Critica atractiei gravitationale

virgil_48 a scris:
Pag. 33; 29. Apr. 2014; 20:36

Abel Cavaşi a scris:Va trebui să ţii seama şi de SEMNUL ce apare în formulă. Semnul îţi spune că energia potenţială a unui corp SCADE la apropierea de celălalt corp şi devine din ce în ce mai negativă.

Am inteles bine?
- Un potential energetic produs de gravitatie este negativ. Este
indreptat spre centrul planetei.
- Potentialul energetic al unui balon cu aer cald ancorat la sol, este
pozitiv. El este indreptat in sus.
Minus in jos si plus in sus. Este o conventie?
Dar raspunsul la problema de mai jos mi se pare mai important:

Fiindca eu percep
ca daca corpul de masa m se afla in centrul planetei sau la o distanta infinita de
ea, energia potentiala a acestuia fata de planeta este zero, deci o situatie similara
cu cea pe care am prezentat-o in raspunsul de ieri, ora 10:19.

Razvan a scris:
Pag.33; 29. Apr. 2014;  20:46

virgil_48 a scris:...

Expresia energiei potenţiale este o expresie relativă; astfel, vei putea lua ca mărime a energiei potenţiale valoarea zero în cazul în care un corp se află pe suprafaţa Pământului, sau poţi lua valoarea zero a energiei sale potenţiale atunci când el se află în centrul Pământului.
După cum am mai zis mai sus, energia potenţială este definită prin valoarea lucrului mecanic efectuat de un corp de probă atunci când el se deplasează între două potenţiale ale câmpului.
Cu alte cuvinte, energia potenţială nu are o valoare absolută, ci una relativă la ceea ce consideri având ca potenţial valoarea zero.

virgil_48 a scris:
Pag.33; 30. Apr. 2014; 08:40

Razvan a scris:
Expresia energiei potenţiale este o expresie relativă; astfel, vei putea lua ca mărime a energiei potenţiale valoarea zero în cazul în care un corp se află pe suprafaţa Pământului, sau poţi lua valoarea zero a energiei sale potenţiale atunci când el se află în centrul Pământului.

Asta am inteles si mi se pare de bun simt. Dar că formula adusa de
Abel, spune că energia potentiala a unui corp care se afla aproape de
centrul Pamantului tinde catre infinit, asta deocamdata ma depaseste!
Eu văd in continuare curba de variatie a energiei potentiale a unui corp
fata de centrul Pamantului, ca avand doua puncte zero(sau aproape),
la capete, si implicit unul de maxim. Ca o bucla ce porneste intr-un
unghi din zero, apoi se intoarce catre axă, de care se apropie asimptotic.

virgil_48 a scris:
Pag.33; 01.Mai. 2014;  11:55

Abel Cavaşi a scris:Formula de care ţi-am spus este valabilă pentru corpuri punctiforme. În interiorul Pământului se schimbă lucrurile, desigur. Dar nu cred că aşa ceva ar fi relevant pentru topicul de faţă.

Eu nu sunt sigur deloc ca in interiorul Pamantului relatia aceea si graficul
ei are derogare. Este o variatie continua, nu are motiv sa nu fie o functie
cu valori corecte la ambele capete. Sau formula nu este reala.
Iar pentru topicul de fata este foarte relevant. Daca este adevarat ce
spun eu, inseamna ca teoria campurilor este o improvizatie.
Si deocamdata nu a argumentat nimeni altceva!

Razvan a scris:
Topicul Mecanica FOIP. Pag.33; 01.Mai. 2014; 12:21

virgil_48 a scris:Asta am inteles si mi se pare de bun simt. Dar că formula adusa de
Abel, spune că energia potentiala a unui corp care se afla aproape de
centrul Pamantului tinde catre infinit, asta deocamdata ma depaseste!

Nu tinde către infinit, deoarece spre centru Pământului valoarea acceleraţiei gravitaţional g tinde la rândul ei către zero.
Dacă înlocuieşti valoarea lui în formula obţii exact expresia dată de Abel.

virgil_48 a scris:
Pag.33; 01.Mai. 2014; 13:55

Razvan a scris:
Nu tinde către infinit, deoarece spre centru Pământului valoarea acceleraţiei gravitaţional g tinde la rândul ei către zero.

Multumesc, Razvan, pana aici este clar. Dar esti de acord ca
lungindu-l pe R spre infinit, formula da valoare zero?
Si atunci pe acest parcurs trebuie sa existe un punct(un R) pentru
care energia potentiala este maxima?
Sau este si nu-l stiu eu?

Razvan a scris:
Pag.33; 01.Mai. 2014; 15:19
Formula dă valoarea zero, dar asta înseamnă că dă tot cea mai mare valoare a energiei potenţiale, pentru un corp aflat la distanţa infinită de sursa câmpului, deoarece avem semnul minus în faţa formulei, adică în apropirea sursei valoarea energiei potenţiale tinde la minus infinit.
După cum am mai spus şi repet: energia potenţială nu are o valoare efectivă, ci una relativă la potenţialul gravitaţional ales de valoare zero. Adică nu depinde efectiv de r ci de , adică , pentru oricare .

virgil_48 a scris:
Pag.33; 02. Mai. 2014;  00:15
...nu sunt un mijloc de a obtine rezultate stiintifice, dar pot atrage atentia
unora care ar sti sa obtina.
Modelul actual al campului gravitational are urmatoarele consecinte:
- 1. Lansarea unei nave autopropulsate de pe o planeta, constituie un prilej
de suplimentare a energiei campului respectivei planete. Nava aceea produce
energie care, dupa ce a fost lansata, nu se mai regaseste in energia ei potentiala
fata de planeta, deci nu se poate gasi decat in campul gravitational al planetei.
- 2. Capturarea unui corp din spatiu sau devierea traiectoriei rectilinii a acestuia de
catre o planeta, constituie un prilej de pierdere de energie din campul gravitational
al planetei. Am purtat discutii lungi pe aceasta tema.
- 3. Orbitarea unei planete de catre satelitii sai, este o cale de curbare permanenta
a unor traiectorii rectilinii, deci este o sursa permanenta de pierdere de energie.
Aceasta nu poate proveni decat din campul gravitational care se consuma.
- 4. Cele de mai sus conduc la ideea posibilitatii epuizarii campului gravitational
al planetelor, daca el functioneaza dupa modelul recunoscut. Si mai deschid
posibilitatea ca materia sa nu aiba un potential gravitational constant, ca o
caracteristica intrinseca, asa cum este masa, ci acesta sa fie ca energia ce se
consuma dintr-un acumulator. E p m

virgil_48 a scris:
Cum vad eu
Pag. 33; 02.Mai.2014; 06:57

Abel Cavaşi a scris: Pentru orice distanţă, energia potenţială gravitaţională este dată de formula mult mai generală .

Urmare acestei formule, se intelege ca pe masura ce nava se indeparteaza
de planetă, Ep scade, iar daca R tinde la infinit Ep tinde la zero.
Deci la o distanta suficient de mare nava nu mai este atrasa de planeta, poate
levita la punct fix, sau poate fi atrasa de alta planeta, dar toata energia folosita
pentru a ajunge in acel punct a pierdut-o.
Nava nu are de infruntat rezistenta mediului, deci Ep trebuie sa se regaseasca in
energia campului gravitational al planetei de pe care a plecat.
Si tu ai pomenit de un sistem inchis de energie.

virgil_48 a scris:

virgil_48 a scris:
Pag.33; 02.Mai.2014; 11:07

. . . . . . . . .
Eu zic ca o nava care stationeaza in spatiu(intr-un sistem stelar), nu are
energie potentiala fata de nici una dintre planetele invecinate, ca si fata
de cea de pe care provine. Daca ar avea, s-ar indrepta spre una dintre ele.
Si ca sa nu vorbim despre un echilibru instabil, gandeste-te la punctele
Lagrange dintre Pamant si Luna. Am pus problema astfel, ca sa nu discutam
de o nava care s-ar afla la un an lumina de planeta de pe care a plecat.
Consideri ca energia potentiala a navei fata de aceasta, mai reprezinta ceva?

virgil a scris:
Pag.33; 03.Mai.2014; 08:31
Energia potentiala a unei nave cosmice fata de pamant, poate fi anihilata de campurile gravitationale ale altor corpuri ceresti. De exemple daca nava se apropie de Jupiter, deja energia potentiala fata de pamant s-a anihilat, activandu-se o energie potentiala fata de jupiter. De aceia i se mai spune si energie de pozitie, adica energia pe care o poate imprima un anumit camp care este activ fata de nava respectiva. Desi un camp niciodata nu dispare, actiunea lui poate fi diminuata, sau redusa, datorita prezentei altui camp mai puternic.

virgil_48 a scris:
Pag.33; 03. Mai. 2014; 09:04

Abel Cavaşi a scris:Eu nu m-am gândit nicio clipă la elicopter, ci la o navă cosmică autopropulsată, aşa cum ai cerut iniţial. Ce motive crezi că aş avea pentru a nu-mi mai menţine punctul de vedere?

Cresterea progresiva si xxxxx lineara a energiei potentiale a unui corp
autopropulsat care se ridica de pe Pamant, este o impresie produsa de
fizica elementara. Acolo Ep este direct proportional cu h. Dar in formula
generala, R este la numitor, Ep nu se cumuleaza pe masura ce corpul se
inalta. Ea este o marime caracteristica pentru acel punct si atât.
Când se departeaza de Pamant la o distanta suficient de mare, Ep
devine neglijabila, nu mai poate aduce corpul inapoi nici din starea de
repaus. Deci este cvasi zero, lucru confirmat si de formula. Energia
consumata de nava ca sa se ridice acolo s-a evaporat, asa ca eu presupun
in baza legii conservarii,ca ea s-a integrat in energia campului planetei.
. . . .

Razvan a scris:
Pag.33. 03.Mai.2014;   14:04
Virgil_48, în formula lui Abel, originea sistemului de coordonate faţă de care evaluăm energia potenţială a unei particule faţă de sursă, este situat la distanţa infinit faţă de sursă. De aceea energia potenţială apare cu semnul minus, respectiv de valoare care tinde spre minus infinit aproape de sursa câmpului, iar la distanţa infinit are valoarea zero.
Dar am mai spus de câteva ori: valoarea zero a energiei potenţiale este o alegere arbitrară, în sensul că poţi lua ca referinţă orice valoare a potenţialului gravitaţional faţă de care să exprimi energia potenţială gravitaţională. Ca valoare în modul, ea este egală cu lucrul mecanic necesar pentru a deplasa o masă de probă de la valoarea aleasă ca zero a potenţialului gravitaţional la o distanţă anume faţă de acea valoare.
Încă odată îţi repet: energia potenţială are doar o valoare relativă, nu una absolută.

virgil_48 a scris:
Pag.33; 04. Mai. 2014; 14:01

Razvan a scris:Virgil_48, în formula lui Abel, originea sistemului de coordonate faţă de care evaluăm energia potenţială a unei particule faţă de sursă, este situat la distanţa infinit faţă de sursă. De aceea energia potenţială apare cu semnul minus, respectiv de valoare care tinde spre minus infinit aproape de sursa câmpului, iar la distanţa infinit are valoarea zero.

Razvan, mai am nevoie de un raspuns in problema aceasta a
energiei potentiale in camp gravitational, dar fara sisteme de referinta,
semne, formule si alte explicatii.
Consideri ca o nava cosmica care a ajuns atat de departe de planeta
de pe care a plecat incat nu mai resimte forta gravitationala a acesteia,
deci nu mai poate fi atrasa inapoi, are energia potentiala fata de planetă
maxima sau nula? O astfel de nava, daca se afla in stare de repaus
relativ fata de planeta, de le orice distanta, oricat de mare, va fi atrasa
incet, inapoi daca nu orbiteaza?

virgil a scris:
Pag. 34; 05.Mai.2014; 23:25
Nula, pentru ca energia potentiala Ep=m.g.h; iar pentru h=r=infinit, acceleratia gravitationala g =k.M/r*r; devine zero pentru ca scade cu patratul distantei r, deci si energia potentiala devine nula deoarece r=h;

virgil_48 a scris:
Pag.34; 07.Mai.2014; 07:25
Din discutiile de pe ultimele doua pagini consider ca pot adopta concluzia
ca energia potentiala fata de planeta, a unei nave cosmice lansate in anumite
conditii, tinde spre zero pe masura ce aceasta se indeparteaza, iar de la
o anumita distanta o pot considera zero. Am presupus ca aceasta situatie
se petrece in conditiile unui zbor care pe a doua parte a traseului se efectueaza
din inertie, viteza navei ajungand de asemenea la zero. Este vorba
de o simulare prin care vreau sa arat ca toata energia consumata de nava pe
prima parte a traseului s-a "evaporat" fiindca ea nu se mai regaseste in energia
potentiala, aceasta devenind zero. Deoarece este vorba de un sistem izolat,
energia care s-a "evaporat" nu se poate regasi decat in energia campului
gravitational al planetei. Deci aceasta se majoreaza, dar am in vedere ca
masa planetei s-a redus cu masa navei cosmice, ceace atrage si o reducere a
potentialului gravitational . Voi considera ca majorarea si reducerea
concomitenta a campului gravitational al planetei la o lansare, se echilibreaza
complet, deci campul ramane constant.. . . . . . . . . . . .

virgil_48 a scris:
Pag.34; 07.Mai. 2014; 17:02
C. c. t. d ?
Din formula potentialului gravitational al unei planete, rezulta ca
(potentialul) este direct proportional cu masa acesteia. Daca planeta are 100 U.M.
(unitati de masa), atunci când se lanseaza de pe suprafata ei o masa
de 1 U.M, potentialul ei gravitational se reduce cu 1 %. Daca lansezi
in spatiu, cu materie si energie de pe planeta respectiva, 100 U.M. de
materie, campul gravitational trebuie sa devina zero.
Dar iata ce am dedus eu ca reiese din teoria campului gravitational:

virgil_48 a scris: Deoarece este vorba de un sistem izolat,
energia care s-a "evaporat" nu se poate regasi decat in energia campului
gravitational al planetei. Deci aceasta se majoreaza, dar am in vedere ca
masa planetei s-a redus cu masa navei cosmice, ceace atrage si o reducere a
potentialului gravitational . Voi considera ca majorarea si reducerea
concomitenta a campului gravitational al planetei la o lansare, se echilibreaza
complet, deci campul ramane constant.

Mai fac o simulare cu scopul de a demonstra ca teoria campului gravitational
este o improvizatie. Presupun ca exista mijloacele pe planeta pentru a lansa in
spatiu intreaga cantitate de materie a planetei si acest lucru este posibil.
Daca dupa lansarea in spatiu a intregii cantitati de materie mai ramane
camp gravitational in jurul centrului fictiv al planetei, cat a fost initial
campul planetei, sau mai putin, nici nu mai conteaza. Frumos este ca
teoria campului gravitational ne pune la dispozitie mijlocul de a obtine
in Univers "puncte gravitationale cu efect de planeta, fara masa"
Ati inteles dece. La fiecare lansare se micsoreaza masa planetei, dar o parte
din energia lansarii care devine energie potentiala si se "evapora", revine
in energia campului (potentialului?) gravitational, astfel ca acesta nu mai
scade proportional cu scaderea masei. Potentialul gravitational al planetei
ramane cvasiintact si atunci când masa scade! Buna treaba!   E.p.m.
Spuneti-mi voi daca am redus-o(teoria campurilor) la absurd!?

virgil_48 a scris:
Pag.34; 09.Mai.2014; 06:50

virgil a scris: Intr-un cuvant, energia nu se evapora, ci se conserva in campurile in care se scalda corpul.

Tot asta am spus si eu. Fiindca este o energie suplimentara, produsa
de motoarele navei spatiale, se conserva in campul grvitational al
planetei de pe care pleaca si produce o majorare a acestuia.
Despre situatia campurilor planetelor care atrag un corp exterior,
puteam sa mai scriu. Aceste campuri inregistreaza pierderi de
energie. Probabil ca in ansamblu, privind miscarile planetelor si a
corpurilor naturale, situatia se echilibreaza si se conserva.
Energia folosita de corpurile autopropulsate(navele cosmice)
este in schimb un aport nenatural, ea este produsa de oameni si se
adauga la energia campurilor planetelor de pe care se fac lansari.
Asa vad situatia privita prin prisma teoriei actuale a campurilor.
Cui ii place aceasta teorie, trebui sa-si asume si consecintele ei.
Nu stiu si nu cred ca in realitate se intampla asa. E.p.m.

virgil_48 a scris:
Pag.34; 09.Mai.2014; 11:23

virgil a scris:Greutatea de o tona, nu devine niciodata nula, cel mult se manifesta mai pregnant un alt camp, si greutatea initiala devine imperceptibila, dar niciodata zero.

Pentru a scapa de situatia aceasta cu campurile multiple, am putea
considera ipotetic o planeta care este singura intr-un spatiu urias. Sau
este singura in Univers. De asemenea,
limita maxima pana la care se manifesta un camp de o anumita intensitate
ar trebui fixata, fiindca altfel operam cu fantasme. Daca o nava cosmica ce
pleaca de pe o astfel de planeta nu mai poate fi atrasa nicicum inapoi,
inseamana ca energia ei potentiala s-a "evaporat" si ramane valabil
scenariul propus de mine, ca s-a integrat in energia campului planetei.
Repet, aceasta este o consecinta a teoriei campului gravitational, chiar
daca nu este enuntata. Prin urmare nu sustin ca asa se intampla!

virgil_48 a scris:
Pag.34; 09.Mai.2014.  14:24

virgil a scris:Nu este asa, ti-am dat exemplul cu balonul care se deformeaza dar nu l-ai luat in seama.

Incerc sa iau in seama tot ce scrii, dar sper ca exemplele acestea cu balonul si
cu arcul le-ai adus aici numai ca sa ma lamuresti pe mine. Altfel ele sunt cat se
poate de improprii, ambele manifestandu-se invers decat campul gravitational.
La întinderea balonului sau a arcului trebuie sa cresti forta de tractiune, pe când
la tragerea unui corp prin camp forta scade cu cresterea lui R. Energia potentiala
in cazul arcului si balonului se acumuleaza pe când in cazul campului dispare,
fapt confirmat si de prezenta lui R la numitorul formulei sale. Ce se intampla cu
energia potentiala care scade in urma indepartarii unei nave cosmice ? Odata ce
R creste energia potentiala fata de planeta, scade. Eu am incercat sa raspund.
Daca intentionezi sa mai mentii dialogul, te rog sa ma lamuresti:
Ce semn are energia potentiala a unui corp aflat in repaus la 100 m de sol?
Ce semn are energia potentiala a unui corp aflat la un an lumina de suprafata
Pamantului?

virgil_48 a scris:
Pag.34; 10.Mai.2014; 07:07

virgil a scris:Totdeauna energia potentiala are semn negativ, deci cu cat se indeparteaza corpul, cu atat energia se apropie asimtotic de zero, deci se considera ca are valori din ce in ce mai mari cu cat corpul se indeparteaza de centrul campului.

Cine considera asta, Virgil? Tu chiar accepti asa ceva? Dece au dat
semn negativ energiei potentiale tocmai atunci când ea poate produce
energie cinetica sau are capacitatea de a produce altceva?
Semnul acela este numai o conventie care tine de directie, cum poate fi
mai mare energia potentiala fata de o planeta când energia tinde spre
zero? Cu minus sau cu plus, apropierea de zero inseamna o "evaporare"
de energie pe masura ce R creste. Indiferent de semn, ea trebuie sa se
regaseasca undeva, si nu are in alta parte decat in campul planetei.
Este o abureala atat de mare, incat te rog sa nu te superi de ce scriu
si sa nu o iei in nume personal. . . . . . .
P.S. Daca energia potentiala fata de Pamant este negativa, atunci este
pozitiva fata de Soare când faci lansari de pe Pamant?
Si daca Pamantul ar fi singur in Univers, ar mai functiona teoria? Ce ar
mai justifica folosirea semnelor(+ si -)?

virgil_48 a scris:
Pag.34; 11.Mai.2014; 06:51
Deocamdata abandonez aceasta pista a energiei potentiale, pentru
mine este evident ca amplificarea sau reducerea campului gravitational
al planetelor de catre lansarile de nave cosmice, capturarile de corpuri
nepropulsate sau(de catre) orbitare, sunt consecintele reale ale modelului
actual deficitar, pentru ascunderea carora se fac eforturi serioase.
Că o teorie nu se poate sustine cu propriile ei argumente, nu trebuie
sa mai amintesc. Resortul, balonul, nu pot aduce nici un sprijin in
sustinerea teoriei campurilor, este un fals si invocarea lor ar trebui
interzisa, am explicat dece. Sunt numai mijloace de virusare a mintii.
Voi reveni in incercarea de a demonstra ca atractia mecanica
ce scade, pe masura ce distanta creste, este o manfestare impotriva
legilor naturii si a fizicii, asa cum ar fi urcarea unei bile pe un plan
inclinat.

virgil_48 a scris:
Pag.34; 11.Mai. 2014; 15:36
Virgil, iti multumesc pentru participarea de pana acum si pentru
efortul care l-ai facut ca sa ma aduci in rândul celor ce accepta
teoria campului gravitational de voie sau de nevoie. Eu nu mai
continui pe calea aceasta a energiei potentiale, nici nu mi-am
propus sa obtin rezultate evidente si acceptate. Ce aveam de
spus am spus, daca este ceva adevarat, se poate cerne la o citire
atenta de catre cineva pregatit si inclinat spre aceeasi atitudine.
Voi propune maine o alta cale de abordare, in speranta ca voi trezi
interesul mai multor participanti.
Remintesc ca elaborarea Mecanicii FOIP cere din partea unui sau
unor specialisti cunostinte maxime de mecanica teoretica.

virgil_48 a scris:
Topicul Mecanica FOIP; Pag. 34; 12.Mai.2014; 10:28
Abordarea ce urmeaza este mai mult de logica elementara. Revin
cu afirmatia ca nu exista in natura atractie de natura mecanica.
Adica  interactiunea prin care doua corpuri sunt apropiate fortat, fara
un suport material(in general solid), pe care o percepem noi ca atractie,
este de fapt impingere din sens invers.
Consider adevarata atractia gravitationala care face ca doua corpuri A
si B sa aiba tendinta de a se apropia unul de altul. Corpul A este fixat,
iar corpul B este retinut cu un resort, in asa fel incat fara sa orbiteze,
stationeaza la distanta d de corpul A(in spatiu).
Pentru a mari putin distanta d, trebuie sa tragi de resort, marind forta
lui de intindere. Dar simultan cu mica deplasare care-l majoreaza pe d,
forta de atractie gravitationala scade, fiindca asa este formula
acesteia. Deci scade si forta din resort. Prin urmare efectul de marire al lui d,
se obtine printr-o marire si o scadere simultana a fortei de tragere.
Cineva cu mai multa pregatire, chiar pentru logica, poate analiza si gasi
o aberatie in relatia cauza - efect.
Este ceva complet ilogic ( E.p.m.) care nu se poate intampla in
natura. Am redus la absurd "atractia"?
Cine nu are rabdare sa citeasca pana a inteles, sa nu raspunda.

virgil_48 a scris:
Pag.34; 15.Mai.2015;  09:13
Modul meu personal de "cercetare", bazat mai mult pe simulari
si modele mecanice decat pe cunoasterea teoriei, m-a impins
spre urmatoarea constatare:
Daca nu reusesc sa alcatuiesc o simulare mentala care sa imite
fenomenul sau cazul pe care il vizez, devin suspicios.
Am incercat sa imaginez un simulator pentru modul cum se
comporta atractia gravitationala. Ma gândesc destul de des si
la atractia magnetica. Un simulator pentru aceste fenomene
ar putea fi un brat mecanic articulat, care sa produca o forta de
tragere mai mare când este aproape pliat iar pe masura ce se
intinde, forta care o produce intre capetele sale, sa scada.
Mecanismul ar putea semana cu un brat de excavator sau ar
putea fi compus din parghii articulate in forma de X.
Sa fie alcatuit numai din parghii, bolturi, roti dintate, arcuri,
adica elemente care asigura o functionare uniforma. Chiar si
cilindri pneumatici nealimentati din exterior. Fiindca conditia de
baza a acestui mecanism ar fi sa nu fie actionat sau comandat.
Este drept ca actiunea lui s-ar limita la lungimea bratului, dar
daca macar pe aceasta ar functiona natural, similar atractiilor
cunoscute, atunci nu m-as mai indoi de existenta atractiei
mecanice fara suport material. Nu ma intereseaza ca forta
produsa sa scada cu patratul distantei. Este suficient si daca
scade linear ca sa fie edificator.
Are cineva vreo idee sau vreo schita?

virgil_48 a scris:
pag.34. 15.mai.2014; 15:45

virgil a scris:Pe forum poti sa scrii ce vrei, dar nu tot ce scrii este edificator.

Cand este vorba despre ce scriu eu, daca 50% ar fi edificator,
ar fi motiv de facut cinste! Teoria campurilor si-ar pregati
pensionarea. Asa ca nu trebuie sa ma convingi.

Modelele mecanice sunt complet depasite atunci cand este vorba de interactiuni, sau de campuri. Campurile se comporta diferit fata de mecanisme, pentru ca se aseamana mai mult cu mediile continui.
Asa cum nu poti explica interactiunea dintre un camp depresionar si un camp de maxima presiune, care conduce la curenti de aer si la aparitia tornadelor, folosind parghii sau mecanisme, tot asa nu poti explica interactiunea gravitationala, folosind modele mecanice.

Ce spui despre campuri, tornade, curenti, poate fi adevarat.
Eu am incercat sa simulez comportarea unor corpuri sub
o astfel de influenta si cred ca obtii ceva informatii sau
macar idei. Dar vad ca idee pentru "simulatorul" propus
in raspunsul anterior nu are nimeni. Ar fi totusi interesant
de constatat daca este posibil.

virgil_48 a scris:
Pag.36; 20.Mai.2014; 06:59

CAdi a scris:Crezi ca eterul are forta sa mute o planeta ?

Daca ai remarcat ca pe FOIP il consider un mediu de particule, raspunsul
este DA. Cred ca o impingere a unor particule deosebite de ce cunoastem
noi acum, poate face ce crezi tu si stiinta actuala ca poate face "marele
nimic". Fiindca o atractie fara un suport material(nu mai explic), pentru
mine asta este. Fantezie si magie. De ce crezi ca au inventat cealalta
fantezie, stringurile? Au gasit un "suport material" imaginar pentru
atractie! Pana la urma vor fi nevoiti sa admita ca forta nu se transmite
decat prin contact, impingere, cuplare, presiune, jeturi, frecare, etc, adica
elemente clasice ale mecanicii. Aici se va produce marea unificare. E.p.m.

virgil_48 a scris:
20. Mai.2014; 06:59
Pana la urma vor fi nevoiti sa admita ca forta nu se transmite
decat prin contact, impingere, cuplare, presiune, jeturi, frecare, etc, adica
elemente clasice ale mecanicii. Aici se va produce marea unificare. E.p.m.

virgil_48 a scris:
Din topicul Mecanica FOIP;  25.Mar.2014. 08:12

curiosul a scris:
Imagineaza-ti totusi, chiar si ipotetic, ca aceea curbare a traiectoriei in camp gravitational nu necesita un consum de energie.
Cum explici aceasta curbare a traiectoriei, daca totusi nu accepti, ca si mine de altfel, o curbare teoretica a spatiului ?

Ai vazut ca mai toate parerile mele tin de intuitie, simulari, logica.
Este vorba de forta centrifuga. Daca nu exista un tirant material
intre corpul care orbiteaza si "axul" său, forta care il tine pe traseul
circular, se produce numai cu consum de energie. De la motoarele
de propulsie sau de la campul gravitational. Ambele produc si astfel
epuizeaza, energie. Chiar daca nu exprim aceasta idee foarte
corect, numai asa vad eu producerea orbitelor.

virgil_48 a scris:
Din topicul Mecanica FOIP, pag. 4(renumerotata)
01. Iun. 2014; 21:17
Reiau raspunsul in care am incercat sa dovedesc ca orbitarea produce
lucru mecanic si deci consuma energie, care nu are alta sursa decat
in campul gravitational, iar acesta se consuma:
Propunere de calcul  empiric pentru lucrul mecanic ce se
produce la o orbitare completa a Lunii in jurul Pamantului:

Figura 1. O ilustrare a orbitei lunii, netrasata la scala. In fiecare secunda luna strabate aproximativ 1 km. La aceasta distanta ea este deviata cu aproape 1 mm de la o linie dreapta, datorita atractiei gravitationale a Pamantului (linia punctata). Luna vine in mod continuu mai aproape de Pamant, la fel ca si planetele in jurul Soarelui.

Acesta a fost ajutorul din partea unui necunoscut pe care l-am pierdut
printre paginile internetului.
F este atractia gravitationala, nu o aduc aici cu formula ei.
T este timpul unei orbitari complete, orbita o consider circulara.
L este lungimea unei orbite complete.
Imp  este impulsul = F x T (= m x v),  necesar pentru o orbitare,
produs de F
Lm  este lucrul mecanic ce se produce la o orbitare, circulara.
Lm  =  Imp x V
Viteza relativa a deplasarii in sensul si pe directia lui F, pe care
am extras-o din citatul colaboratorului meu necunoscut:
   1 mm / km    este deplasarea de 1 mm pentru 1 km de orbita
parcursa de Luna in jurul Pamantului.
Timpul in care Luna parcurge 1 km pe orbita este:
 t = T / L
Viteza V este  1mm / t = 1mm L/T
Lm este:  Lm = Imp x V = F x T x V = F x T x 1( mm) x L / T = F x L x Ko
unde Ko este un coeficient geometric al orbitei pe care astronomii il pot
determina cu usurinta. Pentru Luna acesta ar fi 1mm / Km deci 0,000001

virgil_48 a scris:
Din topicul Mecanica FOIP, pag. 4(renumerotata):
03. Iun. 2014;    07:17
In formula din citat, Ko este d / 1 deci aceasta devine
       Lm = F x L x 1 / 2R
Desi formula comporta prelucrari ulterioare, consider ca am demonstrat ce
mi-am propus.  

virgil_48 a scris:
Pag.4(renumerotata) din topicul Mecanica FOIP.  03.06.2014. ora 07:17

v0id a scris:N-are nici un rost sa ne apucam de "daca", din moment ce formula este gresita. O sa reiau explicatiile pana la cele mai elementare definitii din fizica si matematica, candva in zilele care urmeaza.

Minunat! Fiindca sunt chiar ingrijorat  ca energia Universului
s-ar putea epuiza in orbitari.  Sa nu-ti uiti promisiunea!