Ce este timpul?

Scris de **CAdi** Mar 17 Ian 2012, 17:56

Rezumarea primului mesaj :

Tot ce s-a spus pana acum despre timp este confuz si contradictoriu.
Sa vedem noi, daca reusim sa descifram ce este cu aceasta notiune ,
prezenta atat in fizica clasica cat si in cea moderna!

Scris de **negativ** Mar 22 Sept 2015, 07:33

gafiteanu a scris:
negativ a scris: Particula este o aglomerare de energie si are doua componente Ec si Ep, care se conserva .
La fel cum si energia este o aglomerare inteligenta de particule neinteligente. Componenta Ep este partea statica, iar Ec partea dinamica. Niciuna nu se conserva perfect. Deoarece vine si se duce "in spatiu" sau in alte corpuri, unde se transforma in ceva de nerecunoscut ca energie..

1 - Era vorba de conditii ideale.
2 - Am invatat pana acum sa recunoastem aproape toate tipurile de energie. Eu sunt de parere ca mai trebuie adaugata energia aferenta structurii, inafara de cea existenta intre atomi prin legaturile chimice. Dar nu e cazul inca. Ea ar trebui sa iasa din calcule.

Scris de **negativ** Mar 22 Sept 2015, 08:50

virgil a scris:
Este corect din punct de vedere pur geometric. Dar cum nici un punct fizic nu se deplaseaza de la sine (are nevoie de potential) , viteza lui depinde si de acest parametru, ca si parcursul. Brahistocronele arata destul de clar acest lucru.
Deplasarea despre care vorbesc eu este de doua feluri; o deplasare in jurul centrului de masa, care se face cu viteza luminii atunci cand nu intervin alte forte, si o deplasare axiala atunci cand intervine o forta sau un camp din afara. Prima stare de asazisa deplasare se refera la cuanta generatoare si are loc totdeauna cu viteza luminii si tine de energia interna a acesteia;Eo=h.v; iar a doua forma de deplasare tine de energia cinetica a particulei Ec=1/2m.v^2. cele doua forme de deplasare combinate se fac totdeauna cu viteza constanta a luminii descriind impreuna o elice. Pasul acestei elice difera in functie de viteza de deplasare axiala a particulei

Este foarte corect ce spui aici, dar asta presupune existenta unei "corzi" de masa, care vibreaza. Functie de cat de mare este dar si de orientarea sa, exista in doua zone una de certitudine si una de incertitudine. Pana acum, nu am reusit decat sa stabilesc zona de incertitudine, fara sa fiu sigur ce anume o determina. Am o marime care poate fi orice. Cel mai probabil ar fi energia, dar nu stiu cum inca. Trebuie sa ajung la valoarea lui h de la cauza la efect si nu invers, cum s-a facut pana acum.

virgil a scris:.....si ne da informatii asupra timpului parcurs intre doua puncte, astfel cu cat pasul este mai mic, viteza de deplasare axiala este mai mica, deci timpul deplasarii este mai mare.
Absolut toate punctele materiale ale particulei sunt de fapt puncte ce apartin cuantei generatoare si de aceia se deplaseaza cu viteza luminii. particula nu trebuie considerata un corp rigid, asa ca absolut toate punctele au si o raza variabila permitand sa se deplaseze cu aceiasi viteza constanta. mai exact spus, fiecare punct are propria lui elice.

Cuanta generatoare (in opinia mea perturbatia de durata finita) are doua componente iar energia ei totala se imparte intre ele. Parerea mea este ca ar trebui sa aiba trei, fara sa pot justifica altfel decat prin aparitia masei la viteze mai mici decat c. Daca aceasta impartire este echilibrata, viteza de deplasare a perturbatiei, se face cu c. Pe parcurs, aceasta poate fi influentata (vreau sa aflu cum) astfel incat viteza de deplasare scade, aparand masa.
Particula este ca si fotonul dealtfel un sistem miniatural complet, in care energia totala se conserva. Trebuie sa existe un mecanism natural prin care toti protonii si electronii sunt la fel, iar in univers numarul lor ar trebui sa fie egal. Teoria BB nu explica de ce sunt toti la fel. Exista o lege dupa care alte cantitati de energie nu pot forma particule. Ca in orice sistem, trebuie sa existe o functie de descriere ce poate caracteriza parametrii de autooscilatie. Daca functia de evolutie determina constantele universale, trebuie sa mai existe o functie la fel de simpla care sa determine functionarea sistemului, caci altfel nu stiu unde sa ma opresc cu valorile. Ar trebui sa fie un mecanism astfel incat, ca si la functia de evolutie, sa determine natural aceste valori, fara sa mai trebuiasca alte explicatii. Trebuie doar descrise conditiile, legea si sa iasa din calcul pur si simplu.

Scris de **virgil** Mar 22 Sept 2015, 12:30

Trebuie sa ajung la valoarea lui h de la cauza la efect si nu invers, cum s-a facut pana acum.

Din moment ce "h" este un moment cinetic, acest moment caracterizeaza tot ce misca in natura, inclusiv cuanta generatoare. de exemplu o expresie gasita de mine este; h= e.lambda; in care e este sarcina electronului si lambda este lungimea de unda asociata dimensiunilor electronului. Adica lambda= 2pi.re; in care re=2,817.10^-15m, este raza volumului ocupat de electron privit ca o unda stationara. In aceasta relatie, sarcina are dimensiunile unui impuls, care desigur reprezinta o forma echivalenta de a privi marimile electrice, prin efectele lor mecanice. (a se vedea relatiile unitatilor de masura electrice cu cele mecanice).

Scris de **negativ** Mar 22 Sept 2015, 14:25

virgil a scris:
Trebuie sa ajung la valoarea lui h de la cauza la efect si nu invers, cum s-a facut pana acum.
Din moment ce "h" este un moment cinetic, acest moment caracterizeaza tot ce misca in natura, inclusiv cuanta generatoare. de exemplu o expresie gasita de mine este; h= e.lambda; in care e este sarcina electronului si lambda este lungimea de unda asociata dimensiunilor electronului. Adica lambda= 2pi.re; in care re=2,817.10^-15m, este raza volumului ocupat de electron privit ca o unda stationara. In aceasta relatie, sarcina are dimensiunile unui impuls, care desigur reprezinta o forma echivalenta de a privi marimile electrice, prin efectele lor mecanice. (a se vedea relatiile unitatilor de masura electrice cu cele mecanice).

Re este stabilit empiric. Cum ajung la el din calcul ? Trebuie sa existe niste relatii naturale care sa determine dimensiunea si dupa cum apare trebuie sa fie un echilibru dinamic, electronul fiind un sistem deschis cu reglare automata. Exista o dependenta functionala intre marimea (cuanta) de intrare (generatoare a sistemului electronului), si cea de iesire, diametrul electronului. Trebuie sa existe o functie de transfer astfel incat coeficienţii ei sa aiba dimensiunea unor constante de timp, in conditiile in care timpul beneficiaza de proprietatea de omnistabilitate directionala. In relatia λ= 2π*Re, cu Re constant, ⇒ ca λ undei generatoare trebuie sa fie constanta. Daca mai consideram ca unda generatoare mai depinde si de amplitudine de frecventa, de faza, la randul lor influentate de alte proprietati ale mediului, constati ca de fapt unda generatoare trebuie sa aiba numai λ de o anumnita valoare indiferent de energia totala a undei. Adica electronul ar putea avea o energie infinita.... Parca lipseste ceva...

Scris de **gafiteanu** Mar 22 Sept 2015, 14:53

Imi plac ultimele discutii de mai sus, cred ca va apropiati de adevar.
Ar trebui sa ne intereseze puterea electronului, care este un motoras-generator, ce si consuma si genereaza energie.
Astfel este in echilibru, (intra intrun nou echilibru), dar un echilibru relativist, deci functie si de procentul energetic peste energia de repaus, asa zisa Ec suplimentara care da o tensiune.
Nu putem cunoaste direct prin nici o masuratoare energia ce a intrat in electron, dar putem masura energia care a iesit. Sunt egale, dar nu identice. Va provoc sa o faceti.
(in cazul inductiei EM de exemplu, nu toata energia de inductie emisa este captata, depinde de mai multi factori, cum ar fi pozitia, distanta si timpul de variatie. Un timp f. lung sau un camp magnetic stationar nu da inductie. Discutia este si mai profunda despre efectul campului electric si pozitia electronului, unde pot apare pe timp scurt actiuni contrare !.)
Utilizand elementele de analiza date de fizica oficiala, astfel de aspecte nu pot fi descifrate.

Scris de **virgil** Mar 22 Sept 2015, 19:25

negativ a scris:
virgil a scris:
Trebuie sa ajung la valoarea lui h de la cauza la efect si nu invers, cum s-a facut pana acum.
Din moment ce "h" este un moment cinetic, acest moment caracterizeaza tot ce misca in natura, inclusiv cuanta generatoare. de exemplu o expresie gasita de mine este; h= e.lambda; in care e este sarcina electronului si lambda este lungimea de unda asociata dimensiunilor electronului. Adica lambda= 2pi.re; in care re=2,817.10^-15m, este raza volumului ocupat de electron privit ca o unda stationara. In aceasta relatie, sarcina are dimensiunile unui impuls, care desigur reprezinta o forma echivalenta de a privi marimile electrice, prin efectele lor mecanice. (a se vedea relatiile unitatilor de masura electrice cu cele mecanice).
Re este stabilit empiric. Cum ajung la el din calcul ? Trebuie sa existe niste relatii naturale care sa determine dimensiunea si dupa cum apare trebuie sa fie un echilibru dinamic, electronul fiind un sistem deschis cu reglare automata. Exista o dependenta functionala intre marimea (cuanta) de intrare (generatoare a sistemului electronului), si cea de iesire, diametrul electronului. Trebuie sa existe o functie de transfer astfel incat coeficienţii ei sa aiba dimensiunea unor constante de timp, in conditiile in care timpul beneficiaza de proprietatea de omnistabilitate directionala. In relatia λ= 2π*Re, cu Re constant, ⇒ ca λ undei generatoare trebuie sa fie constanta. Daca mai consideram ca unda generatoare mai depinde si de amplitudine de frecventa, de faza, la randul lor influentate de alte proprietati ale mediului, constati ca de fapt unda generatoare trebuie sa aiba numai λ de o anumnita valoare indiferent de energia totala a undei. Adica electronul ar putea avea o energie infinita.... Parca lipseste ceva...

De fapt lungimea de unda a cuantei generatoare este de L=2,426.10^-12m, adica de 861 de ori mai mare decat lungimea de unda sau mai bine zis perimetrul electronului. Deci cuanta generatoare ori sufera o contractie puternica atunci cand devine particula, ceia ce inseamna ca exista un sambure central, poate bosonul Higgs in jurul caruia se pliaza cuanta generatoare, ori aceasta cuanta face ca protoparticula initiala existenta in marea de particule a lui Dirac, sa treaca din zona energiilor negative in zona energiilor pozitive unde devine observabila. Este interesant ca lungimea de unda Compton a protonului sau a neutronului se apropie de jumatate din raza aceasta considerata a electronului.

Scris de **negativ** Mar 22 Sept 2015, 19:57

virgil a scris: Deci cuanta generatoare ori sufera o contractie puternica atunci cand devine particula, ceia ce inseamna ca exista un sambure central,

Asta trebuie sa se produca cumva, dupa o regula ilustrata de o relatie matematica. Exista o lege dupa care fenomenul se produce. Are la baza evolutia ca proces general, dar mai are o transformare specifica, dependenta de invariantul energie.... De ce numai o anumita cantitate de energie se poate transforma in electron, de exemplu...

virgil a scris: poate bosonul Higgs in jurul caruia se pliaza cuanta generatoare, ori aceasta cuanta face ca protoparticula initiala existenta in marea de particule a lui Dirac, sa treaca din zona energiilor negative in zona energiilor pozitive unde devine observabila. Este interesant ca lungimea de unda Compton a protonului sau a neutronului se apropie de jumatate din raza aceasta considerata a electronului.

Tocmai pentru ultima observatie, cred ca particulele elementare cind se ciocnesc, nu se descompun in "particule" mai mici. Dupa mine, nu exista "purtatori de forta" (mai degraba interferente locale), ci fortele determina contractia puternica despre care vorbeai.
Cat despre "oceanul Dirac" sunt de acord cu el in masura in care inseamna o mare de obiecte minime ca dimensiune, in interiorul carora incertitudinea este maxima. Are legatura cu suprafetele neorientabile de tip Mobius.. Acolo, toate proprietatile spatiului au valori incerte in sine, nu sunt incerte reciproc. Este ceea ce eu am numit incertitudine absoluta.

Scris de **virgil** Mier 23 Sept 2015, 16:59

Asta trebuie sa se produca cumva, dupa o regula ilustrata de o relatie matematica. Exista o lege dupa care fenomenul se produce. Are la baza evolutia ca proces general, dar mai are o transformare specifica, dependenta de invariantul energie.... De ce numai o anumita cantitate de energie se poate transforma in electron, de exemplu...

Pentru ca exista un prag energetic care scoate protoparticula din spatiul energiilor negaitive, si o aduce in spatiul energiilor pozitive, devenind vizibila.
Ce este timpul? - Pagina 8 Vq1tfb

Scris de **gafiteanu** Mier 23 Sept 2015, 17:34

Dar acea particula smulsa lasa un imens gol inadmisibil, ce o va chema inapoi. Trebuie sa aducem in loc alte particule potrivite pe alte cai..Si zic asa, nu mai bine luam particulele acelea direct de la marea sursa cu un minim de energie si efort ?
V-ati gandit vreodata de unde vine fulgerul ? Vine invizibil si devine vizibil si lasa niste urme importante. Vine oare din nimic ?
Este foarte interesant ce se spune asa de clar mai jos:

negativ a scris: Asta trebuie sa se produca cumva, dupa o regula ilustrata de o relatie matematica. Exista o lege dupa care fenomenul se produce. Are la baza evolutia ca proces general, dar mai are o transformare specifica, dependenta de invariantul energie....

Scris de **negativ** Joi 24 Sept 2015, 00:42

virgil a scris:Pentru ca exista un prag energetic care scoate protoparticula din spatiul energiilor negative, si o aduce in spatiul energiilor pozitive, devenind vizibila.

Energia este un consum si este mereu pozitiv. Potentialul poate fi negativ sau pozitiv, dar este numai o problema de orientare, nu poate avea valori negative, la fel ca si spatiul, desi la un moment dat am crezut ca asa ceva e posibil in mod natural.
Am studiat demonstratia ta mai veche, dar semnul negativ apare numai in calcule, nu si in realitate. Acolo unde energia isi schimba semnul algebric, si-a schimbat orientarea, nu a intrat in domeniul negativ. Domeniul negativ ar insemna sa-i modifice natura, nu directia.

Scris de **Bordan** Joi 24 Sept 2015, 05:53

Ce este timpul?

A fost ...

Scris de **negativ** Joi 24 Sept 2015, 07:46

Bordan a scris: Ce este timpul? A fost ...

Multumesc pentru indicatie ! Asta demonstreaza ca de fapt nici tu nu stii, la fel ca toata lumea. Eu macar ma stradui sa aflu.
Pana acum, cea mai buna definitie pe care am gasit-o este aceasta :
Timpul este o structură fundamentală a sistemului universal de caracterizare a duratei (care este un scalar - factor de norma), cu orientare omnistabilă (ce asigură vectorialitatea) si cu raportul de forma i.
Evident, ma gandesc si la clarificarea notiunii de dimensiune.
Ai o definitie mai buna ?

Scris de **virgil_48** Joi 24 Sept 2015, 08:20

negativ a scris:
Bordan a scris: Ce este timpul? A fost ...
Multumesc pentru indicatie ! Asta demonstreaza ca de fapt nici tu nu stii, la fel ca toata lumea. Eu macar ma stradui sa aflu.
Pana acum, cea mai buna definitie pe care am gasit-o este aceasta :
Timpul este o structură fundamentală a sistemului universal de caracterizare a duratei (care este un scalar - factor de norma), cu orientare omnistabilă (ce asigură vectorialitatea) si cu raportul de forma i.
Evident, ma gandesc si la clarificarea notiunii de dimensiune.
Ai o definitie mai buna ?

Ai mai scris aici despre "raportul de forma i " ? Poti explica ce inseamna?

Scris de **virgil** Joi 24 Sept 2015, 09:57

negativ a scris:
virgil a scris:Pentru ca exista un prag energetic care scoate protoparticula din spatiul energiilor negative, si o aduce in spatiul energiilor pozitive, devenind vizibila.
Energia este un consum si este mereu pozitiv. Potentialul poate fi negativ sau pozitiv, dar este numai o problema de orientare, nu poate avea valori negative, la fel ca si spatiul, desi la un moment dat am crezut ca asa ceva e posibil in mod natural.
Am studiat demonstratia ta mai veche, dar semnul negativ apare numai in calcule, nu si in realitate. Acolo unde energia isi schimba semnul algebric, si-a schimbat orientarea, nu a intrat in domeniul negativ. Domeniul negativ ar insemna sa-i modifice natura, nu directia.

Energie negativa, inseamna o masa negativa pentru ca ; E=(+/-m).v^2; adica energia energia negativa devine maxima la viteza minima, iar la viteza minima particulele nu mai pot fi observate. Aceste particule de energie negativa ar forma marea de particule, poate chiar materia intunecata. In acest caz trebuie sa intelegem ca masa unei particule este doar un atribut, care tine de "structura energiei interne" a particulei.

Scris de **virgil** Joi 24 Sept 2015, 12:04

Acum sa vedem ce inseamna energie negativa; sa presupunem ca avem o incinta sonora in care exista un fond sonic cu nota "la", in aceasta incapere, undeva avem o sursa punctiforma de oscilatii tot cu frecventa notei "la". Aceasta sursa nu poate fi idetificata deoarece spatial oriunde te intorci exista o radiatie de fond cu aceiasi frecventa "la" de 440 herti. La un moment ne atrage atentia totusi sursa punctiforma pe care din intamplare reusim sa o lovim cu ceva si se separa in doua surse, una este o sursa cu frecventa notei "sol" de 392 herti, si alta este a doua sursa cu frecventa notei "si" de 493 herti. Atat timp cat erau apropiate cele doua surse interferau scotand un sunet comun de 442.5 herti care nu se deosebea de zgomotul de fond, insa cand s-au separat am putut deosebi o sursa cu energie pozitiva cu frecventa mai mare decat fondul, adica de 493 hz adica nota 'si", si o sursa cu "energie negativa", de 392Hz, corespunzand notei "sol". Deci iata ca putem avea energii negative si pozitive, fara nici o problema, daca avem un fond sonor permanent de care nu stim nimic pentru ca nu avem mijloace de perceptie, noi percepand doar exceptiile de la fondul oscilator, pentru ca totul vibreaza cu aceiasi frecventa. In acest caz noi vom putea masura pentru nota "si" o frecventa de 493-440=53 Hz, si pentru nota "sol" 440-392=48 Hz, care sunt de fapt diferentele de frecventa fata de frecventa de fond.
C-am asa se petrec lucrurile in natura la nivelul particulelor materiale, de aceia la aparitia unei particule apare si asazisa, antiparticula sa. Cum energia da nastere masei respective, m=E/c2= h.v/c2; , iar energiile pot fi considerate negative sau pozitive, fata de fondul energetic al spatiului, inseamna ca si masa poate fi considerata negativa sau pozitiva, pentru ca luate impreuna avem ca rezultanta un mare zero, care nu poate fi detectat.

Scris de **negativ** Joi 24 Sept 2015, 15:31

virgil a scris:Energie negativa, inseamna o masa negativa pentru ca ; E=(+/-m).v^2; adica energia energia negativa devine maxima la viteza minima, iar la viteza minima particulele nu mai pot fi observate. Aceste particule de energie negativa ar forma marea de particule, poate chiar materia intunecata. In acest caz trebuie sa intelegem ca masa unei particule este doar un atribut, care tine de "structura energiei interne" a particulei.

Asta e corect. In acest caz, viteza este un fel de semnal, la care se manifesta masa. Prin energie negativa se intelege astfel masa, care ar fi pe cale de consecinta o forma de manifestare a energiei. Impulsul desemneaza energia externa primita, ce actioneaza asupra energiei interne (masa), vazuta ca impuls intern, inmagazinat cu ajutorul unei miscari circulare.
Asta evident justifica de ce impulsurile cu v < c, nu contribuie la cresterea masei, ci doar a vitezei.
Particulele de energie negativa e⁺ etc., ar mai avea sens ? Eu cred ca nu. Deci trebuie revizuit.
Am niste idei la care lucrez acum...

Scris de **negativ** Joi 24 Sept 2015, 15:45

virgil a scris:Acum sa vedem ce inseamna energie negativa; sa presupunem ca avem o incinta sonora in care exista un fond sonic cu nota "la", in aceasta incapere, undeva avem o sursa punctiforma de oscilatii tot cu frecventa notei "la". Aceasta sursa nu poate fi idetificata deoarece spatial oriunde te intorci exista o radiatie de fond cu aceiasi frecventa "la" de 440 herti. La un moment ne atrage atentia totusi sursa punctiforma pe care din intamplare reusim sa o lovim cu ceva si se separa in doua surse, una este o sursa cu frecventa notei "sol" de 392 herti, si alta este a doua sursa cu frecventa notei "si" de 493 herti. Atat timp cat erau apropiate cele doua surse interferau scotand un sunet comun de 442.5 herti care nu se deosebea de zgomotul de fond, insa cand s-au separat am putut deosebi o sursa cu energie pozitiva cu frecventa mai mare decat fondul, adica de 493 hz adica nota 'si", si o sursa cu "energie negativa", de 392Hz, corespunzand notei "sol". Deci iata ca putem avea energii negative si pozitive, fara nici o problema, daca avem un fond sonor permanent de care nu stim nimic pentru ca nu avem mijloace de perceptie, noi percepand doar exceptiile de la fondul oscilator, pentru ca totul vibreaza cu aceiasi frecventa. In acest caz noi vom putea masura pentru nota "si" o frecventa de 493-440=53 Hz, si pentru nota "sol" 440-392=48 Hz, care sunt de fapt diferentele de frecventa fata de frecventa de fond.
C-am asa se petrec lucrurile in natura la nivelul particulelor materiale, de aceia la aparitia unei particule apare si asazisa, antiparticula sa. Cum energia da nastere masei respective, m=E/c2= h.v/c2; , iar energiile pot fi considerate negative sau pozitive, fata de fondul energetic al spatiului, inseamna ca si masa poate fi considerata negativa sau pozitiva, pentru ca luate impreuna avem ca rezultanta un mare zero, care nu poate fi detectat.

Ceea ce sugerezi aici seamana a relativitate, cu invariantul un punct de "echilibru" arbitrar de aceeasi natura, caz in care nu sunt sigur cum s-ar numi. Poate lege de compozitie interna arbitrara stabilita prin repere referentiale sau interferenta.
Acum testez niste functii de descriere si de transfer, dar ma lovesc de notiunea de dimensiune (ar trebui o discutie separata pentru asta )

Scris de **negativ** Joi 24 Sept 2015, 16:05

virgil_48 a scris: Ai mai scris aici despre "raportul de forma i " ? Poti explica ce inseamna?

Raportul de forma este raportul intre marimea formei obiectului generator si marimea formei generate dupa o regula de miscare in conditii de egalitate a unitatilor de masura (e cel mai simplu, nu o mai complicam si cu factorii de norma).
Cel mai cunoscut raport de acest gen, este raportul dintre diametrul si perimetrul cercului. De remarcat ca unitatile de masura trebuie sa fie de acelas fel, iar regulile de generare trebuie sa descrie o miscare repetabila identic. Daca raporturile sunt externe, de exemplu intre diametrul cercului (o lungime) si suprafata lui (o suprafata, evident), mai trebuie adaugata o lege de compozitie cu un coeficient de ordin superior (pentru supraete c² si pentru volume c³)
Evident , tot rationamentul acesta se poate generaliza, dar nu in lipsa unei definitii foarte precise a dimensiunii.

Scris de **negativ** Dum 27 Sept 2015, 09:01

Voiam sa stiu daca este corecta formularea :
"inseparabilitatea cuantică, deşi nu demonstrează propagarea instantanee a unui fenomen la distanţă, demonstrează măcar depăşirea vitezei luminii în transmiterea la distanţă a stărilor cuantice."

Scris de **Bordan** Dum 27 Sept 2015, 10:32

ʺInseparabilitatea cuanticăʺ demonstrează că la nivelul fundamental al realității nu putem separa partea de întreg, prezentul de trecut și viitor, obiecte din ce în ce mai mari fiind suprapuse în două locuri în același timp.

S-au demonstrat suprapuneri cu adevărat macroscopice, care conțin mai multe miliarde de electroni, iar fiecare electron se deplasează simultan în doua direcții. Au fost create condensatele Bose-Einstein, în care fiecare dintre mai multe mii de atomi este dispersat pe mai mulți milimetri. Teoria cuantică spune că alegerea noastră ulterioară de observare creează istoria anterioara a atomului - noi producem ceva înapoi în timp.

"La început au fost doar probabilități. Universul putea să ia ființă numai dacă îl observa cineva. Nu conteaza că observatorii au apărut cu câteva miliarde de ani mai târziu. Universul există pentru ca suntem conștienți de el". (Martin Rees)

Dacă cauți timpul în manifestările fizice ajungi vrând nevrând la materie, la componentele ei, pe care o poți fărâmița cât poți și știi, după care îi musai să te oprești sau să mergi mai departe pe mâna credinței, pe ceea ce îți spun fizicienii cuantici că văd ei pe acolo cu sculele lor.

O particulă care conține toate celelalte particule și este în același timp conținută de ele, cum sunt descriși hadronii, cam trimite timpul clasic în tăcerea nopții.

Ce e timpul? Este sau a fost, raport de formă sau de normă, scalar, vectorial sau imaginar, spațiul dinamic vibrant în propria conștiință, sunt aceleași indicații ale incertitudinii care apare în momentul observării sau manifestării, obiectivismul suprapunându-se cu subiectivismul propriei conștiințe.

Scris de **negativ** Lun 28 Sept 2015, 08:33

Bordan a scris:ʺInseparabilitatea cuanticăʺ demonstrează că la nivelul fundamental al realității nu putem separa partea de întreg, prezentul de trecut și viitor, obiecte din ce în ce mai mari fiind suprapuse în două locuri în același timp.

In conditiile maximei incertitudini a spatiului geometric pe distante infime, pare corect, din lipsa unor repere certe. Asta insemna ca nu poti masura in acele conditii, nu ca timpul nu exista.

Bordan a scris:S-au demonstrat suprapuneri cu adevărat macroscopice, care conțin mai multe miliarde de electroni, iar fiecare electron se deplasează simultan în doua direcții. Au fost create condensatele Bose-Einstein, în care fiecare dintre mai multe mii de atomi este dispersat pe mai mulți milimetri.

Nu pare nimic anormal, cat timp electronii sunt pachete de unde în care masa ia nastere numai in anumite conditii.

Bordan a scris:Teoria cuantică spune că alegerea noastră ulterioară de observare creează istoria anterioara a atomului - noi producem ceva înapoi în timp.

Creeaza o parte din istoria starilor anterioare. Incertitudinea insa nu inseamna o intoarcere in timp. Este o iluzie cognitiva.

Bordan a scris:"La început au fost doar probabilități. Universul putea să ia ființă numai dacă îl observa cineva. Nu conteaza că observatorii au apărut cu câteva miliarde de ani mai târziu. Universul există pentru ca suntem conștienți de el". (Martin Rees)

In acest caz, putem spune ca cea mai mica particula din univers ar fi constienta de ea insasi. Desi particulele, undele sunt inzestrate cu capacitatea de a "observa" mediul si de a reactiona la modificarile lui, nu inseamna si prezenta constiintei.

Bordan a scris:Dacă cauți timpul în manifestările fizice ajungi vrând nevrând la materie, la componentele ei, pe care o poți fărâmița cât poți și știi, după care îi musai să te oprești sau să mergi mai departe pe mâna credinței, pe ceea ce îți spun fizicienii cuantici că văd ei pe acolo cu sculele lor.

Problema cu credinta este o lipsa de intelegere a termenului. Si fizicienii sunt credinciosi propriilor convingeri. Este disputa clasica dintre determinism si creationism : ori determinarea creeatiei, ori creeatia determinarii. Nu cred ca s-a gandit cineva la autodeterminarea creatiei, desi ar fi fost mai normal. Asa e cand te duci de mic la biserica si apuci sa crezi ce ti se spune pentru ca nu esti destul de experimentat si dezvoltat pentru a judeca singur. Evident, termenii trebuie analizati "in extenso" pentru mai multa precizie, dar nu e locul adecvat.

Bordan a scris:O particulă care conține toate celelalte particule și este în același timp conținută de ele, cum sunt descriși hadronii, cam trimite timpul clasic în tăcerea nopții.

Nu vad o contradictie majora in judecata de mai sus, desi nu sunt de acord cu gradina zoologica a "particulelor", care sunt musai purtatoare de forta, si au diverse preocupari, cum ar fi lipirea a doua sau mai multe subparticule rebele (ma refer la asazisii gluoni)

Bordan a scris:Ce e timpul? Este sau a fost, raport de formă sau de normă, scalar, vectorial sau imaginar, spațiul dinamic vibrant în propria conștiință, sunt aceleași indicații ale incertitudinii care apare în momentul observării sau manifestării, obiectivismul suprapunându-se cu subiectivismul propriei conștiințe.

Timpul chiar este una din dimensiunile primordiale si enumerarea de mai sus reprezinta caracteristicile sale. Prelucrarea arbitrara a perceptiei sale in constiinta noastra tine de faptul ca organul de analiza (creierul) este "multitasking" real. Daca pe unitatea de timp ai mai multe perceptii ale mediului diferite una fata de cealalta, ti se pare ca timpul este mai lung. Este ca la camerele de mare viteza, ce pot inregistra 10000 cadre /sec. Prelucrarea ulterioara a volumului de date inregistrat la viteza cu care analizam in mod normal, face ca timpul sa para mai lung. Timpul ti se pare mai scurt cand te concentrezi numai pe activitati repetitive, pe care nu le mai analizezi constient, sau cand atentia iti este concentrata pe imaginea unei persoane dragi, estompand ceilalti stimuli si neinregistrand in memorie efectele lor.
Cand se gandesc la astfel de lucruri fizicienii ar trebui asistati de psihologi si neurologi, care sa le mai taie din avant, pentru ca intrand intr-un domeniu nefamiliar, ajung la concluzii gresite. Cum nici astia din urma nu stiu prea multe despre domeniul de care se ocupa influentati fiind de scrierile unora cum ar fi Kant, Hegel, etc., e normal sa se nasca tot felul de confuzii.
Daca analizezi mai bine, poti observa cu usurinta ca Universul este o aglomerare de obiecte incerte care se manifesta dupa legi certe

Scris de Vizitator Mier 30 Sept 2015, 01:12

virgil a scris:
... relativitatea spatiului si a timpului.
Problema prezentata mai plastic este ca atunci cand comparam distanta parcursa de un om treaz de acasa pana la carciuma, si apoi de la carciuma pana acasa cand se intoarce beat, deoarece drumul parcurs cand este treaz este cel mai scurt, iar drumul cand se intoarce beat fiind serpuit este cu atat mai lung cu cat gradul de betie este mai mare. Astfel desi distanta intre casa si carciuma este aceiasi, omul parcurge distante diferite in stari diferite.

Genial !Genial !Genial !Genial !

Scris de **virgil** Mier 30 Sept 2015, 20:44

Scris de **virgil** Mier 30 Sept 2015, 20:46

Scris de **negativ** Lun 26 Oct 2015, 05:35

mm a scris:. .....nu stiu daca am suficienta acoperire cand spun "curgerea timpului"....

Dac vezi aceasta "curgere" ca pe o insiruire de operatiuni pe care trebuie s-o faci pentru o transformare oarecare (cum ar fi transformarea unei lungimi de un metru in una de 2 metri), este ceea ce cauti. De

Scris de **virgil** Lun 26 Oct 2015, 07:30

De fapt toate masuratorile sunt adimensionale; de exemplu daca masuram lungimea camerei cu metrul, sa spunem ca are 5 metri, dar in realitate putem scrie; n=L/l=5m/1m=5, adica un numar adimensional, ca sa fie corect ar trebui sa spunem ca lungimea camerei este de 5 ori lungimea unui metru. Acelasi lucru daca vorbim despre masa. Daca ne cantarim, spunem ca avem 75kg, dar corect ar fi sa spunem ca avem de 75 ori masa unui kg, adica 75 este numarul adimensional urmat de unitatea de masura in care am masurat, ca sa se stie ca nu am masurat cu cotul sau prajina. Acelasi lucru este si la masurarea timpului; cand vorbim despre timp, comparam evenimentul cercetat cu un alt eveniment luat drept etalon. De exemplu putem spune despre Luna ca se roteste in jurul Pamantului in 30 de zile, adica comparam miscarea lunii cu rotatia pamantului in jurul axei proprii. Deci T=30zile/1 zi=30. adica o marime adimensionala care trebuie sa fie urmata de cuvantul care sa-mi clarifice ideia la ce ma refer, (kg, metri, zile,etc). In concluzie, spatiul, masa si timpul sunt marimi fundamentale pe care noi le masuram in mod conventional cu ceva asemanator scopului propus.

Scris de **negativ** Lun 26 Oct 2015, 10:38

virgil a scris:De fapt toate masuratorile sunt adimensionale; de exemplu daca masuram lungimea camerei cu metrul, sa spunem ca are 5 metri, dar in realitate putem scrie; n=L/l=5m/1m=5, adica un numar adimensional, ca sa fie corect ar trebui sa spunem ca lungimea camerei este de 5 ori lungimea unui metru. Acelasi lucru daca vorbim despre masa. Daca ne cantarim, spunem ca avem 75kg, dar corect ar fi sa spunem ca avem de 75 ori masa unui kg, adica 75 este numarul adimensional urmat de unitatea de masura in care am masurat, ca sa se stie ca nu am masurat cu cotul sau prajina. Acelasi lucru este si la masurarea timpului; cand vorbim despre timp, comparam evenimentul cercetat cu un alt eveniment luat drept etalon. De exemplu putem spune despre Luna ca se roteste in jurul Pamantului in 30 de zile, adica comparam miscarea lunii cu rotatia pamantului in jurul axei proprii. Deci T=30zile/1 zi=30. adica o marime adimensionala care trebuie sa fie urmata de cuvantul care sa-mi clarifice ideia la ce ma refer, (kg, metri, zile,etc). In concluzie, spatiul, masa si timpul sunt marimi fundamentale pe care noi le masuram in mod conventional cu ceva asemanator scopului propus.

Masuratoarea asta este de fapt o operaie de transformare (la modul cel mai general) Transformarea asta reprezinta un ciclu echivalent cu ceea ce tu numesti pulsatie, drept pentru care fiecare fenomen are timpul propriu. Timpul propriu de transformare se materializeaza intr-o cuanta a marimii generate.

Scris de **virgil** Lun 26 Oct 2015, 11:28

negativ a scris:
virgil a scris:De fapt toate masuratorile sunt adimensionale; de exemplu daca masuram lungimea camerei cu metrul, sa spunem ca are 5 metri, dar in realitate putem scrie; n=L/l=5m/1m=5, adica un numar adimensional, ca sa fie corect ar trebui sa spunem ca lungimea camerei este de 5 ori lungimea unui metru. Acelasi lucru daca vorbim despre masa. Daca ne cantarim, spunem ca avem 75kg, dar corect ar fi sa spunem ca avem de 75 ori masa unui kg, adica 75 este numarul adimensional urmat de unitatea de masura in care am masurat, ca sa se stie ca nu am masurat cu cotul sau prajina. Acelasi lucru este si la masurarea timpului; cand vorbim despre timp, comparam evenimentul cercetat cu un alt eveniment luat drept etalon. De exemplu putem spune despre Luna ca se roteste in jurul Pamantului in 30 de zile, adica comparam miscarea lunii cu rotatia pamantului in jurul axei proprii. Deci T=30zile/1 zi=30. adica o marime adimensionala care trebuie sa fie urmata de cuvantul care sa-mi clarifice ideia la ce ma refer, (kg, metri, zile,etc). In concluzie, spatiul, masa si timpul sunt marimi fundamentale pe care noi le masuram in mod conventional cu ceva asemanator scopului propus.
Masuratoarea asta este de fapt o operaie de transformare (la modul cel mai general) Transformarea asta reprezinta un ciclu echivalent cu ceea ce tu numesti pulsatie, drept pentru care fiecare fenomen are timpul propriu. Timpul propriu de transformare se materializeaza intr-o cuanta a marimii generate.

vorbind despre timp, fenomenul masurat, poate sa dureze cat un multiplu sau un submultiplu de fenomene alese drept unitate de referinta.

Scris de mm Lun 26 Oct 2015, 13:30

. @negativ: Cand mi-am exprimat dubiile privind "curgerea timpului" cred ca m-am gandit mai degraba la o curgere a aetherului. Timpul este o perceptie a fiintei umane, perceptie data in principal de cele cinci simturi (desi nu exclud ca e posibil sa "simtim" si cu alte structuri ale fiintei noastre).

. Adrian Gh. s-a bazat in calculele sale (f. corecte) exact pe o asemenea curgere a unui fluid (presupun, aether). In plus, asa cum am mai mentionat alta data, experientele lui Kozyrev demonstreaza ca timpul local este o insumare de efecte (ceva in genul unor curgeri de "ceva"). De aceea cred ca (pe aceste baze experimentale, teoretice si practice) timpul poate fi o perceptie specifica de-a noastra, dar care reflecta un fenomen de curgere reala, curgerea aetherului. [Denumirea corecta - aether, pentru evitarea confuziei cu eterul care e un alcool. Cred ca am mai mentionat acest lucru.]

Scris de **eugen** Lun 26 Oct 2015, 20:57

Simetria, o forma de reversibilitate a timpului ?

O curgere simetrica a aetherului/timpului se poate identifica in fenomenele electromagnetice care au comportare sinusoidala.
Se poate identifica reversibilitatea curgerii aetherului/timpului in oscilatii (cresterea unei marimi in timpul " pozitiv" si descresterea marimii-reversibilitate- in timpul "negativ".

Scris de **negativ** Mar 27 Oct 2015, 12:29

eugen a scris:Simetria, o forma de reversibilitate a timpului ?

O curgere simetrica a aetherului/timpului se poate identifica in fenomenele electromagnetice care au comportare sinusoidala.
Se poate identifica reversibilitatea curgerii aetherului/timpului in oscilatii (cresterea unei marimi in timpul " pozitiv" si descresterea marimii-reversibilitate- in timpul "negativ".

Din pacate acest lucru nu este posibil, datorita structurii fenomenelor ciclice . Fenomenele ciclice presupun aplicarea repetata a unei transformari asupra unui obiect, chiar daca rezultatul transformarii ramane constant (vezi automate celulare). Ordinea în care se produc modificarile interne specifice unei transformari este unica. Chiar daca modificarile interne specifice unei transformari sunt aceleasi, daca sunt parcurse in sens invers, produc modificarea naturii transformarii, nu o inversare a curgerii timpului .
Pentru a exista, orice obiect are nevoie de un spaţiu, pentru a se mişca are nevoie de potenţial, potenţialul pentru a se manifesta are nevoie de o lege de mişcare, care are nevoie la rândul ei de spaţiu, după care, ciclul astfel format se repetă în aceeaşi ordine. Aceasta parcurgere în sens unic a cauzaliti etapelor transformarilor justifica sensul unic al scurgerii timpului.
Din aceasta perspectiva, timpul este cel mai elementar model structural al existentei, primul si singurul care se repeta la toate nivelele existentei. E o intrega teorie si aici.
P.S. - " curgere simetrica a aetherului/timpului se poate identifica in fenomenele electromagnetice care au comportare sinusoidala"am mai spus si repet, in Univers nu se misca nimic

Scris de **negativ** Mar 27 Oct 2015, 12:52

mm a scris:. @negativ: Cand mi-am exprimat dubiile privind "curgerea timpului" cred ca m-am gandit mai degraba la o curgere a aetherului. Timpul este o perceptie a fiintei umane, perceptie data in principal de cele cinci simturi (desi nu exclud ca e posibil sa "simtim" si cu alte structuri ale fiintei noastre).

Perceptiile noastre sunt reflexii ale existentei mediului inconjurator , etc., ale existentei structurate in imaginar, virtual si real. Din perspectiva asta, e mult de explicat, dar ma ocup. Sper ca pana la primavara sa redactez coerent si organizat toate aceste explicatii.

mm a scris:. Adrian Gh. s-a bazat in calculele sale (f. corecte) exact pe o asemenea curgere a unui fluid (presupun, aether). In plus, asa cum am mai mentionat alta data, experientele lui Kozyrev demonstreaza ca timpul local este o insumare de efecte (ceva in genul unor curgeri de "ceva"). De aceea cred ca (pe aceste baze experimentale, teoretice si practice) timpul poate fi o perceptie specifica de-a noastra, dar care reflecta un fenomen de curgere reala, curgerea aetherului. [Denumirea corecta - aether, pentru evitarea confuziei cu eterul care e un alcool. Cred ca am mai mentionat acest lucru.]

Calculele corecte trebuie puse pe rationamente corecte. Cifrele pot reprezenta cantitati de orice. Daca amesteci cantitati imaginare cu reale si le aduni, nu obtii nimic din punct de vedere fizic. E ca si cum ai aduna metri cu secunde. Universul nu stie sa socoteasca. Are doar niste reguli si elemente constitutive : punctele fizice, care abia acelea au "dimensiunea" asaziselor particule de "ether".

Scris de Continut sponsorizat

Ce este timpul?

Ce este timpul?

Re: Ce este timpul?

Re: Ce este timpul?

Re: Ce este timpul?

Re: Ce este timpul?

Re: Ce este timpul?

Re: Ce este timpul?

Re: Ce este timpul?

Re: Ce este timpul?

Re: Ce este timpul?

Re: Ce este timpul?

Re: Ce este timpul?

Re: Ce este timpul?

Re: Ce este timpul?

Re: Ce este timpul?

Re: Ce este timpul?

Re: Ce este timpul?

Re: Ce este timpul?

Re: Ce este timpul?

Re: Ce este timpul?

Re: Ce este timpul?

Re: Ce este timpul?

Re: Ce este timpul?

Re: Ce este timpul?

Re: Ce este timpul?

Re: Ce este timpul?

Re: Ce este timpul?

Re: Ce este timpul?

Re: Ce este timpul?

Re: Ce este timpul?

Re: Ce este timpul?

Re: Ce este timpul?

Re: Ce este timpul?

Re: Ce este timpul?