Unificarea câmpurilor

Rezumarea primului mesaj :

Una dintre marile probleme nerezolvate ale Fizicii, dacă nu cumva cea mai mare, este unificarea tuturor câmpurilor. Ce ar presupune aceasta? Ce înseamnă unificare a câmpurilor?

Din punctul meu de vedere, a unifica toate câmpurile înseamnă a găsi un câmp (şi, evident, o formulă de definiţie a acelui câmp) astfel încât, prin particularizarea unor parametri ai acelui câmp să obţinem oricare alt câmp cunoscut. De exemplu, să presupunem că un asemenea câmp unificator ar fi câmpul gravitaţional (ceea ce nu este adevărat). Atunci, din formula de definiţie a câmpului gravitaţional ar trebui să rezulte formula de definiţie a câmpului electric, magnetic, nuclear, etc.

Aşa o fi? Am formulat bine această problemă? Asta înseamnă oare a unifica toate câmpurile? Aveţi voi alte idei?

Alungirea corzii inseamna marirea distantei dintre straturile atomice ale materialului corzii si este resimtita de toata masa corzii.
Aceasta e o presupunere. Eu am invatat la RM ca daca am o bara (coarda) pe care o lungesc, distanta dintre atomi ramane aceeasi si bara isi micsoreaza diametrul. Fapt care se poate masura. Daca e cauciuc, se vede cu ochiul liber.
Presupunand ca am impartit bara pe toata lungimea ei in felii transversale mici (m/l), eventual le si vopsim in culori, vom constata ca feliile nu se vor deplasa longitudinal ci doar transversal. Daca o sa sustii ca acele felii se si dilata longitudinal, si , ca atare, capetele feliilor vor avea o extensie longitudinala, eu obiectez spunand ca cele doua capete se deplaseaza in directii opuse, sau, voi obiecta spunand ca centrul de greutate al fiecarei feliute nu se va deplasa longitudinal deloc ci doar transversal. Si ceea ce spun eu aici cam coincide cu realitatea; evident pe baza experientei mele si nu pe masuratelea.

Nu doresc sa-ti retez lucrarea pe care o faci, cu cele spuse de mine aici, caci spusele mi le impune propriul meu simt al corectitudinii. Sper sa nu mi-o iei in nume de rau. Am invatat, practicandu-mi meseria, ca greseala este foarte parsiva si se strecoara fin de tot in calcule. De aceea am fost nevoit, la un moment dat, sa recunosc ca orice teorie trebuie verificata; daca se poate chiar practic, nu numai dupa carti, literatura, etc. Datorita acestui fapt am devenit atat de "carcotas" si neincrezator incat nici teoria relativitatii a maarelui Einstein nu o cred deloc. Pentru singurul motiv ca nu poate fi demonstrata in laborator. Nici teoria ce am invatat-o in scoala n-o mai cred deoarece experimentele (neoficiale) dovedesc acest lucru; normal, de altfel, caci teoriile se invechesc.

Te rog sa mai meditezi la obiectiunile enuntate. Nu am inteles inca daca ai postulat ca Faradul se masoara in metri sau ai o formula de transformare a unitatii SI, adica,
[kg^-1m^-2s⁴A²] in metri?

Permitivitatea relativa este adimensional fizic este doar un numar.

Viteza luminii c=(1/eps.miu)^1/2; si se masoara in m/s.
Din aceasta relatie ce te face sa crezi ca epsilon este adimensional.

Domnul Virgil!



Mie mi se pare evident ca forta de intindere T
este la echilibru (egala) cu forta de deformare elastica care apare in
masa corzii. Aceasta forta este responsabila de acceleratiile care apar in masa
corzii si longitudinale si transversale. Aparand acceleratii apar forte de
inertie Fi care actioneaza asupra masei corzii.Deci este scris corect T=m x a.
Coarda eliberata capata acceleratie proportionala cu deformarea elastica
suferita.Nu o sa spui ca sageata din arc nu este propulsata de componentele
transversale derivate din cele longitudinale ale fortei de deformare elastica.
Daca nu ar exista deformare elastica s-ar produce ruperea corzii. In cazul arcului coarda este este element
rigid, dar se deformeaza sistemul de intindere. Deformarea sistemului de
intindere este concentrata pe directia corzii, adica longitudinal.



Este aratat in toate manualele ca dimensiunea fizica a
capacitatii electrice C este lungime L si deci se poate exprima si in metri. Daca
un picofarad care este 10 la –12
farazi, este aproximat cat un cm (cum se nota candva) care este 10 la –2 m,
inseamna ca unui farad i-ar corespunde 10 la a 10-a m. Cum am aratat si
anterior aceasta ar fi lungimea razei sferei care s-ar incarca cu un coulomb de
electricitate sub un potential de un volt. Dar poate este mai aproape de adevar
ce sugereaza epsilon zero, ca la un potential de un volt aplicat pe capetele
unui conductor de un metru, in serie cu un condensator, distanta de separare
dintre sarcinile de semene contrare ar fi de 10 la –12 m. Atunci la incarcarea
condensatorului cu un coulomb de electricitate pe armaturi, distanta de
separare intre sarcini ar fi de 1 cm. Pentru noi este important doar faptul ca
epsilon zero masurat (definit) in farazi pe metru este fizic adimensional fiind un rapaort de lungimi, adica este
doar un numar.

In privinta formulei T=ma, nu am nici cea mai mica indoiala ca e gresita. Problema aceasta se incadreaza bine in meseria de inginer pe care am practicat-o, candva. Spui asa:

Mie mi se pare evident ca forta de intindere T este la echilibru (egala) cu forta de deformare elastica care apare in masa corzii.

Raspunsul meu clar: nu lucram in inginerie cu "pare evident" ci intotdeauna dovedim in amanunt si, in final, dovedim si prin masuratori fizice. Anterior, mai sus, si eu mi-am exprimat o parere. Sigur ca nu e suficient dar din cate cunosc multumita Rezistentei Materialelor si a experientei pot pune fara gres niste forte si niste formule.

In acest caz, al unei corzi/bare incastrate/ vibrante, metoda de studiu (teoretica) obisnuita impune taierea barei in feliute ∆x, se izoleaza o asemenea feliuta punand in locul fortelor de intindere cate un "T" pe fiecare fata/taietura (evident indreptate in directii opuse). Sa ne imaginam ca alegem pentru "vizionare" acel ∆x care se afla exact pe mijlocul barei. Tot aici aplicam si lovitura transversala, P, care va pune bara in vibratie. Feliuta va suferi o deformare locala (pe care am putea-o urmari daca am avea timp si am fi specialisti in rezistenta materialelor), care deformare va "trage" de zonele invecinate dupa un anumit unghi. Feliuta insa, in principal, se va deplasa sub actiunea fortei transversale, P, pe directia acesteia, si, se va misca numai transversal (deoarece am ales-o pe mijlocul barei), directiile celor doua forte, T, de pe cele doua sectiuni ale sale vor varia de la 0 la o valoare maxima (e vorba de unghi secunde aici), maxim unde, forta P (impulsul) este deja transformata complect in energie de deformatie (alungire) a barei si se va incepe miscarea in sens invers. La aceasta crestere suplimentara, prin adaugire, a fortei T, ma refeream intr-o postare mai veche.

Extinzand experimentul imaginar (pe care totusi noi l-am verificat in practica) la celelalte feliute, "vedem" ca nici ele nu se vor deplasa axial (deoarece ar aparea dezechilibre de forte pe directie axiala, ori acestea nu se constata in practica).
Formula dinamica , F=ma, se aplica numai la mase in miscare, pe directia acelei miscari. Intrucat aici feliutele ∆x au doar miscare transversala, pe directia fortei ce le-a produs, evident ca putem scrie si o formula de miscare pentru ele:
P/i - 2Tsinφ = m_ia_ti, (poate ca nu-i o modelare prea reusita; mai putem gasi si altele; am presupus preexistenta unei intinderi T in bara, inainte de vibratie),
unde:
- am considerat o distributie uniforma a impulsului pe toate feliutele de pe toata lungimea barei, P/i (s-ar putea sa gresesc si sa fie alta distributie insa nu cred ca afecteaza fondul);
- φ este unghiul (rotirea) de deformatie al fibrei medii deformate (variabil in timpul miscarii de oscilatie a feliutei);
- m_i este masa feliutei de "numar de ordine" i;
- a_ti e acceleratia (pe directie transversala) variabila a feliutei de ordin i. Si tot asa putem infrunzi cu formule problema aceasta, insa, din start, ne dam seama ca nu e nevoie.

Este aratat in toate manualele ca dimensiunea fizica a capacitatii electrice C este lungime L si deci se poate exprima si in metri.

O sa ma mai documentez in aceasta privinta daca esti asa de sigur.
Totusi pot sa spun de pe acum: capacitatea se poate masura si in secunde daca se specifica aparatul de masura, metoda de masurare si la care, daca e vorba de o reactie, citirea se poate face in secundele necesare acelei reactii (timp de reactie). Tocmai asta e problema in tehnica, pe care multi o confunda mai apoi cu o realitate care inca nu se cunoaste; aici putem numi metrul, secunda, kilogramul, banalele unitati de masura, considerate fundamentale dar al caror continut depinde de metoda folosita (mai evident la secunda care nu stim ce exprima deoarece timpul nici macar nu are etalon). Banuiesc ca de aici rezulta necesitatea -si importanta- sistemului SI.

Din punctul meu de vedere, a unifica toate câmpurile înseamnă a găsi un câmp (şi, evident, o formulă de definiţie a acelui câmp) astfel încât, prin particularizarea unor parametri ai acelui câmp să obţinem oricare alt câmp cunoscut.

Da, d.p.v. teoretic asa trebuie sa fie, dar fiecare camp are particularitatile lui si "dimensiunile", raza de interactiune, cat si gradientul specific. Cu cat un camp realizeaza o legatura mai stransa cu atat energia de legatura este mai mare, iar distanta dintre particule este mai mica. Nu putem vorbi de camp gravitational la particule, tocmai pentru ca este imperceptibil, sau inexistent asupra particulelor cunoscute. Nu degeaba se cauta gravitonii.

Pentru MM si Virgil!



Poate trebuia specificat de la bun inceput ca intodeauna
vibratia transversala a mediului solid este insotita si de vibratie longitudinala.
Aceasta se produce datorita fortelor de coeziune interatomice. Legaturile de
coeziune sunt celea care sufera deformarea elastica si propaga (transmite)
perturbatia in vecinatatea punctului de excitatie. Pe noi ne intereseaza doar
viteza undelor transversale. Intru-cat avem vibratie in toata masa corzii, avem
acceleratie in toata masa corzii, deci avem forta de inertie in toata masa
corzii. Aceste acceleratii, respectiv
forte de inertie transversale sunt determinate de reactiile elastice longitudinale
ale corzii, reactii care apar tocmai dataorita fortei de intindere T .
Cred ca cei care au dedus formula au judecat foarte bine si este corecta. Nu am
nici-un motiv sa ma indoiesc de aceasta, fiindca toate experimentele de
masurari de viteza a undelor transversale o confirma. Trebuie sa inteleg ca nu
acceptati nici formula undelor transversale, nici dimensiunea fizica de lungime
L a capacitatii electrice C , nici adimensionalitatea lui epsilon zero. Si de
aici reese imediat ca nu admiteti nici identitatea dimensionala masa-sarcina.
Si atunci sunteti de aceeasi opinie cu domnul Cavasi care considera din start
ipoteza ca fiind gresita. Asa fiind pot
sa spun si eu ca domnul Rautu, ca toata demonstratia nu are nici-o valoare.
Deci n-am reusit sa conving pe nimeni. Totusi consecintele acestei ipoteze,
explica aproape tot si duce la o alta
imagine asupra universului fizic, imagine care mie mi se pare foarte
rationala.

Cred ca cei care au dedus formula au judecat foarte bine si este corecta. Nu am
nici-un motiv sa ma indoiesc de aceasta, fiindca toate experimentele de
masurari de viteza a undelor transversale o confirma.

Cine "au dedus formula"? Daca te referi la formula T= ma, ea a fost "dedusa" de Newton, dar nu pentru o coarda vibranta. Nu inteleg ce vrei sa spui.

Nu trebuie sa dezarmezi, eu nu sunt impotriva nimanui, cu atat mai putin a ta, adriane. Nu sunt nici nici neaparat de aceeasi opinie cu d-l Cavasi, insa, ar fi bine ca la start sa demonstrezi formulele "noi" pe care le introduci. S-ar putea sa ai dreptate, de unde sa stiu eu, din moment ce propui o teorie noua de care nu am stire. Atata doar ca prefer sa-mi demonstrezi -daca vrei sa te cred- pe ici, pe colo, cate una din afirmatiile=formulele pe care le pui in pagina. In acest sens, m-am referit la formula T = ma, in care T nu corespunde cu a nici macar ca si directie. Asa vad eu si asa spun. Nu cred ca am dat cu piatra.

In ce priveste capacitatea, C, s-ar putea sa ai dreptate in anumite circumstante. Am gasit intr-un manual de fizica, scris de doi americani, pentru studenti, ca:
"Este de asemenea posibil sa folosim ecuatia 30-4 pentru a defini capacitatea unui conductor izolat, singur, cum ar fi o sfera. In acest caz ne putem imagina ca cea de-a doua "placa" [se refera la unul plan], incarcata cu sarcina egala si de semn contrar este o sfera conductoare de raza foarte mare (practic infinita) centrata pe conductor. Potentialul unei asemenea sfere de raza infinita este, conform conventiei, zero. Capacitatea unei sfere izolate de raza R este atunci data de relatia 30-4 si 30-1:
C = q/V = 4πε_oR "
Cred ca in anumite conditii, deci nu oricum, capacitatea se poate da in [m], probabil ca la sfere. Adica, daca vei folosi aceasta definitie a capacitatii numai pentru obiectele sferice, s-ar putea sa fiu de acord.

MM1



Eu am folosit
modelul undelor mecanice transversale pe care l-am aplicat la un mediu electric
pentru ca teoria spune ca undele electromagnetice sunt unde transversale si se
produc la interactiunea dintre sarcinile electrice. Asta numai ca sa arat ca in
formula care da viteza undelor transversale, sub radical avem produsul
acceleratie x lungime. Lucru pe care l-am folosit mai departe pentru a
identifica dimensional campul electric
E cu acceleratia a ,
identitate folosita in final pentru a arata identitatea dimensionala masa-
sarcina. Aceasta este formula noua care cred eu ca ar trebui introdusa in
sistemul fizicii q=c x m (unde c este o constanta adimensionala). Se ajunge la acelasi produs acceleratie x
lungime si plecand de la formula care da viteza undelor longitudinale. In
aceasta formula, initial apare raportul presiune pe densitate (Vpatrat=
Presiune/densitate). Si in modelul gasit pentru lumina folosesc chiar acesti
parametri. De aceea am spus ca modelul longitudinal al undei luminoase este mai
apropiat de realitatea fizica. (Pfv= Bfv la patrat / miuo = Ff la patrat / (4 x
pi x k) la patrat x miuo si Rofv=Ff la
patrat / (4 x pi x k) la a 3-a)

De aceea am spus ca modelul longitudinal al undei luminoase este mai
apropiat de realitatea fizica.

Daca este asa, cum se mai produce polarizarea luminii, care dupa cum se stie este rezultatul oscilarii vectorilor camp electric si camp magnetic intr-un plan perpendicular pe directia de propagare. De altfel si antenele de televizor, sunt construite cu dipolul orizontal sau vertical, in functie de polarizarea undei.

Domnul Virgil!



Polarizarea undelor electromagnetice, deci si a luminii,
este data de directia campului electric
E si a celui magnetic
perpendiculare intre ele si amandoua perpendiculare la directia de propagare (translatie),
la directia razei. Daca in cursul propagari vectorii respectivi se gasesc in
permanenta in acelasi plan longitudinal ce contine raza, sau isi pastreaza
aceeasi directie intr-un plan perpendicular pe raza, avem polarizare liniara.
Daca in cursul propagarii, directia acestor vectori in planul normal la raza se
schimba in permanenta, avem polarizare circulara. In structura dinamica a
fotonului la care am ajuns, campul eclectric si cel magnetic sunt tot
perpendiculari intre ei si la directia razei. Campul electric al fotonului Efv
intretine curentii electro-eterici transversali Ifv , care genereaza campul magnetic al
fotonului Hfv de inductie magnetica
Bfv, camp perpendicular pe cel electric si pe directia razei. Nu stiu daca
sa inteles ca termenul (Bfv la patrat / miuo) este chiar componenta magnetica a
presiunii din formula lui Poynting. In S.B.M.F. inductia magnetica B
este frecventa F iar densitatea masica Ro
este frecventa la patrat (Ro=F la patrat).

Din moment ce santeti de acord ca vectorii camp magnetic si electric sunt perpendiculari pe directia de propagare, si ei oscileaza in acest plan, atunci avem a face cu unde transversale.
Relatiile gasite de dvs. au carentele aratate in postarile anterioare, referitoare la permitivitatea electrica a vidului si capacitatea electrica a condensatorului.

Domnul Virgil!



Am aratat undeva mai sus ca vibratia campurilor electric si
magnetic este doar o aparenta, care este vazuta doar de observatorul in
repaus si se datoreaza translatiei structurii dinamice de curenti Ifv transversali
si alternativi de la semiunda la semiunda. Structura dinamica a fotonului este
similara motorului electric liniar, model care explica foarte simplu
comportamentul simultan ondulator (de
unda) si cel de particula (de substanta). (Este similar modelului cu cilindrul
incarcat alternativ cu sarcini electrice, care ai admis ca in rotatie fiind
trebuie sa genereze camp electromagnetic alternativ). Am aratat ca forta
electromagnetica a fotonului in vid Femgfv , care actioneaza asupra acestor curenti si care se
determina cu formulele din electromagnetism, este egala cu forta de inertie a
fotonului in vid Fifv , forta care se determina cu formula din mecanica. Ai verificat
aceste relatii si ai gasit ca nu se verifica?. (Am avut impresia ca iti place sa lucrezi la formule).
Atat sistemul bidimensional al marinilor fizice cat si structura
dinamica a fotonului in vid sunt postate pe astronomy.ro, in format pdf, la sectiunea
-teorii alternative- la linkurile de mai jos;
http://www.astronomy.ro/forum/viewtopic.php?p=35191#35191
http://www.astronomy.ro/forum/viewtopic.php?p=34828#34828

Am citit linkurile aratate mai sus. Mi se pare ca fortati nota la sistemul bidimensional de unitati, aplicand semnul egal intre cauza si efect. In realitate nu este asa; Ploaia poate fi necesara pentru cresterea culturilor, dar poate fi distructiva cand are ca efect inundatiile. Intre cauza (ploaia ) si efect (inundatiile) nu este semnul de egalitate. Asa nu se poate pune semnul de egalitate intre anumite unitati de masura ca (coulombul, Faradul, Voltul, Henry-ul, etc ) si metrul sau timpul. Marimile electrice sau magnetice au propriile unitati de masura, pentru ca asa au fost definite, pornind de la experimente in macro, evidente si palpabile, si nu in micro, pe baza unor deductii incoplete, care nu se pot verifica.
Cat priveste fotonul, nu prea il inteleg, si de altfel nici in fizica nu este prea clar. Dupa parerea mea, vad fotonul ca pe cea mai mica parte indestructibila dintr-o unda. Astfel o cuanta de energie, din punct de vedere mecanic, corpuscular, eu aseman cu o rafala de mitraliera.
Energia unei rafale de mitraliera este data de energia unui glont, inmultita cu cadenta mitralierei. In acest exemplu, cea mai mica particula de energie este proiectilul, asemanator cu fotonul. Mai in amanunt nu pot sa patrund deoarece fotonul este cea mai mica particula de energie, care este indestructibila.
Daca E=h*niu; luand pe "niu" egal cu unitatea, adica o cuanta formata dintr-un singur foton, putem spune ca energia unui foton are chiar valoarea "h" (constanta lui Planck). Cunoscand energia unei cuante care genereaza un electron; E=m*c^2= h*c/lambda Compton., inseamna ca frecventa (c/lambda), reprezinta chiar numarul de fotoni, care genereaza masa electronului. De aici, impartind masa electronului la frecventa rezulta masa de miscare a unui foton (mf); adica, mf=0.73*10^-50 kg.

Daca unificarea campurilor e posibila,atunci trebuie sa existe un camp care sa fie suma acel putin doua campuri diferite.Ce camp putem diseca in incercarea de a obtine alte campuri?Am citit pe aici;campul electromagnetic ar fi o reunire a campului electric si magnetic...Campul electromagmetic si cel magnetic au aceeasi manifestare cu deosebirea ca unul apare in prezenta curentului electruc si celalalt e generat de un magmet permanent.Altfel spus,aceeasi Marie cu alta palarie.

O sarcina electrica interactioneaza cu un conductor parcurs de curent electric.Daca aceeasi sarcina interactioneaza cu un camp magnetic?(nu stiu)
Inseamna ca sarcina genereaza camp magnetic?

Cred ca ramane fara un raspuns precis intrebarea lui Abel, de la inceputul topicului:
Ce inseamna unificarea campurilor?

Nu cred ca stim precis ce intelegem prin aceasta formulare.
Evident ca unificarea c. electric cu c. magnetic nu poate fi o compunere de vectori deoarece unul il produce pe celalalt (adica nu sunt simultane).
O alta problema fara raspuns este ca la compunerea a doua campuri de acelasi fel, daca au frecvente diferite s-ar putea sa nu se mai compuna (decat daca sunt in faza).
Cineva a aruncat , asaa, o vorba: hai sa unificam campurile! Dar fara o baza solida si chiar fara a presupune ca e f. posibil ca acest lucru sa fie imposibil sau fara a lua in considerare ca poate fi o propunere absurda. O exprimare mai fericita mi s-ar fi parut: hai sa gasim conversia intre diferitele forme de energie si chiar dintre unele unitati de masura "fundamentale" - asa cum face adrian.

Imi permit sa fac urmatoarea deductie: Intrucat energia e o integrare a fortei in timp (inmultita cu v) sau o integrare a fortei in spatiu, timpul si spatiul sunt totuna/echivalente. [Exprimat altfel, efectul cumulativ al unei forte e o variatie a impulsului sau o variatie a energiei cinetice].

O alta problema fara raspuns este ca la compunerea a doua campuri de acelasi fel, daca au frecvente diferite s-ar putea sa nu se mai compuna (decat daca sunt in faza).

Nu pot fi doua campuri de acelasi fel, fiecare camp reprezinta un alt fenomen fizic, ceva propriu care il deosebeste de altul.
Campurile sant statice, dar daca avem anumite variatii de campuri, atunci avem "unde" si transfer de energie.
Daca un corp se afla sub influienta a doua campuri, el va reactiona sub impulsul rezultantei celor doua, iar daca avem doua unde ale aceluiasi camp, care nu sant in faza, acestea vor interfera.

MM!



Ar inseamna ca singurele obiectii asupra acestui rationament
ramane dimensiunea faradului, respectiv a capacitatii electrice si deci
dimensiunea lui epsilon zero. Apoi ar fi neclar daca T=m x a . Cum am spus eu
le-am luat din carti si nu m-am indoit de corectitudinea lor si imi inchipui ca
sunt bine demonstrate. Sigur ca poate vor mai veni observatii si de la alti
membri ai forumului. Parerea mea este ca o argumentare consistenta in favoarea
ipotezei identitatii dimensionale masa-sarcina este foarte importanta, deoarece
asa cum a admis si domnul Cavasi ar putea fi solutia la unificarea campurilor.
De acea pentru a intregi rationamentul
ar trebui postata incercarea de descifrare a constantei gama a interactiunilor
gravifice, pentru a se vedea dimensiunea fizica a acesteia. Putem incerca
aceeasi cale? Sa iti trimit prin e-mail fisierul respectv in format pdf si sa
il postezi dumneata in pagina forumului?.



Parerea mea este ca forumul acesta fiind dedicat cercetarii
ar trebui sa fie plin cu astfel de postari in care sa se vada clar
rationamentele urmarite in cercetarea ipotezelor adoptate.
(Acum intarzierea raspunsului sedatoreaza intreruperii internetului aici la mine)

Domnul Virgil!






Sistemul bidimensional al marimilor fizice (S.B.M.F.)
rezulta logic daca acceptam (adoptam) ipoteza identitatii dimensionale
masa-sarcina. Acest sistem este congruent cu sistemul absolut al marimilor
fizice edificat de Thomson. Am gasit un fragment foarte scurt din acest sistem
intr-o lucrare a lui Mircea Oncescu. In tablele acelea postate de mine, apar
principalele marimi fizice exprimate ca relatii intre spatiu si timp, adica in
doar doua dimensiuni. Insa modul de definire a marimilor fizice este cel din
manuale, definitii care s-au stabilit asa cum ai aratat si dumneata in urma a
numeroase experimente macroscopice. Teoria electromagnetica a luminii spune ca
un foton este un tren scurt (un grup) de unde. In carti se spune ca trenul de
unde al fotonului ar trbui sa fie lung cam 50-150 de cm. Eu am gasit ca acest
tren de unde al fotonului ar trebui sa fie lung de doar 2,18 cm. In
continuare trebuie sa fac o mica corectie. In relatia E= h x niu, niu este frecventa fotonului pe care eu am notat-o
cu f indice f (sau Ff) si reflecta numarul de perioade (pulsatii) petrecute
intr-o secunda (in unitatea de timp). Lucru pe care il afirmi indirect mai jos,
unde dai frecventa ca c/lambda. Nu stiu
de unde ai scos ca impartind masa electronului la frcventa lui de pulsatie
rezulta masa fotonului gama de la anihilarea electronului (gama indice fae).
Masa oricarui foton, deci si a fotonului gama indice fae, rezulta imediat
impartind energia fotonului data de legile lui Einstein si a lui Planck, la
patratul vitezei luminii (c la patrat= c la puterea a 2-a).Adica avem Mf=Ef/c
patrat=(h x Ff)/c patrat. (In formule eu am notat energia cu W ca
sa nu se confunde cu campul electric pe care l-am notat cu E )

Mai bine sa ne lamurim cand avem o unda, o cuanta de energie, si cand avem un foton. Care este deosebirea dintre foton si cuanta. Cuanta contine fotoni? Ce frecventa are un foton, si cand devine cuanta? Doi fotoni pot sa aiba frecventa diferite?

Domnul Virgil!



O unda corespunde la o perioada de pulsatie a fotonului Tf.
O cuanta de actiune este egala cu 1h .
O cuanta de energie este data de produsul intre constanta (cuanta) de
actiune h si frecventa fotonului Ff .
Cuantele de energie nu sunt egale intre ele decat daca au aceeasi frecventa. Cu
cat frecventa fotonului este mai mica, cu atat energia cuantei este mai mica si
cu cat frecventa fotonului este mai mare cu atat energia cuantei este mai mare.
Un foton contine (este compus din) un numar de unde Nlufv (numarul de lungimi de unda ale trenului de unde al
fotonului in vid). Numarul de unde ale fotonului in vid se determina cu
relatia Nlufv=k x Ff/Ffae (k este
constanta electrica, Ffae este frecventa fotonului gama de la anihilarea
electronului Ffae=1,23726 x 10 la
puterea 20 Hz). Se vede ca numarul de unde al fotonului gama fae de la anihilarea electronului, este egal cu
constanta electrica k.

Da, sunt de acord. Trimite-mi mesajul in email.

O cuanta de energie este data de produsul intre constanta (cuanta) de
actiune h si frecventa fotonului Ff .

Se stie ca fotonul este considerat ca o particula cu masa de repaus zero.
Acest lucru eu l-am tradus printr-un exemplu practic, precum rafala unei mitraliere, in care constanta de actiune (h) este glontul, iar frecventa (niu) este cadenta mitralierei, (exprimata in gloante pe secunda).
Daca frecventa este de un glont (foton) pe secunda, energia rafalei (cuantei), este cea mai mica din rafalele mitralierei. Daca am o suta de gloante (fotoni) pe secunda, si energia rafalei (cuantei) transmisa intr-o secunda este de o suta de ori mai mare. Eu am numit cea mai mica parte de energie dintr-o cuanta ca fiind fotonul (glontul), o cantitate de energie mai mica ca aceasta nu exista. Energia unui foton inmultita cu frecventa acestora (adica cati fotoni pe secunda sant emisi) ne da energia cuantei. Daca inmultim energia unei cuante, cu timpul exprimat in secunde, ne da energia unei unde de radiatie, care poate fi oricat de mare.
Daca impartim energia unei cuante cunoscute (Compton) care genereaza un electron, la energia unui foton aflam cati fotoni contine cuanta respectiva. Impartind masa de repaus a electronului la numarul de fotoni continuti in cuanta, aflam masa de miscare a fotonului.
Concluzia este ca electronul este ca un nor format din 10^20 fotoni, in miscare precum un roi de albine.

Cuantele de energie nu sunt egale intre ele decat daca au aceeasi frecventa. Cu
cat frecventa fotonului este mai mica, cu atat energia cuantei este mai mica si
cu cat frecventa fotonului este mai mare cu atat energia cuantei este mai mare.

Singura deosebire intre ce spuneti dvs, si ce spun eu, este ca eu vorbesc de frecventa fotonilor (cati fotoni pe secunda) iar dvs. vorbiti de frecventa fotonului (de cate ori oscileaza acelasi foton intr-o secunda)

In cazul de fata eu am privit lucrurile din punct de vedere corpuscular, iar dvs. d.p.v. ondulatoriu. Cine are dreptate?

Domnul Virgil!



Ce am omis la postul anterior este ca fiecare unda a
fotonului are masa egala cu cuanta de masa
Mh care este egala cu
fractiunea k din masa electronului
Mh=Me/k . Cuanta aceasta am
gasit-o la descifrarea constantei de actiune
h si ar fi cea mai mica masa din
univers. Acestei mase ii corespunde, conform formulei lui Einstein energia unei cuante de masa si va fi cuanta de
energie Wh , egala cu cea mai mica
cantitate de energie din univers.
Aceasta cuanta de energie este o
constanta si nu este totuna cu cuanta de energie data in mecanica cuantica epsilon=Wf=h x Ff=Mf x c la patrat , care este variabila cu frecventa fotonului.
Se vede ca energia unui foton depinde de fapt de numarul de unde ale fotonului
care intodeauna are aceeasi durata
Tauf , pe care am numit-o cuanta de timp Th . Cu cat este frecventa fotonului mai mare cu atat vor fi mai
multe unde de aceeasi masa si aceeasi energie, cuprinse in intervalul de timp
Tauf=Th . Cred ca de aici s-a produs o anumita confuzie.



(Am vrut sa adaug imediat ca post scriptum dar s-a intrerupt
dinou internetul)

Cuanta aceasta am
gasit-o la descifrarea constantei de actiune
h si ar fi cea mai mica masa din
univers.

Vorbim impreuna si ne intelegem separat. Cine este mai mic ? cuanta sau fotonul? cine include pe cine? In descrierea mea, fotonul este cea mai mica particica de energie, este indestructibil, in timp ce cuanta reprezinta un flux de fotoni si este caracterizata de produsul h*niu, In care (h) este actiunea unui foton care inmultita cu niu (frecventa) ne da energia unei cuante.

Ce am omis la postul anterior este ca fiecare unda a
fotonului are masa egala cu cuanta de masa
Mh care este egala cu
fractiunea k din masa electronului

Ce intelegeti prin unda a fotonului, dar prin cuanta de masa?

In fizica, fotonul, (citez din dictionarul de fizica), este particula asociata campului electromagnetic, avand masa de repaus si sarcina nule. Iar energia fotonului unei radiatii electromagnetice este produsul h*niu.
Ceia ce am denumit eu drept foton, in mod impropriu, de fapt este "cea mai mica forma de energie" care ar putea avea o alta denumire, poate "fotonino", am folosit diminutivul ca la neutrino, si cred ca este altceva decat fotonul asociat campului electromagnetic.

Domnul Virgil!



Cuanta de energie
Epsilon=h x niu=h x Ff este
chiar un foton si energia ei este variabila cu frecventa fotonului. Cuanta de
actiune, egala cu cea mai mica actiune este
h si este constanta universala.
Teoria spune ca fotonul in propagare in vid, (in forma liniara) este un grup
sau un tren de unde (vibratii ale campului electromagnetic). Fotonul se
prezinta ca o singura unda stationara numai cand este absorbit in atom (in
forma circulara), cand are structura similara particulelor elementare si este
intr-un aparent repaus. In situatia fotonului absorbit in atom el are aceeasi
masa ca si in propagare in vid. In forma liniara a fotonului masa lui este
distribuita in mod egal in toate undele componente. Acel fototino pe care l-ai
admis (l-ai presupus) dumneata ar corespunde energiei si masei unei singure
unde a fotonului liniar, adica ar corespunde la ceeace eu am numit cuanta de
masa Mh si cuanta de energie Wh .
Aceste cuante pe care le-am dedus (le-am gasit la descifrarea constantei de
actiune h sunt si ele constante universale, fiind componente ale constantei
de actiune, care este constanta universala.

Teoria spune ca fotonul in propagare in vid, (in forma liniara) este un grup
sau un tren de unde (vibratii ale campului electromagnetic). Fotonul se
prezinta ca o singura unda stationara numai cand este absorbit in atom

De ce cand este liber este un grup de unde si cand este absorbit este doar o unda?
Fotonul este o entitate numai in stare libera, cand este absorbit de substanta (particula, atom) el dispare, odata cu cedarea impulsului sau a energiei catre aceasta.

Este exact asa cum ai scris. Cand este absorbit in atom
fotonul nu dispare, el structurat ca o particula, ca forma de existenta
a energiei potentiale si ocupa in atom exact spatiul eliberat de
electron cand a facut saltul de pe orbita initiala (de raza mica) pe
orbita finala (de raza mare). Fiind structurat ca particula este doar o
unda electromagnetica de amplitudine foarte mare. Aceasta unda
stationara rezulta din interferenta constructiva a tuturor undelor care
compun trenul de unde al fotonului in forma liniara. Interferenta
cunstructiva a undelor fotonului se produce in urma refractiei la
360 de grade, in conditiile densitati foarte mari a
campului electromagnetic din sanul atomului. l

Cand este absorbit in atom
fotonul nu dispare, el structurat ca o particula, ca forma de existenta
a energiei potentiale si ocupa in atom exact spatiul eliberat de
electron cand a facut saltul de pe orbita initiala (de raza mica) pe
orbita finala (de raza mare).

Lucrurile nu stau asa. Cuanta de energie, in cazul laserului, reprezinta diferenta de energie necesara electronului de a sari de pe o orbita pe alta. Fotonul nu ocupa locul electronului, ci se adauga ca energie potentiala la electron obligandul sa sara pe o orbita corespunzatoare noii energii insumate. Electronul nu poate sari de capul lui, ci ocupa locul cuvenit rangului sau de energie pe care o are la un moment dat. De fapt intregul atom isi schimba starea energetica.

Interferenta
cunstructiva a undelor fotonului se produce in urma refractiei la
360 de grade, in conditiile densitati foarte mari a
campului electromagnetic din sanul atomului. l

Acest lucru nu aveti cum sa-l probati. Este doar o parere. Poate, campul nuclear sa contribuie la curbarea traiectoriei unei unde, de ce nu ar face-o, doar si campul gravitational curbeaza traiectoria razelor de lumina. Totusi, nu uitati ca nucleiele radioactive emit raze gamma, si daca ar fi asa, le-ar incolaci in jurul nucleului si nu le-ar mai emite in afara atomului. Deci nu asa se petrec lucrurile. Fotonul este mai subtil decat credem noi.

Domnul Virgil!



La postul anterior mai trebuia sa adaug ca fiind
absorbit in
atom, fotonul se propaga (translateaza) pe o circumferinta plasata cam
pe la
jumatatea distantei dintre cele doua orbite intre care are loc saltul
electronului. Adica raza circumferintei fotonului este aproximativ
media celor doua raze ale orbitelor electronului. Pe aceasta
circumferinta fotonul graviteaza cu viteza C/137 egal aproximativ cu 2,2 milioane m/s
care desi este o viteza gigantica, totusi este mult mai mica decat viteza
luminii in vid Vlv de 300 milioane
m/s. De aceea putem spune ca fotonul
absorbit (refractat) in atom este intr-un repaus aparent. Fotonul absorbit in
atom se comporta ca o sarcina electrica negativa (fiindca campul
electric nuclear ar respige orice
sarcina pozitiva ce s-ar constitui in vecinatatea lui) care exercita
repulsie
(presiune) asupra electronului, pe care il impinge la distanta mai
mare. Ajungand la distanta mai mare inseamna ca electronul are (a
capatat) energie potentiala mai mare. Sigur
ca teoria emisiei radiatiei din atomii excitati spune cum ai scris
dumneata.
Dar in cazul absorbtiei fotonului in atom el nu se lipeste de electron,
masa
electronului nu creste cu masa fotonului, ci ramane aceeasi. Energia
radiatiei
nu provine din masa electronului ci din aceea a fotonului absorbit
(refractat
in atom).
Revin acum iar la modelul cu cilindrul pe suprafata caruia lipesc
diametral opus doua sarcini electrice de acelasi semn. Daca
cilindrul este in rotatie, ce fel de camp electric va sesiza o sonda in
repaus plasata in vecinatate?.

Pe aceasta
circumferinta fotonul graviteaza cu viteza C/137 egal aproximativ cu 2,2 milioane m/s
care desi este o viteza gigantica, totusi este mult mai mica decat viteza
luminii in vid Vlv de 300 milioane
m/s.

Fotonul odata absorbit, dispare ca entitate. Modificarea starii energetice a atomului se face prin cresterea energiei potentiale a electronului, adica prin saltul acestuia pe orbita exterioara. Fotonul nu impinge electronul. Electronul isi modifica perioada de miscare pe o alta orbita corespunzatoare energiei primite.

Fotonul absorbit in
atom se comporta ca o sarcina electrica negativa (fiindca campul
electric nuclear ar respige orice
sarcina pozitiva ce s-ar constitui in vecinatatea lui) care exercita
repulsie

Fotonul nu are sarcina. Orice speculatie pe aceasta tema este de prisos.

electronului nu creste cu masa fotonului, ci ramane aceeasi. Energia
radiatiei
nu provine din masa electronului ci din aceea a fotonului absorbit
(refractat
in atom).

Electronul nu-si modifica masa, ci doar pozitia fata de nucleu, astfel isi creste energia potentiala. Dar atomul luat in ansamblu isi modifica masa cu m=h.niu/c2;

Mecanismul poate fi usor inteles daca luam exemplul unui atom de hidrogen. Ansamblul proton- electron formeaza un oscilator armonic, caracterizat de o frecventa proprie, si o amplitudine specifica, care concretizeaza orbitalul hidrogenului. In momentul absorbtiei unei cuante de energie, acest oscilator armonic isi modifica frecventa proprie de oscilatie, ca fiind suma intre frecventa initiala si frecventa cuantei respective. Aceasta conduce la modificarea perioadei de oscilatie si deci a orbitalului hidrogenului ceia ce se traduce prin saltul electronului de la n1 la n2.
In aceasta situatie daca vrei sa afli ce s-a intamplat cu fotonul, trebuie, sa il cauti in ansamblul proton-electron, in campul electromagnetic de interactiune intre cele doua particule. Nu degeaba se spune ca fotonul este cuanta de interactiune a campului electromagnetic. Fotonul nu mai exista ca entitate deoarece este "mixat" cu campul protono-electronic.

Revin acum iar la modelul cu cilindrul pe suprafata caruia lipesc
diametral opus doua sarcini electrice de acelasi semn. Daca
cilindrul este in rotatie, ce fel de camp electric va sesiza o sonda in
repaus plasata in vecinatate?.[quote]

Sonda respectiva sesizeaza un camp electrostatic pulsator.

Domnul Virgil!



Dumneata expui imaginea devenita clasica asupra fotonului.
Eu am aratat ca adoptarea identitatii dimensionale masa sarcina, schimba
imaginea asupra universului fizic. Fotonul este energie, este miscare. Miscarea
din sanul fotonului nu dispare. Daca aceasta miscare nu se regaseste in
miscarea electronului, ea trbuie sa se regaseasca in spatiul din care a fost
dizlocuit electronul. Si anume in structura dinamica a fotonului refractat in
atom, pe o circumferinta de raza Rfa
=Re x (Ffae/Ff). Disparitia fotonului ca entitate asa cum sustine
electrodinamica clasica, este doar o aparenta. Daca electronul isi micsoreza
perioada de rotatie, respectiv viteza de translatie, cand face saltul pe
orbitalul permis, de raza mai mare, este fiindca se conserva momentul de
rotatie. Daca ar fi crescut masa electronului cu masa fotonului, s-ar fi produs
cresterea momentului de rotatie. Cresterea energiei potentiale (de pozitie) a
electronului este egala cu energia potentiala stocata in masa fotonului. Am
subliniat si alte dati ca masa este forma de existenta a energiei potentiale in
universul fizic. Fotonul este neutru electric, doar in translatie libera in
vid. Inlocuind raza electronului Re cu raza fotonului refractat in atom Rfa si frecventa Ffae cu frecventa fotonului Ff , in formula
structurii de sarcina a electronului, rezulta aceeasi sarcina ca a
electronului.



Admiti deci ca cilindrul cu sarcini de acelasi semn, aflat
in rotatie genereaza camp electric pulsator. Asa imi imaginez eu ca este
generat campul electric al sarcinii electrice, de catre structura dinamica cu
doi curenti diametrali opusi, aflata in rotatie cu frecventa fotonului Ff, respectiv cu frecventa electronului Ffae.


[Offtopic]
Domnul MM!



Nu stiu daca ai primit E-mailul cu explicarea constantei
gravitationale. Eu am rugat pe un coleg sa-l puna in format pdf si sa-l trimita
pe adresa dumitale. Dar revazand pagina cu demonstratia pentru identitatea
dimensionala masa–sarcina am vazut ca lipseste prima pagina. Nu stiu pe unde
s-a pierdut. Poate ca trebuie repusa in format complet. Daca este posibil. Si
cum spuneam ar fi bine sa fie postata pe un topic nou, asa cum ai incercat
dumneata la un moment dat, ca sa fie vazuta usor de vizitatorii forumului.
[/Offtopic]