Gravitatia este o forta de atractie, sau de respingere?

Am citit o disputa despre forta de atractie sau de respingere in cazul gravitatiei. Parerea mea este ca gravitatia este doar consecinta necesitatii a doua corpuri de a se pozitiona corect unul fata de celalalt, in functie de starea energetica a celor doua. Luand in considerare ca un sistem cosmic reprezinta de fapt un sistem oscilant, in care unul din corpuri este de cca o mie de ori mai mare decat celalalt, pozitia relativa a celor doua, depinde de relatia dintre ele, mijlocita de campul gravitational. Cele doua corpuri impreuna cu campul, formeaza un sistem armonic, asa cum de un arc fixat la un capat agati o greutate. Cand sistemul este in echilibru distanta dintre capetele arcului este constanta, fortele de atractie si de respingere sunt nule. In cazul cand sistemul se roteste in jurul capatului fix al arcului, forta de respingere centrifuga este egalata de forta de atractie din arc, avand in permanenta un echilibru dinamic. Acest echilibru se mentine pana cand viteza de rotatie distruge arcul si sistemul dispare. Tot asa in cazul sistemelor cosmice forta de atractie elastica este asigurata de campul gravitational, care echilibreaza forta de respingere centrifuga, in anumite limite energetice, dupa care conditiile fiind depasite sistemul se rupe. Parametri unui sistem cosmic sunt stabiliti de anumite constante fizice, din care cea mai importanta este constanta lui Planck. H=2pi.m.v1.R1; in care distanta R1 este dependenta de masa corpului central si de viteza acestuia. De exemplu, Luna se afla la distanta de cca. 400000km fata de Pamant, pentru ca Pamantul se deplaseaza cu viteza de 30 km/s, si are masa respectiva. Daca Pamantul s-ar misca cu o viteza mai mica, sau daca ar avea o masa mai mare, atunci distanta de la Pamant la Luna ar creste, si nu ar scadea, asa cum suntem inclinati sa credem, dupa relatia; R1=Ar.(Vp/Mp) ; in care ;" Ar" este o constanta valabila pentru toate sistemele de sateliti de la orice planeta, Vp este viteza planetei, Mp este Masa planetei (planeta fiind nucleul sistemului). acest lucru se intampla, deoarece sistemele cosmice sunt cuantificate, dupa aceleasi reguli ca si sistemele atomice. In cazul planetelor mari din sistemul nostru solar, raza primelor orbite pentru sateliti, cade in interiorul planetei, datorita densitatii mici a acestora, ramanand posibile a fi ocupate doar orbitele indepartate de planeta.
Revenind la ideia initiala, fortele de atractie si de respingere, se afla in permanenta in echilibru intr-un sistem cosmic, iar acest echilibtru fiind dictat de starile energetice ale nucleului si ale corpului care il orbiteaza, impreuna cu campul formand un sistem armonic oscilator. De fapt fortele de atractie sau de respingere, nu sunt decat expresia matematica a starii sistemului, ele pot fi considerate drept componentele unei singure rezultante pozitiva sau negativa, dupa caz, asa cum la exemplul cu arc, ambele forte au ca sursa starea de intindere sau comprimare a arcului.

virgil a scris:Abia in cazul acesta, Soarele trage dupa el planetele generand acele traiectorii elicoidale. In rest planetele isi vad de drumul lor intr-un spatiu curbat de prezenta Soarelui nefiind nici trase, nici impinse. Trasi suntem noi corpurile de pe pamant, pentru ca nu avem energia cinetica necesara ca sa plutim in cosmos. Gravitatia nu este doar forta de atractie, ci este un proces complex prin care se aseaza fiecare corp acolo unde ii este locul si rangul.

Atunci cand aud de spatiu curbat, ma apuca toate nebuniile.(Imi cer scuze pentru expresia poate prea dura). Daca ar fi asa, lumina s-ar deplasa prin acel spatiu, dupa curbura lui, adica stramb. Cum reusesc unii sa ne ameteasca de cap ! Astea sunt restrangeri ale spatiului euclidian, si nu sunt aplicabile realitatii spatiului fizic real.
Gravitatia e un proces complex in sensul ca se manifesta in zona complexa a spatiului, aceea virtuala. Este rezultatel unei presiuni. Simplu. La fel ca si campul magnetic. Noi nu suntem in stare sa controlam cimpul unui magnet prin influente externe si ne gandim la curbura spatiului, care nici macar nu poate exista.
Fizicienii astia au ajuns mai mult matematicieni, si cauta sa impuna fizicii si matematicii toate observatiile lor. Nu e chiar asa.

CAdi a scris:Pamantul ,de exemplu, este inconjurat de un camp magnetic.
Fotonul are la randul sau un camp magnetic .

Fotonul este el insusi un camp magnetic, determinat de deplasarea unei oscilatii electrice. Nici nu stiu daca poate fi asimilat unei particule. Daca da, ar trebui spus ca oscilatiile aferente acestui fenomen, nu iau valori in domeniul real, palpabil. Ar trebui facuta si o distinctie mai clara intre real, imaginar, virtual, existent si material din punct de vedere al fizicii, pentru ca toate proprietatile spatiului exista, chiar daca sunt imaginare. Asta e o discutie mai larga... Ma ocup.

CAdi a scris:Nu este normal sa sufere o deviere cand ajunge in apropierea unei planete  ?
Insa campul ,asa cum am vazut, este o proprietate a spatiului inconjurator al obiectului sau sarcinii analizate .
Iar campul magnetic al pamantului este sferic. O parte din fotoni vor urma o traiectorie prin acel spatiu sferic.

Campul este sferic, dar intr-un spatiu euclidian. Altfel, ni s-ar parea un volum cu o suprafata plana oarecare, cu mai multe nivele, din ce in ce mai mici cu cat ne apropiem de centru.

Razvan a scris:Măi, cum să spun mai pe înţelesul vostru: câmpul reprezintă densitatea de probabilitate asociată unei particule de a se afla la un moment dat într-o poziţie anume faţă de un reper. Ori asta e tocmai funcţia de undă.
E clar că definiţia de mai sus poate semăna oarecum cu o tâmpenie cât carul din punct de vedere ştiinţific, dar alt exemplu nu-mi vine în minte acum.

La stabilirea functiei de unda, s-a avut in vedere ca electronul in miscarea sa se afla deja intr-un camp determinat de alte particule (cele din nucleu).
In rest. e bine ...

Razvan a scris:De ce afirmi că "una din cele mai controversate probleme ale fizicii moderne", că mie nu-mi pare atât de controversată.
Dar este posibil să nu cunosc eu anumite amănunte, că le am mai mult cu astrofizica şi ştiinţele limitrofe!

Facand o analogie cu Pamantul (desi e un pic exagerata) in miscarea sa de revolutie in jurul propriei axe, Bucurestiul s-ar deplasa in cpatiu cu o viteza liniara sub limita c, iar Lagos-ul (de exemplu pentru ca e mai aproape de ecuator), s-ar deplasa cu o viteza lineara prin spatiu cu o viteza mai mare decat c. La scara electronului, exista campul electric, care se afla in domeniul imaginar al spatiului si se poate deplasa mai repede decat c, producand o incetinire a deplasarii electronului, pentru ca trebuie sa tina cont de deplasarea campului magnetic prin spatiu, care e mai mica decat c.
Sper sa fi fost destul de explicit.

virgil a scris:Nedumeriirea ta incepe odata cu faptul ca consideri electronul ca fiind o particula sferica precum o bila solida. Desi calculand o densitate a electronului, aceasta atinge valori extraordinare de 10e15kg/m3;, electronul este rezultatul unei cuante e.m. care se afla incolacita in jurul unui punct, cuanta ce se deplaseaza totdeauna cu viteza luminii, singura posibila. Numai asa se justifica hv=mc2;  e=(Mp/m).m.c/pi;  h=m.c.L;
Iar aceste relatii presupune ca fiecare punct al electronului are viteza "c".

Eu unul acum nu mai sunt nedumerit. Spuneam doar ca asta e problema generala si spin-ul este vazut ca o proprietate ce nu are loc in domeniul real, ci in planul dintre cel virtual si cel imaginar. Acolo are loc cuantificarea, datorita felului de functionare al mecanismului de generare al sistemului fizic la nivel elementar. Orice fenomen isi modifica peoprietatile in timp, este cuantic. In interiorul cuantei (ar trebui sa lamurim si ce este asta, ea putand sa aiba durate de timp oarecare ) se petrec fenomene care la scara atomica devin incerte, ca urmare a timpului de raspuns cauza-efect. La scara macro acestea pot fi masurate (cum ar fi revolutia Terrei in jurul Soarelui) iar la scara micro, fiind vorba de fenomene ondulatorii ce nu implica numai valori din domeniul real, nu. De-aia ai gasit similitudini intre domeniul micro si macro-cosmic, pentru ca mecanismul de functionare este identic pentru ambele.

virgil a scris:Ai pornit de la o problema punctuala, in care aratai ca anumite puncte de pe suprafata electronului au viteze mai mari sau mai mici decat viteza luminii. Imagineaza-ti o fibra optica prin care trece o cuanta cu viteza luminii, apoi incolacim aceasta intr-un ghem.

Pana aici e foarte bine, numai ca eu am ajuns la concluzia ca unul din capetele undei ramane fix. Sau mai precis, poate ramane fix in oricare din punct ce reprezinta radacini in virtual ale ecuatiei undei.

virgil a scris:In orice punct al ghemului gasim viteza luminii, cam asa este si cu electronul. Acest ghem la randul lui, poate capata anumite miscari, care se traduc prin energia cinetica a particulei. Problema spinului este mai complicata, deoarece initial cuanta geeratoare are spinul intreg, iar particula rezultanta are spinul 1/2. Mai mult, spinul este transferabil de la cuanta la nucleul din apropiere, fara sa stim cum este posibil sa se transfere un moment cinetic dintr-un loc in altul fara sa existe o particula.

Asta face parte din conceptia gresita prin care orice camp este asociat unei particule, si orice forta , la fel. De fapt, sunt asociate oscilatiilor aflate in planul determinat de axele virtuala si imaginara ale spatiului. Altfel de ce cuanta generatoare ar avea numai spin intreg ?

virgil a scris:Cuanta are doua componente, una electrica si alta magnetica.

Pana aici e bine. Componenta electrica oscileaza intr-un plan si cea magnetica intr-unul perpendicular.

virgil a scris: Fiecare componenta are spinul 1/2, dar la transformarea in particula, numai componenta electrica pierde spinul, in timp ce componenta magnetica il pastreaza.

In cazul acesta ce ar insemna spin 1/2 ? Faptul ca unda magnetica e defazata cu  π/2 in urma celei electrice, cum e unda de deformatie de la teorie ? (Asta ar determina o rotire a undei magnetice in jurul celei electrice !)
Daca da, atunci felul in care vad situatia este mai aproape de realtate decat imi imaginez.
Atunci ce ar fi neclar ?

virgil a scris:Nu este vorba de un defazaj, pentru ca ambele campuri oscileaza in faza, avand vectorii perpendiculari. Spinul reprezinta un moment cinetic deci analizand relatia momentului cinetic, h=m.c.lambda, observam ca viteza luminii este constanta, lungimea de unda Compton este constanta, deci ca sa putem avea spinul 1/2h, inseamna ca numai jumatate din masa particulei participa la acest moment cinetic. Cum unda e.m. are doua componente, din care rezulta masa dar si sarcina,
inseamna ca doar una din componente este responsabila de spinul injumatatit, iar eu cred ca doar componenta magnetica are acest rol, deoarece are liniile de camp inchise in jurul particulei, in timp ce componenta electrica are liniile de camp deschise pe distante apreciabile , campul electric fiind un camp ale carui linii de forta se intind teoretic la infinit, dar practic pana la primul proton iesit in cale. Astfel, desi ambele componente ale cuantei e.m. genereaza masa particulei, doar cea magnetica are legatura cu spinul ei.

Din punctul meu de vedere, componenta electrica singura, nu contribuie la formarea masei. Mai analizez, desi nu vad cum ar face. Oricum, componenta magnetica este generata de miscarea celei electrice.

CAdi a scris:Spinul este dat de rotirea particulei in jurul axei proprii .Aceasta rotire se efectueaza elicoidal .
Spinul de 1/2 al electronului,protonului,neutronului etc arata ca daca am face un semn pe una din fetele particulei
aceasta ar trebui sa se rasuciasca de 2 ori pana ce ar ajunge in pozitia initiala.
Componentele campului unei partcicule cea  electrica si magnetica au de fapt aceeasi origine comuna,insa datorita rasucirii elicoidale
ele apar in planuri diferite si noi le separam ca fiind una magnetica si alta electrica.

In sensul acesta este bun exemplul dat de Hawking, cu cartile de joc. Ma stradui sa leg acest aspect de natura ondulatorie a particulelor, la modul vizual. Va trebui sa fac ceva dinamic, dar nu azi ! mai ales ca trebuie demonstrat la fel ca c este constant.

curiosul a scris:Te-as putea ajuta cu modelul dinamic, oscilatoriu al particulei, pentru ca si eu vad particulele cam la fel, oscilante, nu rigide si compacte, dar nu cu c constant.
Nu poate fi asa, mai mult sunt experimente din care reiese clar ca c nu poate avea aceeasi valoare fata de orice sistem de referinta.

Oricum, sa nu punem iar gaz pe foc cu aberatiile relativitatii, cand o sa am timp o sa-ti fac o expunere dinamica pentru modelul in care vizualizez eu ceea ce numim particula.

Sa facem la urma o confruntare. Dar mai intai trebuie demonstrat ce c este constant fata de un punct fix din spatiu, si nu numai c= 300.000 km/s. E important de ce !