Deplasarea unei mase la trecerea unui foton prin(tr-o gaura prin) ea ?

Rezumarea primului mesaj :

Salutare

Pornind de la ideea de aici, sunt in punctul in care ar trebui sa obtin ceva valori/relatii precise.
Am facut un desen

si practic ma intereseaza sa obtin C - C2 = ? cand fotonul vine de la -infinit si pleaca la +infinit.

Pana una alta, am obtinut Vmax al planetei din conservarea impulsului.
Plecand de la potentialul gravitational la suprafata planetei Ue=-G*M*m / R si in interiorul ei Ui=-G*M*m / 2*R, care adunate Ue+Ui=-3*G*M*m / 2*R, obtinem o schimbare in frecventa/energie a fotonului  E = E0*(1-3*G*M/2*R*c^2).
unde R este raza planetei, M este masa planetei, E0 este energia fotonului la infinit, G este constanta gravitationala si c este viteza luminii.
In centrul planetei am avea fotonul cu energia E, iar planeta ar trebui sa aiba un impuls dat de diferenta (E-E0)/c, adica Vmax = (E-E0)/(c*M).

Fac observatia ca deoarece potentialul gravitational este proportional cu masa M a planetei => E-E0 este iarasi proportional cu M si cum Vmax este invers proportional cu M, practic Vmax este independent de M (adica oricare ar fi M, Vmax nu depinde de el).

Vreo idee cum sa calculam C - C2  ?

ps : in desen, in partea stanga avem apropierea fotonului si in partea dreapta indepartarea lui; cu G am notat o pozitie oarecare unde G incepe sa conteze, nu e important; A si B sunt pozitiile la suprafata planetei, unde avem potentialul Ue=-G*M*hv0/R*c^2

theMisuser a scris:ziceam ca poate observi vreo simplificare posibil de facut.
Adica la formula asta :
d = {cos(a)*ln[sin(a)*(1 + sin(a))] - cos(a)*ln[cos(a)*(1-cos(a))]  + sin(a)/cos(a)  - 1}*G*E/c^4

Poți face sin(a)/cos(a)=tg(a). Apoi mai poți ține seama de faptul că ln(A*B)=ln(A)+ln(B) sau de faptul că n*ln(A)=ln(A^n).

spatiul e atat de mare incat poti sa dai in el ca-n sacu' de box

Nu m-aș baza pe asta, pentru că atunci nu mai poți spera la nicio formulă corectă.

Iar a trecut un foton prin Vrancea si a deplasat ditamai placa tectonica.

Abel Cavaşi a scris:

theMisuser a scris:ziceam ca poate observi vreo simplificare posibil de facut.
Adica la formula asta :
d = {cos(a)*ln[sin(a)*(1 + sin(a))] - cos(a)*ln[cos(a)*(1-cos(a))]  + sin(a)/cos(a)  - 1}*G*E/c^4

Poți face sin(a)/cos(a)=tg(a). Apoi mai poți ține seama de faptul că ln(A*B)=ln(A)+ln(B) sau de faptul că n*ln(A)=ln(A^n).

Hm....
Ia sa vedem asa :
d = cos(a)*{ ln[sin(a)] + ln[1 + sin(a)] - ln[cos(a)] - ln[1-cos(a)]  + (tg(a) - 1)/cos(a) }*G*E/c^4
Hm ? Pare mai aerisita ? S-ar mai putea face ceva pt. reducerea complexitatii ei ?

Cu forțe interne laboratorului nu poți mișca centrul laboratorului, decât dacă arunci obiecte AFARĂ din laborator.

Hai sa zicem ca arunc afara o unda gravitatonala care poarta impulsul cu care ma deplasez.
Aici treaba e ca... relativitatea generala asa cum e de la mama ei (de fapt de la tatal ei ) nu considera asta ca pe o posibilitate.
Experimentele insa (vezi detectia undelor gravitationale) cer insistent ca undele gravitationale sa poarte energie/impuls.
Nu cred ca ma tin talentele la mate sa corectez relativitatea generala dar rezultatul teoretic cam asta ar trebui sa cuprinda.
Work in progress, cum s-ar spune

spatiul e atat de mare incat poti sa dai in el ca-n sacu' de box

Nu m-aș baza pe asta, pentru că atunci nu mai poți spera la nicio formulă corectă.

Ma intreb daca nu cumva asta e o frica comuna in ce priveste "monstrul" care traieste prin teoriile curente si d-asta nu se joaca nimeni cu el

Abel Cavaşi a scris:Spațiul nu primește impuls. Ci numai dacă îl transformi în „câmp”. Da, câmpul poate fi un rezervor de impuls (așa cum scriam și eu undeva pe blog).

Totuşi, misterul paradoxului lui Feynman nu a fost rezolvat. Nu ajunge să afirmăm că un câmp magnetic înmagazinează moment cinetic (şi, după cum aţi văzut, impuls). Trebuie să înţelegem şi cum poate el înmagazina aşa ceva. Să înţelegem din punct de vedere FIZIC aceasta. Nu cumva câmpul magnetic este NUMAI un rezervor mecanic de impuls şi moment cinetic şi nimic altceva? Asta ar însemna că domeniul în care există un câmp magnetic este o consecinţă a faptului că în altă parte a Universului, un corp primeşte moment cinetic sau impuls. Iar apariţia câmpului magnetic compensează aparenta neconservare a momentului cinetic sau a impulsului pe care le primeşte corpul respectiv.

Mpai... daca ne uitam doar la moartea ansamblului, putem ajunge la concluzii ciudate.
Trebuie sa analizam si viata ansamblului pentru a avea o imagine completa.
Mai precis : Cum ajunge ansamblul in situatia de echilibru din poveste ?
Si aici avem 2 posibilitati :

1. Avem bobina alimentata si introducem sarcinile in campul magnetic. Pe cand le plimbam noi asa, sarcinile sufera niste forte. In varianta originala, aceste forte ar produce un moment cinetic. Adica trebuie sa folosim un moment cinetic pentru a pune sarcinile pe disc. Adica cineva din universul asta preia in acest timp (de deplasare a sarcinilor) un moment cinetic. Apoi toata lumea se uita linistita la situatia de echilibru. Exceptie entitatea care a introdus sarcinile in camp, care acum are ameteli ca a ramas invartindu-se.

2. Avem sarcinile pe pozitie si marim campul magnetic. Variatia acestui camp produce iarasi un moment cinetic pe sarcini, pe care le putem tine pe loc (ca asa incepe povestea) numai daca altcineva preia momentul cinetic dat de nasterea campului magnetic. Deci iarasi avem o entitate cu ameteli, care lipseste din peisajul propus.

La moartea campului magnetic, sau la extragerea lor din campul magnetic, trebuie sa dam inapoi Cezarului ce-i al Cezarului si sa avem (inca) o entitate ramasa cu ameteli. Daca cumva ii dam primei entitati, acum ametita gata, ceea ce ramane la moartea campului sau extragerea sarcinilor, prima entitate (absenta din peisaj) isi va reveni instant si va zice ca n-a beut nimic de fapt, ca nu se-nvarte casa cu ea

E o problema interesanta, de atentie. Atentie la ce nu exista in scenariu