chiar directia de deplasare. Timpul fiind masura descrierii unei orbite complete, in momentul deplasarii timpul se scurge mai incet decat in momentul stationarii.

negativ a scris:

Asta e doar o componenta si trebuie adaugata la timp, care este un mecanism. Nu trebuie confundat mecanismul deplasarii cu cel al scurgerii timpului sau al dinamicii fortelor. Au aspecte total diferite. Toate sunt componente ale masei substantei, ca singur obiect teoretic real, restul fiind proprietati, atribute si transformari ale acesteia. Uite asa mai sesizez aspecte care îmi scapa si trebuie completate.

Aici se justifica doar motivul variatiei scurgerii timpului in functie de starea energetica a corpului considerat.

virgil a scris:Aici se justifica doar motivul variatiei scurgerii timpului in functie de starea energetica a corpului considerat.

Nu stiu daca ai observat, dar realitatea nu este compusa numai din spatiu si timp si de-asta toate teoriile sunt schioape. Problema variatiei timpului e o problema adiacenta, între doua domenii.

negativ a scris:

virgil a scris:Aici se justifica doar motivul variatiei scurgerii timpului in functie de starea energetica a corpului considerat.

Nu stiu daca ai observat, dar realitatea nu este compusa numai din spatiu si timp si de-asta toate teoriile sunt schioape. Problema variatiei timpului e o problema adiacenta, între doua domenii.

Eu cred ca timpul s-a nascut odata cu miscarea periodica. Insa cum orice miscare implica si un proces ondulatoriu intrinsec, miscarea si timpul sunt vesnice. Energia consumata pentru a modifica viteza unui corp nu inseamna decat punerea in acord a starii interioare a corpului in relatia lui cu spatiul inconjurator. Corpul si spatiul au aceiasi substanta asa cum  oceanul si aisbergul au la origine apa. Relatia spatiu-timp este indisolubila si orice modificare exterioara a starii energetice a corpului se face prin modificarea interioara in spatiu-timp. Corpul poate strabate spatiul cu o anumita viteza numai daca "constructia arhitecturala interioara" in spatiul cu patru dimensiuni (3d+t) ii permite acest lucru. Spatiul (3d+t) interior corpului este racordat permanent cu spatiul (3d+t) exterior corpului, dar acest lucru nu este perceptibil la nivelul nostru de observatie decat prin efectele energetice, accelerare sau coliziune cu alte corpuri. Actiunea distructiva a corpurilor in urma coliziunii, nu inseamna decat incapacitatea de adaptare instantanee a corpurilor la noua stare (3d+t) corespunzatoare vitezei zero.

negativ a scris:

virgil a scris: Corpul si spatiul au aceiasi substanta asa cum  oceanul si aisbergul au la origine apa.

Aici e greseala majora : Corpul doar ocupa un spatiu, dar ce te faci cu un corp de legi. Asta nu trebuie si el sa aiba un spatiu legislativ? Cum le definesti ? Teoria asta trebuie sa fie valabila pentru orice, de aia am pus problema astfel.

Ia si tu numai ce se potriveste este doar un exemplu intuitiv.

Nu stiu daca la asta te referi, dar dupa relatia mea numai epsilon este la patrat, in rest K si miu sunt la puterea intai.
ε^2∙μ∙K≈(3π^2)/2;
daca facem un grafic in 3d la scara logaritmica se obtine un paralelogram cu acelasi volum atat pentru microcosmos cat si pentru macrocosmos.

Relatia celor trei constante cosmice;

negativ a scris:

Este normal sa fie la patrat, atata timp cat marimile sunt de alt rang si implicit alt ordin. O sa ma uit mai bine pe relatii, oricum multumesc. Tot nu pricep înca de ce (sau mai bine spus cum) epsilon e diferit de la un sistem la altul.

Pentru aceiasi familie de sisteme epsilon este acelasi. Intrucat se cunosc patru familii, vom avea pentru fiecare familie un moment cinetic, un epsilon, miu, o masa etalon, o sarcina pentru masa etalon, o limita superioara a vitezei de oscilatie, un numar de sarcina Zmaxim, un coeficient de viteza maxim, etc.
Sunt patru familii de sisteme imbricate intr-o constructie unica ce au un singur lucru comun constanta de interactiune masica K.

virgil a scris:

negativ a scris:

Este normal sa fie la patrat, atata timp cat marimile sunt de alt rang si implicit alt ordin. O sa ma uit mai bine pe relatii, oricum multumesc. Tot nu pricep înca de ce (sau mai bine spus cum) epsilon e diferit de la un sistem la altul.

Pentru aceiasi familie de sisteme epsilon este acelasi. Intrucat se cunosc patru familii, vom avea pentru fiecare familie un moment cinetic, un epsilon, miu, o masa etalon, o sarcina pentru masa etalon, o limita superioara a vitezei de oscilatie, un numar de sarcina Zmaxim, un coeficient de viteza maxim, etc.
Sunt patru familii de sisteme imbricate intr-o constructie unica ce au un singur lucru comun constanta de interactiune masica K.

Ceia ce ramane constant de la un sistem la altul este densitatea de sarcina;
sigma=e/M =c/pi; sau e/m=alfa.c/pi ; in functie de rangul corpului in sistem, adica daca este pe post de nucleu al sistemului sigma=c/pi; iar daca este corpul care orbiteaza in sistem; sigma=alfa.c/pi ; toti satelitii au densitatea de sarcina sigma=alfa.c/pi ; fiind lipsiti de calitatea de a fi la randul lor nucleele unor sisteme mai mici.