Traiectorii

Rezumarea primului mesaj :

Ce obliga un corp sa se deplaseze pe o anumita traiectorie?
Un dop de pluta lasat liber pe un rau de munte va urma cursul raului .
Dar o bila de otel? In functie de forta curentului , de masa bilei si de forma ei si ea se va "conforma" mai mult sau mai putin sensului de curgere al raului.
Atunci as putea deduce urmatoarea concluzie: un corp lasat liber se va deplasa neaparat in sensul fortei atractoare rezultante!(de curgere a raului , plus gravitatia plus frecarea cu apa plus fortele interne ce tin bila "inchegata")
O observatie importanta: nu ar exista traiectorii fara forte atractoare! Pe un lac perfect static dopul de pluta nu se misca!(ipotetic, pentru ca nu exista asa ceva in natura)
Problema pe care vreau sa o ridic este urmatoarea:
Miscarea (deci si traiectoriile) sunt rezultatul fortelor de atractie(sau de respingere) rezultante.
Daca luam o particula , asupra ei vor actiona cele 3 tipuri de forte despre care s-a mai vorbit:
forte interne( tin bila sa nu se "imprastie") , forte externe (deviante, perturbatoare) si forte atractoare(sau de respingere).
Interesant este ca aceste forte sunt interperpendiculare una pe alta ,insa rezultanta lor va determina traiectoria.
Si acum practica!
Intuitiv sa incercam sa determinam ce traiectorie va avea un corp(particula) asupra caruia se exercita 3 forte perpendiculare una pe cealalta?
Ce traiectorie considerati ca va avea dopul de pluta fata de pamant?

omuldinluna a scris:Dacă te-ai uita pe topicul cu găina din vid, ai înțelege că modificarea poziției stelei este mult prea mică pentru a putea fi luată în calcul, deci rămâi cu un triunghi. E fix ca la găină, acolo te intereseau distanțe de ordinul kilometrului și n-avea nici un rost să iei în calcul abateri micrometrice. La fel e și aici. În astronomie, distanța medie Pământ-Soare e o unitate de măsură, unitatea astronomică. Între două poziții separate de 6 luni ale Pâmântului ai o distanță de 2 unități astronomice, pe când distanța până la cea mai apropiată stea e de vreo 60.000 de unități astronomice. Raportul lor e de ordinul milionimii, de 10^-6. Steaua practic e nemișcată atunci în acest interval, și vorbești de un triunghi.

De acord, efectul e neglijabil in acest caz. Insa la scara Universului ne da erori enorme.
De ce sa lucram cu un calcul superficial, sa ne multumim cu jumatati de masura?
"Vorbesc" de triunghi, dar e de fapt un trapez, spun ca e geometrie pura dar lucrez cu inexactitati.
Aplic teoreme valabile in spatii euclidiene rectilinii uniforme la lucruri reale "strambe".
Trebuie sa aleg ceva! Nu pot fi doua adevaruri!

Păi ți-am și zis, ăsta rămâne adevărul până la proba contrarie. Nu știu acum care este cea mai mare distanță pe care s-a verificat afirmația, dar pe cele pe care s-a încercat până acum, a reieșit că spațiul este euclidian. Nu zic, s-ar putea ca pe distanțe și mai mari să nu fie adevărat, și să răsară o rază de curbură ce încă nu e sesizabilă, dar ăsta va fi adevărul doar în momentul în care vom avea tehnica necesară pentru a-l dovedi sau infirma. Până atunci nu putem face decât speculații, dacă trecem peste putința aparatelor actuale de a măsura.

omuldinluna a scris:Păi ți-am și zis, ăsta rămâne adevărul până la proba contrarie. Nu știu acum care este cea mai mare distanță pe care s-a verificat afirmația, dar pe cele pe care s-a încercat până acum, a reieșit că spațiul este euclidian. Nu zic, s-ar putea ca pe distanțe și mai mari să nu fie adevărat, și să răsară o rază de curbură ce încă nu e sesizabilă, dar ăsta va fi adevărul doar în momentul în care vom avea tehnica necesară pentru a-l dovedi sau infirma. Până atunci nu putem face decât speculații, dacă trecem peste putința aparatelor actuale de a măsura.

Bine , am inteles.
Totusi , cum vezi deplasarea luminii in con de lumina?
Crezi ca e vorba de un efect deviant?

Totusi , cum vezi deplasarea luminii in con de lumina?
Crezi ca e vorba de un efect deviant?

Lumina nu se deplaseaza in con de lumina, pentru ca sursa este sferica, deci si frontul de lumina este tot sferic. Deplasarea sursei in timp ce emite lumina influienteaza doar frecventa ei, adica deplasarea spre rosu sau albastru, dupa caz.

virgil a scris:

Totusi , cum vezi deplasarea luminii in con de lumina?
Crezi ca e vorba de un efect deviant?

Lumina nu se deplaseaza in con de lumina, pentru ca sursa este sferica, deci si frontul de lumina este tot sferic. Deplasarea sursei in timp ce emite lumina influienteaza doar frecventa ei, adica deplasarea spre rosu sau albastru, dupa caz.

Sunt de acord in cazul unei surse sferice.
Dar in cazul unei fante? De ce nu e un flux constant , liniar?(ca un Laser)

Sunt de acord in cazul unei surse sferice.
Dar in cazul unei fante? De ce nu e un flux constant , liniar?(ca un Laser)

Chiar si in cazul radiatiilor laser, are loc o crestere a spotului, astfel ca, dupa cate am citit mai de mult, o raza laser trimisa de pe Pamant, ajunge pe Luna la un diametru de cca. 3m. Cred ca motivul cresterii diametrului spotului de lumina, consta in faptul ca vidul cosmic mai contine si particule rarefiate, astfel fiecare particula care intalneste frontul de unda, devine la randul ei o sursa de radiatie punctiforma care vibreaza si in alte directii decat directia spotului initial, largind astfel diametrul acestuia.

virgil a scris:

Sunt de acord in cazul unei surse sferice.
Dar in cazul unei fante? De ce nu e un flux constant , liniar?(ca un Laser)

Chiar si in cazul radiatiilor laser, are loc o crestere a spotului, astfel ca, dupa cate am citit mai de mult, o raza laser trimisa de pe Pamant, ajunge pe Luna la un diametru de cca. 3m. Cred ca motivul cresterii diametrului spotului de lumina, consta in faptul ca vidul cosmic mai contine si particule rarefiate, astfel fiecare particula care intalneste frontul de unda, devine la randul ei o sursa de radiatie punctiforma care vibreaza si in alte directii decat directia spotului initial, largind astfel diametrul acestuia.

As putea sa spun ca permeabilitatea "mediului" de propagare a luminii defineste marimea "spotului" de lumina?

As putea sa spun ca permeabilitatea "mediului" de propagare a luminii defineste marimea "spotului" de lumina?

Termenul este deja folosit in magnetism drept permiabilitate magnetica. Cred ca mai degraba am putea vorbi despre densitatea materiei in vidul cosmic.

virgil a scris:
Chiar si in cazul radiatiilor laser, are loc o crestere a spotului, astfel ca, dupa cate am citit mai de mult, o raza laser trimisa de pe Pamant, ajunge pe Luna la un diametru de cca. 3m. Cred ca motivul cresterii diametrului spotului de lumina, consta in faptul ca vidul cosmic mai contine si particule rarefiate, astfel fiecare particula care intalneste frontul de unda, devine la randul ei o sursa de radiatie punctiforma care vibreaza si in alte directii decat directia spotului initial, largind astfel diametrul acestuia.

Atunci cum se explica "uniformitatea" spotului? Daca Laserul meu intalneste in drum spre Luna o singura particula spotul ar trebui sa fie cel putin oval!(sau o concentratie luminoasa diferita pe anumite zone)

Syntax a scris:Atunci cum se explica "uniformitatea" spotului?

E vorba de divergenţa câmpului electromagnetic.

Razvan a scris:

Syntax a scris:Atunci cum se explica "uniformitatea" spotului?

E vorba de divergenţa câmpului electromagnetic.

daca ar fi vorba de divergenta campului, atunci imagini care vin de la 14 miliarde de ani ar trebui sa fie deformate. Mai degraba cred ca este vorba de un proces lent de respingere sau imprastiere a fotonilor care oscileaza in faza.

Razvan a scris:

Syntax a scris:Atunci cum se explica "uniformitatea" spotului?

E vorba de divergenţa câmpului electromagnetic.

Dar daca campurile pot fi divergente, de unde rezulta miscarea rectilinie , uniforma? De unde apar traiectoriile drepte? Unghiurile la 90 de grade? etc etc.
Chiar si virgil a spus ceva asemanator cu punctele care se transforma in surse.
Eu vad asa : o traiectorie asa zis rectilinie este de fapt un con de traiectorie care se si roteste in timp ce se deplaseaza.
Din cate stiu singura posibilitate ca un corp sa descrie o asemnea miscare este o traiectorie elicoidala.
Altfel , scoateti divergenta, scoateti efectele deviante, efectele atractoare si cele interne proprii corpului de autoadeziune si ajungem la inutilitatea sterila de care vorbeai!

virgil a scris:[
daca ar fi vorba de divergenta campului, atunci imagini care vin de la 14 miliarde de ani ar trebui sa fie deformate. Mai degraba cred ca este vorba de un proces lent de respingere sau imprastiere a fotonilor care oscileaza in faza.

1. dar nu stim daca "imaginile" de acum 14 miliarde de ani nu sunt deformate.
2. cum se impaca viteza luminii cu un proces lent de imprastiere? si cei face sa se imprastie si nu sa se atraga formand o singura unda mai puternica?

Nu cred nici eu că e vorba de divergența câmpului electromagnetic aici. Divergența e raportul fluxului câmpului printr-o suprafață închisă și volumul delimitat de acea suprafață, în limita în care acesta tinde la 0, adică pe românește, divergența spune dacă într-un punct din spațiu intră câmp, iese câmp, sau cât câmp intră atâta iese.

În cazul fasciculului de lumină e vorba pur și simplu de colimare imperfectă. Diferența dintre o lanternă prăpădită să spunem și un laser că cel din urmă are o colimare atât de bună (dacă e laser american) că poate să călătorească până la lună și înapoi fără ca fasciculul să se lărgească semnificativ.

omuldinluna a scris:Nu cred nici eu că e vorba de divergența câmpului electromagnetic aici. Divergența e raportul fluxului câmpului printr-o suprafață închisă și volumul delimitat de acea suprafață, în limita în care acesta tinde la 0, adică pe românește, divergența spune dacă într-un punct din spațiu intră câmp, iese câmp, sau cât câmp intră atâta iese.

În cazul fasciculului de lumină e vorba pur și simplu de colimare imperfectă. Diferența dintre o lanternă prăpădită să spunem și un laser că cel din urmă are o colimare atât de bună (dacă e laser american) că poate să călătorească până la lună și înapoi fără ca fasciculul să se lărgească semnificativ.

Si daca distanta ar fi si mai mare , largirea e din ce in ce mai semnificativa!(daca nu e corectata din cand in cand si daca e posibil acest lucru)
Practic e geometrie "inversa" care ne spune ca liniile paralele nu se intalnesc la infinit ci se "imprastie"

E pe *****-n 14 geometrie inversă.

Dacă ai avea un fascicul perfect colimat, absolut toți fotonii emiși ar avea impulsul orientat exact la fel, și fasciculul nu s-ar lărgi vreodată nici să-l rogi. O asemenea desăvârșire în tehnologie nu există, deci mai scapă și fotoni cu impulsul foarte, foarte puțin abătut de la direcția majorității, astfel că pe măsură ce de depărtezi de sursă fasciulul începe să se disperseze. La o lanternă de buzunar, practic după câțiva metri lumina poate să-ți acopere un perete întreg. În cazul unui laser, poți să tragi într-o cutie de bere pusă pe echipamentul misiunilor Apollo de pe Lună și să nimerești la centimetru, Luna fiind la vreo 350.000 de km de Pământ și în mișcare.

omuldinluna a scris:E pe *****-n 14 geometrie inversă.

Dacă ai avea un fascicul perfect colimat, absolut toți fotonii emiși ar avea impulsul orientat exact la fel, și fasciculul nu s-ar lărgi vreodată nici să-l rogi. O asemenea desăvârșire în tehnologie nu există, deci mai scapă și fotoni cu impulsul foarte, foarte puțin abătut de la direcția majorității, astfel că pe măsură ce de depărtezi de sursă fasciulul începe să se disperseze. La o lanternă de buzunar, practic după câțiva metri lumina poate să-ți acopere un perete întreg. În cazul unui laser, poți să tragi într-o cutie de bere pusă pe echipamentul misiunilor Apollo de pe Lună și să nimerești la centimetru, Luna fiind la vreo 350.000 de km de Pământ și în mișcare.

Daca ar fi perfect colimat si daca pana la cutia cu bere ar fi vid perfect , si daca... berea ar fi rece
Deci recunosti ca nici macar tehnologie care sa faca asa ceva nu exista!
Atunci , cum se face ca toata lumea vorbeste de fascicule perfect colimate?   Mai scriu si formule si teorii pentru ele.
Omuledinluna , vrei sa tii umpic berea pana dau eu drumul la laser , sa vedem daca e teoria ta adevarata?

GATA NU EXISTĂ TEHNOLOGIA

Mă, serios acum, tu ești clona cuiva, troll de pripas, sau chiar ești pe bune  ? Laserul nu e lanternă, pentru orice aplicație practică fasciculul e practic perfect colimat. Ți se pare că are vreo relevanță dacă un foton din cine știe câte triliarde are impulsul mai într-o parte? Este iarăși povestea cu găina sferică în vid. Să presupunem că faci o operație dentară cu laserul. Contează că un foton din toate triliardele alea e abătut în așa fel încât dacă fasciculul ar merge până la lună și nu până-n măseaua de la 10 centimetri de sursă, fotonul respectiv ar fi mai șui ca ceilalți cu niște nanometri?

Încearcă să mai gândești și cantitativ, nu numai calitativ. Majoritatea tâmpeniilor pe care le zic unii și alții când vine vorba de fizică răsar tocmai din faptul că au numai gândire calitativă și 0 gândire cantitativă. Colimarea nu e perfectă, dar dacă deviația e atât de mică încât e insesizabilă în aplicația pe care ți-ai propus-o, ce relevanță are?

omuldinluna a scris:GATA NU EXISTĂ TEHNOLOGIA

Mă, serios acum, tu ești clona cuiva, troll de pripas, sau chiar ești pe bune  ? Laserul nu e lanternă, pentru orice aplicație practică fasciculul e practic perfect colimat. Ți se pare că are vreo relevanță dacă un foton din cine știe câte triliarde are impulsul mai într-o parte? Este iarăși povestea cu găina sferică în vid. Să presupunem că faci o operație dentară cu laserul. Contează că un foton din toate triliardele alea e abătut în așa fel încât dacă fasciculul ar merge până la lună și nu până-n măseaua de la 10 centimetri de sursă, fotonul respectiv ar fi mai șui ca ceilalți cu niște nanometri?

Încearcă să mai gândești și cantitativ, nu numai calitativ. Majoritatea tâmpeniilor pe care le zic unii și alții când vine vorba de fizică răsar tocmai din faptul că au numai gândire calitativă și 0 gândire cantitativă. Colimarea nu e perfectă, dar dacă deviația e atât de mică încât e insesizabilă în aplicația pe care ți-ai propus-o, ce relevanță are?

Bine!
Nu te cert ca mai scapi pe de laturi cativa fotoni!
Am inteles diferenta dintre gandirea calitativa si cantitativa.
Hai sa gandim in grosso modo!
Un fascicul Laser urias! Cu o sectiune imensa! Perfect colimat! Fotoni cu impuls identic! Mediu de propagare ideal!
1. E relevant daca oricare doi fotoni din acest fascicol apropiati exercita forte de atractie sau de respingere intre ei?( sau presupunem ca ei se "tin de mana " pana la destinatie?)
2. Daca o colimare imperfecta e insesizabila pentru cativa fotoni, ceea ce face ca acestia sa "devieze", nu este relevant pentru un flux enorm de fotoni care "deviaza" dupa aceleasi principii?

Încă odată, imperfecțiunea colimării unui laser bun (nu făcut de mântuială) e insesizabilă în aplicațiile imediate din medicină sau tehnologie. Dacă tragi cu el până într-o galaxie vecină, probabil că nu mai ține șmecheria.

Acuma, legat de întrebarea ta, nu știu dacă se pot construi în momentul de față laseri ”uriași”. Acea instalație ELI o să conțină cel mai puternic laser din lume, dar nu cred că o să fie ca în sfuri, să dărâmi nave de război cu el, fasciculul în sine probabil o să fie tot foarte mic. Dacă e să facem un exercițiu de imaginație însă, e clar că și dacă-l mărești, dacă își păstrează același nivel de calitate, colimarea o să fie la fel. Adică dacă fasciculul tău are secțiune cu o rază de 5 metri, o mai crește până la lună cu 1 centimetru. Poți să operezi dinți uriași cu el ca și cum ar fi perfect colimat.

În ceea ce privește fotonii, ăștia în principiu nu interacționează între ei. Abia când vorbești de fotoni gamma (mult mai energetici decât cei din orice laser realizabil), pot apărea niște fenomene foarte stranii, prezise de electrodinamica cuantică. Ce zic ei că se întâmplă acolo e că unul dintre fotoni fluctuează într-o pereche particulă-antiparticulă iar celălalt interacționează cu una dintre acestea. Sau ambii fotoni pot să fluctueze în câte o pereche și particulele interacționează între ele.

Asta e posibil numai la energii extrem de mari (și din câte știu se fac experimente pe tema asta în acceleratoare). Pentru tot ce înseamnă raze X sau energii mai joase, fotonii nu interacționează între ei.

Încă odată, imperfecțiunea colimării unui laser bun (nu făcut de mântuială) e insesizabilă în aplicațiile imediate din medicină sau tehnologie. Dacă tragi cu el până într-o galaxie vecină, probabil că nu mai ține șmecheria.

Eu nu as miza numai pe colimare, pentru ca in cazul acesta am avea un fascicul central cu diametrul la tinta egal cu diametrul emis, iar in jurul acestui fascicul o zona circulara slab luminata produsa de fotonii prost colimati. Sigur este o distributie statistica a fotonilor dupa curba lui Gauss intr-o sectiune prin spotul laser, iar aceasta distributie sufera o imprastiere pe masura distantei strabatute. Dovada este ca pata de culoare care se vede pe tinta, este uniform luminata. Motivul este ca fotonii oscileaza in faza, astfel campul electric are maximul sau minimul in acelasi timp,pentru toti, introducand o forta de respingere intre ei, acestia comportandu-se ca niste particule cu masa de miscare care se resping producand imprastierea. Nu m-ar mira sa existe si o forta de atractie masica intre ei, dar ramane de vazut.

Ce zici acolo? Păi câmpul electromagnetic e tot una cu fotonul, interacționează cu sine însuși atunci?

omuldinluna a scris:Ce zici acolo? Păi câmpul electromagnetic e tot una cu fotonul, interacționează cu sine însuși atunci?  

Campul electromagnetic in acest caz reprezinta spatiul, in timp ce fotonul reprezinta o entitate in acest spatiu, caracterizat de o frecventa proprie. Asa ca nu interactioneaza cu sine insusi, ci cu alta entitate din acel spatiu.
Daca fiecare foton este o entitate, un camp vibratoriu local, care este in faza cu campul altui foton vecin, este normal sa interactioneze. Particulele interactioneaza intre ele prin campuri, si se resping atunci cand doua entitati vecine poarta acelasi semn al campului, la fel si fotonii se resping daca oscileaza in faza, deoarece poarta acelai semn al campului. Totul depinde si de frecventa oscilatiei, pentru ca la frecvente mari dupa cum ai spus apar si alte efecte.

Nu prea are sens ce spui. Clasic poți vorbi de interferența undelor electromagnetice, dar asta este altceva. Întrebarea pe care a pus-o Syntax este una cuantică, iar aici lucrurile sunt altfel. Nu mai există câmp elecromagnetic în sensul clasic. Câmpul în starea fundamentală e o chestie care umple întregul spațiu, dar e pură speculație să spui că spațiul însuși este câmpul, mai ales că nu e vorba de unul singur, ci o zoologie întreagă de câmpuri. Ori în contextul acesta cuantic, excitațiile câmpului electromagnetic (nivelurile lui energetice superioare dacă vrei) sunt fotonii, și acest sistem poate fi descris de oscilatorii armonici pe care îi pomeneai în altă discuție, asta ca o paranteză.

După cum spuneam, la energii joase fotonii nu interacționează între ei, abia la energii suficient de mari astfel încât să poată fluctua spontan într-o pereche particulă-antiparticulă apar interacții, dar acest fenomen e mai mult o curiozitate încă foarte departe de aplicații practice. Aplicațiile curente sunt ori clasice ori cuantice, în cele clasice ai unde electromagnetice care pot interfera, iar în cele cuantice ai fotoni independenți. Ce se poate întâmpla e să apară corelații cuantice între ei (în sensul de entanglement), dar asta este iarăși altă discuție. Forțe de atracție sau respingere între ei nu există.

Nu trebuie sa ma crezi, incearca doar sa intelegi, un camp atunci cand este legat de o particula poarta numele de sarcina, iar un camp vibratoriu nelegat de particula poarta denumirea de foton, cuanta sau unda, dupa caz.
Fotonul este cea mai mica "particula de energie", iar doi fotoni apropiati nu sunt indiferenti unul fata de altul, se pot ciocni, avand ca efect aparitia unor particule, sau pot trece unul prin altul interferand. Iata ca mai este un caz de studiat, interactiunea a doi fotoni care oscileaza in faza avand traiectorii paralele. Studiul acestui caz este greu de facut dar nu imposibil.

Câmpul în starea fundamentală e o chestie care umple întregul spațiu, dar e pură speculație să spui că spațiul însuși este câmpul

Am sa te cred ce spui atunci cand ai sa poti separa spatiul, de campul electromagnetic. Cum acest lucru este imposibil, prin mediul electromagnetic, trebuie sa intelegi acea insusire a spatiului prin care in orice punct este posibila manifestarea unui camp electric, magnetic, sau electromagnetic, dupa caz. Orice perturbatie de acest fel in spatiu se propaga prin unde, si cea mai mica "farama" de unda se numeste foton, asa cum cea mai mica farama dintr-un val de apa se cheama molecula. (desi comparatia nu este foarte buna). Asa cum moleculele din apa pot oscilaa impreuna dand nastere unui val, tot asa si fotonii pot oscila impreuna dand nastere unei unde, sau unui pachet de unde. Dar ce se intampla cu moleculele de apa in lipsa valurilor? ele se bucura de repaus relativ fata de planul de oscilatie. Ce se intampla insa cu fotonii in lipsa unei unde? si ei se bucura de repaus relativ, nefiind pusi in evidenta, neexistand nici o unda. Deci cand spun spatiu electromagnetic ma refer la acea stare a spatiului lipsita de orice unda, dar cand spun camp, deja exista o manifestare ordonata a fotonilor, iar cand spun unda inseamna o vibratie de ansamblu a unui domeniu din spatiu, in care un numar foarte mare de fotoni sunt antrenati sa oscileze in faza, oscilatie ce se transmite cu viteza luminii. Marimea domeniului acestui spatiu care este cuprins intr-o unda este definit de constanta lui Planck. Confuzia apare atunci cand unul din interlocutori foloseste notiunea de foton ca pe cea mai mica farama de energie "h", iar celalalt interlocutor foloseste notiunea de foton atunci cand este vorba de o cuanta de energie "hv".
Problema noastra este, daca doua cuante de energie hv care oscileaza in faza se deplaseaza paralel pe distante cosmice, sau se indeparteaza reciproc, si de ce? Eu zic ca se indeparteaza ca urmare a interactiunii campurilor care oscileaza in faza.

https://www.facebook.com/ileana.bobeica.54/posts/572926223871080?notif_id=1626993094696693&notif_t=close_friend_activity&ref=notif
Dupa cum se vede aici proiectia pendulului pe un plan orizontal ne descrie niste elipse dispuse simetric fata de axa verticala a pendulului. In realitate greutatea pendulului descrie niste elipse in 3d, pentru ca pendulul are si o miscare in arc de cerc intr-un plan vertical.
Intrebare; de ce cometele care descriu elipse alungite sunt asimetrice avand Soarele in unul din focare, in timp ce pendulul descrie elipse simetrice, observand ca in ambele cazuri avem doar campul gravitational.

virgil a scris:https://www.facebook.com/ileana.bobeica.54/posts/572926223871080?notif_id=1626993094696693&notif_t=close_friend_activity&ref=notif
Dupa cum se vede aici proiectia pendulului pe un plan orizontal ne descrie niste elipse dispuse simetric fata de axa verticala a pendulului. In realitate greutatea pendulului descrie niste elipse in 3d, pentru ca pendulul are si o miscare in arc de cerc intr-un plan vertical.
Intrebare; de ce cometele care descriu elipse alungite, sunt asimetrice avand Soarele in unul din focare, in timp ce pendulul descrie elipse simetrice, observand ca in ambele cazuri avem doar campul gravitational.

Poate asta ai intentionat sa se inteleaga ?

virgil_48 a scris:

virgil a scris:https://www.facebook.com/ileana.bobeica.54/posts/572926223871080?notif_id=1626993094696693&notif_t=close_friend_activity&ref=notif
Dupa cum se vede aici proiectia pendulului pe un plan orizontal ne descrie niste elipse dispuse simetric fata de axa verticala a pendulului. In realitate greutatea pendulului descrie niste elipse in 3d, pentru ca pendulul are si o miscare in arc de cerc intr-un plan vertical.
Intrebare; de ce cometele care descriu elipse alungite, sunt asimetrice avand Soarele in unul din focare, in timp ce pendulul descrie elipse simetrice, observand ca in ambele cazuri avem doar campul gravitational.

Poate asta ai intentionat sa se inteleaga ?

CA SA SE INTELEAGA MAI BINE ATASEZ NISTE SCHITE SUMARE DE MANA;

Intrebare; de ce cometele care descriu elipse alungite, sunt asimetrice avand Soarele in unul din focare, in timp ce pendulul descrie elipse simetrice, observand ca in ambele cazuri avem doar campul gravitational.

Despre elipsele descrise de comete ai scris odata ca sunt asimetrice
iar in schita din ultimul raspuns ca sunt elipse plane(ceace in mod
normal inseamna simetrice).
Elipsele asimerice(asemanatoare cu forma oului) sunt recunoscute in
astronomie si corespund legilor lui Kepler ?

virgil_48 a scris:

Intrebare; de ce cometele care descriu elipse alungite, sunt asimetrice avand Soarele in unul din focare, in timp ce pendulul descrie elipse simetrice, observand ca in ambele cazuri avem doar campul gravitational.

Despre elipsele descrise de comete ai scris odata ca sunt asimetrice
iar in schita din ultimul raspuns ca sunt elipse plane(ceace in mod
normal inseamna simetrice).
Elipsele asimerice(asemanatoare cu forma oului) sunt recunoscute in
astronomie si corespund legilor lui Kepler ?

M-am referit la asimetria centrului de rotatie, in sensul ca la comete, planete, etc,  Soarele este in unul din focare, (focarele sunt distribuite asimetric fata de axa mica de simetrie a elipsei, in timp ce la pendul axa centrului de masa in repaus trece prin centrul elipsei. Nu luati in consideratie forma de ou trasata din greseala cu mana libera, pentru ca elipsa din punct de vedere grafic este simetrica fata de cele doua axe perpendiculare.

Daca nu mai sunt alte comentarii de facut, completez eu cu o observatie inedita; In timp ce la pendulul din poza la parcurgerea unei traiectorii complete cu 2 pi avem de doua ori energia potentiala maxima si tot de doua ori energia cinetica maxima, la corpul ceresc cometa sau planeta, la o parcurgere completa a traiectoriei avem doar un singur punct maxim de energie cinetica numit periheliu si un singur punct maxim de energie potentiala numit afeliu. Aceasta este diferenta esentiala intre cele doua miscari periodice aratate, cauza fiind ca la pendul oscilatia energiei are loc cand greutatea se misca pe verticala cat si pe orizontala generand o traiectorie reala eliptica curbata in 3d, iar in cazul cometei traiectoria este plana iar variatia energiei se face prin apropierea sau departarea de sursa campului in planul elipsei.
Intrebarea mea insa este; De ce cometa cand atinge viteza maxima nu-si continua drumul pe o elipsa alungita astfel ca Soarele sa ramana in centrul elipsei si nu in unul din focare. In acest caz, am avea o situatie asemanatoare pendulului cu doua maxime de energie cinetica si doua maxime de energie potentiala la parcurgerea unei traiectorii eliptice cu axa mare dubla fata de realitate. Astfel la periheliu cometa nu ar mai inconjura Soarele ci ar merge mai departe spre un afeliu diametral opus.

virgil a scris:  . . . . .
Intrebarea mea insa este; De ce cometa cand atinge viteza maxima nu-si continua drumul pe o elipsa alungita astfel ca Soarele sa ramana in centrul elipsei si nu in unul din focare. In acest caz, am avea o situatie asemanatoare pendulului cu doua maxime de energie cinetica si doua maxime de energie potentiala la parcurgerea unei traiectorii eliptice cu axa mare dubla fata de realitate. Astfel la periheliu cometa nu ar mai inconjura Soarele ci ar merge mai departe spre un afeliu diametral opus.

Tu te intrebi dece sunt valabile legile lui Kepler ?
Niciodata corpul central nu se afla in centrul de simetrie al
unei elipse ci intr-unul dintre focare ! Cunosti vreun caz
care contrazice aceasta regula ?
Singura orbitare simetrica fata de corpul central este cea
circulara. Am invocat-o des pe cea a Lunii, care este
(cvasi)circulara si are viteza (cvasi)uniforma, fiind forma
elementara de orbitare.
Dece nu se intampla altfel, asa cum ai scris tu in citat ?
Astronomii stiu sigur demonstratia si argumentele.