Discutii Libere despre Stiinta si Constiinta

Rezumarea primului mesaj :

Fara suparare,dar stiinta=constiinta si deci nu vad ce am putea filozofa pe aceasta tema.Cine nu are stiinta inseamna ca nu are nici constiinta.Totusi eu cred ca exista stiinta alias constiinta la toate nivelele de stare a materiei acestea avand diferite valori.Ce stiinta=constiinta are un caine dar un leu dar o maimuta dar un om?

Deci e clar că evoluția de la pur și simplu la mizerii complicate, nu e soluția pe termen lung, nu? E clar că tehnologia a depășit capacitatea noastră psihică de asimilare, nu?

Bordan a scris:Deci e clar că evoluția de la pur și simplu la mizerii complicate, nu e soluția pe termen lung, nu? E clar că tehnologia a depășit capacitatea noastră psihică de asimilare, nu?

De fapt evolutia naturala este de la haotic de complicat la simpla organizare unitara.

negativ a scris: De fapt evolutia naturala este de la haotic de complicat la simpla organizare unitara.

Poți să dai un exemplu de evoluția asta naturală? În Natură nu în cultură ...

Bordan a scris:

negativ a scris: De fapt evolutia naturala este de la haotic de complicat la simpla organizare unitara.

Poți să dai un exemplu de evoluția asta naturală? În Natură nu în cultură ...

Daca esti de acord ca pamantul (asta de pe jos) este alcatuit din particule haotice si neuniforme, conform informatiei provenite din samanta se produce un fir de iarba, un copac, etc

Aș putea să fiu și eu pe dos, că n-ar fi mare baiu, dar aici vreau să fiu pe față.

Știința zice că am pornit ʺdintr-un punctʺ, iar genetica confirmă, filosofia zice că am pornit din UNU, religia, poezia, zic același lucru, că ʺevoluămʺ de la simplu la complex.

Nu tare se vede evoluția de la haotic de complicat la simpla organizare unitară.

Antropologia filosofică zice același lucru, că am evoluat de la pur și simplu la un haos complicat.

Care-i realitatea?

In sfarsit...Salut Bordane !
Ca tu mi-ai spus, dar eu nu ti-am raspuns.

Sa stii ca intre timp am meditat si eu destul de mult la problema existentei universale si a rostului sau prin prisma constientului uman.

Am ajuns la concluzia ca nu exista constient, nu exista liber arbitru, lucrurile n-au nici un rost si nu sunt dirijate de nimic, iar adevarul filosofic absolut ramane in picioare :

Lucrurile nu au o importanta mai mare decat aceea pe care le-o oferim noi !

Stii tu...

Ce zici, ne mai inhaitam la discutii din astea ?

Ia sa vedem mai intai ce-i cu constiinta asta, Bordane.

De regula, Bordane, mintea umana are tendinta de a acorda credit lucrurilor "misterioase", inexplicabile.
Ne place noua sa credem ca acolo, in creierul nostru undeva, exista ceva ce nu putem defini exact, dar stim ca e acolo, intermediaza si diferentiaza ceea ce suntem noi de restul lumii exterioare.
E vorba de constiinta ; ce-o mai fi si asta ?
Eu am mai dat odata o explicatie si mi-o sustin, cu diferenta ca nu-i vorba de nicio constiinta.

Indiferent ce sunt perceptiile noastre, ce le defineste si le genereaza, ele exista intr-un fel sau altul, insa nu le putem separa de "materia prima" care le face sa existe.
Carevasazica, daca nu exista o anumita structura de atomi care genereaza o anumita succesiune de fenomene si reactii chimice, nu exista curiosul.
Nu exista curiosul, pentru ca nu exista acel ceva, aceea constiinta, care constata, stabileste, afirma eu sunt curiosul.

Deci, constiinta este direct relationata cu activitatea materiei, sa spunem, ceea ce o si defineste de altfel.

Stiu, noua ne place sa credem ca nu este chiar atat de simplu, exista ceva acolo, muult mai...asa si pe dincolo, dar din pacate nu exista.
Constiinta este generata pur si simplu de niste reactii chimice si/sau fenomene electromagnetice, cuantice sau de care or mai fi ele, motiv pentru care eu am generalizat numind-o activitatea materiei.


Cand dormi, spre exemplu, nu mai esti constient, ce s-a intamplat in acel moment, a luat constiinta o pauza ?
Dar cum explici ca medicii, inainte de o operatie, cand iti face cunostinta cu "anastasia" prin metode chimice, ajungi sa nu mai fii constient ?
Deci, starea de constiinta si reactiile chimice de la nivelul creierului au totusi ceva in comun.

Senzatiile, de asemenea, sunt explicate in aceeasi maniera.
Nu este vorba de cum interpreteaza creierul informatiile primite de la ochi, spre exemplu, ci este vorba despre faptul ca informatiile primite de la ochi produc niste modificari in fenomenele de la nivelul creierului.
Cu alte cuvinte, senzatia de asemenea, este rezultatul activitatii materiei, rezultatul reactiilor chimice, fenomenelor electromagnetice, cuantice etc de la nivelul creierului.

Aceea fenomenologie este, daca vrei, codul care genereaza senzatia, gandul etc.
Spre exemplu, imaginea pe care o vedem pe display, in circuitele calculatorului aceea imagine este un cod binar, un alt cod este un sunet etc.

Intelegi cam cum vad eu lucrurile pana aici ?
Cu ce nu esti de acord, sau cu ce esti de acord pana aici ?

curiosul a scris: Ce zici, ne mai inhaitam la discutii din astea ?

Hai să ne înhămăm ...

ʺTotul este deșertăciune și goană după vîntʺ, scrie pe undeva prin biblie, și înțeleptul și nebunul avînd aceeași soartă, trecerea și uitarea, diferența dintre unul și altul fiind cea dintre lumină și întuneric. Dar ce-i lumina și întunericul dacă nu același lucru, tot deșertăciune?

Să vedem odată dacă vorbim de același lucru.

După mine conștiința e una iar conștiența e alta. La doctor, cînd te anesteziază, se zice că ʺîți pierzi conștiințaʺ, dar de fapt îți pierzi conștiența, fiindcă sunt cazuri destule în care pacientul și-a urmărit propria operație. Sau a participat la propria înmormîntare. Sau alte cazuri care pot duce la ʺpierderea mințiiʺ, sau conștienței, cînd rămîi pentru cîteva clipe atîrnat de eternitate.

Cum stăm aici?

Nu știu dacă le văd altfel lucrurile decît le vedeam cînd am mai discutat, nu cred, dar cred că pot să le explic mai bine, să mă fac mai ușor înțeles. Și aici a fost musai să bag știința în ecuație, dualismul undă-particulă. Am întrebat pe vremuri o profesoară de fizică cuatică, care încerca să mă lămurească cu dualismul ăsta, că fiecare vede ce vrea, am întrebat-o, ʺde ce nu poate accepta atunci că eu văd numai unde?ʺ Eu, dacă stau călare pe foton, ce văd? Dacă fiecare corp are asociată o undă, care îl poate băga în pămînt, sau îl poate duce în galaxia poeziei, de ce n-aș zbura cu ea printre luceferi, de exemplu? Dacă mă înțelegi ce zic. Aici am vorbit din punctul de vedere al științei. Există vreo lege a științei care să mă împiedice să fac lucru ăsta?

Nu există, fiindcă tot știința zice că universul ăsta e infinit nu numai în spațiu și timp ci și în posibilități, fiind posibil chiar și ceea ce nu ne imaginăm. Ca să lămurim științific treaba, să nu ne muște cățeii.

Și totuși vedem că nu zboară porcii. Ești conștient și tu că nu poți zbura, deși îți dă voie știința. Aici trebuie să te ʺanesteziezʺ, să-ți pierzi conștiența și tot balastul material, să rămîi doar călare pe undă. Și aici ne oprim, odată ... că intrăm în universul aurodacilor ... și-i zgîrîie pă romani ... și pă unguri ...

1000 de primăveri!

Bordan a scris:
După mine conștiința e una iar conștiența e alta.

Bun.
Atunci hai sa folosim termenul de constienta si sa fim amandoi constienti ca ne referim la aceeasi constiinta, asa cum o intelege si percepe toata lumea.

Intrebarea principala, Bordane, este ce-i constienta asta ?
Cum o explicam ?
Ca de fapt, asta ne duce in eroare, cred eu.
Avem tendinta sa-i atribuim caracteristici pe care nici noi nu le intelegem exact.

Deci hai sa fim de comun acord, pentru inceput, cu o eventuala definitie a constientei, pe care sa o acceptam amandoi si care sa ne ajute sa ne continuam discutiile.

Eu i-am dat o "definitie", i-am stabilit explicatia in felul meu, dar nu stiu in ce masura se intelege exact ce vreau sa spun si nici daca am perfecta dreptate.

Eu am zis ca starea de constienta este determinata de o anumita activitate de la nivelul materiei, la general vorbind, iar particularizat, de anumite reactii chimice, fenomene electromagnetice, cuantice etc de la nivelul creierului.

In ce masura intelegi si accepti asta ?

Sau esti de parere ca nu este o fenomenologie, ci o existenta aparte, individuala, independenta de activitatea materiei ?
Daca da, cum argumentezi asta ?

Ei...si dupa ce punem la punct constienta, sa trecem la liberul arbitru.
Ca acela, din punctul meu de vedere, este de fapt rezultatul unui algoritm in care sunt implicati foarte multi factori, independent de o vointa care dirijeaza actiunea/decizia/gandul etc.

Dupa ce discutam astea, ca si plan de atac, putem indrepta discutia catre existenta si rostul ei.

Deci, tu cum ai defini constienta, cum crezi ca se manifesta si exista ?

Sa ne comparam pentru inceput parerile sa vedem unde suntem de acord si unde nu, care explicatie este mai solid argumentata.

Daca esti de acord, bineinteles.

Nu te grabi, ca avem timp, si raspunde fara sa te departezi prea mult de subiectul pe care-l analizam acum.
Eu stiu ca in mintea ta sunt multe si iti vine sa spui multe, dar hai sa ne limitam discutiile pentru moment doar la ceea ce defineste si explica constienta.

curiosul a scris: ...  ce-i constienta asta ?

Ca să putem merge mai departe, așa cum propui tu, trebuie să vedem cît suntem de conștienți fiecare de existența asta.

De exemplu eu zic că un fir de iarbă e mai important decît mine, sau că sunt mai neînsemnat decît un fir de iarbă pe scara existenței și a conștienței. Deci, eu conștientizez faptul că un fir de iarbă e mai conștient ca mine.

Tu cum stai pe scara valorii conștiente? Cît de important te vezi tu pe tine față de existența asta?

Și eu zic că conștiența (care e altceva decît conștiința), este determinată de o anumită activitate la nivelul materiei, pe care ai definit-o tu. Conștient de tine devii de la vîrsta de 3-4 ani să zic, iar pînă la vîrsta aia, dacă întîmplător te-ai rătăci printr-o pădure, probabil te-ar alăpta și te-ar îngriji lupoaica.

Bordane, au fost odata ca niciodata trei iezi cucuieti. Ei au fost gasiti orfani intro padure si au fost adoptati de o lupoaica, care i-a alaptat pana s-au transformat si au devenit daci adevarati.
Iezii mai mari au devenit dacii Romulus si Remus. Ei au ramas pe loc si au cladit Roma, au inaltat primele palate din chirpici.
Iedul cel mai mic a plecat in lume si a ajuns in Dacia, pe care a colonizat-o.  Avant constienta, si-a facut un steag cu cap de lup.
Lupoaica i-a invatat inca de mici sa vorbeasca latina vulgara, cum sa urle la Luna.  Asa se intelegeau dacii cu latinii.

Dacii cu romanii au fost odata frati.

Ok, am terminat ce-am avut de facut.
Pai hai sa vedem .

Bordan a scris:

Ca să putem merge mai departe, așa cum propui tu, trebuie să vedem cît suntem de conștienți fiecare de existența asta.

De exemplu eu zic că un fir de iarbă e mai important decît mine, sau că sunt mai neînsemnat decît un fir de iarbă pe scara existenței și a conștienței. Deci, eu conștientizez faptul că un fir de iarbă e mai conștient ca mine.

In primul rand, lucrurile n-au o importanta mai mare decat aia pe care le-o oferi tu.
Asa stau lucrurile pentru ca asa vrei tu sa fie pentru tine, asa vrei sa le vezi.
Nimic mai corect, ai perfecta dreptate sa gandesti asa.
Dar daca n-ar mai fi Bordan care sa stabileasca ce-i important si cat de important este, cum ramane cu firul de iarba ? Si cu orice altceva...

Pentru ca eu aici vreau sa ajung.
Daca elimin orice sistem de valori, lucrurile nu mai au nicio importanta si niciun rost.

Tu cum stai pe scara valorii conștiente? Cît de important te vezi tu pe tine față de existența asta?

Nu stiu sa raspund exact la intrebarea asta.

Dar daca incerc sa inteleg Natura, fara sa tin cont de mine si de modul in care o percep, as spune ca eu sunt doar o adunatura de atomi, care-si fac de cap fara sa tina cont de ceea ce vreau eu.
De altfel, ceea ce vreau eu este de fapt tot rezultatul activitatii acelor atomi.

Daca definesc existenta mea in acest mod, atunci gandurile mele, prin prisma carora constat ca exist, nu pot fi separate de materia care ma construieste.

La intrebarea cat de important sunt, raspunsul trebuie strecurat printr-un sistem de valori, altfel n-are nicio importanta cat de important sunt.

Cînd am timp revin mai pe larg, că nu știu cum să-ți explic conștiența separată de conștiință, iar acum mi-o venit un musafir, îi musai să stau cu el la un pahar de vorbă ... îi și Vasile pe deasupra, iar mîine e Vasile, Grigore și Ioan ..

Dar între timp am deschis un topic cu locul, rolul și rostul omului în Univers, dacă ai timp poți arunca o privire ca să vezi gărgăunii.

https://cercetare.forumgratuit.ro/t1989-antropologie-filosofica#67672

No, Curiosule, revenim mai pe larg puțin ...

Am deschis discuția cu introducerea în ecuație a dualismului particulă-undă. E științifică treaba, nu-i nici o problemă, fiecare particulă are o undă asociată. Mă întorc la asta fiindcă nu știu cum să-ți explic separat, conștiența de conștiință, fiindcă sunt legate, neputînd fi separate, conștiența fiind particula iar conștiința unda ei.

Conștiența e legată de știință, de materia efemeră și cele cinci simțuri, de ambalaj și formă, de obiect cu toate observațiile și demonstrațiile aferente, iar conștiința e legată de esență, de subiectivismul și individualismul fiecăruia, de credința în ceva veșnic, într-o vibrație sau undă eternă, de contemplare peste observare. Chiar nu pot fi separate, oscilezi între astea două, nu poți separa materia de unda ei, corpul de suflu.  

Bun ... Cu cît te ʺconștientizeziʺ mai tare, cu cît îți mărești baza de date a orizontului observabil exterior, hardul, cu atît unda esenței își pierde ʺconștiințaʺ, profunzimile creației, esența gîndirii, care se retrage și se răsfrînge asupra ambalajului, subiectul se rupe de obiect. Curgerea timpului sau trăirea esențelor contemplative, se blochează în învelișul spațiului, sau gravitația logicii.

Nu degeaba am dat exemplu cu firul de iarbă, fiindcă e o întreagă filosofie a țăranului român, care își cere iertare firului ierbii, în el și prin el văzînd întreaga creație. Lucrurile nu au mai mare importanță decît cea pe care le-o acorzi tu, dar țăranul român nu avea și nu are nici un lucru trecător ca model și ca punct de sprijin, dar în fiecare vedea eternitatea. Copacul îl abora dar nu-l omora, îl cioplea dar nu silea, pentru el rămînînd mai viu decît el. De fapt asta însemna veșnicia lui, să te vezi pe tine mic ca să faci loc totului, să-ți închizi conștiența exterioară pentru contemplarea trăirilor interioare, sau pentru lărgirea conștiinței.

Universul se aranjează exact după credințele tale, exact după importanța pe care o dai lucrurilor, e un Univers foarte personal și individual care reflectă exact interiorul tău, fiecăruia oferindu-i și întărindu-i propriile credințe. Pentru unii care cred că sunt un neam de scursuri și maneliști, exact aia le scoate la înaintare, pentru alții care cred în zîne, le mai dă din cînd în cînd să guste din sărutul eternității ... și tot așa ...

Fiind copii ai științei am rămas orfani ai conștiinței, scrie la mine la gînduri, de cîțiva ani. Și tot de cîțiva ani am zis că nu există știință numai conștiință. Iar aici îți explic științific treaba, ca tot științific să pot fi combătut.

La nivelul la care au ajuns fizicienii cu cercetarea acum, materia prezintă doar tendința de a exista, în urma destrămării ei rămînînd doar o ʺsemnătură energeticăʺ.  La nivelul ăla, fizica nu mai operează cu realități, cu obiecte și lucruri, ci cu posibilități, cu evenimente și interacțiuni. Deci vorbim de evenimente posibile. Ca două posibilități să devină realități, din punctul de vedere științific, trebuie să existe în spatele lor ʺceva mai finʺ, o energie care să le cedeze liantul transformării din posibilități în realități.

Iar acel ʺceva mai finʺ, din spatele științei, nu poate fi decît știința din spatele științei sau conștiința. Eu am vorbit aici din punctul de vedere al științei, tot științific vreau să fiu combătut, să mi se spună cum ajung posibilitățile cuantice din probabilități în realități palpabile. Că nu le convine e treaba lor, dar așa zice fizica, nu fizicienii, că fizicieni pe aici n-am văzut.

Deci, înainte de a fi cineva trebuie să fii nimic, noi suntem împrăștiați prin particulele care ne compun și undele asociate lor, în tot Universul, iar Universul este tot în noi. Cam asta este conștiința, după opinia și scociorîrile mele ... sau adevărul meu, nu-i musai să-l ia nimeni ca adevăr absolut, fiindcă adevărul nu se demonstrează, se trăiește. Dar încap cel puțin șapte miliarde și ceva de adevăruri înmulțite cu secundele din 14 miliarde de ani și toate numerele pe care ți le imaginezi și nu ți le imaginezi, Curiosule ...

Care adevăr rămîne în picioare?

Putem filosofa pînă ninge, că totul e filosofie ...

Bordane, sa faci si filosofia picaturii de ploaie, ca apa are memorie.. Iti va povesti cat a calatorit, in cate plante si animale a mai salasuit, ce a fost mai inainte.

Tu n-ai învățat să citești în cafea, încă?

Cum sa nu...Uite, ma uit in cescuta cu zatz gros, ca cafeaua de ghicit nu trebuie filtrata...Si ce vad ? ...""Vei merge pe un drum elicoidal..Vei intalni un vrajitor cu o bagheta magica, care face niste semne invartitoare si toata lumea si toate lucrurile se misca numai dupa acele invarteli...Cine se abate, este pedepsit...Deoarece Mare Vrajitor vrea sa conduca si sa impuna lumii noile lui reguli."

Ești deacord cu ce zice fizica cuantică, că Universul este infinit în spațiu-timp și posibilități?

Să vă spun ceva legat de știință și conștiință, dacă tăt îi vremea așe ...

Fiecare poate interpreta cît îl duce știința sau conștiința, dar înainte de a comenta ceva să se gîndească la infinitatea Universului și în spațiu-timp, și în posibilități, iar după ce elimină toate relativitățile să vadă realitățile.

Înainte de a fi ceva oficial există ca neoficial, înaintea științei e pseudo-știința, ocultul înaintea cultului, alchimia înaintea chimiei, astrologia înaintea astronomiei, și tot așa ... întunericul înaintea luminii, tăcerea înaintea cuvîntului ..

Marile adevăruri sînt ascunse oficialului, în neoficial, adevărul științei fiind în brațele credinței, dîndu-i cu lingurița să nu plîngă. De unde credeți că au știut înaintașii noștri să facă hărți perfecte ale cerului, sau multe chestii pe care știința abia acum le descoperă? Au avut acces la acel neoficial, la conștiință, putînd citi lumea într-un bob de nisip, fiindcă ce e sus este și jos, cu cît cobori mai mult în profunzimile tale cu atît urci mai sus în nemărginire.

Mai zice cîte un ʺnecredinciosʺ, ʺdemonstrează că-i așa cum zici!ʺ

Totul e credință, Universul fiind foarte personal, aranjîndu-se conform credințelor individuale, întărindu-ți credința proprie, tu avînd întotdeauna dreptate, ceea ce crezi aia vezi și ai. Nu poți demonstra nimănui nimic, îi poți doar întări credințele într-o parte sau alta.

Accesul la conștiință se deschide odată cu închiderea tuturor lacătelor puse de știință, a tuturor principiilor, convențiilor și izolărilor pe care și le-a creat omul, odată cu accesul la esența ta. Dar după ce ajungi acolo cui să demostrezi și ce, fiindcă e tăcere? Cum poate să înțeleagă un oficial că tu zbori neoficial prin spațiu și timp, cot la cot cu Luceafărul de noapte?

Dar e clar că drumul pe care mergem acum, drumul proiectat de om dar nu pentru om, o lume în care oamenii cred că știu totul, se cam apropie de final, oficial nu neoficial ...

Inca odata Bordan, ceea ce ai sintetizat:

" Fiind copii ai stiintei am ramas orfani ai constiintei."

Oare OMUL nu le poate avea pe amandoua ? Si stiinta, si constiinta ?
Hai sa ne gandim la personalitati celebre pe care nu i-a pervertit stiinta.
Uite, dau un exemplu, chiar daca pot fi sanctionat de idolatrie: TESLA.

eugen a scris:Uite, dau un exemplu, chiar daca pot fi sanctionat de idolatrie: TESLA.

,, A fi om e lucru mare"

Echivalentul si sinonimul lui "lucru" este si "treaba".  Am de lucru, am treaba. Eu trebaluiesc.  
In fizica in loc de lucru mecanic putem spune si treaba mecanica.  In loc de "A fi om e lucru mare" putem spune si "A fi om e treaba mare".
Acum va las, ca am de lucru, am o treaba ultra urgenta. Am rolul principal in filmul "Tufis, extrema urgenta".

gafiteanu a scris:Echivalentul si sinonimul lui "lucru" este si "treaba".  Am de lucru, am treaba. Eu trebaluiesc.  
In fizica in loc de lucru mecanic putem spune si treaba mecanica.  In loc de "A fi om e lucru mare" putem spune si "A fi om e treaba mare".
Acum va las, ca am de lucru, am o treaba ultra urgenta. Am rolul principal in filmul "Tufis, extrema urgenta".

Vrei sa fii spiritual da nu tine, lucru este un substantiv si semnifica un obiect pretios in cazul de fata, iar cuvantul treaba se refera la o actiune. Asa ca nu le poti substitui fara sa schimbi intelesul zicalei, care in cazul tau se potriveste, pentru ca te grabea o treaba mare.

eugen a scris: Oare OMUL nu le poate avea pe amandoua ? Si stiinta, si constiinta ?

Numai pseudoștiință și conștiință le poate avea împreună, știința cu conștiința nu se împacă, ca ziua cu noaptea.

Știința te învață cum să trăiești murind iar conștiința cum să mori trăind, știința te deformează ca OM și te formatează ca robot, lipindu-te de gravitațiile efemere ale materiei, iar conștiința te ridică spre vibrațiile eternității spiritului. Știința îți spune ʺstai liniștit că te învăț eu tot, tu numai ascultăʺ, pe cînd conștiința îți deschide drumul spre introspecție în profunzimile cunoașterii.

De ce crezi că le e frică de nemurirea dacilor?

eugen a scris:" Fiind copii ai stiintei am ramas orfani ai constiintei."

Știinta materializează idei;
Conștiința idealizează materii;

Știința zice că totul aparține omului;
Conștiința zice că omul aparține totului;

Știința zice că sîntem materii însuflețite;
Conștiința zice că sîntem suflete materializate;

Știința zice că are țărmuri și piere;
Conștiința zice că e nețărmurită și nepieritoare;

Știința zice să-ți alegi un model sau un idol să te țină de mînuță;
Conștiință zice să o iei pe cărarea ta, singura care te poate duce la adevăr ...

La Abel chiar că nu mă așteptam să sesizeze cît de cît diferența, dar nu știu de ce mă așteptam la tine, Eugen. Bag sama că-i așteptare zadarnică, nu?

Credința în nemurire, sau eliminarea tuturor fricilor, e o înțelepciunea ancestrală, o știință a fericirii care te învață .. conștiința ...

Te mai întreb și aici, încă odată: de ce crezi că le e frică de nemurirea dacilor?

Sunt destui care vîntură lozinca că "nimic nu se pierde, nimic nu se cîștigă, ci totul se transformă!", știință pură, într-adevăr, nu credință. Tot cam aceeia se contrazic, cu aceeași știință pură, că viața se termină odată cu dispariția fizică. Cum e pînă la urmă?

Într-un capăt al terenului are un vecin o pădurice de arini înalți, poate și de 30 m, unde s-au apucat acum vreo două luni să-și facă cuiburi niște ciori. De fapt au fost cuiburile făcute de către sărci, dar ciorile le-au fugărit, au furat găteje mai mici din cuiburile berzelor de pe stîlpi și s-au instalat comod.

Cioara e pe aceeași treaptă a inteligenței din lumea animală cu delfinii și cimpanzeii, după om, nu-s proaste deloc. Anul trecut vecina a stat cu două oale sub un cireș și a bătut în ele ca în dobe, dar ciorile n-aveau bai, mîncau cireșe și-i aruncau sîmburii în cap ...

Io mi-am făcut un arsenal de praștii, am două rabe de pietriș în apropiere, și le atac de jos. Deja, cînd aud motorul duruind la poartă o înting, știu cine e șefu ...

Sărcile îs tot prin apropiere, nu le-au uitat pe ciori că le-au furat cuiburile, iar cînd le fugăresc cu praștia le atacă oule. Așa am rezolvat viitorul, că am lăsat cuiburile fără ouă ... e o logică și în asta, nu? Logica ciorii ...

Bordan a scris:Sunt destui care vîntură lozinca că "nimic nu se pierde, nimic nu se cîștigă, ci totul se transformă!", știință pură, într-adevăr, nu credință. Tot cam aceeia se contrazic, cu aceeași știință pură, că viața se termină odată cu dispariția fizică. Cum e pînă la urmă?

Care-i problema aici ? Viata este capacitatea de functionare.
Dupa ce mori nu dispari fizic, se strica mecanismul si se
opreste. Vrei sa bagi si viata printre elementele care se
conserva ?

virgil_48 a scris: Vrei sa bagi si viata printre elementele care se conserva ?

De ce nu? Crezi că dispare vreo particulă elementară care te compune atunci cînd dispari tu?

Bordan a scris:

virgil_48 a scris: Vrei sa bagi si viata printre elementele care se conserva ?

De ce nu? Crezi că dispare vreo particulă elementară care te compune atunci cînd dispari tu?

Bineinteles ca nu. Dar nici tu nu dispari. Mori, deci nu mai
functionezi si asta determina niste transformari chimice
care conserva materia din care esti alcatuit. Unii nici nu se
transforma total. Numai se usuca. De sfinti ce sunt !       
Dar stiai asta, nu trebuie sa ne contrazicem ! Daca ai aflat
tu altceva, te astept cu noutati !

virgil_48 a scris: Daca ai aflat tu altceva, te astept cu noutati !

Tu n-ai vorbit niciodată cu cineva plecat dincolo? Dacă le știi limbajul ți-aș putea vorbi pe limba lor.