Erorile Teoriei Relativitatii.

Rezumarea primului mesaj :

ERORILE TEORIEI RELATIVITATII.
Teoria Relativităţii, a apărut datorită unor erori, pe care le voi explica in continuare, iar pentru sesizarea lor directă şi corectă, am scris formulele dublate de exemple numerice, cu numere intregi şi mici.
Experienţa lui Michelson, işi propunea să determine prin experienţe de laborator,viteza Pământului.deşi exista principiul relativitaţii clasice,formulat de Galilei,care afirma că nici-un fel de experiente, efectuate pe o corabie,nu poate dovedii dacă această corabie este oprită sau se deplasează cu viteză constantă.
Prima eroare: S-a considerat că principiul relativitaţii clasice, Galeliene, se aplică şi mişcărilor care nu au viteză de transport.
Trebuie să arătăm că toate obiectele ce se aflau in laboratorul de pe ipotetica corabie a lui Galilei,erau legate de corabie, şi se deplasau cu viteza ei, chiar atunci când ele nu aveau viteză proprie faţă de corabie.Aceasta este viteza de transport.
Să considerăm o plută cu lungimea L = 12 [m] care se deplasează cu viteza constantă   v = 1[m/s] faţă de maluri şi un căţel care aleargă pe punte, cu viteza c.= 3 [m/s]      
[ Am notat viteza căţelului cu litera c, cu care se notează viteza luminii,deoarece in aceleaşi formule vom folosi şi viteza luminii, şi trebuie să avem o singura notatie penrtu acestă viteză] .
Privind de pe punte, vedem că timpul in care căţelul parcurge lungimea plutei va fi: L / c = 12 /3 = 4 [s]   Privind de pe mal, vedem şi viteza plutei,faţă de mal, şi viteza căţelului faţă de mal. In timp ce căţelul se deplasează faţă de mal cu 12 [m], pluta se va deplasa cu o lungime ἐ,    t= L/c = ἐ /v = 12 /3 = ἐ/1
]                 ἐ = L v/c [m]
Timpul in care căţelul ajunge dela pupa la prova , văzut de pe mal, va fi:
 t = [L + L v/c ] / c +v = [12 + 12. 1/3 ] / 3 + 1 = 12 + 4 / 4 = 4 [s]
In această mişcare, timpul rămâne invariabil, indiferent de viteza sau directia de deplasare., de acea nu putem sesiza dacă ne deplasăm sau stăm pe loc.
Există insă şi mişcări, in care nu există viteză de transport, cum ar fi o căprioară care aleargă pe mal pe lângă plută, o cioară care zboară peste plută, sau o sanie care se deplasează inerţial, fără frecare, pe pluta.  Timpul in care ciara zboară peste plută va fi:
t1 = [L + L v/c ] / c  = [12 + 4 ] /3 = 16 /3 [s]. cand c are acelas sens cu v
t2 = [L – L v/c] /c  =    [ 12 – 4] /3 = 8.3 [s] cand c are sens contrar cu v.
Viteza luminii se numară printre vectorii care nu au viteză de transport, şi formula de propagare este :
t1 =  [L + L v.c] /c [s]
t2 = [ L – L v.c] /c [s]

Experienţa lui Michelson, constă in trimiterea unei raze de lumină in sensul vitezei Pământului, şi o raza martor , la 90 0 unde viteza pamantului este  zero. Intrucaât distanţa parcursă in sensul vitezei Pământului L + L v/c > L atunci si tipmpul t1 > t2 ar fi creat un defazaj de frecvenţă la intâlnirea celor două raze, care putea fi citită cu un interferometru sensibil. Dar interferenta luminii nu s-a produs.

A  II a eroare: S-a considerat Pământul ca spaţiu fix.

Sau făcut nişte similitudini intre schema aparatului şi nişte scheme mecanice clasice.:  
- Pe direcţia mişcării Pămâtului s-a considerat un spaţiu L intre doua puncte fixe,intre care o barca cu viteza proprie c, se deplasează pe o apă cu viteza v, dus şi intors. S-a aplicat formula.
t = L / c + v + L / c-v  = 12 / 4 + 12 / 2 = 3 + 6 = 9 [s] = [2L /c] /  1- v2 / c2 = [24 /3 ] / [ 1- 1 / 32] = 8 / [1 – 1 /9 ] = 8 / 9 -1 / 9 = 8 * 9 / 8 = 9 [s]
Schema a fost interpretată greşit, prin luarea unui spaţiu L intre 2 puncte fixe. Pământul in mişcare, trebuia asimilat cu un spaţiu mobil, ca o plută care pluteşte pe   apă, iar lumina ca un vector fără viteză de transport. t = [L + L v/c + L – L v/c] / c = [12 + 4 + 12 -4 ] /3 = 16 .3 + 8 /3 = 24 /3 = 8 [s]
Se observă că, prin schema cu spaţiul fix s-a obţinut
t = [2L /c] / [1- v2 / c 2] , = [24/3] [ 1- 1/ 9] = 8 / [ 8/9] = 9[s] iar prin scema normală cu spaţiul mobil s-a obţinut [ 24 /3] = 8 [s]
Se observă că apare in plus factorul [1-v2 /c2]= 8/9  care nu trebuia să existe. Acest factor a devenit  invariantul einsteinian, cu care s-au intocmit transformările Lorentz. Dacă acest factor n-ar mai fi apărut, nu mai aparea nici Teoria Relativitaţii.
A III a eroare: S-a considerat că lumina pe Pământul in mişcare ar avea viteză de transport..
Pentru al doilea drum al luminii, sa considerat schema mecanică, a une bărci care traversează un râu. Barca are viteza proprie c, [m/s] = 3 [m/s] iar apa  are viteza v [m/s], = 1 [m/s] deviaza barca făcându-o să meargă pe ipotenuza I. Formula devine.
t = L /I = {[L / C ] / [ 1- v2 / c2]}1/2   = [12/3] / [ 8/9]1/2
Greşala acestei scheme constă in faptul că lumina nu are viteză de transport, deci nu poate fi deviata, propagarea fiind făcută in linie dreaptă, având acelaşi drum la dus şi la intors.
Factorul [ 1-v2 /c2] 1/2  nu trebuia să apară. In consecinţă, invariantul einsteinian, dat mai sus, a apărut datorita unor erori de interpretare , şi dacă el este eronat, putem considera şi Teoria Relativităţii eronata. Factorul :  
[2L /c] / [1- v2 / c2] / {[2L /c ] / [ 1-v2 /c2]}1/2 = [ 1-v2 /c2]1/2 ] nu trebuia sa apara.
Eroarea a IVa, capitală , este considerarea corectă a măsurării vitezei luminii, prin metoda “dus şi intors”
Greşala capitală a Teoriei Relativităţii, este interpretarea că viteza luminii, măsurată prin metoda “dus şi intors” este o măsurătoare corectă. O măsuratoare “dus şi intors”, este numai media aritmetică a două măsurători “dintr-o singură parte”.
t1 = L + L v/c] = [12 + 4 ] /3 = 16 /3 [s] partea de dus.
t2 = [L – L v/c] = [ 12 -4 ] /3 = 8 /3 [s]      partea de intors.
[tŹ1 + t2] /2  = L + Lv2 /c2 + L – L v2 /c2] / c = 2L /2c = L /c = 12 /3 = 4 [s] Partea ce s-a adăugat la dus . s-a scăzut la intors, deci creştera şi descreşterea nu pot fi scoase in evidenţă, deci mişcarea Pământului nu poate fi determinată.Din această cauză experienţa lui Michelson a fost considerată ca având un rezultat negativ.
Diferenţa dintre cele două măsurători, se poate dovedii, din analiza sincronizării ceasurilor intr-un tren in mişcare, descrisă de Einstein.. Considerăm că ceasurile sunt sincrone, dacă semnalul luminos ajunge deodată la mecanicul din faţa trenului şi la conductorul din spatele trenului.
Prin metoda dintr-o singura parte avem:
t1 =  L + L v/c = [12 + 4 ] /3 = 16 /3 [s]
t2 = L – L v/c  = [12-4] /3 = 8 /3 [s]
 t1Ź ≠ t2 ceasurile nu sunt sincrone.
Prin metoda dus si intors, avem:
t = [L + L v /c + L – Lv/c ] /c = 2L /c = 24 /3 = 8 [s]
In 8 secunde lumina ajunge la oricare din participanţi, deci ceasurile sunt sincrone. Evident, metoda ‘” dus si intors”nu este corectă dar ea s-a folosit in Teoria Relativităţii, şi ca atare Teoria Relativităţii este greşită.
Experiente care pot  confirma, spaţiul absolut Newtonian  care infirma Teoria Relativităţii.
1. Măsurarea vitezei luminii dintr-o singură parte.
Nişte raze de lumină, R1 şi R2,fig.1,  pornind de la nişte lămpi L1 şi L2. trec printr-o fantă f, a unui disc cu viteză mare D. Raza R1 ajunge la o diodă fotovoltaica d1 . unde creaza o tensiune electrica ce se transmite unui computer C1, dotat cu cronometru electronic, care memoreaza şi inregistrează momentul sosirii. Raza R2, ajunge la o diodă fotovoltaică d2, unde crează o tensiune electrica care se inregistrează şi memoreaza intr-un computer C2.
Computerele C1 şi C2, transmit informaţia inregistrată, unui computer central CC , care efectueaza diferenţa celor doua momente. şi inregistrează timpul de propagare atât către E cât şi către V
Inregistrarea unor timpi diferiti , pentru sensurile E si V, ne arata ca ne aflam in spatiul absolut, ceace am avut de demonstrat.
Daca se dovedeste ca avem timpul absolut, Teoria Relativităţii poate fi considerată falsa.
Lungimea razei de masurare, L[m]  depinde de diviziunile cronometrului din computerul C. [s] de acea in anumite etape a fost mai dificil de realizat.
t = L /c [s]     L= [ c. t ] [m]


Măsurarea efectului de deviere laterala inerţială a luminii.
Pe o platformă circulară, 1, fig 2, de  se montează nişte platforme, 2 şi 3, pe direcţia E. V. pe care se montează  nişte oglinzi plane, O1 şi O2 .                     O lampă L emite o rază de limină 4 către oglinda O2 , spre E. Intre oglinda O2 şi O1, se realizează nişte reflecţii, cu un pas p, care ajung in la un punct 5, perfect vertical, unde formeaza o pata de lumina , chiar pe linia de centru a aglinzii.
Se roteşte platforma cu 900, şi oglinda O2 ajunge spre S. Datorită efectului de deviere laterală inerţială, pata de lumina 5 , se va deplasa faţa de axa oglinzii , cu o mărime  ἐ = L v/c [m]
Confirmarea efectului de deviere laterală inerţială,dovedeste conceptul de spaţiu absolut Newtonian, şi ca atare, trebuie să renunţam la conceptele relativiste , ca  “continuu spaţiu-timp”, dilatarea timpului, contracţia spaţiului, dilatarea relativistă a masei,limitarea vitezelor la viteza luminii, şi adunarea relativistă a vitezelor.


Maxwel, a clculat viteza de propagare a undelor electromagnetice, fata de spatiul absolut, in  care lumina se propagă cu viteză constantă c, oriunde s-ar afla, in tren, pe vapor sau in submarin, iar când aceste spaţii sunt in mişcare, spaţiul şi timpul, cresc proportional cu viteza, cu o valoare, ἐ = L v/c [m] şi t = [L v/c] /c [s]
Ceace am avut de demonstrat.                                                              
In cele de mai jos, vom descrie o teorie logica a legilor propagarii luminii.
Viteza luminii in vid afost calculata de Maxwel, ca o constanta c, = 3 10 8 [m/s] Aceasta viteza a fost calculata fata de spatiul clasic, singurul care se cunostea la vremea lui. Intre 2 puncte A si B, pe o lungime L[m],timpul de propagare a luminii era: t
t = L /c [s] Propagarea se facea fata de spatiul absolut.cu constanta c, indiferent daca lumina se propaga pe PAMANT< in tren, pe corabie sau in submarin. Pe pamantul n miccare, in timp ce lumina se propaga intre AsiB, punctele se vor deplasa cu viteza Pamantului, v = 300 [m/s] la paralela 45 realizand o deplasare ἐ [m]
t = L/c = ἐ /v [s]    ἐ = L v/c [m]
Timpul de propagare a luminii intre A si B,va devenii:
t1 =  [L + L v/c ] /c [s] can c are sensul luiv.
t2 = [ L – L v/c] /c [s] cand c are sens contrar luiv.
Se observa t1 ≠ t2
Timpii au fost masurati prin metoda : „dintr-o singura parte” si sunt diferiti, deoarece viteza luminii a fost considerata vector care nu este influentat de viteza de transport.
Con cluzie: -Viteza luminii nu este influentata de viteza de tranz\sport.
- propagarea se face in linie dreapta,atat la dus cat si la intors.
- Nu tine seaam de viteza izvorului luminos.
- Tine seama de viteza observatorilor care
- Realizeaza timpi diferiti la dus si la intors, in functie de sensul vitezei c fata de viteza v.
- Viteza luminii nu tine seama de conceptele relativiste.
                                             ing. dumitru VOCHESCU

Bibliografie.

1 VITEZA LUMINII PE PAMANTUL IN MISCARE.
Preludiu. Wikipedia zice:
“Viteza lumini From AstroWiki
Jump to: navigation, search
Viteza luminii este o sintagmă folosită adesea pentru a semnifica viteza cu care se propagă undele electromagnetice în vid. Importanţa acestui concept este uriaşă pentru evoluţia Ştiinţei şi impune tratarea lui separată.
Cea mai importantă proprietate a vitezei luminii este faptul că nu depinde de starea de mişcare a observatorului care o măsoară, fiind una dintre constantele universale. Acest fapt a fost constatat experimental de către fizicienii Michelson şi Morley printr-un experiment celebru de o fineţe deosebită (care a impus oprirea circulaţiei autovehiculelor), capabil să măsoare efecte de ordinul doi, adică valori ale raportului  relativ la mişcarea Pământului cu o viteză de aproximativ v=30 km\s prin sistemul solar.
Acest fapt este atât de greu de înţeles şi de acceptat, încât marele fizician Albert Einstein nu a primit premiul Nobel pentru teoria relativităţii (care postula constanţa vitezei luminii în vid), ci pentru explicarea legilor efectului fotoelectric. Fiind greu de înţeles, este şi greu de dedus, aşadar nici până în prezent nu există o teorie din care să rezulte logic acest fapt constatat experimental.”
F. Salierii zice:
„Full Version: Time dilation and Length contraction. True effects or measuring errors?
http://en.wikipedia.org/wiki/Time_dilatation
http://en.wikipedia.org/wiki/Length_contraction
Forum Tuiasi > Tehnica > Rubrica Stiintifica
din moment ce majoritatea masuratorilor legate de cele doua efecte prezise de transformarile Lorentz sunt dependente de viteza de propagare a luminii in vid (viteza finita) apare intrebarea logica si naturala: sunt aceste efecte reale sau doar erori de de masurare.?
Nu ezitati sa va exprimati opinia.”
Dupa cum vedem, comunitatea academica nu a foste de acord sa se atribuie legilor luminii conceptele relativiste formulate de Teoria Relativitatii.si nici pana in prezent nu exista o teorie din care sa rezultelogic legile luminii.
In continuare vom arata erorile care au dus la formularea Teoriei relativitatii,si experiente care demonstreaza adevarul despre Legile luminii:

Obislaveanu raspunde.
  Cadi zice despre catelul vazut de pe mal.
Cititi mai atent. nu am scris ca t = 12+4 /3, ci 12+4 / 3+1 =4[s]
12+4 /3 se referea la cioara.

miţa biciclista a scris:De-aia îi încurcaţi pe bieţii oameni de dau cu relativitatea de pământ!  

Din contra ,incerc ca si voi sa descopar tainele teoriei relativitatii...   

Sa presupunem acum ca pluta se desplaseaza cu 1000km/s .

Ba nu , sa presupunem ca acest catel se afla intr-o nava, iar observatorul se afla pe Pamant.

Viteza navei spatiale este insa 1/3 din viteza luminii adica 100.000 km/s sau 10^8 m/s.

Sa presupunem ca lungimea navei este tot de 12m ,viteza catelului ramane aceeasi 3m/s.
In 4 secunde catelul ajunge la capatul navei dar nava ar ajunge la 400.000.012 m de observator.
Tinand cont ca viteza catelului este de 3m/s iar trebui 133333337,33 s sa se intoarca si tinand cont
ca un an are 31.536.000 s asta inseamna ca s-ar intoarce cu viteza lui dupa 4.22 ani !

Dar stim ca Pamantul si impreuna cu el observatorul se deplaseaza cu 30 km/s spre catel ...si ca o zi
are 86.400 s...
Voi reveni

Compunerea galileiană a vitezelor trebuie obligatoriu să fie valabilă, atât timp cât vorbim de o viteză fixă, absolută v și una la fel de absolută v'.
Dacă le compunem relativist, una dintre ele nu mai este o viteză absolută.
Dacă o viteză este absolută, adică știm sigur că-i v sau v', atunci dacă în fizică ne permitem să facem a+b, atunci trebuie să ne permitem să facem și v+v', fără să difere cu nimic rezultatul.
Părerea mea.

Ea trebuie să fie o identitate, vorba lui Dacu.   

Gândiți-vă numai că pe alocuri prin formulele relativiste mai apare și câte un c+v, pe la numitor sau numărător.
Considerăm matematic aceasta ca fiind o viteză cu o valoare mai mare ca a luminii, o luăm în calcul ca atare în ecuații, dar într-un final nu putem avea o valoare a vitezei mai mare ca a luminii.
Vi se pare logic ?
Folosim matematica așa cum vrem, nu ținem cont că o valoare a vitezei din ecuație este mai mare ca valoarea vitezei luminii, o calculăm ca atare, o acceptăm ca atare, dar trebuie să facem în așa fel încât rezultatul final să nu depășească valoarea vitezei luminii.
Incredibil !!!

Hai să facem în așa fel încât să nu putem avea pe nicăieri prin ecuații o valoare ce poate depăși viteza luminii.
Așa-i corect și logic !

Curiosu ,
la ce am expus eu ,care ar fi perspectiva din prisma catelului,  care a mers 4 secunde
si s-a trezit la 4.22 ani distanta de locul initial, desi a parcurs 12 m ?

CAdi, problema nu-i simplă, vezi și tu că nu-i chiar atât de simplă.
Dar ceva parcă nu-i la locul lui.
Această teorie a relativității s-a construit în zeci de ani !
Nu pot să cred că oamenii care au construit-o și au analizat-o au fost inculți.
Dar parcă ceva nu-i la locul lui.
Desigur, nu-i o problemă de înțelegere, că toată lumea înțelege la fel.
E una de formulare, zic eu.
Pentru că dacă încerci să o înțelegi cât de profund poți, ceva nu-i la locul lui.

Mia așa mi se pare.
Vorbim de teorie și verificare experimentală.
Teoretic totul este posibil.
Experimental nu mai este așa posibil de verificat chiar tot.
Și ne bazăm numai pe ce spune teoria, pe predicțiile ei.
Dar...

Puteţi să vă bateţi capul mult şi bine cu relativitatea, că tot n-o s-o pricepeţi. Poate dacă apare v0id sau asds să vă lumineze. Sau poate Woody?

asds spre exemplu, câteodată îmi spune că așa-i, câteodată îmi spune că nu mai este așa, referitor la aceeași afirmație.
Atunci cât de bine o cunoaște (relativitatea) ?
Vrei citate exacte ?

v0id însă...mi-a demonstrat altceva.
Eu nu mă mai bag.
Am înțeles tot ce trebuia să înțeleg.

Ţi-am spus aceleaşi lucruri folosind alte vorbe, sperând că până la urmă vei înţelege.
Dar tu nu şi nu! Bat-man, bat-man!

Care asds este acum ?

Deci formula de compunere relativistă este :



unde u și v sunt niște viteze, care pot fi considerate oricât de mari, astfel încât suma lor ar putea depăși viteza luminii.
Dar ideea este următoarea :

Ajungem la concluzia că viteza luminii nu poate fi depășită considerând că ea ar putea fi depășită.

Nu vi se pare o mică problemă de logică a matematicii folosite ?

Sau altfel spus, s-a constatat experimental, că viteza luminii nu poate fi depășită.
Atunci, prin matematica folosită, împărțim un număr, sau împărțim la un număr, care are o valoare numerică mai mare decât cea maxim posibilă.
Cum vi se pare logica situației ?

Adică relativist nu putem să adunăm așa simplu u+v, dar în ecuații, la numărător, noi chiar adunăm u+v !
Oare sunt chiar atât de retard ?

scientia.ro/homo-humanus/75-granitele-gandirii/6106-de-ce-teoria-gravitatiei-a-lui-einstein-nu-se-va-dovedi-niciodata-gresita.html

Nici n-am spus că este vorba despre o teorie greșită.
Din contra, chiar am susținut că toate sunt adevărate.
O să-ți explic în continuare o anumită situație prin care ai să înțelegi cam ce am vrut să spun.
Problema este doar una de compunere a vitezelor din ambele perspective, atât galileiană, cât și relativistă.

Să presupunem că avem un corp A în mișcare cu viteză v față de un alt corp B. Dacă din acest corp B ar pleca ipotetic o rachetă ce prinde viteza u față de corpul A, atunci dintr-o anumită perspectivă, din cea a corpului B, viteza rachetei va fi v+u.
Evident, cazul în care suntem îndreptățiți să gândim așa.

Oaree ????

Teoretic, logic, așa ar fi, dar nu-i corect !

Acum să presupunem ipotetic că și din celălalt corp B ar pleca o rachetă identică ce poate prinde aceeași viteză u față de acest corp B, lansată în aceeași direcție și sens cu cea de pe corpul A.

Observăm că aceste rachete au aceeași viteză.
Dacă observatorul din B stabilește că același tip de rachetă are viteză u față de el, și cealaltă rachetă are viteză u față de corpul A, atunci față de corpul B, cealaltă rachetă, lansată din A va avea viteza u, nicidecum u+v, dacă înțelegi ce vreau să spun.

Pentru că viteza celor două rachete este aceeași față de corpul de pe care este lansată.
Cu alte cuvinte, observatorul de pe corpul B poate stabili viteza rachetei lansată de pe corpul A, în funcție de viteza rachetei pe care a lansat-o el și care are aceeași viteză, cele două rachete fiind cumva în repaus una fața de alta.
Desigur,  dacă îți imaginezi ce vreau să spun.
Față de observatorul din B, racheta lansată de pe corpul A, va avea viteză u, nicidecum u+v.
Dar acum se pune problema vitezei de transport, de păstrare a impulsului sursei, dacă mă exprim bine.

Adică, dacă un corp se deplasează cu viteză v, indiferent față de ce fel de reper, dar are totuși o viteză v, racheta lansată de pe acel corp ce viteză va avea ?
Va păstra impulsul pe care-l are corpul de unde este lansată ?

Are importanță ?
N-are importanță !

Este greșit interpretată această compunere teoretică a vitezelor, atât galileiană, cât și relativistă.
Nu există un u+v.

Dar asta este altă aberație a la curiosul.

Se pare că n-ai căzut în plasă.
Sau te-ai prins și de aia nu răspunzi ?
Există u+v sau nu există ?
Aș fi vrut să te aduc să spui cu cuvintele tale asta, dar probabil că te-ai prins unde vreau să ajung.

Exista u+v din prisma observatorului de pe Pamant.

""EROII TEORIEI RELATIVITATII""
Acesta era titlul corect.
Cine vede erorile, acela este o eroare.
Exista doar omisiuni intentionate.

asds a scris:scientia.ro/homo-humanus/75-granitele-gandirii/6106-de-ce-teoria-gravitatiei-a-lui-einstein-nu-se-va-dovedi-niciodata-gresita.html

Sigur asds.
Dar hai să-ți mai spun un aspect aproape demn de luat în calcul.
Chiar dacă teoria relativității nu se va putea demonstra vreodată a fi greșită, ce-ar însemna dacă ar fi totuși greșită ?

Asta este o întrebare foarte pertinentă, pentru că dacă anumite observații experimentale confirmă totuși o teorie care ar fi ipotetic greșită, atunci înseamnă că relația de cauzalitate care produce efectul observat să fie alta decât cea expusă în teorie.

Ca să fiu mai concret, teoria spune că spațiul se contractă ceea ce duce la o aplatizare a corpului pe direcția mișcării.
Dacă teoria ar fi ipotetic greșită, însă se observă totuși experimental o aplatizare a corpului, atunci cauza acestei aplatizări nu ar mai fi contracția spațiului, ci cu totul alta.
La fel și cu timpul.

Diferența este semnificativă zic eu, demnă de luat în calcul și care poate duce la noi descoperiri.
Nu din partea mea, că eu sunt mic, dar la nivel de idee vorbesc.

curiosul a scris:Se pare că n-ai căzut în plasă.
Sau te-ai prins și de aia nu răspunzi ?
Există u+v sau nu există ?
Aș fi vrut să te aduc să spui cu cuvintele tale asta, dar probabil că te-ai prins unde vreau să ajung.

Daca invatai din clasa patra relatia de compunere a vitezelor, nu ti se parea nimic deosebit ca u+v, reprezinta doar o aproximatie a vitezei reale in cazul viteze mici, pentru simplul motiv ca numitorul contine pe uv/c^2 care este aproape nul, dar niciodata egal cu zero.
Intuitiv daca vrei o explicatie, gandestete ca ai o particula care are viteza v, acest lucru inseamna ca fiecare punct material al particulei se aseamana in miscare cu arcul uni pix intins mai putin sau mai mult dupa cum v este mai mic sau mai mare. Acum dorim sa crestem viteza particulei cu inca ceva notat cu u, astfel fiecare arculet se mai intinde ceva, asa ca la viteze mici suma (u+v) are o crestere aproape liniara, insa la viteze mari (v+u) arculetele se intind foarte mult si nu pot depasi o limita pentru care valoarea vitezei este c, caz in care arculetele sunt intinse la maxim, devenind niste linii drepte, iar mai mult de atat nu se poate indiferent ce am face.

Care clasa a patra ?

Păi poți să crești viteza particulei în două moduri, fie tragi de acel arc, situație în care ai dreptate, nu-l poți întinde mai mult de o linie dreaptă, fie împingi de arc, situație în care arcul se comprimă și mai mult.

La care situație te referi ?

curiosul a scris:Care clasa a patra ?

Păi poți să crești viteza particulei în două moduri, fie tragi de acel arc, situație în care ai dreptate, nu-l poți întinde mai mult de o linie dreaptă, fie împingi de arc, situație în care arcul se comprimă și mai mult.

La care situație te referi ?

Ma refeream la clasele primare cand se fixeaza notiunile la care ne raportam tot restul vietii.
Cand particula este in repaus "arcul" este comprimat, mai precis unda caracteristica particulei, vibreaza stationar osciland pe o curba inchisa. Cand viteza particulei este increstere, "arcul" se intinde, adica traiectoria undei este din ce in ce mai deschisa. cand traiectoria este liniara se atinge viteza luminii, iar particula devine unda.

Măi virgile, hai să lăsăm pentru moment relativitatea și să discutăm situația cu arcul, că ție tot îți plac șuruburile, le-ai cam menționat prin multe locuri.
Fără mișto-uri, cu bun simț și obiectiv.

Avem un arc fizic a cărui spire nu sunt una lângă alta, există un pas nenul între spire.
Vrem să accelerăm printr-o acțiune mecanică acest arc într-o anumită direcție, pe un anumit sens.
Putem face asta în două moduri, fie tragem de un capăt al arcului, fie îl împingem de celălalt capăt al arcului.
Presupunem că l-am putea accelera suficient de mult, încât inerția arcului produce efecte.
Dacă tragem de un capăt al arcului, prin inerția arcului care tinde să se opună, acesta se va alungi.
Dacă împingem arcul, prin inerția care se opune schimbării stării de mișcare, acesta se va comprima mai mult.
Deci efectele sunt diferite în cazul unei acțiuni mecanice.
Asta vis-a-vis și de FOIP-ul celuilalt virgil, virgil cel 48.
Oare ar sta la fel lucrurile și printr-o acțiune care produce o accelerație, însă nu una mecanică ?
Mă îndoiesc.
Dacă nu există o acțiune mecanică, corpul nu se mai opune prin inerție, indiferent că vorbim de o accelerație sau doar o viteză.

Dar acum să presupunem că am accelerat mecanic arcul în cazul nostru, indiferent de unde, și fie l-am alungit, fie l-am comprimat.
Încetăm acțiunea forței care-i produce accelerația.
Evident acesta se va mișca din inerție.
Ne întrebăm acum dacă arcul va reveni la poziția lui inițială.
Va reveni ?
Întreb asta pentru că în momentul în care va reveni la poziția lui de repaus elastic, să-l numim așa, atunci va mai apărea o diferență de viteză de la nivelul anumitor spire, în momentul în care acestea revin la poziția de repaus elastic.
Înțelegi ce vreau să spun ?

Curiosu ,
tu te poti concentra pe un anumit subiect ?
Ce tot oscilezi de la un subiect la altul ?
Obislaveanu a ridicat o problema , hai sa o aprofundam.
Deocamdata incerc sa gasesc niste formule ale relativitatii
independent de ce este oficial in aceasta teorie.
Sau daca ajungem la aceleasi formule, macar sa le intelegem rational...

P.S.
F.O.I.P-ul nu are nimic de aface cu o reprezentare mecanica , cel mult cu una
termodinamica bazata pe diferenta de temperatura, presiune si densitate...

Așa este CAdi și o să-l rog pe Abel sau pe virgil să mute ultimile discuții, începând de la cele cu arcul, într-un topic separat, numindu-l inerția sau forța elastică, pentru că discuțiile cu virgil m-au adus la o concluzie interesantă privind inerția, cum se explică inerția corpurilor.
Voi vorbi mai spre seară despre asta, azi am ceva treabă.

Aștept cu interes ecuațiile tale despre relativitate.

Ne întrebăm acum dacă arcul va reveni la poziția lui inițială.
Va reveni ?
Întreb asta pentru că în momentul în care va reveni la poziția lui de repaus elastic, să-l numim așa, atunci va mai apărea o diferență de viteză de la nivelul anumitor spire, în momentul în care acestea revin la poziția de repaus elastic.
Înțelegi ce vreau să spun ?

Nu privi lucrurile mecanic, acestea au fost date ca exemple intuitive, si nimic mai mult. Fenomenul deplasarii cu viteze relativiste este mult mai subtil, este la limita interactiunii dintre unda si spatiu. Experienta cu arcul in cadere libera este data pe youtube si se vede clar ca datorita constantei elastice arcul continua sa oscileze in jurul centrului de masa, in asa fel ca la un moment dat partea de jos a arcului parca leviteaza.

Nu m-am referit deloc la asta, virgil, eu am înțeles acel experiment.
Situația pe care mi-am imaginat-o eu este alta.
Rog totuși să mutăm subiectul în altă parte, pentru că nu are legătură cu relativitatea.
Oricum, să-ți explic ce mi-am imaginat.

Mi-am imaginat un resort de metal, care ar putea fi atras de un magnet.
Desigur, mi-am imaginat un magnet suficient de puternic de care apropiem un arc. Într-adevăr, dacă îl țin de un capăt, el se va alinia pe linia de câmp pe care-l atrage magnetul.
Dar acesta nu se întinde, oricât de puternic ar fi magnetul.
Cum ne explicăm asta ?
Eu cred că se datorează faptului că aceea acțiune a magnetului asupra arcului acționează simultan și uniform asupra tuturor punctelor materiale ale arcului. Le atrage pe toate uniform și cu aceeași forță.
Adică îl atrage pe tot la fel.
Pentru că el nu se întinde.

Acum să considerăm aproape prin același principiu, o acțiune mecanică asupra unui corp. Forța cu care acționăm mecanic asupra corpului nu acționează simultan și uniform asupra tuturor punctelor materiale ale corpului. Aceasta se transmite cumva din aproape în aproape în corp.
În acel corp, apare cumva un fel de tensiune, de compresie, ca și în cazul unui resort, în momentul în care acționăm mecanic asupra corpului.
Aceasta cauzează inerția corpurilor.
Doar în cazul unei acțiuni mecanice asupra corpului, acesta se opune prin inerție, cauza fiind faptul că acel corp suferă un fel de comprimare.
Acum ți-am scris  la repezeală, dar îți explic mai detaliat diseară ce vreau să spun.

Oricum, mută ultimile mesaje în alt topic, pentru că mai avem de discutat.
Situația este valabilă pentru orice particulă/corp compusă.
Dacă am analiza o particulă ce nu mai poate fi descompusă în alte particule, ea este uniformă și nu are inerție indiferent cum acționăm asupra ei.
Exemplul fotonului. De aia nu putem vorbi de o accelerație în cazul lui, pentru a-l aduce la viteza luminii, pentru că el nu opune niciun fel de rezistență indiferent cum se acționează asupra lui.
Fotonul nu are proprietatea de inerție.
Mută discuțiile în alt topic și continuăm să vorbim acolo.

Am scris acest articol in data de 30 martie2014, la care se fac multe comentarii.
Observand ca textul nu are schemele necesare intelesului complet, l-am refacut adaugand cu greu schitele in text.si l-am publicat in 2aprilie. Un timp articolul cu schite a aparut fara comentarii, dupa care articolul s-a sters, fara a fi comentat. Corect era daca taiati articolul din 31 martie care nu avea chite si a fost comentat fara ele. Cred ca trebuie remediata aceasta operatie.
                                                             cu deosebita cosideratie
                                                                       Obislaveanu.14 aprilie.

Nu vă faceți probleme Domnule inginer !
Cei care vor să înțeleagă lucrurile așa cum sunt ele în realitate, n-au nevoie de schițe și vor pune la nesfârșit întrebări.
Depinde cine le răspunde, cum le răspunde și cum analizează răspunsurile primite.

Vis-a-vis de interpretarea experimentului M-M, am ajuns să-mi dau seama că de fapt altfel stau lucrurile. Indiferent că viteza luminii este sau nu constantă, nu vor apărea niciodată franje de interferență.
Spre exemplu, în cazul în care se calculează un c+v sau c-v, situația poate sta la fel de bine și altfel, dacă privim lucrurile din altă perspectivă.
Dacă interferometrul se deplasează prin eter, iar viteza luminii față de eter este aceeași, c, atunci în laborator nu va crește sau va scădea viteza luminii, ci se scurtează proporțional distanța și timpul pentru care o calculăm, viteza luminii find tot c față de eter.

Spre exemplu, în situația în care calculăm c+v, distanța parcursă de un foton nu va mai fi aceeași cu lungimea calculată a brațului interferometrului, ci una mai scurtă, iar durata de timp necesară pentru ajunge dintr-un punct în celălalt va fi mai scurtă, viteza luminii fiind aceeași printr-un raport cu valori proporțional mai mici atât la numitor, cât și la numărător.
Ar trebui să fac și eu niște schițe sau niște animații să se înțeleagă ce vreau să spun și de unde rezultă indiscutabil logica situației, dar nu prea mă mai interesează subiectul.
Poate doar dacă o cere cineva care vrea să înțeleagă ce-i cu acel experiment.
Eșecul acestuia este doar o simplă problemă de logică.
Nu mă cred eu prea deștept, dar nici nu înțeleg cum de nu s-au luat în calcul acest tip de aspecte logice, în condițiile în care vin din partea unor fizicieni cu reputație mare, fizicieni cu o gândire extrem de profundă.
Pe ce lume trăim oare ?

Dacă vreți, vă pot ajuta să construiți o lucrare în care să se explice logic eșecul experimentului, prin principii logice indiscutabile, infailibile.
Dar vă asigur eu că nu are rost, nu va avea niciun efect, nu va fi luată în considerare și este o pierdere de timp, timp pe care  l-ați putea  folosi în alte direcții.

Experimentul M-M a fost un succes si a demonstrat clar ca etherul se invarte odata cu Pamantul, cel putin la suprafata lui..
Daca miscati interferometrul, imediat apar interferentele.
Sau daca construiti un turn de ascensor foarte inalt de sute de km !!!!, dupa proiectul ing. Dumitru Vochescu Craiova 84 ani, in varf apar interferente. (banc de studiu si experiente oltenesc).

Ascensorul apatial oltenesc:
Var.1-Se ridica cablul cu un balon stratosferic-ionosferic.
Var.2-Se leaga Luna de Pamant cu un cablu din fibre de carbon. Apoi se ataseaza un furtun si se trimite aer si apa pe Luna. Bineinteles cand e Luna in jos, sa curga singura apa.

Corect gafiteanu !
Dar este musai ca apa și aerul să se deplaseze cu viteza luminii.
Altfel vom avea aer și apă pe Lună cu porția.

Gafiteanule, hai să-ți explic mai întâi, înainte de a trece la accelerația fotonilor, de ce experimentul M-M este o eroare colosală de logică.

În experimentul M-M se ia din start faptul că lumina are viteză c față de eter.
Asta înseamnă că dacă laboratorul este în repaus față de eter, iar distanța de la sursă la oglindă este d, iar viteza luminii este c, asta înseamnă că timpul necesar luminii să parcurgă distanța d față de eter și față de laborator este t, iar viteza luminii va fi c=d/t.
În condițiile în care laboratorul este în repaus față de eter.

Acum vrem să calculăm viteza luminii în condițiile în care laboratorul se mișcă față de eter cu viteză v în sens invers lansării fasciculului de lumină, în sens invers direcției de deplasare a fotonilor.

Să presupunem momentul 0, momentul în care un foton pleacă de la sursă și ajunge la oglinda M.
Fotonul se deplasează către stânga față de eter, iar laboratorul se deplasează către dreapta față de eter.
Prin experimentul M-M asta înseamnă că în laborator lumina va avea viteză c+v.

Nimic mai fals !!!
Lumina are tot viteză c !
De ce ?

Păi dacă laboratorul se deplasează spre dreapta față de eter cu viteză v, iar acel foton spre stânga cu viteză c față de eter, asta înseamnă că distanța parcursă de acel foton către oglindă este (c+v)*t, iar timpul parcurs de acel foton către oglindă este d/(c+v). Asta înseamnă că distanța parcursă de lumină este (c+v)*d/(c+v)=d, iar timpul va fi (c+v)*t/(c+v)=t.
Deci viteza luminii va fi c=d/t, adică exact viteza luminii față de eter.

Deci pe această direcție nu poate apărea nicio interferență.
La fel se întâmplă și pe drumul întors, și pe cealaltă direcție perpendiculară, față de care apare o compunere vectorială a vitezelor.
În orice situație, ajungem la concluzia că pe fiecare direcție, lumina se deplasează ca și cum laboratorul s-ar afla în repaus față de eter.

Deci...cam la ce fel de franje de interferență să ne așteptăm?
Aproape la niciuna !
Calculele făcute în cadrul experimentului și analizele raționale din cadrul acestuia sunt atât de modeste încât eu stau și mă întreb cum oferă, pe ce principii oferă comunitatea științifică premii Nobel.
Mai nou, ca și în cazul bosonului Higgs, pentru care realitatea logică este complet alta.
Ce se întâmplă Gafiteanule cu fizica asta ?
Dar cu logica prin care raționăm situațiile și experimentele ?
Ce se întâmplă oare Gafiteanule ?

Dar stai așa, că de fapt fotonii accelerează !
Și nu oricum, ci continuu !
Corpurile nu au masă, masa este doar un fel de efect al unei forțe asupra corpului pe care-l considerăm ca având masă !
Gravitația nu are niciun fel de linii de câmp !

Oare chiar nu vede nimeni incoerențele logice ale situațiilor ?
Oare chiar oferim premii Nobel așa doar de dragul de a oferi ceva cuiva ?
Este inadmisibil !!!
Domnul inginer Vochescu are dreptate !
Dar cine să-l audă ?
Dacă nu-l aude nimeni pe el, atunci cine m-ar putea auzi pe mine când explic câte greșeli de logică, de rațiune sunt în fizică ?
Cine ?
Nimeni gafiteanule !