Studiul similitudinii sistemelor micro si macrocosmice (revizuit)

Virgil, pe Gafiteanu il poti ignora linistit. Daca pentru el "neste" formule simple de tot sunt complicate si lipsite de inteles, dupa propria sa marturisire, e grava situatia.
Deja vad ca vorbesti de perceptia masei si de comunicarea particulei cu mediul . Un pas important !
Incepi sa-ti revii.
Tensiunea superficiala este legata de gradul de coeziune al componentelor corpului. Orice are masa organizata se comporta la fel.

gafiteanu a scris:Pt. a nu se intelege gresit, in loc de "formule complicate" se va citi "formule aiurea".
Neaparat trebuie sa invatati toate formulele "sfinte".

Da mai omule, inmultirile "e" operatii tare complicate.

gafiteanu a scris:WoodyCAD este cu mult inaintea voastra, are totusi un simt al realitatii si utilului.

Mai ales al realitatii !

Pacalici a scris:Uneori si de Φ, ca sa nu mai vorbim de α,β si λ ....

Ca tot veni vorba de  Φ si inversul său, ele pot fi introduse foarte bine in identitatea lui Euler si uite-asa scapam si de zero care nu exista, dar si de 1 care este arbitrar. Nu ai observat ca Euclid nu a folosit numere in "Elementele" lui (alea care au mai ramas...) "De ce oare ? " (Poate stie "Danut" sau chiar "Dorel".) Hai sa nu ne mai prostim ....
Mai nene, cand urmatorul razboi mondial se va masura in secunde si sutimi de secunda, voi va permiteti sa mentineti intervalul de 1 minut anti-flood ? Problem mare !

Stimabile Pacalici
Caut sa o iau in oarecare ordine:
Cand vine vorba de virgil_48, eu personal cred ca trebuie sa aprofundeze ce stie. Gafiteanu in schimb trebuie sa se maturizeze el insusi, caci de teoriile lui nu cred ca poate fi vorba. Dar nu pentru a critica oamenii suntem aici, ci pentru a cauta lucruri noi legate de "Teoria globala", la care ravneste sa contribuie orice pasionat de fizica, sa nu mai vorbim de fizicieni, fie ei si bătrâni...
Am spicuit lecturile recomandate de tine si am constatat ca cea mai aproape de ideile mele este lucrarea „Structuri algebrice utilizând clasa naturală de intervale”, de W. B. Vasantha Kandasamy şi Florentin Smarandache, în care se abordeaza intervalele „naturale”, „vagi” şi neutrosofice”, ca domeniu conex între algebra si analiza matematica. Nu am citit lucrarea pentru a vedea cu exactitate cum pune problema, dar pot sa-ti spun ca am si eu un subcapitol unde abordez pe doua trei-pagini ideea asta, cu tot cu justificari teoretice si aplicatiile cele mai evidente in teoria vortexurilor. Cred ca observi ca fiecare fizician tinde sa aduca imbunatatiri sistemului matematic cu care lucreaza, dar nici unul nu poate aduce argumente teoretice, ci doar formale. Nu este vina lor, ci a sistemului ce ii obliga la un anumit tip de gandire (ca si pe tine dealtfel).
Si pentru ca ai adus vorba de formele diferite in care se poate scrie valoarea magnetonului Bohr-Procopiu (care peste tot este trecut numai ca Magnetonul Bohr, fara Procopiu), de ce sa ne cramponam de SI ? Nu ar trebui sa uitam ca toate evolutiile majore in toate domeniile au fost facute corectand substantial pe cele anterioare. De ce sa ne cramponam de definitii neclare despre sarcina elementara, magnetonul Bohr-Procopiu, spin sau constanta redusa a lui Planck (constanta Dirac mai precis) si sa nu utilizam definitii mai precise ?
Ca sa citez din culegerea de eseuri a d-nei Preoteasa, "În afară de tipul clasic de „interval natural” în care un număr îi aparţine sau nu, există şi două tipuri speciale de „intervale naturale”: „intervale naturale fuzzy” (vagi) – în care apartenenţa unui număr la un asemenea interval se stabileşte progresiv, cu o „funcţie de apartenenţă”, definită pe intervalul unitar real [0, 1], şi „intervale naturale neutrosofice” – în care unui număr îi corespunde „a”% de adevăr în ce priveşte apartenenţa la acest interval, „f”% de neadevăr şi „i”% de nedeterminare (incertitudine). Reamintim că „Neutrosofia”, cu cele trei posibilităţi, „adevărat”, „fals” şi „nedeterminat” este creaţia lui Florentin Smarandache şi are deja multe aplicaţii în matematică şi în tehnică. " Pentru ideile astea am explicatii mai bune si ancorate deja intr-un sistem filosofic nu "neutrosofic", asa cum il considera distinsul matematician, a carui abordare o inteleg, desi nu vad cum anumite rationamente pot fi scoase dintr-un context teoretic, dar in acelas timp sa îi fie si utile.
Asa ca nu te mai plange ca nimeni nu publica nimic pe aici, caci problema e mult mai complexa decat iti imaginezi, si abordarea fragmentara nu duce nicaieri. Poate doar la obtinerea titlurilor de doctor in stiinte de orice fel, in nici un caz la stabilirea realitatii stiintifice.
Îmi dau seama ca vrei sa gasesti logica unor afirmatii de pe aici si te amuza diversele "anomalii" din afirmatiile mele sau ale lui Virgil. Nu te gandesti totusi ca am putea avea motive neafisate care iti scapa ? De ce nu le-ai cauta si tu ? Ar fi mai constructiv decat sa vrei sa gasesti rezultate imediate cu metode deja cunoscute. Abordarea asta de utilizator de unelte (matematice sau fizice) pe care o ai, de tip ingineresc, este un fel de heirupism din care dupa o anumita varsta nu te mai scoate nimeni.

Pacalici a scris:

nega a scris:Asa ca nu te mai plange ca nimeni nu publica nimic pe aici, caci problema e mult mai complexa decat iti imaginezi

1.Draga nega, este atat de complexa incat nu merita sa o publici?

E atat de complexa ca nu am reusit sa o termin. De publicat, chiar nu stiu daca merita ! Da' ma risc .

Pacalici a scris:2.Cand m-am plans ca nu publica cercetatori de pe aici? Tragi concluzii pripite baiete. Eu am oferit o alta posibilitate de a va promova teoriile voastre stiintifice.   Un cadru mai larg si evident international. Daca esti timid, nu publica. E treaba ta.

Nu trag concluzii pripite, dar asa suna exprimarea ta. Eu doar am tradus-o in termenii mei si am primit precizarile necesare. Deci s-a rezolvat.

Magnetonul Bohr este o mărime determinată algebric (vezi încercarea lui Smarandache de a rezolva problema algebric-geometric-numeric cam cu jumatate de succes) şi ea depinde de raportul e/m_e, care este un raport a două mărimi produse de fenomene diferite, a căror singură modalitate de transformare este invariantul energie,  iar ħ/2 e o marime numerică ce exprimă o lungime. Constanta Planck este exprimată (în unități SI) în, J/hz, iar constanta Dirac este practic aceeași valoare exprimată în Joule ori radian pe secundă. Ambele constante sunt factori de conversie între unități de energie și unități de frecvență.
"Unitatea de măsură"   m²•A → m²•C/s→(m/s)•C•m, etc. Ne putem juca aşa până legăm magnetonul Bohr-Procopiu de înăltimea piramidei de la Gizeh (nu că ar fi greu…). Problema lui Virgil era de fapt că energia poate fi transformată în alte mărimi cu ajutorul frecvenţei. Cum viteza e o frecvenţă, iar masa e legată tot de frecvenţă, asta era ideea principală.
Cum manifestarea unei particule se produce in trei domenii diferite ale realităţii, fiecare având propriile reguli, cu factori naturali de conversie ce nu pot fi determinaţi algebric, e mai dificil de făcut aprecieri bătute în cuie despre unităţile de măsură, ce pot fi alese arbitrar, funcţie de ce putem măsura.
În realitate problema era momentul cinetic, care are un mecanism neclar si ne arunca in paradoxul sagetii al lui Zenon, problema pe care deja am rezolvat-o explicând natura cuantificarii.